1

Consilierea în învăţământ

Focalizarea şcolii pe latura intelectuală a elevilor şi pe rezultatele/performanţele lor şcolare, făcând abstracţie de nevoile lor emoţionale şi sociale, sunt modalităţi sigure de diminuare a stării de bine şi de creştere a riscului pentru disfuncţii şi boli fizice şi psihice. Şcoala modernă a început să nu mai ignore starea de bine şi de sănătate fizică, psihică, spirituală şi socială a elevilor săi.

Termenul „consiliere” s-a răspândit în literatura de specialitate din ţara noastră mai ales în anii ’90, o dată cu redeschiderea orizontului spre ştiinţele socio-umane şi încercarea de reconsiderare a ştiinţelor psihopedagogice în planul utilităţii lor sociale.

Consilierea, în înţelesul său clasic, se rezumă la o perspectivă triplă: psihologică, pedagogică şi socială, asupra unor activităţi cu valenţe etice pe care consilierul le întreprinde pentru a-l ajuta pe client să se angajeze în acel tip de comportament care să-l conducă la soluţionarea optimă a propriilor sale probleme. Altfel spus, acţiunea de consiliere este destinată să-l ajute pe client să înţeleagă şi să clarifice confuziile sau percepţiile eronate asupra propriei vieţi, să înveţe să-şi atingă scopurile pe care singur le-a stabilit, să identifice soluţii la problemele sale existenţiale şi să fie capabil să ia decizii pe baza unor analize pertinente a resurselor şi posibilităţilor de care dispune clientul. Bineînţeles că trebuie avute în vedere şi particularităţile de vârstă şi de dezvoltare ale subiecţilor (aici vorbind despre elevi de vârstă şcolară mică sau de elevi cu deficienţe). În acest caz, consilierea, pentru a-şi atinge scopul, se răsfrânge şi asupra altor persoane care provin din mediul de viaţă al copilului: părinţi, bunici, educatori, etc.

o Factorii consilierii şi orientării

Principalii factori implicaţi şi cu responsabilităţi în consiliere şi orientare şcolară şi profesională sunt: şcoala, familia, unităţile economice, mass-media, alte instituţii specializate.

Şcoala joacă un rol esenţial atât prin structurile sale, ciclurile şi tipurile de programe, cât şi prin diversitatea obiectelor de învăţământ, a ariilor curriculare, a acţiunilor specifice de orientare şcolară şi profesională (ore de dirigenţie, activitatea consilierilor şi psihopedagogilor).

Familia exercită o influenţă puternică asupra opţiunilor şcolare şi profesionale atât prin transferul unor modele ale părinţilor către urmaşi, cât şi prin proiecţia unor ambiţii, neîmpliniri către aceştia.

Unităţile economice, prin parteneriatul cu instituţiile de formare a forţei de muncă, devin un factor important în determinarea unor opţiuni profesionale atât prin propaganda pe care o fac produselor şi producătorilor, cât şi prin întâlniri ale elevilor cu specialişti, sponsorizări, burse oferite celor mai buni elevi.

Mass-media, prin programele sale educative, prin prezentarea diverselor tipuri de şcoli şi specializări etc., se înscrie în ansamblul factorilor implicaţi în orientarea şcolară şi profesională.

o Obiective şi funcţii esenţiale ale consilierii:

Scopul fundamental al consilierii educaţionale este asigurarea unei funcţionări optime a individului sau grupului, scop care se poate atinge prin împlinirea obiectivelor consilierii:

promovarea sănătăţii şi a stării de bine;

dezvoltare personală;

2

prevenţie.

Consilierea trebuie să ofere asistenţă în formarea, dezvoltarea şi aplicarea următoarelor capacităţi:

rezolvarea unor sarcini concrete ;

rezolvarea unor crize existenţiale;

optimizarea relaţiilor interumane;

învăţarea unor modele comportamentale precum: stabilirea unor scopuri în viaţă, ascultarea activă, conversaţia, autoafirmarea, concentrarea atenţiei, dezvoltarea capacităţilor intelectuale, relaxarea, opţiunea şcolară/profesională, rezolvarea de conflicte, dezvoltarea creativităţii, menţinerea sănătăţii, petrecerea timpului liber.

Problema educaţională este o situaţie educaţională dificilă pentru subiectul care se adresează consilierului (educaţional) având caracteristici cognitive (neclaritate, ceaţă psihologică, ambiguitate), afective (tensiune, nemulţumire, nelinişte), volitive (indecizie, îndoială) conducând spre blocajul comportamental (subiectul nu poate rezolva singur problema). Ca urmare el se adresează unui specialist – consilierul educaţional - care să-l ajute să rezolve această situaţie dificilă.

o Obiectivele urmărite :

susţinerea şi dezvoltarea capacităţilor de adaptare-integrare a persoanelor care solicită consilierea;

prevenirea dezadaptării şi a izolării persoanelor care se adresează consilierului;

rezolvarea problemelor de viaţă şi educaţionale manifestate şi acuzate de către subiectul educaţional

Intervenţiile de consiliere cuprind toate acţiunile destinate să producă schimbări în existenţa persoanelor, activitatea grupurilor şi instituţiilor. Intervenţia de consiliere vizează trei dimensiuni:

- sarcina: arată pe cine sau ce ţinteşte intervenţia de consiliere; astfel, intervenţiile pot fi orientate către persoane, familie, clasă, şcoală, localitate, asociaţie, etc;

- scopul intervenţiei: prevenţia sau remedierea insuccesului şcolar sau socioprofesional, stimularea dezvoltării personale şi ocupaţionale; totodată, se precizează de ce este necesară sau aşteptată intervenţia;

- metoda de intervenţie: arată cum se produce intervenţia: prin serviciu direct, implicând contact şi comunicare între consilier şi consiliat sau angajare efectivă a consilierului în relaţia cu instituţia sau comunitatea; prin consultanţă şi pregătire împreună cu alţi profesionişti sau neprofesionişti, prin media (radio, TV, e-mail, internet).

