EKG normal 1 (Stud_L)

of 4 /4
1 EKG = e o reprezentare grafica a activitatii electrice a inimii inregistrata de electrozi de suprafata. Activitatea electrica a celulelor cardiace: depolarizare = celulele devin incarcate () la exterior; repolarizare = celulele revin la incarcare electrica (+). Activitatea electrica sumata a mai multor celule miocardice poate fi detectata de electrozi de suprafata. Depolarizarea este initiata de un pacemaker – la normal nodul sinusal – si ulterior preluata de alte celule miocardice; stimulul electric e preluat si condus, de la caz la caz, de celule miocardice de lucru/ specifice de conducere; deoarece in timpul perioadei de depolarizare ( si repolarizarii ) exista in acelasi timp, simultan, celule incarcate () si celule incarcate (+), intre ele se creeaza diferente de potential de camp electric, aceste diferente pot fi detectate de electrozi atasasti unui galvanometru. Aparatul folosit in electrocardiografie (electrocardiograf) foloseste: electrozi externi(asezati in locuri specifice, conventionale), un galvanometru, un sistem de transcriere grafica a modificarilor electrice. Cand exista diferente de potential electric grafic se inregistraza o unda = o deflexiune; cand nu exista diferenta de potential se inregistraza o linie/un segment pe asanumita linie izoelectrica. Inregistrarea se face pe hartie milimetrica cu o viteza de 25 mm/s →1 mm pe linia orizontala corespunde unei durate de 0,04’’. Pe linia verticala se inscrie voltajul; aparatul e calibrat pentru: 1 mm= 0,1 mV. Depolarizarea normala debuteaza deci din NS, se depolarizeaza treptat atriile (incepand cu AD); stimulul ajunge apoi la NAV – care la normal e singura cale de comunicare electrica intre atrii si ventricule, apoi in facicul His, ramuri, celule Purkinje, miocadocite ventriculare – intai zona subendocardica ulterior spre zona subepicardica. Primele se depolarizeaza miocitele subendocardice Celulele subepicardice se depolarizeaza ultimele *** pacemakerul fiziologic: NS – contine celule care au capacitate de automatism = autodepolarizare; frecventa de autodepolarizare a celulelor nodului sinusal 60 – 100/minut (= frecventa de ‘descarcare’); exista si alte celule capabile de autodepolarizare ( celulele NAV, sistemului HisPurkinje) dar acestea au la normal frecvente de descarcare mai mici decat NS si sunt depolarizate de stimulul care ajunge de la pacemakerul cu frecventa superioara. Repolarizarea ventriculara debuteaza la nivelul celulelor subepicardice, deoarece au canale de potasiu care se deschid mai repede, permitand o intrare mai rapida a K in aceste celule. Primele se repolarizeaza celulele Ultimele care devin electropozitive ( se

description

wt4

Transcript of EKG normal 1 (Stud_L)

Page 1: EKG normal 1 (Stud_L)

 

1    

EKG  =  e  o  reprezentare  grafica  a  activitatii  electrice  a  inimii  inregistrata  de  electrozi  de  suprafata.    Activitatea  electrica  a  celulelor  cardiace:  depolarizare  =    celulele  devin  incarcate  (-­‐)  la  exterior;  repolarizare  =  celulele  revin  la  incarcare  electrica  (+).  Activitatea  electrica  sumata  a  mai  multor  celule  miocardice  poate  fi  detectata  de  electrozi  de  suprafata.  Depolarizarea   este   initiata   de   un   pace-­‐maker   –   la   normal   nodul   sinusal   –   si   ulterior   preluata   de   alte   celule  miocardice;   stimulul   electric   e   preluat   si   condus,   de   la   caz   la   caz,   de   celule   miocardice   de   lucru/   specifice   de  conducere;  deoarece   in   timpul  perioadei  de  depolarizare   (   si   repolarizarii   )  exista   in  acelasi   timp,   simultan,     celule  incarcate  (-­‐)  si  celule  incarcate  (+),  intre  ele  se  creeaza  diferente  de  potential  de  camp  electric,  aceste  diferente  pot  fi  detectate  de  electrozi  atasasti  unui  galvanometru.      Aparatul   folosit   in   electrocardiografie   (electrocardiograf)   foloseste:   electrozi   externi(asezati   in   locuri   specifice,  conventionale),  un  galvanometru,  un  sistem  de  transcriere  grafica  a  modificarilor  electrice.  Cand  exista  diferente  de  potential  electric  grafic  se   inregistraza  o  unda  =  o  deflexiune;  cand  nu  exista  diferenta  de  potential  se  inregistraza  o  linie/un  segment  pe  asa-­‐numita  linie  izoelectrica.  Inregistrarea  se  face  pe  hartie  milimetrica  cu  o  viteza  de  25  mm/s  →1  mm  pe  linia  orizontala  corespunde  unei  durate  de  0,04’’.  Pe  linia  verticala  se  inscrie  voltajul;  aparatul  e  calibrat  pentru:  1  mm=  0,1  mV.    Depolarizarea  normala  debuteaza  deci  din  NS,  se  depolarizeaza  treptat  atriile  (incepand  cu  AD);  stimulul  ajunge  apoi  la  NAV  –   care   la  normal  e   singura   cale  de   comunicare  electrica   intre  atrii   si   ventricule,   apoi   in   facicul  His,   ramuri,  celule  Purkinje,  miocadocite  ventriculare  –  intai  zona  subendocardica  ulterior  spre  zona  subepicardica.          

