Vastul poem al "Iliadei", atribuit lui Homer, este una dintre cele mai vechi opere literare ale civilizatiei grecesti care ne-au ramas in totalitate din mostenirea Antichitatii.

Evenimentele cuprinse in « Iliada » se polarizeaza, catre doua centre de gravitate: izbucnirea de orgoliu provocata de Agamemnon si ura fata de Hector. Mania lui Ahile fata de Agamemnon are drept consecinta inevitabila reculul aheilor in fata ofensivei conduse de Hector. De aici, porneste un grup de evenimente solidare intre ele. Ofensiva troiana nu poate fi oprita decat prin interventia lui Patrocle si aceasta coincide cu moartea eroului, ucis de Hector. Alte evenimente incep sa se desfasoare insa se pune in lumina razbunarea uciderii prin ucidere. Intreg orizontul « Iliadei » sta sub semnul vointei nestirbite a lui Zeus (« Si-mplinita fu voia lui Zeus »), al carei corolar se afla in consensul celorlalti zei cu privire la trupul neinsufletit al lui Hector (« Zeus raspunse zeitei:/ ‘’Hero, fa bine si fi pe zei asa tare pornita./Drept e ca nu sunt aceia de-o teap-amandoi, dar si Hector/Drag ne-a fost noua, mai drag decat oricare altul in Troia,/Mie incai mi-era scump, ca nu m-a lipsit de prinoase/Dragi si altaru-ncarcat imi era cu tot felul de bunuri/Si de fripturi si de vin, care noua ne sunt cuvenite./Totusi eu nu ma-nvoiesc in taina sa-i smulgem lui Hector’’ »).

Povestea cetatii Troia - numita si Ilion sau Ilium - incepe la nunta lui Peleu, unde au fost invitati toti zeii Olimpului, mai putin Eris, zeita vrajbei. Infuriata peste masura, aceasta da portile la o parte si arunca un mar de aur, zicand doar: "celei mai frumoase". A doua zi, lupta pentru acest titlu se da intre Hera (sotia si sora lui Zeus, vesnica aparatoare a femeilor casatorite), Atena (dura zeita a intelepciunii) si Afrodita (suava zeita a frumusetii). Nici macar Zeus nu a indraznit sa jurizeze competitia. Tot greul a picat pe tanarul Paris. Fiecare zeita a promis cate ceva nechibzuitului muritor si, faptul ca Afrodita i-a promis-o pe Elena, sotia lui Menelau, care era de o frumusete nemaiintalnita, l-a manat sa-i dea marul de aur zeitei frumusetii. Si Paris o va avea pe Elena, dar cu ce consecinte? Troia va piere, doar renumele va supravietui zidurilor si comorilor ingropate de negura timpului, moartea tuturor fratilor sai, inclusiv a sa, transformarea unui camp altadata inverzit in unul udat zilnic de sange troian si de sange grecesc, moartea atator eroi ahei, printre care: Ahile, Aiax, Patroclos, Nestor, Ulise si multi altii. Paris o fura pe Elena si avutiile ei si se intoarce in Troia. Menelau, sotul celei furate, il starneste la lupta pe fratele sau, Agammemnon, care la randul sau cauta un pretext pentru a ataca Ilionul. De indata ce au ajuns pe plaja troiana, s-a observat ca razboiul nu era doar intre muritori, ci si intre zei. Fiecare zeu apara, proteja si incuraja pe adoratul sau, pana cand Zeus le-a poruncit sa nu se mai amestece in razboi. Atena, incurajata de Hera cea sireata, a incalcat impreuna cu mama sa aceasta porunca. Hera l-a adormit pe Zeus, iar astfel cele doua zeite au inceput sa isi apere iar protejatii. Infuriat, insusi Poseidon iese din apele sale reci si ii incurajeaza pe muritori si chiar lupta alaturi de ei. Intr-un razboi in care muritorii ranesc zeii, in care toti cei implicati cunosc doar doua planuri - cel al razboiului si cel al durerii cauzate de acesta -, doar destinul ramane indiferent si stabil.

