EDITORIALSuntem la sfîrșit de an. Ca

de fiecare dată facem un bilanț al realizărilor dar privim și spre anul care va veni. În 2014 marile proiecte pe care ni le-am propus s-au realizat, aș spune, cu mai mare vizibilitate în mediul românesc. Și mă gîndesc, în primul rînd, la Festivalul Strada Armenească (vezi suplimentul) ce a avut un succes enorm dacă ne gîn-dim doar la cei peste 25 de mii (după estimările noastre) de oameni care au trecut pe porțiunea de stradă ce a găz-duit manifestările culturale. Mo-bilizarea a fost mult mai bună iar invitații ce s-au perindat pe scena plasată în stradă s-au întrecut în a-și arăta profesionalismul. Fie că vor-bim de dansatori, cîntăreți sau actori. Un alt moment important a fost Expoziția de costume armenești de la Cluj, oraș care a intrat deja în circuitul tradițional al acți-unilor pe care armenii le or-ganizează an de an. Gherla este un alt punct important, fostul Armenopolis rede-venind orașul armenilor. Și cu sprijinul oficialităților lo-cale care au înțeles că isto-ria acestui loc și, de ce nu, renașterea orașului poate veni și prin manifestările ce reamintesc de un trecut prosper, datorat și arme-

nilor. Pe harta realizărilor trebuie să punem un steguleț și în dreptul orașelor Bacău, Constanța, Pitești, Iași, Su-ceava, Tulcea sau Botoșani unde armenii din filialele noastre au organizat ma-nifestări culturale sau edu-caționale la care au par-ticipat sau au fost implicate și instituții locale. Iată doar cîteva din temele propuse: Zilele Filmului Armenesc sau Școala de vară acțiuni realizate la Bacău, Zilele Culturii Armene sau Lansări de carte organizate la Con-stanța, Seară culturală - con-cert de jazz la Pitești, 45 de ani de jazz cu Harry Tavitian (Iași) sau Biserica Armeană în istoria Iașului, 190 de ani de la întemeierea Școlii Ar-mene din Suceava și Seara Comunităților Etnice la Su-ceava. Tabăra tineretului de la Sulina. Să reamintim că în comunitățile noastre, c a î n f i e c a r e a n , s - a c o m e m o r a t Genocidul în ziua de 24 aprilie iar la Bu-curești și Bacău au avut loc mitinguri în spații publice. De asemenea aniversarea primei republici de la 1918, în data de 28 mai, sau Ziua Națională a actualei Repub-lici Armene, din 21 septem-brie, au fost marcate prin acțiuni, în toate filialele. De asemenea editura Ararat a publicat o serie de volume de interes pentru armeni și nu numai.

BILANȚ 2 0 1 4

Nu în ultimul rînd trebuie să amintim de acțiunea

deosebită de la Pitești prin care, cu sprijinul munici-palității și al Arhiepiscopiei Armene a fost inaugurat un khacikar într-o piațetă din oraș. Monumentul amintește de genocidul din 1915 și a fost dezvelit în deschiderea Conferinței Internaționale de la București cu tema Primul Razboi Mondial şi influenţa sa asupra formării Diasporei armene, organizată de Arhi-episcopia Bisericii Armene din România, la care au participat personalităţi inter-naţionale marcante, prelaţi, istorici sau activişti pentru cauza armeana din Diaspo-ra. Amintesc și de acțiunile comune ale Bisericii Armene cu Uniunea Armenilor care au avut în vedere o mai bună organizare a sărbătorilor re-ligioase sau a madagh-ului în parohiile din țară. Conclu-zia ar fi că a fost un an bo-gat și nu am enumerat aici acțiunile pe diverse teme, ce s-au desfășurat la Centrul Cultural din București sau în alte locații ce s-au dovedit a fi bune ocazii pentru armeni de a se întîlni. Felicitări tutu-ror celor care s-au implicat în acțiuni pentru că suntem o comunitate ce trebuie să-și continue menirea. De a fi ar-meni.

Mihai STEPAN CAZAZIAN

4

Sămbătă seara, pe 6 decembrie a.c.,

chiar de ziua Sfântului Nico-lae, aducătorul de bucurii pen-tru toți copiii, a avut loc – în cadrul Programului cultural al Bisericii Apostolice Armene din Constanța – (cu știința, ac-ceptul și binecuvântatea Î.P.S. episcop Datev Hagopian), un eveniment cu dublă semnifi-cație, după cum ne-a explicat preotul nostru paroh Oshakan Khachatryan: aniversarea a 145 de ani de la nașterea marelui compozitor Soghomon Sogho-monian KOMITAS și comem-orarea – anticipativ – a 100 de ani de la Genocidul împotriva poporului armean. Conform tradiției, acți-unea a început cu binecuvân-tarea părintelui, care a adre-sat apoi un cuvânt introductiv publicului, adunat în număr mare, ca răspuns la chemar-

ea lansată de părinte atât de la amvon, cât și prin afișul de care s-a ocupat personal. Sfinția Sa a lămurit sărbătorirea împreună a celor două evenimente, dată fiind legătura cauzală dintre ele: Komitas, marele compozi-tor armean, despre care aveam să aflăm mai multe amănunte decât cunoșteam deja, a fost tot o victimă a genocidului, un martir care și-a purtat crucea prin așezămintele de sănătate europene timp de peste douzeci de ani. Partea esențială a acțiunii a constat din recita-lul doamnei preotese Armine Khachatryan, soprană lirică de coloratură, care – după un gru-paj de versuri din Baruir Sevak – a interpretat cu talent, culoare și personalitate, treisprezece piese muzicale, îndeosebi, cu caracter religios, din cele mai remarcabile compoziții ale lui

