Problema alegerii în economie Nevoile şi resursele economice

Nevoile, necesităţile sau trebuinţele, reprezintă dorinţe, visuri, idealuri sau aspiraţii ale oamenilor. Caracteristicile nevoilor:- nelimitate ca număr;- limitate în capacitatea de satisfacere;- concurente;- complementare;- dinamice;- formează un sistem.

Satisfacerea nevoilor umane se realizează prin intermediul acţiunilor umane (totalitatea acţiunilor desfăşurate de oameni pentru a-şi asigura cele necesare vieţii). Cea mai importantă componentă a acţiunii umane o reprezintă activitatea economică. Activitatea economică reprezintă activitatea conştientă a omului prin care acesta îşi asigură bunurile economice necesare satisfacerii nevoilor. Totalitatea activităţilor economice formează economia.

Pentru satisfacerea nevoilor se utilizează resursele economice. Resursele economice reprezintă ansamblul potenţialului uman, natural, material,

tehnic şi tehnologic, informaţional, cultural, ştiinţific şi economic de care dispune societatea la un moment dat. altfel spus, resursele economice sunt reprezentate de totalitatea elementelor existente la un moment dat şi care pot fi utilizate pentru satisfacerea nevoilor umane. Clasificarea resurselor economice:- naturale;- materiale;- umane. Resursele economice pot exista la un moment dat ca: stoc, resursele existente la un moment dat; ca flux, resursele atrase in procesul de producţie la un moment dat.

Resursele economice sunt limitate în raport cu nevoile nelimitate, această realitate economică este prezentată sub forma legii rarităţii resurselor. Legea rarităţii resurselor arată faptul că dinamica, structura şi intensitatea nevoilor se modifică mai repede decât dinamica, structura şi calitatea resurselor economice.

Limitarea resurselor în raport cu nevoile umane nelimitate, constituie problema fundamentală a economiei. Pentru rezolvarea acestei probleme, ştiinţa economică încercă să găsească răspunsul la următoarele întrebări:- ce să se producă?- cât să se producă?- cum să se producă?-pentru cine să se producă?

Formularea răspunsurilor la aceste întrebări trebuie să se facă pe baza următoarelor principii economice:- principiul raţionalităţii, capacitatea omului de a acţiona în funcţie de propriile interese, pe baza cunoştinţelor dobândite şi prin anticiparea rezultatelor faptelor sale;- principiul eficienţei şi optimalităţii, presupune satisfacerea unor trebuinţe mai numeroase cu aceleaşi resurse sau chiar cu resurse mai puţine. Eficienţa presupune ca raportul efect/efort să fie supraunitar, adică maxim de rezultate cu minim de efort.- principiul ecologic, alegerilor oamenilor şi manifestarea propriului interes să se acă fără a se afecta mediul înconjurător.

Raritatea resurselor economice, respectiv a bunurilor economice, în raport cu nevoile presupune ca la fiecare alegere efectuată de om, atât în calitate de consumator, cât şi în calitate de producător, să se sacrifice alte variante alternative. Sacrificiul făcut reprezintă, o pierdere, un cost, denumit cost de oportunitate (CO).

Costul de oportunitate, numit şi cost al alegerii sau costul şanselor sacrificate, reprezintă costul celei mai bune dintre alternativele sacrificate.Costul de oportunitate este, în acelaşi timp, un cost relativ şi un cost real; relativ

pentru că măsoară câştigul prin pierdere şi real pentru că se exprimă prin valoarea celei mai bune alternative sacrificate.

În procesul de producţie costul de oportuniate este analizat cu ajutorul frontierei posibilităţilor de producţie (FPP).

Sisteme economiceActivitatea economică s-a desfăşurat în baza condiţiilor de loc şi de timp, schimbându-şi modul de organizare în funcţie de natura sistemului economic.

