ÎNSEMNE CULTURALE – 2013

EDITURA RAFET

Colectivul de redactie: Ion Lazăr da CozaVasilisia LazărSofia SincăGabriela GrădinăriuCorina MilitaruAugusta Cristina CălinIris MarinovLaura Marinela Staicu

Tehnoredactare: Gina Zaharia

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALEhttp://insemneculturale.ning.com/

Toate drepturile rezervate autorului

Descrierea CIP A Bibliotecii Naţionale a RomânieiZAHARIA, GINA

Ecou de rubin/Gina Zaharia – Râmnicu Sărat:Rafet, 2013

ISBN 978-973-146-264-6

GINA ZAHARIA

ECOU DE RUBIN

EDITURA RAFET 2013

Volum apărut cu sprijinul financiar al Asociaţiei„Renaşterea Râmniceană”, preşedinte Constantin Marafet

5

Cuvânt de suflet,echivalent al sinelui poetic

Consider un privilegiu să scriu câteva rânduri desprepoezia Ginei Zaharia, această scriitoare modernă, oreprezentantă complexă a literaturii internaute atât prin poeziecât și prin proză, dar şi al nobilului tipar.

Dacă citeşti poezia acestei autoare te scalzi într-ocontinuă metaforă, guşti din puterea sa emotivă, din trăirileblând-lirice, trecute prin raporturi cromatice, înfrăgezite delumină. Îşi exteriorizează starea într-un mod silenţios, dartulburător sentimental, în care realul se lasă mistuitmelancolic, cuvântul poetic îşi ia avânt şi îşi arogă libertateade a se echivala cu sinele.

Elementele de construcţie devin simboluri moderne înexprimare lirică, de unde nu lipseşte spaţiul cosmic cu tot„harnaşamentul”, dar şi cel terestru dominat de farmecele

sale. La fel de întâlnite sunt cele arhaice, ca temniţă, masaregilor, sclavi sau orbi, din care poeta construieşte cu succesmetafore pline de sensibilitate şi aplomb.

Tema favorită – iubirea, trecută prin toate canoanele. Dela luna noastră,/ Vestala pictată-n parfum de poveste?!/ la pe-un cântar de mătase,/ „poemul cu slovele-ntoarse”, sen-timentul răzbate cu dorinţă şi foc, exuberanţă, lumină sauapăsare sufletească.

Femeia din versurile poetei se transfigurează într-o fiinţăputernică, purtătoare pe umerii săi gingaşi, dar plini devitalitate, a celor mai umane şi purificatoare elemente: apă şisare, viaţă şi dragoste, dar şi de zei sau constituente cosmice.Prin urmare, un întreg univers poetic. Poezia stă scrisăîntotdeauna sub cea mai delicată formă, utilizând un limbajliric inedit, combinând îndeosebi senzaţii neobişnuite cu stări

Gina Zaharia

6

sufleteşti precise, colorate şi parfumate cu elemente din natură,fenomene ale naturii manifestate cu o forţă puternică în vers.

Sufletul său sensibil face remarci provocatoare prinincursiuni evolutive sau involutive ale iubirii, ale singurătăţiisau ale îndemnurilor: străpunge munții/inimă/ să treacă viorilespre asfințit, „pace ţie orbule”.

Visurile, imaginaţia constituie un alt laitmotiv pentrupoezia Ginei Zaharia. Lumea ei se desfăşoară într-un cadruimpresionisto-simbolistic: podul este construit din rouă, tălpile-i devin albastre, iar fluturii se amestecă împreună cu mierea. Peumeri îi cântă un zeu. Din nou umerii sunt foarte importanţi, „într-un vis haiducesc”.

Şi, înlănţuirea de imagini continuă cu versiuni certe,menţinute în plan percepţional afectiv sau conceptual, în „cer-curi de stări”, cadrul unor surpări ale aparenţelor, dar cu limită,cu atât mai tulburătoare cu cât atmosfera se deschide într-uncâmp de maci, unde autoarea va alerga cu luna pe umăr.Atmosferă mirifică, încântătoare, într-o lume ireală, dar poeticăşi îmbălsămătoare.

Poeta Gina Zaharia se încadrează printre simboliştiimoderni, de după 2000, care au înlocuit simbolurile de angoasădin poezia lui Bacovia, cu un simbolism suav, de vis, de iubire,descrieri tip pastel, asemănătoare cu a lui Minulescu mai degrabă, o continuatoare de acest gen şi modernizarea lui.

Stilul ei acordă mare atenţie muzicalităţii, care nu sereduce doar la prozodie, acolo unde este scrisă în vers clasic, cişi la jocul consoanelor şi al vocalelor, al dansului din vers.Preferinţa pentru sinestezie reprezintă trăsătură esenţială astilului, întâlnită şi în versul clasic dar şi în cel alb.

S-a eliberat destul de uşor de corvoada prozodiei, înfavoarea poeziei moderne. Dar cum prima iubire nu se uităniciodată, nu a renunţat în totalitate la dulcele vers clasic,forma poeziei ei de început.

Gina Zaharia

Ecou de rubin

Rezonanţa lirică impune cu o delicateţe impresionantă,năzuinţa spre un concret blând, îmbătător. Restituie poezieisensibilitatea şi emoţia naturii, după anotimpuri într-un limbajinedit, răscolind senzaţii neobişnuite, stări sufleteşti imprecise,misterioase în primul moment, dar mereu vibrante.

Simbolurile, elementele de construcţie devin uneorialegorice, imaginile se succed dinamic sau difuz, dând voiemisterului să se instaleze. O astfel de poezie este „Ziua cândm-ai uitat pe dig”, care se remarcă prin rezonanţă şi prinbogăţia metaforică, deloc de neglijat în toată opera poetei, darşi a limbajului liric instaurat cu succes pe tot cursul poeziei.

Spaţiul abstract, aflat la intersecţia dintre natural şiartificial, copleşit de mister şi inefabilul din versuri se lasădescoperit deseori prin nostalgicul întruchipat în mesaj.În „valsul celor doi nu” se călătoreşte, se dansează subumbrela acelor de azur sau sub atracţia universului. Femeia,prinsă în metafora înlănţuită simbolistic se simte bogată șistăpână/ pe eșarfa de sare a lumii tale/ nu-i amestecaintersecțiile/ astăzi e răsărit mâine temniță sau cine știe/diamant într-o peșteră arsă/ în „singurul neadevăr pe care-lmai recunosc”.

Culorile în lirica acestei poete se găsesc întotdeauna înraporturi cromatice şi de lumină.

Versuri devoratoare, întruchipări ale realităţi transformateîn metafore plăcute simţului de cititor, alături de sentimenteexuberante relatate cu patos şi vibraţie, alcătuiesc princombinaţii strălucite, stări între real şi imaginar, poezii uniceîncât luate ca un tot, instalează euforia.

Prin tematica, muzicalitate şi cromatica poeziei, dar şi prindinamica ori accesibilitatea sa metaforică, poeta Gina Zahariareuşeşte să câştige admiraţia cititorilor.

Stilul său impune respect, aşezându-se cu demnitate înrândului poeţilor douămiişti.

Sofia Sincă

7

8

UNIVERSUL ÎNTR-UN JOC

Însemnări despre„ECOU DE RUBIN” de Gina Zaharia

Poezia Ginei Zaharia este un joc serios, de-a creaţia uneilumi, în care să regăsești o oază de exuberață, efuziuni răsărindși parcurgând cerul poetic. Nici zarurile în poezia autoarei nu armai arată a două numere banale. După ce le arunci, curgasemenea unei cascade de metafore.

Viziunea creatoare a autoarei armonizează sensuri pre-cum „plu-gurile arau dragostea”, „sindromul tandreții”, „sen-tință sigilată pe tastatura inimii”, „otrava aripilor frânte”.

E tandrețe, e parfum în versurile sale: tu mare eu cer/ întrenoi flori de cais (la ora care înfloreau caișii); detaliile sunt demare finețe marginea șoaptei (sete de foc).

Ai impresia că ești în lumi paralele; în timp ce într-o lumeveșmintele toate-mi sunt flăcări/ departe/ și ard pe un rug/ într-un vis haiducesc (într-un vis haiducesc), în altă lume un clovnîmpacheta tinerețea/ în foi de ceară (...) mă ghemuisem într-unjoc /tot adunam cercuri de stări (cercuri de stări).

Realul şi irealul sunt magistral înfăţişate: clipa/ în care te-aiîmbătat platonic (și-n alt veac). Beția platonică e undeva lagranița dintre oniric și transă.

Poetul, surprins de un un străin, e întrebat despre poemelesale: Mergea din zori spre mare, și-avea un pas de foc; care Cuvocea de lumină, mă întrebă așa/ Tu, meșter de poeme, le scriicu ruga ta?

Răspunsul nu întârzie:Le trec prin lut, prin soare, apoi le învelesc

În zece mii de ierburi și tot mă mai sfădesc.

Gina Zaharia

Că nu le-am prins cu grijă, pe umeri, o eșarfăCare străbate lumea în sunete de harfă.

Tensiuni mocnite, ca un puls discret, au timpul martorîntr-o curgere de poveste: răsucești clepsidre-n șoapte(...) șiAm adunat vreo două-trei silabe/ Să-mi fie prag prin dinastii dedor (Între doi poli și-o dragoste păgână).

