EDUCAŢIA NONFORMALĂ

Educaţia nonformală alături de educaţia formală şi educaşia informală reprezintă ansamblul acţiunilor şi al influenţelor pedagogice desfăşurate, succesiv sau simultan, în cadrul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane. Pentru a deveni o dimensiune permanentă a existenţei umane, educaţia trebuie să aibă un caracter global, conjugând armonios şi eficient educaţia formală cu cea nonformală şi informală. Clasificarea formelor educaţiei poate urma o traiectorie socială polară, care reflectă gradul de organizare şi eficacitate pedagogică angajat, prin modalităţi variate:

a) la nivel instituţional:- educaţia formală- educaţia nonformală;

b) la nivel noninstituţional: - educaţia informală

Criterii de comparaţiea) Cine face educaţie:

- şcoala în cazul educaţiei formale- muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor, organizaţiile nonguvernamentale în cazul

educaţiei nonformale- familia, grupul de prieteni, mass media în cazul educaţiei informale

(Pasi Sahlberg, “Building Bridges for Learning – Recunoaşterea şi valorificarea educaţiei nonformale în activităţile cu tinerii”).

b) Subiectul educaţiei (actorii care desfăşoară acţiuni de educaţie)- instituţii de educaţie (şcoli, grădiniţe, licee, universităţi- instituţii a căror

principală misiune este educaţia) în cazul educaţiei formale- instituţii culturale (teatre, muzee, biblioteci, case de cultură etc.), organizaţii

nonguvernamentale, alte instituţii care au ca misiune conexă educaţia şi cultura în cazul educaţiei nonformale

- familia, media, grupul de prieteni, oricine exercită o influenţă educaţională neintenţionată sau neorganizată în cazul educaţiei informale

c) Gradul de pregătire al "educatorului"- personal didactic calificat în cazul educaţiei formale- personal calificat în diferite domenii de activitate, uneori având şi pregătire

didactică în cazul educaţiei nonformale- pregătire didactică absentă sau sporadică, pregătirea nu este o condiţie a influenţei

educaţionale în cazul educaţiei informaled) Finalităţi ale educaţiei

- clar stabilite şi gradate pe etape de studiu, pe discipline etc. în cazul educaţiei formale

- stabilite pentru fiecare activitate, fără o organizare pe termen lung în cazul educaţiei nonformale

- nestabilite în cazul educaţiei informalee) Conţinutul educaţiei

- organizat pe ani de şcolaritate (etape de vârstă), pe profiluri / filiere profesionale în cazul educaţiei formale

- relativ organizat pe arii de interes în cazul educaţiei nonformale- neorganizat, contextual în cazul educaţiei informale

1

„Şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştinţe străine”, ci ar trebui „să fie orientată spre dezvoltarea calităţilor personalităţii, adică spre un învăţământ educativ”

f) Modalităţi de certificare- certificate recunoscute la nivel naţional/ internaţional în cazul educaţiei formale- certificate de participare, certificate de absolvire a unor stagii în cazul educaţiei

nonformale- fără certificare în cazul educaţiei informale

Educaţia nonformală este definită astfel:

educaţia primită în afara şcolii sau în afara anilor afectaţi prin statutul şcolarităţii („Dicţionarul intenaţional al educaţiei”) educaţia care are loc în afara şcolii- de exemplu, prin influenţa mediului familial, al grupurilor de prieteni şi al mediului de viaţă ( Terry G. Page et al., 1977) educaţia urmărită în afara sistemului şcolar, într-o manieră regulată sau intermitentă; educaţia nonformală poate fi considerată ca un ansamblu de mijloace extraşcolare de a dobândi cunoştinţele generale sau calificări profesionale („Terminologia învăţământului tehnic şi profesional, 1978); orice activitate educativă structurată într-un cadru nonşcolar (diferite organizaţii ale tinerilor, cluburi, asociaţii dicerse, ONG-uri etc.) ( „Vocabularul educaţiei”, 1979); orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal şi care oferă tipuri selectate de învăţare a subgrupelor specifice populaţiei- atât copii, cât şi adulţi (Coombs şi Ahmed, 1974); o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formative ) C. Moise, T. Cozma) reprezintă ansamblul acţiunilor pedagogice proiectate şi realizate într-un cadru instituţionalizat extradidactic constituit ca "o punte între cunoştinţele asimilate la lecţii şi informaţiile acumulate nonformal( Văideanu, George).

