EPICUR ȘI EPICUREISMUL ANTIC - Humanitas
26
EPICUR ȘI EPICUREISMUL ANTIC Viața și opera lui Epicur, fragmente doxografice, interpretare, note
Transcript of EPICUR ȘI EPICUREISMUL ANTIC - Humanitas
Andrei Cornea (ed.) - Epicur si epicureismul anticViaa i opera lui
Epicur, fragmente doxografice, interpretare, note
Andrei Cornea s-a nscut în 1952. Licen în istoria i teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licen în filologie clasic la Uni- versitatea din Bucureti (1980). Doctorat în filologie clasic la Univer- sitatea din Bucureti (1994). Muzeograf la Muzeul Naional de Art (1976–1987). Cercettor la Institutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar între 1990 i 2006 la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureti. Scrieri: De la portulan la vederea turistic (Sport-Turism, 1977); Primi- tivii picturii româneti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice i mentaliti culturale în epoca romano-bizantin (Meridiane, 1988); Scriere i oralitate în cultura antic (Cartea Româneasc, 1988; reed. Humanitas, 2006); Pen umbra (Cartea Româneasc, 1991; reed. Polirom, 1998); Pla- ton: Filozofie i cenzur (Humanitas, 1995); Maina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Turnirul khazar (Nemira, 1997; reed. Polirom, 2003); Cuvintelnic fr frontiere (Polirom, 2002; Humanitas, 2013); De la coala din Atena la coala de la Pltini (Humanitas, 2004); Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveti impertinente i apocrife (Humanitas, 2009); O istorie a nefiinei în filozofia greac (Hu manitas, 2010); Realitatea i umbra (Humanitas, 2013); Miracolul: Despre neverosimila fptur a libertii (Humanitas, 2014); Uimitoarea istorie a lui abbatai Mesia (Humanitas, 2015); Epicur i epicureismul antic (Humanitas & Editura Universitii „Al.I. Cuza“, 2016); Lanul de aur (Humanitas, 2017); Amintiri din epoca lui Bibi: O post-utopie (Hu- manitas, 2019); Excepia (Humanitas, 2021). Traduceri: Platon (Republica, Philebos, Theaitetos, Opera integral vol. I), Aristotel (Metafizica, Despre generare i nimicire), Plotin (Opere I–III), Aristofan (Lysistrata, Viespile, Belugul), Epicur.
EDIIA A DOUA
TRaduceRe diN gReac i latiN, studiu iNtRoductiv i Note de
ANDREI CORNEA
epicur i epicuReismul aNtic
Pe forzauri: Tetraphármakos („împtritul leac“) epicureic din lucrarea Adversus sophistas a lui Philodemos; parte din papirusul Herculaneum 1005, col. 5, sec. I (?), Vila Papirilor, copie manuscris de Giuseppe (?) Casanova (1803-1806).
Lectori: Constantin-Ionu Mihai, Emanuel Grosu, Constantin Rchit
Redactori: Dana Zmosteanu, Georgeta-Anca Ionescu Coperta: Angela Rotaru DTP copert: Dan Dulgheru
Tiprit la Radin Print, prin reprezentantul su exclusiv pentru România, 4 Colours, www.4colours.ro
A.A. Long, D.N. Sedley The Hellenistic Philosophers vol 2. Greek and Latin texts with Notes and Bibliography © Cambridge University Press 1987 Reproduced with permission of the Licensor through PLSclear. Pentru urmtoarele fragmente: p. 382, fragmentul nr. 82; p. 392, fragmentul nr. 92; p. 416, fragmentul nr. 115; pp. 438–439, fragmentul nr. 135; pp. 462–463, fragmentul nr. 162; pp. 478–479, fragmentul nr. 176; p. 504, fragmentul nr. 200; p. 566, fragmentul nr. 264; p. 576, fragmentul nr. 286; p. 578, fragmentul nr. 290, 1); pp. 582–583, fragmentul nr. 295.
© HUMANITAS, 2021, pentru prezenta ediie
Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a României Epicur i epicureismul antic: viaa i opera lui Epicur, fragmente doxografice, interpretare, note / stud. introductiv, trad., comentarii i note de Andrei Cornea. – Bucureti: Humanitas, 2021 Conine bibliografie. – Index ISBN 978-973-50-7090-8 I. Cornea, Andrei (ed. t.) 14
EDITURA HUMANITAS Piaa Presei Libere 1, 013701 Bucureti, România tel. 021.408.83.50, fax 021.408.83.51 www.humanitas.ro
Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0723.684.194
Oricînd i oriunde s te însoeasc împtritul leac: a) Zeul nu are nimic de temut, b) moartea nu are nimic îngrijortor, c) binele este uor de obinut, d) iar teribilul este uor de îndurat.
Epicur (200)
C. O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA LUI EPICUR .................................15
D. TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL .......................... 201 Scrisoarea ctre Herodotos ................................................................... 203 Scrisoarea ctre Pythocles .................................................................... 239 Scrisoarea ctre Menoiceus .................................................................. 263 Maximele fundamentale ........................................................................ 275 Gnomologium Vaticanum ..................................................................... 289 Testamentul lui Epicur .......................................................................... 307
E. FRAGMENTE DIN CRILE PIERDUTE ...........................................311
F. FRAGMENTE DIN SCRISORI .............................................................. 329
G. SISTEMUL FILOZOFIEI EPICURENE ..................................................351 Prolegomene ............................................................................................ 353 Canonica ................................................................................................... 371 Fizica ......................................................................................................... 407 Etica ........................................................................................................... 505
A. ABREVIERI
Adv. Col. Plutarh, Adversus Coloten (Împotriva lui Colotes) Adv. math. Sextus Empiricus, Adversus mathematicos
(Împotriva filozofilor dogmatici) Arr. Graziano Arrighetti, Epicuro – Opere, Einaudi, Torino,
1961 Balaudé Jean-François Balaudé, Épicure – Lettres, maximes,
sentences, LGF, Paris, 1994 DA Aristotel, Despre suflet, trad. de Alexander Baumgarten,
Humanitas, Bucureti, 2005 De fin. Marcus Tullius Cicero, De finibus bonorum et malorum (Des
termes extrêmes des biens et des maux, ed. Jules Martha, Les Belles Lettres, Paris, 1928)
De nat. Marcus Tullius Cicero, De natura deorum, ed. M. van der deorum Bruwaene, Latomus – Revue d’études latines, Bruxelles,
1970 DGN Aristotel, Despre generare i nimicire, trad. de Andrei
Cornea, Polirom, Iai, 2010 DK Die Fragmente der Vorsokratiker, ed. Hermann Diels, cu
contribuia lui Walther Kranz, Berlin, 1906–1910 DL Diogenes Laertios, The Lives of Eminent Philosophers,
ed. R.D. Hicks, Harvard University Press (Loeb), vol. II, 1925
DLB Diogenes Laertios, Despre vieile i doctrinele filozofilor, trad. de C.I. Balmu, studiu, introducere i comentarii de Aram Frenkian, Polirom, Iai, 1997
DO M.F. Smith, Diogenes of Oinoanda. The Epicurean Inscription, Bibliopolis, Napoli, 1993
EN Aristotel, Etica Nicomahic, trad. de Stella Petecel, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1988
10 ABREVIERI (A)
Ep. Lucius Annaeus Seneca, Epistole ctre Lucilius, vol. I–II, trad., introducere i note de Ioana Costa, Polirom, Iai, 2007–2008
GV Epicur, Gnomologium Vaticanum (5) In Arist. Met. Alexandru din Aphrodisia, In Aristotelis Metaphysica
commentaria In Arist. Phys. Simplicius, In Aristotelis Physicorum libros octo
commentaria KP Der Kleine-Pauly. Lexikon der Antike in 5 Bänden, DTV,
München, 1979 LE Lire Épicure et les épicuriens (sous la direction de Alain
Gigandet et Pierre-Marie Morel), PUF, Paris, 2007 LSJ Liddell–Scott–Jones, A Greek–English Lexicon L&S A.A. Long, D.N. Sedley, The Hellenistic Philosophers,
Cambridge University Press, vol. I–II, 1998–1999 Met. Aristotel, Metafizica, trad. de Andrei Cornea, Humanitas,
Bucureti, 2001, 2007 MF Epicur, Maximele fundamentale (4) Ph. Aristotel, Fizica Plutarh CEB Plutarh, Contra Epicuri beatitudinem PO Plotin, Opere, vol. I–II–III, trad., introducere i note de
Andrei Cornea, Humanitas, Bucureti, 2003, 2006, 2009 Rep. Plato – The Republic, ed. by G.P. Goold, with an English
translation by Paul Shorey, The Loeb Classical Library, t. 5–6, Harvard University Press, Cambridge Mss., 1982
RN Titus Lucretius Carus, De rerum natura, ed. Cyrill Bailey, Oxford University Press, London, New York, 1898
SH Epicur, Scrisoarea ctre Herodotos (1) SM Epicur, Scrisoarea ctre Menoiceus (3) SP Epicur, Scrisoarea ctre Pythocles (2) SVF Stoicorum veterum fragmenta, ed. H. von Arnim, vol. I–III,
Leipzig, 1903 Tusc. Marcus Tullius Cicero, Tusculanae disputationes, ed. Georges
Fohlen, trad. de Jules Humbert, Les Belles Lettres, Paris, 1931
Us. Hermann Usener, Epicurea, Teubner, Leipzig, 1887, Stuttgart, 1966
B. NOT ASUPRA PRIMEI EDIII
În volumul de fa prezint în primul rînd traducerea marii majoriti a textelor atribuite lui Epicur. La acestea am adugat i unele fragmente aparinînd unor importani epicureni1 greci sau latini, precum Metrodoros, Hermarchos, Philodemos, Lucretius Carus, Diogenes din Oinoanda. Totui, aceti epicureni sînt prezentai aici incomplet, mai ales în raport cu descoperirile mai recente de papiri i de inscripii. (Un caz aparte, desigur, cerînd un studiu i o traducere speciale, este poemul lui Lucretius Carus.) Volumul a fost completat printr-un bogat material doxografic, care ex- pune principalele puncte de doctrin ale epicureismului i oglin dete polemicile reprezentanilor acestui sistem cu cei ai altor sisteme filozofice din epoca elenistic i roman.
„O introducere în filozofia lui Epicur“, seciunea C, încearc s ofere, pe de o parte, elementele fundamentale ale sistemului filozofiei epicurene, pentru a permite o bun înelegere a textelor traduse. Pe de alt parte, viziunea de ansamblu a acestui studiu introductiv, precum i unele dintre interpretrile pe capitole, adoptate în mai multe cazuri, îmi aparin, cititorul fiind liber s le accepte sau nu. Trebuie amintit c Epicur rmîne un autor foarte controversat i nu întotdeauna bine îneles. Notele finale completeaz explicaiile din studiul introductiv sau încearc s fac textul – adesea dificil – cît mai inteligibil cititorului de azi.
