Electroterapia

Definitie: Electroterapia studiază utilizarea, acţiunea diverselor forme de energie electrică asupra organismului uman în scop terapeutic.Forme de curent electric, folosite terapeutic:

Continuu (galvanic) De joasă frecvenţă De medie frecvenţă De înaltă frecvenţă Energie radiant luminoasă (fototerapia) Terapia cu câmp magnetic Laser-ul

Terapia cu ajutorul curentului continuu (galvanic)

Definiţie: Prin curent electric se întelege deplasarea ordonată de (sarcină) sarcini (electroni) de-a-lungul unui conductor.Curentul galvanic(Galvani-fizician Italian care a studiat curentul continuu)Conductorul electric-este corpul prin care poate trece un curent electric continuu.Clasificarea conductorilor electrici: De gradul 1 –sunt reprezentaţi de metale. Prin aceşti conductori curentul electric trece fară să producă reacţii chimice.De gradul 2 –sunt reprezentate de soluţiile electrolitice, de acizi, baze săruri.De gradul 3 –sunt conductori gazoşi prin care curentul electric nu trece.

Metode de producere a curentului continuu Metode chimice –pila lui Volta. Pila lui Volta este formeta din 2 placi metalice (Zn si Cu) care se introduc înrt-un vas cu H2SO4.Soluţia de H2SO4 va disocia în ioni de H+ si radicalul SO4-. Aceşti ioni reacţionea-ză cu ionii de Zn si Cu. Astfel se produce o eliberare de ioni cu semne diferite ce se acumulează la nivelul electrozilor determinand o diferenţă de potenţial electric. Surplusul de electroni negativi de la catod trece printr-un fir metalic la anod pentru restabilirea echilibrului ionic. Această scurgere intr-un singur sens constituie curentul continuu.Metode mecanice –reprezintă transferul energiei mecanice a unui motor în energie electrică (dinamul) si convertizorul electric care transformă curentul alternativ în curent electric continuu prin intermediul energiei mecanice de rotaţie.Metode termoelectronice –lampile sau tuburile electronice si diode. Acestea sunt formate dintr-un anod si un catod reprezentate de spirale. Sensul deplasari e- este dinspre spirală spre placă.

Propietăţiile fizice ale curentului continuu

Intensitate si timp. Într-un sistem de axe cartezian, pe axa orizontală marcăm timpul şi pe cea verticală intensitatea. În funcţie de aceste variabile, curentul continuu poate fi reprezentat astfel: Curent continuu: --ascendent --descendent --variabil --întreruptcare la randul lui poate fi: --constant --ascendent --descendent --variabil.

Aparatura pentru folosirea curentului continuu

Părţile componente sunt:--Sistem de alimentare de la retea –format din: *ştecher *cordonul *întrerupator--Dispozitivul de redresare al curentului –format din: *convertizor *tub semiconductor--Aparat de reglare a intensităţi –format din: *potenţiometru *comutatorul pentru forma de current galvanic *aparatul de măsură al intensităţi *miliampermetru--Sistemul de racordare cu bolnavul-format din: *borne *cabluri *electrozi

Efectele fizico-chimice ale curentului continuu

Efect termic –reprezintă producerea de caldură la trecerea curentului printr-un conductor care opune o oarecare rezistenţă mai este numit si efectul Lenz Joule. Energia electrică care se transformă în energie calorică se masoară în jouli, şi este direct proporţională cu rezistenţa conductorului, cu intensitatea la pătrat şi cu timpul. Caldura produsă se masoară prin calori.

Q(calori)=R(ohmi)xI(amperi)xT(sec.)x0,24Efect luminos – *conductor *o anumită rezistentă supusă curentului electric aflat într-un anumit mediu gazos sau vid produce lumina.

Efectul termoelectronic –constă în emiterea de electroni la încalzirea unui filament aflat într-un spaţiu închis.Efectul magnetic –Curentul continuu determină în jurul conductorului prin care trece un câmp magnetic ce deviază acul busolei. Fenomenul este cunoscut şi sub numele de inducţie electromagnetică ţi stă la construcţia electro-motoarelor, aparatelor de tratament si aparatelor de masură.Electroliza –efectul curentului asupra lichidelor şi în funcţie de compoziţia lor chimică se numeşte şi disociere electrolitică sunt supuse: electrolize, acizi, baze si săruri.Electroforeza –efectul curentului asupra soluţiilor coloidale ce atrag sarcini electrice pozitive sau negative în funcţie de natura substantelor. Astfel deplasarea particulelor spre anod se numeste anaforeza şi deplasarea către catod se numeste catoforeza.

Acţiunile biologice ale curentului continuu

Din punct de vedere electrochimic şi al gradului de conductabilitate chimică, corpul uman este considerat ca un conductor de gradul 2 ( un electrolit format din săruri dizolvate în mediul lichidian, apa reprezentând 70% din greutatea corpului). Acest mediu electrolitic este neomogen având grade diferite de conductibilitate, deci nu poate fi strabătut uniform de curentul electric, astfel structurile tisulare ale corpului omenesc pot fi:Gradul 1 de conductibilitate foarte buni –(sângele, limfa, corpul vitros, lichidul cefalo-rahidian).Gradul 2 buni conductori –(glandele sudoripare, muschii, ţesutul celular subcutanat, organele interne).Gradul 3 rău conductori –(ţesutul nervos, adipos, glandele sebacee si oasele).Gradul 4 foarte rău conductori –(părul si epiderma)

Aplicarea curentului asupra organismului uman determină:

Efecte polare –care se produc la nivelul electrozilor aplicati pe tesuturi.Efecte interpolare –se petrec în interiorul organismului între cei 2 electrozi. 1.Efecte polare –rezultatul electrolizei cu producerea de acid clorhidric la anod si o baꗬ Á Љ‷ ደ¿က Ѐ

橢橢 Љᙕᙕ 騢簷簷蒙lɪɪɪɪɪɪɪµɾ策策策策”篪 Ƥɾ IJ♅ 続続続続続続続続Ỹ Ƞ ÄỺỺỺỺỺỺ❷ Ỻ⦗ ɪ続続続続続܅ reactivitatea generala a organismului. ÎnỺ cazul supradozării intensităţi curentului continuu se produc efecte polare extreme (arsuri si necroze). 2.Efectele interpolare –au adevaratul rol terapeutic determină modificări fizico-chimice tisulare generate de trecerea curentului continuu. Costând în:

Procese de electroliză Ionoforeză Electroosmoză Modificări de potenţial de membrană Modificari de excitabilitate neuro-musculară Efecte termice Efecte de inducţie electromagnetice Modificări ale compoziţiei chimice ale ţesutului.

Efectele fiziologice ale curentului continuu

1. Acţiunea curentului continuu asupra fibrelor nervoase sensitive –Receptori senzitivi din tegument înregistrează la aplicarea curentului continuu o senzaţie de furnicătură ce creşte proporţional cu intensitatea catre întepaturi fine, la arsură si durere. Dupa cateva sedinţe creşte pragul sensibilitaţi tactile si dureroase obtinându-se acţiunea analgetică, ea se produce la polul pozitiv şi se numeşte anelectrotonus. La polul negativ se produce catelectrotonus--realizat prin depolarizarea şi creşterea sensibilitaţi în timp ce la anelectrotonus membrana celulară se hiperpolarizează scăzând excitabilitatea. La intensitaţile mici se produce catelectrotonus, iar la intensitatile mari se produce anelectrotonusuri, iar la intensitate medie se produce echilibrarea anelectrotonusului.

2. Acţiunea curentului continuu asupra fibrelor nervoase motorii –Se produce o scădere a pragului de excitaţie a fibrelor motori când folosim polul negativ ca electrod activ. Creşterea brusca a intensitati curentului ca şi scăderea intensitaţi curentului determină o contracţie musculară promptă. Aceasta acţiune este utilizată în tratamentul musculaturii.

3. Acţiunea curentului asupra sistemului nervos central—Curentul continuu produce:

Diminuarea reflexelor la aplicarea curentului descendent Creşterea excitabilitaţi la aplicarea curentului ascendent.

La nivelul organelor de simţ: Reacţii vizuale –senzaţii luminoase sub formă de puncte,

bastonaşe sau cercuri colorate în galben. Reacţii auditive—zgomote în urechi, ameţeli, rotirea capului spre

dreapta sau stânga. Reacţiile gustative—un gust metalic corespunzător la polul

negativ, un gust acru la polul pozitiv.

4. Sistemul vegetativ vazomotor—Curentul continuu are o acţiune hiper-emiantă. Iniţial este o scurtă perioadă de vazoconstricţie urmată de o hiperemie determinată de vazodilataţie reactivă, astfel se obţine eritem cutanat şi creşterea moderată a temperaturi cutanate. Aceste fenomene se produc la nivelul vaselor superficiale cutanate cât şi la celor musculare profunde şi durează cîteva ore după întreruperea aplicări. Se realizează astfel o înbunataţire a vascularizaţiei în regiunile de aplicare a curentului continuu. Circulaţia superficiala creste sub 500% iar cea profundă cu 300%. Asfel rezultă rolul biotrofic al curentului continuu prin înbunatatirea nutriţiei tisulare precum şi acţiunea rezorbtivă a edemului local.

5.Acţiunea asupra sistemului vegetativ—Sistemul nervos vegetativ reacţionează în constant şi individual în aplicarea curentului continuu. Regiunea cervicală şi dorsală superioară este zona specifică pentru influenţarea sistemului nervos vegetativ la aplicarea curentului continuu şi se numeşte gulerul scerback.

6.Acţiunea asupra sistemului circulator.Curentul galvanic descendent—accelerează afluxul sancvin din mica circulaţie spre inima. Aceasta reprezintă circulaţia de întoarcere a sangelui venos din plamâni si membrele superioare spre inimă, transportă sânge arterial către postal.Curentul galvanic ascendent—accelerează circulatia venoasă de la extremitatea membrelor inferioare şi organele interne către inimă, favorizează transportul sângelui arterial catre plămani şi extremitaţile superioare accelerează viteza sângelui venos de la inima la plămani.

Indicaţiile şi contraindicaţiile curentului continuu

INDICAŢII:Afecţiuni ale sistemului nervos:Nevralgii, nevrite, nervul schiatic, plexul brahial, nervii intercostali, nevralgii dentare.Occipitale.Ale femuro-cutanatului.Pareze, paralizii(paraliziile flasce ale membrelor de diferite cauze)Afectiuni ale organelor de simţ(otoscreloze, conjunctivite, irite sclerite)Sindroame asteno-nevrotice de suprasolicitare (distonii neurovegetative)Afecţiuni ale aparatului locomotor:Reumatismele inflamatori şi degenerative (artrite artroze)Sechelele post-traumatice.

Afectiuni ale aparatului cardio-vascular:Tulburari circulatori periferice (boala Raymaoud, arteritele, flebitele in faza subacută sau cronică)Tulburari vazomotorii cerebrale (în cadrul hipertensiunii arteriale)Afectiunii dermatologice:

AcneeaCicatrice cheloidăEczemeHemetoame superficiale Ulcere aftome

CONTRAINDICAŢIILE: Orice afecţiune care produce o leziune a intregritatii tegumentului, supuratiile, alergi de diferite etiologi, unele eczeme, in cazul T.B.C-ului cutanat, neoplasmelor cutanate in stadii terminale, in starile caseptice.

Modalitaţi de aplicare terapeutică ale curentului continuu

1.Galvanizarea simplă (cu ajutorul electrozilor sub formă de plăci de diferite dimensiuni)2. Baile galvanice3. Ionoforeza sau ionogalvanizarea

Galvanizarea simplă Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate. În mod obişnuit au forme dreptunghiulare cuprinse între 50-800 cm2.

În forme speciale:Punctiformi-în forma de ochelariSpecial pentru gulerul scerbackÎn funcţie de efectele terapeutice putem avea:Pentru efect analgezic-de dimensiune mica şi pozitiv.