In « Iliada » se disting conflictul intre pamanteni si conflictul intre zei, si, unindu-se, reusesc sa declanseze razboiul troian, nenorocire ce avea sa ramana in istorie pana in zilele noastre. Pe Olimp doar Zeus nu dormea dintre toţi zeii şi i se infaţişează în vis lui Agamemnon şi îi spune să pornească cu grecii o luptă împotriva troienilor („Toti peste noapte dormeau si zeii ceilalti si ostenii/Razboitorii din car, numai Zeus n-avea parte de tihna/Somnului”). Când Agamemnon se trezeşte porneşte lupta, dar Hera temându-se, o trimite pe Atena pentru a o opri. Ajunsă în tabăra grecilor se duce la Ulise şi îi porunci să-i împiedice pe greci să părăsească lupta.Ulise îi îndeamnă pe greci să nu ridice asediul cetăţii, căci dacă se vor întoarce în patrie fără să cucerească Troia, vor fi consideraţi laşi, dar bătrânul Nestor le vorbeşte şi îi îndeamnă să lupte, aşa că oştenii, conduşi de comandantul lor porniră spre câmpul de luptă.

Cu toţii ştim că Iliada ne vorbeşte în mare parte despre războiul troian, dar rezumându-se la personaje, îl pune în lumină pe Ahile, războinicul cunoscut atât pentru forţa să, cât şi pentru faptul că el nu luptă decât pentru propiul renume, nesupunându-se niciunui rege. Cum într-un război nu putem vorbi de o singură personalitate, se pune în evidenţă, pe lângă mulţi alţii, şi Agamemnon, regele Micenei.

Chiar dacă aparent reacţiile lui Ahile la anumite fapte petrecute de-a lungul timpului nu sunt gândite sau poate exagerate, este evident că Agamemnon l-a tratat nedrept. Se ştie, deci, că regele micenian era mânios din fire. Cum altfel ar fi putut fi interpretat faptul că Agamemnon refuză în repetate rânduri să renunţe la fiica preotului Chryses pentru a o lua drept slugă („Să nu mai dau peste tine, bătrâne, pe-aici, la corăbii,/Fie acum zăbovind, fie iarăşi venind, altă dată,/Ca nu cumva nici cununia zeiască, nici sceptrul zadarnic/Să nu-ţi rămână! Pe ea nu ţi-o dau – mai degrabă pe dânsa/ O s-o ajungă în Argos, la mine, departe de ţară”), în timp ce soldaţii săi mor de ciumă („Molima rea a stârnit prin oştire, pierind multe neamuri”)?

Pentru a înrăutăţi situaţia, ori pentru a urâţi mai tare „chipul” tiranic al lui Agamemnon, amintim faptul că el de multe ori se dovedeşte a fi un comandant incompetent şi iresponsabil. Incompetenţa sa iese în evidenţă prin decizia sa

de a testa loialitatea soldaţilor săi, spunându-le să se întoarcă acasă („Hai să fugim cu corăbii cu tot în iubita-ne ţară”). Asta, bineînţeles, provoacă o masă de exoduri de vase care se opresc numai la interveţia forţelor zeiţei Atena şi a lui Odiseu („Nu-i mai opreşte nimica, năvală vor da la corăbii”).

Actiunea epopeii isi desfasoara firul cand precipitat, cu infruntari dramatice, cand molcom cu amanari intentionat provocate de povestitor. Personajele sale sunt numeroase si sunt surprinse intr-un anume moment al evolutiei lor fara a interveni mari transformari in comportamentul lor.