Dragostea invocă prezența, nu toate depărtările au unerou ca Ulise și o virtuoasă ca Penelopa:„Să nu le lași pe tâmpla mării,Când peste țărmuri e furtună,Tu știi că haina depărtării Se rupe chiar de-i vreme bună.

(Exilat din tu în eu)

Gina Zaharia construiește de multe ori pe structuraoximoronului. De aici se aruncă în dimensiuni în care ludiculnu are nevoie de unități de măsură. Chiar și cu nuanțe grave, totludic rămâne: îl zăresc topind roci/ la lumina lunii/ spune cevadespre închisorile fără gratii/ ordonate pe depărtări/ uneoriinundă seceta cu ochii închiși/ alteori tremură lângă un secolde dorințe/ de-portat între două țărmuri (închisori fără gratii)sau, pe mâneca dreaptă am brodat/ primul puls în inima ta(răpește-mă) sau, o galaxie de trandafiri negri trecea/ îngoana mare/ prin colțul oglinzii (ce spuneam?) și femeie întârgul de astăzi/ s-a vândut ultima copertă de zăpadă/ zadarnicaștepți/ am dat-o cu ochii închiși/ era unicat/ îți promisesem c-o păstrez odată cu autograful/primului impuls (...)ps:urmărește coperțile din târguri/răscumpără-mă (răscumpără-mă).

Ziua când m-ai uitat pe dig este o căutare pe cărări careau fascinat cândva prin ineditul lor. Viața are episoade de carevrei să-ți amintești ca și cum te-ai încărca din energia aceloremoții :

9

Ecou de rubin

10

(...)Mi-ai dat o pelerină de vise neculeseȘi-ai zis: ia-le pe toate, sunt sigur ne-nțelese!...................................................................Mai am, din tot decorul, o hartă de lumină,Un ghem de neuitare și-o trecere senină.Spre înălțimi de vară un vultur se rotește,Îmi spune că e seară și râde nebunește.

Își are drum prin rouă și cuib pe-un gram de stea,Dar nu-i mai dau semințe și azi din palma mea;Îmbrac iar pelerina, (e numai pentru frig?!)Și-ncerc să aflu ziua când m-ai uitat pe dig.

Volumul ECOU DE RUBIN te invită la hoinăriri prinstări pe care poeta ni le împărtășește și ni le dăruiește: tocmaiam aflat cum se developează stările/ vânătorul fără destinație/mi-a îmbrăcat drumul/ .../ sigur ai să treci/ prin această idee/ca un rege care-și caută tronul/ sub frunze/ lasă-ți stea laintrare/ aici se bea pe încredere/ și din când în când/ pe tăceri(un motto curajos). Rubinul este o piatră prețioasă. Binelucrată și șlefuită înnobilează purtătorul și încântă ochiul careprivește (citește).

Teo Cabel

Gina Zaharia

Ecou de rubin

un motto curajos

staitocmai am aflat cum se developează stărilevânătorul fără destinațiemi-a îmbrăcat drumulîl îmbătrâneșteși mi-e dator și mi-e dovadăcă-mi țin inimaîntr-un cod secret

sigur ai să treciprin această ideeca un rege care-și caută tronulsub frunze

lasă-ți stea la intrareaici se bea pe încredereși din când în cândpe tăceri

îţi voi aduna picuriipentru peisajul completotrava nu ucide albulspun călătorii trecuți prin verde

dar știipoate fi doar un motto curajos

11

Ecou de rubin

12

poemul cu slovele-ntoarse

știi că luna se-animă doar prin falduride creste,luna noastră,vestala pictată-n parfum de poveste?!mai aprinde-i un ram,mai șoptește-i o vrajăsă mai ardă și astăziun gram,dintr-a dorului strajă.

într-o zi voi răsări din culori,să m-aștepțiîn golful de sare și valuri aldine,cu pescărușii iubirii luntre să-mi faci,luntre de zori,mereu cu plecare spre tine.

să-mi trimiți un sărut de hârtiepe-un cântar de mătase,să deschidă un portși-o cetate de doi,să ne-ascundem de viscol,să ne pierdem în noi,și să știm, mai ales, când și de cese tot scrie,poemul cu slovele-ntoarse?!

Gina Zaharia

pe tastatura inimii

m-ai deportat în țara aceeaunde plugurile arau dragosteaiar viorile treceau toateprintr-un singur arcuș

mă ascunsesem într-o imagine șlefuitălângă un ocean în care ne îmbătasemaproape străiniaproape datorniciaproape instantaneu

dinspre est înflorise zvonul că ți-aș fipedeapsă îmblânzită la pieptde fiecare dată când luna părăsește vârful stânciloraud un ecouși tac și tac și tac

știu că și tu îl auziîn revărsarea ierburilorîn lanțurile de vântîn sindromul tandreții

voi rămâne în țara aceeacu pașaport de duminicăcine știepoate la târgul prizonierilorvoi primi o sentințăsigilată pe tastatura inimii

13

Ecou de rubin

14

acum acolo aici

cum aș putea îngriji păsările rănitedacă nu știu a trage cu arcul

(crezi că îmi aparține cevadin tabloul acesta imensîn care o femeie coboară cu potecile peste umeri)

am înlănțuit o sumedenie de nopţi magice,știu asta,dar câte sentințe am primitpentru fiecare lan de săgeți tu nu ştii

acum acolo aici vin alte păsări să se adape(vânătorii au împânzit acest anotimpcu intenții de lumină întreruptăși alunecăîn cântecul pe care îl tot țes cu sfințenie la fiecare apus)

puteam să previn alunecarea aceea(împrumutasem otrava aripilor frânte)însa universul tau era format din roua și sare

Gina Zaharia

la ora în care înfloreau caișii

doi câte doiprecis dormeaitrupa de flori venea spre mineîntr-un concert amețitorostașii inimii o întâmpinaseră cu nectarși pași de dans

poate era joinu știudin calendar dispăruseră alte evenimenteartizanaleaveam rolul să cuprind universulîntr-un joc

treceai și tu(prin ochii mei închiși)duceai stindardul înnoirilorspre marea de (în)semne

m-ai salutat în culoriți-am numărat scările dintre ele și temnița noastrăce simplu surâs ne împărțea crezul în douătu mare eu cerîntre noi flori de caismulte flori de cais…

15

Ecou de rubin

16

sete de foc

cârciumareamestecă licoarea aceeași las-o la marginea șoapteivoi veni negreșitsă-i aprind aromaam auzit că o singură picăturăpoate umple universul

să nu mă minți

ai văzut pelerinii de niciundecum rupeau colțurile dorului?i-ai derutatsăpând maluri spre nordștiulipseau imaginea de pe sufletși sfoara de mătase

hai termină de spus cuvintele magicevoi sosi cu ropotul ploiisă-ți șteargă expresiaai brațe de rouă și pas nedefinitzăvorăște stelele cât să cuprindăfuiorul dragosteiapoi dă-le drumul să ne picuresete de foc

Gina Zaharia

într-un vis haiducesc

nu trece peste podul de rouănu trece nu trece mi-ai spusorice flacără-l va rupe în douăși va arde-ntr-o ghearăde dor pe apus

aveam tălpile mele albastrepe umeri cântase un zeuși-apoipurtaseși cu mâinile noastretandrețea orbită intens dar vaiun spin navigase pe-un gând de ateuîn alt sens

știam că petreci spre tăcereo aripă-n care ți-am pustot crezul de fluturi și miereși șoapta în care-ai promiscă-n pace mă legeni în pacepe fire de stări borealedar setea din două petales-a stinsîntr-o ploaie de ace

unde mi-e podul cu umbre sculptateaș vrea să-l zidescpeste nori ză-l zidescveșmintele toate-mi sunt flăcări departeși ard pe un rugîntr-un vis haiducesc

17

Ecou de rubin

18

și-n alt veac

foarte binemai dă-i un bacșiș pianistului din colțsă păstreze ultimele acorduricu noiși ploaia aceea de pe clapeatât de enigmatică

aaaaa să nu uite clipaîn care te-ai îmbătat platonice de importanță majorăîn viața unui pianist celebru

apoi trimite-l să care în spatetone de mângâierideh a jurat că se va întemnițaodată cu noi

dă-i și o fântână numai a luicălătoria prin noi e plină de arșițăși mai întreabă-ldin când în cânddacă mai cântă pe datorie

mi-ar plăcea să-l ascultși-n alt veac

Gina Zaharia

câtă iarnă va începe din nou?

iatăciocârlia aceea din pisc de zoriși-a întrerupt cânteculcât să-l treacă de cealaltă parte a prăpastieiîl duce cu grijăîntre planete de duminică

cineva bate din palme(probabil un actor neutru)pulsul tăcerii îngroapă tone de nedumeririam întins pânzapentru un eventual salt mortalprintre flori de cactus

un dirijor de lumină îmi deschide catalogulprin care voi trece aiureadinspre răsăritcu o legătură de cheiși senzația depărtăriiapropo ți-am găsit hainaîntr-un copac enigmatichabar n-ai cât am cusut la earâuri și nopți adiacente pe ram uscatcam așa ceva

câtă iarnă va începe din nou?

19

Ecou de rubin

20

Ziua când m-ai uitat pe dig

Nu știu de era seară, știu că veneam pe dig,Mă rătăceam prin ploaie și parcă mi-era frig.Mi-ai dat o pelerină de vise neculeseȘi-ai zis: ia-le pe toate, sunt sigur ne-nțelese!