Educaţia nonformală, îşi are începuturile încă din timpul fondării educaţiei. O caracteristică nou apărută la acest tip de educaţie, este rolul de mijlocitor pentru cei care nu au acces la educaţia formală. Acest tip de educaţie conţine majoritatea influenţelor educative, care au loc în afara clasei. Acestea sunt activităţi extradidactice sau activităţi opţionale sau facultative. Educaţia nonformală are un caracter mai puţin formal, dar cu acelaşi rezultat formativ. Acţiunile educative, care sunt plasate în cadrul acestui tip de educaţie, sunt flexibile, şi vin în întîmpinarea diferitelor grupuri sociale, particular pentru fiecare persoană. Educaţia nonformală este caracterizată prin:- răspunderea concretă la cerinţele fixate;- permite momente de abstractizare, prin extragerea de cunoştinţe din viaţa practică;- scoate din educaţie, funcţia de predare, lăsând loc funcţiei de învăţare;- elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi;-are caracter facultativ sau opţional;- nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă;- permite punerea în valoare a aptitudinilor şi intereselor copiilor şi tinerilor;- permite o mare varietate de forme, flexibilitate sporită a formelor, cunoaşte modalităţi diferite de finanţare;- facilitează promovarea muncii în echipă şi a unui demers pluri sau interdisciplinar; -accentuează obiective de tip formativ-educativ. Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin: • valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional; • oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil şi mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene; • participare voluntară, individuală sau colectivă; • modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor - gama largă de activităţi pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe;

2

• dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi; pe lângă informaţiile şi competenţele specifice anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau activităţile nonformale, elevii îşi dezvoltă şi capacităţi organizatorice, capacităţi de autogospodărire, de management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme; • un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc. Obiectivele pedagogice specifice educaţiei nonformale completează resursele educaţiei formale la nivelul unor coordonate "de vocaţie" aşa cum precizează Viviane Landsheere:

- sprijinirea elevilor, studenţilor, adulţilor etc. cu şanse speciale-minime-maxime, de reuşită şcolară, profesională etc;

- stimularea dezvoltării personalităţii elevilor, studenţilor etc. şi a comunităţii educative locale, la niveluri de performanţă şi de competenţă superioare, relevante în plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic;

- valorificarea adecvată a strategiilor de proiectare-realizare a acţiunilor (de formare si de perfecţionare profesională;

- de organizare a timpului liber; de alfabetizare funcţională a grupurilor sociale defavorizate.

Educaţia nonformală sprijină, direct şi indirect, acţiunile şi influenţele sistemului de învăţământ prin două circuite pedagogice principale: a) un circuit pedagogic situat în afara clasei: - cercuri pe discipline de învăţământ, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice / transdisciplinare;- ansambluri sportive, artistice, culturale etc; - întreceri, competiţii, concursuri, olimpiade şcolare. b) un circuit pedagogic situat în afara şcolii: - activităţi perişcolare- organizate special pentru valorificarea educativă a timpului liber: - cu resurse tradiţionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universităţi populare, vizionări de spectacole (teatru, cinema etc.) şi de expoziţii etc; - cu resurse moderne: videotecă, mediatecă, discotecă; radio- televiziune şcolară; instruire asistată pe calculator, cu reţele de programe nonformale etc; - activităţi paraşcolare- organizate în mediul socio-profesional, ca "soluţii alternative" de perfecţionare, reciclare, instruire permanentă, instituţionalizate special la nivel de presă pedagogică, radio-televiziune şcolară; cursuri, conferinţe tematice - cu programe speciale de educaţie permanentă etc. Teoria "deşcolarizării societăţii" a lui Ivan Iuich propune "patru reţele ale cunoaşterii" caracteristice pentru "noile instituţii educative" de tip nonformal: a) o reţea de "servicii utilizată în activitatea zilnică " care pun la dispoziţia publicului diferite "obiecte educative": instrumente, biblioteci, laboratoare, săli de expoziţii, săli de spectacol, muzee etc; b) o reţea de "schimburi de cunoştinţe" actualizate, bazată pe "o listă de persoane" dispuse şi capabile de asemenea activităţi; c) o reţea de comunicare susţinută printr-un organism care "facilitează întrunirile între "semeni" şi înregistrarea dorinţelor în materie de educaţie;d) o reţea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de "servicii educative" oferite chiar la nivelul unui "anuar". Conţinuturile educaţiei nonformale urmăresc desfăşurarea unei activităţi cu caracter formativ, prin excelenţă, dirijate de personalul specializat în strânsă legătură cu părinţii, elevii, organizaţiile nonguvernamentale social-culturale.