Aplicarea pe diferite regiuni: --aplicarea transversală—Electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat. --aplicare longituninală—Când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celalalt. Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spalat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului—care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului, de evoluţia afecţiunii, de marimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică. Durata—este de aprozimativ 30 de minute. Numarul si ritmul sedinţelor—este variabil cu diagnosticul. În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice. Poziţia bolnavului—în timpul sedinţei trebuie să fie în cea antalgică şi depinde si de funcţia regiuni tratate.

Băile galvanice: Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei, fiind mijlocitoare între electrod şi tegument. Densitatea curentului—este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată.Baile galvanice se înpart în:

Partiale sau 4-celulare Generale sau stenger. Băile parţiale—sunt alcatuite din: 4 cadiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă.4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare.De pe tabloul de comandă putem realiza combonaţi diferite ale electrozilor în funcţie de efectele urmărite. ex: pozitiv pentru membrele superioare si negativ la membrele inferioare rezulta curentul descendent.Indicatiile bailor parţiale:NevralgiAtralgiMialgiParaliziile flesceTulburari circulatorii.Durata unei sedinţe—este între 10-30 min. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile.Numarul de şedinţe—este de 10-15 sedinţe.

Baile generale—sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi.Sensul curentului—este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante:Descendent AscendentTransversalSau chiar în diagonală.Intensitatea curentului—este mai mare decât cea de la baile parţiale .Durata—15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe.

Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseste ionizarea. 3.Ionizarea. Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune farmacologică.Sinonime la ionizare:Ionoterapia

IonoforezaGalvanoterapiaElectoionoterapia Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea anionilor (-)şi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încarcarile lor electrice. Cu soluţia conţinand ionul medicamentos se înbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organism-ului de unde sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială, ajugând în circulaţia generală. Dovada patrunderi in organism a ionilor terapeutici este regasirea lor în urună.Ioni usori migrează mai rapid, iar ioni grei migreaza mai incet. Substanţele cu greutate moleculară foarte mare nu se pot disocia, rămânând în tegument dar fară să-l străbată. Ionizarea depinde de:Greutatea anatomică aa ionilor Cantitatea şi concentraţia lor în soluţiePuritatea soluţiei utilizate (apa distilată)Intensitatea curentului—cu cât intensitatea este mai mare, cantitatea de ioni transportaţi este mai mare.Mărimea electrozilorDurata proceduri—este de aproximativ 30 min. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu.Particularitaţi de acţiune ale ionoforezei:Efect localEfect de depozit—realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor.Efectul de patrunderepâna la stratul cutanat profund—are o actiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor.Este posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate.Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe medicamentoase evitându-se tractul gastro-intestinal.Inconvenientele ionizari: Din componenţa bipolară a medicamentului acţioneză numai acea componentă influenţată de semnul polului respectiv. Viteza de migrare a ionilor este diferită.Tehnica de aplicare.

Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în înbibarea stratului hidrofil in soluţie medicamentoasă in loc de apă. Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv Polul activ-este dependent de încarcarea electrică a soluţiei medicamentoase şi anume:Substanţe încarcate pozitiv se vor pune la polul pozitiv şi se numesc cationi.Substanţe încarcate negativ se vor pune la polul negativ şi se numesc anioni.ex: la anod aplicam metale cum ar fi: Li, Cu, Zn, Ca radicalii metalelor, diferiţi alcaloizi: histamină, cocaină, stricmină, morfină, atropină, pilocarpină. La catod vom pune: halogen, clor, brom, iod radicali acizi. Soluţiile folosite se fac de preferintă cu apă distilată. Concentraţia in ioni trebuie să fie cât mai mică pentru că disociaţia electolitică este cu atât mai puternică cu cât soluţia este mai diluată.

Indicatii:Sindroame neuroasteniceInsomniileSpasmofiliaSindroame migrenoase.Ex: Calciu este utilizat ca sedativ al sistemului nervos în migrene, spasmofilie. Magneziu în migrene vasculare, status post accident vascular cerebral.

Curentii de joasă frecventă

Vor avea frecvenţa cuprinsă între 500 impulsuri/sec.-5 impulsuri/min. Curenţi de joasă frecventă se obţin prin întreruperea curentului continuu cu ajutorul unor metode de reglare manuală sau electrică obţinându-se inpulsuri electrice ce se succed ritmic având in general un efect excitator. Aceste inpulsuri pot fi:SingulareSau în serie În general curenţi cu impulsuri de joasă frecvenţă se caracterizează prin:

1.Forma şi amplitudinea inpulsului2.Prin frecvenţa inpulsurilor

3.Durata inpulsurilor4.Durata pauzei dintre inpulsuri

1. Din punct de vedere al formei inpulsurile pot fi:dreptunghiulare triunghiulare trapezoidalesinusoidalederivate din cele de mai sus Din curentul cu inpulsuri dreptunghiulare se pot obţine formele derivate prin:modificarea platoului superior sau inferiorprin creşterea sau descreşterea intensitaţivariaţia duratei inpulsului şi a pauzei

a) Inpulsul dreptunghiular—se caracterizează prin: frontul ascendent-care este perpendicular pe linia izoelectrică platoul orizontal-care este paralel cu linia izoelectrică frontul descendent-care este perpendicular pe linia izoelectrică

Frontul ascendent-corespunde creşteri bruste a intensităţi curentului.Frontul corespunde scăderi bruste a intensităţi curentului. b) Inpulsurile triunghiulare—se caracterizează prin:anularea platoului fronturile ascendente fronturile descendentePot avea o durată mai mare sau mai mică formân un unghi mai mare sau mai mic faţă de linia orizontală a timpului. Cu cât durata inpulsului este mai lungă, cu atât panta este mai plină. Cu cât durata inpulsului este mai scurtă, panta este mai abruptă. c) Inpulsurile trapezoidale—rezultă din combinarea inpulsurilor triunghiulare şi dreptunghiulare. Pantele ascendente şi descendente pot fi mai line line sau abrupte, liniare sau curbe. d) Inpulsurile sinusoidale—pot avea panta ascendentă de formă convexă putând corespunde unei funcţi matematice exponenţiale.

Curentul faradic

Este obţinut din curentul continuu cu ajutorul unui inductor şi este format dintr-o curbă neregulată în care undele pozitive cu valori crescute alternează cu unde negative. Curenţi de joasă frecvenţă cu inpulsuri sunt folosiţi in terapie pentru:

1.Electrostimularea musculaturi striate normoinervate.2.Electrostimularea musculaturii total denervate.

1. Electrostimularea musculaturii striate normoinervate—Folosirea acestor curenţi cu inpulsuri realizează o adevărată electro-gimnastică musculară. Se bazeză pe acţiunea de excitare a inpulsurilor electrice asupra substraturilor excitabile: muschii şi fibrele nervoase. Se realizează printr-o descărcare electrică a membranelor celulare numită şi depolarizare. Musculatura striată, scheletică normal inervată-raspunde la inpulsuri cu durată relativ scurtă şi frecvenţă relativ rapidă in jur de 30Hz. Efectul de contracţie-se obşine la o durată de 0,1-5 mili sec. şi frecvenţa de 40Hz. Această actiune tetanizantă sau de contracţie maximă se menţine atâta timp cât curentul străbate muschiul. Sunt folosite ân general următoarele forme de curent:curenţi dreptunghiulari micitrenurile de inpulsuri curenţi modulaţi de lungă perioadă curenţi faradicicurenţi neofaradiciau frecventa de 50Hz durata de un impuls este de 1min. şi pauza dintre inpulsuri de 19 mili sec.Efectele fiziologice-sunt:Excitator Vazomotor producând o vazodilataţie prelungită.TroficAntialgic Revulsiv în cazul unei vazodilataţi maxime 2. Electrostimularea musculaturi total denervată—În acest caz se obţineun raspuns selectiv la stimularea prin inpulsuri exponenţiale de lungă durată cu panta de crestere lentă sau foarte lentă. Folosirea excitari selective cu astfel de inpulsuri poate duce la obţinerea capacităţi de contracţie musculară.

Forme de curenţi ce pot fi folosiţi:Curenţi cu inpulsuri trapezoidale-sunt folosiţi în stimularea diferitelor grupe musculare .

Curenţi cu inpulsuri triunghiulare-cu fronturile de creştere liniare sau exponentiale.Electrostimularea –previne instalarea atrofiei musculare. Nu este o metodă de recuperare în sine ci pregăteşte iniţierea kineto-terapiei recuperatorie. Tratamentul- cu aceşti curenţi trebuie instituit precoce la 7-10 yile de la denervare.

Curenţii diadinamici

Sunt derivaţi din curentul sinusoidal de 50Hz care a suferit o serie de modificari. Cu ajutorul unei lămpi redresoare se obţine anularea fazei negative ceea ce determină formarea unui curent de 50Hz ½ sinusoidal. Din aceasta cu ajutorul unei duble diode se obţine un curent de 100Hz ½ sinusoidal. Ambele forme de curent menţionate trec din categoria curenţilor alternativi în categoria curenţilor cu inpulsuri, deoarece nu mai au fază negativă. Forma acestor inpulsuri pozitive-este curbă ½ sinusoidal cu o durată de 0,01 sec. La curentul cu inpulsuri de 50Hz intervin şi pauze de 0,01 sec. În timp ce la cel de 100Hz inpulsurile se succed fără nici o pauză nefiind un curent alternativ. Semnul curentului-se menţine tot timpul pozitiv ceea ce variază, fiind doar intensitatea care creşte în mod ritmic de la 0 la o valoare maximă si apoi descrie o curbă simetrică cu cea a valorilor ascendente ajungând din nou la valoarea 0. Aceste inpulsuri se repetă de 50 sau 100 de ori/sec., frecvenţele fiind constante neputându-se modifica. În funcţie de felul in care se pot combina diversele posibilităţi de succesiune şi de modulare a inpulsurilor descrise se pot obţine urmatoarele feluri de curenţi diadinamici:

1.Monofazat fix-este o forma asemanatoare cu cea a curenţilor sinusoidali, panta ascendentă este la fel ca la curentul sinusoidal dar panta descendentă nu cade simetric ci ea descrie o curbă lentă exponentială, ajungând la 0 în timp dublu fată de curentul ½ sinusoidal acoperind astfel si perioada de pauză ajungând la valoarea 0 la baza inpulsului urmator.

Durata unui inpuls-este astfel de 20 mili sec. iar pauză nu există. Intensitatea vârfului impulsului este constant aceiaşi. 2.Difazatul fix-rezultă din suprapunerea a 2 curenţi monofazaţi cu un decalaj de jumătate de perioadă. Vârfurile inpulsurilor sunt asemănătoare, însă intensitatea nu mai ajinge la 0 ea rămânând la un anumit nivel; astfel reziltă o curbă asemănătoare cu cea a unui curent continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri de formă ½ sinusoidală. 3.Scurta perioadă-la intervale regulate de 1 sec. se alterneză brusc monofazatul de 50 impulsuri/sec. cu difazatul de 100 impulsuri /sec. Se poate creşte durata perioadelor de impulsuri de la 1 la 10 sec. 4.Lunga perioadă-este o formă specială de suprapunere a 2 curenţi de 50 impulsuri/sec. Un curent monofazat fiz de 50 impulsuri-peste care, cu un decalaj de ½ perioadă se adaugă in mod lent (modulat) tot un curent de 50 impulsuri modulat. Din această suprapunere rezultă un curent asemănător cu cel difazat. Durata modulaţiei de creştere a fazei a-2-a este de 0,5 sec., durata perioadei constante (platoul) este variabilă între 1 şi 7 sec. Descreşterea este de 1,5 sec. alternantă între monofazat şi difazat se face între 3 şi 10 sec. 5.Ritmul sincopat-alternează la intervale de 1 sec. monofazatul cu pauze de aceiaşi durată.

Principalele efecte ale curentului diadinamic

1. Analgetic-difazatul şi perioada lungă 2. Hiperemiantă-difazatul, perioada lungă şi perioada scurtă 3. Dinamogeneza-monofazatul cu 50Hz cu o intensitate la valoarea prag.

