Etnopsihopatologia

Etnopsihopatologia reprezinta studiul raportului existent între tulburările psihopatologice şi

cultura de origine a pacientului.

Interesul acordat acestei abordări se explică prin faptul că practicienii sînt din ce în ce mai

frecvent nevoiţi să diagnosticheze şi să trateze persoane aparţinînd unor culturi diferite, ca urmare

a migraţiilor economice, a refugierilor, efectuării studiilor în străinătate, dar şi eterogenităţii(legată

de multiculturalismul şi diferenţele socio-economice) societăţilor occidentale.

Numeroase date arată că studiul psihopatologiei dintr-o perspectivă culturală nu este un

fapt recent. De exemplu, Esquirol avea obiceiul de a-şi trimite elevii să însoţească bolnavii

convalescenţi pe durata unor lungi călătorii, iar Kraepelin, a făcut o călătorie la Java şi în

Malaezia, pentru a verifica dacă nosografia sa avea o validitate universală.

Etnopsihopatologia isi datoreaza dezvoltarea si lui Freud care a fost în mod constant interesat de

implicaţiile psihopatologice ale faptului cultural, precum şi ale unor reprezentanţi ai şcolilor

culturalistă şi neo-freudiană americană ( Ruth Benedict, Margaret Mead, Ralph Linton, Abraham

Kardiner, Karen Horney, Sandor Rado sau Harry Stack Sullivan).

Un aport important este cel al lui Georges Devereux, care a contribuit la dezvoltarea

etnopsihiatriei şi etnopsihanalizei, domenii conexe etnopsihopatologiei, orientate în egală măsură

spre terapie şi spre studiul tulburărilor psihopatologice, cu o fundamentare clar psihanalitică.

Printre temele studiate in etnopsihopatologie se afla:

influenţa modelelor culturale de gîndire asupra teoriilor psihiatrice primitive şi moderne

diferenţierea culturală a expresiei

teoriile etiologice tradiţionale

reprezentarea, locul şi valoarea evenimentelor vieţii

studiul practicilor culturale şi analiza ecologiei social-cognitive

Sindromurile cu „specificitate culturală" sau „legate de cultură" reprezintă entităţi clinice descrise

la persoane aparţinînd unor anumite comunităţi culturale şi care, în consecinţă, nu apar decît în

zone geografice bine definite.

1

In urma cercetarilor s-a demonstrat ca exista diverse denumiri locale pentru acelasi fenomen.

Simons propune ca sindromurile similare sa fie grupate sub acelasi nume.

Cercetătorii din domeniul ştiinţelor sociale, insistă pe unicitatea culturală a sindromurilor şi pe

faptul că ele nu pot fi abordate decît în contextul lor socio-cultural (Kenny, 1983).

Clinicieni, susţin necesitatea comparării elementelor comune din punctul de vedere bio-psiho-

socio-cultural al acestor sindromuri, în toate culturile în care apar, pentru a pune în evidenţă

similarităţi.

Latah sau stările de tip latah

o unul dintre cele mai cunoscute sindromuri cu specifitate culturală

Apare in: Malaezia, Indonezia, Siberia, în nordul Japoniei, în Africa de Nord, triburile bantu din

Africa, canadienii francezi

Declanşat de: stimuli minimi, de un zgomot, o spaimă sau o situaţie jenantă,

Constă în: reacţie de surpriză şi stupefacţie implicînd, pe durata cîtorva minute, o pierdere a

controlului şi coprolalie.

Categorii:

o întîlnită la subiecţi de ambele sexe

o mai frecvent la bărbaţi, în special la soldaţi şi slujitori

o persoanele afectate nu prezentau nici un fel de tulburare în afara episoadelor de latah

o aveau frecvent inteligenţe deasupra mediei

o în zilele noastre, latah apare aproape exclusiv la femei, în special de vîrstă medie, care

prezintă şi simptome ale unei alte tulburări mintale sau al căror nivel intelectual este

inferior mediei.

Koro(nevroze sexuale)

Manifestare: sub formă de crize

Constă in: teamă ca penisul să nu se retragă în abdomen, provocînd moartea

Apariţia: frecventă si duce la crearea unor instrumente speciale pentru reţinerea penisului în

timpul crizelor

Jiryan reprezinta teama ca forţa vitală să fie pierdută prin spermă, în cursul raporturilor sexuale,

al masturbării sau ejaculărilor nocturne.

2

Shookyong care se aseamănă cu koro insa aduce mai mult, în forma sa epidemică, cu isteria

epidemică referitoare la infecţia imaginară sau teama de fantome.

Amok

o sindrom de tip psihotic care afectează aproape întotdeauna bărbaţii.

o pacientul nu prezintă, de obicei, nici un semn de tulburare mintală.

o după o frustrare minoră care nu conduce la nici o reacţie (cu excepţia unei tristeţi pentru

cîtva timp), pacientul începe brusc să atace persoanele pe care le întîlneşte.

o acest atac este realizat de către subiect fără vreo grijă pentru propria viaţă, uneori

chiar cu ochii închişi, folosind în general o sabie scurtă numită Kris sau începînd

cu 1959 se notează, în Laos, utilizarea grenadelor.

Windigo

o psihoză descrisă la indienii din Nordul canadian,

o pacientul crede în spiritul windigo, care se hrăneşte cu carne de om şi care

poate, prin posedarea unei persoane, să o forţeze să facă acelaşi lucru

o unii pacienţi pot să atace şi să mănînce alte persoane.