Partea rezervat traducerii din acest volum (seciunile D–H) a fost alctuit astfel:
1. seciunile D–F cuprind textele pstrate (integrale sau fragmentare) ale lui Epicur, grupate dup opere. Am lsat deoparte mai multe frag- mente extrem de lacunare i dificil de interpretat, descoperite pe papirii de la Herculanum, aparinînd mai ales marelui opus al lui Epicur, Despre
1. Am utilizat formele „epicurean/epicureni“, i nu pe cele mai uzuale „epicureu/epicurei“, deoarece vreau s subliniez diferena dintre felul de via ascetic, recomandat efectiv de Epicur, i cel presupus de conotaia modern i nespecializat a termenului „epicureu“.
12 NOT ASUPRA PRIMEI EDIII (B)
natur. Urmînd exemplul lui Usener i Arrighetti, am plasat la aceast seciune i unele parafraze, de asemenea grupate dup operele lui Epicur;
2. seciunile G i H plus I (Addenda) cuprind o selecie foarte cuprin- ztoare de fragmente reprezentînd fie texte autentice, fie parafraze, fie explicaii ale doxografilor i criticilor antici, grupate sistematic – inînd, în ordine, de canonic, fizic i etic, dup cum erau denumite de epicureni prile filozofiei; ele sînt precedate de fragmente ilustrînd poziia general a lui Epicur fa de filozofie i tiine i sînt urmate de dou „Viei“ ale lui Epicur: prima, celebr, a lui Diogenes Laertios, cealalt – un foarte scurt rezumat din lexiconul bizantin Suda. În cazul primei „Viei“ nu am mai repetat, în general, textele lui Epicur transcrise de Diogenes i deja traduse în seciunile anterioare. Evident, nu o dat, diviziunile sta bilite de mine au un caracter relativ, deoarece coninutul multor texte inter- secteaz mai multe domenii sau subdomenii.
Pentru a uura cutarea i gsirea fragmentelor, am adoptat urmtorul sistem:
1. textele (integre sau fragmente) sînt numerotate în continuare de la 1 la 301. Trimiterile din volum se fac direct cu ajutorul acestei nume- rotaii. Textele originale urmeaz aceeai numerotaie;
2. în interiorul textelor de la seciunile D–F, precum i în cazul sec- iunii H am adugat numerotaia tradiional a textului original, folosit de marea majoritate a ediiilor. Numai separarea în capitole în cazul celor trei Scrisori dogmatice (1–3) îmi aparine. De exemplu 4, XIII în- seamn Maxima fundamental XIII; 3, 120 înseamn Scrisoarea ctre Menoiceus, 120, dup numerotaia tradiional;
3. în seciunea G am grupat uneori, dup aceeai cifr arab, fie capitole ale aceleiai opere a unui comentator, fie fragmente ale unor autori diferii, dar apropiate prin problematic. În acest caz, am distins fragmentele unele de altele prin cifre arabe precedate de virgul, de exemplu: 192, 1; 192, 2 etc. În cazul în care mai multe fragmente, ca pri ale unui text mai lung, au aceeai surs, am indicat-o pe aceasta o singur dat la finele ultimului fragment;
4. o referin de tipul Us., 407 trebuie citit: Usener, Epicurea, frag- mentul 407. În schimb, o referin de tipul Us., 398, p. 275 se va citi: Usener, Epicurea, fragmentul 398, pagina 275 (dubla trimitere este util în cazul unor fragmente foarte lungi).
Notele de la finele volumului au în vedere seciunile D–I. Referinele de la C („O introducere în filozofia lui Epicur“) se afl la subsolul paginilor respective.
Ediia complet cea mai recent i cea mai bun a textelor întregi i fragmentare ale lui Epicur aparine lui Graziano Arrighetti, Epicuro – Opere,
NOT ASUPRA PRIMEI EDIII (B) 13
*
În seciunile D–H, am folosit litere drepte pentru textul de baz, dac acesta îi aparine lui Epicur sau îi poate fi atribuit cu mult pro ba- bilitate. Tot litere drepte am utilizat i pentru textele epicurenilor, precum Metro doros, Hermarchos, Lucretius Carus, Philodemos sau Diogenes din Oinoanda. În schimb, am folosit cursive pentru textele doxografice (seciunea G), ca i pentru glosele antice inserate în textul lui Epicur. Citatele sau titlurile au fost, dup caz, transcrise fie în cursive, fie în drepte, pentru a fi în contrast cu textul de baz. Precizez c nu întotdeauna este limpede dac anumite fragmente atribuite lui Epicur sînt citri lite rale sau numai parafraze.
Am folosit caractere aldine pentru titlurile de subcapitole (adugate de mine), pentru literele desemnînd seciunile, precum i pentru nume- ro tarea general a fragmentelor.
Am plasat: a) între () completrile mele în corpul traducerii, cu scopul de a-i da
mai mult claritate; de asemenea, formele greceti i latine pstrate în traducere;
b) între [] glosele antice i numerotaia tradiional a capitolelor, acolo unde este cazul;
c) între <> textele corupte, emendate i suplinite de editori.
14 NOT ASUPRA PRIMEI EDIII (B)
*
*
NOT LA EDIIA A DOUA
Republic fr modificri prima ediie din anul 2016 a volumului Epicur i epicureismul antic, ediie devenit destul de repede de negsit. Gratitudinea mea merge la editura Humanitas, care i-a asumat aceast sarcin.
C. O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA LUI EPICUR
UN FILOZOF CONTROVERSAT
I Atenian de origine, Epicur (al crui nume, epíkouros, înseamn
„cel care e de ajutor“) se nate în anul 341 î. Cr., la apte ani dup moartea lui Platon (348 î. Cr.). Copilria i adolescena i le petrece pe insula Samos (care, cu mai bine de 200 de ani înainte de a se nate el, fusese patria lui Pitagora i, cu 100 de ani mai înainte, a lui Melissos, un important filozof din coala eleat). Acolo, prinii si, Neocles i Chairestrata, primiser un lot de pmînt în calitate de coloniti atenieni (kleroúchoi), dat fiind c insula era inclus în acea vreme în imperiul maritim atenian.
Epicur ar fi început s se intereseze de filozofie pe la 12 sau, dup alte surse, 14 ani, cînd învtorul su nu a putut s-i explice sensul noiunii de „haos“ din Teogonia lui Hesiod. Ceva mai tîrziu, d peste crile lui Democrit, care îl impresioneaz puternic. La 18 ani, sosete la Atena ca s-i fac serviciul militar (ephebía). În acel an, 323 î. Cr., moare Alexandru Macedon. Tre cuser 25 de ani de la moartea lui Platon; Academia era condus de Xenocrates, care îi succedase lui Speusippos, nepotul de sor al lui Platon i primul scolarh dup acesta. Dup unele relatri (69), Epicur l-ar fi audiat pe Xenocrates în timpul acestui sejur atenian (296, 13). Aristotel, care înfiinase Liceul în 335 î. Cr., se refugiase tocmai la Chalcis, din cauza temerii c reacia antimace donean de dup dispariia lui Alexandru ar fi putut s-i creeze necazuri. Va muri de o boal în anul urmtor, iar continuatorul su, Teofrast, va conduce coala peripatetic.
16 ANDREI CORNEA
Urmeaz o epoc tulbure pentru Grecia, czut prad riva li- tilor dintre motenitorii (diadohii) lui Alexandru1. Samos rede- vine liber, iar colonitii atenieni sînt alungai de pe insul printr-un decret al regelui Perdiccas al Macedoniei, care domina Grecia i Atena. Epicur, împreun cu familia sa, se refugiaz la Colophon, unde rmîne pîn în 311 î. Cr. Probabil c în aceast perioad audiaz cursurile mai multor filozofi, printre care i pe cele ale lui Nausiphanes din Teos, unul dintre discipolii lui Demo- crit; fapt nu lipsit de importan, se pare c Nausiphanes îl audiase i pe scepticul radical Pyrrhon din Elis (Adv. math., I, 2). Dar Epicur e la curent i cu leciile aristotelicianului Praxiphanes, discipolul lui Teofrast, cît i, se pare, cu acelea ale unui platonician obscur, Pamphilos (296, 14). Diogenes Laertios, autorul celebrei culegeri de biografii i doctrine filozofice antice Despre vieile i doctrinele filozofilor (296, 2), spune c în aceast perioad Epicur practica o filozofie eclectic, fiind aadar lipsit înc de o opiune proprie definit. În anii urmtori, îl regsim la Mytilene (pe insula Lesbos). Aici, la 32 de ani, filozoful nostru îi întemeiaz în sfîrit propria coal filozofic, pe care apoi o mut la Lampsacos (pe malul asiatic al Dardanelelor) (297, 1). La Mytilene i Lampsacos i se vor altura cei dintîi adepi, viitorii „stîlpi“ ai colii sale: Metrodoros, Hermarchos, Colotes, Polyainos, Leonteus, cît i soia acestuia din urm, Themista. Unii, precum primii doi, cel puin, îl vor însoi ulterior la Atena. Ali discipoli vor rmîne la Lampsacos i la Mytilene.
Trei ani mai tîrziu, în 306 î. Cr., Epicur revine la Atena odat cu alungarea din cetate a lui Demetrios din Phaleron, om de stat i filozof peripatetician, care guvernase 10 ani cetatea ca repre- zentant al regelui macedonean Casandros. Cu preul a 80 de mine (8.000 de drahme)2, Epicur cumpr o cas înconjurat de o grdin nu prea mare, situat în afara zidurilor oraului, nu departe de
1. Vezi, pentru toate aceste date, mai ales 296, 10–21. 2. La sfîritul secolului al V-lea î. Cr., salariul unui muncitor nespecializat
era, la Atena, de o drahm pe zi (ase oboli), dar a crescut treptat în cursul secolului urmtor. Suma pltit pe proprietate nu era chiar neglijabil.
O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA LUI EPICUR (C) 17
locul unde se afla i Academia platonician.3 Acolo va instala cea de-a treia mare coal filozofic înfiinat la Atena, dup Academia lui Platon i Liceul lui Aristotel, i care va fi cunoscut sub numele de „Grdina“ (Képos).4 Pîn în 270 î. Cr., la moartea sa, confor- mîndu-se principiului su „Triete ascuns!“, filozoful va duce aici un trai discret împreun cu muli dintre „prieteni“ (cum se numeau pe ei înii epicurenii), „practicînd laolalt filozofia“ (symphiloso- phoúntes), cum obinuiau ei s spun. Va fi deopotriv ridicat în slvi de adepi i ponegrit fr reinere de adversari; va preda, îi va scrie masiva oper i va coresponda intens cu epicurenii care locuiau în afara Atenei. Va mai cltori doar de dou, trei ori în afara Atenei, pentru a-i vizita „prietenii“ din insule i din Asia Mic (296, 10).
În 270 î. Cr., la 72 de ani, Epicur moare, dup 14 zile de suferine cumplite cauzate de piatr la vezica urinar i de dizenterie. Moar- tea sa, aidoma celei a lui Socrate, a rmas consemnat drept exem- plar pentru sfîritul unui autentic filozof: într-o scrisoare trimis unui anume Idomeneus, în chiar ziua morii, Epicur declar c triete „fericita i în acelai timp ultima zi a vieii“ i c durerile teribile ale bolii sînt compensate de „bucuria sufleteasc legat de amintirea discuiilor filozofice avute de noi în trecut“ (24)!
