06.11.2014Elemente ale T. cunoaşterii

…..Pentru prima dată, procesul cunoaşterii este studiat de sofişti. Sofiştii considerau că procesul

cunoaşterii se reduce la opinii. Există mai multe păreri şi fiecare din aceste păreri poate fi argumentată după necesitate, ori ca 1 ori 0. În legătură cu aceasta, ei dezvoltă o logică care se numeşte Pro şi Contra. Pentru ei nu este principal adevărul, ci procesul argumentării. Împotriva acestei poziţii s-a ridicat în antichitate Socrate şi Platon. Socrate spunea că poziţia sofiştilor este dăunătoare şi ea este împotriva ştiinţei. El spunea: „Nu există mai multe adevăruri, ci doar unul singur, comun tuturor şi acest adevăr se găseşte în noţiuni. Noţiunrea defineşte esenţa unei clase de lucru.”. Pentru aceasta se pot utiliza 2 metode de cercetare:

1. Metoda inducţiei;2. Metoda generalizării.

Metoda inducţiei. Pentru Socrate este dialogul în care se analizează opiniile şi se evidenţiază ce este 1 şi ce este 0. La sfîrşitul acestui dialog se defineşte noţiunea care este cercetată, şi de fapt, aceste este şi adevărul.

Platon susţine că, de fapt, cunoaşterea are 2 niveluri:a) n. senzorial – lucrurile – în rezultat primim opinii mijloace de cunoaştere >credinţa; conjectura. Acest

nivel, după Platon, nu ne dă cunoştinţe adevărate. Mai mult, lucrurile, după Platon, sunt umbrele ideelor, copii. În cazul acesta, nu se……….. originalul.

b) n. raţional. La acest nivel, obiectul de studiu sunt ideile în rezultat> adevăr .intuiţiaraţionalmentul

Raţionalmentul leagă în sine un şir de idei. Cel mai bine raţionalmentul se vede în matematică. Intuiţia, în acest caz, cunoaşterea este nemijlocită. Intuiţia descoperă direct ideile care şi sunt 1. Intuiţia este o reamintire.

Următorul gînditor care ………… cunoaşterii este Aristotel. El a creat logica formală şi un şir de metode de cercetare, cum ar fi inducţia, deducţia, analiza, sinteza. De logică s-au folosit ca istrument al cunoaşterii pînă în sec.al XVI-lea. În logică cel mai mult s-a cercetat deducţia sau silogismul. Una dintre descoperirile cunoaşterii este teoria adevărului corespondent, adică ceva ce este adevărat ( o propoziţie sau o teorie), dacă îi corespunde un obiect anume real. În acelaşi timp, încă din antichitate a apărut un alt punct de vedere asupra cunoaşterii. Acest punct de vedere se numeşte scepticism, că sunt un şir de gînditori care de fapt se îndoiesc că oamenii pot avea cunoştinţe adecvate despre realitate. Scepticismul în antichitate a fost de 3 tipuri: vechi, de mijloc şi cel nou.

S. vechi este format din pironi. În teorema cunoaşterii lansează 2 principii:1. lucrurile nu pot fi cunoscute, ceea ce ştim despre ele se reduc la păreri contradictorii.2. de aceea, trebuie să ne abţinem de la judecată.S. de mijloc. Reprezentantul principal a fost Carneade, el a înaintat o teorie a probabilităţii cunoaşterii,

în care se evidenţiază 3 grade a cunoaşterii: 1. reprezentările semnifică ceva în sine şi nimic mai mult;2. reprezentările ce conţin în sine un grad de adevăr şi nu contrazice alte reprezentări adevărate

care sunt confirmate de experienţă.S. nou. Reprezentant Enesidem. A formulat 10 moduri de îndoială:

1. fiinţele însufleţite sunt diferite şi percep în mod diferit obiectele şi nu este clar are sunt adevărate.

2. Oamenii, de asemenea, sunt diferiţi, deci percep lumea diferit.3. Simţurile noastre diferă şi furnizează despre aceleaşi obiecte date diferite. Exemplu: o picătură

de apă este cu relief, dar nu şi pentru pipăit.4. Omul percepe lucrurile în mod diferit după starea în care se află.5. Perceperile sunt diferite după poziţia în care se află omul faţă de obiectul perceput.

6. Nici un obiect nu este izolat de altele, perceperile au ca obiect nu un lucru, ci un amestec.7. Aceleaşi lucruri sunt percepute diferit după cantitate şi după amestec.8. Percepere diferită a obiectelor în raport cu frecvenţa contactelor cu ele.9. Diferenţele de obiceiuri, de concepţii, de mod de viaţă sunt cauze ale percepţiilor diferite a

aceloraşi lucruri.10. Relativitatea cunoştinţelor noastre.

Scepticismul în epoca modernă. Reprezentant – R. Descartes. El considera să se utilizeze îndoiala la etapa preliminară a cercetării. Îndoiala permite să excludem incertitudinea din cercetare.

D. Hume considera că dacă cunoştinţele logice şi ale matematicii sunt clare pentru că raţionalmentul logic şi matematic poate fi controlat după legile logicii şi ale matematicii, atunci cu totul altfel stau lucrurile în ştiinţele naturii, la care obiectele cercetării nu sunt obiecte ale raţiunii, ci obiecte ale naturii. Legătura dintre acestea nu mai este logică, dar se bazează pe principiul determinist, adică a legăturii dintre cauză şi efect (este considerată legătură necesară, dar aceasta nu poate fi demonstrată nicicum). Logic nu poate fi demonstrat că între cauză şi efect este legătură necesară, dar nici pe calea simţurilor nu se poate demonstra, pentru că simţurile încurcă relaţiile de spaţiu şi timp cu relaţiile de cauzalitate.

E. Kant considera că noi nu puteam cunoaşte lucrurile în sine. Cunoştinţele noastre se formează din datele senzaţiilor şi anumite forme apriorice ale cunoaşterii. Aceste forme sunt subiective şi cu ajutorul lor noi organizăm experienţa. Cu alte cuvinte, noi putem cunoaşte doar fenomenele, şi nu lucrurile în sine. Lucrurile în sine doar ne afişează.