Monofazatul-efect excitator, creşte tonusul muscular, acţionează ca un adevărat masaj profund electric, evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Acţioneză vazoconstrictor şi tonifică pereţi arteriali.

Difazatul-are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase. Îmbunătaţirea circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului.Este indicat ca formă introductivă în celălalte aplicaţi analgetice. Perioada scurtă-are un efect excitator tonicizant, acţionează ca un masaj profund mai intens, are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a edemelor post-traumatice sau din staza periferică. Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant, acest efect este persistent timp mai îndelungat, are deasemenea un efect anticongestiv. Este indicat în stărişle dureroase profunde şi persistente. Ritmul sincopat-are un efect excitomotor pronunţat de unde rezultă acţiunea sa de gimnastică musculară importantă. Este indicat în atoni musculare postoperatori cu musculatură normo-inervată.

Indicaţiile A. Afectiuni ale aparatului locomotor: 1.Stările posttraumatice-concluziile, entorsele, luxaţi recente folosim difazatul şi apoi perioada scurtă. 2.Întinderile musculare. 3.În diferite redori articulare-incepem cu difazatul apoi continuăm cu perioada scurtă şi terminăm cu perioada lungă. Aici fac excepţie fracturile sau rupturile ligamentare sau musculare. B. Afecţiunile reumaticce: Artroze, artrite, în diferite mialgii, în manifestări articulare (epicondilitele, entezite), în diferite periartrite, nevralgi cervico-brahiale sau sciatice. Începem cu difazatul continuăm cu perioada scurtă şi terminăm cu perioada lungă. C. Tulburări circulatori periferice: Boala Raynoud, în arteriopatiile obliterante, varicele, stări după degerături şi arsuri. D. Aplicaţiile segmentare: Pe zonele reflexe cu patologie neurovegetativă În colecistopatie, în migrene, în ulcer.

Modalităţi de aplicare a curenţilor diadinamici Aplicaţiile se fac:

1. Aplicarea direct pe punctele dureroase: Se folosesc electrozi de plumbmici rotunzi sau chiar punctiformi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanţă. 2. Aplicarea transversală: O folosim la nivelul articulaţiilor mari, a zonelor musculare ale membrelor sau trunchiului. Aici folosim electrozi plaţi, cu mărimi diferite, corespunzătoare regiuni de tratat. Electrozii sunt egali între ei. 3.Aplicarea longitudinală: Se foloseşte de-a-lungul unui nerv periferic. Electrodul pozitiv-este mai mare iar, Elctrodul negativ-este mai mic şi se asează pe locul dureros. 4. Aplicarea paravertebrală: Pentru rădăcinile nervoase, putem avea în acest caz atât aplicarea transversală cât şi o aplicare paralelă cu colana. Se folosesc electrozi plaţi cu: Electrodul negativ-asezat pe locul dureros, Electrodul pozitiv-fiind egal ca mărime. 5. Aplicarea gangliotropă: Se foloseşte la nivelul ganglionilor vegetativi. Folosim electrozi mici, punctiformi: Electrodul negativ-fiind situat la nivelul ganglionului respectiv. 6. Aplicaţia mioenergetică: Aceasta urmăreşte tonicizarea musculaturi normoinervate. Electrodul pozitiv-este mare, este indiferent şi se aşează la locul de emergenţă a nervului motor. Electrodul negativ-este punctiform şi se aşează la nivelul plăci neuromotori.

Tehnica de aplicare a curentului diadinamic În primul rând trebuie să avem: 1. Aparatul generator de curent diadinamic-care este format din:Sistem de alimentare (priză, ştecher, cablu)Sistem de redresare şi modulare (dioda, lămpile) Pe tabloul aparatului avem:Un potenţiometruUn comutator-pentru diferitele formele ale curentului diadinamic.

Osciloscop-prin care vizualizăm formele curentului diadinamic.Comutator-pentru schimbarea polarităţiCeasul Miliampermentru-pentru măsurarea intensitaţi.Sistemul de racordare cu bolnavul (cabluri şi 2 electrozi) 2. Pacientul-trebuie să fie aşezat comod pe o canapea de lemn ţi cu regiunea de tratat descoperită şi la îndemână. Electrozi-sunt aşezaţi pe zona durerosă prin intermediul compreselor hidrofile. Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depăşim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri, durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. la fiecare nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe. În cazul acţiunilor vasculotrope şi neurotrofe se poate menţine o durată mai indelungată de 20-30min. Ritmul sedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe yi. Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. În scop dinamogen putem folosi peste 10 sedinţe.

Alte forme de curenţi de joasă frecvenţă cu acţiune antialgică

1. Curentul faradic şi neofaradic 2. Curentul trabert 3. Curenţii stohastici 4. Electropunctura 5.T.E.N.S (stimularea electrică nervoasă transcutanată).

Curentul faradic şi neofaradic

Curentul faradic-este reprezentat printr-o curbă neregulată în care denivelările cu valori negative mici alternează cu creşteri mari şi bruşte ale valorilor pozitive. Curentul faradic se obţine din curentul continuu, transformarea realizându-se cu ajutorulunei bobine de inducţie. Această bobină constă din 2 bobine:primară-care este de dimensiuni mici numită inductor şi este formată dintr-un miezde fier pe care sunt înfăşurate spire groase dar în număr mic.secundară-care este mai mare şi în care pătrunde bobina primară. Diferenţele intensităţilor pozitive şi negative sunt date de inegalitatea dintre vitezele de întrerupere şi de inchidere a circuitului. Dezavantajele curentului faradic:inposibilitatea dozări intensităţi curentuluineregularitatea impulsurilor manevrarea rudimentară a aparatelor de obţinere a acestui curent. Astfel sa creat o nouă formă de curent numit neofaradic. Caracteristicile curentului neofaradic: 1. Nu se mai produc trecerile bruşte de la valori pozitive la cele negative. 2. Intensitatea poate fi reglată cu precizie. 3. Frecvenţa este de 50Hz, durata impulsurilor este de 1 min., durata pauzei este de 19 ms. Principalele efecte: 1. Efectul analgetic 2. Efectul excitomotor 3. Efectul vazomotor a) vazoconstructor-când durata este scurtă b)vazodilatator-când durata este lungă 4. Efectul trofic 5. Efectul rezorbtiv

Indicaţii: -În afecţiuni musculare ale aparatului locomotor -În afecţiuni ale sistemului nervos periferic.Contraindicaţiile: -În paralizia spastică -În orice spasme şi contracţii musculare

-În atrofi musculare cu degenerescenţă -În atrofi musculare însoţite de hipersensibilitate Caracteristici: impulsurile triunghiulare.

Curenţii trabet Curentii dreptunghiulari care realizeazăun adevărat masaj cu impulsuri excitabile obţinându-se astfel un puternic efect analgezic şi hiperemiant. Curenţii stohastici Se caracterizează prin prezenţa unor stimuli neregulaţi ce reduc reacţiile de adaptare sau de obisnuinţă crescând astfel efectul analgezic prin ridicarea pragului dureros. Electropunctura Face parte din metodele de reflexoterapie acţionând pe punctele dureroase reflexe. T.E.N.S. Foloseţte curenţi cu impulsuri dreptunghiulare de joasă frecvenţă care sunt furnizaţi de aparate mici alimentate la bateri sau la priză. Frecvenţa este 15-500Hz, durata impulsurilor 0,05-0,5ms. Folosesc electrozi mari aţezaţi în dreptul punctelor dureroase.

Elemente de fiziologie generală ale electroterapiei şi electrodiagnosticului

Iritabilitatea-reprezintă capacitatea celulelor vi de a reacţiona la un anumit stimul.Excitabilitatea-reprezintă transmiterea mai departe a stimulului de către celulele şi fibrele nervoase, aceasta este o reacţie secundară a ţesuturilor. Pentru a declanşa o excitaţie stimulul trebuie să aibă:

O intensitate minimă precisă numită şi intensitate prag. Un timp minimpentru provocarea excitaţiei

Stimuli cu valoare peste prag determină o reacţie care se propagă ca undă de excitaţie ce poate fi măsurată la distanţă de locul de excitaţie. Stimulul cu valoarea sub prag are o acţiune limitată locală. Intensitatea cu valoare peste prag a stimuluilui nu duce la o creştere a raspunsului ceea ce reprezintă legea totul sau nimic dar această lege este valabilă numai pentru reacţia unei singure celule. Dacă stimulii electrici excită mai multe sau mai putine celule după valoarea intensităţi şi suprafaţa stimulată, atunci se produce contracţie musculară mai puternică sau mai slabă. Potenţialul de membrană de repaus

În repaus procesele chimice ţi fizice din membrana celulară se află într-o stare de echilibru. Stimularea-produce o transformare periodică a stări de echilibru determinând o serie de procese fizice şi chimice. La nivelul membranei celulare Na+ şi K+ sunt repartizaţi în concentraţii diferite de o parte ţi de alta a membranei. Na+: -în exterior avem 145mEq/l -în interior avem 12mEq/l şi avem un raport de aproximativ 12:1. K+: -la exterior-4mEq/l -în interior-155mEq/l şi avem un raport de aproximativ 1:38.Prin mecanism de pompă care este consumatoare de energie, rolul principal avându-l ionul Na+ se realizează un transfer ionic şi anume: Na poate fi expulzat extracelular, K pătrunde intracelular printr-un transpot pasiv. Reţinerea concentraţiei mai mari de K în interiorul celulei se datoreşte unui potenţial de aproximativ 85 mV intracelular întreţinut de pompa de Na Datorită diferenţei de concentrţie a celor 2 ioni de la nivelul membranei celulare aflate în repaus se realizează o diferenţă de tensiune numită potenţial de membrană sau de repaus. Direcţia de polarizare a membranei celulare este pozitivă în exterior ţi negativă în interior.

Potenţialul de acţiune a membranei

DepolarizareaRepolarizarea

Restituţia 1.Depolarizarea-variaţiile potenţialului de membrană din cursul excitaţiei prin diferiţi agenţi chimici şi fizici reprezintă potenţialul de acţiune. Membrana celulară stimulată devine permeabilă pentru Na declanşându-se un flux ionic dinspre exterior spre interior. Curentul de intrare a ionului de Na atingând intensitatea curentului de ieşire a K. În depolarizare prin creşterea permeabilităţi membranei celulare stimulate pentrul ionul de Na partea externă devine negativă, iar partea internă devine pozitivă. Stimulul prag sau de excitaţie reduce potenţialul de repaus cu 15-20mV ceea ce determină un potenţil critic de aproximativ 65mV ce determină declanşarea potenţialului de acţiune. Intensitatea minimă necesară declanşări excitaţiei pentru pragul de curent continuu se numeşte reobază. 2.Repolarizarea-reprezintă iniţierea proceselor de revenire la potenţialul de membrană. Se produce astfel: -Inactivitatea transportului ionului Na spre interiorul celulei, cu reducerea bruscă a conductanţei membranei pentru Na+ şi revenirea fluxului la valoarea de repaus. -Concomitent creşte permeabilitatea membranei celulare pentru K+ care iese din celulă cu un flux crescut în intensitate ceea ce duce la restabilirea valori de repaus. -Modificările de potenţial care au loc în timpul depolarizări şi repolarizări reprezintă de fapt adevăratul potenţial de membran 3. Restituţia-începe odată cu încheierea procesului de repolarizare a membranei celulare. Cu ajutorul pompei active Na-K, Na excedentar iese din celulă iar K intră în celulă până la atingerea potenţialului de repaus de aproximativ 85mV. În timpul depolarizări membrana este incapabilă să mai reacţioneze la alt stimul reprezentând perioada refractară absolută (pragul stimulului este foarte ridicat şi nu mai poate fi depăşit). După depolarizare se instalează perioada refractară relativă ce permite ca o excitaţie locală cu intensitate scăzută să poată declanşa un nou potenţial de acţiune.

