Eseu practica SNSPA

8

Click here to load reader

Transcript of Eseu practica SNSPA

Page 1: Eseu practica SNSPA

Raport de practică

Descrierea organizaţiei

Centrul Medical MediUrg Ploieşti a fost înfiinţat cu 16 ani în urmă, în prezent

având aproximativ 250 de angajaţi. Centrul medical are contract cu mai multe firme din judeţul

Prahova şi realizează examenul clinic şi psihologic al angajaţilor acestora. Este o organizaţie

utilitar- normativă dominată de structuri informale, datorită faptului că se pune accent pe munca

în echipă. Fiind vorba despre un centru interdisciplinar, membrii se respectă şi se sprijină unii pe

ceilalţi, recunosc autoritatea celorlalţi, profesionalismul acestora, prestigiul moral. Totuşi, se

observă şi prezenţa structurilor formale, întrucât membrii respectă rolurile şi relaţiile prestabilite.

Una dintre valorile acestei organizaţii este credinţa în divinitate, după cum se menţionează atât în

prezentarea firmei, cât şi în solgan: „Sănătate, Încredere, Speranţă!” şi în simboluri materiale

(aproape în fiecare cabinet se află icoane). Obiectivele companiei aduc în prim-plan pacientul şi

dorinţa de a i se oferi cât mai multe condiţii. Printre obiectivele- cheie se numără modernizarea

continuă (atât în ceea ce priveşte aparatura, cât şi în ceea ce priveşte designul ambiental),

promptitudinea, profesionalismul, colaborarea cu alte centre medicale la nivel naţional şi

internaţional.

MediUrg face parte din categoria organizaţiilor unde managerul este apropiat de

angajaţi, şi de asemenea este preocupat de motivarea acestora şi de rezolvarea problemelor care

pot apărea, indiferent de natura lor, pentru a creşte performanţa. Discuţia are loc în jurul unei

firme din domeniul medical, în care angajaţii sunt în majoritate medici, de aceea nu este prea

mare nevoie de stimulente de ordin verbal sau financiar. Se apelează mai mult la conştiinţa

profesională. Deşi cunoşteam o singură persoană din colectiv (psihologul R. F.), mi-a fost destul

1

Page 2: Eseu practica SNSPA

de uşor să mă integrez şi să comunic şi cu alţi membri. Relaţiile interpersonale sunt puternic

dezvoltate.

Perioada de desfăşurare a stagiului de practică

Stagiul de practică s-a desfăşurat în perioada 3-14.05.2010.

Departamentul în care a fost efectuat stagiul de practică

Resurse Umane

Persoanele de contact

...

Obiectivele asumate pentru stagiul de practică

Obiectivul acestui stadiu de practică l-a constituit familiarizarea cu domeniul de

activitate al resurselor umane, motiv pentru care s-a desfăşurat într-un departament

corespunzător. Informaţiile deprinse în urma cursurilor au fost transferate de la nivel teoretic la

nivel practic şi completate acolo unde a fost necesar.

Obiectivul general a constat în pregătirea, formarea şi deprinderea unor norme

metodologice specifice departamentului unde s-a desfăşurat practica, în scopul dezvoltării unor

abilităţi de comunicare şi îndeplinire corectă a sarcinilor.

2

Page 3: Eseu practica SNSPA

Activităţile la care masterandul a participat în perioada stagiului de practică

Mai întâi, mi s-a făcut instructajul şi s-a asigurat familiarizarea mea cu ROI, cu manualul angajatului şi cu procedurile de lucru.

Organizaţia în care am desfăşurat stagiul de practică este una atipică, în sensul că decizia angajării unui medic nu este luată în exclusivitate de responsabil, întrucât acesta nu deţine cunoştinţe medicale de specialitate. Ceea ce poate face este să studieze CV-urile depuse şi să exprime o părere în legătură cu studiile sau experienţa, dar ultimul cuvânt îl are proprietarul firmei. În schimb, angajarea unei părţi mai mici a personalului (recepţioneră, personal pentru întreţinere şi curăţenie, şoferi şamd.) cade în responsabilitatea departamentului de resurse umane.

Sub îndrumarea şefei de departament, am participat la verificarea diferitelor tipuri de documente, care au fost ulterior avizate: ştate de plată, declaraţii lunare către instituţiile de stat etc. De asemenea, am reactualizat fişele de post ale unora dintre angajaţi, şi am ajutat la întocmirea altora pentru centrul secundar situat în oraşul Câmpina. Nu în cele din urmă, am analizat cererile pentru concediu de odihnă depuse de angajaţi până la acel moment şi am planificat perioada liberă prin rotire astfel încât activitatea organizaţiei să nu fie prejudiciata de absenţa în număr mare a medicilor. Nu se poate pune problema încetării activităţii pe o anumită durată (două săptămâni sau o lună), întrucât domeniul de activitate nu o permite.

Pe durata practicii mele, au fost deschise două cabinete medicale noi, la a căror amenajare şi dotare am luat parte. S-a ţinut cont de opinia celor care vor lucra acolo, precum şi de resursele materiale deja existente (birouri, scaune, planşe, instrumentar medical). Colaborarea cu personalul (atât cel medical, cât şi cel auxiliar) a fost foarte bună, iar la final rezultatul a fost apreciat de ambele părţi.

