ECOU DE TIMP Nr 7

ECOU DE TIMP OCTOMBRIE ________________________________________________________________________

1


2

SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

În ziua de 8 noiembrie se sărbătoresc Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea, tot ,,soborul’’ Sfinţilor Îngeri laolaltă. Ziua de 8 noiembrie a început să se sărbătorească de prin veacul al cincilea, răspandindu-se în tot Răsăritul creştin. Despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt ,,duhuri slujitoare’’ (Evrei,1,14) , finite fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu, şi ocrotitori ai noştri, puşi de Dumnezeu să ne ocrotească drumul anevoios, din clipa în care ne-am născut până ajungem la patria noastră cereasca.

La început, toţi îngerii au fost făcuţi de Dumnezeu buni, strălucind de frumuseţe, de înţelepciune şi de tot felul de daruri. Dumnezeu i-a supus unei încercări prin care îngerii, cu voie liberă, să-şi dovedească ascultarea. Această

încercare s-a petrecut înainte de facerea lumii, în această încercare, o parte din îngeri, în frunte cu Lucifer, s-a răzvrătit împotriva Ziditorului, zicând: ,,Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt’’. Si ameţit de mândrie, n-a vrut să mai asculte de Dumnezeu.

Despre cădera lui Lucifer şi a îngerilor lui, Scriptura ne vorbeşte aşa: ,, Si s-a făcut război în cer: Mihail, şi îngerii lui, au pornit război cu balaurul. Si se războiau şi balaurul şi îngerii lui şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel de demult. Si aşa a căzut Lucifer din cinstea de arhanghel.

Dar Arhanghelul Mihail, de-a pururi lăudatul, păzind ca o slugă credincioasă, ,,credinţa către Stăpânul său, s-a arătat adevărată căpetenie peste cetele celor fără de trupuri’’.

Şi aşa Arhanghelul Mihail se spune că a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu căpetenie a îngerilor buni şi mare folositor şi de bine făcător al mântuirii noastre.

Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail se sărbătoreşte şi Arhanghelul Gavriil, preafrumosul şi înveselitorul, cel care a dăruit multe faceri de bine neamului omenesc, arătate în amândouă Testamentele.

Se pune că Gavriil, vesteşte lui Ioachim şi Ana că din ei va să se nască Doamna, Stăpâna noastră, Maria, Nascătoare de Dumnezeu. Tot Gavriil descoperă preotului Zaharia, naşterea lui Ioan, Botezătorul Domnului (Luca,1,19). Tot Arhanghelul Gavril anunţă Fecioarei din Nazaret naşterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mântuitorul lumii (Luca 1,28). Tot el a fost acela care, cel dintîi, a dat Mironositelor vestea Învierii.


3

Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri şi sunt reprezentaţi ca având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

În folclorul religios românesc, se spune că Arhanghelul Mihail, poartă uneori cheile raiulul, este un înfocat luptător împotriva răului, se spune că stă la capul bolnavilor dacă acestora le este sortit să treacă în lumea de apoi, sau la picioarele lor dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască.

Se spune că de multe ori se alătură Sfântului Ilie, când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte singur grindina. El ţine şi ciuma în frâu asemănător Sfântului Haralambie. În viziune populara, Arhanghelii asistă şi la judecata de apoi.

Geanina C.

Nicolae Sârbu

Poetul cu scârba de eu În memoria poetului Ioan Chichere Nici nimicul nu mai e nimic aşa cum îl ştiam, nu mai e normal nici grâul, cât ai zice volbură şi spic, comision cu guleraşe albe cât ai spune, el îi înfige pâinii-n spate cuţitul în rugăciune, când vrem ca la oraşe grâul să ne bată-n geam dar nebună minune el creşte numai din buric. Pâna şi floarea de mac păstrată avar şi aseptic nu în lan, în dulap, şi-a pierdut mirosul, măsura cu găndul la un lan ermetic unde culori de sânge sâ-mproaşte cu chiote de ura, îmbălsămând fără cap hoitul talentului meu între maci fără grâu, când peste şapte poşte poeziei cu scârba de eu îi prea miroase gura.

La o tarabă mereu trează Bate vântul bate, jandarm de jar înspre altă amiază, din vara plină cu vaiete, ca o sălbatică vază scăpată jos la o adică tot mai departe, când bate vântul, bate, şi fariseic frunza pică în codrul civilizaţiei noastre, sufocată cu naduf în carte. Şi tot aşa, negociind la singura tarabă trează a tuturor şanselor epuizate, încă de pe vremea când spate la spate strigam nu, niciodată ura pe toate canalele, cu Moartea la Veneţia în braţe şi aşa iubito, o, ce minune mişto, negociind la o tarabă trează a tunetului en gros, cu marii proprietari de întuneric, dintr-o altă amiază.