Pibloktoq

o isteria arctică apare în anumite grupuri de eschimoşi

o stare de excitaţie violentă asociată cu fuga fără ţintă

o criza poate fi precedată de o perioadă de iritabilitate şi poate fi urmată de

convulsii sau stupoare

Susto

o este un sindrom întîlnit în America de Sud

o constituit din insomnie, astenie, apatie, pierdere a apetitului, depresie şi anxietate

o este atribuit. în mod tradiţional, şocului rezultat din pierderea sufletului

Nebunia sau nevroza curăţeniei

o întîlnită în special în cantoanele de limbă germană ale Elveţiei

o constă în tendinţa de a curăţa casa într-o manieră exagerată şi iraţională

o afecţiunea este întîlnită numai la femei, acestea curata toată ziua casa

3

o îşi părăsesc foarte rar casa

o alte activităţi de tip obsesional: tricotare interminabilă, aranjare hainelor în dulapuri

Taijin kyofusho (antropofobie)

o constituie o categorie diagnostică frecvent utilizată de psihiatrii japonezi

o stare considerată a nu afecta decît pe japonezi, recunoscută drept o subcategorie

a clasei generale a nevrozelor

- ereutofobia (teama de a nu roşi în prezenţa altor persoane);

- dismorfofobia (teama de a fi urît)

- autodisosmofobia (teama de a degaja un miros dezagreabil);

- teama de efectul produs asupra altei persoane de propria privire

Cum nu toate problemele cu care erau confruntaţi psihiatrii japonezi puteau fi încadrate în tiparele

germane, rezultatele au fost sustinute de urmatorul argument: cultura japoneza este o cultura a

rusinii, japonezii fiind sensibili la opiniile celorlalti, in timp ce cultura europeana este o cultura a

culpabilitatii.

Explicaţii şi ipoteze privind relaţia dintre simptomele sindromurilor şi mediul cultural al

pacienţilor:

o apar în culturi adesea foarte diferite şi separate nefiind strict „legate de cultură" ;

o sindromurile legate de cultură au componente comune cum ar fi, de exemplu, frica,

anxietatea, amnezia, fuga fără ţintă, retragerea socială etc.

o adesea numărul cazurilor scade sau creşte o dată cu trecerea timpului şi putem asista la

adevărate „epidemii" bruşte şi extinse, cum ar fi cazul pentru amok şi koro ;

o tulburările psihiatrice asociate includ diagnostice foarte diferite : tulburări de personalitate,

neurastenie, crize sau tulburări de adaptare, sindromuri cerebrale organice, delir indus de medicamente,

depresie majoră, manie, psihoză schizofreniformă şi schizofrenie.

Tulburările depresive constituie o preocupare majoră a OMS(organizatia mondiala a sanatatii).

OMS a elaborat mai multe proiecte avînd drept obiectiv punerea la punct a unor metode de

evaluare, clasificare şi notare a tulburărilor depresive, aplicabile la nivel internaţional.

4

În cadrul Studiului Pilot Internaţional asupra Schizofreniei (OMS, 1973, 1979), un grup de 256 de

bolnavi afectaţi de depresie au fost selecţionaţi pentru a permite comparaţii cu grupuri de

schizofreni.

Rezultatele obţinute arată, pe de o parte, că este posibilă punerea la punct a unor metode

normalizate pentru evaluarea depresiei în diferite contexte culturale , iar pe de altă parte, că

bolnavii depresivi provenind din nouă ţări foarte diferite din punct de vedere cultural au

numeroase caracteristici comune.

Studiul descris în acest raport a fost conceput în 1970, prin colaborarea unor centre de cercetare

situate la Montreal, Teheran, Nagasaki, Tokyo şi Bale. Cele cinci zone de studiu alese prezintă

diferenţe din punct de vedere demografic, cultural şi social. Echipa de cercetare a selecţionat un

total de 573 de bolnavi care au fost supuşi unui bilanţ detaliat în toate centrele.S-a demonstrat ca

pacienţii prezentau practic acelaşi „nucleu" de simptome : tristeţe, absenţa bucuriei, anxietate,

tensiune, lipsă de energie, dezinteres, pierderea capacităţii de concentrare, idei de insuficienţă, de

incapacitate şi devalorizare.

Programele de cercetare ale OMS asupra tulburărilor depresive şi schizofreniei aduc argumente în

favoarea acestei poziţii.

În ceea ce priveşte schizofrenia, de exemplu, rezultatele obţinute arată că probabilitatea de apariţie

a sindromului schizofrenic „central" în diferite populaţii este aproximativ egală, în ciuda

diferenţelor culturale şi socio-economice care există între aceste populaţii. în acelaşi timp, se

constată că, dacă simptomatologia iniţială este similară, evoluţia tulburărilor este mai favorabilă în

ţările în curs de dezvoltare.

Una dintre tendinţele actuale în etnopsihopatologie - diversificarea metodelor de evaluare

diagnostică şi introducerea strategiilor cantitative - merită o atenţie specială, însa pentru a asigura

utilizarea corectă a unui instrument de diagnostic într-un nou context cultural, este indispensabilă

verificarea echivalenţei a cinci dimensiuni majore: echivalenţa conţinuturilor, semantică, tehnică,

de criteriu şi conceptuală.

5