Conţinutul şi metodologia educaţiei nonformale evidenţiază următoarele note specifice care apar la nivel funcţional-structural pe fondul unui plus de flexibilitate realizat în raport cu educaţia formală şi de deschidere în raport cu educatia informală: a) proiectarea pedagogica neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate şi educaţie permanentă - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic etc; b) organizaţia facultativă, neformalizată (ONG), cu profilare dependentă de opţiunile elevilor şi ale comunităţilor şcolare şi locale, cu deschideri speciale spre experiment şi inovaţie;

3

c) evaluarea facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale. Aceste note specifice explică avantajele dar şi limitele educaţiei nonformale dependente de incapacitatea momentană a acesteia de validare socială a rezultatelor care "nu conduc decât rareori la o calificare oficială a competenţelor" după Viviane De Landsheere.

Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală

1. Activităţi directe în sprijinul instruirii elevilor- activităţi individuale

- consultaţia- antrenamentul

- activităţi de grup- meditaţia- cercul pe materii- vizita de lucru 2. Activităţi directe în sprijinul educării elevilor

- formarea competenţelor de organizare-autoorganizare- atribuirea de sarcini- organizarea clasei de elevi

- acţiuni unidisciplinare- excursia de studiu- concursul şcolar, olimpiade- sesiuni de comunicări ştiinţifice

- activităţi pluri şi interdisciplinare- cercurile extracurriculare ( tehnologic, cultural, ecologic, sportiv, umanitar)- serbările şcolare- competiţii culturale- competiţii sportive- expoziţii şcolare- vizite de studiu în ţară sau în alte ţări- ateliere teoretice şi practice (pictură, muzică, fotografie, graffitti, teatru, IT)- activităţi culturale -vizite la muzee, centre culturale- mese rotunde- tabere şcolare- cluburi şcolare- jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”), jocuri de cooperare- discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la

ora actuală- acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale ( Crucea Roşie, Salvaţi copiii,

Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”) prin promovarea de proiecte pe cele cinci piste educaţionale (dezvoltarea fizică, dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea afectivă, dezvoltarea socială, dezvoltarea spirituală).

3. Activităţi indirecte în spijinul educării-comemorări sau festivităţi- şcoala părinţilor- şedinţa cu părinţii- consultaţii pentru părinţi- invitaţi- personalităţi, reprezentanţi ai unor instituţii culturale, sportive, medicale, organizaţii socio-profesionale

4. Activităţi indirecte în spijinul instruirii- amenajarea unor spaţii destinate unei discipline: punctul, colţul, centrul, atelierul... disciplinei- traducerea unor mijloace informatice de predare În ceea ce priveşte desfăşurarea educaţiei nonformale, L. Srinivasan (1985) distingea patru mari opţiuni metodologice generale:

- centrată pe conţinuturi (sănătate, planing familial, formare agricolă);4

- centrată pe probleme ale vieţii cotidiene;- centrată pe conştientizare (în vederea cunoaşterii şi respectării drepturilor şi

libertăţilor individuale);- educaţie umanistă (cultivarea unei imagini corecte despre sine, a încrederii în

capacităţile de iniţiativă, de creaţie, de decizie.

Limitele educaţiei nonformale reflectă fluiditatea structurilor organizatorice focalizate în prea mare măsură asupra obiectivelor pe termen scurt şi asupra "libertăţii" metodologice a educatorilor. Ele comportă, astfel, trei riscuri pedagogice majore:

- promovarea unui activism de suprafaţă dependent doar de îndeplinirea obiectivelor concrete;

- avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelaţia funcţională dintre subiectul şi obiectul educaţiei;

- eludarea posibilităţilor de validare socială reală a rezultatelor în raport cu "diplomele şi certificatele" obţinute la nivelul educaţiei formale.

- neimplicare totală ci doar de suprafaţă a celor care îndrumă aceste activităţi Educaţia nonformală oferă un câmp motivaţional mai larg şi mai deschis procesului de formare-dezvoltare a personalităţii elevului, având o capacitate rapidă de receptare a tuturor influenţelor pedagogice informale, aflate, altfel, într-o expansiune cantitativă greu controlabilă. Dezvoltarea educatiei nonformale oferă sugestii şi chiar soluţii pentru depăşirea prelungitei "crize a şcolii".

Întocmit,Instit. Viorica Sava

5