4

A D R I A N P A U N E S C U

REMEMBER

,,Astăzi ...am îmbrăcat poezia în negru’’ Am turnat-o în vânt Şi am trimis-o lumii ‘’

Astăzi, un suflet a încetat să mai vibreze, un cunoscător al emoţiei a încetat să ne mai transmită ecoul din poezia ,,Rugă pentru părinţi’’, ni-a lăsat nouă sarcina grea de a culege ecoul cuvintelor sale. Legat printr-o profundă cunoaştere de frumos, de sensibil, de sărutul porţii lui Brâncuşi, nemotivat a plecat din poezie spre eternul din poezie. Adrian Păunescu a fost prezent cu mesajul său echilibrând şi îmbogăţind multitudinea sufletelor adunate în jurul său. Cei ce-i recitau şi-i cântau poeziile în spectacolele sale deveneau nişte imenşi artişti contopindu-se cu mesajul păunescian, asta făcându-i să fie ovaţionaţi la nesfârşit. După fermecătoare clipe petrecute prin versurile lui Păunescu, nu poţi să nu-ţi dai seama că treci printre cuvinte cu valenţe artistice şi ajungi pe tărâmul mesajului patriotic, loc unde-l găseşti pe fratele sau de neam Grigore Vieru. Cel care în aceste momente acolo sus îi recita mişcătoarele versuri : ,, În limba ta / Ţi-e dor de mama / Şi vinul e mai vin / Şi prânzul e mai prânz / Şi doar în limba ta / Poţi râde singur / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns / Iar când nu poţi / Nici plânge şi nici râde, / Când nu poţi mângaia / Şi nici cânta / Cu-al tău pământ, / Cu cerul tău în faţă / Tu taci atunce / Tot în limba ta ‘’ .

Aici pe pământ la sădit prin poeziile sale, în sufletele noastre pe marele nostru Eminescu, şi ne amintea tot timpul ca ,,NOI SUNTEM ROMÂNI’’. Acolo sus s-a întâlnit cu o adevarată lume românească de BARZI, precum Decebal, Eminescu, Avram Iancu, Ştefan cel Mare, Grigore Vieru, acolo, fiecare având jilţul său natal din care…..prin ploaia albă de crini ne toarnă poezie peste sufletele părinţilor, parinţi care nu mai sunt printre noi, şi care îi regăsim în tristele-i versuri :


5

Vicu Cojocaru

Ruga pentru parinti Enigmatici şi cuminţi, Terminându-şi rostul lor, Lângă noi se sting şi mor, Dragii noştri, dragi părinţi. Chiamă-i Doamne înapoi Că şi-aşa au dus-o prost, Şi fă-i tineri cum au fost, Fă-i mai tineri decât noi. Pentru cei ce ne-au făcut Dă un ordin, dă ceva Să-i mai poţi întârzia Să o ia de la început. Au plătit cu viaţa lor Ale fiilor erori, Doamne fă-i nemuritori Pe părinţii care mor. Ia priviţi-i cum se duc, Ia priviţi-i cum se sting, Lumânări în cuib de cuc, Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind Ne întoarcem în pământ, Cât mai suntem, cât mai sunt, Mângâiaţi-i pe părinţi. E pământul tot mai greu, Despărţirea-i tot mai grea, Sărut-mâna, tatăl meu, Sărut-mâna, mama mea. Dar de ce priviţi aşa, Fata mea şi fiul meu, Eu sunt cel ce va urma Dragii mei mă duc şi eu. Sărut-mâna, tatăl meu, Sărut-mâna, mama mea. Rămas bun, băiatul meu, Rămas bun, fetiţa mea, Tatăl meu, băiatul meu, Mama mea, fetiţa mea.


6

Mi-au intrat în casă, îngeri

Ne-am înrăit peste timp, judecând la fiecare pas. În felul acesta, bunătatea din noi se topeste încetul cu încetul, mătasea răului asezându-se, pe nesimtite, peste fapte mici si frumoase. Întâlnesti oameni de treaba peste tot. Încă mai sunt valori. Nu totul e pierdut.

Am certitudinea că schimbările de anotimp aduc suflete alese în cale-mi. Nu există întâmplari. Există lucruri scrise. Mi-a fost scris sa întâlnesc Oameni. Primăvara trecută mi-a adus sărutări pe suflet, zâmbet de Botosani, iar toamna asta mi-a adus dulce grai ardelenesc si... mi-a adus un Trandafir de la Moldova, cu petale catifelate si culori calde. Doi stropi de rouă, albastri precum zborul libertatii întregesc tabloul. Îmbratisarile îmi vor fi suficiente multa vreme, chiar daca deja mi-e dor.

Gradina Cismelelor m-a primit, ca-ntotdeauna, cu bratele deschise larg, cu fosnet de frunze si susur de izvor, chiar daca nu eram singura. M-am simtit precum marele Cismigiu, seful cismelelor, care... la porunca domnitorului Alexandru Ipsilanti a construit primele cismele, punând astfel bazele elegantei gradini.

Sase perechi de pasi l-au vizitat, în ziua aceea, pe Eminescu. ”Ti-am adus suflete dragi, Mihai. Unele... de pe meleagurile unde te-ai nascut si ai trăit.”

Nici un răspuns. Doar un zâmbet prin care-si arăta multumirea. Un zâmbet transformat într-o rază de soare pe care doar eu am înteles-o, am sarutat-o si-am pus-o la pastrare între gânduri. Când îmi va fi dor, o voi privi si calea-mi va fi, asa cum mi-a fost casa, luminată de o aură pozitivă.