Ulise este rege al insulei Ithaca recunsocut pentru inteligenta sa, simbol al istetimii care invinge acolo unde forta fizica este neputincioasa. La insemnurile sale, aheii construiesc celebrul Cal de lemn cu care reusesc sa-i amageasca pe asediati. Troienii darama portile cetatii pentru a transporta calul de lemn in care erau ascunsi soldati dusmani si isi grabesc astfel singuri sfarsitul. Peripetiile lui Ulise pe drumul de intorcere constituie Odiseea. Vestit pentru mintea sa isteaţă şi pentru prudenţa şi vorbele frumoase pe care ştia să le rostească (9“Pe vremea-aceea-n tabără nici unul/Nu sta să se măsoare cu Ulise în agerimea minţii; pe oricine/Grozav îl dovedea cu isteţimea Măritul tău părinte”), el este trimis adesea în solii sau i se dau diverse însărcinări. De pildă, este trimis la regele Lycomedes să-l aducă pe Ahile, îl însoţeşte pe Menelau atunci când acesta se duce să o ceară pe Elena de la troieni, mijloceşte împăcarea lui Agamemnon cu Ahile, o aduce pe Ifigenia la Aulis, e trimis să-l caute pe Filoctet împreună cu armele lui Hercule, pătrunde ca iscoadă în Troia şi se înţelege pe ascuns cu Elena să-i trădeze pe troieni (“Dar pieptul mi se sfişie de jale/ Gindindu-măla bietul, inţeleptul Ulise, care acum de multă vreme/Tot suferă nenorociri departe”). Ulise a luat parte la război în calitate de fost pretendent la mâna Elenei. Potrivit tradiţiei, el l-a sfătuit pe tatăl Elenei cum să-i aleagă soţul, propunând ca toţi pretendenţii să se adune, iar Elena să aleagă, şi ca toţi să jure că îl vor ajuta pe cel ales dacă cineva va încerca să-i fure soţia. În urma acestui jurământ, când Elena a fost răpită de Paris, s-a organizat expediţia grecilor împotriva Troiei(” Pe acel dumnezeiesc Ulise care/ E omul cel mai chibzuit”).

Tema Tiganiadei, scrisa de Ion Budai Deleanu, ascunsă la prima vedere, nu este alta decât lupta pentru unitate naţională, dar tema epopeei Iliada este războiul Troiei, în care se confruntă aheii veniţi din Grecia cu troienii şi aliaţii acestora, fiecare tabără fiind susţinută de diverse divinităţi, cum ar fi Atena, Poseidon sau Apollo. După zece ani de război, soarta acestuia nu continuă prin numeroase lupte colective sau individuale care ilustrează figuri ca Ajax, Hector sau Patrocle. În final, aheii înving graţie victoriei lui Ahile care îl ucide pe conducătorul troian în luptă directă. Aşa cum în epopeile antice zeii participau la întâmplările prezentate, luând partea unora sau altora dintre combatanţi Atena îl apără pe Ahile de sulita lui Hector, iar Apolo îl ascunde pe fiul lui Priam într-o ceaţă deasă spre a-l feri de mânia Peleianului., în Ţiganiada intervin în conflictul dintre creştini şi turci Satana şi sfinţii.

Din perspectiva personajelor, Iliada se aseamana cu Baltagul intrucat razboinicul Aiax este ca o oglinda a Vitoriei Lipan. Ambii prezinta o ambitie desavarsita in indreptarea raului facut, sunt doua firi razbunatoare si ambii dau dovada e devotament fata de popor, respectiv fata de traditiile si obiceiurile mostenite, de afectiune in vederea reusitei in razboi si respectiv pentru copii dar si pentru raposatul sot. Nu in ultimul rand, atat Aiax, cat si Vitoria sunt foarte curajosi. Razbonicul se lupta pentru poporul sau si nu se lasa doborat cu una cu doua, iar femeia se avanta in lumea barbatilor, dovedindu-le ca ea nu se da batuta pentru nimic in lume, chiar daca asta a insemnat sa faca dreptate cu propria-i mana.

Iliada este o capodopera a lumii antice de o dramatica, neegalata maretie artistica. Atribuita aedului Homer, cantaretul orb si ratacitor, Iliada aduna in versurile ei minuni de vitejie, personajele de o mare complexitate sufleteasca, conflicte in care oameni si zei, muritori si nemuritori sunt amestecati deopotriva, manati de aceleasi patimi. Deasupra acestor fapte pierdute in “noaptea unei lumi ce nu mai este”, ramane cantecul lui Homer, adevarata minune a arhitecturii sufletului antic.