o Consilierea individuală

Consilierul furnizează o situaţie de învăţare, iar consiliatul este ajutat să-şi cunoască situaţia prezentă şi să anticipeze situaţii viitoare, când îşi va putea valorifica mai bine calităţile propriei personalităţi şi potenţialul de care dispune. În cazul consilierii individuale a elevilor, accentul cade, de regulă, pe problemele personale ale elevului, pe dificultăţile sau eşecurile sale în încercarea de a se adapta la cerinţele familiei, şcolii, societăţii. De cele mai multe ori, acesta găseşte răspunsuri adaptative reuşite, dar uneori nu, ajungând la devieri comportamentale de diferite niveluri de gravitate. În aceste situaţii, procesul “reinvestirii” cu semnificaţie şi valoare a sinelui şi normelor sociale, devine subiect de (re)negociere, (re)acceptare etc. declanşându-se fenomenul (re)construcţiei identitare şi a diluării progresive a sentimentului de alienare.

3

Se menţionează că unele chestiuni “descoperite” în cadrul consilierii în grup, problemele speciale, suplimentare sau particulare ale unor elevi, au făcut obiectul unor consilieri individuale ulterioare. În acest cadru, implicarea participanţilor la actul schimbului de informaţii este mai profundă şi detaliată, iar soluţiile oferite în favoarea clientului sunt mai punctiform direcţionate. Intensitatea şi profunzimea schimbului de informaţii în cadrul dialogului dintre consilier şi beneficiar sporesc treptat de la o şedinţă la alta. De cele mai multe ori, în acest context al consilierii individuale, nu se dau doar informaţii, instrucţiuni şi recomandări puternic personalizate; procesul consilierii este şi prilejul unei relaţii interpersonale relativ structurate, de învăţare, de transfer de experienţă. Concluzia orientărilor sau modurilor de abordare a clientului în cadrul consilierii individuale poate fi sintetizată în regula celor trei i:

a întrerupe (derularea comportamentelor neproductive),

a interveni (sprijinind, sfătuind, analizând, stimulând),

a influenţa (în scopul ameliorării imaginii de sine şi comportamentelor orientate către o reuşită personală şi socială).

S-a aplicat acest procedeu la acele persoane care au dificultăţi în alegerea rutei şcolare şi, implicit, a viitoarei lor cariere; în acest fel consilierea a constituit o formă particulară de învăţare cu scop adaptativ la realitatea socială, culturală şi a muncii. Utilizarea cu succes a uneia sau alteia din tehnicile, metodele şi procedeele enumerate a ţinut, pe de o parte, de stilul care a fost abordat, iar pe de altă parte, de categoria de elevi cu care s-a venit în contact; unii au avut nevoie de o abordare autoritară, puternic structurată, care excludea speculaţiile şi ambiguităţile, alţii au preferat dependenţa, stilul protector, tolerau incertitudinea sau aveau curiozităţi exploratorii înalte.

Consilierul interacţionează cu elevii cu cerinţe educative speciale pentru a le oferi ajutor şi suport fără a lua decizii în locul lor. Această formă de interacţiune între consilier şi consiliat implică asumarea şi respectarea unor principii:

- respectarea dreptului persoanei consiliate de a decide singură în rezolvarea propriilor probleme şi în alegerile care-i vor influenţa viitorul;

- ajutarea consiliatului în procesul decizional;

- încurajarea clientului să evolueze pe coordonatele pe care şi le-a ales;

- explorarea atentă a situaţiei sau problemei, din perspectiva persoanei consiliate;

- negocierea obiectivelor relaţiei de consiliere şi acordul reciproc;

- furnizarea de informaţii utile pentru consiliaţi.

Consilierea persoanelor cu dizabilităţi sau a elevilor cu C.E.S. se desfăşoară în colaborare cu alţi specialişti (medic, psiholog, asistent social, psihopedagog, etc), implicând şi familia. Consilierul obţine de la specialişti informaţii despre conduita consiliatului şi le pune la dispoziţia acestuia, cu evidenţierea aspectelor pozitive şi a posibilităţilor, oportunităţilor de integrare, de maximizare a potenţialului consiliatului pentru asumarea de roluri sociale realiste, care oferă perspectiva unor performanţe bune. Pentru a încuraja dezvoltarea personală a elevului cu C.E.S. în concordanţă cu dezvoltarea unei cariere profesionale dezirabile pe piaţa muncii, consilierul va acţiona în raport cu următoarele obiective: să cunoască particularităţile psihointelectuale şi aptitudinale ale elevului cu nevoi speciale şi cerinţele personale în domeniul educaţiei; să fie informat asupra ofertelor din partea şcolilor şi instituţiilor de educaţie obişnuită şi specială din zonă privind programele de recuperare, abilitare, reabilitare, învăţare şi profesionalizare pentru această categorie de elevi; să evalueze resursele de care ar putea dispune elevul în perioada de formare şcolară şi profesională; să deţină informaţii la zi privind situaţia pieţei muncii.

4

o Consilierea de grup

Scopul pentru care se derulează consilierea în grup este acela de a facilita şi întări învăţarea, a practica şi exersa acele comportamente sociale dezirabile, favorabile dezvoltării personalităţii, inserţiei socio-profesionale reuşite. Acest lucru se realizează prin prezentarea experienţei personale (pozitive sau negative) legate de aceste subiecte şi, important, ascultarea sentimentelor, beneficiul personal al fiecăruia, observarea impactului, a nivelului de înţelegere şi atitudinilor declanşate de mesaje în rândul (co)participanţilor.