Electrotonusul

Reprezintă modificările caracteristice fizice şi fiziologice produse în timpul procesului de excitaţie fiind determinat de sensul curentului astfel:La polul negativ-vom avea catelectrotonusLa polul pozitiv-vom avea anelectrotonus. 1.Catelectrotonus-se produce la închiderea circuitului. Creşterea excitabilităţi tisulare la catod este datorată depolarizări prin sarcinile negative ale electrodului. Excitantul minim necesar produceri stimulări acţionează la o intensitate minimă. Într-o depolarizare extremă şi de durată se produce:

Blocajul depolarizări sau Blocajul de oboseală sau Depresie catodică.

2.Anelectrotonus-se produce la întreruperea circuitului şi se realizează o scădere a excitabilităţi tisulare, se obţine un efect hiperpolarizant, adică creşterea sarcinilor pozitive la exteriorul membranei, ceea ce determină o îngreunare a apariţiei excitaţiei. Într-un anelectrotonus puternic se produce abolirea excitabilităţi sau blocajul anotic de hiperpolarizare.

Electrodiagnosticul

Prin electrodiagnostic înţelegem ansamblul metodelor de diagnostic bazate pe utilizarea curenţilor electrici. Există 2 metode de electrodiagnostic:

1. Electrodiagnostic prin stimulare-care se bazează pe răspunsurile date de organism la diverşi stimuli electrici. 2. Electrodiagnostic prin detecţie-ce reprezintă detectarea şi studierea curenţilor electrici produşi de ţesuturi. Ex. Electrocardiograma (E.K.G), electroencefalograma (E.E.G), electromiograma (E.M.G).

Principiile electrodiagnosticului prin stimularea

cu curent galvano-faradic

Excitarea cu impulsuri a unui nerv sau a unui muşchi sănătos produce o contracţie musculară bruscă numită şi secusă musculară. a) Dacă nervul este secţionat total: Excitarea capătului periferic al nervului cu un curent continuu sau faradic nu produce nici un răspuns. Dacă excităm direct muşchiul nu mai răspunde la excitaţia faradică în schimb răspunde la excitaţia galvanică printr-o contracţie lentă. Aceasta este mai vizibilă dacă asezăm electrozi la cele 2 capete ale muschiului. Aceasta se numeste degenereşcenţă totală. b) Dacă nervul este secţionat parţial: Excitabilitatea nervului este păstrată pentru curent galvanic sau faradic, dar contracţia musculară obţinută este diminuată ca amplitudine. Curentul faradic determină un răspuns brusc, curentul galvanic determină un răspuns global heterogen:

Fibrele denervate musculare-vor da o contracţie lentă cu un prag de excitaţie mai scăzut.

Fibrele musculare sănătoase-vor reacţiona brusc sub forma secusei musculare. Astfel la o mai mică intensitate a curentului galvanic obţinem numai o contracţie mică numită şi reacţie de degenereşcenţă parţială. Dacă excităm un muşchi la pragul de excitaţie obţinem o contracţie corespunzătoare valori prag. Mărind această intensitate de 2-3 ori faţă de valoarea prag contracţia se va menţine tot timpul când trece curentul prin muşchi aceasta se numeşte electrotonus fiziologic. În cazurile patologice, acest electrotonus se obţine la intensităţi mult apropiate de valoarea pragului şi se numeşte electrotonus patologic-este întâlnit de regulă în boli musculare primitive.

Tehnica efectuări electrodiagnosticului cu ajutorul curentului galvano-faradic

Trebuie cunoscută: Anatomia regională, Topografia nervilor

Teritoriul muscular Corespunzător acestora:Fiziologia miscărilor Acţiunea fiecărui muşchi în parteNoţiunea de neurofiziologie şi neuropatologie Trebuie să localizăm punctele motorii precum şi punctele de excitaţie al nervului respectiv. Punctele motorii=proecţia pe piele a locului unde nervul pătrunde în muschi.Trebuie să avem aparatul care produce curentul galvanic şi faradic Electrodul activ cu care facem explorarea este mic de aproximativ 3cm pătraţi pentru muschii mari şi de 1-2cm pătraţi pentrumuschii mici.Electrodul indiferent este mai mare. Uneori se foloseşte şi o distribuţie bipolară când ambi electrozi sunt mici şi se aşează la cele 2 extremităţi ale muschiului.Persoana care execută investigaţia trebuie să stea confortabil cumâna stângă să manevreze aparatul iar cu mâna dreaptă să folosească electrodul activ explorato.Subiectul de investigat trebuie să fie relaxat, aşezat confortabil şi la lumină.Explorarea propriu-zisă: se începe cu explorarea faradică şi apoi cu cea galvanică.Se examinează mai întâi nervul şi apoi muşchiul. Se examineză întâi partea sănătoasă şi apoi cea bolnavă. Toate reacţiile se observă la valoarea prag al stimulului. Se ţine seama de particularităţile patologice ale tegumentelor precum şi de eventuala contracţie musculară. Explorarea faradică-se face monopolar, electrodul indiferent este aşezat între umeri pentru membrul superior şi lombar pentru membrele inferioare. Electrodul negativ este cel activ, acesta se asează pe punctul de elecţie a nervului şi apoi pe punctul motor al muşchiului corespunzător pe partea sănătoasă. Mărim voltaju’ până la pragul de excitaţie şi înregistrăm valorile, se repetă aceiaşi operaţie pe partea bolnavă şi obţinem următoarele posibilităţi:

1. Dacă voltajul este mai mic pe partea bolnavă decât pe cea sănătoasă se numeşte hiperexcitabilitate.

2. Dacă voltajul este egal atât pe partea bolnavă ca şi pe cea sănătosă înregistrăm o reacţie normală.

3. Dacă voltajul este mai mare pe partea bolnavă obţinem o hipoexci-

tabilitate.4. Dacă nu obţinem nici o contracţie musculară se numeşte inexcita-

bilitate faradică.

Electrodiagnosticul prin electrostimulare

Cuprinde 3 metode: 1.Testul galvanic al excitabilităţi 2.Testul faradic al excitabilităţi 3.Curbă intensitate pertimp (I/T) În toate metodele se folosesc stimuli din domeniul joasei frecvenţă şi se bazează pe acţiunea caracteristică de excitare a impulsurilor electrice din acest domeniu asupra substraturilor excitabile:Ţesutul muscular Fibrele nervoase Prin stimularea electrică se produce depolarizarea membranelor sub-stratului excitat; fiecare membrană în funcţie de tipul celular având o anumită frecvenţă de depolarizare optimă pentru valoarea prag a stimulului.

1.Curenţii dreptunghiulari

Sunt produşi prin creşteri şi descreşteri bruşte ale intensităţi curentului obţinute la deschiderea şi închiderea circuitului. Curenţii dreptunghiulari cu frecvenţe tetanizante produc contracţii musculare tetanice. Aceste efecte pot fi: anulate prin modularea impulsurilor în intensitate, durată şi ritmicitate. Astfel se obţine un curent corespunzător condiţiilor fiziologice ale contracţiei musculare creindu-se posibilitatea unei electro-gimnastici musculare. Indicaţii: Atoni şi atrofi musculare de diferite cauze dar normoinervate,Hipotonia musculaturi spatelui din scolioze şi cifoze,În prevenirea aderenţelor intermusculare, intramusculare şi peri-Tendinoase.

Deasemenea se folosesc pentru obţinerea efectelor relaxante,

În contractura musculară reflexă obţinându-se ameliorarea dureri. Contraindicaţii: În paralizia spastică În spasme musculare de diferite cauze În musculatura total sau parţial denervată.

Musculatura normal inervată-răspunde la stimuli electrici cu declanşarea bruscă (impulsuri dreptunghiulare) La stimuli a căror intensitate creşte lent sub formă de pantă (impulsurile triunghiulare şi trapezoidale). Muşchii normoinervaţi parţial-nu mai răspund datorită fenomenului de acomodare, la fel şi fibrele nervoase senzitive integre prezintă fenomenul de acomodare la stimuli cu panta lentă. Musculatura total denervată-răspunde selectiv la stimularea prin impulsuri exponenţiale de lungă durată cu panta de creştere lentă sau chiar foarte lentă deoarece degenereşcenţa nervoasă a dus la pierderea capacităţi de acomodare a muschiului; cu cât este mai lungă durata impulsului cu atât este mai lină panta de creştere. Astfel curenţii cu impulsuri trapezoidale au fost utilizaţi şi la stimularea muşchilor cu grade diferite de denervare. Curenţi cu impulsuri triunghiulare sunt mai frecvenţi utilizaţi la stiumu-larea selectivă a muşchilor scheletici afectaţi prin lezarea nervilor periferici. Stimularea cu impulsuri triunghiulare previne, frânează şi încetineşte instalarea atrofiei musculare denervate.

2.Testul faradic al excitabilităţi

Foloseşte curentul faradic care este reprezentat printr-o curbă neregulată în care denivelările mici cu valori negative alternează cu creşterile mari ale valori pozitive şi cu un timp scurt. Importanţa acestor curenţii constă în acţiunea lor excito-motorie asupra sistemului neuro-muscular. Acest efect excito-motor este dat de impulsul de mare intensitate şi scurtă durată fiind recepţionat în special de fibrele nervoase motori din muşchi şi plăcile neuro-motori în cazul muşchilor normoinervaţi. Frecvenţa trebuie să nu depăşească 40 impulsuri/sec. altfel muşchiul intră în stare de contracţie tetanică.

3.Curba I/T

Are avantajul aprecierilor cantitative precise ale proceselor de denervare. Permite aprecierea cantitativă a procesului de reinervare. Se poate stabili parametri optimi ai impulsurilor triunghiulare utilizaţi în tratarea paraliziilor fflasce. Determinarea curbei I/T se face în tehnica bipolară (electrozi de mărime egală sunt dispuşi la capetele muşchiului, catodul fiind asezat distal în toate cazurile în care nu există răspuns paradoxal adică, intensitatea curentului la anod să fie mai mare decât intensitatea la catod). În cazul răspunsului paradoxal se inversează catodul cu anodul. Datele obţinute în măsurătorile făcute pentru curba I/T se trec într-un grafic cu scări logaritmice. Pe ordonată fiind trecută intensitatea măsurată în mili-amperi, iar pe abcisă fiind trecut timpul în mili-secunde. Măsurătorile se fac folosind impulsuri dreptunghiulare ce vor da C.I.D. (curba cu impulsuri dreptunghiulare) şi măsurători cu impulsuri triunghiulare ce vor da C.I.T. (curba cu impulsuri triunghiulare).

Tehnica propriu-zisă de obţinere a curbei I/T

1. Se selecteză impulsurile dreptunghiulare cu durată fixă de 1000 de mili sec. şi pauză între 2000-3000 de mili sec. Cu electrozi asezaţi pe muşchiul de explorat se creşte treptat intensitatea până la obţinerea contracţiei minime. Valoarea acestei intensităţi (în mili amperi) cu care se obţine această contracţieminimă se numeşte reobază şi se notează pe grafic. 2. Se scurtează apoi durata impulsului în succesiunea: 500ms, 400ms, 300ms, 200ms, 100ms măsurându-se de fiecare dată intensitatea care produce contracţia minimă. Toate valorile se trec pe grafic. Se observă că la scăderea duratei impulsurilor valoarea intensităţi curentului care produce contracţia minimă rămâne cu timp egal cu valoarea reobazei. Ceea ce reprezintă o porţiune orizontală a C.I.D.