Teoria economică s-a preocupat, încă de la începuturile sale, să fundamenteze tipurile specifice de organizare şi reglare a activităţii economice, chemate să aducă rezolvări viabile problemei rarităţii. Sistemul economic este caracterizat de către André Marchal ca un complex coerent de structuri instituţionale şi sociale, economice şi tehnice, psihologice sau mentale. Acesta are drept obiectiv esenţial atenuarea conflictului dintre resursele limitate şi nevoile nelimitate.Indiferent de sistemul economic sau de nivelul de dezvoltare, pornind de la problema fundamentală a economiei, aceea a raportului dintre resursele limitate şi nevoile în continuă creştere şi diversificare, nelimitate, orice societate este nevoită să dea răspuns la trei întrebări esenţiale şi interdependente: ce, cum şi pentru cine.

- Ce bunuri trebuie să fie produse, în ce cantităţi, de ce calitate şi când? Producem azi mai multe bunuri necesare consumului curent, creşterii bunăstării noastre prezente sau mai multe bunuri necesare investiţiilor, pentru a creşte potenţialul

producţiei viitoare ? Este bine să fie produse mai multe bunuri, de calitate mai slabă, sau mai puţine, dar de calitate superioară ?

- Cum trebuie să producem bunurile asupra cărora ne-am hotarât prin răspunsul dat la prima întrebare? Avem la dispoziţie mai multe variante, în funcţie de resursele disponibile, de tehnologiile existente, de sistemul economic în care ne aflăm. Astfel, de exemplu, energia electrică poate fi obţinută din cărbune, hidrocentrale, hidrocarburi sau centrale nucleare. Vom opta pentru una din resurse sau pentru mai multe în funcţie de ceea ce este disponibil, de gradul de poluare pe care-l provoacă o variantă sau alta etc. Prin decizii de politica macroeconomică se poate opta ca energia să fie asigurată de întreprinderi publice, private sau mixte etc.

- Pentru cine sunt produse bunurile în cadrul societăţii?Sau, altfel pusă această întrebare, cum se repartizează rezultatul activităţii economice, măsurat la nivel macroeconomic prin indicatori cum ar fi produsul naţional brut (P.N.B.)? Optăm pentru o societate cu mari discrepanţe între o minoritate foarte bogată şi o majoritate a populaţiei saracă? Dorim, dimpotrivă, o repartizare a bogăţiei sociale în mod egalitar? Adoptăm un sistem de repartiţie prin care să fie favorizate anumite categorii socio-profesionale?Deşi aceste trei întrebări fundamentale sunt comune tuturor societăţilor, modul de soluţionare a lor diferă în timp şi spatiu, aşa cum vom vedea în continuare.Tipuri fundamentale ale sistemelor economiceDelimitarea tipurilor fundamentale ale sistemelor economice poate fi realizată prin modul cum se răspunde la trei întrebări fundamentale: a) cine decide? b) care sunt motivaţiile dominante ale deciziei? c) care sunt instituţiile cheie ale cadrului în care se adoptă deciziile? Pe baza ansamblului coerent al răspunsurilor tip la aceste întrebări se pot desprinde trăsăturile esenţiale ale modelelor teoretice (imaginate) ale sistemelor economice, cărora le corespund în realitate regimurile economice istorice. În această privinţă, Raymond Barre distinge trei sisteme economice principale: sistemul economiei naturale, sistemul economiei de piaţă şi sistemul economiei de comandă1. Aceste sisteme economice s-au realizat în practică, prin mecanisme de funcţionare specifice. Prin acestea, sistemul economic s-a adaptat condiţiilor concret-istorice existente. În fapt, aceste două elemente - sistemele economice şi mecanismele specifice - s-au integrat organic, au coexistat într-o unitate dialectica şi dinamică. În diferite etape de dezvoltare a sistemului economic, mecanismul de funcţionare şi-a schimbat structurile, mijloacele, pârghiile etc. prin care s-a asigurat mişcarea sistemului economic. Totodată, realitatea economică nu a putut fi delimitată rigid în cele trei sisteme economice, ele reprezentând ideatizări teoretice, ce au coexistat şi s-au intercondiţionat, iar aprecierea acesteia ca fiind organizată sub una din aceste forme se face după criteriul preponderenţei pe care o deţine fiecare în cadrul întregii activităţi economice.