În cadrul consilierii în grup, trebuie încurajată expunerea experienţei personale, îndoielilor, modurilor particulare de reacţie, eşecurilor etc. şi aşteptate atitudini, soluţii şi trăiri în plan afectiv ale celorlalţi. Rând pe rând, fiecare este pus în situaţia de a-şi expune o experienţă personală, a-şi exprima sentimentele, a asculta părerea celorlalţi şi a învăţa din acest proces complex de comunicare în grup. Consilierea derulată în grupurile structurate în funcţie de scopurile educaţiei şi formării profesionale urmează, în general, procedurile şi modelele practicate de aceste procese. Diferenţele apar atunci când consilierul propune grupului anumite moduri de lucru, teme şi proceduri de găsire a unor soluţii sau când grupul însuşi cere abordarea unei probleme.

În cadrul consilierii în grup s-a ţinut cont de:

mărimea grupului (între 4-6 şi 10-14 persoane) ;

frecvenţa activităţilor (zilnic, la 2-3 zile, săptămânal etc.) ;

durata activităţilor zilnice (câteva ore, mai mult);

durata stagiului de consiliere în grup (minim 30 de ore).

Deoarece la baza grupului de întâlnire stă concepţia non-directivă, s-a pornit de la premisa că grupul poate să funcţioneze fără ghidaj din partea consilierului, fapt care evidenţiază că, de regulă, obiectivele grupului erau cunoscute participanţilor şi că grupul îşi putea urma propriile sale reguli. Unele grupuri au avut dificultăţi la începutul şedinţei, în sensul că se lansau unele afirmaţii care erau imediat retrase sau era prezentă o notă de umor crispat, fapt care întârzia dezvoltarea unui sentiment de securitate în cadrul grupului. Alte grupuri au debutat imediat, la fel ca şi în consilierea individuală, unde clientul apăsat de anumite probleme simte nevoia disperată să-şi comunice sursele perturbatoare. De regulă, modul prin care începea activitatea grupului de întâlnire era cel în care fiecare participant povestea ceva despre el şi problemele sale. Acest lucru se realiza informal, fără nici o presiune din partea consilierului sau a celorlalţi participanţi.

În ambele variante de consiliere (individuală şi în grup) se asigură şi încurajează dreptul clientului de a-şi autodetermina stilul de viaţă. În cadrul grupului însă, ies la iveală şi alte sisteme de valori sau alte stiluri de viaţă care îi apar unui membru al grupului ca alternative posibile, fără a-i fi impuse din exterior. El are dreptul să preia sau să respingă alternativele respective.

Consilierea de grup mai oferă avantajul că individul are posibilitatea să ofere ajutor şi nu numai să-l primească. Faptul de a acorda sprijin cuiva este un act terapeutic în sine. Ca urmare, în cadrul grupului de întâlnire individul poate atinge un echilibru matur între acţiunile de a da şi acţiunile de a primi ajutor, între starea de independenţă şi starea de dependenţă.

o Consilierea familiei

Practica modernă a consilierii şi orientării nu poate lăsa în afara acţiunii sale şi implicarea în activitate a părinţilor. Specialiştii cu experienţă în consilierea şi orientarea şcolară şi profesională ştiu deja că derularea de astfel de acţiuni în şcoală fără a implica sau ţine cont de familie au o valoare limitată. De aceea, în încercarea consilierului de a ajuta copiii cu risc de marginalizare şcolară şi socială, s-a pus un accent deosebit pe consilierea

5

familiei. Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare, de sprijin afectiv şi securitate. Familia poate fi sau deveni pentru copii un factor al dezvoltării personalităţii, un model de imitat, un refugiu permisiv sau un câmp de confruntări, o zonă a dogmatismului agresiv, a inflexibilităţii şi totalitarismului.

Prin consilierea familială s-a încercat rezolvarea problemelor suplimentare puse de consilierea şi orientarea şcolară a elevilor cu tulburări de comportament (la şcoală, în comunitate şi acasă), cu dificultăţi şcolare sau în situaţie de indecizie cu privire la ruta şcolar-profesională.

Consilierea familială a debutat cu evidenţierea şi înţelegerea relaţiilor interpersonale între membri: poziţia în grup, liderul, tipul de mesaje de comunicare utilizate, coeziunea grupului, modul de rezolvare a conflictelor interne etc. La o şedinţă de consiliere familială participau, de obicei, câteva familii ai căror copii erau în situaţii similare sau – dacă aspectele puse în discuţie erau mai particulare – doar părinţii copilului în cauză. În nici într-un caz, aceste întâlniri nu au fost un prilej de culpabilizare a părinţilor, de acuzare a copiilor, de reproşuri reciproce sau revendicări. Au fost numeroase situaţiile când a fost mai productiv să participe şi cei care făceau obiectul acestor întâlniri, elevii înşişi. Singurul criteriu de grupare a părinţilor şi copiilor lor a fost categoria de probleme asemănătoare sau identice pentru care se căuta o soluţie în acel cadru şi nu criterii care să ţină de situaţia economică a părinţilor, statutul socio-cultural, etnie etc. Durata şedinţelor de consiliere familială a variat, după caz, între 30 minute şi o oră, la aceasta participând maxim două-trei familii (în integralitatea lor).

S-a avut grijă, totodată, ca în urma şedinţelor de consiliere familială să nu se producă disconfort, dezechilibru şi tensiune în familie (faţă de cel care a motivat organizarea acestor întâlniri), să nu se lezeze în nici un fel imaginea de sine sau statutul membrilor familiei, să nu se introducă reguli noi sau o altă dinamică în familie dacă astfel de propuneri nu sunt acceptate de toţi membrii, să se respecte integral dreptul familiei la protejarea vieţii sale private şi a anumitor subiecte la care au acces doar ei. Atitudinea consilierului a fost una deschisă, caldă, plină de înţelegere, neautoritară (dar nici defensivă sau părtinitoare), de asigurare a confidenţialităţii, de promovare a dreptului democratic al fiecăruia de a vorbi pentru sine şi a-şi prezenta varianta asupra temei în discuţie.

Familiile care aveau reţineri să participe la şedinţele de consiliere familială au fost invitate doar ca simpli observatori ai derulării altor şedinţe care “funcţionau” bine, eficient, deschis. Un astfel de “argument” a fost maximal convingător. Numărul de întâlniri necesare pentru rezolvarea categoriilor de probleme puse în discuţie nu a depăşit 2-4-6 şedinţe consecutive.