II Metrodoros din Lampsacos, cel mai preuit dintre discipolii si,
murise cu apte ani înainte, astfel c unui alt discipol, Hermarchos din Mytilene, îi revin prin testamentul lui Epicur (care ne-a fost pstrat) proprietatea casei, grdinii i bibliotecii i diriguirea pe mai departe a „celor care filozofeaz împreun“ (6). Tot prin
3. Oare reacia antimacedonean care urmeaz alungrii lui Demetrios din Phaleron a avut un corespondent filozofic în întemeierea Grdinii, unde se practic antiaristotelismul? Se tie c Aristotel (fostul profesor al lui Alexandru cel Mare) era protejat de dinatii macedoneni.
4. Cea de-a patra coal – Stoa (stoicismul) – va fi înfiinat de Zenon din Cition cîiva ani mai tîrziu, avîndu-i sediul în Stoá poikíle („por- ticul pictat“) din centrul oraului, de unde i denumirea „Porticul“ dat colii stoice.
18 ANDREI CORNEA
tes tament, Epicur le cere discipolilor ca în fiecare an s celebreze ziua sa aniversar, pe 10 Gamelion5 (aa cum pla tonicienii come- morau ziua de natere a lui Platon), precum i ca în a dou zecea zi a fiecrei luni adunarea s comemoreze amintirea sa i a lui Metrodoros. Obiceiul s-a conservat timp de sute de ani.
Rspîndirea sectei a fost rapid i atractivitatea ei de-a lungul timpului a stîrnit invidii. Întrebat, de exemplu, de ce oamenii trec de la ali filozofi la Epicur, dar niciodat invers, platonicianul Arcesilaos (întemeietorul Academiei sceptice) ar fi rspuns spiri- tual, dar rutcios: „Fiindc din brbai se pot face eunuci, dar din eunuci nu se pot face brbai“6. În orice caz, comuniti epicurene în insule i în Asia Mic existau înc din timpul vieii lui Epicur. În secolul I î. Cr., epicureismul cucerete Italia, aflîndu-i aici un foarte talentat propagator, pe marele poet latin Titus Lucretius Carus. Pe de alt parte, papirii descoperii începînd cu finele seco- lului al XIX-lea la Herculanum (aa-numita „bibliotec epicurean“) au revelat rolul i importana filozofic ale unui alt epicurean, un grec stabilit în Italia, Philodemos din Gadara (cunoscut mai înainte doar ca autor de epigrame), cu relaii notabile în lumea literar i aristocratic roman. O informaie din lexiconul bizantin Suda ne spune c, pîn în vremea lui Iulius Caesar, au existat 14 succesori ai lui Epicur la coala din Atena (297, 1). Trei secole mai tîrziu, în secolul al II-lea d. Cr., continuitatea instituional (diadoché) a epicureismului se meninuse cu succes, „în timp ce succesiunea altor coli aproape a disprut“, observa Diogenes Laertios (296, 9). Vitalitatea epicureismului e atestat i de imensa inscripie în piatr de la Oinoanda (Asia Mic), datînd din secolul al II-lea sau chiar de la începutul secolului al III-lea d. Cr., pus de un anume Diogenes, care a cerut s fie înscrise pe ea pentru eternitate con- vingerile sale epicurene.
5. Corespunde aproximativ lunii ianuarie. 6. DL, IV, 43. Arcesilaos fcea aluzie la caracterul presupus efeminat al
epicureismului, a crui etic este guvernat de asimilarea plcerii cu scopul vieii.
O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA LUI EPICUR (C) 19
*
Cretinismul i neoplatonismul fiind profund ostile lui Epicur (considerat un cvasi-ateu i un desfrînat), e de îneles c influena sa în Antichitatea tîrzie i apoi în Evul Mediu rmîne redus. Poemul lui Lucretius, de exemplu, s-a transmis printr-un unic exemplar, databil prin secolele IV-V i pstrat de-a lungul mai multor secole undeva (probabil) într-o mnstire din regatul franc.7 Cei cîiva clugri care mai gustau aceast literatur cvasi-interzis i care, pesemne, dup o lectur furtiv îi liniteau contiina zicîndu-i c, în fond, poetul combtea religia pgîn binemerit de la noi pentru c mai avem aceast capodoper a poeziei latine, care condenseaz mai ales fizica lui Epicur. Curentul general curgea în cu totul alt direcie: preluînd probabil formularea lui Augustin, Isidor de Sevilla, cel care a alctuit pentru Evul Mediu latin enci- clopedia cunotinelor eseniale ale Antichitii (începutul secolu- lui al VII-lea), descria epicureismul în acest fel:
Epicurenii sînt numii de la Epicur, un anume filozof care iubea deertciunea, i nu înelepciunea; pe el filozofii înii l-au numit „porc“, de parc se rostogolea în mocirla crnii, susinînd c pl- cerea trupului este binele suprem. De asemenea, el spunea c lumea nu este alctuit i condus de o providen divin.8 (Isidor, Etymo- logiae, VIII, 6, 15–16)
Renaterea marcheaz9 treptata revenire a interesului pentru epicureism, realizat într-un prim moment mai ales prin inter- mediul poemului lui Lucretius, a crui prim ediie latin tiprit în Italia dateaz din 1473, prima traducere în italian fiind publi- cat în 1545. Lorenzo Valla i Erasmus discut despre epicureism. Montaigne îl citeaz favorabil pe filozof remarcînd contrastul dintre tezele sale aparent non-religioase i hedoniste i comportamentul
7. Cyril Bailey, „Praefatio“ la T. Lucretius Carus, De rerum natura, Oxford University Press, London, New York, 1913.
8. Cf. 165. 9. Sînt îndatorat pentru aceast parte lui Olivier Bloch, „L’héritage
moderne de l’épicurisme antique“, în LE, pp. 189–205.
D. TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL
1
πκουρος ροδτ χαρειν.
I [35] Τος μ δυναμνοις, ρδοτε, καστα τν περ φσεως
ναγεγραμμνων μν ξακριβον μηδ τς μεζους τν συντε- ταγμνων ββλους διαθρεν, πιτομν τς λης πραγματεας ες τ κατασχεν τν λοσχερωττων γε δοξν τν μνμην κανς ατος παρεσκεασα, να παρ’ κστους τν καιρν ν τος κυριωττοις βοηθεν ατος δνωνται, καθ’ σον ν φπτωνται τς περ φσεως θεωρας. κα τος προβεβηκτας δ κανς ν τ τν λων πιβλψει τν τπον τς λης πραγματεας τν κατεστοιχειωμνον δε μνημονεειν τς γρ θρας πιβολς πυκνν δεμεθα, τς δ κατ μρος οχ μοως.
[36] Βαδιστον μν ον κα π’ κενα συνεχς, ν <δ> τ μνμ τ τοσοτο ποιητον φ’ ο τε κυριωττη πιβολ π τ πργματα σται κα δ κα τ κατ μρος κρβωμα πν ξευρσεται, τν λοσχερωττων τπων ε περιειλημμνων κα μνημονευομνων πε κα τ τετελεσιουργημν τοτο κυρι- τατον το παντς κριβματος γνεται, τ τας πιβολας ξως δνασθαι χρσθαι κα <τοτο δνατον, μ πντων> πρς πλ στοιχειματα κα φωνς συναγομνων. ο γρ ον τε τ πκνωμα τς συνεχος τν λων περιοδεας εδναι μ δυνμενον δι
1
Epicur lui Herodotos, salut!
I [35] Acelora2, drag Herodotos3, care nu pot s cunoasc exact
fiecare lucru dintre cele scrise de mine despre natur i nici s examineze cele mai voluminoase dintre crile scrise (de mine), le-am pregtit un rezumat al întregii materii de studiu, aa încît ei s pstreze în memorie în chip adecvat tezele cele mai generale; am fcut-o pentru ca, oricînd exist ocazia, ei s se poat ajuta pe ei înii în problemele de baz, în msura în care vor avea de-a face cu tiina naturii4. În plus, i cei suficient de avansai în cercetarea tezelor generale trebuie s memorizeze schia întregii materii de studiu, conceput dup elementele principale. Într-ade- vr, adesea avem nevoie de abordarea concentrat, îns nu la fel stau lucrurile cu abordarea parte cu parte5.
[36] Trebuie, deci, pit necontenit spre acele chestiuni, iar în memorie trebuie aezat o astfel de cantitate (de cunotine) de la care se va obine i abordarea fundamental a lucrurilor, dar se va gsi i întreaga cunoatere precis a detaliilor, odat ce schiele realizate în liniile cele mai generale au fost bine stpînite i sînt neîncetat memorizate. Cci acest lucru, cel mai important într-o cunoatere precis, îi revine chiar i celui desvîrit (în cunoatere), anume s poat utiliza cu agerime abordrile respective, lucru imposibil dac nu sînt toate (cunotinele) reduse la elemente sim- ple i la formule. Într-adevr, nu-i cu putin s cunoasc blocul circuitului continuu al problemelor de ansamblu cel inca pabil s
204 EPICUR I EPICUREISMUL ANTIC
βραχεν φωνν παν μπεριλαβεν ν ατ τ κα κατ μρος ν ξακριβωθν.
[37] θεν δ πσι χρησμης οσης τος κειωμνοις φυσιο- λογ τς τοιατης δο, παρεγγυν τ συνεχς νργημα ν φυσιολογ κα τοιοτ μλιστα γγαληνζoν τ β ποησασθαι κα τοιατην τιν πιτομν <συνθηκα> κα στοιχεωσιν τν λων δοξν.
II Πρτον μν ον τ ποτεταγμνα τος φθγγοις, ρδοτε,
δε εληφναι, πως ν τ δοξαζμενα ζητομενα πορομενα χωμεν ες τατα ναγαγντες πικρνειν, κα μ κριτα πντα μν ες πειρον ποδεικνουσιν κενος φθγγους χωμεν. [38] νγκη γρ τ πρτον ννημα καθ’ καστον φθγγον βλπεσθαι κα μηθν ποδεξεως προσδεσθαι, επερ ξομεν τ ζητομενον πορομενον κα δοξαζμενον φ’ νξομεν.
Ετα κατ τς ασθσεις δε πντα τηρεν κα πλς τς παροσας πιβολς ετε διανοας εθ’ του δποτε τν κριτηρων, μοως δ κα τ πρχοντα πθη, πως ν κα τ προσμνον κα τ δηλον χωμεν ος σημειωσμεθα.
III Τατα δε διαλαβντας συνορν δη περ τν δλων πρτον
μν τι οθν γνεται κ το μ ντος. [39] πν γρ κ παντς γνετ’ ν σπερμτων γε οθν προσδεμενον. κα ε φθερετο δ τ φανιζμενον ες τ μ ν, πντα ν πωλλει τ πργματα, οκ ντων ες διελετο. κα μν κα τ πν ε τοιοτον ν οον νν στι, κα ε τοιοτον σται. οθν γρ στιν ες μεταβλλει. παρ γρ τ πν οθν στιν ν εσελθν ες ατ τν μετα- βολν ποισαιτο.
TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL (D) 205
cuprind în sine însui, prin intermediul unor formule scurte, întregul care ar fi fost investigat i parte cu parte.
