Eminescu inedit: Ediţiile „ papier à cigarette”

În „ Bibliografia MIHAI EMINESCU 1866 – 1970 Volumul 1

OPERA”, Editura Academiei, 1976, lucrare de referinţă pentru ultimul pătrar al veacului trecut, realizată de un colectiv de specialişti de prestigiu ai Bibliotecii Academiei, condus la acea vreme de acad. Şerban Cioculescu, au fost inventariate toate ediţiile cunoscute ale operei eminesciene, datate sau nu, în limba română, însoţite de note, recenzii şi cronici, inclusiv ediţiile în limbi străine.

Lucrarea amintită, extrem de utilă pentru cercetătorii care doreau să cunoască evoluţia în timp a procesului de cunoaştere şi răspândire a operei eminesciene în ţară şi străinătate, propunea o clasificare, după criterii bibliografice riguroase, a tot ce s-a tipărit în perioada 1866 – 1970: poezie, proză, teatru, traduceri, ziaristică (apărute în periodice, integral sau fragmentar), respectiv corespondenţă, rapoarte şcolare, documente, adeverinţe.

În plus, bibliografia cuprindea o culegere de aforisme precum şi melodii pe versurile lui M. Eminescu, editate în broşuri şi culegeri, respectiv în periodice.

Fără a fi o lucrare exhaustivă (nu se finalizase încă ediţia Perpessicius, nu erau tipărite manuscrisele lui Eminescu de la Academie, nici scrisorile de dragoste aflate în străinătate şi devenite publice abia în anul 2000), această bibliografie are meritul de a prezenta un tablou general al operei eminesciene, în format scris, aşa cum era aceasta cunoscută în urmă cu câteva decenii.

Academia Română completa ulterior, în 1999, Ediţia Perpessicius cu Eminescu XVII, Partea I, Opera (1866 – 1938), care menţiona ediţiile în limba română, ediţiile în limbi străine, opera publicată în periodice, respectiv referinţe despre viaţa şi opera Poetului, atât în cărţi cât şi în periodice, precum şi un capitol inedit: Iconografie eminesciană.

Spre deosebire de celelalte bibliografii, volumul amintit conţine şi un CD, permiţând accesul foarte uşor la oricare dintre cele peste 15 800 de poziţii bibliografice, fiind primul produs multi media, realizat de o bibliotecă publică din România.

În anul 2008 apărea M. Eminescu, Opere XVII Bibliografie Viaţa - Opera, Partea a II-a , vol 1-2, cuprinzând perioada 1939 –1989.

5

Reţin atenţia în acest amplu demers editorialistic ( 25.446 poziţii bibliografice) două subcapitole ce îmbogăţesc procesul de cunoaştere al operei şi vieţii lui Eminescu: oglindirea poetului în literatură, muzică, teatru şi film, arte plastice, precum şi capitolul dedicat manifestărilor dedicate lui M. Eminescu: în ţară, în străinătate, cu diverse forme de manifestare (numere omagiale, academii, asociaţii, cercuri literare, institute, societăţi, biblioteci, discuri, ex- librisuri, localităţi, medalii, plăci comemorative, premii, reviste, străzi, teatre, timbre).

În prezent, Academia Română a finalizat Bibliografia Eminescu, în format ON LINE, pentru perioada 1990 – 2005, fiind accesibile cititorilor numai secţiunile următoare: Ediţii în limba română; Ediţii în limbi străine; Opera în periodice; Referinţe Carte şi Antologii, urmând ca restul capitolelor să fie postate ulterior.

Evocând aceste iniţiative lăudabile în materie de baze de date multi-media în spaţiul virtual, trebuie menţionată şi acţiunea subsemnatului de a realiza un „Muzeu Virtual Eminescu”, care îşi propune să reunească „infogramele Eminescu”, postate în reţelele de Internet, pe care nici o bibliografie în format clasic, nici o bibliotecă publică naţională nu a realizat-o încă. Spre deosebire de lucrările tipărite, acest proiect are şansa de a se îmbogăţi ca volum de date, de la o zi la alta, fiind cât se poate de aproape de evoluţia cantităţii de informaţie depozitată în spaţiul virtual.