Întreaga dinamică a grupului familial s-a direcţionat spre un proces de învăţare (membrii unei familii au învăţat din experienţa altei familii), care, în aceste circumstanţe, a fost mult mai eficientă şi recompensantă. Această reciprocă împărtăşire a vieţii de familie, a experienţelor trăite şi modul de a reacţiona se vede confirmat sau nu în acest context, verificându-se, astfel, adecvarea, eficienţa externă şi concordanţa cu scopurile pe termen lung ale familiei şi membrilor săi (în cazul de faţă, alegerea rutei şcolare în consens cu aspiraţiile, valorile, interesele şi aptitudinile fiecărui individ).

o Metode şi tehnici utilizate în consiliere

În raport de funcţiile esenţiale ale consilierii, metodele şi tehnicile utilizate pot fi de mai multe categorii:

1. Metode de cunoaştere a personalităţii celui consiliat prin teste şi chestionare de interese profesionale. Edificator în acest sens este testul Holland. Astfel, în chestionarul de tip Holland sunt date mai multe activităţi, în care subiecţii vor trece în dreptul fiecăreia din acestea, într-o căsuţă haşurată, o cifră care va semnifica dacă activitatea respectivă place, displace sau este indiferentă. Astfel: cifra 2 (doi) – dacă place; cifra 1(unu) – dacă este indiferentă şi 0 (zero) – dacă displace. Chestionarul cuprinde 104 tipuri de activităţi. Adunând pe verticală

6

punctele din cele şase coloane, rezultă un anumit tip de personalitate (preponderentă): realist, investigator, artistic, social, întreprinzător sau convenţional.

În aceeaşi categorie a metodelor de cunoaştere a personalităţii se înscriu şi testele de aptitudini generale şi speciale, testele de creativitate, testele de personalitate.

2. Metode de autocunoaştere a personalităţii prin:

autocaracterizare – structurată de către consilier şi realizată cu sprijinul logistic şi metodic al acesteia, mai cu seamă în ceea ce priveşte utilizarea corectă a unor instrumente precum testele, portofoliile, referinţele.

autoevaluarea – potrivit unor baremuri şi criterii de performanţă cu ajutorul unor tehnici cât mai obiective.

3. Metode de informare şi documentare, de marketing personal asupra pieţei forţei de muncă prin:

proiecte profesionale şi/sau de carieră, care definesc politica proprie în construcţia devenirii şi realizării socio-profesionale; rutele şcolare şi profesionale, competenţele şi nivelurile de performanţă cerute de viitoarele profesii, oportunităţi de carieră etc.;

târguri ale forţei de muncă – prin care vin în contact cu ofertanţii unor locuri posibile de muncă, unde participă la interviuri etc.;

consultarea unor reviste de specialitate, a unor pliante de prezentare etc.;

vizionarea unor emisiuni TV, video-casete, prin care se prezintă diverse domenii profesionale, medii de muncă;

consultarea unor pagini web, site-uri cuprinzând informaţii utile consilierii;

elaborarea unor scrisori de intenţie care, împreună cu CV-ul, prezintă competenţele solicitantului, interesele şi motivaţiile pentru respectivul lor de muncă, intenţiile privind dezvoltarea firmei; eventual proiecte manageriale.

4. Metode de consiliere propriu-zisă (de sfătuire) prin:

dezbateri pe probleme de orientare şi consiliere, având drept obiectiv fie clarificarea opţiunilor şi atitudinilor participanţilor, fie analiza avantajelor sau dezavantajelor în alegerea unei variante de rute socioprofesionale; clarificarea unor întrebări ale tinerilor, vizavi de evoluţia în carieră;

studiul de caz, metoda situaţiei a incidentului critic, ce determină analiza situaţiei, stabilirea unor variante de decizie a factorilor favorizanţi sau defavorizanţi pentru fiecare variantă, precum şi măsurile corespunzătoare de aplicare a deciziei optime;

jocul de rol, precum şi simularea unei situaţii ce pot fi axate pe probleme precum problematica angajării, alegerea profesiei etc.;

interviul, menit să clarifice problematica pe care se va axa consilierea sau chiar exersarea pentru interviul real prilejuit de angajare.

7

o Consilierea educaţională la vârsta preşcolară

Consilierea educaţională la vârsta preşcolară este un proces complex ce cuprinde o arie largă de intervenţii ale educatoarei asupra copiilor, dezvoltându-le personalitatea.Încă din cele mai vechi timpuri, unde au trăit oameni, în orice parte a pământului s-a manifestat interes pentru educaţie şi în mod special pentru cea a copiilor. Educaţia este una din funcţiile esenţiale şi permanente ale societăţii. Mai mult, în epoca modernă, ştiinţele educaţiei şi-au îndreptat atenţia asupra vârstei copilăriei valorificând datele cercetărilor pedagogice şi psihologice şi sugerând noi teme pentru a veni în spijinul practicii educative.

Educatoarea reprezintă prima verigă socială cu răspundere formativă a viitorilor cetăţeni, având o misiune de maximă importanţă: educarea copilului preşcolar. Nici o perioadă a dezvoltării psihice umane nu are sarcini atât de numeroase, explozive şi neprevăzute pe perioada preşcolară, cu etapele ei. Pentru fiecare etapă există două coordonate fundamentale ce stau la baza constituirii reperelor psihologice de bază: tipul de activitate care dezvoltă procesele psihice şi tipul de relaţie care dezvoltă conduitele. Cercetarea pedagogică a psihologiei copilului, cunoaşterea profilului său psihologic face ca întreg sistemul de influenţe educative să fie organizat şi planificat în mod conştient, de a alege cele mai eficiente metode pentru a cunoaşte copilul şi pentru a-l educa. Vârsta de 3-7 ani reprezintă o perioadă caracterizată prin înalte ritmuri de dezvoltare, în care se pun bazele formării personalităţii. Este o perioadă în care universul cunoaşterii este în continuă expansiune, stimulând capacităţile şi mijloacele de comunicare ale copilului aflat într-o strânsă relaţionare cu cei din jur, ceea ce duce la evoluţia personalităţii sale.