As fi vrut sa nu se termine. A trecut atât de repede... ca o boare de vânt care-ti ridică pletele, răvasind vise.

Tristetea s-a instalat când mașina a părăsit parcarea din fata blocului. Dar soarele mi-a soptit sa învat sa ma bucur. Asadar... mi-am strâns îmbratisările la piept, pornind catre cotidian, simtind ca pot. Bogatia clipelor petrecute împreună ma va însoti mult timp de-acum încolo, stiind că, în week-end-ul trecut... mi-au intrat în casă, îngeri...!

NINA DINU


7

cu tine în numele curcubeului să zicem că zilele nu mai au numele de luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică ci toate se numesc r o g v a i v să zicem că ne întâlnim şi chiar suntem fericiţi şi chiar ne sărutăm printre porumbeii din piaţa operei apoi râdem în bucuria aceea uriaşă ca şi când am fi poate cu puţină părere de rău aşa cum li se întâmplă întotdeauna poeţilor când se întâlnesc peste o eternitate două aşa cum niciodată aşa cum niciodată nu ni se poate întâmpla nouă poemul noaptea ruleta rusească tot mai aproape tot mai aproape de inimă o fată îşi dezbracă oglinda plouă vitrinele bijutierilor te oglindesc ca pe sunetul mărunţişului nimeni nu-ţi spune unde sunt ţărmurile şi noaptea te ia de braţ te miri mult cum cu ea pe apă călcând poţi juca ultimul pariu la ruleta rusească poţi câştiga sărutul din care viaţa-şi aruncă monezile ssst! .... în urmă înainte rânjeşte sabia pe masa judecătorilor.

I O S I F C A R A I M A N


8

OBICEIURI DE IARNĂ PE VALEA BISTREI CARAŞ-SEVERIN

Pe Valea Bistrei, obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou Îmbracă forme diferite:

piţărăii, colindele, Steaua, Capra, Pluguşorul, Vifleimul. PIŢĂRĂII deschid ciclul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. Încă din seara zilei

de 23 decembrie se fac focuri în diferite locuri ale satelor, de obicei la intersecţia străzilor. Focurile erau făcute din tulei (coceni), târşi (crengi uscate). Astăzi, focurile sunt făcute din cauciucuri uzate, care scot foarte mult fum, ceea ce a făcut ca locurile pentru aceste focuri să fie mutate, în multe cazuri, la marginea localităţilor, pentru a nu „afuma casele”.

La aceste focuri participă toate categoriile de vârstă. Adulţii aduc ţuica pe care o fierb sau o beau nefiartă, de multe ori sunt aduşi muzicanţi şi solişti vocali.

O situaţie aparte se petrece în satul Măru, unde, în seara zilei de 23 decembrie, flăcăii se adună în grupuri pe două dealuri unde fac focuri. Spre deosebire de celelalte localităţi de pe Valea Bistrei, „strigarea peste sat” nu are loc în „joii mari” de dinaintea Paştelui, ci acum.Este o judecată a comunităţii, un drept exclusiv al flăcăilor care, cu această ocazie, fac „judecata” fetelor îndeosebi, deşi aria satirei poate cuprinde orice moment pe care grupul de flăcăi l-a înregistrat ca negativ, ca abatere de la legile morale ale comunităţii.

Prezentăm mai jos fără a da nume – din motive lesne de înţeles – câteva dintre

„strigările” de-a lungul anilor: - „Mă Ioane, mă, nu ştii nimic, mă? - Nu, mă... - Fata lu... - Ce-i cu ea, mă... - Nu se mai mărită, mă... - Păi, de ce, mă... - Fiindcă-i puturoasă şi toată ziua-i la oraş, mă... - Şi se ţine fişcală de feciori, mă... - Şi ce să facem cu ea, mă... - S-o strigăm, mă...” Sau: - „Mă, Gheorghe, mă... - Fata lu... vrea şi ea să se mărite, mă... - Cu cine, mă... - Cu..., mă... - Cu care, mă, cu ăla cu gura strâmbă, mă...


9

- Da, mă...cu ăla. - Bine, mă...să trăiască în pace şi fericire, mă... În dimineaţa zilei de Ajun, fiecare copil, îmbrăcat în haine de sărbătoare – nu

întotdeauna în „costum popular”, deşi acesta este utilizat - , poartă un băţ şi o trăistuţă (bătăcui, străicuţă); la plecare, mamelecopiilor pun într-o punguliţă din pânză bani, sare, boabe de porumb şi un piţărău, iar punguliţa este introdusă într-o traistă ca să aibă noroc în anul urmator. Traista este „pertrecută” în jurul gâtului pentru a avea mâinile libere ca să poată lua piţărăii. De cele mai multe ori, în vârful băţului atârna o bucată de cauciuc căreia i se dădea foc şi se folosea ca făclie.