     Primele  se  depolarizeaza  miocitele  subendocardice  

  Celulele  subepicardice  se  depolarizeaza  ultimele  

       ***  pace-­‐makerul  fiziologic:  NS  –  contine  celule  care  au  capacitate  de  automatism  =  autodepolarizare;  frecventa  de  autodepolarizare   a   celulelor   nodului   sinusal   60   –   100/minut   (=   frecventa   de   ‘descarcare’);   exista   si   alte   celule  capabile   de   autodepolarizare   (   celulele   NAV,   sistemului   His-­‐Purkinje)   dar   acestea   au   la   normal   frecvente   de  descarcare   mai   mici   decat   NS   si   sunt   depolarizate   de   stimulul   care   ajunge   de   la   pace-­‐makerul   cu   frecventa  superioara.      Repolarizarea   ventriculara   debuteaza   la   nivelul     celulelor   subepicardice,   deoarece   au   canale   de   potasiu   care   se  deschid  mai  repede,  permitand  o  intrare  mai  rapida  a  K  in  aceste  celule.  

     Primele  se  repolarizeaza  celulele     Ultimele  care  devin  electropozitive  (  se  

Page 2: EKG normal 1 (Stud_L)

 

2    

subepicardice   repolarizeaza)  sunt  celulele  din  zona  subendocardica  

   Pentru  explicarea  aparitiei  tipurilor  specifice  de  modificari  electrocardiografice  se  foloseste  uzual  teoria  vectoriala.  Vectorii  de  camp  electric  sunt  orientati  de  la  (-­‐)  la  (+).  Inregistrarea  grafica  a  unui  vector  (de  obicei  o  rezultanta  )se  face   in   functie   de  proiectia   vectorului   pe   o   axa   de   derivatie   sub   forma   de   unda.  Marimea   proiectiei   (=  marimea  undei)  vectorului  pe  axa  de  derivatie  =  in  functie  de  unghiul  format  de  axa  vectorului  cu  axa  de  derivatie.  Axelor  de  derivatie  utilizate   in  EKG  li  se  atribuie  prin  conventie  o  parte  pozitiva  si  o  parte  negativa.  Daca  proiectia  vectorului  se  face  pe  partea  pozitiva  a  axei  de  derivatie,  unda  inregistrata  de  sistemul  grafic  este  pozitiva  =  deasupra  liniei   izoelectrice;  cand  proiectia  vectorului   se   face  pe  partea  negativa  a  axei  de  derivatie,   sistemul  grafic   inscrie  o  deflexiune  negativa  (=  sub  linia  izoelectrica).    Pentru  usurarea  explicatiei    utilizam  descrierea  unor  vectori  rezultanti  standard,  enumerati  in  ordinea  cronologica  a  aparitiei  lor  +  orientarea  lor  uzuala  normala:  

a) O   rezultanta   vectoriala   atriala   orientata   de   la   dreapta   la   stanga   si   de   sus   in   jos;   vectori   rezultanti   pentru  fiecare  atriu  

b) Vectori  de  depolarizare  ventriculara:  1. Un  vector  rezultant  al  depolarizarii  septale  orientat  de  la  stanga  la  dreapta  si  de  sus  in  jos(partea  stanga  

a  septului  e  prima  care  se  depolarizeaza)  2. Un  vector  rezultant  de  varf  –  orientat  de  sus  in  jos  si  de  la  dreapta  la  stanga  3. Vectori  de  pereti   laterali   :  pentru  peretele  VD  orientat  spre  dreapta(3),  pentru  VS  orientat  spre  stanga  

(3’);  sunt  aproximativ  de  sens  ~  opus  4. Vector  rezultant  al  depolarizarii  bazei  VS,  orientat  de  jos  in  sus  si  spre  stanga  