În felul acesta, se adeveresc cuvintele premonitorii ale acad. Şerban Cioculescu:

„….creaţia literară eminesciană , desigur, va da necontenit prilejul unor alte şi alte comentarii, fără a slei vreodată interesul pentru vastele ei perspective şi adâncile ei semnificaţii. An cu an, creşte şi numărul studiilor şi acela al ediţiilor eminesciene, şi fiecare încearcă un pas înainte în cunoaşterea genialei creaţii eminesciene, ale cărei varii faţete nu contenesc să uimească pe cititorii ei din ţară sau din străinătate.”

Sub acest deziderat, studiul de mai jos doreşte să prezinte o ediţie rarisimă, pe care toate bibliografiile consacrate întregii opere a lui Eminescu, atât cele mai vechi, cât şi cele de dată mai recentă, o ignoră: Ediţia Eminescu „ papier à cigarette”.

Caracteristicile Ediţiei Eminescu „ papier à cigarette”

În mod teoretic, orice ediţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- ediţia să fie tipărită;- să aibă ca obiect opera unui autor;

6

- să se cunoască numele editorului; - ediţia să fie tipărit într-un tiraj semnificativ; - să fie destinată publicului larg, putând fi accesibilă acestuia.

Toate aceste condiţii sunt îndeplinite de Ediţia „ Eminescu papier à cigarette”, deoarece: avem de a face cu o ediţie tipărită pe hârtie velină, de tip „ rolling paper” („ papier à cigarette”), foarte asemănătoare „ foiţei de biblie”, lucrarea este legată în format „broşură” sau „carnet” („cărticică”), având 8 pagini, de mici dimensiuni, textul este tipărit cu litere minuscule. De asemenea, lucrarea se referă la Mihai Eminescu, ediţia prezentând o parte din opera acestuia, editorul este cunoscut (Constantin Ion Creangă) iar tirajul este impresionant pentru acele vremuri (câteva mii de exemplare).

Deşi bibliografiile dedicate lui Eminescu menţionează, aproape exhaustuv, tot ce s-a tipărit cu referire la opera acestuia, inclusiv note, recenzii sau semnalări de câteva rânduri, prezente în diverse periodice ale vremii, Ediţia Eminescu „ papier à cigarette” nu este nici măcar semnalată.

Pentru a înlătura orice îndoială cu privire la existenţa reală a ediţiei menţionate, remarcăm faptul că acest tip de ediţie „ papier à cigarette” este recunoscută în mod oficial în bibliografia dedicată lui Ion Creangă:

…… „ Extrase din operele lui Creangă, în cărticelele hârtiei de ţigarete, C. I. Creangă. Format mic, 8 p. 1890” ( Stoica D. „ Ion Creangă, Amintiri, povestiri, anecdote….”, 1941). În mod similar, trebuie să ne întrebăm de ce oare bibliografii operei lui Eminescu nu menţionează, la rândul lor, o asemenea ediţie de buzunar.

Unul dintre răspunsuri ar putea fi următorul: Ediţiile Eminescu „ papier à cigarette”, deşi au avut un moment de strălucire, imediat după moartea Poetului, fiind tipărite în tiraje impresionante şi răspândite în cele mai diverse colţuri ale ţării, în medii sociale diferite, reprezintă o ediţie efemeră, fantomatică.

În ciuda faptului că au fost tipărite timp de doi ani (1890 – 1892), nici un exemplar din aceste ediţii „Eminescu papier à cigarette” nu figurează în fondurile Academiei Române, nici în colecţiile împătimiţilor bibliofili eminescofili. Cu toate acestea, despre existenţa acestei ediţii ne vorbesc câteva exponate aflate în Franţa, în „ Le Musee du Papier d’ Angoulême” 1!

În colecția alcătuită de fostul director al acestui muzeu, Denis Peaucelle, cel mai mare specialist în domeniul istoriei hârtiei, se află câteva piese extrem de rare, provenind din România. În acest sens, menţionăm o raritate, tipărită de firma Delasalle, în 1888, prezintă 3 cunoscute povești românești.1 Orașul Angoulême este considerat capitala foiței de tutun din Franța.