Komitas, dar și cântece laice din folclorul muzical armean, pre-cum și lucrări din creațiile altor cunoscuți compozitori armeni, acompaniată la pian de prof.Inga Dășanu. Spicuim dintre acestea: Ter Voghormea, Havun havun, Surp Surp, Nor dzaghig, Mayr yev Guys, Lusneag kish-er, Chinar es, Hov Arek, Grunk, etc., precum și Ave Maria de Caccini. Cu vocea sa caldă, cu inflexiuni catifelate, interpreta a însuflețit toată sala, oferin-du-ne un adevărat regal care ne-a impresionat și emoționat.Piesele muzicale au alternat cu lectura celor două comunicări redactate de părintele paroh Os-hakan Khachatryan, Komitas – viața și activitatea și Genocidul poporului armean și ecourile lui internaționale , traduse și citite de Arșaluis Gurău și, respectiv, Azaduhi Benlian. Invitat special, tânărul elev Aram Niță a recitat în limba română poezia, devenită imn al genocidului, Surperu achkeră (Ochii Sfinților) de T.Donoyan (traducere de A.Gurău); apoi a interpretat la pian piese muzi-cale din Ceaikovski. În cuvântul său de încheiere, părintele a subliniat importanța celor două eveni-mente: necesitatea ca tinere-tul armean să cunoască și să aprecieze valoarea încă insufi-cient cercetată a compozitoru-lui Komitas, creator original, culegător de folclor și anima-tor cultural deopotrivă, a cărui contribuție la dezvoltarea cul-turii muzicale armene este in-comensurabilă; mari muzicieni ai vremii l-au apreciat și iubit, numindu-l „părintele genial”: Camille Saint-Saëns, Claude Debussy, Gabriel Fauré, etc. Fiind printre primele victime ale genocidului împotriva poporului armean, Komitas a

SEARĂ DE MUZICĂ ȘI POEZIE LA CONSTANȚA

AA

AR R

T23 - 24 / 2014

E V E N I M E N Tpurtat cu sine 20 de ani povara caznelor și grozăvilor care s-au abătut asupra armenilor. „al-bit de singurătate și durere, la 22 oct. 1935, într-un spital din suburbia de Villejuife, mintea și inima plină de iubire a marelui muzician au încetat să mai existe.”(O.H.) Genocidul este pen-tru noi o temă permanentă – a continuat părintele - pe care trebuie să o avem în vedere continuu, mereu în fața ochilor noștri, atât cât vom trăi. Ceea ce s-a întâmplat cu bunicii, moșii și strămoșii noștri nu poate fi uitat, în ciuda vocilor negațion-iste sau a celor care vor să-i minimalizeze amploarea și tragismul. Trebuie să spu-nem copiilor noștri și copiilor copiilor noștri, pentru ca nicio-dată să nu fim tentați să uităm atrocitățile săvârșite împotri-va pașnicului nostru popor. În anul care se apropie, 2015, vor continua manifestările de acest fel, organizate atât de Biserica armeană, cât și de filiala locală a U.A.R., la care este necesar să fim prezenți și să le sprijinim. Acțiunea s-a închei-at cu mulțimea de buchete primite de doamna Armine Khachatryan și în ropotele de aplauze, care i-au răsplătit prestația și dăruirea. O fo-tografie de grup a marcat în amintire pentru viitor această seară reușită. Ecourile acestei acțiuni nu s-au risipit totuși o dată cu încheierea sa. Publicul a coborât în sala de protocol a bisericii, unde – prin grija părintelui paroh – am fost invitații săi la o cafeluță și dulciuri. S-ar putea spune chiar că aici au continuat cu însuflețire și încântare dis-cuțiile despre temele prezentate .

Arșaluis GURĂU

6

În 7 decembrie ne-am întâlnit pentru a patra oară. Din nou ar-menii – din Cluj şi Gherla – au venit în vizită la noi, evreii clu-jeni. Spectatorii sosiţi în număr mare la evenimentul găzduit de Casa Tranzit şi anunţat prin-tr-un afiş elegant – creat de Hanna Vári – au fost salutaţi din partea gazdelor, de Robert Schwartz, preşedintele Comu-nităţii Evreilor Cluj. Azaduhi Varduca-Horenian, preşedinte UAR Cluj a prezentat o sensi-bilă analiză a tâlcului apropierii celor două minorităţi etnice, iar Ioan Esztegar, preşedintele UAR Transilvania şi conducătorul consistentei delegaţii armeneşti din Gherla, enumerând câteva trăsături comune ale evreilor şi

armenilor, a arătat că în ciu-

ARMENII şi EVREII la a IV-a

ÎNTÂLNIRE „ÎNTRE PRIETENI”

da momentelor tragice trăite în istorie, cele două popoare ştiu să se distreze, ceea ce ar fi cazul să dovedească şi cu acest prilej. Şi de astă dată gherlenii l-au adus cu ei şi pe Zoltán Blum, singurul evreu care mai trăieşte în fostul Armenopolis.Programul artistic susţinut de for-maţiile artistice – cunoscute şi aşteptate de public – a început cu exoticele cântece armeneşti inter-pretate cu simţire de Corul Bisericii Armeneşti din Gherla, alcătuit din multe doamne inimoase, o domnişoară violoncelistă şi de un singur domn: parohul bisericii armeneşti. Formaţia corală îndru-mată de Anna Molnár a interpre-tat melodii bisericeşti şi populare.Corul Şira Hadaşa, al Comu-nităţii Evreilor din Cluj – diri-

jor prof. Ecaterina Halmos – s-a prezentat cu un program alcătuit din cântece de Şabat şi de Hanu-ka, precedate de prezentări leg-ate de semnificaţia religioasă şi tradiţională a celor cântate. Voc-ile cele mai bune au fost scoase în evidenţă prin partiturile solo, în duet sau cvartet.

