Mihai Eminescu Floare albastra

Capodopera a lirismului eminescian, poemul "Floare albastra" a fost publicat in 1873 inrevista "Convorbiri literare". Aceasta poate fi considerata o poezie nucleu a romantismuluieminescian, intrucat poetul desvolta intr-o viziune lirica proprie un motiv poetic european.

Dupa cum delimita Mihaela Mancas cele trei etape ale creatiei eminesciene, poemul seincadreaza in faza romanitca, prin tema, atitudinea poetica, dar si motive literare.

Orientare ideologica, artistica si literara, romantismul a marcat prima jumatate a secolululXIX in spatiul european, fiind o reactie impotriva rationalismului si a clasicimului rigid. Se oserva casi trasatura definitorie cultivarea emotiei si a sentimentului si, asa cum afirma si Tudor Vianu, sepoate remarca la nivelul poeziei "Floare Albastra" o energie sufleteasca unica.

Strict formal, poezia poate fi considerata o idila, sau, dupa cum afirma George Calinescu, oegloga (idila cu dialog). Dupa Tudor Vianu textul ilustreaza lirica rolurilor; desi contine personaje,dar o actiune minima, poezia nu apartine genului epic sau dramatic, datorita energiei sufletesti aeului liric.

La prima lectura, se impune tema iubirii, insa, din analiza structurii de imagii se va observaca poezia abordeaza, sub aparenta simplitatii, un complex tematic. La romantici, tema iubirii seasociaza temei naturii, intrucat aceasta poate vibra la starile sufletesti umane. "Floare albastra"reprezinta ipostaza iubirii paradisiace, prezenta in idilele eminesciene din aceeasi perioada decreatie, dar va depasi cadrul de idila, punand in valoare si conditia geniului,

"Floare albastra" isi are punctul de plecare in mitul romantic german. Acesta apare inromanul "Heinrich von Ofterdingen" ( Novalis), unde protagonistul, erou romantic, viseaza intr-onoapte o imensa floare albastra. Acesta porneste intr-o calatorie cu caracter initiatic, fiind calauzitde floare imaginara. Ajunge intr-un taram al imaginatiei artistice, unde intalneste o tanara de carese indragosteste, asociindu-i imaginea din vis. Astfel, floarea albastra devine simbol romantic alabsolutului, idealului, intemeiat pe o perceptie cromatica a infinitului.

Poezia se structureaza in jurul unei serii de relatii de opozitie: eternitate/moarte,temporalitate/viata, masculin/feminin, detasare apolinica/traire dionisiaca, abstract/concret,vis/realitate, aproape/departe, atunci/acum.

Compozitia romantica se realizeaza prin alternarea a doua planuri asociate cu doua moduride existenta si ipostaze ale cunoasterii: lumea abstractiei si a cunoasterii absolute, infinite,respectiv lumea cunoasterii concrete si terestre. Celor doua lumi li se asociaza doua ipostazeumane (masculin-feminin), sau portrete spirituale (geniul faptura terestra).

Poezia este alcatuita din 4 secvente poetice. Prin imaginile din prima si a treia se manifestavocea femeei; a doua si a patra sunt manifestari ale eului liric in ipostaza de indragostit.

Simetria celor 4 secvente poetice este sustinuta de monologul liric al fetei care exprimatermeni antinomici (lumea lui-lumea ei) punctat de cele doua reflectii ulterioare ale barbatului.Monologul fetei ia in primele trei strofe forma reprosului si contine sombolurile eternitati, dar siale mortii, configurand imaginea lumii reci, a ideeilor abstrace. Meditatia barbatului din strofa a 4aanticipeaza idea din final "Totusi este trist in lume" si segmenteaza monologul fetei, care secontinua cu chemarea la iubire in spatiul terestru, cadrul natural paradisiac.

Prima secventa poetica infatiseaza lumea rece a ideeilor, lumea lui. Femeia formuleaza unrepros, sustinand ca fericirea nu poate fi atinsa prin afundarea in studiu, in meditatie, si, implicit,prin renuntarea la existenta in plan real, concret ("Nu cata in departare/Fericirea ta, iubite". Prinimaginile continute in reprosul femeii se sugereaza un portret esential al iubitului. Statului sauexistential pare sa fie definit prin nevoia de cunoastere, figurata prin elemente cosmice (stele,nori), elemente ale spatiului terestru, caracterizate prin intindere (campia, marea) si prin aspectecare tin de istoria civilizatiei (piramide). In ansamblu, nivelul existential astfel descris se regasesteintr-o atitudine specific romantica si anume aspiratia spre absolut, dupa cum reiese din imaginea

Context

Romantism

Specie

Tema

Motiv

Relatii de opozitie

Relatii de simetrie

Structura

Secventa I

unei gandiri care "ingramadeste" in ea "rauri in soare". Metafora "rauri in soare" asociazaelementul acvatic , ca simbol al primordialitatii, cu soarele, simbol al absolutului.