Ø Rezultanta   tuturor   vectorilor   de   depolarizare   ventriculara   =   axa   electrica   a   inimii   sau   axa   electrica   a  complexului  ventricular.  Aceasta  este  orientata  de  sus  in  jos  si  de  la  dreapta  la  stanga.  

c) Un   vector   rezultant   de   repolarizare   ventriculara   -­‐   orientat   in   general   dinspre   cavitate   [endocard   care   se  repolarizeaza   mai   tarziu   si   ramane   mai   mult   timp   (-­‐)]   spre   epicard   [care   se   repolarizeaza   mai   repede,  devenind  (+)],  de  obicei  de  sus  in  jos  si  de  la  dreapta  la  stanga;  formeaza  cu  axa  electrica  a  depolarizarii  un  unghi  ascutit  de  15°  -­‐  40°.  

   Derivatiile  standard  folosite  in  EKG  sunt  12:  6  frontale  (=  ale  membrelor)  si  6  ale  planului  orizontal  (sau  precordiale).    Derivatiile  planului  frontal  –  folosesc  electrozi  asezati  pe  membre  =  derivatii  ale  membrelor  Se  subimpart  in  2  subseturi:  derivatii  bipolare  si  derivatii  unipolare  ale  membrelor.    Derivatiile  bipolare=  utilizeaza  2  electrozi  cu  pondere  egala  in  explorare,  situati  la  distanta  egala  de  cord:  -­‐D1   =   inregistreaza   diferentele   de   potential   intre   umarul   drept   si   umarul   stang;   electrodul   negativ   plasat   pe  MS  (membrul  superior)  drept,  cel  pozitiv  pe  MS  stang;  axa  derivatiei  D1  este  linia  imaginara  care  uneste  cei  2  electrozi.  -­‐D2  =   inregistreaza  difeerntele  de  potential   intre  umarul  drept  si  MI  (membrul   inferior)stang(  pubis);  electrodul  (-­‐)  peMS  drept,  cel  (+)  pe  gamba  stg;  axa  derivatiei  D2  este  linia  imaginara  care  uneste  cei  2  electrozi.  -­‐D3  =  inregistreaza  diferentele  de  potential   intre  umarul  stg  si  pubis  (MI  stg);  electrodul  (-­‐)  pe  MS  stang,  cel  (+)  pe  gamba  stg;  axa  derivatiei  D3  este  linia  imaginara  care  uneste  cei  2  electrozi.    Orice  axa  de  derivatie  bipolara   inregistreaza  conform  polaritatii  sale  deflexiuni  (+)  si   (-­‐),  mijlocul  axei  reprezentand  punctul  zero  electric;  aceste  derivatii  inregistreaza  proiectii  in  planul  frontal  ale  vectorilor  campului  electric  cardiac.    

Page 3: EKG normal 1 (Stud_L)

 

3    

   

Combinarea  acestor  3  axe  =  un  sistem  triaxial  =  Δ  Einthoven  (  care  e  echilateral).    Derivatiile  unipolare  ale  membrelor    Intr-­‐o  derivatie  unipolara  un  singur  electrod  este  explorator,  el  fiind  situat  intr-­‐un  anumit  punct  al  campului  electric  pe  care  vrem  sa-­‐l  exploram.  Al  doilea  electrod  are  contributie  redusa  in  explorare  =  electrod  indiferent  care  teoretic  trebuie  introdus  in  centrul  campului  cardiac  unde  potentialul  campului  =  0.      Sistemul  Wilson  -­‐    creaza  unui  centru  electric  artificial   (  cu  potential  zero)  scurtcircuitand  cei  3  electrozi  utilizati   in  derivatiile  bipolare   (   cu   rezistente  de  5000  ohmi;  puntul  de   contact   ale   celor  3   cabluri   =  borna   centrala   terminala  (“central  terminal”);  acest  sistem  insa  determina  inregistrarea  unor  deflexiuni  de  amplitudine  mica;  se  noteaza  VR,  VL,  VF    Sistemul  Goldberger  porneste  de  la  sistemul  Wilson  dar  scoate  rezistenta  de  5  Kohmi  de  pe  cablul  derivatiei  in  curs  de   inregistrare   sau   scoate   din   borna   centrala   terminala   cablul   care   scurtcircuiteaza   derivatia   respectiva   =     >    unipolara  amplificata  a  membrelor;  se  noteaza  aVR,  aVL,  aVF    

 

 