Apoi – în perfectă armonie cu evenimentul – au intrat în scenă corurile reunite care au interpre-tat cu însufleţire un cântec arme-nesc şi unul evreiesc. Strădania de a-şi învăţa reciproc cântecele – inclusiv pronunţia armeană şi ebraică – a fost foarte apreciată de public.Actorul şi realizatorul TVR Cluj Karen Attila Sebesi – un armean vechi prieten al evreilor (semnând regia mai multor spec-tacole de Purim) – a dat citire unor fragmente literare şi poezii evreieşti şi armeneşti, în limbile română şi maghiară (vorbite de armenii şi evreii ardeleni).Formaţia de muzică klezmer Mazel Tov – dirijor Vasile So-cea, solistă Sulamita Socea – a antrenat auditoriul cu melodii de

Corul Bisericii Armene din Gherla, dirijor Anna Molnár

E V E N I M E N T

AA

AR R

T23 - 24 / 2014

Corul Şira Hadaşa, al Comunităţii Evreilor Cluj, dirijor prof. Ecaterina Halmos

Actorul Karen Attila Sebesi citeşte din literatura armeană şi evreiască

Hanuka şi suite tradiţionale, ca în final s-o invite pe Kamilla Kasa-bian, mica solistă a UAR Cluj, pentru a cânta împreună o melo-die armenească. Numărul ad-hoc a fost recompensat cu ropote de aplauze.Apoi a intrat în scenă dansul ar-menesc adus de cele mai gingaşe reprezentante ale sale: fetiţele din formaţia Nur a UAR Cluj. Tania Varduca a delectat publicul cu un dans oriental, iar micuţele sale coechipiere au dansat armeneşte, cu multă graţie.Spectacolul s-a încheiat cu un buchet policrom şi animat de dansuri armeneşti, de dra-goste şi de luptă, prezentat cu multă frenezie de formaţia Hay-akhaghak, din Gherla.Cea de a patra ediţie a întâl-nirii ÎNTRE PRIETENI s-a încheiat cu degustarea prepa-ratelor evreieşti tradiţionale – precum ciulentul – şi a celor israeliene, gătite de Gheorghe Eisikovits, un împătimit al artei culinare.Trataţia delicioasă a înlesnit dis-cuţiile prieteneşti dintre gazde şi oaspeţi (printre care s-au aflat şi de astă dată István Vákár, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Cluj, Marius Sabo, primarul municipiului Gherla, şi Lucian Nastasă-Kovács, directorul In-stitutului de armenologie şi al Muzeului de Artă din Cluj ).M-am bucurat să fiu moderatorul evenimentului din 7 decembrie, cu satisfacţia că această întâlni-re iniţiată (de mine) acum patru ani are şanse – graţie susţinerii ambelor comunităţi etnice – să devină o tradiţie.

(Fotografiile din acest articol au fost puse la dispoziţie de Robert Schwartz şi István Vákár)

Andrea GhIȚĂ Dansează Tania Varduca

8

Câteva gânduri în noapte pentru

această ocazie specială… De ce această întâlnire între prieteni: evrei şi armeni în a patra ediţie? În policromia confe-sională şi etnică din Transil-vania (să ne amintim de Dieta de la Turda din 1568 când s-a declarat libertatea religiilor şi a conştiinţei în Transilva-nia) ca într-un ceaun enorm de bunătăţuri cu arome fascinante : români, maghiari, evrei, saşi, ţigani, armeni… Pentru con-vieţuirea lor este nevoie de re-spect reciproc, toleranţă, pace şi înţelegere. Uneori această pace se instalează spontan ca-n 89, când toţi eram ca fraţii, al-teori instalarea păcii cere multă înţelepciune, răbdare şi timp. Trebuie să găsim soluţii. De-mocraţia, ce se poartă acum, dă dreptul fiecăruia să aibă păreri, întrebări, revendicări, dar deci-zia este după voinţa majorităţii.Un profesor ştie că în cazul unei întrebări frumoase, adică mai dificile, soluţia nu vine de la majoritate, ci de la una, două persoane sau poate de la nici una. Majoritatea nu întotdeau-na dă soluţia cea mai bună. În

cazul ştiinţelor exacte, aceste soluţii bune se impun printr-o argumentare temeinică, dar în-tr-o societate democratică de-cide votul majorităţii, adică nu neapărat soluţia cea mai bună învinge. E nevoie de soluţia bună, care asigură acea pace prielnică dezvoltării optime a tuturor părţilor, dar nu impusă ci acceptată democratic. Aici este rolul liderului ca prin in-teligenţă guvernată de conşti-inţă şi nobleţe sufletească, întâi să găsească soluţia bună şi apoi s-o facă acceptată de majori-tate. Din păcate se întâmplă ca interesele particulare să dărâme vise, speranţe, posibilităţi de

bine, dacă în spatele lor se găsesc saci cu dolari sau euro. Şi acum încerc să răspund la prima întrebare: De ce din nou împreună? Evreii şi armenii am avut şi unii şi alţii o istorie zbuciumată: cu izbânzi dar şi cu căderi scăldate în sânge şi mari suferinţe de aceea avem înţelegerea ca să încapă în noi atât sărbătorile victoriilor uno-ra sau altora cât şi suferinţele tuturor care-şi plâng fraţii sau pierderile unor bătălii, fără jigniri. Să acceptăm istoria bună sau rea fără a trece peste cadavrele unora sau altora, să sprijinim găsirea unor soluţii pentru societatea noastră care să aducă maxim posibil de bine tuturor părţilor sociale în dia-log. Noi suntem împreună pen-tru că şi unii şi alţii (aici voiam să ajung)avem înţelepciunea, inteligența şi nobleţea sufletească, câşti-gate de-a lungul istoriei, nece-sare să facem ca viaţa să fie frumoasă, să merite să fie trăită.

