Plumb ( George Bacovia )

Literatura interbelica romaneasca se caracterizeaza printr-o efervescenta desavarsita,

coexistand acum traditionalismul lui Ion Pillat cu modernismul lui George Bacovia , Ion

Barbu, Tudor Arghezi si Lucian Blaga. Critica literara ii recunoaste meritul lui Ion Barbu de

a fi intrudos in poezie limbajul criptat, il apreciaza pe Lucian Blaga pentru cultivarea

conceptelor de cunoastere luciferica si paradisiaca alaturi de exacerbarea eului liric, iar pe

Tudor Arghezi il lauda pentru originalitatea din poeziile respective conceptele negative

estetica uratului si crestinismul in ruina, absolute noi in lirica autohtona . George Bacovia este

un caz aparte pentru critica literara care vede in el poetul nevrozelor, creator de atmosfera cu

toamne reci, ploi putrede si arbori cangrenati in care peste tot si toate pluteste obsesia mortii si

a neantului.

In ceea ce priveste incadrarea in mari curente literare, George Bacovia scrie in maniera

simbolismului aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea , al carui scop fusese definit de

catre Mallarme prin sintagma “A sugera, acesta este visul” . Daca in plan international ii avem

ca pionieri ai acestui curent pe Jean Moreas , redactorul manifestului literar Le Simbolisme si

pe Charles Bauudelaire cu ale sale “Corespondance” , in spatiul romanesc reprezentanti de

seama sunt Alexandru Macedonski sau Stefan Petrica, insa meritul deosebit pentru ridicarea

acestui current la rang de mare arta ii apartine lui George Bacovia.

Intreaga opera bacoviana comporta trasaturi ale simbolismului: cultivarea simbolului,

utilizarea sugestiei, redarea unor stari complexe prin sinestezie toate culminand pentru a

releva starea de spleen. La nivel de teme si motive, Bacovia nu face rabat de la regulile déjà

afirmate ale curentului, motiv pentru care prima dintre teme este dedicate lumii orasului, a

targului de provincie in care “actorii principali”” sunt copiii bolnavi, fecioarele tuberculoase ,

palidele muncitoare, uneori insusi poetul ratacind fara sens si facand gesturi abstracte . De

obicei actiunea are loc in “parcul solitar”, “pe camp la abator” ori chiar la “liceu cimitir al

tineretii mele”. Natura a doua tema importanta, e trista si dezolanta, ea nu mai reprezinta ca

la romantici un mediu ocrotitor pentru indragostiti; peotul se opreste asupra fiecarui anotimp

si dezvalui modul in care este afectat iremediabil>in timp ce primavera ii creeaza o stare de

disconfort ( Nervi de primavara) prin retarirea cu repetitie a unor stari nefaste “O noua

primavera pe vechile dureri”, vara este un “Cuptor” in care “ Incet cadavrele se descompun “ ,

toamna si iarna sunt concomitente “ Si toamna si iarna / Corboara amandoua/ Si ploua si

ninge/ Si ninge si ploua”. De remarcat ca toamna ramane anotimpul preferat al poetului,ui

prilejul si pretextul cel mai bun pentru a trasminte cititorului starea de sufocare si dezagregare

fizica si emotionala. .In viziunea lui Bacovia cititorul intalneste o altfel de iubire fata de cea

din lirica romantica, dragostea nu mai este ideal sau forma a perfectiunii, ci este traita ca un

sentiment maladiv; remarcam faptul ca insusi actul intim cere eforturi caci parca iubita preia

din mirosul de cadavadre in descomunere ca in poezia Cuptor ai atunci Solutia este ”Toarna

pe covor parfumuri tari/ Adu roze pe tine sa le pun”, alteori ies la iveala formele grotesti pe

care eroticul le imbraca “Pe alb model de forme fine/acum se-nsira scene de viol “

Moartea apare ca un remediu al unei boli patologice “De-acum tusind a si murit o fata “ sau

ca urmare a unei boli existentiale de care sufera poetul “ Eu trebuie sa beau, sa uite cee ace nu

stie nimeni”. Retinem insa ca moartea bacoviana nu provoaca niciodata panica.