În dezvoltarea copilului, o influenţă educativă o au mai mulţi factori şi anume: genotipul moştenit (trăsături fizice, temperament, trăsături de personalitate), la medii educaţionale (familie, grădiniţă) şi relaţii, parteneri(părinţii, educatoare, copiii, comunitatea) până la factorii benefici (climatul stimulativ, bună comunicare cu copilul, colaborare între mediile educaţionale, suport emoţional favorabil, responsabilitate şi implicare) sau perturbatori (familie dezorganizată, lipsă de implicare, ajutor, stresul, lipsa de informare, dispariţia unui membru din familie).

În evoluţia şi dezvoltarea psiho-fizică, copilul este supus unor condiţionări tot mai complexe care se finalizează, pe de o parte, cu îmbogăţirea vieţii anterioare, iar, pe de altă parte, cu elaborarea de conduite prin care se exprimă personalitatea umană. Atât vârsta psihologică, cât şi vârsta cronologică, fără să coincidă în totalitate, se constituie ca repere din punctul de vedere al maturizării psihologice şi sociale. Vârsta cronologică are un caracter mai constant, fiind relativ egală pentru toţi cei născuţi în perioada respectivă, cu raportări la complexul biologic, care sunt deosebit de active, pe când vârsta psihologică facilitează o diferenţiere mai fermă între diferitele personae cu specificarea unui avans sau a unui retard în dezvoltare. Prin urmare, sunt o serie de factori sau condiţii care favorizează dezvoltarea biologică şi psihică a copilului, grăbesc procesul de achiziţie a experienţelor şi informaţiilor, proiectează o personalitate viguroasă şi armonioasă, aşa cum sunt şi situaţii care frâneză evoluţia normală sau contribuie la fragilizarea subiectului, cu efecte negative nu numai pentru vârstele copilăriei ci şi pentru perioade de vârstă ulterioare. Cele din urmă, frânele, trebuie cunoscute de educatoare şi învăţătoare deopotrivă, pentru a le putea preveni sau pentru a crea un alt context educaţional care să anihileze factorii de fragilizare printr-o dezvoltare compensatorie a palierelor psihice ce corespund particularităţilor psihoindividuale ale copilului.

Toate aceste fenomene pot fi stăpânite de educator, copiii pot fi ajutaţi să le depăşească şi se poate ajunge la un confort psihic favorabil copilului, dacă acesta este cunoscut şi evaluat sub toate aspectele, pentru a putea şti ce modalităţi de intrvenţie psihoeducaţională trebuie adaptate la nivel individual sau la nivel de colectivitate. Acest lucru o îndeamnă pe cea care a îmbrăţişat misiunea de educatoare să fie la înălţimea chemării. ,,În profesia de educatoare se îmbină mai mult ca oriunde ştiinţa cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experienţa cu iniţiativa, tactul cu măiestria, calmul cu entuziasmul, căutările cu siguranţă”(Dumitru Salade, Didactica, Editura didactică

8

şi pedagogică1982). Educatoarea este ,,arhitect al sufletului de copil”, oferind dragoste, fără de care nu poate exista nici o legătură de viitor, nici colaborare, nici învăţare cu copiii. Educatoarea oferă iubire necondiţionată, prin tot ce întreprinde, prin exemplul personal, prin căutare şi dăruire contribuie la modelarea personalităţii copilului, în stadiul cel mai hotărâtor al devenirii sale - preşcolaritatea. Educatoarea să aibă tact, răbdare, mobilizare, creativitate, dăruire, colaborare, unitate de cerinţe cu familia şi şcoala. Copilul trece prin perioade diferite din punct de vedere fizic şi comportamental, modificările acestea necesitând o adaptare permanentă a părinţilor şi educatoarei în privinţa atitudinii faţă de el. Orice activitate în grădiniţă se întemeiază pe cunoaşterea copiilor şi observarea comportamentului zilnic al acestora. Observaţia asupra copilului furnizează cele mai bogate date despre copil privind deprinderile, obişnuinţele, conduita pe care o are faţă de colegi şi adulţii din grădiniţă.

Educatoarea va stimula dezvoltarea socială a copilului, el fiind ajutat în relaţia cu alţii: de a se juca, de a coopera, de a respecte regulile. Pentru a-şi forma atitudini corecte faţă de sine (construirea imaginii pozitive despre sine) şi faţă de alţii, copilul trebuie să fie în contact cu alţii şi cu mediul înconjurător, răspunsul lui manifestat prin comportament fiind pe măsura atitudinii celor din jur. Educatoarea va fi atentă la toate transformările care intervin în comportamentul lor facilitând manifestările favorabile şi împiedicând manifesterea unor acţiuni nefavorabile. Fiecare copil va fi tratat în funcţie de temperamentul său, dar va fi trebui să respecte cerinţele grupei din care face parte, să se supună regulilor acesteia, învăţând că va avea datorii faţă de sine şi faţă de colegi şi educatoare şi că va trebui să-şi modeleze comportamentul şi atitudinea. În munca fiecărei educatoare se întâlnesc două realităţi: trăsăturile comune copilăriei şi unicitatea fiecărui copil. A cunoaşte, a descifra, a identifica, a intui, a descoperi ceea ce caracterizează profilul psihologic al fiecărui copil este o sarcină delicată care o poate îndeplini cu experienţă, intuiţie şi tact pedagogic.