* discurs rostit la cea de a IV-a întâlnire dintre armenii şi evreii din Cluj şi Gherla, 7 dec. 2014

http://www.baabel.ro

Azaduhi Varduca-horenian: GÂNDURI la ÎNTÂLNIREA „ÎNTRE PRIETENI”*

A C U M 7 5 D E A N I

N o i e m b r i e 1 9 3 9

În Noiembrie deja iarna îşi arăta colţii însoţită de război cu întregul său alai de victime, suferinţe şi deznădejde în în-treaga Europă. Se tem toate popoarele, se tem şi armenii ale căror răni nici măcar nu se opriseră din sângerat. Ararat-ul ne povesteşte cu un fals opti-mism aceste temeri: ”Ziarul Le Petit Parisiene publică un apel al Uniunei Armenilor din Franţa prin care cere Gu-vernului francez să înroleze pe toţi armenii capabili de a purta armă spre a lupta pentru apărarea libertăţii primejduite a popoarelor. Apelul exprimă ataşamentul armenilor către ţara ospitalieră. Dr.B.Kololian preşedintele Uniunei Medi-cilor Armeni a adresat Dlui.Daladier o scrisoare prin care face cunoscut Primului Minis-tru că toţi medicii, farmaciştii şi dentiştii armeni din Franţa cari încă nu au fost mobilizaţi se ţin la dispoziţia autorităţilor militare. “Probabil ca un gest de bunăvoinţă, ca o consecinţă a acestui apel, imediat Guver-nul Francez a mai acordat încă trei milioane de franci pentru ajutorarea emigranților armeni din Sangeak pe lângă cele 10 milioane atribuite anterior.

Între timp, în România viitorul Rege Mihai I împlinise 18 ani iar tatăl său, Regele Carol II îşi aniversase domnia. Cu această ocazie, pe prima pagină în Ararat Mestugean publică un laudatio excesiv cu care lumea era deja obişnuită: “Puţini sunt regii care să fie iubiţi de popoarele lor atât de mult ca MS Regele Carol II. Pentru că poporul României care a văzut roadele acestei domnii cunoaşte înţelepciunea Rege-lui său şi nepreţuitele calităţi cu care este înzestrat. Pentru că românii ştiu că tot gândul, toată inima Suveranului său sunt închinate ţării sale. Cu ocazia aniversării Regelui s-au cel-ebrat Te-Deumuri solemne în toate bisericile armene din ţară în prezenţa organelor parohiale a şcoalelor şi a mulţimei cred-incioşilor.În Capitală, după Te Deum s-a dat o serbare la şcoa-la armeană. S-a cântat cântece patriotice iar Dşoara Bogdan, profesoară, a schiţat viaţa şi opera Suveranului.O serbare a avut loc şi la şcoala dela Obor unde a vorbit Dșoara. Buza-tov.“

Dincolo de literatură, nuvele-le si poeziile publicate în Ar-

A C U M 7 5 D E A N I

D e c e m b r i e 1 9 3 9

Iarna se aşternuse peste întreaga Europa iar razboiul abia începuse. Şi în România se părea că lucrurile vor evolua din ce în ce mai rau. Nu prea se bucura nime-ni de sarbatorile ce urmau să vină iar noul an nu promitea nimic bun. Nici în comuni-tatea armeana situaţia nu era mai optimistă. Dealtfel parcă şi Revista “Ararat” intrase într-o stare de semiletargie. Marele economist Grigore Trancu Iaşi se pensionase iar foştii săi studenţi şi colegi ofereau un banchet în onoar-ea sa. Avea să se mai bucure de pensia sa doar câteva luni până ce brusc va trece dincolo.

În străinatate la Ierusalim era investit noul Patriarh armean în persoana IPSS Arhiepis-copul Mesrob Nişanian. In-vestitura se petrecea la palatul guvernatorului englez şi nu la biserică aşa cum ar fi fost normal. Tocmai pentru a sub-linia suveranitatea britanică..In Cilicia trecuse în nefiinţă exact în acelaşi timp, Sahag II Catolicosul Ciliciei.

Vartan Mestugean pub-lica în continuare în”Ararat” serialul său despre atrocităţile comise în URSS de către bolşe-vici. Amintirile sale erau foarte dureroase şi se pare că aceste coşmaruri îl vor urmări toa-ta viaţa sa. Episodul din acest număr se intitulează sugestiv “Din suferinţele românilor”. Imediat, în pagina următoare îi urmeaza o nuvelă a lui K.Zohrab “Necredincioasa”. To-tul se lega la Mestugean.

Între timp, la Bucureşti, comunitatea armeană se prega-tea pentru un eveniment foarte important :”La 17 decembrie, duminica ora 5 p.m în Sala Dalles – O excepţională pre-sentare a muzicii armene. Pentru prima data în România se va organiza un festival de muzică cu tema – Muzica Ar-meniei. În program – Creaţi-unile musicale ale celor mai de seamă compozitori armeni. Bucăţi executate cu prilejul serbărilor Decadei Artei Ar-meniei, solo şi coruri cântate de artiştii Operei din Erevan şi de Filarmonică imprimate

pe plăci. Conferinţa asupra ar-tei cu 30 de proecţiuni. Muz-ica Armeniei va fi interpretată de o serie de valoroşi artişti români şi armeni.” În acelaşi tandem revista noastră publica şi un anunţ la fel de important: “În corul Komitas se primesc înscrieri de membrii noui. Doritorii se vor adresa dumin-icile la ora11.30 dimineaţa la sediul asociaţiei din curtea bisericii. Îndemnăm părinţii să profite de aceasta admira-bilă ocazie spre a da odrasle-lor lor, baieţi şi fete, o solidă educaţie sufletească şi a des-volta în ei simţul artistic. Nu o dată publicul a avut prilej să admire progresele realizate de Asociaţia Corală Komitas !”