7

Dar exponatul cel mai preţios este „ foița de țigară Creangă” . Conform descrierii sumare făcute de Denis Peaucelle, acest obiect muzeistic datează din 1890, Denis Peaucelle subliniind 3 elemente importante: 1. texte literare; 2. foița de țigară; 3 reclame. Piesa este înregistrată pe numele Olga Creangă, din Brăila, fiind considerată considerată extrem de rară.

Tot Denis Peaucelle a colecționat o altă „broşură” pe foiță de țigară, datată 1890, foarte rară, atribuită de asemenea Olgăi Creangă (Brăila). Conține lecții de învățare a limbii artificiale VOLAPUK !

În acelaşi muzeu este prezent un exponat, tip foiță de țigară, datat 1887, prezentând-o pe Carmen Sylva, poetă și Regină a României, fiind tipărită la Paris, de firma Delasalle.

Cine este creatorul acestei ediţii Eminescu ?

Povestea acestor ediţii este legată de numele lui Constantin I. Creangă, fiul marelui povestitor humuleştean.

Constantin I. Creangă fiul lui Ion Creangă (Foto Muzeul Literaturii Române- Iaşi)

Ofiţer de carieră, plin de temperament şi original, „causeur” distins şi plin de atracţie, având o biografie halucinantă2 (militar, trimis la studii la

2 Fiind părăsit de mamă la şase ani, crescut de tată într-un aer de severă disciplină cazonă, dar cu bonă meditatoare de germană, fiul lui Creangă este înscris la Şcoala Militară, pe care o absolvă în anul 1879, cu gradul de sublocotenent. În manuscrisele de la Academie ale lui Eminescu (Ms rom.2255; f.332 v) se păstrează următoarea însemnare, scrisă probabil de Ion Creangă: „ Divizia I, Constantin Creangă, elev din Şcoala Militară, Şef de Pluton la Regimentul al IV-lea, Compania III, la Calafat”, ceea ce demonstrează intenţia de a recomanda cuiva pe fiul prietenului său. Într-adevăr, în perioada 1883-1885, ca urmare a sprijinului acordat de tată, Constantin C. Creangă este trimis la Viena şi la Bruxelles, la Şcoala Superioară de Geniu şi la Şcoala de Stat Major.

8

Viena, Bruxelles şi Torino, spion la Viena (vezi „Viaţa Românească”, XIII, p. 362), posibil ataşat militar la Petersburg, unde P.P. Carp dorea să-l aibă lângă dânsul, scriitor (Constantin Ion Creangă, „ Lupta pentru existenţă”, Bucureşti, 1896, „ Domniţa Maria şi copilul de casă”- 1905, adaptare din franţuzeşte), traducător de cărţi militare (Constantin Ion Creangă „ Critice retrospective asupra războiului ruso-turc din 1877-1878 şi cooperaţiunea armatei române. După memoriile lui Aleksey Nikolaevici Kuropatkin, 1886), ziarist ( a scos ziarul „ Iredenta Română”, pe când era preşedintele Societăţii „Dacia Traiană”, iar în anul 1911, la Piatra –Neamţ, ziarul „ Deşteptarea”, organ al Partidului Conservator Democrat, de sub şefia lui Take Ionescu), comerciant de hârtie de ţigări („Creangă”, „Panama”, „Ţaţa Lina”, „Abadie”) antreprenor de cazinou (Constanţa), cofetar, bucătar, procuror militar, inventator, scriitor, editor ş.a.m.d. ), Cpt. Constantin I Creangă a pus în practică o idee preluată, după cum vom vedea mai jos, de la tatăl său, şi anume răspândirea operelor literare ale lui Eminescu prin intermediul debitelor de tutun……

Căpitanul C.I. Creangă vindea tutun şi literatură….În fond, tutungeriile erau locurile unde puteai cumpăra o gazetă, o revistă, o carte dar şi…… carnete de foiţă de ţigară pe ale căror coperte, extrem de bine realizate artistic, erau imprimate portretele lui Eminescu.

Carnetele, conţinând foiţe de ţigări, mai aveau, suplimentar, câte opt file, având poezii, tipărite cu litere minuscule.