Nu te-am privit cu sete, probabil nu erai,(Îți trimiseseși solii să-mi spună cum e-n rai)Dar am simțit că-i vară în multe lumi deodatăȘi toate-aveau pe suflet iubirea ancorată.

Am strâns în pumn un zâmbet, ceva de verde-gri,(Îl port și-acum prin ceață, dar sigur nu mai știi),S-a prefăcut în lanțuri cu sute de cristale,Prin ele văd noblețea în falduri speciale.

Mai am, din tot decorul, o hartă de lumină,Un ghem de neuitare și-o trecere senină.Spre înălțimi de vară un vultur se rotește,Îmi spune că e seară și râde nebunește.

Își are drum prin rouă și cuib pe-un gram de stea,Dar nu-i mai dau semințe și azi din palma mea;Îmbrac iar pelerina, (e numai pentru frig?!)Și-ncerc să aflu ziua când m-ai uitat pe dig.

Gina Zaharia

Străinul

Trecea pe drum de care, avea un fel de-a fiCă ai fi vrut să-l afli în fiecare zi;Privi către cerdacul în care-mi petreceamO parte dintr-o sferă, ce înflorea pe ram.

Nu s-a oprit din cale, sau, poate nu pe loc,Mergea din zori spre mare, și-avea un pas de foc;Cu vocea de lumină, mă întrebă așa:Tu, meșter de poeme, le scrii cu ruga ta?

Le trec prin lut, prin soare, apoi le învelescÎn zece mii de ierburi și tot mă mai sfădescCă nu le-am prins cu grijă, pe umeri, o eșarfăCare străbate lumea în sunete de harfă.

Voiam să știu, vreodată, dac-ai putea să scriiPrin gândul meu de sare, mai multe poezii!Nu i-am răspuns îndată, probabil că trecuse,De fapt nu știu nici astăzi decât că dispăruse!

Pe cerul dinspre mare o pasăre cânta,I-am prins în mâini aripa și-am scris ceva cu ea.Știam că printre zboruri, toți ghimpii de oțelVor fi brățări de aur și-or străluci la fel.

Am așezat-o-n calea bătută de tăcere,Avea în ea culoare și multă mângâiere,Când m-am întors, spre seară, să-i duc un gând senin,Străinul o sfințise c-o lacrimă de crin.

21

Ecou de rubin

22

Între doi poli și-o dragoste păgână

Mai știu că răsucești clepsidre-n șoapteȘi că un fulger nezidit în zoriÎți împrumută simfonii de noapteSă le trimiți degrabă-n depărtări.

Din toate holdele cu gust de sareTu m-ai ales, discret și nefiresc,Să-și fiu ecou, să-ți fiu și alinareÎntr-un decor cu suflet îngeresc.

Am adunat vreo două-trei silabeSă-mi fie prag prin dinastii de dorȘi-am învățat să-ți scriu cu perle albeCând cerul hoinărește într-un zbor.

Cu vraja m-am certat la drumul mare,Își sfătuia toți hoții să îmbraceAceeași haină prinsă-n calendare(Doar eu știam că-i țintuită-n ace.)

Atunci mi-am amintit c-ai zis odatăCum că iubirea mi-a făcut fântânăLa poarta ta. Dar e întemnițatăÎntre doi poli și-o dragoste păgână.

Gina Zaharia

Exilat din tu în eu

Cetatea noastră, stilizată,Păstreaz-o tu, ca un trofeu,În ea, o dragoste furatăTe-a exilat, din tu în eu.

E prinsă-n carele cu vrajă,(Fac parte din decorul sorții)În urma lor se lumineazăChiar de-i trecut de miezul nopții.

Din când în când, scântei albastre,Se-aprind pe suflet ca-ntr-un joc,Ne recunoaștem două astreÎn dans de rouă și de foc.

Să nu le lași pe tâmpla mării,Când peste țărmuri e furtună,Tu știi că haina depărtăriiSe rupe chiar de-i vreme bună.

23

Ecou de rubin

24

Tu fluture, eu pasăre de foc

Să rătăcim prin ierburi necosite,Din când în când să inventăm un joc:Să fim doi soli prin spații infinite -Tu fluture, eu pasăre de foc.

Să-mi povestești de florile-n zidire,De raiul lor (al nostru uneori),Să-ți fiu un fel de sete-nemurirePeste nectarul adunat în zori.

Când printre verde se revarsă dorul,Să vii pe ramul meu senin-deschis,Să fim străjerii ce botează zborul(Un mag mi-a spus c-așa ne este scris!)

Iar de vom înnopta în vreo culoareS-o-ntemnițezi în gândul meu de-acum,E înrămat în pagini de savoareȘi adevăr, pe singurul meu drum.

Gina Zaharia

Cu sevă de mister și frumusețe

Mi-ai ridicat cetate de luminăȘi gânduri cardinale. Să le scriu!Pe malul serii m-ai zidit fântână,Eternă sete-n dragoste să-ți fiu.

M-ai răsfățat cu inima-n robirePrin simfonii de șoapte înflorite,Și templu-ți sunt la ceas de nemurirePe care arzi în foc de dor, iubite!

Când a bătut amurgul peste vrajă,Întâmplător prin armonii de ploi,Toți îngerii din noi erau de strajăȘi ne-au ținut de mână pe-amândoi.

Mi-au dat un crez să trec cu el prin tine,Din când în când, să vreau să povestescDespre femeia rătăcită-n rimeCu pași de zori și pulsul nebunesc.

Îți stă pe suflet ca o primăvară,S-o porți cu împlinire și noblețe,E plămădită dintr-o floare rarăCu sevă de mister și frumusețe!

25

Ecou de rubin

26

Un câmp de maci pe-o oază de hârtie

Scânteie-ți sunt pe-un ropot de iubireCu spini regești și-o amuletă-n frac;În timpul tău, adun întru zidirePăduri aprinse-n rădăcini de veac.

Te știu lumină și respir prin tine.De câte ori ți-am fost oglindă-n visȘi ți-am pictat o mare-n valuri lineCu porți, din loc în loc, spre paradis!

Când rătăceam amețitor de-albastruCu pași de foc pe ochii înserării,Îți eram stea dar și tu-mi erai astruȘi străluceam egali, deasupra mării.

Port vraja ta la drum de primăvară,Prin pieptul meu, azi trece-o ciocârlieȘi-n zborul ei se-aprinde-a mia oarăUn câmp de maci pe-o oază de hârtie.

Gina Zaharia

Un rol spre tine

Pe curcubeul nostru, câteodată,Își duc actorii vorbele la bal,Acolo marea-ntreagă e uscatăCând dragostea ucide primul val.

Eu l-am trecut desculță într-o vreme,Acum e liber, vrei să-l treci și tu?Poate-i târziu, sau poate prea devreme,Dar dacă arde, spune-ndată nu!

Se vor deschide țărmuri de mătaseSă nu le crezi, sunt reci și-ndepărtate,Cortinele au aripile traseȘi duc cetăți în lagăre de noapte.

Instanțele aleargă spre lumină,Din când în când mai amintesc de noi,Dar ne găsesc prea repede o vinăȘi-ntotdeauna pentru amândoi.

Până atunci mai scriu pe miazănoapteO șoaptă-două, poate chiar mai bine;Voi evada din foșnetul de noapteȘi voi avea din nou un rol spre tine.

27

Ecou de rubin

28

Tu vei fi eu, ucisă în culori

Îți voi lăsa arginții pe poteciNumai să știu precis pe unde treci,Dar dacă vin tâlharii de iubireȘi vor jura că-i doar o amăgire?

M-am mai gândit și la un zid de dorPe-acolo voi veni spre tine-n zbor,Dar viscolul mereu este de strajăȘi-o dărâma și ultima mea vrajă.

Te voi ascunde-ntr-un oftat prelung,Dar nu voi ști la tine cum s-ajung,Că va fi seară multă și pustie,Iar tu-mi vei fi doar muză-n poezie.

Când va cânta și ultima vioarăUn glas târziu te va închide-afarăCu tot ce-am dus pe brațe prin ruine -Ecou trecut din lacrimă spre mâine.

Eu voi fi tu (apus de multe ori),Tu vei fi eu (ucisă în culori)Și amândoi un munte fără soțPierdut în glasul florilor-de-colț.

Gina Zaharia

Iarnă magistrală

Știam că vine-o iarnă magistrală,Mai toată plină cu zăpezi de gală,Mi-ai spus într-un răvaș sculptat cu dorCe l-ai trimis cu ultimul cocor.

Ne îmbătasem dintr-un vin târziu,Puteai să-mi fii. Și eu puteam să-ți fiu!(Doi condamnați de-un tribunal nebun,Atunci am învățat sentințe să-mi adun!)

Ne-am întâlnit în scorburi de lumină,Tu rătăceai, eu așteptam să vinăO caravană dintr-un țărm uitatLângă un far mereu îngândurat.

Și m-ai văzut cu ochi de primăvară.Pe brațul meu, grăbită, o vioarăȘi-a prins acorduri cât o veșnicie.Puteam să-ți fiu, sau ea putea să-ți fie!

Dar a venit o iarnă magistrală;Ninsoarea noastră, până ieri de gală,S-a risipit pe-un curcubeu minat.Și-aveam un rol, și nu l-am terminat...