În sfârşit, ştirile comunitare din ultimile pagini ale re-vistei sunt cele mai impor-tante. “MS Regele a conferit personal dlui. Z.Bacalian Meritul Cultural cl.II pentru activitatea desfaşurată în cad-rul Echipei Regale din com. Nepos jud. Năsăud, în calitate de preşedinte al Căminului Cultural Nepos fiind însărcinat cu explicarea legilor ce privesc direct pe ţărani.” Şi tot la Bu-curești: “Se va serba milenarul poemei Sasunţi Tavit printr-un matineu literar artistic ce se va da în ziua de duminica 4 de-cembrie în sala Liedertafel.”

Se mai încheia un an. Nimic bun nu avea să urmeze în anul viitor în 1940. Destinele pareau deja scrise şi pentru ar-menii din Romania.

La mulţi ani ! Şad darineru !

Eduard ANTONIAN

AA

AR R

T23 - 24 / 2014

10

Cu ocazia participării la „Conferința Internațională a Cercetătorilor – Future of Higher Education – Bologna Process Researchers’ Confer-ence FOHE-BPRC 2014.”, la 25 noiembrie ministrul edu-cației și științei din Armenia, domnul Armen Așotian, a avut la ambasada Armeniei din Bu-curești întîlniri cu conferențiarul de limbă armeană de la Uni-versitatea din București, doctor Aida Markosian, și cu studenții armeni ce studiază în universi-

tăți din România cu burse inter-statale.Subliniind importanța pre-dării limbii armene din per-spectiva impulsionării arme-nologiei în România, precum și apreciind în mod deose-bit implicarea doamnei Aida Markosian în acest demers, și mai ales publicarea unui man-ual de limbă armeană pentru armenii din România, Armen Așotian și-a exprimat disponi-bilitatea să continue sprijinul pentru cursurile de armeană atît

Vizita la București a ministrului educației și științei din Armenia

la Universitatea din București, cît și la cea din Cluj, în cadrul căreia în acest an s-a înființat și funcționează Institutul de ar-menologie.În cadrul întîlnirii cu studenții, ministrul Așotian a prezentat așteptările principale pe care Armenia le are de la programe-le educaționale interstatale și a răspuns întrebărilor studenților.

Seara, ministrul Armen Așo-tian a vizitat centrul armenesc din București și s-a întîlnit cu reprezentanții comunității ar-mene, întîlniri în cadrul căro-ra au fost dezbătute chestiuni privind educația, schimbul de studenți, învățarea limbii ar-mene și dezvoltarea armenolo-giei.

Jurnalistul și scriitor turc Etyen Mahçupyan, de origine armeană, a fost numit în calitate de consilier șef al prim-minis-trului turc, Ahmet Davutoglu.A h m e t D a v u t o g l u i - a oferit această funcție lui Etyen Mahçupyan săptămâna trecută

în cadrul unei întâlni-

re cu intelectuali turci. Etyen Mahçupyan a acceptat oferta conform informației publi-cate de ziarul Sabah. Ahmet Davutoglu a declarat că Etyen Mahçupyan și-a adus o contribuție importantă la democratizarea Turciei și formarea unei societăți civ-ile. Potrivit aceluiași ziar jur-nalistul Etyen Mahçupyan va trata reglementarea chestiunii

armene. Etyen Mahçupyan a condus, un timp, săptămânalul Agos după asasinarea lui Hrant Dink, și a câștigat o largă re-cunoaștere publică.Conform portalului Wikipe-dia, Mahçupyan este cetățean turc de origine armeană, din-tr-o familie catolică. Nume-le său provine de la porec-la străbunicului, “Mahçup”, adică timid, jenat, sau reticent.

Un jurnalist de origine armeană numit consilier șef

al prim-ministrului turc

AA

AR R

T23 - 24 / 2014A

AA

R RT

Dacă trecutul nu-l putem schim-ba – chiar dacă el poate fi mis-tificat sau negat – ceea ce trăim la zi, în timp real, se numește realitate. Printre multe Break-ing News ce de multe ori prez-intă doar știri rele, nenorociri sau catastrofe, viața își urmează cursul ei. Nu neapărat firesc – pînă și cursul unei ape poate fi modificat, ci așa cum ne este dat. Inclusiv armenilor, inclusiv Armeniei. Apropierea anului 2015, cu dramatice semnificații pentru acel dramatic 1915, încă o rană vie pe corpul unei nați-uni traumatizate de acea MARE CATASTROFĂ, a făcut ca acți-unile politico-diplomatice să se întețească. Asta și pe fon-dul noilor situații geopolitice create – apariția și activitatea criminală a Statului Islamic, ocuparea Crimeii și anexarea de Federația Rusă, etc. – cît și

pe fondul unei intense activi-tăți internaționale ce privesc nu doar comemorarea a 100 de ani de la genocid, ci și mișcările politice de pe scena internațion-ală. Vizita lui Putin la Erevan la începutul anului a confirmat parteneriatul dintre Armenia și Federația Rusia, o alianță nu doar militară care conferă un plus de securitate micului stat armean din Caucaz, a fost ur-

Sf î r ș i t de an 2 0 1 4

mată de o mulțime de contacte și întîlniri politico-diplomatice. Unele legate de recunoașterea Genocidului, altele de o mai bună poziționare a Armeniei pe eșichierul internațional. De remarcat eforturile constante și eficiente ale Ministerului de Externe de la Erevan – condus de un abil diplomat de carieră, l-am numit pe Dr. Eduard Nalbandian – care au încercat să facă auzite doleanțele și in-teresele Armeniei. De ieri și de astăzi. Anul 2015 va fi un an decisiv pentru Armenia,care, cu un nou proiect de țară și neam, ar putea să-și relanseze viitorul. Depășind traumele lui 1915 și cooperînd cu statele lumii pen-tru un 2015 fără tragedii.

