Ed. Muzicala

7
Mijloace de realizare a educaţiei muzicale în grădiniţă Încă de la vârste fragede, copilul este atras de lumea muzicii, receptează zgomotele din jurul său şi le reţine, recunoaşte vocea persoanelor care îl îngrijesc şi la rândul său, prin gângurit, le răspunde. Unele maternităţi au făcut experienţe cu prunci abia născuţi, punându-i să asculte înregistrările bătăilor inimii omeneşti, găsind că aceasta îi linişteşte, îi reconfortează, îi adoarme, încât aproape că uită să mai respire. Copilului i se dezvoltă simţul auditiv cu mult timp inaintea celui vizual, astfel se consideră că puterea muzicii de a modela personalitatea şi a sensibiliza sufletul omului se constituie ca argument de necontestat pentru o educaţie muzicală bine organizată. Afectele dobândite în copilărie determină întreaga viaţă psihică a tânărului şi adultului de mai târziu. Toate activităţile organizate şi desfăşurate în timpul preşcolarităţii au valenţe estetice, dar un rol deosebit revine activităţilor esthetic-creative, de educaţie muzicală. Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice şi psihice a omului. Vârsta copilariei este perioada propice pentru educaţie, în general, dar şi pentru educaţie muzicală, in special. Muzica îi impresionează de timpuriu pe copii. Ea le produce emoţii plăcute şi puternice. Structurile sonore şi ritmice intuite în primii ani sunt continuate în grădiniţă în cadrul procesului instructiv- educativ. Obiectivele urmarite în cadrul educaţiei muzicale sunt:

description

mijloace de realizare a educatiei muzicale la gradinita

Transcript of Ed. Muzicala

Mijloace de realizare a educaiei muzicale n grdini

nc de la vrste fragede, copilul este atras de lumea muzicii, recepteaz zgomotele din jurul su i le reine, recunoate vocea persoanelor care l ngrijesc i la rndul su, prin gngurit, le rspunde. Unele materniti au fcut experiene cu prunci abia nscui, punndu-i s asculte nregistrrile btilor inimii omeneti, gsind c aceasta i linitete, i reconforteaz, i adoarme, nct aproape c uit s mai respire. Copilului i se dezvolt simul auditiv cu mult timp inaintea celui vizual, astfel se consider c puterea muzicii de a modela personalitatea i a sensibiliza sufletul omului se constituie ca argument de necontestat pentru o educaie muzical bine organizat. Afectele dobndite n copilrie determin ntreaga via psihic a tnrului i adultului de mai trziu.Toate activitile organizate i desfurate n timpul precolaritii au valene estetice, dar un rol deosebit revine activitilor esthetic-creative, de educaie muzical. Copilria este perioada celei mai intense dezvoltri fizice i psihice a omului. Vrsta copilariei este perioada propice pentru educaie, n general, dar i pentru educaie muzical, in special.Muzica i impresioneaz de timpuriu pe copii. Ea le produce emoii plcute i puternice.Structurile sonore i ritmice intuite n primii ani sunt continuate n grdini n cadrul procesului instructiv-educativ.Obiectivele urmarite n cadrul educaiei muzicale sunt:1. Formarea capacitilor de exprimare prin muzic;1. Formarea capacitii de receptare a muzicii;1. Cunoaterea marilor valori ale creaiei artistice naionale i universal;1. Formarea capacitii creatoare prin cultivarea imaginaiei.

Educaia muzical i extinde influena i asupra dezvoltrii fizica a copiilor. Cntecele, jocurile cu cntec sau jocurile muzicale interpretate de copii contribuie la dezvoltarea aparatului respirator, aparatului vocal i asigur o mai bun oxigenare a sngelui. Micrile executate ritmic devin mai puin obositoare i n acelai timp dau corpului suplee i frumusee. Pornind de la ideea c toi copiii sunt capabili de a se dezvolta muzical, grija permanent a educatorilor este de a gsi noi modaliti i ci de influenare a simului muzical. Pentru aceasta, se caut n primul rnd s se stimuleze interesul copiilor pentru cntec prin audiii i jocuri alese cu grij, care nsoesc orice moment al zilei: n timpul rsfoirii unor cri sau reviste, n timp ce copiii coloreaz, construiesc, etc. O activitate nceput cu un cntec creeaz o atmosfer favorabil desfurrii ei, i introduce pe copii n atmosfera de lucru ntr-un mod agreabil i mobilizator, dup cum, ncheierea activitii cu un cntec legat de tema abordat, produce copiilor un sentiment de satisfacie pentru lucrul terminat cu bine.Pentru atingerea obiectivelor prevzute n Programa instructiv- educativ se organizeaz activiti i jocuri, exerciii prevocale si vocale care pregtesc aparatul vocal al copiilor pentru cntarea corect i expresiv, sunt selectate cntece i jocuri muzicale care s faciliteze dezvoltarea aptitudinilor artistice la aceast vrst.Mijloacele specifice educaiei muzicale sunt:1. cntecul;1. exerciiile musicale;1. jocurile musicale;1. audiiile muzicale;n coleciile de cntece i jocuri muzicale pentru precolari se urmrete ca mbinarea dintre text i muzic s se sudeze perfect, astfel nct s fie o unitate, pentru a putea reda frumosul. adevrul, dreptatea, umanitatea i pentru a putea nltura minciuna, nedreptatea, necinstea, toate acestea n versuri care respect puterea de nelegere a copilului de vrst precolar.Cntecul