29

Ecou de rubin

30

Cu tot ce e, cu ce n-o să mai fie

În pumnul tău scânteile se joacă,Și este ger și este promoroacă,Pe brațul meu, tăcută, o vioarăSe va sfârși de dor în astă seară.

Voi căuta o scorbură pe ape,În ea iubirea ta să nu mai sape,Și îmi voi lua corabie polarăSă car cu ea oglinzile de ceară.

În turnul cu pereți de zile buneChema-voi iute fulgere nebune,Le-oi da chirie să trăiesc prin eleTot ce-am legat cu lanțurile mele.

Dac-or veni la cina mea, vreodată,Torțe de azi cu lacrima uscată,Voi scrie crezul pe o păpădieCu tot ce e, cu ce n-o să mai fie.

De voi avea cămașă de ruginăVoi ști că sunt în temniță regină,Iar șoaptele, cu aură brodate,Le voi purta la piept, cu demnitate.

Gina Zaharia

închisori fara gratii

cunosc prețul arheologuluidin mijlocul inimiin-a știut niciodată încotro mergepoartă un fel de pecete pe tălpie afacerea lui repetă de zordreptul de a nu renunța să-și tipăreascăsingura carte de dragostenepereche

îl zăresc topind rocila lumina luniispune ceva despre închisorile fără gratiiordonate pe depărtăriuneori inundă secetacu ochii închișialteori tremură lângă un secol de dorințedeportat între două țărmuri

din când în când mă întreabă dacă îl mai cuprindeeșarfa tăcerilor meleatâtea pietre prețioase într-un singur locatâtea nopți franjurateși o flacără verdeprecum rondulîn care două sensuriîși schimbă misterul pe bulevarde angelice

31

Ecou de rubin

32

răpește-mă

ce forfot ce soare ce amestecîn sala oglinzilorți-ai pregătit fraculde la începutul carierei de îndrăgostite o artăsă-l păstreziștiipe mâneca dreaptă am brodatprimul puls în inima taun fel de pânză de păianjenînfometată

(îți cuprindea timpul prin brațele mele dezorientatedar sigure de mersul pe diagonală prin sare arsă)

mereu am purtat coșul de nu-mă-uitape care mi l-ai umplutcu tăceri înstelateși fiecare insomnie e încă un darprin lumea înrobiriiîn doigândul meu trece prin fulgerul de serviciuvisul tău oprește prăbușirile

răpește-măcât pentru un dans întregși o reverențăîn fața iubirii

Gina Zaharia

ce spuneam?

abia descoperisem toate codurilecare vegheau crezulo galaxie de trandafiri negri treceaîn goana mareprin colțul oglinzii(atunci s-au ciobit imaginile verticale)

eu nu eram acolomergeam prin tineînaintam cu vulcanii pe umăradunam scântei(tulpinile trandafirilor morțizăceau într-un catalog de nori)

îți purtam pelerina ploilor noastrebiciuite de furtuniîn buzunarul ei am găsit parfumul altui trandafirnu l-am ucisl-am răsfirat pe tăișul dorului

(hei unde-ai dispărut?e doar scenariul trădărilor în vals)

ce spuneam?

33

Ecou de rubin

34

o singură inimă

mi-ai fost la fel de dragca ziua în care se coceau fragiiîn deșertalunecasem pe un covor de săbiiunele ucideau fantasticaltele înfloreaula marginea zidurilor

se zăreau doar copitele murgului(dezlegaseră izvorulîn sensul spicelor de dor)și urcau și urcaupe brațul tăupână dincolo de stele

oprește-te nebuno mă certaipe umerii tăi plouă cât pentru șapte oceanepe pod trec batalioane de mineînoată perfect în linia întâiia-mă prizonierși poartă-mi uniforma de dragostedar lasă umerii goise asortează cu fragii aceia dați în pârg…..iubitulenoaptea de rubin s-a descheiat la pieptare o singură inimă

Gina Zaharia

eden cu fluturi

odaia se umpluse de fluturidintr-o vară bizantinăcâțiva se odihneau pe fotoliul încercărilorîntr-un gol pitoresc

mi-ați zgâriat gândul pe la colțuri iscoadeloram strigat(poate habar n-aveau)unul singur reglează lumina o separă de moliidă-mi brațul tău îmi șopteștevoi lăsa pe el o stareapoi voi muri

nu știu de ce tot alungam imaginea aceeaîn care valsam discretprin ferestre coloratevoiam să fiu săracăîn edenul cu fluturi se trăieștedoar o singură clipăîn rest se salvează cine poate

(noapte bună!)

35

Ecou de rubin

36

poți veni și tu

n-am rămas niciodată singurăam avut de arat niște holde înflorite cândvala flacăra candelabrelorle-ai mângâiat și tu cu izvoare de dorapoi te-ai prefăcut că ești orb(de lumină sofisticată)

din când în când am actualizat un verbsă nu se deruleze la timpul trecutaveam certitudinea că găzduieștesimfonia lumiichiar așa eradădea bilete la intrare (preț nobil)citeai în stele și te fotografiai pe lună(un singur click greșit însăși se întețea furtuna)

în sfârșit acum că știu secretul insomnieipot să dorm pot să citesc(în palma ta, bineînțeles)ba chiar ofer un bonus de uimiresupraveghez vulcaniila ora clocotuluimici mari nu contează când își pierd matcale ofer drumul meupe acolo trec toate carele însetate

(poți veni și tu)

Gina Zaharia

singurul supraviețuitor al neliniștii

gândurile tale sălbaticejucau baba-oarba prin vârful teilorcând strigai paceîncepeau să cânte mierlele în pridvorul inimiiatunci se deschideau maciidoi câte doi

jurau pe roșucă n-or să mai trișeze după ultimul verslegat de tine

veneam din același șotron fără marginebănuiam c-ai să-mi lași acoloun ban doi banisă cumpăr linișteași avântulși încă un joc departe

știi ce era ciudatîmi purtai gândul la vederefăceai din el păsăriși cămăși cu marca meași legi fără noimă

leagă-te de mine mi-ai zissaltul acesta poate fisingurul supraviețuitoral neliniștii

37

Ecou de rubin

38

candidez pentru iubire

avem locuri libereavem locuri libereeee…

omul cu sfori de cearădevenise enervant aproape că cerșeași nici măcar nu era zi de târgvoia să recupereze o tonă și cevade sentimente aruncate prin genunie treaba luisau mă rog rolul

lasă-l în plata Domnului îmi ziceame nou pe aicihabar n-are că iubirea nu trece pe poteciare drum prin potcoavele stâncilorși cu două secole mai la vale…

avem locuri la fereastrăavem locuri la fereastrăăăă

deja mi-a stricat somnulcu defectul lui îmbogățit platonic

dar iată-llângă el îngerii împart confetim-am hotărâtcandidez pentru iubiresă las impresia că sunt un adversarperseverent

Gina Zaharia

Biografia unei nimfe

Trezește-te! Astăzi te vei regăsimai devreme cu un surâs,mi-a șoptit un înger,s-a întors mesagerul pe care l-ai trimissă afle vești despre tine!

Las crizantemele să doarmăîn valuri caligrafice,s-ar îneca de atâta murmurdin sala oglinzilor.

Pașii mei fac ecou pe culoarul cu dublu sens,de-a dreapta am biografia unei nimfeîntr-o sferă de cuvinte,la stânga - peroane de zoriși distanțele dintre mine și mâine.

Mesagerul de astăzi îmi strigă numele.Sunt pe acoperișul unei clipe,mai desenez o floare-de-colțsă-mi învelesc cânteculpentru iarnă…

Așteaptă-mă, dansul meu e în brațele tale!

39

Ecou de rubin

40

copite ce ard

în seara asta caii coboaratabloul se stinge în dor infinitdar lasă iubite ei nu știu să moarătu strânge căpăstrulși dormi liniștit

voi pune prinsoare că vin către tinecu patima-ntreagăși sânge regalde n-oi ști să-i numărvoi cerne degrabăun crez peste umărși-un pod în aval

și-nvăț vizitiul din rondul de noaptesă-nhame la caretot ce-am pierdutsă-ntoarcă tabloul cu fața spre soaresă nu-l mai găseascămereu la-nceput

dacă-n izvoare setea-i doboarăsă-i prindă-ntr-o ramădin focuri ascunse în sevă de bradprivește iubite ce simplu coboarăse-ntâmplă să doarăcând simt în tăcerecopite ce ard…

Gina Zaharia

rouă și sare

n-ai apărut luceafăr peste chipul meunoaptea s-a încheiat pe umărcu lacrima orbilorși citește la întâmplare un sonetca o sentință uriașă

alergi să cureți zidurile de păianjenipe ei urcamsă descifrez mesajele norduluinu-i mai caute un blestem să ating vulturiicu un cântecîn timp ce perdele de crini se întrec în sărutulcâmpiilor șterse

și dacă se va întâmpla să-și faci crezdin cremeneîți voi lăsa brațul stâng catargpeste poduripoți împărți cu el îmbrățișările arseîn crezul nostruniciodată nu vei aflaprețul pumnului în care te-am strânsrouă și sare