Se configureaza, astfel, universul spiritual in care este izolat geniul, "cufundat in stele". Dinreprosul fetei reiese ca implinirea umana se poate realiza doar prin iubire, in lumea terestra; secontureaza, deci, inca din prima strofa, aspectele care tin de conditia geniului, precum izolarea,singuratatea si imposibilitatea fericirii terestre.

A doua secventa poetica (a 4-a strofa) este cea in care se manifesta vocea eului liric si carenuanteaza stututul existential al iubitului, evidentiidu-se opozitia dintre acesta si femeie "Astfelzise mititica/ Dulce netezindu-mi parul./ Ah! Ea spuse adevarul,/Eu am ras, n-am zis nimica".Vladimir Streniu ( in "Floare albastra si lirismul eminescian") considera ca se prefigureaza relatia deincompatibilitate dintre omul de geniu si omul de rand, relatie ce va constitui obiectul unor creatiide maturitate ale lui Eminescu, dintre care cea mai importanta este, desigur, "Luceafarul". Ceea ce-i distinge pe cei doi este orientarea existentei lor: omul de rand cauta fericirea, in timp ce geniulcauta adevarul. Semnificativ e ca a doua secventa poetica reprezinta o acceptare a reprosuluiformulat in prima secventa, o apreciere din perspectiva adevarului din cuvintele iubitei si implicit, orenuntate temporara la propria conditie, pentrua experimenta credinta conform careia prin iubirepoti atinge fericirea.

A treia secventa poetica contine un scenariu erotic, invitatia la iubire fiind formulata decatre femeie, spre deosebire de alte opere eminesiene. Chemarea la iubirea organizeaza secventapoetica gradat intr-un ritual erotic cu etapele :descrierea naturii umanizate, invitatia in peisajulrustic si intim, conversatia ludic-erotica, jocul erotic, portretul fetei ca o zeitate terestra, gesturilede tandrete, sarutul, imbratisarea, intoarcerea in sat si despartirea.

In spiritul iubirii libere, sentimentul este trait intr-un cadru natural. Elementele acestuiasunt specifice eroticii eminesciene si se constituie partial in simboluri ale iubirii, in relatia ei cunatura, ceea ce face ca aceasta sa se transforme intr-un spatiu ideal. Se impune atentiei, mai intai,codrul, loc care asigura intimitatea perechii de indragostiti, fiind un spatiu securizant, departe deconstrangerile sociale.

Urmeaza elementul acvatic, reprezentat de izvor si lac. Apa, ca simbol mitic al naturii, seasociaza in mod firesc cu iubirea. Izvoarele se constituie si ele intr-o imagine auditiva, prinpersonificare ("Und-izvoarele plang in vale"). Susurul izvoarelor ca suspin sau planset, sugereazaintrepatrunderea dintre suferinta si iubire, traire specific romantica. Luna, astru romantic, este siastrul indragostitilor, scenariile erotice eminesciene desfasurandu-se sub lumina lunii. Noaptea deiubire capata astfel, scaldata in aceasta lumina, un caracter tainic, nepamantesc. Se impunementiunea ca tabloul naturii se completeaza cu elemente ale universului rustic. In spatiul culturalromanesc, satul nu se opune naturii, ci este o prelungire a acesteia.

Scena de iubire debuteaza cu manifestarea sentimentului prin cuvant. Pentru a deveniautentic umana, iubirea trebuie sa treaca in planul constiintei umane. Si in acest context seobserva opozitia dintre nivelurile existentiale ilustrate de indragostiti. El este cel care vorbese, carespune povesti si minciuni, in intelegearea ei. Se manifesta astfel neincrederea omului de rand incuvant. Iubirea este un fenomen irational, care tine de intamplare, prin urmare, cuvantul nu poateconstitui o marturie a autenticitatii sentimentului. De aceea, femeia prefera dovada pe care opoate furniza jocul cu petalelele florii de romanita, ca o provocare a destinului "Si mi-i spune atuncipovesti/ Si minciuni cu a ta gurita/ Eu pe-un fir de romanita/Voi cerca de ma iubesti"