În perioada anilor de întuneric din biografia lui Eminescu, când Poetul se afla internat la Mânăstirea Neam, Creangă, însoţit de Morţun, îi face o vizită sărmanului său prieten. După această impresionantă întâlnire, Ion Creangă propune tinerilor scriitori din cercul de amici literari, în special lui A.C. Cuza şi V. G. Morţun, vânzarea unor broşuri cu fotografia Luceafărului, tipărite pe hârtie de ţigară, iar o zecime din suma astfel obţinută să fie afectată îngrijirii medicale şi întreţinerii lui Eminescu.

Cum capitalul iniţial de aproximativ 20 000 lei îi lipsea, iniţiativa va fi abandonată, fiind pusă în practică de fiul său, Cpt. C. I. Creangă3, cu ajutorul soţiei sale, Olga (născută Pătru), fată de negustori avuţi, macedo-români, veniţi din Salonic să facă afaceri la Brăila.

3 Iată cum îl descrie scriitorul Jean Bart (elev în tinerețe al lui Ion Creangă) pe C.I. Creangă: ”Căpitanul Creangă, unicul fiu al marelui scriitor, a ieșit din marină, a trecut în arma geniului și a părăsit armata cu încrederea în sine că-i un geniu comercial… fiul n-a scris, dar avea ca și tatăl lui, o vioiciune de spirit și darul povestirii.”

9

C.I. Creangă

"Ori fumaţi hârtia Creangă, ori daţi dracului tutunul !"

În imaginea de mai jos4 prezentăm ambalajul unei cutii de foiţe de ţigări purtând numele „ Creangă”, care îşi etalează calităţile: „ Cea mai sănătoasă hârtie de orez, singura aprobată de Consiliul de igienă publică”. Prezenţa semnului Crucii Roşii era un fel de garanţie asupra lipsei de efecte nefaste a foiţei de ţigară asupra sănătăţii potenţialilor cumpărători. Un studiu cu valenţe de seriozitate ştiinţifică, întocmit de Consiliului Sanitar Superior din România considerase foiţa "Creangă", produsă în ţara noastră, drept cea mai bună de pe piaţa românească. Din acest motiv, inspectorii i-au permis Cpt. Constantin Ion Creangă să-şi marcheze marfa cu semnul Crucii Roşii.

4 ”Flat Folders style booklet, Several variations in design, Creanga Olga, (Braila). Singura Aprobata.Made in Romania. Scarcity: Very rare”, 1891, colecția Ralph Heinzelmann

10

11

Aceste foiţe erau impregnate cu pulbere de orez, conferindu-le în acest fel o foarte mare elasticitate, dar şi calitatea de a se aprinde imediat, de a arde mai încet şi de a împrăştia un fum mai puţin nociv, lipsit de cenuşă.

Totodată, marca de comerţ „ Creangă” folosită de fiul povestitorului din Humuleşti pentru a-şi vinde foiţa de ţigară avea ca motto „ Ori fumaţi foiţa Creangă, ori daţi dracului tutunul”.

Foița de țigară Creangă -model ”Țața Lina” (1891)

12

Acest „loggo” aminteşte de „ metafora” şugubeaţă folosită de tatăl său în diverse scrieri („iarba dracului”), în realitate este o replică românească la reclama de pe foiţa de ţigară JOB:

„Fumaţi JOB sau nu fumaţi” !

Aşa cum se observă în imaginea aflată la „Muzeul Hârtiei” din oraşul Angoulême pe exemplarul respectiv apare numele Olga Creangă. Explicaţia prezenţei numelui soţiei lui C.I.Creangă în colecţia din muzeul amintit este, probabil, următoarea: în 1890, Constantin I. Creangă, ofiţer de carieră, nu

13

avea voie să se îndeletnicească cu afaceri, şi, pentru a evita acuzaţia de încălcare a statutului său de militar o introducea în acte pe soţia sa Olga.

Pentru a lărgi tematica acestei serii inedite de popularizare a literaturii române, un fel de „Bibliotecă pentru toţi” în format liliputan, Constantin I. Creangă se adresează prietenilor tatălui său, membri ai Junimii, cărora le cere dreptul de a folosi fragmente din operele lor, însoţite de fotografiile autorilor.

În acest sens, el ia legătura cu V. Alecsandri şi Al. Odobescu, pe care îi vizitează la Paris, cu Ion Ghica, aflat la Londra, iar în România el discută cu Caragiale, Vlahuţă, Delavrancea, inclusiv cu unii membri de familie, moştenitori şi deţinători ai dreptului de autor asupra operei lui D. Bolintineanu, Anton Pann sau P. Ispirescu.