41

Ecou de rubin

42

învelește-mă

nu înțeleg pianistulede ce tot cânți prin deșerturi când ploi de zoriîți ating clapele și te pot încrusta în mii de chihlimbaruriori te-a orbit vocea din nisipuri și sarede-ai străbătut atâtea leghe de dorsă-ți plimbi cântecul într-o caleașcă departe

hei m-ai adus cu tine pianistuleai vrut să-i arăți singurătății că mă aisau făcuseși din mine un miteu nu reușesc să prind tonul niciodatăîncurc notele al naibii de bine

dar știu ai ales să te reprezint în câmpul iubiriioriunde ai finu nu mă tem cuvintele mele nu au timp-probabilnici relief care să-mi răsucească urcușul prin tinepot pune inima chezășie fără să calculeztoate râurile uscate de noipoate că plâng pianistuletu vezi-ți de cântecul tău și învelește-mă cu elînvelește-mă…

Gina Zaharia

bate miezul nopţii

nu mă-ntreba de ce am ales noaptea asta(ne)sfetnicul dragosteiîn ea am zavorât singura toamnacare n-a dat vinului greşdar poate că era prea brumatăşi avea sufletul rătăcit prin pietrişulîn care am aruncat un plus si un minusinegalabili

mă vei visa săpând şanţuriîntre nord si sudte voi aştepta să vânezi pâraiele dezgheţateîntr-un hău argintatdouă flăcări vor umbla bezmeticeşi se vor saluta armonioso dată la o mie de ani

voi pleca să-mi spăl tălpile de cenuşăclocotităîntr-o grotă numai a meavei începe să recompui simfonia în care m-ai răsfăţatcând nu eram acasă

auzi bate miezul nopţiispune-i cât de hain s-a făcut de când ne-a trişat

43

Ecou de rubin

44

și...

și toate stările tale mă fac să existîntr-o jumătate de cerși-ntr-un lac secetosunde dorm amintirile zdrențuite

și toate privirile tale mă descosdin portretul de cearăîn care ne-am topit cuvinteleaprinse într-un descântec

lasă poarta deschisăvoi trece de miezul nopțiiprintr-un torent de dorînchipuiește-ți că adormîntr-un concert nebuncă brațele tale vor lua formatimpului meu

azi ne vom îmbătadintr-o singură lacrimă

și…

Gina Zaharia

schimb de bârfe

eram doar noi şi câteva păsăricare izbeau nebuneşte pereţiiprin sală se auzea murmurul altor minunişi un diamant spart

în palma aveam câteva boabe de dorsă îmblânzesc păsărilenici vorbăaerul meu fusese răpit de două orimi-era teamă să întreb de ce toţi juraţiipurtau robele depărtării

atunci mi-am descheiat cămaşaşi am strigatîn pieptul meu cresc flori-de-colţsăgeţile voastre n-au otrava înălţimilor

inculpat am mai auzitţi se va lua dreptul la iubireapoi am văzut umbrele făcând schimb de bârfe…

45

Ecou de rubin

46

binecuvântare ucigătoare

adormisem lângă trunchiul copacului doborâtîn ziua în care fulgerul acela tristmi l-a ales să-l duc pe umărsă-l plimb prin deșertsă nu-i aflu loculde teama de a nu putea răsuci continentul nostruastfel încâtrâul care-i traversează pieptul să-l stropească intenscu vin serafic

m-ai îmbogățit cu tinela masa orbiloraveam voie să-ți testez ceasul inimiisă împart vulturilor secundele goalesă descui sipetul în care n-am avut niciodată loc(găzduia singurul incendiu rebel)

apa era pentru necredincioși

știai că locuiesc la marginea pădurii fără soarerespirai în fiecare copacpeste brațele noastre treceau munțiînțepau ceruldin care picura o altă binecuvântareucigătoarespre înmugurirea trunchiului pierdut

Gina Zaharia

Să-l sun?

Tăietorul de sfori locuiește deasupra munților.E cel mai autentic alpinistpe inima mea,dar fiindcă strângea metaforele atât de tareîncât spărgea vraja orizonturilorși făcea schimb de iluzii,i-am dat un fir de dorsă-l păzească, să-l descânte, să-l slujească,poate îi mai trece din setea urcușuluiprin ceață.

Îl privesc de peste șapte coline,și eu stau de vegheîntr-un felinar,așa că putem deveni scafandri, să tăiem oceanelepeste care au trecut corăbiile stâncilorcâțiva ani la rând,fără destinație.

M-am luat cu vorba și a dispărut.Ba nu, alpinistul îmi peticește cuvintelecu un gram de noroc,e prins într-un décor fără seamăn…

Să-l sun?

47

Ecou de rubin

48

favoritul numărul zero

incendiu acesta a fost premeditatoceanul și pădurile încheiaseră un pactpe inima eidormeacu brațele torțăîn jumătatea estică

prea multă linișteîn tic-tac-ul refrenuluiîntemnițat într-o zi de octombrie

dăduse drumul fluturilordeasupra foculuilăcrimau aripile ceruite în gândul tău

arde oceanulse răcoresc păduriletimpul măsoară depărtările pârjoliteîntre două ecouriun vis aleargă pe cărări desculțeliber să tacă

e favoritul numărul zero

Gina Zaharia

Curcubeul de veghe are culorile tale

Ai adunat corole pe sufletul templelor,trandafiri albi și roz,albine de safirși pagina pe care alergi cu izvoarele pe umeri.

Probabil ai numărat vreodatăstelele pe care le-ai dăruitla dansul ceruluidar n-ai lăsat autograful la vedere,oricum te-au recunoscuttoate galaxiile.

Privirile acestui anotimpîți rescrie zodiacu noblețe,ești liniștea cutreierată de privighetoriîntre aripi de focși setea care-și scrie inimacu cerneală de gală.

Iată! Curcubeul de veghe are culorile tale!

49

Ecou de rubin

50

apropie-te…

apropie-te!mi-ai lăsat sărutul pe obrazia-l…păstrează-l în carteadintr-un sfert de dans

spiridușii insulei de cleștarfac tumbeși-l amestecă timidcu fel de fel de mirodenii

lasă-ți fracul de astăziîn fântâna de la capătul seceteirăcoarea îi va salvade necredință

vezi? te-ai obișnuit cu trandafiriisomnoroșiți-au împânzit pieptula Iudăîn spirale fierbințiîți înfășoară tălpile gândului

apropie-te! sărutul tău ucide?!

Gina Zaharia

apropó

navigasem atentăla braț cu arbuștii de coralidirijam spre tinetoate simfoniile neterminateaveam permisul de linișteși prima parte a zilei

apariția mea de după diguriera străvezieștiam că vei oficia logodna punctelor cardinalete urmamașa cum râul urmează matcaprintre solfegii ceruite

martorul din mine amuțiseam semnat fără ezitare

mai târziu s-au deschis o cochilie cu valoriledin rezerva anticariatuluicolecționa verbele cu impact violetminunat am spusși am decupat o mănușă de spumă

apropó mai porți cealaltă mănușă?

51

Ecou de rubin

52

Ancoră la reverul iubirii

Timpul nostru e fluturepe câmpiile bizantine-o zi rege,altădată prizonier în frunzele toamneiși câteodată ancorăla reverul iubirii.

Într-o zi l-am găsit lângă un pârâupregătind undelepentru petrecerea ploilor,avea chip de dor și contur de rouă,îmbătrânise în ochii soareluiși urmărea trăsuraapusului.

Știi? Un rug plecase bezmeticsă aprindă iernile,l-aș fi opritînsă alunecase odată cu avalanșelespre altă primăvară.

Și s-au cristalizat imagini verticale…

Gina Zaharia

valsul celor doi nu

altădată te-ai fi miratcă pot urmări valsul celor doi nucând pe umărul stângroiesc albinelepentru petrecereadesprinderii din tine

astăzi măsori distanțeledintre femeia care-ți cântă pe stânciși rugul din vârful catarguluiîndrăgostit departe

mersul nostrusub umbrela acelor de azurîmbracă noaptea polarăne prindem de ramurieu - să rămân fotografia fără urcușuritu - să-ți înnobilezi temnițeleîn care vei devenisingurul supraviețuitoral neliniștii

și totuși pe brațul meuperoane fără sfârșit…

53

Ecou de rubin

54

singurul neadevăr pe care-l mai recunosc

fotograf al stărilorreușești să așterni un peron pe tâmplele ceruluimă fură infinitul în ochi neperecheși-n înțelesuri străinefemeia cu nume predestinat zăpezilorși-a pregătit trenapentru parada rogvaivului

de-ți va răsări simfonie flămândăbogată și stăpânăpe eșarfa de sare a lumii talenu-i amesteca intersecțiileastăzi e răsărit mâine temniță sau cine știediamant într-o peșteră arsă

îndepărtează țărmurile pe care au murit păsăriaproape toate au vâsle în derivăși traversează senzații de secetă

am învățat spinii să înfloreascăpe cămașa inimiinu vrei să-i crezi verificând rănile norduluiai îmbătrâni într-un portretinestimabil

e singurul neadevăr pe care-l mai recunosc

Gina Zaharia

răscumpără-mă

femeie în târgul de astăzis-a vândut ultima copertă de zăpadăzadarnic aștepțiam dat-o cu ochii închișiera unicatîți promisesem c-o păstrez odată cu autografulprimului impuls

s-a tras la sorția cumpărat-o un zidar cu staresigur n-ai fi avut atâtea cortine pe care să joace luminadin unghiuri coloratepoate m-am înșelatdar dinspre tine urcau munțiși-i tot îndepărtam cu mâna să nu mă zgârieîn sfârșitam scăpat de ruscacul în care-ți căram inima……..............îți scriudintr-un iad fără tineau trecut zece nori și un înger grăbitmi-a înapoiat ochiiși o silabă din numele care m-a orbitatâtîn rest trebuie să mă descurc

ps: urmărește copertele din târgurirăscumpără-mă

55

Ecou de rubin

56

Ai ancorat la mii de leghe tandrețe

Hei, spin de argintaruncă-ți mătăniile pe care le-ai purtatîn temnița fără nume,spre mine vin doar avalanșe de seteși mai toate au un misterde renume.