Cntecul, principalul mijloc de realizare a educaiei muzicale n grdini dezvolt dragostea copiilor pentru familie, pentru inutul natal i natur etc,.Precolarii sunt deprinsi de timpuriu s asculte muzic, s manifeste interes pentru ea ; li se formeaz unele deprinderi elementare de a cnta n colectiv i individual; li se dezvolt vocea si auzul muzical, simul melodic, precum i cel ritmic.Materialul muzical folosit n gradini cuprinde piese muzicale cu un continut foarte variat: ntmplri i fapte din viaa copiilor ( La gradinita, Copilul politicos, Familia mea) fenomene din natura ( Ploaia, Primvara a sosit), aspecte din viaa plantelor i animalelor ( Floarea, Brduul, Veveria), etc. De asemenea, n gradinita copiii nva i cntece din folclorul copiilor, familiarizndu-se astfel de timpuriu cu creaia popular.Cntecul- creaia ce se nscrie cel mai bine n universal copilriei reprezint deci, mijlocul principal de realizare a educaiei muzicale n grdini.Exerciiile muzicale

In functie de elemental muzical la care se refera, exercitiile muzicale se clasifica astfel:-melodice;Aceste exercitii au n vedere relaiile de nltime ce exist ntre sunetele muzicale. Sunetele nalte sunt asociate cu ridicarea braelor iar sunetele joase sunt asociate cu lsarea braelor n jos. Sunetele care urc treptat sau coboar treptat ca pe o scar sunt asociate cu ducerea corespunztoare a braelor ( din ce in ce mai sus sau mai jos).-ritmice- pentru perceperea duratei sunetelor;Se realizeaz prin bti ritmice din palme concomitent cu intonarea unui fragment muzical.-armonico- polifonice- nsoite de gesturi realizate de ctre doi copii ( unul indic sunetele de sus iar cellalt sunetele de jos);-pentru insuirea elementelor de expresie aceste exercitii sprijin interpretarea artistic, copiii indicnd nuana forte prin ndeprtarea braelor, iar nuana pianissimo prin apropierea bratelor;-de cultura vocal inuta corpului, respiraia, dicia;-de micare aceste exerciii se realizeaz printr-o sincronizare ntre pai i muzic.

Jocul muzical S-a afirmat adeseori c n viaa copilului jocul ndeplinete acelai rol ca i munca n viaa adultului. n ierarhia mijloacelor folosite n educaia muzical a precolarilor, jocurile muzicale ocup un loc de frunte , alturi de cntece, deoarece prin structura lor deosebit, pot rezolva cu mare eficien majoritatea obiectivelor prevzute n programa instructiv- educativ din gradiniele de copii. Jocurile muzicale mbin n mod specific elementele din joc cu melodia i trec de la simpla executare motorie la o stare afectiv. Muzica le ridic tonusul, activeaz i provoac dorina de micare. Adesea se intampl c veselia copiilor s se nasc independent de intenia educatoarei, numai la auzul muzicii. Pentru formarea unor deprinderi de a executa micri dup textul cantecului i n ritmul melodiei sunt prevzute n programa instructiv- educativ jocuri muzicale, n aa fel nct n toate grupele mic, mijlocie, mare si prescolari- copilul s poat executa miscari n ritmul melodiei i al textului. Prin jocurile muzicale se urmrete pe de o parte, fixarea i consolidarea deprinderilor i pe de alt parte nsuirea de noi cunotine care se realizeaz nu numai prin cntare, ci i prin micare. n concluzie, jocurile muzicale exercit o puternic influen asupra copiilor, contribuind la dezvoltarea simului lor ritmic ( la formarea capacitatii de a percepe ritmul i de a-l respecta n cntece i jocuri) i melodic.

Audiiile Audiiile muzicale susinute n grdini de copii ocup un loc important n educaia muzical a precolarilor. Cu ajutorul acestora se formeaza de timpuriu la copii dragostea pentru muzic, priceperea de a deslui unele idei i sentimente pe care le transmite cntecul.Auditiile muzicale includ un bogat fond informaional legat de exprimarea unor sentimente i gnduri despre lume i via, iar ca valoare formativ-educativ stimuleaz capacitatea intelectual, dezvolt memoria voluntar i asigur o just legatur ntre aparatul auditiv i fonator. Audiia muzical se organizeaz i se desfoar n funcie de grupa cu care lucreaz educatoarea i de scopul pe care aceasta l urmreste n activitatea obligatorie i n functie de coninutul i caracterul pieselor muzicale pe care urmeaz s le asculte copiii.Serbrile Exist momente n viaa personal a copiilor precolari care sintetizeaz n ele amintiri dragi. Printre acestea se numr i activitile artistice care au un farmec aparte. Precolarii manifest un viu interes pentru pregtirea serbrilor i participarea la programe distractive. n cadrul acestor activiti avem prilejul s le formm unele deprinderi de a cnta melodios, de a recita expresiv, de a dansa elegant,etc. Interesele i aptitudinile le vom dezvolta n strns legtur cu celelalte procese i nsuiri psihice ale copiilor : gndirea, limbajul, atenia, sentimentele, voina, etc. Valoarea educativ a activitilor artistice const n aceea c ii aduc contribuia la educaie, n general i la educaia estetic, n special. Succesul i adevarata valoare pedagogic a serbrilor nu se obin prin fast i abunden de efecte exterioare, ci prin sentimentul msurii artistice i pedagogice prin coninut i organizare.

Bibliografie

Barna Andrei, Antohe Georgeta Curs de pedagogie Editura ISTRU Galai 2003; Herman Vasile Originile i dezvoltarea formelor muzicale, Bucureti 1982; www.didactic.ro