In continuare, sentimentul se manifesta prin gesturile consacrate: sarutul("Ne-om dasarutari pe cale/Dulci ca florile ascunse") si imbratisarea ("Mi-i tinea de subsoara/Te-oi tine dedupa gat"). Este surprinsa dezinvoltura femeii, absenta inhibitiei ("Grija noastra n-aib-o nime/ Cacice-i pasa ca mi esti drag". Aceasta atitudine este in concordanta cu modelul romantic al iubiriilibere. Simplitatea gesturilor se asociaza si cu o nota de senzualitate care poate fi identificata inportretul femeii. Remarcam comparatia populara, epitetul antepus "de aur" (In poezia

Secventa II

Secventa III

eminesciana, parul femeii este frecvent "de aur", atribut care sugereaza imaginea de basm a uneicraiese sau a unei zane a padurii, o nimfa) si gestul tandru, senzual, al revarsarii parului peste fataiubitului "SI de-a soarelui caldura/Voi fi rosie ca marul/Mi-oi desface de aur parul/Sa-ti astup cudansul gura"

Scenariul erotic se caracterizeaza asadar prin simplitate, dezinvoltura, senzualitate si seplaseaza intr-un cadru natural, rustic. Limbajul utilizat este in acord cu aceasta atmosfera. Registrulstilistic este popular: viitorul popular ("mi-oi desface"), forme pronominale populare ("dansul","nime"), diminutive {"gurita"), expresii populare ("S-apoi cine treaba are!")

Ultima secventa poetica (strofele XIII-XV) este a doua interventie a vocii lirice din strofa aIV-a, continuare a meditatiei barbatului asupra acestei iubiri trecute pe care o proiecteaza aum inideal si amintire. Cadrul obiectiv al idilei se incheie cu despartirea, iar in planul subiectiv seaccentueaza lirismul.

Trairea dionisiaca, simbolizara de ipostaza feminina este inlocuita de detasarea apolinica(ipostaza masculina) si de asumarea sentimentului de tristete. Verbele la timpul trecut ("stam","te-ai dus","a murit") sustin decalajul temporal si tonalitatea elegiaca. Contrastul dintre vis sirealitate, ca si incompatibilitatea dintre cele doua lumi care pentru o clipa s-au intalnit in iubire, caapoi sa se reaseze in limitele lor, sunt sugerate de versul final, de o dulce tristete "Totusi este tristin lume".

In "Floare albastra" se realizeaza lirismul subiectiv, dar ca in lirismul de masti, eul liricimprumuta pe rand, cele doua ipostaze masculin-feminin. Marci ale subiectivitatii sunt pronume siverba la persoana I si a II-a, singular ("eu", "n-am zis", "stam")

Perceptia principiului masculin asupra femeii inregistreaza mai multe tipuri de cunoastereerotice, sugerate prin modificarea apelativelor de la "mititca" (iubirea ca joc), la "Ce frumoasa, cenebuna" ( iubirea pasionala), la"dulce minune" (iubirea ca mister al vietii) si pana la chemareanostalgica din final "Floare albastra, floare albastra" (idealul de iubire).

Principiul feminin, aflat in concordanta cu natura perosnificata, are ca atribute gratia rusticasi miscarea, pe cand ipostaza masculina este cotemplativa si meditativa.

Imaginarul poetic se realizeaza cu ajutorul unei game variate de figuri de stil epitete"trestia cea lina", personificari " izvoare plang in cale", comparatii "rosie ca marul", inversiuni"albastra-mi, dulce floare", metafore "rauri in soare".

La nivel lexico-semantic, se observa doua campuri semantice, si anume cel al cosmicului("stele","nori"), reprezentativ pentru lumea lui, si cel al spatiului terestru ("codru","vale"),caracteritic ipostazei feminine. De asemenea, se identifica limbajul familiar, ce va accentua ideeade intimitate.

Verbul este valorizat stilistic: verbele la prezent redau lumea eterna a ideilor sau vesnicianaturii; verbele la viitor proiecteaza aspiratia spre iubire in reverie; verbele la trecut redaudetasarea reflectiei si distantarea temporala.

Muzicalitatea aparte a poemului este conferita de elementele de prozodie, masura de 8silabe, rima imbratisata, ritmul trohaic ce sugereaza starea idealista, juvenila.

Consider ca poezia "Floare albastra" reprezinta o opera de valoare exceptionala in peisajulliricii romantice, poetul reusind sa ilustrezee o gama variata de teme si motive prin intermediulunor trairi emotionale profunde.

In concluzie, fiind o dezvoltare a unui motiv romantic de circulatie europeana intr-o viziunelirica proprie, poemul "Floare albastra" reprezinta o capodopera a creatiei eminesciene din etapade tinerete.

Registru stilistic

Secventa IV

Lirism

Limbaj poeticsi figuri de stil

Lexic

Nivel morfosintactic

Prozodie

Opinie

Concluzie