EDUCATIA INTELECTUALA

Este o componentă a actiunii educationale care constă în transmiterea valorilor umaniste şi ştiintifice de la societate la individ, contribuind la formarea şi dezvoltarea structurilor cognitive.Scopul educatiei intelectuale este trecerea de la întelegerea notiunilor, teoriilor si principiilor la intelectualizarea personalitătii.Educaţia intelectuală are un rol fundamental în cadrul oricărei activităţi de formare-dezvoltare a personalităţii, constituind o premisă calitativă absolut necesară pentru realizarea celorlalte dimensiuni ale educaţiei – educaţia: morală, tehnologică si estetică.Este latura educaţiei care începe să acţioneze pentru modelarea personalităţii de la vîrstele cele mai mici şi care continuă să fie prezentă, la un nivel de modelare superioară a intelectului uman, pe toată perioada vieţii.

Actul intelectual (raţional spunea Aristotel) - este (înseamnă) viaţa". Viaţa fără raţional ar fi fără sens, ar fi întuneric, ar fi act animalic.Educaţia intelectuală contribuie la pregătirea generală şi fundamentală a omului, asigurîndu-i, pe lîngă bagajul şi orizontul general de cultură şi capacităţile intelectuale necesare oricărei dezvoltări şi activităţi – spiritul de observaţie, atenţia, memoria, imaginaţia şi gîndirea, etc.

Educaţia intelectuală se realizează treptat în şcoala generală şi liceu, continuă pe un plan elevat în învăţămîntul superior şi apoi în întreaga viaţă avînd ca strategie studiul individual. Planurile de învăţămînt trebuie să includă, în mod obligatoriu, discipline şi activităţi care să asigure educaţia intelectuală.

Obiectivele educaţiei intelectuale:Educaţia intelectuală are ca obiectiv general formarea-dezvoltarea conştiinţei ştiinţifice care înseamnă stimularea inteligenţei şi a spiritului de investigaţie necesar unui om cult în societatea actuală şi viitoare.Acest tip de educaţie constituie demersul fundamental pentru formarea fiinţei raţionale, care îşi propune maturizarea intelectuală a individului, adică dobîndirea concomitentă a cunoştinţelor de bază şi funcţionale, care să-i permită integrarea într-o formă de viaţă spirituală, şi a metodei de învăţare, care să-i confere autonomie şi capacitatea de a lua decizii importante şi a determina schimbări pozitive îm mediul care trăieşte.

Obiectivul general al educaţiei intelectuale poate fi atins prin intermediul unor obiective specifice angajate în dobândirea unor cunoştinţe ştiinţifice şi capacităţi ştiinţifice, realizabile îndeosebi, dar nu exclusiv, în cadrul procesului de învăţământ. Dintre obiec tivele specifice importante subliniem:Însuşirea cunoştinţelor de bază şi a cunoştinţelor operaţionale (înzestrarea tinerilor cu un sistem multilateral de cunoştinţe), care-i permit copilului să se descurce în situaţii de viaţă şi-n situaţii de învăţare concrete.

Dezvoltarea şi perfecţionarea capacităţilor (proceselor) de cunoaştere – atenţia, memoria, imaginaţia, gîndirea, limbajul, spiritul de observaţie şi creativitate, etc – obiectiv cognitiv-formativ.Formarea abilităţilor (deprinderilor) şi capacităţilor intelectuale - Formarea intelectuală începe cu dobîndirea deprinderilor elementare: scris, citit, socotit, fără de care nu e posibilă formarea deprinderilor şi a capacităţilor superioare - deprindere de studiu cu cartea, deprindere de experimentare, investigaţie, capacitatea de identificare şi utilizare a surselor de informare, întocmirea de fişe, rezumate, sinteze, utilizarea computerului etc.

Cultivarea sentimentelor intelectuale şi dezvoltarea motivaţiei pentru activităţile intelectuale; realizarea acestui obiectiv asigură continuitatea şi temeinicia învăţării pe parcursul întregii vieţi.Însuşirea normelor de igienă a activităţii intelectuale. Rolul lor este de a preveni surmenajul, de a contribui la întreţinerea energiei intelectuale şi la înţelegerea naturii şi a condiţionărilor actului de cunoaştere. De aceea ele nu trebuie însuşite mecanic, ci împreună cu semnificaţia respectării lor. ---Aceste obiective se cer realizate în strînsă corelaţie, în proporţii şi maniere specifice fiecărui context de învăţare, şi se concretizează în structura intelectuală a fiecărui elev. Rolul profesorului în realizarea acestor obiective este esenţial; se poate spune chiar că împlinirea lor este direct legată de conştientizarea de către profesor a rolului său în formarea intelectuală a elevilor. Profesorul nu este doar un „transmiţător” al cunoaşterii, ci mai degrabă un mediator şi un organizator al comunicării cunoaşterii; el este, în acelaşi timp, un model de viaţă intelectuală.Conţinuturile specifice educaţiei intelectuale sunt preluate şi prelucrate pedagogic din domeniul tuturor ştiinţelor: al ştiinţelor matematice, al naturii, al ştiinţelor istorice, al ştiinţelor socioumane. Conform obiectivelor specifice, în sfera cunoştinţelor, integrăm informaţiile, deprinderile şi strategiile ştiinţifice; în sfera capacităţilor, integrăm aptitudinile şi atitudinile, considerate, din perspectivă pedagogică, premise şi efecte ale cunoştinţelor ştiinţifice, în ansamblul lor conţinuturile specifice educaţiei intelectuale constituie premisa calitativă absolut necesară pentru realizarea celorlalte dimensiuni ale educaţiei (morală, tehnologică, estetică, fizică).

Metodologia educaţiei intelectuale respectă particularităţile fiecărei vîrste psihologice şi sociale (şcolară, profesională etc.) care solicită strategii pedagogice angajate special pentru adaptarea interesului cognitiv la un obiect real, reflectat prin diferite sisteme şi circuite valorice. Putem evidenţia următoarele metode didactice, îndeosebi cele bazate pe investigaţie: observarea, experimentul, modelarea, problematizarea, documentarea. Un rol major revine şi exerciţiului algoritmic şi euristic, lecturii dirijate, descoperirii, demonstraţiei, instruirii programate ...Principiile educaţiei intelectuale încearcă să reglementeze şi să ordoneze din punct de vedere normativ un set de cerinţe referitoare la: a) asigurarea interdependenţei între cunoştinţe şi capacităţi, între latura teoretică şi latura practică a conştiinţei ştiinţifice; b) valorificarea prioritară a resurselor cognitive ale gândirii.---Multe cercetări au dus la concluzia că educaţia intelectuală nu valorifică decît o mică parte din potenţialul elevilor (Mialaret, 1991); aceasta înseamnă că alegerea metodelor şi a conţinuturilor educaţiei intelectuale, precum şi concretizarea lor în procesul didactic nu se realizează cu destulă eficienţă. Autorul consideră că una dintre condiţiile eficientizării activităţii intelectuale în şcoală este de ordin epistemologic; a cunoaşte înseamnă, înainte de toate, a determina posibilităţile şi limitele individuale ale cunoaşterii, a învăţa presupune a şti cum să înveţi eficient.