Întrucât echipa a fost mărită, a trebuit ca orarul de lucru să fie şi el modificat, ceea ce a presupus intervievarea scurtă a fiecărei persoane pentru a putea stabili disponibilitatea de lucru. Astfel, fiecare medic şi-a stabilit programul. Cei care împart cabinetele au trebuit să se pună de acord şi să convină asupra noului program. Ca urmare, a fost necesar ca şi programările să fie schimbate. În cele din urmă, noul program a fost implementat, şi s-a realizat şi schimbarea plăcuţelor de pe avizierul de la intrare, care conţine specializarea şi programul fiecărui medic. Ceea ce este important este faptul că, deşi iniţial au existat nemulţumiri, echipa a reuşit, prin compromis, să atingă un echilibru şi să ajungă la concluzii comune.

Având în vedere contextul noilor măsuri implementate pe fondul crizei economice, s-a pus în discuţie impactul acestora asupra organizaţiei, şi eventualele măsuri care s-ar putea adopta. În primul rând, trebuie luată în consideraţie fidelitatea angajaţilor, şi loialitatea

3

Page 4: Eseu practica SNSPA

acestora faţă de locul de muncă. După cum precizam anterior, MediUrg este genul de instituţie unde se găseşte înţelegere pentru problemele personale şi unde colegii se ajută reciproc. Pentru a putea forma o opinie obiectivă, s-a testat mai întâi gradul satisfacţiei legate de muncă prin intermediul unor chestionare, după cum se va vedea ulterior. În urma interpretării analizei rezultatelor, s-a constatat faptul că angajaţii sunt motivaţi, şi consideră că partea financiară este mai puţin importantă decât buna înţelegere şi mediul în care lucrează.

În cele ce urmează, voi prezenta mai pe larg situaţia de la care s-a plecat, şi rezultatele la care s-a ajuns. Inaugurarea celor două cabinete noi a afectat în mod evident bugetul, care trebuia echilibrat. În plus, angajarea a doi medici noi a atras după sine alte cheltuieli. O problemă care urma să prejudicieze încasările o reprezenta reducerea salariilor şi a pensiilor cu 25, respectiv 15 procente. Scăzând veniturile populaţiei care contractează serviciile centrului medical, o creştere a preţurilor, şi aşa destul de ridicate comparativ cu alte centre medicale din zonă, a fost exclusă. Aceasta ar fi fost cea mai uşoară cale de a redresa bugetul, dar, în condiţiile de faţă, cea mai nefericit inspirată. O reducere a cheltuielilor prin economisire nu ar fi fost posibilă, întrucât este nevoie de asistenţă permanentă. Ceea ce s-a propus, luând în calcul rezultatele sondajelor, a fost reducerea primelor de vacanţă cu 5% pentru toţi angajaţii. Măsura a fost discutată cu cei direct implicaţi, s-au adus argumente în favoarea adoptării sale, şi în cele din urmă a fost acceptată. Nu a fost uşor să se ajungă în acest punct, meritul îl deţin atât proprietarul, cât şi membrii departamentului de resurse umane, care au ştiut cum să explice situaţia (i.e. acei bani nu reprezintă o pierdere, ci un sprijin acordat populaţiei). Desigur, măsura este una temporară, şi urmează să se caute alte soluţii viabile.

O altă responsabilitate a fost aceea de a aplica o serie de chestionare unei părţi

reprezentative a angajaţilor. Chestionarele au conţinut 10 itemi:

Mă simt bine la locul de muncă.

Majoritatea interacţiunilor de la locul de muncă sunt pozitive.

Mă simt apreciat la locul de muncă.

Sunt liber să fiu eu însumi la locul de muncă.

Am ocazia de a învăţa lucruri noi.

Respect munca celorlalţi.

Opinia mea contează.

Am echipamentul necesar pentru a-mi desfăşura munca aşa cum

trebuie.

Sunt remunerat corect.

Mă simt implicat în deciziile care afectează viaţă organizaţiei.

4

Page 5: Eseu practica SNSPA

S-a acordat câte un punct pentru fiecare răspuns pozitiv.

Satisfactia muncii

Peste 7 raspunsuri pozitiveSub 7 raspunsuri pozitive

Scorul a fost de 8,9% pentru mai mult de 7 raspunsuri pozitive, si 1,1% pentru 5-

7 raspunsuri pozitive. A reiesit astfel ca angajatii sunt multumiti de locul de munca, de atmosfera

din organizatie, de relatiile interumane si intercolegiale.

Concluzii

În timpul stagiului meu de practică am avut ocazia să-mi dezvolt cunoştintele în

ceea ce priveşte domeniul resurselor umane. Sub îndrumarea personalului din acest departament,

am avut ocazia de a citi, analiza şi înţelege noţiuni-cheie pe care le voi folosi cu siguranţă în

viitor. Consider că acest stagiu mi-a lărgit orizontul în ceea ce priveşte cariera, şi că am mai

multe posibilităţi de dezvoltare.

5