La mulți ani cu sănătate și bu-curii. Shad darineru!

Bedros hORASANGIAN

Utilizatorii de rețele sociale din Armenia au cerut Goog-le să plaseze un doodle spe-cial în ziua de 24 aprilie 2015 care să marcheze centenarul genocidului armean din Impe-riul Otoman.

Cu acest Doodle și hashtag -ul #ArmenianGenocideDoodle

utilizatorii doresc ca lumea să afle despre una dintre cele mai întunecate pagini din istoria lumii. Creatorul noului doodle este Vanand Mkrtchyan, web designer și programator.

“Din moment ce Google este în prezent principala sursă de informare pentru toată lumea,

Solicitare către Google cu ocazia centenarului genocidului armean

dorim să atragem atenția co-munității internaționale și să conștientizeze asupra aceastei pagini întunecate a istoriei prin acest doodle. Cu toate acestea, se pare că acest lucru nu este ușor. Google vede acest lucru ca fiind politic, și nu a plasat acest doodle la data de 24 aprilie “, a spus Vanand Mkrtchyan.

DOSAR 1915

12

Joan Elizabeth London (n. 1948) este o scriitoare australiană cu o operă nu foarte vastă, dar mul-tipremiată. Absolventă a facultății de filologie la University of West-ern Australia din Perth, localitatea sa natală și de reședință, ea este autoarea a două volume de proză scurtă, Sisters ships (1986, declarat Cartea anului) și Letter to Constan-tine (1993, distins cu premiul Stelle Rudd și cu premiul pentru ficțiune al premierului statului Australia de Vest în 1994), precum și a trei ro-mane – Gilgamesh (2001, declarat Cartea anului), The good parents (2008, distins cu premiul pentru ficțiune al premierului statului New South Wales în 2009) și The golden age (2014). Gilgamesh (sau Ghil-gameș în transcriere românească) a fost inițial publicat de Editura Picador din Sydney, apoi reeditat, inclusiv în Marea Britanie (Atlantic Books, 2003). Titlul trimite, evi-dent, la cea mai veche epopee po-etică, datată cu 3.000 de ani înainte de era noastră, dar nu este decât o metaforă pentru călătoria eroinei romanului, Edith Clark. După cum Ghilgameș a călătorit cu dușmanul său de odinioară, Enkidu, iar apoi singur, pentru a găsi nemurirea, ca să înțeleagă în cele din urmă că nu poate scăpa de moarte, astfel ma-turizându-se și acceptând o viață de muritor, tot așa Edith, o fată de fermieri din Australia, călătorește pe ruta Fremantle-Londra-Paris-Is-tanbul-Batumi-Erevan-Alep, ca să revină în final acasă, înțelepțită și având acumulată o bogată expe-riență. Epopeea Edithei începe

odată cu vizita pe care o fac

la ferma părinților ei vărul Leo-pold din Londra, arheolog, și prie-tenul acestuia, Aram Sinanian, care la Alep, ca șofer al unei echipe de arheologi, se atașase de Leopold. Cei doi reiterează ideea istorică a cuplului de la Ghilgameș-Enkidu la Cain-Abel, la Romulus-Remus, Gargantua-Pantagruel, Don Qui-jote-Sancho Panza, Castor-Pollux etc. După plecarea musafirilor care aduseseră un suflu proaspăt în viața celor două surori Clark, Edith se de-scoperă însărcinată și, după naștere, hotărăște să pornească în căutarea tatălui copilului ei, Aram, care se înapoiase în țara lui. Acțiunea se petrece în ajunul celui de-al doi-lea război mondial și Aram este un orfan ai cărui părinți au pierit în cursul Genocidului și care a fost crescut la un orfelinat din Alep. El îi destăinuiește Edithei că a decis să înceapă o viață nouă în patria sa, Armenia, și îi explică unde se află aceasta fetei care nu auzise de ea: „Acum e Armenia Sovietică, sub conducerea Moscovei, dar a avut o cultură veche de mii de ani. Așa a fost soarta acestei țări mici din munții Caucazului, să fie invadată de mongoli, de turci, de perși, iar acum de comuniști, dar ea rămâne cel mai vechi stat creștin din lume.“ În una dintre plimbările lor, Aram mărturisește că peisajul australian îi amintește de natura Armeniei, dar fără munți și care este, după cum i se spusese, la fel de veche, sălbatică și aridă, conchizând: „Am o slăbi-ciune pentru țara mea, deși n-am văzut-o niciodată“. Când Edith decide să plece în căutarea lui Aram, totul în jur îi pare că este Armenia: poteca pe care îl văzuse prima oară pe Aram,