Grupurile de copii aleg un vătaf din rândul celor mai mari sau, în cazul comunei Băuţar, printr-o probă ce constă în săritura peste foc. Copii pleacă pe la casele gospodarilor, unde sunt întâmpinaţi cu piţărăi, mere, nuci, turtă dulce sau chiar alune. În unele localităţi ca Glimboca sau Obreja, aceste produse sunt aruncate pe jos, de unde sunt luate de către copii. În celelalte localităţi, piţărăii sunt daţi copiilor de către gospodine. În dreptul fiecărei case unde se spune cate o urare care diferă de la o localitate la alta, esenţa fiind însă aceeaşi. În cele ce urmează vom da câteva exemple de urări:

Băuţar „Bună ziua lui Ajun Că-i mai bună a lui Crăciun, Că-i cu miei şi cu purcei, Cure baba după ei. Să trăiască gazda, Să ne umple straiţa. Să trăiască găzdăriţa, Să ne umple cotăriţa. Da-mi nuci că-s mai dulci, Dă-mi alune că-s mai bune, Dă-mi un piţărău cât de rău, Să-l îmbuc şi să mă duc.” Măgura „Scoală, babă, da-mi colac, Că de nu te bag în sac Scoală. Babă nu dormi, Ca te mâncă pureci.”


10

Măru „Babă, dă-mi un piţărău, Cât de mic, cat de rău, să mă duc cu Dumnezeu. Piţărăi, piţărăii cei mai răi, Cure baba după ei, Cu miei, cu purcei, cu copii gei micecei” Sau se mai striga: „Frunză verde portocală, Noi suntem copii de şcoală, Am plecat să colindăm, Piţărăi să cătăm.” Rusca Montană „Dimineaţa lui Deajunul, Că-i mai bun a lui Crăciunul, Daţi colacul şi cârnatul, Să mă duc şi la altul. Daţi-mi nuci că-s mai dulci, Daţi.mi miară că gura mea zbiară, Daţi-mi alune că-s mai bune. Să trăiască găzdăriţa Să ne umple cotăriţa.”

După fiecare dintre aceste urări, copiii, prin repetiţie, strigă piţărăi, piţărăi. Este vorba, aşadar, de o urare, copiii strigând darurile pe care le aşteaptă şi creând, astfel, momente de haz şi bucurie pentru ei şi pentru alţii. La întoarcere acasă, copiii îşi golesc trăistuţele, iar sarea, boabele de porumb şi un piţărău sunt date la animale, spre a fi ferite de rele.

Avram Boţa


11

Fără ramă Bat un cui în perete În acest perete care mă priveşte nepăsător, Părăsit De atâţia ani Visând la un cui. Bat un cui într-un colţ de ramă Şi lemnul se crapă de prima oara, A doua oară, A treia oara Şi fotografia se răsuceşte în unghiul cadrului Fotografia : goală pe albul peretelui al acestui perete uitat de vreme Chiar în punctul unde ar fi trebuit să bat cuiul cuiul-ecou care priveşte cu indiferenţă în altă parte. Clopoţel în perete Ia-mă de umăr şi du-mă la cinema Aducem noi un film despre paradisul pierdut, Despre cei doi prieteni îngropaţi în tristeţe O patrie fără pereche Îmi vei descheia nasturii cămăşii Să te odihneşti, dormindă, pe pieptul meu. Mi-e foame; du-mă la locantele tainice Unde clopoţelul din perete ne va servi Unde farfuriile chinezeşti vor fi pline Cu îngrijorare Şi cu teama de întâlniri eşuate Du-mă, scoate-mă din cochilia fricii Să petrecem o seară Dansând în cabaretul înghesuit Cu trupuri clătinându-se ghiftuite Să dansăm pe tăişurile Cuţitelor despărţirii. Smulge-mă din oboseala aceasta Şi vino, să petrecem o iarnă plină de moină Învăluind îndragostiţii înfriguraţi ai strazii Scoate-mă din inima mea. Mohammed Jaber Al Nabhan


12

OAMENI AI LOCULUI Călătorind prin ţară, de multe ori vizităm case memoriale sau clădiri în care şi-au desfăşurat

activitatea diverse personalităţi ale istoriei, culturii, literaturii sau ale vieţii ştiinţifice româneşti. Din păcate, pe Valea Bistrei nu avem, sau nu ştim să existe asemenea locuri, dar putem măcar să consemnăm despre viaţa şi activitatea unor oameni care îşi au rădăcinile sau au legătură, măcar tangenţială, cu zona noastră şi sunt mult mai cunoscuţi în ţară sau chiar în străinătate. Începând cu această ediţie, am vrea să lansăm rubrica permanentă Oameni ai locului, prin care să evocăm personalitatea unor oameni precum Moise Groza, Karl Maderspach, Ştefan Velovan, Nicolae Table, Nicolae Boşcaiu, Alina Frăţilă şi mulţi alţii. Având în vedere că în urmă cu câteva zile a avut loc un eveniment trist în viaţa culturală, şu nu numai, a oraşului de pe Bistra, luându-ne adio de la încă un membru al familiei Boşcaiu, Alexandru Boşcaiu, ne-am propus ca în acest prim episod al noii rubrici să facem cunoscut un alt membru al acestei familii. Deşi mai puţin cunoscut în zona noastră, unul dintre cei trei fraţi Boşcaiu, academicianul Nicolae Boşcaiu, credem că merită evocat:

NICOLAE BOŞCAIU – academician în biologie Nicolae Boşcaiu s-a născut în 23 iulie 1925, la

Caransebeş, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind profesor de limba franceză la Şcoala Normală din Caransebeş, iar mama, învăţătoare. N. Boşcaiu a absolvit Liceul „Traian Doda” din Caransebeş, unde a fost atras de studiul florei, probabil şi datorită excursiilor botanice pasionante şi incitante în jurul oraşului, zonei… Încă de pe băncile liceului a publicat articole despre flora Munţilor Banatului, în revistele „Natura” din Bucureşti şi „Primăvara Banatului” din Lugoj, în anul 1942, ajungând astfel să fie apreciat chiar de către preşedintele Academiei Române din acea vreme, profesorul Ion Simionescu.