Cunoscând toate acestea educatoarea nu numai că poate depăşi situaţiile dificile, dar poate să parcurgă, împreună cu copiii, noi etape de activitate şi de învăţare, creând astfel posibilităţi multiple de transfer şi aplicabilitate, în diferite activităţi care se vor remarca prin performanţă şi competenţe, constituind un indiciu al structurilor evolutive în planul personalităţii mature cu note dominante ale tipologiei armonioase. În evoluţia psihică a copilului cu tendinţa sa de adaptare, ca proces dublu de asimilare şi acomodare, pot apare perioade de inadaptare când intervin elemente puternice de frustrare şi stres. Situaţiile frustrante generează un anumit curs al comportamentului şi al organizării personalităţii copilului.

Dacă educatorul nu este capabil să orienteze copilul spre depăşirea acestor factori fragilizanţi, atunci îşi va dezvolta o personalitate capricioasă, egoistă, instabilă, negativistă, neadaptată la normele de convieţuire socială. În cazul colectivelor în care predomină relaţiile interpersonale negative sau de inadaptare, rezultatele activităţii sunt inferioare colectivelor în care predomină colaborarea şi este redusă tensiunea psihică.

Este foarte important ca în calitate de educatoare să ţinem cont de diferenţele existente în individualitaea copiilor. Fiecare copil are o anumită personalitate şi propriul său potenţial intelectual în construirea unei atitudini pozitive despre sine, copilul trebuie supus la cât mai multe experienţe pozitive, pentru că aşa cum sublinia Vasile Nedelcu ,,în activitatea cu altul, alături de altul şi uneori împotriva altuia, se desăvârşeşte cunoaşterea de sine”. (Vasile Nedelcu- Invitaţie la cunoaşterea de sine, Editura ştiinţifică, 1970)

Copilul trebuie tratat în funcţie de vârsta de lui, ajutat să străbată unele treceri grele, luminându-i calea pe care se angajează şi mergând chiar puţin dincolo de posibilităţile sale, numai puţin căci mult ar fi inutil, ba chiar periculos uneori, căci maturaţia lentă a sistemului său nervos şi a creierului nu-i permite să sară peste etape. Trebuie să ştim să profităm nici prea devreme, nici prea târziu de fazele sensibile ale creşterii sale. Nu putem realiza aceasta decât urmărindu-i evoluţia cu mare grijă şi respectând-o, fiecare etapă reprezentând o succesiune de transformări neîncetate în cursul cărora creierul se construieşte, se perfecţionează.

9

o Cele mai importante caracteristici ale proceselor psihice la vârsta preşcolară pot fi sintetizate astfel:

Senzaţiile se dezvoltă şi se perfecţionează în cadrul activităţilor (desen, muzică, jocuri) se dezvoltă sensibilitatea auditivă, cromatică şi tactilă.

Percepţiile se dezvoltă la vârsta preşcolară prin joc, desen, modelaj, fiind procesul psihic ce reflectă obiectului cu însuşirile sale luând naştere în timpul acţiunii acestuia asupra organelor de simţ.

Reprezentările. La preşcolari pot fi întâlnite reprezentări cu privire la obiecte, fiinţe, fenomene, reprezentări spaţiale sau reprezentări care fixează conţinuturi, stări afective, întâmplări.

Curiozitatea este perceptivă. Sunt stimulate interesele investigative, copilul fiind învăţat să observe sistematic mediul înconjurător.

Gândirea este legată de acţiunea cu obiectele, presupunând existenţa nemijlocită a actului motor ca soluţie a actului de învăţare. Operaţiile gândirii se configurează în activitatea practică. Copilul percepe mai devreme deosebirile decât asemănările, fiind atras de însuşirile mai evidente ale obiectelor. Gândirea este prelogică, copilul utilizând gândirea în imagini, acum apărând elmente incipiente de logică. Gândirea se formează şi se dezvoltă în strânsă legătură cu limbajul, fiind legată nemijlocit de realitate.

Limbajul copilului înregistrează progrese pe perioada grădiniţei sub diferite aspecte: fonetic, lexical, gramatical. Limbajul devine mai coerent, cel contextual fiind dominant în povestiri. Se îmbogăţeşte fondul lexical la vârsta preşcolară. La trei ani vocabularul copilului cuprinde 800-1000 cuvinte iar la şase ani, 3500 cuvinte.

Memoria este neselectivă dar se realizează cu mare uşurinţă la vârsta preşcolară. Sarcina educatoarei este de a exersa şi educa memoria.

Atenţia este instabilă. Desfăşurarea activităţilor trebuie să se desfăşoare în limite adecvate de timp pentru a nu obosi copilul. Captarea atenţiei trebuie să se realizeze prin procedee adecvate vârstei, trebuinţelor şi intereselor copilului.

Procesele afective sunt puternice, copilul admiră ,,modelele”, părinţi şi educatoare şi-i imită. Este emotiv, impresionabil. Se dezvoltă reprezentările, imaginaţia, comportamentul.

Responsabilitatea educatoarei faţă de copil începe odată cu intrarea acestuia în grădiniţă, felul în care este tratat, determinând modul lui de comportare. Pentru unii copii, grădiniţa reprezintă prima experienţă în afara casei, de aceea copilul trebuie să se simtă în grădiniţă în siguranţă, ocrotit şi iubit, apt să accepte şi să se bucure de mediul grădiniţei. Copiii trebuie să aibă sentimentul de siguranţă în ei şi în ceilalţi. Preşcolarul nu înţelege şi nu poate explica ce înseamnă adevărul, binele, cinstea, altruismul, dar se comportă corect în raport cu acestea şi percepe conduitele celorlalţi. Observând copilul în permanenţă, educatoarea îl conduce spre cele bune. Sufletul poate fi întărit ca o cetate.