luna plină, turla bisericii anglicane, lumina din zori, râsetele din jurul mesei de bucătărie: „Spiritul era mai înălțător în Armenia. Oamenii erau mândri și rezervați, dar aveau inimi generoase, ospitaliere.“ Ar-menia e așa de mică pe harta lumii, că numele ei iese din hotare. Doar nou-născutului ei prunc Jim îi ros-tește Edith numele Armenia; îi place simetria cuvântului, felul în care în-cepe și sfârșește cu un a, care i se pare un sunet optimist. Șoptește nu-mele ca pe încheierea unei rugăci-uni, îl scrie pe geamul înghețat, pe oglinda aburită, pe nisipul țărmului, lăsând urme pentru cei care ar fi in-teresați să-l cunoască. În trenul Orient Express cu care călătorește de la Paris la Istan-bul, Edith are surpriza să fie invitată de controlor în vagonul privat al unei persoane despre care, fără a i se da numele în roman, are să afle ulterior că i se spune „Mister 5%“, desigur era Caloust Gulbenkian. Acesta îi spune că aparține aceluiași neam „iscusit, dar urgisit“ ca și soțul ei, cum îl declară ea pe Aram, și îi oferă găzduire la Hotel Pariz în Is-tanbul. Tot datorită lui Gulbenkian, Edith va fi preluată la Istanbul de un om al acestuia, Hagop Esaian, care o va însoți pe vas până la Batumi și de acolo la Erevan, unde o va instala în apartamentul unei poete vârst-nice, învecinat cu locuința lui, soția

NOTE DE LECTORJoan London : “Ghilgameș”

AA

AR R

T23 - 24 / 2014

sa fiind o actriță infirmă, Nvart. Edith va fi îngrijitoarea devotată, dar și companioana apropiată a ce-lor două femei. Pe vas, Hagop o servește cu coniac armenesc, „cel mai bun din lume“, la care Edith replică în gând „tot ce-i armenesc e cel mai bun pentru un armean“. (La Erevan, Nvart avea să rezoneze: „Pentru un bărbat armean, nicio femeie nu-i mai frumoasă decât o armeancă“.) Tot pe vas, se aude o melodie cântată la un instrument muzical necunoscut Edithei și despre care Hagop îi spune că se numește duduc. Hagop o ajută să treacă hotarul dintre Geor-gia și Armenia și, când ea îl întreabă ce valabilitate are viza obținută prin intervenția lui, el îi răspunde: „Nu-ți face griji. Odată ajunși în Arme-nia, totul se aranjează.“ Dar tot el îi temperează entuziasmul când ea se bucură că pleacă în Armenia: „Da. Și ei or să te urmărească tot timpul“, adăugând: „Este un proverb arme-nesc: A trecut cu bine marea, dar s-a înecat în gârlă. Trebuie să înțelegi ce se petrece pe-aici. Întotdeauna se va găsi cineva care să te urmărească.“ Familiarizându-se, totuși, și chiar acomodându-se cu traiul în-tr-o Armenie comunistă postbelică, Edith devine – cum afirmă autoarea – o adevărată locuitoare a Erevan-ului: „Ararat, muntele armenilor. În fiecare zi, ca într-un ritual, scruta orizontul sperând că Araratul i se va arăta.“ Mai iute și mai ușor decât ea se integrează Jim, care învață ar-menește, limba paternă pe care o va vorbi mai fluent decât engleza ma-ternă și în orice caz mai bine decât maică-sa, care se obișnuiește și ea cu limbajul cotidian; primul lui cu-vânt în armeană este gadu (pisică). O figură emblematică e Tati (adică tușă, cum i se spune), poeta care motivează că n-a scris prea multe poeme fiindcă a avut numeroși amanți: a supraviețuit masacrelor turcești, primului război mondial, epurărilor staliniste; i-a pierdut pe toți cei apropiați, inclusiv pe unicul său fiu ridicat de NKVD. Îi vor-bește toată ziua, ca în compensație, lui Jim, căruia în Erevan i se spune

Dmitri, alintându-l: „Hochit sirem“ (iubi-ți-aș sufletul). Prezența Edithei la Alep, unde o duce Leopold odată plecată din Erevan din cauza instabilității situației ei, prilejuiește autoarei o nouă incursiune în realitatea ar-menească a comunității locale: ea enumeră hotelul „Baron“ al fami-liei Mazlumian, școlile, bisericile, prăvăliile. Iar angajarea Edithei la orfelinatul condus de domnișoara Anuș, născută în Van, o aduce pe australiancă din nou în compania unei supraviețuitoare din Genocid, pentru care nemții, evreii, rușii, în-treg acel război, însemnau tot turcii omorându-i pe armeni, de altfel ca pentru orice armean întâlnit de Edith: „Devii conștient de lo-cul ocupat în viețile lor de pierdere: pierderea familiei, pierderea pămân-tului. O mânie înăbușită pentru crimele monstruoase nepedepsite, pentru indiferența lumii, permanent prezentă, ca și cum sfârșitul durerii ar putea fi pierderea finală.“ Titlul cărții este nu doar metaforic, deși el are, în-tr-adevăr, acoperire paralelă, în ambele scrieri, în ideea conflic-tului dintre lumea veche și lumea nouă, dintre antic și modern, dintre naivitate și sofisticărie, în ideea unei lecții de altruism și de supremă ab-negație. Dar Ghilgameș, epopeea însăși, există în roman sub forma unei cărți pe care vărul Leopold i-o face cadou Edithei și despre care ei vor discuta uneori, când se reîntâl-nesc: la observația Edithei că în poveste puținele femei care apar nu sunt implicate în acțiune și sunt lă-sate de-o parte cu copiii, Leopold îi replică amintindu-i de ea însăși care s-a aventurat în lume cu Jim în brațe, și Edith recunoaște că a făcut-o nu numai pentru copil ca să-și întâlnească tatăl, dar și pentru ea însăși, din dragoste pentru Aram, dragoste pe care Leopold,