După absolvirea liceului, în anul 1945, N. Boşcaiu se înscrie la cursurile Secţiei de Ştiinţe Naturale ale Facultăţii de Ştiinţe, din cadrul Universităţii din Cluj-Napoca, unde a fost ales ca asistent preparator onorific de către profesorul Alexandru Borza până în anul 1947. În anul 1946 a participat la diverse manifestaţii împotriva instalării regimului comunist în România, fiind arestat înaintea încheierii studiilor universitare, în anul 1948, şi condamnat la şase ani de închisoare. Această perioadă a petrecut-o în închisorile de la Gherla şi Piteşti, la Canalul Dunăre-Marea Neagră şi în minele de la Cavnic. S-a încercat suspendarea condamnării acestuia de către Alexandru Borza, alături de Traian Săvulescu, preşedintele Academiei Române, însă nu s-a reuşit. Profitând de faptul că avea permisiunea de a păstra un creion pentru a înregistra numele prizonierilor cărora li se distribuiau unelte de muncă, N. Boşcaiu scrie pentru colegii săi de detenţie, folosind bucăţi de hârtie rupte din saci de ciment, un rezumat de 30 de pagini al Trilogiei cunoaşterii, un celebru tratat de filozofie gnoseologică al lui Lucian Blaga, după ce patru ani nu citise nici o carte.

La 29 de ani, complet „reeducat” şi puternic marcat de campania de anihilare a intelectualilor României, a fost eliberat din închisoare, profitând de o graţiere, într-o scurtă perioadă de relaxare politică. N. Boşcaiu s-a întors la Cluj-Napoca, unde şi-a continuat studiile universitare, obţinând diploma de licenţă în anul 1957. Cu sprijinul academicianului Emil Pop, în anul 1955, N. Boşcaiu este numit la Cluj-Napoca, în Subcomisia pentru Monumentele Naturii, a Academiei Române. Datorită contrarevoluţiei ungare din anul 1956, situaţia politică se agravează din nou, neputând să-şi exercite această funcţie. N. Boşcaiu a fost obligat să lucreze pentru încă şase ani ca muncitor necalificat la Staţiunea de Producţie şi Cercetări Horticole şi Viticole şi la Grădina Botanică din Cluj-Napoca. În anul 1957, în urma câştigării procesului de reabilitare făcut la solicitarea sa, i se permite angajarea ca cercetător ştiinţific la Grădina Botanică din Cluj-Napoca. Muncitor în timpul săptămânii, botanist pe timp de seară şi duminica, N. Boşcaiu a ajuns


13

la vârsta de 37 de ani să ocupe un loc de muncă la Grădina Botanică (în 1962), la o vârstă la care majoritatea tinerilor cercetători contemporani ţintesc la un grad cât mai înalt în ierarhia universitară, iar unii dintre ei chiar reuşesc să-l atingă. Pentru câţiva ani a funcţionat şi ca muzeograf principal la Muzeul din Lugoj.

Deşi a fost reabilitat în anul 1967, „elementului negativ al societăţii” nu i s-a permis să aibe acces la sistemul de învăţământ superior (unde şi-ar fi avut locul), ci să fie doar cercetător la un centru de cercetare sau la filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române, unde a fost bibliotecar timp de aproape un deceniu. Referindu-se la Nicolae Boşcaiu, toţi cei din domeniu se adresează cu titulatura de Profesor, deşi, în realitate, nu a exersat niciodată această funcţie. Reabilitarea i-a permis să-şi dea doctoratul, cu aprobarea membrilor Partidului Comunist Român, şi şi-a prezentat astfel teza doctorală în anul 1971 la Universitatea din Cluj-Napoca. De asemenea, a fost inclus pe listele celor propuşi pentru rezultatele obţinute în cercetare, câştigând Premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române în anul 1974 şi trei premii ale Ministerului Învăţământului.

Revoluţia din 1989 a însemnat pentru academicianul N. Boşcaiu o „restitutio”, dar nu „in integrum”, deoarece nimeni şi nimic nu i-a putut da înapoi anii ce i-au fost furaţi de închisori şi de locuri de muncă umilitoare. A fost numit director al Bibliotecii Academiei din Cluj-Napoca, a fost ales ca membru corespondent în 1990, iar apoi membru cu drepturi depline al Academiei Române în 1991; a devenit profesor asociat al Facultăţii de Biologie şi Ecologie din Cluj-Napoca (1999), titlu la care a renunţat pentru a îndruma studenţii pentru doctorat la Institutul de Biologie din Bucureşti. Ceremonia decernării înaltului titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Camerino (Italia) a avut loc la 28 septembrie 1998, fiind copleşitoare, din punct de vedere emoţional, pentru N. Boşcaiu şi toţi cei prezenţi, titani ai botanicii mondiale.