La o anumită durată a impulsurilor pentru obţinerea contracţiei minime este necesară o intensitate mai mare decât valoarea repbazei. Din acest punct curba I/T devine ascendentă pe măsură ce timpul tinde spre zero. 3. Determinarea cronaxiei-cronaxia reprezintă durata impulsului curentului dreptunghiular cu intensitate egală cu dublu reobazei. Cronaxia se determină în 2 moduri: a) Pe graficul curbei I/T se trasează o dreaptă paralelă cu abcisa la valoarea curentului egal cu dublu reobazei, iar la punctul de intersecţie se duce o perpendiculară pe axa timpului unde se va obţine valoarea cronaxiei. b) Prin determinarea directă pe pacient: în timpul ridicări curbei I/T se fixează valoarea de vârf a curentului egal cu dublu reobazei. Durata impulsului fiind foarte redusă şi apoi se măreşte treptat timpul până la obţinerea contracţiei minime. Durata impulsurilor corespunzătoare contracţiei minime reprezintă cronaxia. 4. Se trasează C.I.T. în aceleaşi condiţii ca şi pentru C.I.D. Durata frontului de descreştere se alege la zero. 5. Se determină coeficientul de acomodare notat cu alfa şi care reprezintă raportul dintre intensitatea cu impulsuri triunghiularea cu durata de 1000ms şi intensitatea cu impulsuri dreptunghiulare cu aceiaşi durată pentru valorile care produc contracţia minimă. Alfa este la muşchii sănătoşi cu valori între 2,5-6. Limita inferioară a coeficientului alfa este 2-3. Scăderea alfei sub limita inferioară indică o denervare parţială. Scăderea sub valoarea 1 a coeficientului alfa indică o denervare totală. Determinarea coeficientului alfa deoarece reflectă leziunea incipientă a nervului. Forma curbei I/T este descrisă mai sus, este variabilă pentru sistemul muşchi-nervi intact. La muşchiul total denervat-curba I/T este deplasată la dreapta şi în sus datorită cronaxiei crescute a fibrelor musculare. La muşchiul parţial denervat-C.I.D. şi C.I..T. sunt situate în poziţie intermediară între muşchiul sănătos şi cel total denervat. Partea stângă a curbei I/T dă informaţi asupra nervului motor şi partea dreaptă asupra stări fibrelor musculare. Afectarea nervului-se reflectă prin scăderea coeficientului de acomodare alfa.

Pentru optimizarea parametrilor aleşi pentru electrostimularea terapeutică se determină C.I.T. pentru muşchiul corespunzător sănătos. Aceasta este numită climaliză. Se trasează pe grafic o dreaptă aproape tangentă la curba climalizei. Suprafaţa determinată între această dreaptă şi C.I.D. reprezintă domeniul intensităţi şi duratei ce poate fi ales pentru excitarea muşchiului bolnav folosind impulsuri triunghiulare. Pauza dintre impulsurile triunghiulare se alege de câteva ori mai mare decât durata impulsului.

Curenţii de medie frecvenţă

Sub această denumire înţelegem o categorie de curenţi electrici, alternativi sinusoidali cuprinşi între curenţi de joasă frecvenţă şi cei de înaltă frecvenţă . Limitele sunt între 100-100mi Hz. Fiecare perioadă a curentului sinusoidal produs de aparat are o durată foarte scurtă egală cu 0,2-0,1 mili sec. Aparatul care produce curenţii de medie frecvenţă poartă numele inventatorului Nemctron. Reprezentarea grafică a acestor curenţi este la fel cu cea a curentuluialternativ sinusoidal de la reţea, deosebirea constând numai în frecvenţa lor deosebită.

Instituirea ritmică a pauzelor într-un curent de medie frecvenţă cu intensitatea constantă determină fragmentarea sacadată a acestuia într-un adevărat tren de impulsuri. Prin variaţia ritmică a intensităţi curentului ţi prin intercalarea unor pauze Ritmice de o durată variabilă se pot obţine mai multe forme de curenţi de medie frecvenţă şi anume: 1. Curentul de medie frecvenţă de bază-este cel cu amplitudine constantă în care vârfurile maxime ale intensităţilor pozitive respectiv negative se menţin la un nivel constant. 2. Curentul modulat cu lungă perioadă-este acela la care amplitudinea maximă a oiscilaţiilor variază de la o perioadă la alta crescând de la 0 până la o valoare anumită. Fiecare modulaţie de acest fel ca şi pauza care o urmează poate să dureze de la 1-5 sec. 3. Curentul modulat cu scurtă perioadă-variaţiile intensităţi fiecărei perioade şi pauzele lor se succed cu o viteză mai mare de 20, 30-100 de modulaţii/sec. La o modulaţie de 50/sec. aceste trenuri de unde modulate durează 0,01sec. şi sunt urmate de o pauză tot de 0,01 sec. Fiecare din aceste trenuri de unde cuprind un număr de 50-100 oscilaţii sinusoidale de câte 0,2-0,1 mili sec. în rapor cu frecvenăa de bază de 5.000 sau 10.000Hz. Forma pantei de creştere a intensităţi fiecărei modulaţi în parte este exponenţială. 4. Curentul modulat cu scurtă perioadă şi supramodulat cu lungă perioadă sau curentul dublu modulat, scurta perioadă+lunga perioadă suprapuse-este un curent de medie frecvenţăcu scurtă perioadă în care trenurile de impulsuri de scurtă perioadă cu amplitudini diferite crescând sau des-crescânde în limitele modulaţiei cu lungă perioadă. Aceste 4 forme fundamentale de curenţi alternativi de medie frecvenţă pot fi dublate printr-un curent de medie frecvenţă sinusoidal redresat. Acestui curent îi lipseşte faza negativă devenind astfel un curent continuu cu impulsuri de aciaşi frecvenţă cu a formei din care derivă. Diferenţa constă în transformare curentului alternativ sinusoidal în curent continuu cu impulsuri sinusoidale redresate care posedă unele caractere ale curentului continuu. O altă variantă terapeutică este utilizarea curentului de medie frecvenţă în dispozitivele interferenţiale adică încrucisarea în ţesuturile profunde a 2 circuite de curent de medie frecvenţă dar cu diferite frecvenţe.

Aceasta se realizează prin aplicarea a 4 electrozi în jurul regiuni anatomice de tratat. Electrozi sunt asezaţi la fel ca pentru galvanizarea transversală însă sunt racordaţi în paralel sau încrucisaţi câte 2 la fiecare circuit în parte. Diferenţa de frecvenţă între cele 2 circuite este în general de 100 impulsuri/sec.

Acţiunile biologice ale curentului de medie frecvenţă Spre deosebire de curenţi de joasă frecvenţă la care fiecare impuls este urmat de o excitaţie, ceea ce se numeşte principiul excitaţiilor sincrone. La curentul de medie frecvenţă apariţia excitaţiei fibrelor nervoase mielinice este posibilă numai după o sumaţie de oscilaţii de medie frecvenţă ceea ce reprezintă efectul sumaţiei temporale. Pentru realizarea acesteia curentul de medie frecvenţă trebuie să depăşească anumit prag de intensitate şi un anumit timp util. Timpul util-este cu atât mai mic cu cât intensitatea prag este mai mare. Prelungirea timpului peste timpul util este nesmnificativă pentru declanşarea excitaţiei. Cu cât creşte frecvenţa curentului cu atât creşte şi numărul perioadelor necesare pentru declanşarea unei excitaţi. Această creştere nu este liniară ea având 2 maxime.Excitaţia apolară sau ambipolară-Excitaţia poate fi produsă la oricare dintre cei doi poli şi concomitent dacă ei sunt aplicaţi simetric. Impulsurile de curent alternativ trebuie să aibă o formă exact simetrică. Curentul de medie frecvenţă trebuie să fie modulat în amplitudine adică să apară şi să dispară lent la câteva perioade. Frecvenţa trebuie să fie peste 100Hz.Curba I/T-există şi la medie frecvenţă cu precizarea că pragul de excita- bilitate corespunzător unei intensităţi dublei reobazei este mai mic decăt la curenţi rectangulari.Negativitatea locală sau primară-La stimuli de medie frecvenţă cu intensitate sub limită după trecerea unui anumit număr de perioade se produce o descreştere a potenţialului de repaus a membranei excitate.Rezistenţa cutanată-este mult scăzută la media frecvenţă ceea ce permite o aplicare nedureroasă astfel încât putem folosi intensităţi mai mari obţinându-se penetraţi mai mari în ţesuturi.Rapiditatea schimbări direcţiei curentului alternativ de medie

frecvenţă-diminuă riscurile efectelor electrolitice de la nivel tegumentar ceea ce determină o creştere a toleranţei la locul de aplicat.Contracţiile musculare obţinute cu media frecvenţă-sunt: puternice,reversibile, bine suportate, nedureroase. Aceasta se datoreşte unui efect de blocaj la nivelul receptorilor şi fibrelor nervoase pentru durere şi prin existenţa fenomenului încrucişări pragului. În acest fel se obţine declanşarea fără durere a contracţiei musculare tetanice precum şi acţiunea inofensivă a curentului de medie frecvenţă a muşchiului cardiac.

Efectele fiziologice ale curentului de medie frecvenţă

1. Efectul analgetic- se obţine cu ajutorul curentului de medie frecvenţă de bază sau cel modulat cu scurtă perioadă la o frecvenţă de 500Hz. La o durere intensă se incepe cu scurta perioadă cu o frecvenţă de 300-500 Hz, timp de 10-15min. şi apoi se reduce frecvenţa fără a modifica intensitatea, rezultatele sunt mai constante şi de durată. Aceşti curenţii fiind bine suportaţi de bolnavi. Curenţi de medie frecvenţă cu lungă perioadă şi cei supramodulaţi provoacă contracţi musculare puternice şi dureroase. 2. Efectul trofic-se obţine cu un curent de medie frecvenţă de 10000 Hz. Se constată o îmbunătăţire a rezultatelor favorabile dacă se asociază şi cu ultrasunetul. Tot cu rol trofic este şi acţiunea vazomotorie ce determină hiperemia sau în unele cazuri rezorbţia. 3. Efectul de stimulare asupra musculaturi scheletice- provocând contracţii musculare puternice reversibile şi bine suportate. 4. Efectul de stimulare asupra musculaturii netede-în cazul hipotoniei musculaturi organelor interne. 5. Efectul asupra sistemului vegetativ prin stimularea vagului-curentul de medie frecvenţă provoacă contracţii numai pe muşchiul normoinervat. Intensitatea pentru producerea contracţiei trebuie să fie cu atât mai mare cu cât frecvenţa este mai mare. La muşchi denervaţi-nu se obţine nici o contracţie musculară indiferent de frecvenţă sau intensitate.

Modalităţi de aplicare terapeutică a curentului de medie frecvenţă

1. Aplicarea unui singur curent de medie frecvenţă. Posibilităţi: Aplicarea curentului de medie frecvenşă pur Aplicarea curentului de medie frecvenţă redresatCurentul de medie frecvenţă cu cu modularea frecvenţei cu repetiţie a trenurilor de impulsuri.Curentul de medie frecvenţă dublu modulat

2. Aplicarea curentului interferenţial. În zona de întâlnire a celor 2 curenţi cu frecvenţe diferite se produce un câmp electric numit şi câmp interferenţial. Direcţia şi amplitudinea curentului de interferenţă se modifică repetitiv având loc o amplitudine şi o scădere la dispariţia totală a intensităţi. Trecerile de la amplificare la anulare sunt lente. Oscilaţia intensităţi de interferenţă variază progresiv între 0-100Hz.

Caracteristicile curentului interferenţial Curentul interferenţial rezultă din cei 2 curenţi de medie frecvenţă care îi notăm I1 şi I2 cu amplitudini constante dar cu frecvenţe diferite. Rezultatul este tot un curent de medie frecvenţă dar cu amplitudine variabilă în funcţie de direcţia considerată. Frecvenţa de variaţie a amplitudini este egală cu diferenţa dintre frecvenţa celor 2 curenţi I1 şi I2. Modularea intensităţi prelungeşte efectul de stimulare a curentului de medie frecvenţă prevenind astfel instalarea fenomenului de acomodare. Avem 2 modalităţi de aplicare a curentului interferenţial. 1. Modalitatea de aplicare „MANUALĂ”-constă în alegerea unei frecvenţe constante între 0-100Hz.

Efectele:La frecvenţe mici de sub 10 Hz-curentul are o acţiune excitomotorie.La frecvenţă mijlocie între 12-50 Hz-cu intensitatea subliminară se obţine acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului.La frecvenţe rapide între 80-100 Hz-obţinem un efect analgetic.