[37] În consecin, deoarece o astfel de metod e de folos tuturor celor care i-au însuit tiina naturii, eu, recomandînd s existe o activitate continu în tiina naturii6, care prin aceasta cel mai mult aduce acalmia în via7, am alctuit i un rezumat de acest tip, adic o lucrare elementar asupra tezelor generale.
II Mai întîi, aadar, drag Herodotos, trebuie s înelegem ceea
ce este subordonat sunetelor (cuvintelor), pentru ca, dup ce am raportat la aceasta chestiunile opinate ori cercetate ori disputate, s le putem judeca i s nu rmînem cu toate indecise, tot demon- strînd la nesfîrit, sau s avem sunete goale. [38] Într-adevr, este necesar s fie privit gîndul dintîi în cazul fiecrui sunet i el s nu aib deloc nevoie de demonstraie, dac urmeaz s avem la ce s raportm obiectul cercetrii sau al disputei sau al opiniei8.
Apoi trebuie s le examinm pe toate în raport cu senzaiile i, la modul general, (cu) abordrile prezente, fie ale minii, fie ale oricruia dintre criterii, dar i, în mod asemntor, (în raport cu)9 afectele existente, pentru a avea prin ce s interpretm10 atît ceea-ce-ateapt (atestare), cît i non-evidentul11.
III Odat ce le-am considerat pe acestea, trebuie îndat s le cerce-
tm în mod sintetic pe cele non-evidente12. Mai întîi, (noi afirmm) c nimic nu se nate din nefiin. [39] Cci (altminteri) orice s-ar nate din orice, fr a avea nevoie de semine13. Iar dac ceea ce dispare ar fi nimicit, ducîndu-se în nefiin, toate lucrurile ar fi pierit (deja), dat fiind c nu exist lucrurile în care ele s-au des- compus14.
De asemenea, Totul a fost întotdeauna la fel cum este acum i la fel va fi i în viitor, deoarece nu exist nimic în care el s se preschimbe. Cci în afara Totului nu exist nimic care, intrînd în Tot, ar putea produce preschimbarea15.
206 EPICUR I EPICUREISMUL ANTIC
IV λλ μν κα (τοτο κα ν τ Μεγλ πιτομ φησι κατ’
ρχν κα ν τ α Περ φσεως) τ πν στι <σματα κα κενν> σματα μν γρ ς στιν, ατ ασθησις π πντων μαρτυρε, καθ’ ν ναγκαον τ δηλον τ λογισμ τεκμαρεσθαι, σπερ προεπον τ πρσθεν. [40] ε <δ> μ ν κενν κα χραν κα ναφ φσιν νομζομεν, οκ ν εχε τ σματα που ν οδ δι’ ο κινετο, καθπερ φανεται κινομενα. παρ δ τατα οθν οδ’ πινοηθναι δναται οτε περιληπτς οτε ναλγως τος περιληπτος ς καθ’ λας φσεις λαμβανμενα κα μ ς τ τοτων συμπτματα συμβεβηκτα λεγμενα.
Κα μν κα τν (τοτο κα ν τ πρτ Περ φσεως κα τ ιδ κα ιε κα τ Μεγλ πιτομ) σωμτων τ μν στι συγκρσεις, τ δ’ ξ ν α συγκρσεις πεποηνται [41] τατα δ στιν τομα κα μετβλητα, επερ μ μλλει πντα ες τ μ ν φθαρσεσθαι, λλ’ σχοντα πομνειν ν τας διαλσεσι τν συγκρσεων, πλρη τν φσιν ντα, οκ χοντα π πως διαλυθσεται. στε τς ρχς τμους ναγκαον εναι σωμτων φσεις.
V λλ μν κα τ πν πειρν στι. τ γρ πεπερασμνον
κρον χει τ δ κρον παρ’ τερν τι θεωρεται. < λλ μν τ πν o παρ’ τερν τι θεωρεται > στε οκ χον κρον πρας οκ χει πρας δ οκ χον πειρον ν εη κα ο πεπερασμνον.
Κα μν κα τ πλθει τν σωμτων πειρν στι τ πν κα τ μεγθει το κενο. ε [42] τε γρ ν τ κενν πειρον τ δ σματα ρισμνα, οθαμο ν μενε τ σματα, λλ’ φρετο κατ τ πειρον κενν διεσπαρμνα, οκ χοντα τ περεδοντα κα στλλοντα κατ τς νακοπς ε τε τ κενν ν ρισμνον, οκ ν εχε τ πειρα σματα που νστη.
TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL (D) 207
IV Îns, de asemenea [acest lucru îl spune la început i în Marele
rezumat, cît i în cartea I din tratatul Despre natur], Totul este (format din) <corpuri i vid>16. Într-adevr, c exist corpuri o atest pretutindeni senzaia însi, în acord cu care este necesar ca non-evidentul s fie garantat prin raionament, aa cum am spus mai înainte. [40] <Iar> dac nu ar exista ceea ce numim vid, spaiu i natur intangibil, corpurile nu ar avea nici unde s se afle, nici pe unde s se mite, în felul în care e manifest c se mic17. În afara acestora (a corpurilor i a vidului), nimic în plus nu poate fi gîndit nici în mod complet, nici prin analogie cu lucrurile (gîndite) complet – e vorba despre lucruri luate ca naturi întregi, i nu considerate surveniente sau concomitente ale acestor (naturi întregi)18.
Iar dintre corpuri [acest lucru se afl i în cartea I din Despre natur, cît i în crile XIV i XV, i în Marele rezumat], unele sînt comasri, altele sînt (corpurile) din care sînt alctuite comasrile. [41] (Corpurile) acestea sînt insecabile i imutabile, dac nu urmeaz ca toate s fie nimicite pîn la nefiin19, ci s aib putina de a subzista în procesul desfacerii comasrilor; ele sînt pline ca natur, neavînd pe unde i în ce fel s se desfac, astfel încît este necesar ca principiile corpurilor s fie naturi insecabile (atomi)20.
V De asemenea, Totul este nelimitat. Cci lucrul limitat are o
extremitate. Dar extremitatea este vzut alturi de un alt lucru; <îns Totul nu este vzut alturi de un alt lucru>21, astfel încît, neavînd extremitate, (Totul) nu are limit. Iar dac nu are limit, el va fi nelimitat, i nu limitat.
Îns Totul este nelimitat atît prin mulimea corpurilor, cît i prin mrimea vidului. [42] Într-adevr, dac vidul ar fi nelimitat, iar corpurile ar fi infinite (ca numr), corpurile nu ar rmîne (pe loc) nicieri, ci ar fi purtate în vidul nelimitat, fiind risipite, ne- avînd ce s le sprijine i din ce s ricoeze în urma loviturilor. Iar dac vidul ar fi limitat, corpurile fr limit ca numr nu ar avea unde s încap22.
208 EPICUR I EPICUREISMUL ANTIC
Πρς τε τοτοις τ τομα τν σωμτων κα μεστ, ξ ν κα α συγκρσεις γνονται κα ες διαλονται, περληπτ στι τας διαφορας τν σχημτων ο γρ δυνατν γενσθαι τς τοσατας διαφορς κ τν ατν σχημτων περιειλημμνων. κα καθ’ κστην δ σχημτισιν πλς πειρο εσιν α μοιαι, τας δ διαφορας οχ πλς πειροι λλ μνον περληπτοι, (οδ γρ φησιν νδοτρω ες πειρον τν τομν τυγχνειν. [43] λγει δ, πειδ α ποιτητες μεταβλλονται), ε μλλει τις μ κα τος μεγθεσιν πλς ες πειρον ατς κβλλειν.
Κινοντα τε συνεχς α τομοι (φησ δ νδοτρω κα σο- ταχς ατς κινεσθαι το κενο τν εξιν μοαν παρεχομνου κα τ κουφοττ κα τ βαρυττ) τν ανα, κα α μν ες μακρν π’ λλλων διιστμεναι, α δ α τν παλμν σχουσιν ταν τχωσι τ περιπλοκ κεκλειμναι στεγαζμεναι παρ τν πλεκτικν.
τε γρ το κενο φσις διορζουσα κστην ατν τοτο παρασκευζει, [44] τν πρεισιν οχ οα τε οσα ποιεσθαι τε στερετης πρχουσα ατας κατ τν σγκρουσιν τν ποπαλμν ποιε, φ’ πσον ν περιπλοκ τν ποκατστασιν κ τς συγκροσεως διδ. ρχ δ τοτων οκ στιν, ιδων τν τμων οσν κα το κενο. (φησ δ’ νδοτρω μηδ ποιτητ τινα περ τς τμους εναι πλν σχματος κα μεγθους κα βρους τ δ χρμα παρ τν θσιν τν τμων λλττεσθαι ν τας Δδεκα στοιχεισεσ φησι.) πν τε μγεθος μ εναι περ ατς οδποτε γον τομος φθη ασθσει.
[45] τοσατη δ φων τοτων πντων μνημονευομνων τν κανν τπον ποβλλει <τας περ> τς τν ντων φσεως πινοαις.
VI λλ μν κα κσμοι πειρο εσιν, ο θ’ μοιοι τοτ κα
νμοιοι. α τε γρ τομοι πειροι οσαι, ς ρτι πεδεχθη, φρονται κα πορρωττω. ο γρ κατανλωνται α τοιαται
TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL (D) 209
În plus, (atomii) insecabili i plinurile corporale, din care apar comasrile i în care comasrile se desfac, sînt de necuprins (cu mintea) sub raportul diferenelor figurilor. Cci nu e posibil ca atîtea diferene s provin din aceleai figuri pe care s le cuprin- dem (cu mintea). Iar corespunztor fiecrui tip de figur exist în mod absolut un numr nelimitat de (atomi) asemntori, îns în privina diferenelor între figuri atomii nu sînt în mod absolut nelimitai la numr, ci numai de necuprins cu mintea [el neag mai departe c diviziunea merge la infinit, [43] dar, deoarece pro- prietile se modific, adaug], dac nu se vrea ca (atomii) insecabili s aib i un numr nesfîrit de mrimi23.
Iar atomii se mic continuu i etern [mai departe spune c se mic cu viteze egale, deoarece vidul opune aceeai rezisten atît atomului celui mai uor, cît i celui mai greu]; unii se afl la mare distan între ei, alii capt o vibraie, atunci cînd se întîmpl s fie blocai prin împletire sau s fie acoperii de (atomii) care se aga (de ei)24.
Într-adevr, natura vidului care distinge fiecare (atom de un altul) pregtete acest lucru – [44] anume faptul c ea nu este în stare s opun rezisten; iar soliditatea proprie atomilor produce vibraia, în cazul ciocnirii, în msura în care împletirea lor i-ar face s revin la poziia iniial de pe urma ciocnirii. Nu exist îns un început al acestor (micri), dat fiind c atomii i vidul sînt eterni25. [Spune mai departe c nu exist vreo proprietate asociat atomilor, în afara formei, mrimii i greutii26. Iar în lucrarea Cele dousprezece principii elementare afirm despre culoare c se modific în raport cu poziia atomilor.] i atomii nu au orice mrime. Cci niciodat un atom nu este vizibil pentru senzaie27.