Copilul preşcolar observat în permanenţă este îndrumat, corectat, deprins şi obişnuit să aibă o atitudine corectă. Se ştie că deprinderile bune în copilărie rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă. Copilul se supune educatoarei în virtutea valorii ce i-o recunoaşte, iar regulile sunt primite ca un dar. El respectă normele ca rezultat al ascultării: tendinţa spre imitaţie favorizează acceptarea cerinţelor şi adaptarea unei conduite corecte. Învăţământul preşcolar este învăţământ diversificat, care permite şi stimulează rute individuale de pregătire; un învăţământ care încurajează competiţia şi favorizază înnoirea, un învăţământ compatibilizat cu sistemele europene, un învăţământ orientat spre valori. Prin funcţiile sale, învăţământul preşcolar asigură dezvoltarea normală, valorificând potenţialul fizic şi psihic al copilului, ţinând seama de ritmul propriu, de nevoile sale afective, şi de activitatea fundamentală- jocul; îmbogăţirea capacităţii copilului preşcolar de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi adulţi, de a interacţiona cu mediul, de a-l cunoaşte şi de a-l stăpâni prin explorări; descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi şi formarea unei imagini de sine pozitive; sprijinirea copilului pentru

10

dobândirea cunoştinţelor, capacităţilor şi atitudinilor necesare activităţii viitoare în şcoală, precum şi în activităţile sale viitoare.

La vârsta preşcolară, problemele muncii educative sunt si mai complexe în comparaţie cu vârstele anterioare. De modul în care sunt valorificate posibilităţile native ale copilului şi câştigurile obţinute până la această vârstă depinde foarte mult evoluţia lui ulterioară, atât pe plan psihic cât şi pe plan social. La aceastâ vârstă, datorită educaţiei primite, copiii încep să se diferenţieze mult între ei şi prezintă particularităţi diverse atât in sfera intelectuală, afectivă şi voliţională, cât şi în sfera trăsăturilor de personalitate. Copiii sunt diferiţi. Educaţia diferenţiată şi idividualizată ar trebui să asigure realizarea idealului educaţional în pregătirea copilului pentru şcoală. Starea de pregătire psihologică prin care va fi asigurată adaptarea şi integrarea copilului în mediul şcolar va apare ca un rezultat al dezvoltării multilaterale a copilului în grădiniţă.

Vom prezenta portretul unui copil bine pregătit pentru şcoală sub toate aspectele:

1. Dezvoltare fizică: - 115-126 cm (fete); 116- 127 cm (băieţi);

19- 26 kg (fete); 20- 27kg (băieţi);

Motricite: - execută cu precizie mişcări de echilibru şi coordonare; are dexteritate manuală; execută complexe de gimnastică, sărituri, alergări, mers pe bicicletă;

Senzorialitatea: - execută cu uşurinţă mişcări de coordonare (desen, scris); desfăşoară acţiuni independente în spaţii mai largi;

Intelectul:

Limbaj: - dialoghează mai mult cu copiii dar şi cu adulţii; are un vocabular de peste 3500 de cuvinte pe care le foloseşte în contexte variate şi corecte; îşi perfecţionează limbajul scris;

Gândire: - precizează asemănările şi deosebirile dintre 2-3 obiecte; începe să efectueze operaţii numerice cu obiecte concrete şi cu simboluri; manifestă spirit critic în gândire; intuieşte posibilul şi imposibilul, necesarul şi întâmplătorul;explică relaţii mai complexe.

Memorie: - recunoaşte literele alfabetului şi cifre până la 20; reproduce adresa; poate preciza luna, data, ziua.

Imaginaţia: - născoceşte şi amplifică întâmplări; creează o scurtă poveste; redă grafic un obiect chiar şi fără model;

Motivaţia: - manifestă trebuinţa de performanţă şi apreciere; doreşte să evite pedeapsa; are interes fecvent pentru lecturi şi desen; participă cu plăcere la jocuri de competiţie (sportive); apare motivaţia şcolară ( dorinţa succesului şi teama de eşec);

Afectivitate: - este mai puţin timid; are sentimente de mândrie şi de superioritate faţă de copiii mai mici, de invidie faţă de cei mari;

Personalitate: - începe să fie conştient de calităţile sale; se manifestă ca lider, în mod spontan; este mai puţin egoist în relaţiile cu alţi copii; se conformează normelor specifice activităţii şcolare; sancţionează greşelile altora şi se supune sancţiunilor; manifestă diverse aptitudini (verbale, numerice);

Deprinderi: - îşi perfecţionează vorbirea, scrisul şi citiul; are deprinderi legate de activitatea şcolară;

2. O bună socializare a copilului, prin diferitele activităţi organizate în cadrul grădiniţei şi nu numai.

3. Dezvoltarea limbajului: limbaj – limbă – vorbire ( deprinderi).

4. Comunicarea cu cei doi poli: emiţător şi receptor, care include ascultarea , vorbirea, citirea şi scrierea ca elemente esenţiale ale comunicării.

11

5.Formarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi faţă de şcoală.

6. Cunoaştere de sine: identitate, autonomie, expresia eului.

7. Deprinderi de muncă şi deprinderi intelectuale.

8. Sentimente de dragoste şi dorinţa de a deveni şcolar.

Educatoarea aduce mari schimbări în modul de a gândi şi acţiona al copilului, acesta situându-se în centrul atenţiei. Ea este preocupată de crearea unui mediu educaţional favorabil devoltării, bogat şi adecvat, prin stimularea continuă a învăţării temeinice, favorizând procesul întegării copilului în ciclul primar, de învăţământ şi în societate.

o Descrierea a cinci activităţi de consiliere și orientare

Consiliere şi orientare vine în întâmpinarea nevoilor fundamentale ale fiecărui şcolar şi anume: cunoaşterea de sine, dezvoltarea personală, relaţionarea interpersonală, deprinderea unor tehnici de învăţare eficientă, dezvoltarea capacităţii de a lua decizii şi a rezolva probleme, formarea unui stil de viaţă sănătos. Consilierea educaţională este un proces complex încadrul căruia se stabilesc unele repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor.

Câteva dintre strategiile utilizate le voi prezenta grupate în cinci module tematice:

a) Autocunoaştere şi dezvoltare personală;

b) Comunicare şi relaţionare interpersonală;

c) Managementul informaţiilor şi al învăţării;

d) Planificarea carierei;

e) Calitatea stilului de viaţă.

