Motto:

Copilul râde :

„Inţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”

Tânarul cânta:

„Jocul şi inţelepciunea mea-i iubirea!”

Bătrânul tace:

„Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”

Lucian Blaga

“Nu e bine să te-ascunzi

Sub păretii grei si scunzi”

Ion Barbu

De-a lungul marelui nostru parcurs, calatoria de penitenta prin lume si prin viaţa, este normal sa avem tendinţa neîncetata de a ne întoarce la izvoarele fiinţei noastre. Poate ca din aceasta cauza se spune ca omul nu scapa de umbra sa. Deşi s-ar crede ca „umbra” este destinul, eu vad mai degraba in aceasta vorba cu talc o alta semnificatie – umbra este de fapt oglinda fiinţei noastre, o oglindire abstractizata si redusa la esential. De fapt, este chiar substanţa de profunzime a eului, bagajul cu care intri în viata, configuratia cea mai profunda si mai adevarata a fapturii: Copilaria.

Toţi adulţii sunt copii (majoritatea in mod latent, inconstient). Si iata cum: atunci cand suntem mici, motivul central al existenţei noastre este JOCUL. Acesta apare, de multe ori, ca maniera plina de entuziasm de experimentare fictiva a unor situaţii din viaţa reala, din viaţa asa-zisilor „Oameni Mari”. Marturie stau jocurile de-a hotii si politistii, de-a şcoala, de-a doctorul, de-a bucatarii (cu ingrediente pe baza de iarba si nisip), de-a soferii (celebrele „masinute” din parcurile de distractii, cartingul, trotineta, dar si masinuţele de buzunar), de-a astronautii, etc. Aceste jocuri vor continua apoi in viaţa reala, dar nu numai ele, ci intregul concept de JOC, care guverneaza intreaga lume a Oamenilor Mari.

Jocurile stau la originea celor mai inalte manifestari de cultura, dupa cum, in cazul individului, capata pe nesimtite statutul unui factor de educatie morala sau de progres intelectual . Jocul nu dispare din societatea moderna actuala, ci se transforma, se adapteaza la noile contexte. Lumea in ansamblul ei este condusa de joc si convenţie: politica (statele lumii, definite prin frontiere, ideologii si valori, sisteme politice – toate acestea reprezentând noţiuni abstracte, fara existenţa reala, jocuri inventate, carora ne supunem doar prin convenţie), legile, banii (care prin ei insisi sunt lipsiţi de orice valoare, dar primesc o valoare fictiva pe care oamenii le-o atribuie), societatea, etc. Prin ea insasi, viaţa este conceputa ca un

joc: avansezi mereu, la fiecare etapa depui un efort si primesti o recompensa, te dezvolti, castigi, pierzi, continui sa lupţi. Insasi ideea de competitie este în mare masura derivata din JOC.Bineînţeles, când eşti mic trăieşti Copilăria la modul practic, fără a sta să cugeţi la intensitatea şi frumuseţea trăirii. Abia târziu, la maturitate, conştientizezi aceste lucruri şi încerci apoi să descifrezi legile.

Acest substrat al jocului il surprinde si Ion Barbu in 1921 cu placheta „Dupa melci” ilustrata nepotrivit ca o carte pentru copii, motiv pentru autor de a o retrage de pe piata. In realitate poemul nu are nimic de-a face cu genul povestirilor pentru copii. Aceasta are un profund substrat filozofic care se ghiceste de sub falsificarea prezentarii. „Dupa melci” este o balada culta pe tema joc si joaca; joaca unui copil cu vorbele ce se dovedeste tragica pentru bietul melc.Ideea acestei balade este nostalgica si se refera la fragilitatea, efemeritatea fiintelor vii in Univers. Aceasta opera constituie o experienta tragica petrecuta la varsta inocentei cu urmari profunde in planul cunoasterii. Astfel se deduce si rolul primordial al copilariei, drama constientizarii copilului ce va iesi din cercul protector al inocentei si va cunoaste responsabilitatile, greselile , drama existentiala. Poemul atrage atentia si asupra faptul ca trebuie sa fim pregatiti pentru a recunoste iluzia, nedorind sa fim transformati in victime ale acesteia.

“Ai crezut in vorba mea/ Prefacută…Ea glumea!”

Pătulea Roxana

Cls. aXIIa F