Universul poetic bacovian comporta o cromatica tipic simbolista, materializata intr-o

gama de culri restransa si pornind d ela ocndierenatl ca esentila sigestva culoare nu va mai

relief obuevtuol si doar ii va estompa conturul , il va dizolva intr-un flid unic, caoabil sa

imouna sau s asufereze o anumita stare de spirit-de obeci tristete, motonie, spleen.

Indentificam in poeziile lui George Bacovia un cod cromatic inedit in care, spre exemplu,

rosu inceteaza de a mai fi iubirea mergand pana la a simboliza moartea”plina-I zapada de

sange animal”,albul devine neplisit in decorul fuenerar””> “Copacii albi, copacii negri/stau

goi in parcul solitar… in timp ce violetul este datator de senzatii halucinante”Apostoli in

odajdii violete”. Desi destul de rare in gama de uclori folosita de GB, culori ca ce roz si verde

genereaza “nervi de primavara”.

O particularitate a simbolismului pe care GB alege sa o cultive in cadrul universului

sau poetic o reperzinta muzicalitatea creatior sale, pornind de la considerentul ca el isusi

(poetul) percepe lumea la nivel auditiv prin instrumente muzicale

(clavirul,vioara,buciumul,talanga,piculina,flautul,fluierul): alta data intalnim compozitii

muzicale care vin sa cntureze trairi sufletesti (simfonia,marsul funebru) , zgomote diverse

chiar formulari onotmatopieice ( fosnete, scartaituri ,trosnete, gemete,soapte,plansete,tusea)

sau verbe auditive care exprima disperarea,spaima( strig , plangand , izbeste , se

prabusesc ).Muzicalitatea interioara a versurilor este realizata prin

alternarea vocalelor si a consoanele( plumb ),prin repetarea unor cuvinte(copacii albi,copacii

negri ),versuri-refren( Nu rade,citeste inainte.)

Poezia “Plumb” deschide volumul de debut cu acelasi nume aparut in anul 1916. Aceasta

creatie trebuie asumata ca si arta poetica deoarece reprezinta cumul de teme si motive

bacoviene, redand viziunea poetului despre lume si viata, misiunea sa in univers si rolul

operei pe care o creaza intr-un limbaj pe care il particularizeaza.

Titlul poeziei trebuie inteles si explicat pornind de la confesiunea poetului “ Fiecarui

sentiment ii corespunde o culoare […]m-a obsedat galben, culoare deznadejdii. Plumbul ars e

galben. Sufletul ars e galben. Altadata in Plumb pe langa impresia colorata mai simteam alta

static, de greutate. Plumbul apasa cel mai greu pe om.” Metafora revelatory are rolul de a

sugera cel mai bine apasarea universului lui Bacovia supus mortii fara solutie de iesire. La

nivel fonetic cuvantul “plumb” este considerat unul “greu” , alcatuit din 4 consoane care

inchid o vocala . In sens denotativ plumbul este element chimic de culoare gri-cenusiu

(tradand stare de angoasa pe care o traverseaza eul liric), malebil (tradand starea de labilitatea

a eul liric) iar in sens conotativ plumbul sugereaza starea de spleen a poetului.

Tema poeziei o constituie conditia poetului conditia intr-o societate superficiala,

lipsita de aspiratii si care nu-l poate intelege.

La nivel structural poezia este alcatuita din doua catrene -care reprezentinta in fapt

realitatea exterioara, obiectiva si de cea interioara, subiectiva- pe parcursul carora lexemul

“plumb” este reluat de sase ori in cele opt versuri, este metafora recurenta, iar filonul commun

al celor doua planuri este ipostaza nescchimbata a eului liric “stam singur”.

Remarcam lirismul subiectiv redat la nivelul expresiei prin utilizarea marcilor

subiectivitatii, verbe la persoana I “stam”, “am inceput “ si adjectival posesiv “ amorul meu “

Incipitul, desi nu fixeaza, nu identifica coordonata spatio-temporala, il “determina” pe

cititor sa asume cu usurinta ca “actiunea” are loc noaptea pornind de la idea de somn , indusa

de verbul din primul vers “Dormeau sicriele”-timpul somnului e noaptea - iar locatia nu poate

fi decat un cimitir ca urmare a mentiunii in al treilea vers “ stam singur in cavou” precum si in

urma utilizarii unor detalii precum coroanele si vesmintelor funerare.