Portret de lumină,mângâierile tale întorc file ascunse,mă tem că mi-am rătăcit somnulîn palma de strajă,mai lasă-l o vreme să urceprin săbii și vrajă.

Corăbier destoinic,ai ancorat la mii de leghe tandrețe,aveai strigătul amiezilor în pieptul cu țărmuriși-o cetate pierdutăpe-un val de noblețe.

Mai este vreme să-ți aduni fluxul chemărilorîntr-un joc de noroc,aici și acolo același torent te răsfațănici astăzi nu-i ceațăși parcă nici zidulnu mai trece prin foc.

Gina Zaharia

te duceam de mână prin foc

ți-am furat laculte mândreai că l-ai conturat pe vârful munteluiși numai reginele au accesprin pârtia luminii

ei bine am împrumutat zodia carelor de vântși am scuturat cerulcalculasem exact distanța dintre mine și tineștiam că vei veni să verifici dacă cineva ți-a deformatacel blestem de rubinsau dacă altcineva a îmbătrânitașteptând o barcă din altă dinastie

știi câte perle au căzut în prăpăstiisau câte veșminte am dezbrăcat cu lacrima?îndepărtasem spinii și spusesem o rugă

probabil că hoții au un singur ochieu eram oarbă de-a bineleadar te duceam de mână prin fochabar n-aveaică-mi frigeau tălpile cât pentru două viețicu pieptul dezgolit într-un templudiscret și lacom

nu mai căuta lacul din ace de zorie pe brațele mele

57

Ecou de rubin

58

astăzi toți copacii ard pentru mine

m-am trezit la ora închisorilortrebuia să ridic zidul să evadezdoar o singură dată îmi era permiscând temnicerii își făceau programde-a lungul fulgerelorși tu te-ai trezit

încălțasesi bocanci de plumb să nu mă ajungiapoi tot deschideai ușa acelei coliviiîn care torturaseși dragosteala ce bun când toate umbrele mă învăluiserăde la nord la sudla comanda pustnicilor

sunt sigură că ar fi apărut un curcubeu cât de micsă-mi țină locul lângă ferestreledin adâncuridacă n-aș fi mințit că mă întorc spre iarnăsă împart cu tine ce-a mai rămas prin colțuriși să adun izvoarele într-un singur crez

privește-măam atins stâncile dimineața mea e acoloîntr-o pelerină de tăcereștiu că n-ai să denunți dispariția unei iluziirătăcită prin inimă

astăzi toți copacii ard pentru mine

Gina Zaharia

te voi trata preferențial

podul acesta e al meual tău e dincolo de metaforete las să trecidoar cât să conjugi enigmele intersectatecu timpul perfect

îl păzesc de când lumeade parcă ar fi o bijuterie veritabilăcred că n-am altă îndeletnicireprin casa mea aerianăîntemnițată în convenții transparente

face bine la ger

îndepărtează teamade a nu te îmbăta din nimicba chiar pune o vorbă de recunoașterepe podiumul victoriilor cu mine

poate fi al tăucât pentru o paradă-douălampioanele vor învăța să-ți cuprindăînaintarea prin ploi cochetespre pelerinajul uitării de sine

te voi trata preferențial(cu secetă de zile mari)

59

Ecou de rubin

60

torțe în fracuri

hai, decupează continentul acelaîn care am împărțit lumea noastrăfaguri și candelabrefără numărimagini derulante până la împlinireacrezului celuilalt

să nu-l cutreiere vântulsă nu lași nicio clepsidră să-mi citească inimasă navighezi cu luna pe umeripână dincolo de gustul vinuluiși mai ales să devii prizonier în sonetul luminilor -torțe în fracuripe țărmuri îndrăgostite

repetă după mineparagraful în care enigmele n-au somndoar glezne sărutate instantaneuși un decor care te subjugă

hai, desprinde harta culorilorși las-o să navigheze cât o vreape brațul stâg va purta jocul privirilorpe cel drept - setea îmbrățișărilor

îți trimit un râuumple-l cu toate nerostirile deodată

Gina Zaharia

ai dormit pe aripi de lebedă

știuai dormit pe aripi de lebădăsomnul meunu te-ai odihnit niciodată îndeajunste furau ochii închișiîn lumină

și dacă am lăsat câteva verisă ne împrumute veșminteleam știut că purtam sunete înlănțuiteîntr-o operă inedită

de o parte și de alta a ziduluine atingeam palmeleale mele erau prea reciale tale prea îndepărtatescânteile ardeau într-un joc de silabeîntemnițate

aruncă pocalul din care mi-ai sorbit chipull-ai pierdut într-un veacfără ecoudin cerul meu plouă nebuneștemă voi face râuși voi întoarce vara aceeape altă pânză

61

Ecou de rubin

62

Arcadă

Ieria tăcut vioara s-a risipit doruls-au scuturat salcâmiiîn roiuri de albines-a închis magazinul de antichităţis-a tras linie peste culoarea verdeaici este liniște dincolo - seteumbrele se clatină tremurateinutil să cerşeşticu sufletul în zdrenţe...

AstăziSe aude inima luniiîn lacrimile ploiica un metronom obositcântă iarbarevelație oarbăsub streaşina veriiecou reverberândundeva foarte departe...

Mâinepregăteşte-te să joci rolulpentru care n-ai dormitîn noaptea aceea neştiută de nimenimergi pe frânghie fără teamăcară-ţi mai departelinia subţire din palmă...

Gina Zaharia

Eu, corabie fără pânze

Începusem să rup luna, habar n-aveamcât strălucea pe stâncile mele,se lăsase aproape, mi se lipise de piept,de cuvinte, de mângâieri,știam că treci prin izvoarele ei flămândesă-ți speli inima,încheiaseși un pact cu tine:să sfărâmi ziduri și să înalți trofee.

Îmbrăcasem câteva raze,le aruncasem pe umerii nopții meleși încercam să ghicesc câte focuris-au lăsat pe pământfără să pârjolească cetățicu ferestre spre tine deschise?

Era poate unul într-un lac de lumină,mult prea departe, mult prea străinîn îmbrățișări fără chip;

M-am întors în turnul meu strâmt,respir adevărul lunii întregi,aerul meu nu e aerul tăunici mâinile mele n-au cules sarea din temnița inimii,să chemăm ploaia de peste tot să împartă podurile,să le întoarcă într-un sens negăsit,tu să rămâi port,eu – corabie fără pânze…

63

Ecou de rubin

64

doar câteva caravane de ace

Îți las ultimul cântec într-o agonie albastră,e singurul orb care a rezistat foculuidin deșert.Îl vei înțelege abia când voi fi trecut toate dealurilepe care ne-am trezit mergând împreună.

N-are partituri celebrenici măcar un început iscusit,probabil că-l vei împături și-l vei așeza sub pernă,te vei trezi fără să știi de ce(l-am scris pe o tastatură neagră,singura care-mi săruta mâinile).

M-au ars cuvintele în scorburileîn care m-am ghemuitsă te simt,timpul tău trecea pe lângă mine stingherși-mi amintea din când în când,de câte o lege a neprivirilor.

Străbăteam imperii cu șerpi fără poveștiștiam că-n veninul lor voi mușcaultima îmbrățișare,încălțasem condurii cu numere false,tremuram fără teamă, puteai să mă oprești...

(se împotriveau doar câteva caravane de ace)

Gina Zaharia

ultimul condamnat

așteaptăsă treacă și ultimul condamnatnu-i închide podurinu-i arunca sfori peste munții măsurațiprintre gratii de dor

din pumnul tău și astăzi va bea rouă

mai este încă un ceaspână la turnul închideriiînvață-l că lanțurile sunt zilepe podiumuridin tine din el din silabele răsfățateîntr-un duet

amintește-i că jumătatea lui secetoasăse varsă pe izbândărepetă-i astapână la contopirea luminilor cu torentele înghețateîn mângâieri de ceară

apoi lasă-l să-și caute hrana în temnițaunde n-ai fost verde cât să-i cuprinzi foameapoate doar o voce astralăpeste care a sărit obositun solfegiu…

65

Ecou de rubin

66

Prin șoaptele inimii tale

Rămăsesem într-un lan bolduit,mă întreceam cu firele de iarbăcare-ți atingeau cămașa,din când în când peticeam paragrafecu alte sensuriștiam că știi de ce se răsuceşte soarelespre toți macii zilei.

Am învățat, pe drum, să-mi odihnesc ochiide prea multe depărtări în fracuri,prin mine se fotografiază copacii îndrăgostiți,cum pot să nu urc trunchiul luminiidacă apare același golfcu ieșire spre cer?