În ceea ce priveşte drepturile de editare a operei lui Eminescu, lucrurile erau mai complicate: mentorul Junimii, T. Maiorescu, îşi asigurase partea leului, tipărind nu mai puţin de 11 ediţii, toate la Socec, până în anul 1913. Rudele poetului, cu excepţia fratelui său, Cpt. Matei Eminescu, nu mai puteau să revendice drepturi de autor, deşi miza este foarte atrăgătoare. Ştim că în 1888, poetul în viaţă fiind, T. Maiorescu şi V.G. Morţun îşi disputau monopolul asupra editării celei de a treia ediţii a Poeziilor lui Eminescu (cf. scrisoarea lui Eminescu din 14/26 martie 1888, adresată lui T. Maiorescu ).

Evident, intuindu-se valoarea şi interesul pentru operele tragicului poet, în competiţie apar, alături de Maiorescu şi „Socec”, şi alţi editori sau firme tipografice: V. G. Morţun/A.D. Xenopol cu „Fraţii Şaraga”, Matei Eminescu cu „Leon Alcalay”, Ilarie Chendi/Nerva Hodoş/Ion Scurtu cu „ Minerva” etc. încât fiul lui lui Caragiale nu putea să reziste unei asemenea concurenţe redutabile.

Mărci de foiţă de ţigară vândute în România

În ceea ce priveşte piaţa de desfacere a produselor de tutun, or a foiţelor de ţigară, deşi producerea ţigaretelor era monopol de stat, sute şi mii de afaceri private înfloreau în acest domeniu în România. Potrivit lui Constantin Creangă, în ultimul pătrar al secolului trecut, numai la Iași și la București, peste o mie de afaceri fuseseră încercate în negoțul cu hârtie de țigară, multe eșuând însă lamentabil.

"O sută de lei", "Patru galbeni", "Cocoșul", ” Ferdinand”, ” Gloria”, ” La Patrie”s.a. erau nume de mărci pe care le puteai găsi în toate debitele de tutun din România

14

„ ZIG ZAG” Stil „ La Belle Epoque”, 1900

15

Papier à cigarette „JOB”, autor Georges Meunier, 1890, stil „ La belle epoque”

Afiş pentru „Cigarettes Egyptiennes”, stil „Art Deco”

16

Poster 1938, autor Falucci Robert, stil „Art Deco”

17

„Papier à cigarette”, L.Lacroix Fils

18

Afiş „ Gitanes”, autor Dransy JR

19

Afiş în stil „Art Deco”, 1922, autor E.Charles

20

Afiş „NIL”, autor Guillaume Albert, 1900, stil „ La belle epoque”

21

Poster „Colonial”, autor Campbel Marcus

22

Afiş în stil „Art Deco”, autor Cappiello Leoneto, 1912

23

Copertă Carte, după afişul „JOB”, autor Joseph Mucha, stil „ Art Deco”

24

Afiş în stil „ La belle Epoque”, Anonim, 1900

25

Afiş „ JOB”, stil „Le Belle Epoque”

26

"Ferdinand"

27

”Gloria”

28

” La Patrie”

29

"Duc" Cpt. C.I. Creangă avea de înfruntat, aşadar, concurenţi extrem de

puternici, cum ar fi compania Samoil Goldenthal sau cea a fraţilor Braunstein, din Iaşi, care importau şi adaptau pentru piaţa românească produse de calitate superioară, de un pronunţat rafinament estetic. În aceste condiţii, fumătorul de rând avea de ales între foiţa de ţigară „ Creangă”, cu calităţi literare, sau produsele de import, prezentate mai sus.

30

" Unirea", S. Goldenthal (1880)

Samoil Goldenthal (avocat) a fondat prima fabrică de chibrituri din Iaşi (1885).

Pentru a ne da seama de valoarea produselor cu care foiţa Creangă se afla în competiţie, pentru a cuceri piaţa românească, continuăm să reproducem câteva mărci de foiţă de ţigară, cu denumiri autohtone, extrem de bine realizate din punct de vedere grafic, de calitate superioară, dar importate din Franţa sau Austria:

„DOROBANŢUL” (1880), comercializat de compania franceză „ Joseph Bardou &Fils”, de firma austriacă B. Rűger precum şi de firma „Fraţii Braunstein”.