     Unipolara  bratului  drept  (a)VR  =  plasarea  electrodului  explorator  pe  bratul  drept  si  cel  indiferent  in  borna  centrala  terminala;   axa   derivatiei   VR   =   linia   imaginara   care   uneste   umarul   drept   cu   centrul   electric   cardiac,   aceasta  reprezentand  segmentul  pozitiv  al  axei;  prelungirea  in  sens  opus  centrului  electric  reprezinta  segmentul  negativ  al  axei  VR.  Unipolara  bratului   stang  (a)VL  =  electrod  explorator  pe  bratul   stang,  electrod   indiferent   in  “central   terminal”;  axa  derivatiei   VL   e   reprezentata   de   linia   imaginara   care   uneste   umarul   stang   cu   centrul   electric   cardiac,   aceasta  reprezentand  segmentul  ei  pozitiv;  prelungirea  in  sens  opus  centrului  electric  reprezinta  segmentul  negativ  al  axei  VL  Unipolara  MI  stang  (a)VF  =  electrod  explorator  pe  MI  stang  electrod  indiferent  in  “central  terminal”;  axa  derivatiei  VF   e   reprezentata   de   linia   imaginara   care   uneste   piciorul   stg.   cu   centrul   electric   cardiac,   aceasta   reprezentand  segmentul  ei  pozitiv;  prelungirea  in  sens  opus  centrului  electric  reprezinta  segmentul  negativ  al  axei  VF    Aceste   3   axe   de   derivatie   ale   derivatiilor   unipolare   formeaza   un   sistem   triaxial   in   care   axele   se   intersecteaza   in  centrul  electric  0,  formand  intre  ele  unghiuri  de  60°.    Prin   combinarea   celor   2   sisteme   triaxiale   (   se   transleaza   dreptele   sistemului   Einthoven   a.i.   sa   se   intersecteze   in  punctul  0  electric   )   se  obtine  un  nou   sistem  de  axe  =  hexaaxial,   in   care   se   formeaza  unghiuri  de  30°   intre  drepte;  respectiv  3  perechi  de  perpendiculare:  D1  cu  aVF,  D2  cu  aVL  si  D3  cu  aVR.    

Page 4: EKG normal 1 (Stud_L)

 

4    

   

 Derivatiile  DI  si  aVL  sunt  numite  si  derivatii  stangi  sau  laterale;  DII,  aVF  si  DIII  mai  sunt  numite  si  derivatii  inferioare.    Derivatiile  planului  orizontal  =  precordiale  Sunt   derivatii   unpolare:     electrodul   explorator   situat   in   anumite   puncte   de   pe   torace,   iar   cel   indiferent   in   borna  centrala  terminala.    Prin  conventie  internationala  6  puncte  toracice  de  fixare:  

-­‐ Punctul  1  -­‐  Spatiul  4  intercostal  parasternal  drept  -­‐ Punctul  2  -­‐  Spatiul  4  intercostal  parasternal  stang  -­‐ Punctul  3  -­‐  La  ½  distantei    intre  punctele  2  si  4  -­‐ Punctul  4  -­‐  Spatiul  5  intercostal  stang  pe  linia  medioclaviculara  -­‐ Punctul  5  -­‐  Spatiul  5  intercostal  stang  pe  linia  axilara  anterioara  -­‐ Punctul  6  -­‐  Spatiul  5  intercostal  stang  pe  linia  axilara  medie  

La  stabilirea  acestor  puncte  s-­‐a  pornit  de  la  o  teorie  a  potentialelor  locale  dupa  care  punctele  1  si  2  exploreaza  VD,  punctul  3  exploreaza  septul  interventricular,  iar  punctele  4  -­‐  6    VS.  In  anumite  cazuri  se  mai  pot  adauga  :  punctul  7  –  spatiul  5  intercostal  stang  pe  linia  axilara  posterioara,  punctul  8-­‐spatiul  5  intercostal  stang  pe  verticala  coborata  din  varful  omoplatului;  sau  derivatii  precordiale  drepte  cu  electrozii  exploratori  situati  in  hemitoracele  drept  in  punctele  echivalente  derivatiilor  din  hemitoracele  stang  Derivatiile   precordiale   se   noteaza   cu   V   +   numarul   punctului   corespondent   (   V1-­‐   corespunde   punctului   1;   pentru  derivatiile    drepte  se  adauga  R  -­‐  ex.  V3R,  V4R  etc.).  Axele  de  derivatie  ale  planului  orizontal  se  intersecteaza  in  punctul  0  electric.  Ca  si  pentru  unipolarele  membrelor,  de  la  punctul  zero  spre  electrodul  pozitiv  este  partea  pozitiva  a  axei,  iar  partea  opusa  este  partea  negativa  a  axei.  V1  si  V2  se  mai  numesc  si  precordiale  drepte,  iar  V5  si  V6  precordiale  stangi.