[45] Dac acestea toate sînt reamintite, o formulare de aceast dimensiune sugereaz o schi îndestultoare a concepiei (noastre) despre natura lucrurilor.
VI Iar lumile sînt infinite – i cele asemntoare acesteia, i cele
Andrei Cornea s-a nscut în 1952. Licen în istoria i teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licen în filologie clasic la Uni- versitatea din Bucureti (1980). Doctorat în filologie clasic la Univer- sitatea din Bucureti (1994). Muzeograf la Muzeul Naional de Art (1976–1987). Cercettor la Institutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar între 1990 i 2006 la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureti. Scrieri: De la portulan la vederea turistic (Sport-Turism, 1977); Primi- tivii picturii româneti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice i mentaliti culturale în epoca romano-bizantin (Meridiane, 1988); Scriere i oralitate în cultura antic (Cartea Româneasc, 1988; reed. Humanitas, 2006); Pen umbra (Cartea Româneasc, 1991; reed. Polirom, 1998); Pla- ton: Filozofie i cenzur (Humanitas, 1995); Maina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Turnirul khazar (Nemira, 1997; reed. Polirom, 2003); Cuvintelnic fr frontiere (Polirom, 2002; Humanitas, 2013); De la coala din Atena la coala de la Pltini (Humanitas, 2004); Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveti impertinente i apocrife (Humanitas, 2009); O istorie a nefiinei în filozofia greac (Hu manitas, 2010); Realitatea i umbra (Humanitas, 2013); Miracolul: Despre neverosimila fptur a libertii (Humanitas, 2014); Uimitoarea istorie a lui abbatai Mesia (Humanitas, 2015); Epicur i epicureismul antic (Humanitas & Editura Universitii „Al.I. Cuza“, 2016); Lanul de aur (Humanitas, 2017); Amintiri din epoca lui Bibi: O post-utopie (Hu- manitas, 2019); Excepia (Humanitas, 2021). Traduceri: Platon (Republica, Philebos, Theaitetos, Opera integral vol. I), Aristotel (Metafizica, Despre generare i nimicire), Plotin (Opere I–III), Aristofan (Lysistrata, Viespile, Belugul), Epicur.
EDIIA A DOUA
TRaduceRe diN gReac i latiN, studiu iNtRoductiv i Note de
ANDREI CORNEA
epicur i epicuReismul aNtic
Pe forzauri: Tetraphármakos („împtritul leac“) epicureic din lucrarea Adversus sophistas a lui Philodemos; parte din papirusul Herculaneum 1005, col. 5, sec. I (?), Vila Papirilor, copie manuscris de Giuseppe (?) Casanova (1803-1806).
Lectori: Constantin-Ionu Mihai, Emanuel Grosu, Constantin Rchit
Redactori: Dana Zmosteanu, Georgeta-Anca Ionescu Coperta: Angela Rotaru DTP copert: Dan Dulgheru
Tiprit la Radin Print, prin reprezentantul su exclusiv pentru România, 4 Colours, www.4colours.ro
A.A. Long, D.N. Sedley The Hellenistic Philosophers vol 2. Greek and Latin texts with Notes and Bibliography © Cambridge University Press 1987 Reproduced with permission of the Licensor through PLSclear. Pentru urmtoarele fragmente: p. 382, fragmentul nr. 82; p. 392, fragmentul nr. 92; p. 416, fragmentul nr. 115; pp. 438–439, fragmentul nr. 135; pp. 462–463, fragmentul nr. 162; pp. 478–479, fragmentul nr. 176; p. 504, fragmentul nr. 200; p. 566, fragmentul nr. 264; p. 576, fragmentul nr. 286; p. 578, fragmentul nr. 290, 1); pp. 582–583, fragmentul nr. 295.
© HUMANITAS, 2021, pentru prezenta ediie
Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a României Epicur i epicureismul antic: viaa i opera lui Epicur, fragmente doxografice, interpretare, note / stud. introductiv, trad., comentarii i note de Andrei Cornea. – Bucureti: Humanitas, 2021 Conine bibliografie. – Index ISBN 978-973-50-7090-8 I. Cornea, Andrei (ed. t.) 14
EDITURA HUMANITAS Piaa Presei Libere 1, 013701 Bucureti, România tel. 021.408.83.50, fax 021.408.83.51 www.humanitas.ro
Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0723.684.194
Oricînd i oriunde s te însoeasc împtritul leac: a) Zeul nu are nimic de temut, b) moartea nu are nimic îngrijortor, c) binele este uor de obinut, d) iar teribilul este uor de îndurat.
Epicur (200)
C. O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA LUI EPICUR .................................15
D. TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL .......................... 201 Scrisoarea ctre Herodotos ................................................................... 203 Scrisoarea ctre Pythocles .................................................................... 239 Scrisoarea ctre Menoiceus .................................................................. 263 Maximele fundamentale ........................................................................ 275 Gnomologium Vaticanum ..................................................................... 289 Testamentul lui Epicur .......................................................................... 307
E. FRAGMENTE DIN CRILE PIERDUTE ...........................................311
F. FRAGMENTE DIN SCRISORI .............................................................. 329
G. SISTEMUL FILOZOFIEI EPICURENE ..................................................351 Prolegomene ............................................................................................ 353 Canonica ................................................................................................... 371 Fizica ......................................................................................................... 407 Etica ........................................................................................................... 505
A. ABREVIERI
Adv. Col. Plutarh, Adversus Coloten (Împotriva lui Colotes) Adv. math. Sextus Empiricus, Adversus mathematicos
(Împotriva filozofilor dogmatici) Arr. Graziano Arrighetti, Epicuro – Opere, Einaudi, Torino,
1961 Balaudé Jean-François Balaudé, Épicure – Lettres, maximes,
sentences, LGF, Paris, 1994 DA Aristotel, Despre suflet, trad. de Alexander Baumgarten,
Humanitas, Bucureti, 2005 De fin. Marcus Tullius Cicero, De finibus bonorum et malorum (Des
termes extrêmes des biens et des maux, ed. Jules Martha, Les Belles Lettres, Paris, 1928)
De nat. Marcus Tullius Cicero, De natura deorum, ed. M. van der deorum Bruwaene, Latomus – Revue d’études latines, Bruxelles,
1970 DGN Aristotel, Despre generare i nimicire, trad. de Andrei
Cornea, Polirom, Iai, 2010 DK Die Fragmente der Vorsokratiker, ed. Hermann Diels, cu
contribuia lui Walther Kranz, Berlin, 1906–1910 DL Diogenes Laertios, The Lives of Eminent Philosophers,
ed. R.D. Hicks, Harvard University Press (Loeb), vol. II, 1925
DLB Diogenes Laertios, Despre vieile i doctrinele filozofilor, trad. de C.I. Balmu, studiu, introducere i comentarii de Aram Frenkian, Polirom, Iai, 1997
DO M.F. Smith, Diogenes of Oinoanda. The Epicurean Inscription, Bibliopolis, Napoli, 1993
EN Aristotel, Etica Nicomahic, trad. de Stella Petecel, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1988
10 ABREVIERI (A)
Ep. Lucius Annaeus Seneca, Epistole ctre Lucilius, vol. I–II, trad., introducere i note de Ioana Costa, Polirom, Iai, 2007–2008
GV Epicur, Gnomologium Vaticanum (5) In Arist. Met. Alexandru din Aphrodisia, In Aristotelis Metaphysica
commentaria In Arist. Phys. Simplicius, In Aristotelis Physicorum libros octo
commentaria KP Der Kleine-Pauly. Lexikon der Antike in 5 Bänden, DTV,
München, 1979 LE Lire Épicure et les épicuriens (sous la direction de Alain
Gigandet et Pierre-Marie Morel), PUF, Paris, 2007 LSJ Liddell–Scott–Jones, A Greek–English Lexicon L&S A.A. Long, D.N. Sedley, The Hellenistic Philosophers,
Cambridge University Press, vol. I–II, 1998–1999 Met. Aristotel, Metafizica, trad. de Andrei Cornea, Humanitas,
Bucureti, 2001, 2007 MF Epicur, Maximele fundamentale (4) Ph. Aristotel, Fizica Plutarh CEB Plutarh, Contra Epicuri beatitudinem PO Plotin, Opere, vol. I–II–III, trad., introducere i note de
Andrei Cornea, Humanitas, Bucureti, 2003, 2006, 2009 Rep. Plato – The Republic, ed. by G.P. Goold, with an English
translation by Paul Shorey, The Loeb Classical Library, t. 5–6, Harvard University Press, Cambridge Mss., 1982
RN Titus Lucretius Carus, De rerum natura, ed. Cyrill Bailey, Oxford University Press, London, New York, 1898
SH Epicur, Scrisoarea ctre Herodotos (1) SM Epicur, Scrisoarea ctre Menoiceus (3) SP Epicur, Scrisoarea ctre Pythocles (2) SVF Stoicorum veterum fragmenta, ed. H. von Arnim, vol. I–III,
Leipzig, 1903 Tusc. Marcus Tullius Cicero, Tusculanae disputationes, ed. Georges
Fohlen, trad. de Jules Humbert, Les Belles Lettres, Paris, 1931
Us. Hermann Usener, Epicurea, Teubner, Leipzig, 1887, Stuttgart, 1966
B. NOT ASUPRA PRIMEI EDIII
În volumul de fa prezint în primul rînd traducerea marii majoriti a textelor atribuite lui Epicur. La acestea am adugat i unele fragmente aparinînd unor importani epicureni1 greci sau latini, precum Metrodoros, Hermarchos, Philodemos, Lucretius Carus, Diogenes din Oinoanda. Totui, aceti epicureni sînt prezentai aici incomplet, mai ales în raport cu descoperirile mai recente de papiri i de inscripii. (Un caz aparte, desigur, cerînd un studiu i o traducere speciale, este poemul lui Lucretius Carus.) Volumul a fost completat printr-un bogat material doxografic, care ex- pune principalele puncte de doctrin ale epicureismului i oglin dete polemicile reprezentanilor acestui sistem cu cei ai altor sisteme filozofice din epoca elenistic i roman.
„O introducere în filozofia lui Epicur“, seciunea C, încearc s ofere, pe de o parte, elementele fundamentale ale sistemului filozofiei epicurene, pentru a permite o bun înelegere a textelor traduse. Pe de alt parte, viziunea de ansamblu a acestui studiu introductiv, precum i unele dintre interpretrile pe capitole, adoptate în mai multe cazuri, îmi aparin, cititorul fiind liber s le accepte sau nu. Trebuie amintit c Epicur rmîne un autor foarte controversat i nu întotdeauna bine îneles. Notele finale completeaz explicaiile din studiul introductiv sau încearc s fac textul – adesea dificil – cît mai inteligibil cititorului de azi.
Partea rezervat traducerii din acest volum (seciunile D–H) a fost alctuit astfel:
1. seciunile D–F cuprind textele pstrate (integrale sau fragmentare) ale lui Epicur, grupate dup opere. Am lsat deoparte mai multe frag- mente extrem de lacunare i dificil de interpretat, descoperite pe papirii de la Herculanum, aparinînd mai ales marelui opus al lui Epicur, Despre
1. Am utilizat formele „epicurean/epicureni“, i nu pe cele mai uzuale „epicureu/epicurei“, deoarece vreau s subliniez diferena dintre felul de via ascetic, recomandat efectiv de Epicur, i cel presupus de conotaia modern i nespecializat a termenului „epicureu“.