O compoziţie mai elaborată, aflată de asemenea la Muzeul hârtiei din Angoulême se numeşte „18 Mai 1877, Regimentul XIII Dorobanţi”, fiind comercializată de Fraţii Braunstein începând cu anul 1879. Alături de celebrul Dorobanţ, „Fraţii Braunstein” au fabricat pentru piaţa românească şi foiţe de ţigară cu subiect patriotic: „ Independenţa României” (1879), Standardul” (1886), „ Voinicul” (1886), ca şi „ Hora Românilor” (1887),), „ Hora Reginei” (1887), „ Tambour Major”-România Liberă (1891), „ Hora” (1892), „ Geandarmul” (1892) etc.

31

„Dorobanţul” – „Joseph Bardou & Fils”

32

”Dorobanțul” - B. Rűger (1870-1880)

33

„Roşiorul „ (hârtie română) JH. Hatterer -1880

34

„ Tricolorul”

35

”Noul Tricolor” (1877-1878)Din Austria parveneau cantităţi importante de foiţe de ţigară, produse

pentru piaţa românească de fabricanţi precum: JAC SCHNABL, MOSES MATTES, W.KNEPPER, B. RŰGER etc.

36

JAC SCHNABL – ”Trandafirul României” (1890 – 1900)

37

CAROL I – B. Bűrger (1870 – 1880)

38

Moses Mattes -” Gloria Romaniae”

39

" România Liberă" (Mosses Mattes)

40

„Reduta Griviţa”- ( Moses Mattes)

41

” CAROL I al ROMÂNIEI” în campania 1877 –1878(W. Knepper & B. Rűger)

42

” Independența României” (W. Knepper & B. Rűger)

43

„ Virtutea Militară” (W. Knepper & B. Rűger)

44

Campania României 1877 – 1878 (W. Knepper & B. Rűger)

45

„ Pompierii”

46

Printre mărcile produse de Joseph Bardou şi importate în România se numără cunoscuta foiţă de ţigară „JOB” ( numele provine din iniţialele JB, separate de un romb, de unde a rezultat JOB).

„ JOB ”, grafică de Jules Cheret

47

Foița de țigară „ JOB”

48

Reclamă A. Mucha pentru " JOB"

49

Foița de țigară „ JOB”,A. Mucha

50

Foițe de țigară ”Fraţii Braunstein”

În perioada în care C. I. Creangă continua cu îndârjire să păstreze tradiţia familiei ( să ne reamintim că, între anii 1872-1874, Ion Creangă, tatăl, îşi câştigase existenţa preluând un debit de tutun, că acelaşi debit rămăsese în mâinile unchiului său, Zahei, până la moartea acestuia5), cei mai

5 Aflat în vara anului 1884, la băile de la Slănic, Ion Creangă trimitea fratelui său o scrisoare având următoarea adresă: „Către Zahei Creangă, Domnului Zahei Creangă, La debitul de tutun I .Creangă, din strada Băncii, Iaşi, Grabnic Slănic, 1884, iunie 24.”

51

mari comercianţi de hârtie erau doi evrei, foşti vânzători într-un magazin de haine din Iaşi: fraţii Braunstein. Aceştia sunt înregistraţi în evidenţele Primăriei din Iaşi drept comercianţi de foiţă de ţigară, cu domiciliul declarat în str. Ştefan cel Mare, nr. 133.

Aceştia se lansează puternic în afaceri, profitând, în 1878, de euforia stârnită de eroismul bravei oştiri române, de prestigiul domnitorului Carol I, sub al cărui sceptru va fi proclamată Independenţa, botezându-şi produsele cu termeni patriotici: "Dorobanţul", "Ultimele cartușe", ”Independenţa”, ”Carol I” etc.