Acţiunea excitomotorie-produce contracţii musculare pe musculatura hipotonă dar normoinervată. Regalarea vegetativă-înlătură disfuncţiile vegetative ale organelor interne. Curentul de medie frecvenţă fiind astfel indicat şi în dureri toracice anginoase, în tahicardiile paroxistice şi constipaţiile spastice. 2. Modalitatea de aplicare “SPECTRUM”-avrm frecvenţe variabile. Efectele:Între 0-10 Hz-timp de 15 sec. cu o frecvenţă variabilă liniar, crescător şi descrescător obţinem o excitaţie asupra nervilor motori, o adevărată gimnastică musculară cu indicaţii în hipotoniile musculare de de inactivitate în redorile articulare post-traumatice.La o modulaţie spectrum între 90-100 Hz-timp de 15 sec. se obţine un efect analgetic.La o modulaţie spectrum între 0-10 Hz timp de 15 sec. se produce o alternaţă ritmică a efectelor inhibitori cu efectele excitatorii adică stări de relaxare alternând cu stări de stimulare. Deasemeni obţinem o reglarea a tonusului pereţilor vasculari, o hiperemie activă a vaselor profunde, se obţine rezorbţia edemelor şi a exudatelor post-traumatice, produce un micro masaj activ de profunzime a musculaturi striate cu efect benefic şi în contracţiile musculare. La orice aplicare a curenţilor interferenţiali se urmăreşte creşterea pragului dureros, efectul stimulant neuromuscular şi influenţarea sistemului nervos vegetativ.

Indicaţiile terapeutice a curentului interferenţial

Tulburări trofice tisulare, artrite, periartrite, artroze, disfuncţii circulatori venoase, edeme limfatice, celulite, diferite dischinezii ale organelor abdominale şi din micul bazin.

Curenţii de înaltă frecvenţă

Sunt curenţi alternativi cu limita inferioară de 100 mii Hz şi landa de 3Km, iar limita superioară este de 300 MHz şi landa de 1m. Aceşti curenţi sunt produşi de un circuit oscilant în care sa introdus un scânteietor sau eclator. Curenţii de înaltă frecvenţă se clasifică astfel: 1. Undele scurte-care au frecvenţa de 27,12 MHz şi landa de 11m. 2. Înalta frecvenţă pulsatilă sau diapulsul-aceiaşi frecvenţă cu undele scurte simple. 3. Undele decimetrice-care la rândul lor pot fi: Lungi Scurte (microunde) 4. Ultrasunetele-care au frecvenţa cuprisă 800-1000 KHz şi landa de 1,87 mm.

Principiul de funcţionare a acestor aparate Se bazeazăpe fenomenul de descărcare a unui condensator atunci când diferenţa de potenţial dintre armăturile acestuia învinge rezistenţa stratului de aer cuprins între ele. Scânteia care apare la nivelul scânteietorului se compune de fapt dintr-un număr mare de scântei care străbat dielectricul în ambele sensuri asemănător unui pendul. Durata-este extrem de scurtă de domeniul milionimilor de secundă. Bobina-reâncarcă condensatorul prin autoinducţie în sens invers ca la producerea scântei. Prin descărcări succesive într-un sens şi în celălalt intensitatea curentului scade la 0 undele având amplitudini progresive descrescătoare până la amortizare urmează apoi o pauză de aproximativ 50 ori mai lungă pentru reâncărcarea condensatorului.

Înlocuirea eclatorilor cu triode determină producerea oscilaţiilor de amplitudini egale fără pauze şi cu frecvenţă crescută între 10-100 MHz precum şi cu landa scurtă şi astfel se obţine undele scurte.

Principalele propietăţii fizice ale curentului de înaltă frecvenţă

1. Frecvenţa foarte mare 2. Landa este descrescătoare de la hectometri la metri, decimetri şi centi-metrii. 3. Se produc fenomene capacitive-adică aceşti curenţi străbat uşor condensatori putând acţiona şi în circuit deschis. 4. Produc fenomene inductive-şi anume cu cât frecvenţa este mai mare variaţia câmpului inductor este mai rapidă şi forţa electromotoare de inducţie este mai ridicată. 5. Produc energie calorică-şi anume: într-un câmp electromagnetic de înaltă frecvenţă energia electrică se transformă în căldură conform legi lui Joule: Q=KxI la pătratxRxT. Aceste unde încălzesc puternic corpurile metalice precum şi soluţiile electrolitice. 6. Efect pelicular-şi anume în mediile metalice omogene cu rezistenţă mică, aceşti curenţi de înaltă frecvenţă se propagă la suprafaţă.Aceşti curenţii de ănaltă frecvenţă transmit în mediul înconjurător ladistanţe foarte mari, unde electromagnetice de aceiaşi frecvenţă cu curentul generator.

Unde scurte

Aceste unde au acţiune electrolitică şi electrochimică şi nu produc fenomene de polarizare. Aceste unde nu provoacă ezcitaţii neuromusculare. Au efecte calorice de profunzime fără a produce însă leziuni cutanate. Penetraţia tisulară şi efectul lor caloric depind de:frecvenţa curentului=şi anume: creşte odată cu creşterea frecvenţei.constantele electrice ale tesuturilor-şi anume: cu cât frecvenţa este maimare curentul trece prin tegument fără al leza prin încălzire.

tegumentul este o combinaţie de rezistenţe şi capacităţii-astfel încât

penetraţia undelor scurte se face prin: vase, canale sudoripare, stratul cornos va fi izolator. Aceste unde trec prin aer ca şi un curent de conducţie dezvoltând o energie termică. Trec prin membrane ca un curent de deplasare cu un consum redus de energie şi străbat mediul sancvin, acesta fiind un bun conductor electric.

Acţiuniile fiziologice ale undelor scurte 1. Acţiunea asupra metabolismului:

creşte necesarul de O2 şi de substrat nutritiv tisular, creşte catabolismul, stimulează metabolismul local în zona lor de aplicare.

2. Acţiunea asupra circulaţiei-se produce o hiperemie activă atât prin acţiune locală cât şi prin acţiune reflexă. 3. Acţiunea asupra sistemului nervos-şi anume:Asupra sistemului nervos central-are un efect sedativ acţionândasupra hipotalamusului.Asupra sistemului nervos periferic-creşte excitabilitatea, creşte viteza de conducere, scade reobaza şi scurtează cronaxia. 4. Acţiunea asupra musculaturii:scade tonusul muscularrelaxează musculatura antagonistăîmbunătăceşte circulaţia locală. 5. Acţiunea de creştere a capacităţi imunologică a organismului. 6. Acţiunea asupra glandelor endocrine. Efectele terapeutice ale undelor scurte

1. Efect hiperemizant 2. Actiune analgetică 3. Efect miorelaxant şi antispastic 4. Efect de activare metabolică Undele scurte produc endotermie nemijlocită cu efect remanent (de lungă durată) de aproximativ 48-72h.

Caracteristici de dozare a undelor scurte

DOZA 1-este egală cu doza atermică sau rece şi corespunde la 5-10W.

Această doză nu produce nici o senzaţie fiind sub pragul de excitaţie termică. DOZA 2-este doza oligotermică (puţină căldură) corespunde la aproximativ 35W. Această doză produce o senzaţie de căldură abia perceptibilă. DOZA 3-este doza termică care corespunde la 75-100W. Această doză produce o senzaţie de căldură evidentă dar suportabilă. DOZA 4-este doza hipertermică corespunde la 110-250W. Această doză produce o senzaţie de căldură puternică uneori greu suportabilă. Pentru alegerea acestor doze trebuie să ţinem seama de următoarele aspecte: 1. În stadiile acute-vom folosi totdeauna:

dozele reci (1)dozele oligotermice (2)

cu o durată scurtă de 3-5 min. şi în seri scurte cu ritm zilnic sau la 2 zile. 2. În stadiile cronice-vom folosi:

dozele termice (3)dozele hipertermice (4)

cu o durată prelungită de 20-30 min. în serii de câte 12 sedinţe în ritm zilnic sau la 2 zile. 3. Dozele 2 şi 3 au şi acţiune antispastică. 4. Doza 4-cu o durată scurtă are şi acţiune revulsivă. Indicaţii terapeutice ale undelor scurte

1. În afecţiuni ale aparatului locomotor: afecţiuni reumatice acute şi degenerative şi în sechele posttraumatice. 2. În afecţiuni ale sistemului nervos: sistemul nervos periferic: nevralgiile, meuromialgiile, nevrite, pareze, paralizii.sistemul nervos central: sechele de poliomielită, sechele după meningite şi mielite. 3. În afecţiuni digestive: în diferite spasme esofagiene, spasmele gastro-intestinale, în diferite dischinezi biliare de diferite cauze, în diferite sindroame aderenţiale, după intervenţii chirurgicale şi chiar în constipaţia cronică. 4. În afecţiuni cardio-vasculare:tulburări circulatori periferice: arteriale şi venoase.arteriopatii perifericeîn degerături.

5. În afecţiuni pespiratorii: bronşite cronice, sechele după pleurezi, în pleurite, astm bronşic însă în perioada dintre crize. 6. În afecţiuni urogenitale: hipertrofia de prostată, pielonefrite, pielocistite, diferite colici nefritice. 7. În afecţiuni ginecologice: anexitele, parametritele. 8. În afecţiuni oftalmologice: orjelet, iridociclitele şi cheratite. 9. În afecţiuni stomatologice: gingivite, stomatită, în dureri postextracţii dentare, în diferite abcese peridentare sau granulom. 10. În afecţiuni dermatologice: în furuncule, în panariţii sau hidrosadelită. 11. În afecţiuni endocrine: dereglări hipofizare şi tiroidite.

Valoarea terapeutică a undelor scurte

Au acţiune prioritară faţă de alte proceduri termice. Au o acţiune adjuvantă faţă de alte proceduri. Au o acţiune permisibilă adică se pot asocia cu alte proceduri fizicale.

Contraindicaţiile undelor scurte În supuraţii, în diferite manifestări acute reumatice de tip autoimun, în procese neoplazice, în hemoragii, în hemoptizii, în hemoragiile din ulcerele gastro-duodenale, în existenţa stimulatorului cardiac, în situaţi de sarcină.

Tehnica de aplicare a undelor scurte

Spre deosebire de tehnica de aplicare a curenţilor de joasă şi medie frecvenţă în care era nevoie de un contact direct între electrozi şi tegument, la undele scurte electrozi nu se aplică direct pe tegument. Aparatele de unde scurte sunt alcătuite din 2 circuite:circuitul generator circuitul rezonatorce trebuie să intre în rezonanţă unul cu celălalt. Pacientul intră în circuitul rezonator. Aceşti curenţi de înaltă frecvenţă se pot aplica fie în:

câmp inductor fie în câmp condensator 1. Aplicare în câmp condensator-introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului. Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi. În cazul electrozilor de metal izolaţi de sticlă, aceştia sunt rigizi şi se numesc electrozi Schliephake. Aceştia sunt formaţi dintr-un disc metalic de 1mm, grosime şi cu mărimi diferite în diametru fiind: mari, mijloci şi mici (172-130-85-42). Capsula izolatoare-are o piesă din ebonită pe care se găseşte dispozitivul de fixare a electrodului precum şi fisa de racordare cu cablul. Faţa care vine spre bolnav este din sticlă şi se înşurubează la piesa de ebonită. Aceşti electrozi pot avea şi forme speciale pentru utilizarea în regiunile axilare (formă prismă). Aceşti electrozi se fizează la nişte braţe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanţă de tegument. Aceste suporturi sunt din material izolant având mai multe articulaţii ce le conferă mobilitatea în toate direcţiile. 2. Aplicarea în câmp inductor-foloseşte electrozi flexibili ce sunt acoperiţi de un cauciuc vulcanizat. Pot avea aspectul unei plase şi cordon flexibil constituit din sârme de Cu peste care se vulcanizează un strat de cauciuc de 6-8 mm grosime. Aceştia pot fi aplicaţi direct pe tegument, direct pe regiunea de tratat.

Înalta frecvenţă pulsatilă sau diapulsul

Frecvenţa înaltă de 27,12 MHz landa de 11m durata unui impuls este de 65 miu/sec. pauza dintre impulsuri este de 25 de ori mai mare decât durata impulsului. Frecvenţa impulsurilor este dozată în 6 trepte. Puterea aparatului generator este cuprinsă între 293-970W.