Prima strofa este rezervata realitatii exterioare, pur obiectiva si “plaseaza” cititorul intr-un

décor funerar, intr-un spatiu inchis si lipsit de viata in care pana si sicriele dorm, unica

prezenta vie este cea eului liric, singur si el “stam singur” sau a vantului care amplifica

senzatia de moarte” Scartaiau coroanele “. Utilizarea in primul vers a unui verb specific

somnului ”Dormeau sicriele” il poate duce automat pe cititor cu gandul la somnul de veci.

Neprecizat este si locul de desfasurare a evenimentelor, si acesta usor de asumat, avand in

vedere mentiunea ” Stam singur in cavou si era vant “. La nivelul senzatiei, aceasta este

resimtita o apasare, chiar spaima si desi intreaga strofa contureaza o atmosfera funerara, de

impietrire in mod ironic primele imagini auditive nu creaza dynamism ci accentueaza lipsa de

miscare, lipsa de viata; zgomotul sinistru al vantului sporeste groaza si amplifica efectul de

rece, creand parca un disconfort si mai mare “ Scartaiau coroanele de plumb “. Este interesant

modul in care George Bacovia alege sa incarce de impietrire si cele mai frumoase si gingase

manifestari ale lumii obiectuale, folosind in acest sens oximoronul “florile de plumb” care isi

pierd caracteristicile firesti, se contamineaza de greul situatiei. Dupa cum deja am amintit

Plumb este o arta poetica si reuneste temele si motivele bacoviene de influenta simbolista, in

acest sens si raportandu-ne la tema orasului provincial putem intrepreta ad literam ca elemente

ale decorului funerar, artificii funerare de duzina dar tipice pentru mica burghezie: sicriele ,

florile sau coroanele de plumb. Primul catren zugraveste un spatiu inchis, pana la senzatia de

claustrare a isusi eului liric incapabil de reactie “ stam singur” si care inregistreaza efectele

reci ale mortii “si era frig”.

Cea de-a doua strofa, desi diametral opusa fata de prima deoarece se refera la realitatea

interioara de tip subiectiv, pastreaza aceleasi coordinate; regasim in acest catren starea de

insingurare sau chiar sugestia unui abandon” stam singur”, precum si contaminarea

elementelor-simbol al frumosul caci florile raman de plumb, iar atmosfera continua sa fie

neprielnica, de data aceasta la nivel fizic poetul resimte senzatia de frig. Primul vers este

considerat de majoritatea exegetilor ca fiind “cheia”intregii poezii, toata tristetea poetului

avand ca sursa pierderea- in sensul de moarte- a fiintei iubite “Dormea[…]amorul meu”;

trebuie spus ca in universal bacovian iubirea nu imbraca niciodata o forma de pasiune, spre

deosebire de romantici care sufera din si pentru iubire pana la paroxism, George Bacovia nu

are in volumele sale nici o astfel de poezie, ba din contra priveste iubirea ca pe un sentiment

de care se poate lipsi sau detasa oricand “Prin tot ce scriu iubito reiese atat de bine/ Aceeasi

nepasare de oameni si de tine.” Ceea ce uimeste cel mai mult este insa utilizarea epitetului

“intors”despre care majoritatea criticilor literari considera ca trebuie interpretata asa cum o

facea Lucian Blaga dandu-i sensul de intoarcere a mortului cu fata spre apus; prin

extrapolare,in cazul de fata, eul liric devine spectator al pierderii iubirii, iar cee ace ii ramane

de facut este sa isi contemple sentimental, “poetul se priveste din afara si pe sine ca pe un

obiect” (N.Manolescu). Remarcam totusi in ultimul vers conturul pe care il ia amorul, o

varianta apropiata de lirica romantica, ducandu-ne cu gandul la ipostaza eminesciana de inger