conchizând, o echivalează cu viața eternă. Capitolele cărții se succed, la rândul lor, ca niște borne biblice: Luminișul, Vizitatorii, Zborul, Ar-menia, Orfelinatul, Întoarcerea. Când Jim crește, e tim-pul să citească și el Ghilgameș și atunci înțelege că tot ce i s-a întâm-plat eroului epopeii a fost pentru că a avut un prieten: „Prietenul meu Enkidu, pe care l-am iubit atât de mult – plânse Ghilgameș la moartea aceluia –, care m-a însoțit în toate primejdiile“. Băiatul realizează că Leopold, care trăia prin lecturi, de-venise cumva Ghilgameș cel din mit. Iar mama lui suspectează în fe-ciorul ei o disperare ereditară, o du-rere întunecată moștenită de dincolo de copilăria lui. Destinul tragic al lui Aram, pe de altă parte, e marcat de trauma unei copilării și a unei între-gi istorii a neamului său. Căutarea mitică este transferată aici în căutar-ea idealistă a căminului și totodată a sinelui, iar căutarea dragostei se încheie în resemnarea cu pierderea celor iubiți. Gilgamesh este un roman bine scris, pe un ton reținut și so-bru, contrar subiectului care s-ar fi pretat melodramei. Autoarea, care stăpânește uneltele epicii, nu face abuz de ele, ci dimpotrivă, le fo-losește cu parcimonie, mizând pe laconism, sugestie și elipsă. Ea a reușit să portretizeze un memo-rabil personaj feminin, credibil și exemplar. Documentația ei este ireproșabilă și nu-i egalată decât de rezonanța cu care romanul e dotat ca metaforă a epopeii antice. Povestea Edithei se citește cu voluptatea pe care numai cărțile impecabil con-struite o oferă la lectură, atunci când veridicitatea narațiunii chiar și fic-tive este însoțită de expresia artistică adecvată.

Sergiu SELIAN

LITERATURĂ

30

Tradiționala pâine ar-menească, lavaș, a trecut testele impuse de Convenția UNESCO pentru protejarea patrimoniului cultural și a intrat în Patrimoniului Cul-tural al UNESCO.

Lavaș nu este prima re-cunoaștere a unui element armean de către UNESCO. Sunt deja incluse în lista UNESCO, instrumentul mu-zical Duduk (acordurile sale ne-au încântat la Festivalul Strada Armenească), bine-cunoscutele pietre funerare Khacikar și Epopeea arme-nească “David din Sassun”.

3. Restaurante,cafenele, pub-uri şi terase în Erevan

Apariția după anul 2000 a clădi-rilor rezidențiale, a mall-urilor şi a hotelurilor noi a modificat în mod esențial peisajul din

capitala Armeniei. Spre deo-sebire de edificiile realizate în perioada sovietică cu linii so-bre ce oferă solemnitate oraşu-lui, aceste construcții au fațade frapante, uimind prin jocul de forme și culori. În pas cu tim-purile moderne se dezvoltă și zone comerciale de o scânteie-toare eleganță.

Astfel, într-unul din cele mai vechi oraşe din lume cu o pop-ulație de peste un milion de lo-cuitori există aproape 300 de restaurante și cafenele.

Unul dintre cele mai vestite lo-caluri este Dolmama, situat pe strada Puşkin la numarul 10 în apropierea arterei Abovy-an. Amenajat în 1998, într-o clădire construită în seco-lul al nouăsprezecelea, acest restaurant oferă preparate tradiționale armenești precum dolma, khaşlama, khorovaț și un delicios pilaf cu stafide. În mod firesc, de obicei consu-matorii preferă mielul la cuptor sau vinetele care sunt preparate în fel și chip.

The Club Yerevan este un alt local situat pe strada Tu-manyan cunoscut pentru am-bianța plăcută și muzica capti-vantă.

Nu este de ratat nici The Green Bean unde se pot savura și prepa-rate vegetariene. Designul interi-or simplu, salatele și sandvișurile crocante sporesc farmecul aces-tui loc pentru nefumători.

15 zile în Armenia Jurnal de călătorie

LAVAȘ-ul a intrat

în Patrimoniul Cultural al

UNESCO

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T23 - 24 / 2014

REDACŢIA ARARAT

În tot Erevanul se poate re-marca moda anglicismelor în denumirea restaurantelor și cafenelelor. În plus, există o serie de localuri speciale pen-tru cei interesați de meniurile italienești, libaneze, chinezești și japoneze.

Bucătarii de la Babic Lebanese Restaurant folosesc mai ales ingrediente naturale precum uleiul de măsline, usturoiul, lămâia şi legumele. Iubitorii de preparate italienești pot alege între Rialto Italian Diner- Cafe, La Piazza, Quanto Basta, In Vino sau Impresso Restau-rant.

Cea mai buna înghețată pre-gatită respectând rețetele tradiționale poate fi consumată la Il Solo Gelato. Fondată de trei armeni din diaspora în 2010, această primă gelaterie

din Armenia se bucură de un imens succes. Cumpărătorii sunt invitați să guste din mai multe sortimente înainte de a-şi achiziționa desertul potrivit.

Dar una dintre cele mai căutate cofetării, mai ales de către copii este Grand Candy. Un loc ve-sel , plin de culoare unde pot fi savurate gogoși cu diferite um-pluturi numite ponchik.

Ceainăriile sunt la rândul lor foarte frecventate ca și locul aproape rustic numit Crumbs Bread Factory.

Cea mai bună shaorma se poate cumpăra de la Artashi Mot, un restaurant mic, situat în centru.

În toate localurile luxoase, doar remarcabile sau simple din Ere-van rămâne ceva nou de desco-perit sau savurat. Turiștii se bu-cură să găsească pretutindeni Wi-fi pentru a ține legătura cu cei dragi.

Andreea BARBU

Au trecut 25 de ani22 Decembrie 1989,

clopotele Catedralei Armeneşti din Bucureşti vestesc Revoluţia Română

Fotografie realizată de Ara Ghemigian