În ceea ce priveşte activitatea ştiinţifică dusă de N. Boşcaiu, menţionăm: - ca autor individual, a publicat binecunoscuta monografie Flora şi vegetaţia Munţilor

Ţarcu, Godeanu şi Cernei; este de asemenea coautorul monografiei colective despre Crişul Repede;

- este coautor la două tratate – Biogeografie. Perspectivă genetică şi istorică, alături de Petre Mihai Bănărescu şi Introducere în studiul covorului vegetal, în colaboare cu Alexandru Borza, aceasta fiind o lucrare de bază în literatura geobotanică, în diferite ţări ale lumii, după care a urmat apariţia altei lucrări de referinţă – Tratat de biogeografie, în 1973;

- în România a publicat 166 de articole ştiinţifice şi 12 articole de popularizare; dintre articolele ştiinţifice, 115 au fost publicate în volume recunoscute de Academia Română şi a celor mai mari universităţi şi 51 în diferite volume;

- peste hotare, a publicat 12 lucrări, majoritatea în jurnale de referinţă din Olanda, Franţa, Italia, Germania, Polonia, Rusia etc.;

- este autorul a 69 de articole publicate, prim autor a 47 de articole şi coautor a celorlalte articole, împreună cu nume semnificative din biologia română, cum ar fi Al. Borza, E. Pop, N. Botnariuc,V. Preda ş.a.

În legătură cu familia sa, menţionăm că prima sa soţie, o binecunoscută terapeută, a decedat timpuriu, lăsând în urmă pe fiica lor, Monica, ce şi-a făcut studiile doctorale la Universitatea din Viena şi este profesor de botanică la Universitatea din Valencia, pe care N. Boşcaiu a educat-o cu dragoste. A doua soţie i-a fost alături de-a lungul ultimului deceniu al vieţii sale, o perioadă în care fiica sa părăsise deja România.

A trecut în nefiinţă la data de 22 octombrie 2008, însă prin tot ce a lăsat în urmă, prin cunoştinţele dăruite cu nemărginită dragoste, prin tot ce a scris şi a rostit, Nicolae Boşcaiu urmăreşte şi îndrumă în continuare paşii celor pasionaţi de biologie!

(V. Cristea, C. Toma, 2009, Academician Nicolae Boşcaiu – In memoriam, Rom. J. Biol. – Plant Biol., Volum

54, Nr. 1, p. 3-11, Bucureşti; V. Alexiu, V. Sanda, 2009, In memoriam!, Ecos 21- Revistă de Ecologie)

Prof. Ion CUBIN


14

IN MEMORIAM

ALEXANDRU BOŞCAIU "Există numai ce va fi

Numai viata mea va muri Pentru mine într-adevăr cândva."

(Nichita Stănescu)

Domnul Alexandru Boşcaiu a fost pentru oamenii de cultură din oraşul nostru un exemplu demn de urmat! Până acum câteva zile, cu paşi tremurători, cu spatele aplecat, se îndrepta spre Casa de Cultură unde îl aşteptau copiii dornici să înveţe să cânte. Aici, alături de alţi corifei ai frumosului artistic, dumnealui a participat neobosit la viaţa culturală a oraşului. Îmi amintesc cu nostalgie de emoţionantele serate literar-muzicale pe care le-am organizat împreună cu dânsul! Crăciunul, Naşterea poetului naţional, Grigore Vieru, 24 Ianuarie, 1 Decembrie... şi multe altele! Vom purta mereu în amintire abnegaţia celui care în muzeul de literatură română a realizat atâtea acţiuni frumoase! ''Stol de cocori

Apucă-ntinsele Şi necuprinsele

Drumuri de nori

Zboară ce pot Şi-a lor întrecere

Veşnica trecere Asta e tot...”

(M. Eminescu)

Prof. Ariana SABĂU


15

Poezie în grai bănăţean Adrian Gerhard

Şădz că plouă...

Lae-m’ bace în ochece foc şî pară... „Tu n-audz să ieş’ afară ?” Ţâpă-n băznă, luna-l vege, două stălie să repege şî pă muchia d-arătură lasă foc un ac dă dâră. Io mă uit... Mă uit la lună, Şî mă-ncing s-o iau dă mână. Ea tresare şî să-nfoaie şî-m’ şopceşce: “ Şădz că ploaie” şî-n cătrânţa ca piperiu’ înc-o stea zminceşce şieriu... Luna-n bobi dă vânt mă strânjie, Io văd steaua cum să stânjie ungeva p-un crac dă geal unge-i priponit un cal lângă-un maur în ruină ş-un prun scos dîn rădăşină. Şăd că-i ploaie, ploaie rară sămn dă dusă primăvară şî mă-ntrăb cu ochii-n foc: Steaua mea are v-un loc ? Or’ zmincită dă v-o iţă s-o întoarşie-n poieniţă să mă-mbraşie-n ţoală nouă; ţoală dă pământ şî rouă… 2009