În cadrul modulului I ,,Autocunoaştere şi dezvoltare personală’’am pornit de la ideea că fiecare copil este unic şi are o individualitate proprie, iar respectul, aprecierea şi recompense sunt stimuli ce încurajează dezvoltarea personal şi previn sau chiar remediază atitudinile şi comportamentele deficitare. Iată câteva dintre activităţile prin care s-a urmărit cunoaşterea de sine, formarea imaginii de sine, dezvoltarea stimei de sine pozitive:

1. În faţa elevilor am pus mai multe obiecte: carte, radieră, floare, piatră, păpuşă, etc. Fiecare trebuia să aleagă două obiecte şi să completeze oral enunţurile:

Acest lucru, ………., mă reprezintă deoarece ……..

Acest lucru, ………., nu mi se potriveşte pentru că ………..

Colegii au confirmat sau infirmat cele spuse de fiecare prin ridicarea unor cartonaşe colorate (de exemplu verde pentru acord, roşu pentru dezacord).

2. Balanţa

Fiecare elev a primit un desen cu o balanţă şi o listă cu câteva însuşiri: harnic,indiferent, calm, curajos, modest, sensibil, lent, ordonat, agresiv, prietenos, lăudăros, darnic, egoist, dezordonat, zgârcit. Am cerut ca să aleagă cuvintele care-l descriu cel mai bine şisă le aşeze pe talerul potrivit.

12

Pentru al II-lea modul „Comunicare şi relaţionare interpersonal’’am ales activităţile urmărind: tipurile de comunicare, exprimarea sentimentelor şi emoţiilor, autocontrolul,comunicarea asertivă.

1.Ce vă spune numele meu?

Fiecare copil şi-a scris pe o bucată de carton, cu majuscule, prenumele sau forma prescurtată a prenumelui aşa cum îi place să i se adreseze persoanele din jurull ui. S-au aşezat apoi în cerc şi fiecare a intrat pe rând în central cercului. Ceilalţi au găsit însuşiri care i se potriveau colegului şi aveau iniţiale literele din prenume: (de exemplu: GINA –gingaşă, inteligentă, neastâmpărată, ageră).

În modulul al III-lea „Managementul informaţiilor şi al învăţării’’ am iniţiat activităţi prin care am urmărit: motivaţia învăţării, modul de căutare şi selectare al informaţiilor, identificarea a cât mai multe soluţii pentru rezolvarea unei probleme.

1.Programul personajului preferat

Activitatea s-a desfăşurat pe echipe.Fiecare echipă şi-a ales un personaj dintr-o poveste. Imaginându-şi că personajul era şcolar, au întocmit câte un program zilnic pentru zile lucrătoare, pentru zile de sâmbătă sau duminică, pentru zile de vacanţă.

Pentru modulul „Planificarea carierei’’ am pornit de la: cunoaşterea meseriilor,identificarea activităţilor preferate, cunoaşterea factorilor implicaţi în determinarea traseului educaţional.

1.Cea mai îndrăgită meserie

Intr-un plic am pus bileţele cu denumirea unor profesii. Fiecare elev a fost invitat să extragă câte un bilet şi să mimeze meseria scrisă pe el. Ceilalţi au ghicit meseria şi au hotărât locul ei pe o scală de la unu la zece, desenată pe tablă. La sfârşitul jocului s-a observat care e cea mai îndrăgită meserie.

2. Jocul meseriilor

Copiii au primit 33 de jetoane: pe 16 dintre ele era desenată o persoană care practică o anumită profesie, pe alte 16 instrumentele de lucru ale acestora, iar pe ultimul au reprezentat “leneşul”. S-au format echipe de 4 elevicare au jucat pe rând jocul. S-au împărţit câte patru jetoane la fiecare jucător, aceştia încercând să formeze perechi compuse din persoane care practică meseria şi instrumentelelor de lucru. Câştigătorul a primit trei puncte, următorul două puncte, iar cel de-al treilea un punct. Cel care a rămas cu jetonul “leneş” a avut zero puncte, a amestecat, apoi a distribuit din nou jetoanele.

În ultimul modul „Calitatea stilului de viaţă’’am desfăşurat activităţi care să-i determine pe elevi să-şi identifice drepturile şi responsabilităţile pe care le au în diferite roluri, să adopte comportamente sănătoase, să conştientizeze diferitele cauze ale comportamentelor violente şi să găsească alternative la acestea, să identifice situaţii în care pot fi de ajutor.

1.Cel mai împovărat

Am enumerate pe rând câteva lucruri dintr-o locuinţă, iar copiii au numit prima persoană care le-a venit în minte la auzul denumirii obiectului. (deexemplu: birou – eu, aragaz – mama, aspirator – tata). La sfârşit am întocmit un clasament, constatând cine are mai multe responsabilităţi în casă şi cum ar putea fi modificată situaţia, dacă a fost cazul. Jocurile prezentate mai sus sunt doar secvenţe din demersurile didactice organizate la clasă.Fiecare din ele poate fi propus elevilor aşa cum a fost descries sau poate servi ca bază de construirea altor activităţi. Lucrând astfel vom ajuta cu siguranţă copiii să-şi clarifice, să conştientizeze şi să-şi formeze sistemul personal de valori.

13

Bibliografie

1. Băban, A., Consiliere educaţională, Editura Imprimeria „Ardealul”, Cluj-Napoca, 2001;

2. Gherguţ, A., Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2005;

3. Jigău, M., Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti, 2001

4. Ezechil, Liliana,- Laborator preşcolar , Editura V& Integral, Bucureşti, 2004

5. Dumitrana, Magdalena – Didactica preşcolară, Editura V& Integral, Bucureşti, 1998

6. Băban, Adriana, (coord.),(2001), Consiliere educaţională, Ed. Imprimeria Ardealului, Cluj

Napoca;

7. Nedelcu, Vasile - Invitaţie la cunoaşterea de sine, Editura ştiinţifică, 1970)

8. Revista învăţământului preşcolar, Nr. 3-4/ 1998 pag. 23).