12 NOT ASUPRA PRIMEI EDIII (B)
natur. Urmînd exemplul lui Usener i Arrighetti, am plasat la aceast seciune i unele parafraze, de asemenea grupate dup operele lui Epicur;
2. seciunile G i H plus I (Addenda) cuprind o selecie foarte cuprin- ztoare de fragmente reprezentînd fie texte autentice, fie parafraze, fie explicaii ale doxografilor i criticilor antici, grupate sistematic – inînd, în ordine, de canonic, fizic i etic, dup cum erau denumite de epicureni prile filozofiei; ele sînt precedate de fragmente ilustrînd poziia general a lui Epicur fa de filozofie i tiine i sînt urmate de dou „Viei“ ale lui Epicur: prima, celebr, a lui Diogenes Laertios, cealalt – un foarte scurt rezumat din lexiconul bizantin Suda. În cazul primei „Viei“ nu am mai repetat, în general, textele lui Epicur transcrise de Diogenes i deja traduse în seciunile anterioare. Evident, nu o dat, diviziunile sta bilite de mine au un caracter relativ, deoarece coninutul multor texte inter- secteaz mai multe domenii sau subdomenii.
Pentru a uura cutarea i gsirea fragmentelor, am adoptat urmtorul sistem:
1. textele (integre sau fragmente) sînt numerotate în continuare de la 1 la 301. Trimiterile din volum se fac direct cu ajutorul acestei nume- rotaii. Textele originale urmeaz aceeai numerotaie;
2. în interiorul textelor de la seciunile D–F, precum i în cazul sec- iunii H am adugat numerotaia tradiional a textului original, folosit de marea majoritate a ediiilor. Numai separarea în capitole în cazul celor trei Scrisori dogmatice (1–3) îmi aparine. De exemplu 4, XIII în- seamn Maxima fundamental XIII; 3, 120 înseamn Scrisoarea ctre Menoiceus, 120, dup numerotaia tradiional;
3. în seciunea G am grupat uneori, dup aceeai cifr arab, fie capitole ale aceleiai opere a unui comentator, fie fragmente ale unor autori diferii, dar apropiate prin problematic. În acest caz, am distins fragmentele unele de altele prin cifre arabe precedate de virgul, de exemplu: 192, 1; 192, 2 etc. În cazul în care mai multe fragmente, ca pri ale unui text mai lung, au aceeai surs, am indicat-o pe aceasta o singur dat la finele ultimului fragment;
4. o referin de tipul Us., 407 trebuie citit: Usener, Epicurea, frag- mentul 407. În schimb, o referin de tipul Us., 398, p. 275 se va citi: Usener, Epicurea, fragmentul 398, pagina 275 (dubla trimitere este util în cazul unor fragmente foarte lungi).
Notele de la finele volumului au în vedere seciunile D–I. Referinele de la C („O introducere în filozofia lui Epicur“) se afl la subsolul paginilor respective.
Ediia complet cea mai recent i cea mai bun a textelor întregi i fragmentare ale lui Epicur aparine lui Graziano Arrighetti, Epicuro – Opere,
NOT ASUPRA PRIMEI EDIII (B) 13
*
În seciunile D–H, am folosit litere drepte pentru textul de baz, dac acesta îi aparine lui Epicur sau îi poate fi atribuit cu mult pro ba- bilitate. Tot litere drepte am utilizat i pentru textele epicurenilor, precum Metro doros, Hermarchos, Lucretius Carus, Philodemos sau Diogenes din Oinoanda. În schimb, am folosit cursive pentru textele doxografice (seciunea G), ca i pentru glosele antice inserate în textul lui Epicur. Citatele sau titlurile au fost, dup caz, transcrise fie în cursive, fie în drepte, pentru a fi în contrast cu textul de baz. Precizez c nu întotdeauna este limpede dac anumite fragmente atribuite lui Epicur sînt citri lite rale sau numai parafraze.
Am folosit caractere aldine pentru titlurile de subcapitole (adugate de mine), pentru literele desemnînd seciunile, precum i pentru nume- ro tarea general a fragmentelor.
Am plasat: a) între () completrile mele în corpul traducerii, cu scopul de a-i da
mai mult claritate; de asemenea, formele greceti i latine pstrate în traducere;
b) între [] glosele antice i numerotaia tradiional a capitolelor, acolo unde este cazul;
c) între <> textele corupte, emendate i suplinite de editori.
14 NOT ASUPRA PRIMEI EDIII (B)
*
*
NOT LA EDIIA A DOUA
Republic fr modificri prima ediie din anul 2016 a volumului Epicur i epicureismul antic, ediie devenit destul de repede de negsit. Gratitudinea mea merge la editura Humanitas, care i-a asumat aceast sarcin.
C. O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA LUI EPICUR
UN FILOZOF CONTROVERSAT
I Atenian de origine, Epicur (al crui nume, epíkouros, înseamn
„cel care e de ajutor“) se nate în anul 341 î. Cr., la apte ani dup moartea lui Platon (348 î. Cr.). Copilria i adolescena i le petrece pe insula Samos (care, cu mai bine de 200 de ani înainte de a se nate el, fusese patria lui Pitagora i, cu 100 de ani mai înainte, a lui Melissos, un important filozof din coala eleat). Acolo, prinii si, Neocles i Chairestrata, primiser un lot de pmînt în calitate de coloniti atenieni (kleroúchoi), dat fiind c insula era inclus în acea vreme în imperiul maritim atenian.
Epicur ar fi început s se intereseze de filozofie pe la 12 sau, dup alte surse, 14 ani, cînd învtorul su nu a putut s-i explice sensul noiunii de „haos“ din Teogonia lui Hesiod. Ceva mai tîrziu, d peste crile lui Democrit, care îl impresioneaz puternic. La 18 ani, sosete la Atena ca s-i fac serviciul militar (ephebía). În acel an, 323 î. Cr., moare Alexandru Macedon. Tre cuser 25 de ani de la moartea lui Platon; Academia era condus de Xenocrates, care îi succedase lui Speusippos, nepotul de sor al lui Platon i primul scolarh dup acesta. Dup unele relatri (69), Epicur l-ar fi audiat pe Xenocrates în timpul acestui sejur atenian (296, 13). Aristotel, care înfiinase Liceul în 335 î. Cr., se refugiase tocmai la Chalcis, din cauza temerii c reacia antimace donean de dup dispariia lui Alexandru ar fi putut s-i creeze necazuri. Va muri de o boal în anul urmtor, iar continuatorul su, Teofrast, va conduce coala peripatetic.
16 ANDREI CORNEA
Urmeaz o epoc tulbure pentru Grecia, czut prad riva li- tilor dintre motenitorii (diadohii) lui Alexandru1. Samos rede- vine liber, iar colonitii atenieni sînt alungai de pe insul printr-un decret al regelui Perdiccas al Macedoniei, care domina Grecia i Atena. Epicur, împreun cu familia sa, se refugiaz la Colophon, unde rmîne pîn în 311 î. Cr. Probabil c în aceast perioad audiaz cursurile mai multor filozofi, printre care i pe cele ale lui Nausiphanes din Teos, unul dintre discipolii lui Demo- crit; fapt nu lipsit de importan, se pare c Nausiphanes îl audiase i pe scepticul radical Pyrrhon din Elis (Adv. math., I, 2). Dar Epicur e la curent i cu leciile aristotelicianului Praxiphanes, discipolul lui Teofrast, cît i, se pare, cu acelea ale unui platonician obscur, Pamphilos (296, 14). Diogenes Laertios, autorul celebrei culegeri de biografii i doctrine filozofice antice Despre vieile i doctrinele filozofilor (296, 2), spune c în aceast perioad Epicur practica o filozofie eclectic, fiind aadar lipsit înc de o opiune proprie definit. În anii urmtori, îl regsim la Mytilene (pe insula Lesbos). Aici, la 32 de ani, filozoful nostru îi întemeiaz în sfîrit propria coal filozofic, pe care apoi o mut la Lampsacos (pe malul asiatic al Dardanelelor) (297, 1). La Mytilene i Lampsacos i se vor altura cei dintîi adepi, viitorii „stîlpi“ ai colii sale: Metrodoros, Hermarchos, Colotes, Polyainos, Leonteus, cît i soia acestuia din urm, Themista. Unii, precum primii doi, cel puin, îl vor însoi ulterior la Atena. Ali discipoli vor rmîne la Lampsacos i la Mytilene.
Trei ani mai tîrziu, în 306 î. Cr., Epicur revine la Atena odat cu alungarea din cetate a lui Demetrios din Phaleron, om de stat i filozof peripatetician, care guvernase 10 ani cetatea ca repre- zentant al regelui macedonean Casandros. Cu preul a 80 de mine (8.000 de drahme)2, Epicur cumpr o cas înconjurat de o grdin nu prea mare, situat în afara zidurilor oraului, nu departe de
1. Vezi, pentru toate aceste date, mai ales 296, 10–21. 2. La sfîritul secolului al V-lea î. Cr., salariul unui muncitor nespecializat
era, la Atena, de o drahm pe zi (ase oboli), dar a crescut treptat în cursul secolului urmtor. Suma pltit pe proprietate nu era chiar neglijabil.
O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA LUI EPICUR (C) 17
locul unde se afla i Academia platonician.3 Acolo va instala cea de-a treia mare coal filozofic înfiinat la Atena, dup Academia lui Platon i Liceul lui Aristotel, i care va fi cunoscut sub numele de „Grdina“ (Képos).4 Pîn în 270 î. Cr., la moartea sa, confor- mîndu-se principiului su „Triete ascuns!“, filozoful va duce aici un trai discret împreun cu muli dintre „prieteni“ (cum se numeau pe ei înii epicurenii), „practicînd laolalt filozofia“ (symphiloso- phoúntes), cum obinuiau ei s spun. Va fi deopotriv ridicat în slvi de adepi i ponegrit fr reinere de adversari; va preda, îi va scrie masiva oper i va coresponda intens cu epicurenii care locuiau în afara Atenei. Va mai cltori doar de dou, trei ori în afara Atenei, pentru a-i vizita „prietenii“ din insule i din Asia Mic (296, 10).
În 270 î. Cr., la 72 de ani, Epicur moare, dup 14 zile de suferine cumplite cauzate de piatr la vezica urinar i de dizenterie. Moar- tea sa, aidoma celei a lui Socrate, a rmas consemnat drept exem- plar pentru sfîritul unui autentic filozof: într-o scrisoare trimis unui anume Idomeneus, în chiar ziua morii, Epicur declar c triete „fericita i în acelai timp ultima zi a vieii“ i c durerile teribile ale bolii sînt compensate de „bucuria sufleteasc legat de amintirea discuiilor filozofice avute de noi în trecut“ (24)!