Durata mare a pauzei în raport cu durata impulsului, generează efect caloric ce se dispersează până la dispariţie şi astfel efectele biologice au o durată mai lungă. Frecvenţa impulsurilor este calculată astfel ca fiecare impuls care urmează să cadă pe un efect biologic persistent. Dispersarea efectului caloric determină lipsa efectelor hipertermice locale. Emiţătorul aparatului poate fi aplicat peste îmbrăcăminte, aparate gipsate, pansamente, elemente metalice de contenţie cu excepţia stimulatorului cardiac.

Modul de acţiune a diapulsului

Câmpul electromagnetic realizat influenţează mişcările intra şi extra-celulare determină echilibrarea pompelor de sodiu, din celulele dereglate în stare de depolaraizare parţială determină astfel refacerea potenţialului bioelectric al membranelor. Stimulează procesele anabolice celulare şi tisulare creşte fluxul sancvin perifericprin hiperemie ceea ce duce la creşterea oxigenări locale cu rol în vindecare. Influenţează procesele de regenerare a tesutului nervos. Stimulează hematopoeza. Influenţează creşterea infiltraţiei leucocitară. Favorizează formarea colagenului în procesele reparatori tisulare.

Efectele fiziologice a diapulsului 1. Ameliorează procesele de osteoporoză posttraumatice. 2. Accelerează procesul de calusare în cazul fracturilor. 3. Accelerează rezorbţia hematoamelor. 4. Au acţiune rezorbtivă a proceselor inflamatorii. 5. Pot reduce până la dispariţie edemul tisular. 6. Accelerează cicatrizarea plăgilor prevenind şi reducând cicatrici cheloide. 7. Grăbeşte vindecarea arsurilor.

8. Favorizează cicatrizarea şi vindecarea ulcerelor varicoase precum şi a ulcerelor peptice.

9. Realizează topirea calcifierilor din bursite şi tendinite. 10. Diminuă şi combat spasmele musculaturi netede. Se obţin rezultate foarte bune şi bune în următoarele afecţiuni:Stări post-traumatice ale părţilor moi în deosebi la genunchi şi umăr,

În algoneurodistrofi post-traumatice,În bursite şi în tendinite, Rezultate bune şi satisfăcătoare se obţin în:

Artroze activatePoliartrite.

Avantajele diapulsuluiu

Nu produce efecte calorice locale astfel încât poate fi aplicat în Inflamaţii şi congesti din procesele infecţioase şi neinfecţioase.Poate fi aplicat la orice vârstă şi la o arie mare de afecţiuni.Scurtează timpul de vindecare în multe afecţiuni.Reduce consumul de medicamente.Combate rapid durerea.Poate fi tratată orice regiune a corpului.Pacientul nu trebuie dezbrăcat.Nu produce disconfort local şi general.Pacientul nu trebuie neapărat supravegheat.

Ultrasunetele

Ultrasunetele folsite în terapie: Deşi acestea se pot folosi atât în medicină cât şi în alte domenii. În medicină putem avea: ecografia folosită ca metodă de investigaţie, meloterapia, stomatologie şi în domeniul alimentar. Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz şi landa egală cu 1,87 mm. Ultrasunetul este folosit în:Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important.Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi durata impulsului, durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective. Propietăţile fizice ale ultrasunetelor

Limita superioară de de percepţie a sunetului de către urechea umană este de circa 20 mii oscilaţii/sec. Vibraţiile mecanice-ce depăşesc această limită se numesc ultrasunete. Landa ultrasunetelor este foarte mică şi prezintă variaţi în funcţie de natura mediului străbătut (gaze, lichide sau solide). Aplicarea ultrasunetelor pe un corp-produce un transfer mare de energie prin alternarea stărilor de presiune realizate. Transferul de energie ultrasonică-aplicată şi măsurată în waţi (W)/cm pătraţi defineşte intensitatea ultrasunetului. Aceasta reprezintă un parametru inportant în cadrul terapiei. Propagarea ultrasunetului-se realizează în linie dreaptă sub forma unui fascicul de raze. Propagarea depinde de felul şi forma sursei de producere de cuplare cu mediul în care se propagă şi de frecvenţă (cu cât frecvenţa este mai mare cu atât penetrarea este mai mare). Prpagarea ultrasunetului poate fi modificat de:Dimensiunea mediului străbătut (mare sau mică)De suprafaţa acestuia (netedă sau rugoasă)De forma mediului şi de structura acestuia (omogenă sau neomogenă). Viteza de propagare a ultrasunetului-este o constantă şi are o valoare medie în ţesutul umande 150m/sec. calculându-se prin produsul dintre landa şi frecvenţa.

Efectele fizice ale ultrasunetelor

1. Efectul mecanic-vibraţia propusă de aparat se transmite din aproape în aproape moleculele fiind puse în mişcare cu o frecvenţă egală cu cea a emiţătorului aparatului. 2. Efectul termic-o parte din energia ultrasonică se transformă în energie calorică aceasta se obţine prin absorţia energiei ultrasunetului de către mediile neomogene cu degajare importantă de căldură şi prin frecarea particulelor mediului de separare a 2 straturi cu densităţi diferite. 3. Efectu de cavitaţie-reprezintă producerea de goluri în interiorul lichidului tranversat. În terapie trebuie să evităm această propietate. 4. Efectul de difuziune-reprezintă creşterea permeabilităţi membranei celulare. Efecte chimice ale ultrasunetului

Oxidarea,Depolarizarea,Reducţia şi alterarea structurilorSubstanţe chimice. Efectele fiziologice ale ultrasunetului

Acestea depind de:Frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor,Durata de aplicare,Reactivitatea organismului. Se obţin următoarele efecte fiziologice:Analgetice,Miorelaxante,Hiperemiante,Tonifiante,Neuro-musculare,Excitate de sistemul nervos. Gradul de excitabilitate neuro-musculară este în raport cu amplitudinea vibraţiilor ultrasonice. La amplitudini mici se obţin efecte sedative, iar la amplitudini mari acţiuni de stimulare şi excitare. Durata joasă are un rol important în obţinerea efectelor urmărite. Sunt influenţate de către ultrasunet toate sistemele şi aparatele organismului.

Acţiunea ultrasunetelor asupra sistemului nervos central, sistemului nervos periferic şi sistemului neuro-vegetativ

Sunt primele care recepţionează undele vibratori ale ultrasunetului şi răspunde în fucţie de dozare prin efecte de excitaţie sau inhibiţie de sedare sau stimulare de modificare a pragului de excitabilitate neuro-musculară ca şi de echilibrarea sistemului nervos vegetativ.

Acţiunea asupra aparatului cardio-vascular

Ultrasunetul acţionează în deosebi asupra circulaţiei periferice realizând efecte vazomotori de vazodilataţie arterială şi tonifierea elementelor, contracţiile din pereţii venelor şi vaselor limfatice favorizând rezorbţia edemelor şi exudatelor. Este stimulată viteza de circulaţie periferică. Sunt uşurate schimbările nutritive şi gazoase din tesuturi acţionând asupra troficităţi acestora.

Acţiunea asupra musculaturi striate şi netede

La musculatura hipertonă-produce scăderea tonusului muscular, iar la musculatura atrofică-realizează tonifierea. De cele mai multe ori se urmăreşte efectul anti-spastic decontracturant muscular şi de relaxare generală.

Metodele de producere a ultrasunetului

1. Prin procedee mecanice-prin ounerea în vibraţii a unei lame metalice de anumite dimensiuni sau vibraţiile unui diapazon. 2. Prin metode magnetice-bazate pe principiul schimbări dimensiuni supuse unui proces de magnetizare periodică cu ajutorul unui curent alternativ. 3. Procedeul piezoelectric-constă în proprietatea unor cristale tăiate în anumite secţiuni de a se comprima şi dilata dacă sunt supuse la variaţi de potenţial electric. Procedeul piezoelectric-se foloseşte cristale ca cele de quartz, turmalină, blendă şi titan de bariu. În general un cristal are o axă optică longitudinală notată cu „z” 3 axe electrice care unesc muchiile şi sunt numite şi axe piezoelectrice şi 3 axe mecanice care unesc mijloacele feţelor opuse şi sunt notate cu „y”. Lama tăiată din quartz trebuie să aibă suprafeţe perpendiculare pe axa electrică a cristalului. Prin comprimarea suprafeţelor lamei de quartz astfel tăiate apar sarcini electrice pe feţele perpendicular pe axa electrică. Acelaş fenomen se întâmplă atunci când se exercită o tracţiune de-a-lungul axei mecanice „y”.

Dacă execută o tracţiune pe axa electrică vom obţine schimbarea polarităţi adică efectul mecanic poate fi transformat în efect electric prin fenomenul piezoelectric. Fenomenul invers de transformare a variaţiilor de potenţial electric prin intermediul cristalelor de quartz se numeşte efect piezoelectric indirect ceea ce produce ultrasunetul.

Acţiuni biologice ale ultrasunetului

1. La intensităţi mici de 0,1-0,4 W/cm pătraţi-în acest caz se produc modificări biologice minime şi reversibile.Creşte permeabilitatea membranelor celulare,Se produce o activare moleculară,Creşte activitatea de respiraţie celulară,Sunt activaţi fermenţi glicolitici,Desfacerea macromoleculelor glucidiceSunt activate procesele oxidative şi efectele reducătoare (creşte conţinutul grupelor sulfhidric din: ficat, creier şi miocard)

La nivel tergumentar se produce o eliberare masivă de mastocide cu eliberare secundară de histamină.Datorită creşteri permeabilităţi celulare tegumentare se produce difuziunea unor substanţe terapeutice ceea ce se numeşte sonoforeză. 2. La intensităţi medi de 0,5-0,7W/cm pătraţi se realizează efecte fizico-chimice şi biologice maxime şi reversibile.Se produce o hipertermie tegumentarăSe produce efecte fibrolitice prin actiune de rupere şi fragmentare tisularăSe produce fragmentarea macromoleculelor Se produce hiperemizarea membranelor printr-o vazodilataţie crescută şi creşte metabolismul celular local. 3. La intensităţi mari de peste 0,8 W/cm pătraţi apar modificări ireversibile.

Se poate produce eritem, peteşi şi flictene tegumentare În ţesutul conjunctiv apare o vazodilataţie cu hiperemie La nivel osos apar edeme hemoragice şi chiar necroza ososă.

Aparatele pentru ultrasunetele terapeutice

Sunt alcătuite din: 1. Generatorul de înaltă frecvenţă, 2. Cablul de racord, 3. Traducător sau emiţătorul de ultrasunet care transmite unda ultrasonică şi o recepţionează pe cea reflectată. 4. Sistemul de redresare şi de transformare a curentului, 5. Circuitul oscilant cu triodă, 6. Circuitul rezonator cu condensator variabil, 7. Cristalul piezoelectric-care este intercalat în câmpul condensator aflat în capul traductorului. 8. Cordonul de alimentare de la reţea cu curent alternativ. Tehnica de aplicare a ultrasunetului terapeutic

La tehnica de aplicare a acestor proceduri vom urmări manipularea câmpului emiţător şi manevrarea aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului. Deoarece propagarea ultrasunetului se face numai în medii solide şi lichide este necesar ca între proiector şi tegument să nu existe nici un strat de aer ce ar putea să oprească transmiterea undelor la tegumentul bolnavului, pentru aceasta este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Tratamentele se pot efectua aplicând capul emiţător în 2 modalităţi: 1. Prin contact direct asupra tegumentului-folosindu-se vaselină sau creme. 2. Aplicarea capului emiţător la distanţă-când se interpune un strat de apă între emiţător şi tegument. În contact direct-capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent, fără a se apăsa prea tare, în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de tratat, şi cu o viteză foarte mică Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta. Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate. Aplicare indirectă-prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de tratat extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe proeminenţe osoase.

Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul.