52

„ Dorobanţul” – produs „Fraţii Braunstein”

53

„ Dorobanţul” (variantă), „Fraţii Braunstein”

54

”Ultimele Cartuşe” , ”Frații Braunstein”

55

”Ultimele Cartuşe” ( variantă), ”Frații Braunstein”(„Bazeilles, 1 Sept. 1870”)

Frații Braunstein au devenit multimilionarii României, prin comercializarea foiţelor de ţigară „ Dorobanţul”, „ Ultimele Cartuşe”, iar numele lor este la fel de cunoscut și în Franța. În pragul anului 1900, trăiau la Paris, iar averea lor era socotita in jurul la 20 de milioane de lei.

56

„LE ZUAVE” – ” Frații Braunstein”

57

„ZIG – ZAG”

Compania „ Fraţii Braunstein” a inventat un procedeu prin care foiţele de ţigară se derulau, una după alta, printr-un sistem ingenios de pliere, „ în zig-zag”, de unde şi numele unei foiţe de ţigară foarte cunoscute în lumea întreagă.

58

Foița ”Le Zouave” – Vărgat

59

Încercând să concureze cu faimoasele mărci „JOB” și ”Le Zouave”, care erau foarte scumpe și se prezentau cu un sortiment de hârtie vărgată, Constantin Ion Creangă lansează pe piață hârtia vărgată „Panama”, căreia îi face publicitatea cuvenită în presa vremii:

Foița Creangă , „PANAMA” (vărgat)

60

Foița „MIZPAH”

61

Foița ”LOHENGRIN”

62

În faţa unei concurenţe acerbe şi în urma unei lipse de profit de pe urma acestei iniţiative, Creangă decide să renunţe la ideea realizării unei „biblioteci miniaturale de literatură română”, având în debitele de tutun din toată ţara un vector de răspândire largă a acestor ediţii „ papier à cigarette”. Prin urmare, începând cu 1892, Cpt. C. I. Creangă nu mai imprimă pe ambalajul carnetelor de foiţă de ţigară nici fotografii de scriitori, nici texte literare, atenţia fiind îndreptată mai mult pe calitatea foiţei de ţigară. În acest scop, fiul lui Creangă s-a deplasat în Franţa, importând una dintre cele mai fine foiţe de ţigară din Europa, de la fabrica fondată de Jean-Michel Abadie. Acesta este considerat primul fabricant de hârtie de țigară în Franța. Invențiile sale, începând cu 1830, au asigurat o mai bună calitate a hârtiei, mai dulce și care arde mai repede, oferind o mai bună satisfacție fumătorilor.

In 1891, fabricile Abadie, conduse de fiul lui Jean-Michel, erau furnizor exclusiv pentru Regia Tutunului din Franţa.

Ca urmare a calităţii de excepţie a produselor amintite, Direcţia Manufacturii de Tutun din Bucureşti comanda hărtie de ţigară, marca "Abadie", prin intermediul Căpitanului Creangă, care devine singurul concesionar al acestui tip de foiţă de ţigară.

In secolul XIX, ”Abadie” fusese primul care se gândise să substituie lipiciul din compoziţia hârtiei de ţigară cu fibre naturale, după o tehnologie mai sănătoasă, mai plăcută şi mai practică pentru fumători.

Iată, mai jos, câteva specimene de foiţe de ţigară, purtând marca „ABADIE”:

63

Foița „Abadie”

64

Afiș „Abadie”

65

Foița „ Abadie”

66

„ ABADIE”

67

C. I. Creangă părăseşte tunul, preferând tutunul !

În anul 1892, pe când afacerea cu Foiţa de ţigară „Creangă” înregistrează o pierdere apreciabilă (datorii de 160.000 lei), Cpt. Constantin I. Creangă iese din rândurile armatei şi, în mod paradoxal, continuă să se implice în comerţul cu foiţă de ţigară, deşi pe piaţa din România existau redutabili concurenţi, cum am mai arătat mai sus, şi aşa cum se observă din afişul reclamă al unui magazin din Bucureşti, în România se vindea „ papier à cigarettes” (mărcile „ABADIE”, „BOSSU”, „JOB”), precum şi „TUBES À CIGARETTES”), importate evident din Franţa.