DĂ AJUN O vinit iară Ajunu Dubilii ne ţân pă loc Sămn că astăsz tăt românu Îi pământ, apă şi foc. Arge-şpoar lemnu uscat Şî-i miros dă piţărăi, Stălilii să rup şî cad La tăt natu în odăi. Câncec sfânt, colindă dulşie, Cozonac cu mac şî nucă, Sarme-n oală, şonc şî clisă Şî cârnaţ cât să ajiungă. Pă sub geal să smuljie vântu, Lupii urlă-n şierc dă lună, Curjie gimineaţa-n lece Ca şî Bistra a bătrână. Chişiora şî Şirieşălu Păstă vale, pă Vlădoni Lasă umbra dă tri pelme Unge-i stâna lu Mâţoni. Jios în sat, cu mic şî mare Cu nuiele dă alun Vin pă „ Uliţa a Oarbă” Să-i ge-a neaţa lu Ajun. Focu arge, tăţ să-mburdă Şî îi larmă ca-n poveşci C-o vinit ş-o moşcăradă Cum pă vale nu găsăşci. La un sămn să sparjie şeata, Fug copii zoitaţ dă toace Să primească bucurie, Piţărăi şî bunătace. Doda Ana, Iconie Lenca, Marea, preoceasa Dau dîn inimă lumină Să ne lumineze casa... Bănăţăni cu suflet mare, Lăsăţ tăt şie îi măi rău Şî-mpărţâţ la fişcecare Dzî dă dzî, un piţărău ..


16

“Cu emoţie – Adrian Păunescu”

În ultimii 5 ani, în cadrul unei emisiuni radiofonice săptămânale difuzate la Radio Reşiţa, poetul Adrian Păunescu se adresa publicului din vestul ţării, realizând alături de Sergiu Taban o emisiune culturală în care nu se ţinea cont de audienţă sau comercial, emisiunea radiofonică : “Cu emoţie – Adrian Păunescu”. Ultima emisiune pregătită şi prezentată împreună cu marele poet a fost un prilej de profundă emoţie pentru Sergiu Taban. Cunoscând starea dramatică în care se afla Adrian Păunescu, acesta a declarat că a rămas uimit de minuţiozitatea cu care maestrul şi-a pregătit emisiunea ce avea să-i fie ultima…

În 1 Noiembrie 2010, de pe patul de spital, Adrian Păunescu a ţinut să continue tradiţia şi s-a adresat telefonic, în direct, ascultătorilor Radio Reşiţa, ne-a destăinuit tuturor încercările prin care a trecut în zilele precedente, a mulţumit medicilor şi a întocmit desfaşurătorul muzical alegând spre difuzare cântece de suflet interpretate de Iris, Tatiana Stepa şi Mircea Vintila.

“În momentele acestea de asediu al suferinţei şi al morţii îţi dai seama cât de important este să nu fi singur pe lume şi cât de important este să faci parte dintr-un neam, dintr-o ţară, să ai un ideal, să-ţi pese de nenorocirea ţării tale…” au fost câteva dintre cuvintele spuse cu recunoştinţa la adresa semenilor săi care i-au fost alături trimiţându-i mesaje de încurajare.

După 4 zile agonizante, promotorul de valori culturale româneşti, iniţiatorul celei mai importante mişcări culturale de masă din istoria recentă a României, poetul Adrian Păunescu a pornit pe drumul spre eternitate.

Ca un omagiu adus marelui poet român, sâmbătă, 6 Noiembrie 2010 s-a organizat la Reşiţa la iniţiativa inimosului Vali Popovici, o după-amiază cu muzică şi poezie în amintirea celui ce a ţinut aprinsă flacăra Cenaclului “Şi Totuşi Iubirea“, la acest eveniment participând: Didina Curea, Cristina Zaharia, Cristian Buica, Marcel Colcer, Dr. Romeo Dumitrescu şi actorii:Florin Ruicu si Marius Dobre, momentul continuându-se apoi la Radio Reşiţa, moderator fiind Sebastian Dragomir.