Aplicaţiile ultrasunetului cu acţiune reflexă

1. Aplicaţia segmentară directă 2. Aplicaţia segmentară indirectă 3. Aplicaţii reflexe pe zonele dermatoamelor reflexe 4. Aplicaţii reflexe la distanţă pe ganglioni simpatici 1. Aplicaţia segmentară directă-realizează pe cale neurală de-a-lungul nervilor periferici sau de-a-lungul arterelor mari cu acţiune de plexuri simpatice însoţitoare. Se bazează pe principiul masajului reflexogen se aplică în sens caudalo-cranian având următoarele trasee: Se începe sub marginea inferioară a sacrului, urmează ascendent pe partea exterioară a articulaţiei sacro-iliace, apoi sub creasta iliacă spre lateral şi faţa posterioară a marelui trohanter, apoi se ascensionează paravertebral lombar către apofiza spinoasă T3,pe marginea externă a marelui dorsal până la marginea inferioară a toracelui. La nivelul musculaturi cervicale diminuă după câteva mişcări circulare ale capului emiţător. De subliniat că nu se aplică în cazul suferinţelor cardiace. 2. Aplicarea segmentară indirectă-aplicaţia se efectuează în zonele paravertebrale corespunzătoare rădăcinilor nervoase medulare iar răspunsul îl obţinem la distanţă. Ex: Pentru membrele superioare aplicaţia paravertebrală se face în zona C3-

T1 iar răspunsul se obţine la nivelul umărului, antebraţului, braţului şi mâini. Pentru membrul inferior aplicaţia se face pe marginea inferioară şi externă a sacrului pe articulaţia sacro-iliacă sau paravertebral lombar şi toracal inferior, iar răspunsul se obţine la nivelul şoldului, coapsei, gambei ţi piciorului. Atenţie! Nu se aplică procedura mai sus de nivelul C3, loc unde se află prelungirea cranială a măduvei spinări.

3. Aplicaţii reflexe pe zonele dermatoamelor reflexe-(dermatomul=zona tegumentară inervată de un anumit nerv periferic).

4. Aplicaţii reflexe la distanţă pe ganglionii simpatici-este de preferat folosirea ultrasunetului cu impulsuri. Ex: Aplicăm ultrasunetul cu cap emiţător mic în câmp fix la nivelul ganglionilor simpatici inghinali şi obţinem vazodilataţie arterială la nivelul gambei. Avem şi unele aplicaţii speciale: Aplicarea ultrasunetului în regiunea hipofizară-determină inhibarea selectivă a funcţiei glandulare. Există posibilitatea asocieri concomitentă a ultrasunetului cu curentul diadinamic când acţiunea celor doi curenţi se potentează reciproc obţinându-se dureri şi contracturi musculare. Aparatul se numeşte Sanodin sau Sonodinator.

Contraindicaţiile ultrasunetului

1. Contraindicaţii generale-cum sunt: Afecţiuni cutanate infecţioase şi inflamatori şi cu tulburări de

sensibilitate, Tulburări de coagulabilitatea cum este hemofilia, Fragilităţi capilare, În stările generale alterate, În cazul existenţei unei tubor, În T.B.C-ul activ, În stările febrile de diferite etiologi, În reumatism articular acut, În insuficienţă cardio-circulatorie cu tulburări de ritm, În tromboflebite, tromboze şi varice, În calcifierea pereţilor vasculari.

2. Contraindicaţii speciale-nu se va aplica direct pe:Măduvă şi creier,Zona splinei,

Zona hepatică,Zona plămânilor,Zona cordului,Zona marelor vase,Zona de creştere osoasă.

Indicaţiile terapeutice ale ultrasunetului

1. La nivelul aparatului locomotor: Afecţiuni reumatismale: de tip degenerativ şi inflamator cronic, Afecţiuni post-traumatice, fracturi, contuzi, entorse, algoneuro-

distrofi, în anumite posturi vicioase, scolioze sau deformări ale piciorului. 2. Afecţiuni dermatologice:

În cazul cicatricelor cheloide, Ulcerele trofice ale membrelor.

3. În afecţiuni ale ţesutului de colagen:Fibrozide, dermatomiozite, miozită, retracţia aponevrozelor palmareDe tip dupuztren. 4. În afecţiuni neurologice:Nevralgi, nevrite se preferă ultrasunetul cu impulsuri,În afecţiunile zonei zoster,În distrofia musculară periferică,În sindroamele spastice ţi hipertone de cauză piramidală şi extra- piramidală. 4. În afecţiuni circulatorii:Arteriopati obliteranteÎn boala Raynaoud. 5. În afecţiuni ale organelor interne:Dischinezia biliară, Constipaţia cronică de tip spastic.

Fototerapia (Energia radiantă luminoasă)

Definiţie: Reprezintă utilizarea energiei radiante luminoase asupra organismului. Energia radiantă luminoasă poate fi:

NaturalăArtificială Cea artificială fiind dată de iradierea corpurilor încălzite.

Propietăţile fizice ale fototerapiei

1. Propagarea energiei-se face după 2 teori:Teoria emisiuni cuanticăTeoria electromagnetică. 2. Viteza de propagare în vid este de 300mii m/sec. 3. Reflexia lumini-reprezintă reântoarcerea din mediul din care provine, raza reflectată fiind în acelaşi plan cu raza incidentă astfel încât unghiul de reflexie este egal cu unghiul de incidenţă. 4. Refracţia lumini-reprezintă deviaţia suferită de raza luminoasă la trecerea prin suprafaţa dintre 2 medi cu densităţi diferite. Raza refractată nu este în acelaşi plan cu raza incidentă astfel încât unghiul de refracţie este diferit de unghiul de incidenţă. 5. Lipsa perturbaţiei reciproce-se observă în cazurile de intersecţie a 2 raze fiecaredintre ele propagându-se independent. 6. Interferenţa-este fenomenul de compunere a undelor luminoase cu aceiaşi direcţie de propagare rezultând benzi luminoase şi întunecate. 7. Difracţia-fenomenul de curbare a traiectoriei luminoase în regiunea umbrei geometrice. 8. Polarizarea-reprezintă dependenţa intensităţi razelor de lumină reflectată faţă de orientarea planului de incidenţă.

Propagarea lumini

Se realizează după 2 teori: 1. Teoria cuantică sau fotonică-ce susţine că lumina este emisă şi absorbită în cantităţi discontinu de energie. 2. Teoria electromagnetică-conform căreia lumina este o vibraţie sinusoidală transversală ce se propagă în vid cu 300 mii m/sec., în spaţiul acesta radiaţiile constituie un câmp electric şi un câmp magnetic aflate perpendicular unul pe celălalt pe direcţia de propagare.

Radiaţiile electromagnetice se caracterizează prin:Lungimea de undă,Frecvenţa reprezentată de numărul de vibraţi pe secundă,

Perioada de timp,Număr de unde pe cm. Radiaţiile luminoase folosite în cadrul fototerapiei

1. Radiaţiile infrarosu sau calorice-care au lungimea de undă cuprins 760-50 mili microni, acestea nu inpresionează ochiul, sunt emise de acelaşi surse ca şi razele vizuale adică de corpuri incandeşcente descărcări electrice în gaze. Pot fi evidenţiate prin fotografie sau prin metode fotoelectrice şi termice. 2. Radiaţiile vizibile-sunt unde luminoase care au landa cuprinsă 770-390 mili microni conţin cele 7 benzi ce formează culorile. 3. Radiaţiile ultraviolete-care au landa 400-10 milii microni şi care pot fi la rândul lor de 3 feluri: a) Ultravioletele A sau I sunt numite şi cele lungi cu landa 400-315 milii microni constituie spectrul cel mai abundent din lumina solară. b) Ultravioletele B sau II se mai numesc şi medi şi au landa 315-280 milii microni acestea sunt emise de lămpile cu mercur. c) Ultraviolete C sau III se mai numesc şi scurte cu landa sub 280 milii microni şi care sunt produse prin descărcări electrice în vapori de mercur. Radiaţiile sub 250 milii microni sunt cele mai penetrante.

Efectele biologice ale ultravioletelor

Acestea sunt explicateprin mecanismele produse în celulele epidermice la nivelul terminaţiilor nervoase senzitive şi la nivelul vaselor sancvine ale corionului. Eritemul actinic sau ultraviolet

Este un fenomen fotochimic ce apare după expunerea la ultraviolete fiind urmat de pigmentaţie apoi de ştergerea şi exfolierea dermului. Eritemul produs de ultravioletele scurte-apar în primele 6h după expunere, atinge un maximu de intensitate la câteva ore se şterge, în 2 până la 4 zile pigmentaţia este puţin intensă, bronzul durează 2-4 săptămâni şi apoi urmează o deshuamare slabă. Eritemul produs de ultravioletele mijloci-apar după 4-8h de la expunere, ating un maxim după 3-4 zile, pigmentaţia este intensă are o tentă arămie, durează 8-10 zile.

După intensitatea eritemului putem avea mai multe grade: Gradul I- apare pe o suprafaţă mică tegumentară, se produce lent după 4-6h, are o tentă rozacee este uşor sau deloc puriginos, dispare în 1-3 zile, exfolierea este puţin evidenţiată şi nu lasă urme. Gradul II- apare după o perioadă de 4-6h după expunere, înrosirea este evidenţiată cu tentă roşu-viu, dă o senzaţie dureroasă mai accentuată în funcţie de regiunea expusă. Dă un prurit moderat, persistă roşeaţa 3-4 zile, exfolierea cutanată după 1-2 săptămâni. Gradul III-eritemul depăşeşte cu mult suprafaţa expusă, are o tentă roşu închis spre violaceu, cu aspect de arsură şi edem. Dă un prurit dureros, contactul cu îmbrăcămintea este insuportabil, poate să apară în 2h şi persistă câteva zile. Pigmentaţia apare a-4-a zi sub forme de puncte roşi cafeni ce se extind şi durează mai multe săptămâni. Exfolierea este marcată şi masivă apare în a-15-a zi şi este urmată de formarea unor cruste. Gradul IV-producerea edemului şi exudatului pronunţat şi producerea flictemelor. Flictemele se rup uşor şi necesită protejare cu pansament. Are culoare roşu cianotic, tegumentul este edematiat şi dureros. Exfolierea este masivă şi se produce după 20 de zile. Pigmentaţia este inhibată apărând zone depigmentate inconjurate de halou pigmentar.

Modalităţi de producere a eritemului actinic

Sunt cunoscute 5 ipoteze: 1. Iradierea cu ultraviolete determină eliberarea unor substanţe vasoactive ca: histamina şi acetil-colina ce produc vazodilataţie şi în consecinţă creşterea puteri de absorţie a razelor ultraviolete producându-se astfel eritemul actinic. 2. Iradierea cu ultraviolete determină eliberarea în tegument a unor peroxizi lipidici ce sunt răspunzători de producerea eritemului. 3. Ultravioletele acţionează asupra tegumentului eliberând uni steroni cu acţiune vasoactivă şi în consecinţă producerea eritemului. 4. Ultravioletele acţionează asupra tegumentului determinând eliberarea unor prostaglandine cutanate şi în consecinţăformarea unor glande diferite de eritem. 5. Ultravioletele antrenează unele reflexe neuro-vegetative prin stimulare hipotalamică ce induc o vasodilataţie simpatică şi cu producerea eritemului prin absorţie crescută de ultraviolete.

Modificările histologice din eritemul actinic

1. Creşterea stratului cornos de la nivelul tegumentului. 2. edem intr- şi extra celular în epiderm. 3. Datorită debitului sancvin crescut determină şi o labilitate capilară cu migrare leucocitară. 4. Se produc modificări degenerative ale celulelor stratului bazal din tegument şi înlocuirea progresivă a celulelor alterate prin proliferarea stratului cornos şi prin îngroşarea stratului epidermic. 5. Regenerarea epidermului este insoţită de pigmentaţie prin creşterea conţinutului de pigment melanic celulele Malpighi. Pigmentaţia melanică apare în mod natural după expunerea la soare, la ultra violetele artificiale, la infraroşu şi se produce prin transformarea propigmenţi-lor în pigmenţi.

hfh