II Metrodoros din Lampsacos, cel mai preuit dintre discipolii si,
murise cu apte ani înainte, astfel c unui alt discipol, Hermarchos din Mytilene, îi revin prin testamentul lui Epicur (care ne-a fost pstrat) proprietatea casei, grdinii i bibliotecii i diriguirea pe mai departe a „celor care filozofeaz împreun“ (6). Tot prin
3. Oare reacia antimacedonean care urmeaz alungrii lui Demetrios din Phaleron a avut un corespondent filozofic în întemeierea Grdinii, unde se practic antiaristotelismul? Se tie c Aristotel (fostul profesor al lui Alexandru cel Mare) era protejat de dinatii macedoneni.
4. Cea de-a patra coal – Stoa (stoicismul) – va fi înfiinat de Zenon din Cition cîiva ani mai tîrziu, avîndu-i sediul în Stoá poikíle („por- ticul pictat“) din centrul oraului, de unde i denumirea „Porticul“ dat colii stoice.
18 ANDREI CORNEA
tes tament, Epicur le cere discipolilor ca în fiecare an s celebreze ziua sa aniversar, pe 10 Gamelion5 (aa cum pla tonicienii come- morau ziua de natere a lui Platon), precum i ca în a dou zecea zi a fiecrei luni adunarea s comemoreze amintirea sa i a lui Metrodoros. Obiceiul s-a conservat timp de sute de ani.
Rspîndirea sectei a fost rapid i atractivitatea ei de-a lungul timpului a stîrnit invidii. Întrebat, de exemplu, de ce oamenii trec de la ali filozofi la Epicur, dar niciodat invers, platonicianul Arcesilaos (întemeietorul Academiei sceptice) ar fi rspuns spiri- tual, dar rutcios: „Fiindc din brbai se pot face eunuci, dar din eunuci nu se pot face brbai“6. În orice caz, comuniti epicurene în insule i în Asia Mic existau înc din timpul vieii lui Epicur. În secolul I î. Cr., epicureismul cucerete Italia, aflîndu-i aici un foarte talentat propagator, pe marele poet latin Titus Lucretius Carus. Pe de alt parte, papirii descoperii începînd cu finele seco- lului al XIX-lea la Herculanum (aa-numita „bibliotec epicurean“) au revelat rolul i importana filozofic ale unui alt epicurean, un grec stabilit în Italia, Philodemos din Gadara (cunoscut mai înainte doar ca autor de epigrame), cu relaii notabile în lumea literar i aristocratic roman. O informaie din lexiconul bizantin Suda ne spune c, pîn în vremea lui Iulius Caesar, au existat 14 succesori ai lui Epicur la coala din Atena (297, 1). Trei secole mai tîrziu, în secolul al II-lea d. Cr., continuitatea instituional (diadoché) a epicureismului se meninuse cu succes, „în timp ce succesiunea altor coli aproape a disprut“, observa Diogenes Laertios (296, 9). Vitalitatea epicureismului e atestat i de imensa inscripie în piatr de la Oinoanda (Asia Mic), datînd din secolul al II-lea sau chiar de la începutul secolului al III-lea d. Cr., pus de un anume Diogenes, care a cerut s fie înscrise pe ea pentru eternitate con- vingerile sale epicurene.
5. Corespunde aproximativ lunii ianuarie. 6. DL, IV, 43. Arcesilaos fcea aluzie la caracterul presupus efeminat al
epicureismului, a crui etic este guvernat de asimilarea plcerii cu scopul vieii.
O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA LUI EPICUR (C) 19
*
Cretinismul i neoplatonismul fiind profund ostile lui Epicur (considerat un cvasi-ateu i un desfrînat), e de îneles c influena sa în Antichitatea tîrzie i apoi în Evul Mediu rmîne redus. Poemul lui Lucretius, de exemplu, s-a transmis printr-un unic exemplar, databil prin secolele IV-V i pstrat de-a lungul mai multor secole undeva (probabil) într-o mnstire din regatul franc.7 Cei cîiva clugri care mai gustau aceast literatur cvasi-interzis i care, pesemne, dup o lectur furtiv îi liniteau contiina zicîndu-i c, în fond, poetul combtea religia pgîn binemerit de la noi pentru c mai avem aceast capodoper a poeziei latine, care condenseaz mai ales fizica lui Epicur. Curentul general curgea în cu totul alt direcie: preluînd probabil formularea lui Augustin, Isidor de Sevilla, cel care a alctuit pentru Evul Mediu latin enci- clopedia cunotinelor eseniale ale Antichitii (începutul secolu- lui al VII-lea), descria epicureismul în acest fel:
Epicurenii sînt numii de la Epicur, un anume filozof care iubea deertciunea, i nu înelepciunea; pe el filozofii înii l-au numit „porc“, de parc se rostogolea în mocirla crnii, susinînd c pl- cerea trupului este binele suprem. De asemenea, el spunea c lumea nu este alctuit i condus de o providen divin.8 (Isidor, Etymo- logiae, VIII, 6, 15–16)
Renaterea marcheaz9 treptata revenire a interesului pentru epicureism, realizat într-un prim moment mai ales prin inter- mediul poemului lui Lucretius, a crui prim ediie latin tiprit în Italia dateaz din 1473, prima traducere în italian fiind publi- cat în 1545. Lorenzo Valla i Erasmus discut despre epicureism. Montaigne îl citeaz favorabil pe filozof remarcînd contrastul dintre tezele sale aparent non-religioase i hedoniste i comportamentul
7. Cyril Bailey, „Praefatio“ la T. Lucretius Carus, De rerum natura, Oxford University Press, London, New York, 1913.
8. Cf. 165. 9. Sînt îndatorat pentru aceast parte lui Olivier Bloch, „L’héritage
moderne de l’épicurisme antique“, în LE, pp. 189–205.
D. TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL
1
πκουρος ροδτ χαρειν.
I [35] Τος μ δυναμνοις, ρδοτε, καστα τν περ φσεως
ναγεγραμμνων μν ξακριβον μηδ τς μεζους τν συντε- ταγμνων ββλους διαθρεν, πιτομν τς λης πραγματεας ες τ κατασχεν τν λοσχερωττων γε δοξν τν μνμην κανς ατος παρεσκεασα, να παρ’ κστους τν καιρν ν τος κυριωττοις βοηθεν ατος δνωνται, καθ’ σον ν φπτωνται τς περ φσεως θεωρας. κα τος προβεβηκτας δ κανς ν τ τν λων πιβλψει τν τπον τς λης πραγματεας τν κατεστοιχειωμνον δε μνημονεειν τς γρ θρας πιβολς πυκνν δεμεθα, τς δ κατ μρος οχ μοως.
[36] Βαδιστον μν ον κα π’ κενα συνεχς, ν <δ> τ μνμ τ τοσοτο ποιητον φ’ ο τε κυριωττη πιβολ π τ πργματα σται κα δ κα τ κατ μρος κρβωμα πν ξευρσεται, τν λοσχερωττων τπων ε περιειλημμνων κα μνημονευομνων πε κα τ τετελεσιουργημν τοτο κυρι- τατον το παντς κριβματος γνεται, τ τας πιβολας ξως δνασθαι χρσθαι κα <τοτο δνατον, μ πντων> πρς πλ στοιχειματα κα φωνς συναγομνων. ο γρ ον τε τ πκνωμα τς συνεχος τν λων περιοδεας εδναι μ δυνμενον δι
1
Epicur lui Herodotos, salut!
I [35] Acelora2, drag Herodotos3, care nu pot s cunoasc exact
fiecare lucru dintre cele scrise de mine despre natur i nici s examineze cele mai voluminoase dintre crile scrise (de mine), le-am pregtit un rezumat al întregii materii de studiu, aa încît ei s pstreze în memorie în chip adecvat tezele cele mai generale; am fcut-o pentru ca, oricînd exist ocazia, ei s se poat ajuta pe ei înii în problemele de baz, în msura în care vor avea de-a face cu tiina naturii4. În plus, i cei suficient de avansai în cercetarea tezelor generale trebuie s memorizeze schia întregii materii de studiu, conceput dup elementele principale. Într-ade- vr, adesea avem nevoie de abordarea concentrat, îns nu la fel stau lucrurile cu abordarea parte cu parte5.
[36] Trebuie, deci, pit necontenit spre acele chestiuni, iar în memorie trebuie aezat o astfel de cantitate (de cunotine) de la care se va obine i abordarea fundamental a lucrurilor, dar se va gsi i întreaga cunoatere precis a detaliilor, odat ce schiele realizate în liniile cele mai generale au fost bine stpînite i sînt neîncetat memorizate. Cci acest lucru, cel mai important într-o cunoatere precis, îi revine chiar i celui desvîrit (în cunoatere), anume s poat utiliza cu agerime abordrile respective, lucru imposibil dac nu sînt toate (cunotinele) reduse la elemente sim- ple i la formule. Într-adevr, nu-i cu putin s cunoasc blocul circuitului continuu al problemelor de ansamblu cel inca pabil s
204 EPICUR I EPICUREISMUL ANTIC
βραχεν φωνν παν μπεριλαβεν ν ατ τ κα κατ μρος ν ξακριβωθν.
[37] θεν δ πσι χρησμης οσης τος κειωμνοις φυσιο- λογ τς τοιατης δο, παρεγγυν τ συνεχς νργημα ν φυσιολογ κα τοιοτ μλιστα γγαληνζoν τ β ποησασθαι κα τοιατην τιν πιτομν <συνθηκα> κα στοιχεωσιν τν λων δοξν.
II Πρτον μν ον τ ποτεταγμνα τος φθγγοις, ρδοτε,
δε εληφναι, πως ν τ δοξαζμενα ζητομενα πορομενα χωμεν ες τατα ναγαγντες πικρνειν, κα μ κριτα πντα μν ες πειρον ποδεικνουσιν κενος φθγγους χωμεν. [38] νγκη γρ τ πρτον ννημα καθ’ καστον φθγγον βλπεσθαι κα μηθν ποδεξεως προσδεσθαι, επερ ξομεν τ ζητομενον πορομενον κα δοξαζμενον φ’ νξομεν.
Ετα κατ τς ασθσεις δε πντα τηρεν κα πλς τς παροσας πιβολς ετε διανοας εθ’ του δποτε τν κριτηρων, μοως δ κα τ πρχοντα πθη, πως ν κα τ προσμνον κα τ δηλον χωμεν ος σημειωσμεθα.
III Τατα δε διαλαβντας συνορν δη περ τν δλων πρτον
μν τι οθν γνεται κ το μ ντος. [39] πν γρ κ παντς γνετ’ ν σπερμτων γε οθν προσδεμενον. κα ε φθερετο δ τ φανιζμενον ες τ μ ν, πντα ν πωλλει τ πργματα, οκ ντων ες διελετο. κα μν κα τ πν ε τοιοτον ν οον νν στι, κα ε τοιοτον σται. οθν γρ στιν ες μεταβλλει. παρ γρ τ πν οθν στιν ν εσελθν ες ατ τν μετα- βολν ποισαιτο.
TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL (D) 205
cuprind în sine însui, prin intermediul unor formule scurte, întregul care ar fi fost investigat i parte cu parte.
[37] În consecin, deoarece o astfel de metod e de folos tuturor celor care i-au însuit tiina naturii, eu, recomandînd s existe o activitate continu în tiina naturii6, care prin aceasta cel mai mult aduce acalmia în via7, am alctuit i un rezumat de acest tip, adic o lucrare elementar asupra tezelor generale.