Reşiţa - Parcul Tricolorului Gabriel Găină


17

Sf. Apostol Andrei – Ocrotitorul României Pomenirea Sf. Apostol Andrei înseamnă pentru noi creştinii întreţinerea candelei ce arde de două milenii şi transmiterea credinţei în Hristos curată şi roditoare, tezaur nepreţuit ce a făcut nemuritor poporul dreptcredincios de pe aceste meleaguri niciodată uitate de Dumnezeu. Ca români şi creştini nu este altceva mai de preţ decât de a-l slăvi pe cel ce a semănat în glia noastră strămoşească sămânţa credinţei ortodoxe, a cuvântului şi a harului Domnului nostru Isus Hristos, Mântuitorul lumii, pe Sf. Andrei. Numele Andrei derivă din grecescul „Andreas” care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc deşi Sf. Apostol Andrei a fost iudeu. Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, oraş de pe malul lacului Ghenizaret. A fost fiul lui Iona şi frate cu Sf. Apostol Petru. Înainte de a fi ales Apostol al Domnului Sf. Andrei a fost ucenic al Sf. Ioan Botezătorul, Înaintepreamergătorul Domnului Isus Hristos. După botezul Domnului a auzit pe învăţătorul său Ioan arătând cu degetul către Isus: „ Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii” ( Ioan 1,29). Lăsându-l pe Ioan a urmat pe Isus zicând fratelui său Petru : „ Am găsit pe Mesia care se tâlcuieşte Hristos” ( Ioan 1,41). În acest mod l-a atras şi pe fratele său Petru la dragostea lui Hristos fiind numit şi „Cel dintâi chemat” întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat însoţind pe Mântuitorul şi adăpându-se neîncetat din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri. După pogorârea Duhului Sfânt la Ierusalim în ziua Cincizecimii ce a urmat Învierii Domnului şi Înălţării Sale la cer, Apostolii au mai rămas câţiva ani în Ierusalim începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic din jurul anilor 49 – 50 d. Hr. Apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a se decide unde va merge fiecare pentru propovăduirea Sf. Evanghelii, urmând porunca Mântuitorului. La început Sf. Andrei l-a însoţit pe fratele său Sf. Apostol Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în Peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de astăzi ajungând în Sciţia (Dobrogea de azi) unde s-a oprit un timp iar apoi şi-a continuat peregrinarea până în sudul Rusiei. După ce s-a întors în Grecia consolidând comunităţiile creştine înfiinţate de Sf, Apostol Pavel ajunge în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras, unde Dumnezeu l-a învrednicit să moară ca martir fiind răstignit pe o cruce în formă de X căreia i s-a spus mai apoi „ Crucea Sfântului Andrei”. Corpul său a fost îngropat acolo de Maximilia, o convertită la creştinism. Mult mai târziu sfintele moaşte au au fost transferate la Amalfi în Italia din ordinul papei Pius al – II –lea. Capul a fost aşezat într-o biserică din Roma. De aici, pe baza unei hotărâri a Vaticanului, în semn de frăţietate creştină, capul său a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind aşezat în biserica cu hramul Sfântului Andrei din oraşul Patras. Conform legendelor, datinilor şi practicilor religioase, Sf. Apostol Andrei este invocat de poporul de păstori şi plugari existent în Sciţia Mică mărturie fiind nenumăraţii martiri descoperiţi pe teritoriul Dobrogei care au murit pentru Hristos şi păstrarea credinţei.

După aproape două mii de ani de creştinism pentru prima dată moaştele capului Sf. Andrei au fost aduse în România în anul 1996 într-un impresionant pelerinaj în Moldova. În 1995 Sf. Sinod al Bisercii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sf. Andrei să fie marcată în calendar cu cruce roşie, ca mare sărbătoare ortodoxă. Din anul 2001 Sf. Apostol Andrei a fost canonizat ca şi „Ocrotitor al României”. Boldea Dorin Claudiu


18

Atlantida Cine a construit lumea Pe pământ care se lasă ? Aseară lumea era deasupra ta, Acum e deasupra vieţii sale. Te-ai mai scufundat puţin. Aseară ţineai cerul pe creştet Ca pe o tavă Cu minuni, Acum el pluteşte mai sus. Faceţi-vă iute bagajele, Urcaţi-vă pe acoperişurile caselor, Urcaţi casele în pod, Căraţi-vă vitele şi bucatele Şi sentimentele în vârful munţilor, Dacă vreţi să mai aveţi vite şi bucate Şi sentimente. Şi mutaţi munţii Pe pietroiul din vârf, Dacă se poate. Am legat Am legat copacii la ochi Cu-o basma verde Şi le-am spus să mă gasească Şi copacii m-au găsit imediat Cu un hohot de frunze. Am legat păsările la ochi Cu o basma de nori Şi le-am spus să mă găsească. Şi păsările m-au găsit Cu un cântec. Am legat tristeţea la ochi Cu un zâmbet, Şi tristeţea m-a găsit a doua zi Într-o iubire

MARIN SORESCU Capriciu În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Şi le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă ştii cum să le aşezi. De aceea Eu mă emoţionez, Şi timp de câteva ore Le povestesc Ce frumos a murit sufletul meu Peste zi. Întâlnirile noastre Sunt de obicei sobre, Fără entuziasme De prisos. Fuga Într-o zi Mă voi ridica de la masa de scris Şi voi începe să mă îndepartez de cuvinte, De voi Şi de fiecare lucru în parte. Voi vedea un munte în zare Şi voi merge spre el Până când muntele va rămâne în urmă. Apoi mă voi lua dupa un nor Şi norul va rămâne în urmă. Soarele va rămâne şi el în urmă Şi stelele şi tot universul…


19

Ansamblul ,,Iedera’’

Publicaţie editată sub egida Casei de Cultură Oţelu Roşu Aşteptăm orice material scris sau editat în format electronic pentru a fi publicat în paginile revistei “Ecou de timp” Adresa redacţiei: Casa de Cultură Oţelu Roşu Str. 22 Decembrie 1989. Nr. 1. Loc. Oţelu Roşu. Jud. Caraş Severin. Tel 0255 531599. Cod poştal: 325700. E-mail: [email protected] Site web: www.casadeculturaotelurosu.ro


20

ECOU DE TIMP Nr 7

Documents

Transcript of ECOU DE TIMP Nr 7