Când vei găsi pașii mei pe culori verticaleașterne-mi un covor de stelespre dimineața cu miracole,cine știe, poate voi deveni călătorprin șoaptele inimii tale.

Gina Zaharia

spre nesomnul iubirii

nu pot spune pe dinafarăîntreg rolultrebuie să-l joc mai întâiîn doi timpisă urc prin interiorul unei tulpinispre inima taar putea fi simpluextrem de simpludacă cineva nu ne-ar fi împărțit întunericulîn două fluviiși-o mare imensă

am încurcat revărsările clipei noastrețărmul pe care așteptamcarele dragosteie plin de pescăruși tot mai bolnavi(de dor)cum să-i ajut când i-am purtat pe umerimulte secoleși i-am hrănit la masa noastrădin faguri de gând?

acum i-am orbit

pentru ei măcar pentru eitrebuie să răscolesc zăpezile acestei verisă mă caut în tinespre nesomnul iubirii

67

Ecou de rubin

68

Te iubesc din pur și simplu

Mă echipasem din timp, primisem invitațieînainte de naștereși un rucsac în care să-mi duc teamade a nu te confunda cu pictorul dealurilorcare tot caută drumeți pentru popasîntr-o imagine de vară -atât cât să umple cămașa de floriși s-o arunce în marespre alte veacuri.

Venisem să-ți cercodul de trecere prin foc,să te aud respirând prin plămâni doborâțide dragostelângă femeia de piatră arsă,dar m-am ascuns în refluxul culorilor(erai prea atentsă nu calc pe cochilii de ploi).

Nu ne-am mai fi întors unul în celălaltdacă aș fi picurat inima pe ogorul cu maciori aș fi renunțat să cerșesc otravafără de care nu poți trăisub cupola țurțurilor.

Abia atunci te-am auzit strigând:te iubesc rebelo,te iubesc cu patima despletirilordin toate văzduhurile deodată,te iubesc din pur și simplu,doar cu tot sufletul...

Gina Zaharia

din ace de zori

privește-mă de peste țărmurisunt pasărea din mijlocul apeicare-și îneacă aripile în ecouri subacvatice

cinez într-un lan de mărgeanmereu deasupra cuvintelor nepregătiteniciodată nu-mi găsesc paharulîn care ai învățat dragostea să tacă

trec de miezul nopții prin același loclas un semn la intersecția luminii cu polul iubiriiși schițez un zâmbet pe afișul de mâine -poveste cu pagini dubleîntr-un port oarecare

nu mă strigan-am niciun nume pe valuridoar o eșarfă mereu întoarsă pe umerisă mă apere de apusuri

mai știi când i-am ales culoriledin ace de zori?

69

Ecou de rubin

70

de-a dreptul stângaci

ți-am promis că mă-ntorc să-ți aduco aripă de searăam pornit dintre zori și-o să urcspre tine pe-o scarăde fire de gând și tăceridin atlasul de ieri

am cu mine-o vioară și-un verspeste maci un covoro să-ți țesdin ecouri de zborva fi soare pe stânci și aproape vom fide-un izvor

voi uita fereastra deschisă spre estînchide-o după tinec-o cheievei ști că între soare și veste cântecul meu de femeie

îmbracă-te-n el cu sete flămândădin umbre credință să cerniaprinde culoripeste iernicu suflet de vracipe poteci de lumină-ți voi fimisterde-a dreptul stângaci…

Gina Zaharia

Prizoniera dintre cascade

Nu-ți cer să te desprinzi de pe grinzile cerului,te-ai învățat să aruncidin când în când,o scarăpe care s-o împarți vântuluiși, mai departe, pescarilor de lumină,cu primul năvod.

M-am înscris la polul cascadelor,fără teamă,probabil voi regăsi scorbura lăsată să moarăîntr-un desen de argint,fiecare parte din mine a fulgerat cândvape brațul ei,fiecare somn stins în tineva arde în trunchiul doborât de nimicuriși va deveni deșertpeste umăr.

Voi cânta ceva despre prizonieradintre adâncuriși voi așeza ghirlande de spinipeste tot,să-mi ghicești, de-ți va fi seară, veșmântul-scrumdin grota copacilor cu ramuripeste cer.

71

Ecou de rubin

72

pe altă inimă

singura cale spre lună trecea prin dreptul eclipseiîmi trebuiau o trăsură un hotar și o balanțăde restul se ocupau zile din calendarcând își puneau o dorință

și pentru a nu încurca stările borealeam încălțat tălpile de iluzionistam strigat haiducii ierburilorbijutierii de zoriși tulpina pe care coborâsem să-mi trăiesc visul

era vremea cinei

primul popas pe inimăse ciocnesc pahare finefotografii fac schimb de culoriiar sculptorii se închid în cataloagede renume

pe fundal e lacul cu lebedesuficient să văd prin ochii unui orbpoarta odihnei

nu degeaba am ascuns eclipsa sub brațcâțiva actori de noapteîmi scriau un rol – o pasăre incoloră ciuguleștedouă-trei versuriapoi le transformă într-un sărutpe altă inimă

Gina Zaharia

Mai toarnă-mi vin

Mai toarnă-mi vin, să mă îmbăt cu tine,Mi-ai spus, într-o poveste pentru doi,Să ne zidim cu dor printre ruine,Să ne-avântăm cu sete printre ploi.

Să-mi potolești și foamea de luminăȘi pasul, dacă vrei, că știu că poți,Să-mi dăruiești o stea de rouă plinăOricare-ar fi, nu-i loc de tras la sorți!

Să-mi pui în suflet perle asortate,Eu beau cât pot și pot ca să te beau,O dinastie-ntreagă ne desparte

Și biruri grele inimii tot dau,Mai toarnă-mi vin, mi-ai zis, cu albe șoapte,Eu înfloresc în vinul care-l vreau!

73

Ecou de rubin

74

Al nostru hotar

Trimite, iubite, o sanie mare,Veni-voi degrabă pe drumul de sare,Nu-mi pasă de-i viscol ori seară târzie,Ninsoarea de astăzi ne e poezie.

Aprinde colinde pe drumul spre mine -Podoabă-nflorită pe clipe senine,Și astăzi, și mâine, și încă un veac,Iar dorul va fi cu un spin mai sărac.

În palma luminii, cu drag or să ardăDoi fluturi orbiți de-atâta zăpadă.Și-atunci vor începe viorile toateSă spargă cu sete oglinzi înghețate.

Trimite, iubite, trimite și-o rugă,Calea spre tine e-o sabie lungă,O poartă haiducii de dor legendar -Torță de veghe pe-al nostru hotar.

Gina Zaharia

și ce decor

purtau coroane de mister și umbre jucăușeveneau din dinastii de cer și-aveau pe gând cătușeca o podoab-a nimănui rămasă de prin varăerau pe rând joc amăruicu suflete de ceară

doi poli uitați pe răsărit de călători celebriiubeau potecile de-argint și se-ntreceau cu cerbiispre vest de saltul peste pragacolo se zvoneștecă verdele se face drag și uneori orbește

pe tălpi doar două flori-de-colțle înfloreau în zareiar valuri tandre fără soț treceau prin fiecarebeteală simplă gând și foc în amăgiri sihastresă fie joc ba nu e joccând ai pe umeri astre

e-o lume-n care troienesc zăpezile regaleși gerul mult prea haiducesctot scutură petaleîntr-un colind

ca-ntr-o paradădoi brazi de dor (un brad și-o bradă)se sărutau amețitorși ce décor(Crăciunul ăsta e al lor)

75

Ecou de rubin

76

Alt roi de drag

Troienele s-au dus spre miazănoapte,La polul meu a nins ceva mai șters,Știu c-o să vii cu galaxii de șoapteȘi c-ai să-mi scrii, cu drag, pe univers.

Eu voi citi de pe oglinda serii,Pe-alocuri voi zâmbi și știu să-ți fiu,Un fulg topit pe harta primăveriiCând mugurii-nfloresc la ceas târziu.

De mă privești sub haina de zăpadă,Îți vei zări potecile sărateDin care mă compui când stă să cadăAlt roi de drag pe scări întemnițate.

În palma ta mi-ai descântat norocul,Ți-eram și frig, și cald, și depărtare,Și cât de bine învățaseși joculCând se topea sărutul pe ninsoare!

Nu te-neca în setea de lumină,Eu te-am ținut, mereu, mai strâns de mână!

Gina Zaharia

Nu e joc!

Și dacă-mi farmeci dorul, când stele-n mine cad,Mai am o rugăciune în vârful unui brad;Ți-o spun cu voce tare, aproape-o strig, să știi,Să nu-mi asculți chemarea, așa-i în poezii!

Prin freamătul tăcerii trimite-mi simfonie,Mai am în așteptare la vamă înc-o mie,Nu s-au grăbit. Probabil n-au fost încă datateOri poartă vreo amprentă cu note eronate!

Ne-om întâlni prin târguri, ți-oi vinde vise noiAi grijă să nu cumperi, sunt toate numai ploi,Nici să-mi repeți refrenul lăsat într-o vioară,Azi nu mai e în vogă, era odinioară!

De mă vei da uitării, adică pe arginți,Știu că pe drumul sării cu patimă te minți.Iar de-mi vei spune-n șoaptă: acesta nu e joc!Îți voi răspunde-n grabă cu litere de foc.