Reclamă „Magasin General de Paris”, Calea Victoriei 104

68

Deși a fost declarată oficial cea mai bună hârtie de țigări din România,

în anul 1896 afacerea lui CI Creangă intră din nou în impas, fiindcă doar 1/100 dintre fumători cumpărau foița de țigări ” Creangă”. Pentru a stimula vânzările, acesta pune la punct o costisitoare acțiune de promovare, prin intermediul învățătorilor din toată țara, inclusiv prin organizarea unei loteriicu premii în valoare de 15 000 lei, din care 10 000 asigurau un număr de 83 de premii pentru învățători, iar 5000 lei urmau să fie donați Ministerului Învățământului, pentru construcția unei școli ce urma să poarte numele ” Ion Creangă”, într-o localitate ce urma să fie aleasă prin tragere la sorți.

Din nefericire, deși au fost cheltuiți mulți bani pentru lansarea proiectului, doar 3 învățători au răspuns pozitiv.

În pofida acestui dezastru, în anul 1899 afacerea cu hârtie de țigară intră pe profit, aducând un plus de 62 000 lei. Timp de 10 ani (1891 –1900) Ion Creangă investise, potrivit propriilor sale estimări, 318 000 lei, dintre care peste 2/3 s-au dus pe ” propagandă, reclamă și speze de voiaj”. Sediul depozitului de foiță de țigară ”Creangă” se afla în București, pe strada Șelari nr. 16, compania fiind deținută împreună cu un anume G. P. Petheu, de profesie droghist. Despărțindu-se de acesta, Constantin Ion Creangă este obligat să cheluie o sumă de bani, peste puterile sale. În 1900, survenind o gravă criză economică, guvernul ia măsuri economice severe, inclusiv instituirea monopolului asupra afacerilor cu hârtie de țigară, astfel încât investitorii particulari din această branșă sunt ruinați. Printre ei și CI Creangă.

El însuși recunoaște ” Am ajuns muritor de foame”, cu o casă plină de copii, înglodat în datorii.

În ciuda procesului intentat guvernului, Căpitanul Creangă, aparat de Delavrancea, nu ajunge să ia nici o despăgubire, ci doar o firavă compensație: comenzile de foiță de țigară se contractează prin firma lui IC Creangă, ceea ce i-a adus un profit net de doar câteva mii de lei pe an.

În disperare de cauză, Căpitanul deschide o plăcintărie, o cofetărie, cu numele ” Ca la mama acasă”, vinde cozonaci moldovenești, un ceai numit "PAX", și se implică în administrarea cazinoului de vară din Constanța.6

6 In cererea adresată primăriei, căpitanul Constantin Creangă solicita, în dublă calitate de cofetar şi bucătar, să i se închirieze Cazinoul, precizând totodată atuurile sale profesionale: ,,Cunoscând lumea aleasă a persoanelor ce frecventează acest cazin, mai ales în timpul sezonului şi fiind convins că un serviciu curat, prompt şi mai ales cuviincios se răsfrânge în prima linie a gospodăriei comunale, posedând această experienţă şi dispunând de un personal ales şi încercat, cunoascând cele doua limbi uzuale pentru străinii ce s-ar abate la Constanţa."

69

În ceea ce priveşte afacerea Cazino, Căpitanul Creanga reușește să convingă Primăria Constanţa, care îi închiriază ”Cazina”, cu suma de 2000 de lei pe an. Pe lângă plata chiriei, Primăria i-a impus antreprenorului Creanga să pună în vânzare ,,articole de consumaţiune de cea mai buna calitate '' şi să folosească pentru iluminare ,, petroleum de cea mai bună calitate pentru a nu produce nici un miros''.

Reclamă la ceaiul PAX, comercializat de Constantin Creangă

Toate însă sunt de prisos. Soția divorțează, afacerile se duc de râpă, încât singura scăpare este să se angajeze, în 1909, la serviciul de distribuție al ziarului ” Minerva”, al cărui director era Ioan Slavici.

Aici, unul dintre redactori, Nicolae Țimiraș, ajunge ginerele său iar mai târziu unul dintre cei mai asidui biografi și editori ai operei lui Ion Creangă.7

În încheiere, sperăm că am trezit interesul eminescofililor pentru această ediţie pe foiţă de ţigară, care – în aceste condiţii- ar putea deveni cea mai valoroasă piesă pentru orice bibliofil împătimit de Eminescu.

Dan Toma Dulciu 22.12.2012

7 N. Ţimiraş, „ Ion Creangă După documente vechi, însemnări şi mărturii inedite”

70

71