( “Inger si demon), chiar daca se utilizeaza metafora “aripile de plumb “. Inca o dovada a

modului in care iubirea se incarca ( prin corespondenta ) de greutatea din prima strofa este

tocmai metafora in sine, ea vine sa arate lipsa unei solutii salvarii, nici macar iubirea nu poate

salva, nu poate oferi un spatiu de redemtiune caci zborul este imposibil atata vreme cat aripile

sunt de plumb, formularea de tip oximoron duce cititorul in acelasi timp cu gandul la zborul in

jos la o cadere surda si grea , la moarte. Este motivul pentru care singura reactive a eului lyric

departe de a fi o razvratire si mai degraba o acceptare aproape tacita a situatie este “Si-am

inceput sa-l strig”.

Muzicalitatea poeziei vine din utilizarea unor cuvinte care creeaza sonoritate surda

deoarece cuvintele sunt compuse din si se termina in consoane grele din limba romana

( plumb, vesmant, frig, vant). De asemenea frecventa de utilizarea a vocalelor i,o si u imprima

sonoritati lugubre dupa cum déjà am aratat. Sonoritatea este stridenta, onomatopeica (vant.

Scartaiau, strig). In afara muzicalitatii interioare remarcam constructia riguroasa la nivel de

ritm, rima si masura; pe de-o parte observam constructia simetrica (doua catrene) si rima

masculina de tip imbratisata, cu o masura fixa de 10 silabe iar pe de alta parte tonul elegiatic

al poeziei dat de ritmul iambic ce alterneaza cu peonul si amfibrahul.

NVELURILE TEXTULUI POETIC

La nivel fonetic, cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa de cate doua consoane

“grele”, cee ace sugereaza o inchidere a spatiului. In restul poeziei predomnina vocalele o,I,u,

dand sentimental golului existential, al absentei. Sonoritatile lugubre sunt obtinute prin

aglomerarea consoanelor dure :b,p,m,n,s,t. In ceea ce priveste prozodia , Plumb are o

constructive riguroasa , care sugereaza prezenta mortii, prin inchiderea versurilor cu rima

imbratisata, masura fixa de 10 silabe, ritmul iambic alternand cu peonul si amfibrahul.

La nivel morphologic, se remarca prezenta verbelor la timpul imperfect, desemneaza

trecutul nedeterminat , prezenta unei stari de angoasa : dormeau, stam, era , scartaiau. Cele

doua verbe, la perfect compus –am inceput respective verbul la conjunctiv –sa strig-,

sugereaza disperarea poetului atunci cand constata ca universul este cuprins de atmosfera

sumbra a mortii.

La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii principale,

independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarca topica

inversa, cu subiectul postpus ‘Dormeau adanc sicriele de plumb’, ‘Dormea intors amorul’.

Repetarea conjuctiei copulative ‘si’ realizeaza suprapunerea de imagini pentru a reda

aceeasi stare.

La nivel lexical, se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii : ‘sicriu,

cavou, funerar, coroana, mort’. Repetarea acelorasi cuvinte are ca efect monotonia.

La nivel stilsitic, se remarca prezenta simbolului central ‘plumb’ asociat metaforelor :

‘flori de plumb’, ‘coroanele de plumb’, ‘aripile de plumb’ si expresivitatea epitetului din

versul : ‘Dormea intors amorul meu de plumb’.

Prin atmosfera, muzicalitatea, folosirea sugestiei, a simbolului si corespondentelor, prin

prezentarea starilor sufletesti de angoasa, de singuratate, de vid sufletesc, poezia Plumb” se

incadreaza in estetica simbolista. In acelasi timp, poezia bacoviana depaseste cadrul

simbolismului si realizeaza trecerea la modernitate , “Bacovia apartine unei faze mai tarzii a

simbolismului, in care […] se presimte un modernism mai acut, scindat .” (Rodica Zafiu:)

Personal consider ca Bacovia cultiva in poeziile sale un simbolism de esenta si nu unul

formal iar starea eului sau liric se transmite automat ca traire de viata, motiv pentru care afirm

ca a impus coordonatele simboliste de tip modern in lirica romaneasca.