II Mai întîi, aadar, drag Herodotos, trebuie s înelegem ceea
ce este subordonat sunetelor (cuvintelor), pentru ca, dup ce am raportat la aceasta chestiunile opinate ori cercetate ori disputate, s le putem judeca i s nu rmînem cu toate indecise, tot demon- strînd la nesfîrit, sau s avem sunete goale. [38] Într-adevr, este necesar s fie privit gîndul dintîi în cazul fiecrui sunet i el s nu aib deloc nevoie de demonstraie, dac urmeaz s avem la ce s raportm obiectul cercetrii sau al disputei sau al opiniei8.
Apoi trebuie s le examinm pe toate în raport cu senzaiile i, la modul general, (cu) abordrile prezente, fie ale minii, fie ale oricruia dintre criterii, dar i, în mod asemntor, (în raport cu)9 afectele existente, pentru a avea prin ce s interpretm10 atît ceea-ce-ateapt (atestare), cît i non-evidentul11.
III Odat ce le-am considerat pe acestea, trebuie îndat s le cerce-
tm în mod sintetic pe cele non-evidente12. Mai întîi, (noi afirmm) c nimic nu se nate din nefiin. [39] Cci (altminteri) orice s-ar nate din orice, fr a avea nevoie de semine13. Iar dac ceea ce dispare ar fi nimicit, ducîndu-se în nefiin, toate lucrurile ar fi pierit (deja), dat fiind c nu exist lucrurile în care ele s-au des- compus14.
De asemenea, Totul a fost întotdeauna la fel cum este acum i la fel va fi i în viitor, deoarece nu exist nimic în care el s se preschimbe. Cci în afara Totului nu exist nimic care, intrînd în Tot, ar putea produce preschimbarea15.
206 EPICUR I EPICUREISMUL ANTIC
IV λλ μν κα (τοτο κα ν τ Μεγλ πιτομ φησι κατ’
ρχν κα ν τ α Περ φσεως) τ πν στι <σματα κα κενν> σματα μν γρ ς στιν, ατ ασθησις π πντων μαρτυρε, καθ’ ν ναγκαον τ δηλον τ λογισμ τεκμαρεσθαι, σπερ προεπον τ πρσθεν. [40] ε <δ> μ ν κενν κα χραν κα ναφ φσιν νομζομεν, οκ ν εχε τ σματα που ν οδ δι’ ο κινετο, καθπερ φανεται κινομενα. παρ δ τατα οθν οδ’ πινοηθναι δναται οτε περιληπτς οτε ναλγως τος περιληπτος ς καθ’ λας φσεις λαμβανμενα κα μ ς τ τοτων συμπτματα συμβεβηκτα λεγμενα.
Κα μν κα τν (τοτο κα ν τ πρτ Περ φσεως κα τ ιδ κα ιε κα τ Μεγλ πιτομ) σωμτων τ μν στι συγκρσεις, τ δ’ ξ ν α συγκρσεις πεποηνται [41] τατα δ στιν τομα κα μετβλητα, επερ μ μλλει πντα ες τ μ ν φθαρσεσθαι, λλ’ σχοντα πομνειν ν τας διαλσεσι τν συγκρσεων, πλρη τν φσιν ντα, οκ χοντα π πως διαλυθσεται. στε τς ρχς τμους ναγκαον εναι σωμτων φσεις.
V λλ μν κα τ πν πειρν στι. τ γρ πεπερασμνον
κρον χει τ δ κρον παρ’ τερν τι θεωρεται. < λλ μν τ πν o παρ’ τερν τι θεωρεται > στε οκ χον κρον πρας οκ χει πρας δ οκ χον πειρον ν εη κα ο πεπερασμνον.
Κα μν κα τ πλθει τν σωμτων πειρν στι τ πν κα τ μεγθει το κενο. ε [42] τε γρ ν τ κενν πειρον τ δ σματα ρισμνα, οθαμο ν μενε τ σματα, λλ’ φρετο κατ τ πειρον κενν διεσπαρμνα, οκ χοντα τ περεδοντα κα στλλοντα κατ τς νακοπς ε τε τ κενν ν ρισμνον, οκ ν εχε τ πειρα σματα που νστη.
TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL (D) 207
IV Îns, de asemenea [acest lucru îl spune la început i în Marele
rezumat, cît i în cartea I din tratatul Despre natur], Totul este (format din) <corpuri i vid>16. Într-adevr, c exist corpuri o atest pretutindeni senzaia însi, în acord cu care este necesar ca non-evidentul s fie garantat prin raionament, aa cum am spus mai înainte. [40] <Iar> dac nu ar exista ceea ce numim vid, spaiu i natur intangibil, corpurile nu ar avea nici unde s se afle, nici pe unde s se mite, în felul în care e manifest c se mic17. În afara acestora (a corpurilor i a vidului), nimic în plus nu poate fi gîndit nici în mod complet, nici prin analogie cu lucrurile (gîndite) complet – e vorba despre lucruri luate ca naturi întregi, i nu considerate surveniente sau concomitente ale acestor (naturi întregi)18.
Iar dintre corpuri [acest lucru se afl i în cartea I din Despre natur, cît i în crile XIV i XV, i în Marele rezumat], unele sînt comasri, altele sînt (corpurile) din care sînt alctuite comasrile. [41] (Corpurile) acestea sînt insecabile i imutabile, dac nu urmeaz ca toate s fie nimicite pîn la nefiin19, ci s aib putina de a subzista în procesul desfacerii comasrilor; ele sînt pline ca natur, neavînd pe unde i în ce fel s se desfac, astfel încît este necesar ca principiile corpurilor s fie naturi insecabile (atomi)20.
V De asemenea, Totul este nelimitat. Cci lucrul limitat are o
extremitate. Dar extremitatea este vzut alturi de un alt lucru; <îns Totul nu este vzut alturi de un alt lucru>21, astfel încît, neavînd extremitate, (Totul) nu are limit. Iar dac nu are limit, el va fi nelimitat, i nu limitat.
Îns Totul este nelimitat atît prin mulimea corpurilor, cît i prin mrimea vidului. [42] Într-adevr, dac vidul ar fi nelimitat, iar corpurile ar fi infinite (ca numr), corpurile nu ar rmîne (pe loc) nicieri, ci ar fi purtate în vidul nelimitat, fiind risipite, ne- avînd ce s le sprijine i din ce s ricoeze în urma loviturilor. Iar dac vidul ar fi limitat, corpurile fr limit ca numr nu ar avea unde s încap22.
208 EPICUR I EPICUREISMUL ANTIC
Πρς τε τοτοις τ τομα τν σωμτων κα μεστ, ξ ν κα α συγκρσεις γνονται κα ες διαλονται, περληπτ στι τας διαφορας τν σχημτων ο γρ δυνατν γενσθαι τς τοσατας διαφορς κ τν ατν σχημτων περιειλημμνων. κα καθ’ κστην δ σχημτισιν πλς πειρο εσιν α μοιαι, τας δ διαφορας οχ πλς πειροι λλ μνον περληπτοι, (οδ γρ φησιν νδοτρω ες πειρον τν τομν τυγχνειν. [43] λγει δ, πειδ α ποιτητες μεταβλλονται), ε μλλει τις μ κα τος μεγθεσιν πλς ες πειρον ατς κβλλειν.
Κινοντα τε συνεχς α τομοι (φησ δ νδοτρω κα σο- ταχς ατς κινεσθαι το κενο τν εξιν μοαν παρεχομνου κα τ κουφοττ κα τ βαρυττ) τν ανα, κα α μν ες μακρν π’ λλλων διιστμεναι, α δ α τν παλμν σχουσιν ταν τχωσι τ περιπλοκ κεκλειμναι στεγαζμεναι παρ τν πλεκτικν.
τε γρ το κενο φσις διορζουσα κστην ατν τοτο παρασκευζει, [44] τν πρεισιν οχ οα τε οσα ποιεσθαι τε στερετης πρχουσα ατας κατ τν σγκρουσιν τν ποπαλμν ποιε, φ’ πσον ν περιπλοκ τν ποκατστασιν κ τς συγκροσεως διδ. ρχ δ τοτων οκ στιν, ιδων τν τμων οσν κα το κενο. (φησ δ’ νδοτρω μηδ ποιτητ τινα περ τς τμους εναι πλν σχματος κα μεγθους κα βρους τ δ χρμα παρ τν θσιν τν τμων λλττεσθαι ν τας Δδεκα στοιχεισεσ φησι.) πν τε μγεθος μ εναι περ ατς οδποτε γον τομος φθη ασθσει.
[45] τοσατη δ φων τοτων πντων μνημονευομνων τν κανν τπον ποβλλει <τας περ> τς τν ντων φσεως πινοαις.
VI λλ μν κα κσμοι πειρο εσιν, ο θ’ μοιοι τοτ κα
νμοιοι. α τε γρ τομοι πειροι οσαι, ς ρτι πεδεχθη, φρονται κα πορρωττω. ο γρ κατανλωνται α τοιαται
TEXTE ALE LUI EPICUR PSTRATE INTEGRAL (D) 209
În plus, (atomii) insecabili i plinurile corporale, din care apar comasrile i în care comasrile se desfac, sînt de necuprins (cu mintea) sub raportul diferenelor figurilor. Cci nu e posibil ca atîtea diferene s provin din aceleai figuri pe care s le cuprin- dem (cu mintea). Iar corespunztor fiecrui tip de figur exist în mod absolut un numr nelimitat de (atomi) asemntori, îns în privina diferenelor între figuri atomii nu sînt în mod absolut nelimitai la numr, ci numai de necuprins cu mintea [el neag mai departe c diviziunea merge la infinit, [43] dar, deoarece pro- prietile se modific, adaug], dac nu se vrea ca (atomii) insecabili s aib i un numr nesfîrit de mrimi23.
Iar atomii se mic continuu i etern [mai departe spune c se mic cu viteze egale, deoarece vidul opune aceeai rezisten atît atomului celui mai uor, cît i celui mai greu]; unii se afl la mare distan între ei, alii capt o vibraie, atunci cînd se întîmpl s fie blocai prin împletire sau s fie acoperii de (atomii) care se aga (de ei)24.
Într-adevr, natura vidului care distinge fiecare (atom de un altul) pregtete acest lucru – [44] anume faptul c ea nu este în stare s opun rezisten; iar soliditatea proprie atomilor produce vibraia, în cazul ciocnirii, în msura în care împletirea lor i-ar face s revin la poziia iniial de pe urma ciocnirii. Nu exist îns un început al acestor (micri), dat fiind c atomii i vidul sînt eterni25. [Spune mai departe c nu exist vreo proprietate asociat atomilor, în afara formei, mrimii i greutii26. Iar în lucrarea Cele dousprezece principii elementare afirm despre culoare c se modific în raport cu poziia atomilor.] i atomii nu au orice mrime. Cci niciodat un atom nu este vizibil pentru senzaie27.
[45] Dac acestea toate sînt reamintite, o formulare de aceast dimensiune sugereaz o schi îndestultoare a concepiei (noastre) despre natura lucrurilor.
VI Iar lumile sînt infinite – i cele asemntoare acesteia, i cele