77

Ecou de rubin

78

Cântec de la tine

Iată, iubito, potecile careAu sete de dor cu urme de sare,Vino să trecem mister peste creste,Să scriem lumina în pagini celeste.

Cu tine prin zare eu voi să cutreier,Să pui în desagă și-un cântec de greier,Ascultă iubito, un cor de izvoareTe strigă pe nume cu glas de răcoare.

Privește spre toamnă, de-acolo vin ploiÎn verde sălbatic și cad peste noi,Se-ntorc rădăcină în munți fără soțEu nesfârșire, tu floare-de-colț…

Aprinde scânteia din vreascuri de șoapteSă ardă pe inimi, să ardă departe,În falduri de lună incendiu să fieÎn pași de poveste și de veșnicie.

Gina Zaharia

Femeia-cântec

Ești sigur că prin clipa în care mi-ai sculptatIubirea-n șapte arte și-n ziduri de palat,Trecut-au toți cocorii, și mari, și mici, și griÎn fracuri de lumina? Ori astazi nu mai știi

Că mă pierdeai în tine și mă găseai târziuCând rătăceam chemare și învățam să-ți fiuO jumătate-ntreagă prin care emigraiDe dincolo de sete spre porțile de rai?

Odată mi-ai dat rouă din florile sihastre,Eram femeia-cântec și prima dintre astreCare domnea cu pacea în colivii de foc.(Făcusem pact cu ploaia și jocul de noroc.)

Purtai straie țesute cu mângâieri senine,Mereu mi-ai spus că-s scumpe și că îți șade bine,Că le-am sfințit cu vinul din care te-mbătai…În firul lor e setea. Dar oare le mai ai?

79

Ecou de rubin

80

De-ai ști

Tu știi câți spini suspină-n trandafiri?La pieptul meu ești dor pe nerostiriȘi foc de-argint. Te prind de mână.Tac.Îmbrățișări duc flăcări peste veac.

Au înflorit salcâmii fără noi.Când m-ai zidit în urmele de ploiȚi-eram sărut, și adevăr ți-eram.Tu m-ai ucis pe-ntâiul nostru ram!

Am adormit în colivia seriiȘi te-am strigat cu glasul revederii,Dar tu treceai cu liniștea-n oglindăSpre constelații-n lacrimă arzândă.

Ecoul meu se rătăcea în cer,Mereu mai sec, mereu tot mai stingher.Azi ruginește-n pas de nezidiri.De-ai ști câți spini suspină-n trandafiri...

Gina Zaharia

m-ai pedepsit și astăzi

aș fi vrut să descânt cevao poveste împăturităîn multe zerouri(să atârne cât mai mult la culori)sau poate o briză-douăde necuvintesă…

la fereastră cântă un clownîmi ia tot avântulmeșterește prin suflet cu dexteritate filosoficănu râd nu plâng dar mi-am uitat descânteculla reverul acelei povești

pe scurtînnebuneam daca nu-l zăreammi-a împrumutat straielemi-a dictat câteva citate celebresunt pe cale de a adăuga cifre veritabilela târgul cosașilorde stări

nesfârșitule am strigatm-ai pedepsit și astăzi

81

Ecou de rubin

82

mă bate un gând

întindeti plasele sa adunam ce-a mai rămasdin crezul acesta debusolatmereu a dormit pe apezadarnic îi spuneam că scufundările repetatepot aduce dezastre la nivelul inimiimă privea şugubăţaproape că se distra când trecea câte un vulcande categoria întâi

se trezeşte odată cu tic-tac-ul verde-aprinsprăpădeşte toată agonisealape nişte steluţe două-ntr-una zicedeşi strălucesc cât o mie de sori(aici îi dau dreptate)şi întocmeşte propiile tratate de legisă le respect eu

aduceţi felinarele şi spuneţi-mi la ce coordonate suntpoate inventez o galaxieunde să-l trimit spre reeducareapropo cât de des se fac scufundărilela cea mai mare adâncime?mă bate un gând...

Gina Zaharia

Îți sunt rasarit

În brațele tale, o lume aleasămă știe regină pe cetini de brad,nu-mi pasă de seara,ades’ furioasă,privește albastrucum stelele cad.

Ești astrul de veghece știe s-aleagăveșmântul credințeidin rug de mister,porți pasul luminii spre zarea întreagăși-ți sunt sărbătoareprin falduri de ger.

Ai sare pe suflet și munți fără numărte urcă pe noricu mine-n tăcerepe palmele clipei, pe brațe, pe umărmă simți nesfârșire,m-alinți mângâiere.

Mai scrie-mi pe sete, s-audă străiniiacelor meleaguri ce vor fi venitsă-nalțe imperii în unda fântânii,să știe că astăziport chipul luminiiși-n ochii-nserăriiîți sunt răsărit.

83

Ecou de rubin

84

Iubire de urgență

Iubitul meu, nu e pustiu în astre,Așteaptă-mă de-a lungul unui dor,Azi vom cina cu florile albastreȘi-om inventa esență de izvor.

Sunt la răscrucea filelor de ieri,Îți port veșmântul dunelor de soare,În pieptul stâng am șapte primăveriȘi-n palme rătăciri de calendare.

Voi zăbovi puțin în cerc de focCât să-mi aprind o lacrimă trecutăȘi vom începe jocul de norocÎntr-o cetate veșnic-absolută.

Am să te rog să ieși pe drum de care,Pe-acolo va veni o diligență,O vei zări cu ochi de depărtare;Pe ea stă scris: iubire de urgență!

Gina Zaharia

Doar un pic, doar un pic am trișat!

Stelele-au picurat suflet pe rană,de ce, de ce ne mai trebuie astăzio ană?

Mă odihnesc între cioburi de lună,știu că mă vezi,peste râudeseori îmi așezialte flori în cunună.

Le-am ascuns lângă cer, între stânci,printre drumuri presate;pe brațele mele(ale tale atunci)înfloriseră toate.

Tot veneau înspre noi zece ploi de mister,ne strigau ne-ncetat,mi-era teamă să râd,mi-era teamă să cer,și, spre zori,doar un pic, doar un picam trișat!

Iată magii cum pier într-un glas liniștit,de ce, de ce n-am începe acumaltceva nezidit?

85

Ecou de rubin

86

nebunul erai tu

m-ai dus de la un sanatoriu la altulla primul rulau filme de dragosteterapie ziceau ei

(externare de urgențăsă nu învăț cum se pliază ace pe inimă)

al doilea avea invazie de fluturifantastic am exclamatcând unul mi s-a așezat în palmăde cum am venit(se vorbea în șoaptă m-aș fi înrolatîn semiliniștea existențeiba chiar îmi rezervasem un loclângă un alt nebun)

la ultimul se făceau ședințe fotoorbilorprivește aici îi îndemna fotograful(și el orb)atunci am văzut cel mai tandru surâsdin galaxia luminiiapoi am orbit

nebunul erai tu

Gina Zaharia

Ninsori-filigran

Cu mâna întinsă printre stânci, înspre van,Împleteam câte-un vis din ninsori-filigranŞi urcam pe-nserat, înşirând gânduri drepte:Or mai fi, pe pământ, şi ispite-nţelepte?

Dacă da, câte lacuri se-adapă din lună,Pescăruşi rătăciţi ai hrănit cu lumină,Câţi te ştiu că trăieşti într-un ceas ruginit?Infinitul ţi-e frate, în el mi-ai zidit

Labirinturi adânci şi-nchisori demodateCu pereţi de azur şi ieşire-n palate;Porţi veşminte de corb însă haina ţi-e roasă,Te-am zărit pe un câmp, aveai fluturi la coasă

Şi cântai la-ntâmplare, ce e drept, te-adoram,Mi-erai crez de-ncercare şi în tine-aprindeamO potecă de gheaţă pe care un solÎşi pictează iubirea cu sufletul gol…

87

Ecou de rubin

88

Între doi poli și-o dragoste păgână

Mai știu că răsucești clepsidre-n șoapteȘi că un fulger nezidit în zoriÎți împrumută simfonii de noapteSă le trimiți degrabă-n depărtări.

Din toate holdele cu gust de sareTu m-ai ales, discret și nefiresc,Să-ți fiu ecou, să-ți fiu și alinareÎntr-un decor cu suflet îngeresc.

Am adunat vreo două-trei silabeSă-mi fie prag prin dinastii de dor,Și-am învățat să-ți scriu cu perle albeCând cerul hoinărește într-un zbor.

Cu vraja m-am certat la drumul mare,Își sfătuia toți hoții să îmbraceAceeași haină prinsă-n calendare(Doar eu știam că-i țintuită-n ace.)

Atunci mi-am amintit c-ai zis odatăCum că iubirea mi-a făcut fântânăLa poarta ta. Dar e întemnițatăÎntre doi poli și-o dragoste păgână.

Gina Zaharia

împarțit la doi și niciodata de-ajuns

ai învățat licuricii să pictezepe umărul meuaici spic-de-soare dincolo fir din ulciorul draguluimâine câteva scene borealepeste lacul uimirilorși zarva pentru o noapte în care vei fi condus trăsurileîn galopul inimii

știai că un eventual succes i-ar face șiragîntre doua veacuri de foc pe o galerie de elitatu i-ai inventat

unul e miop dar recunoaște de departeculorile caldecelălalt doarme când gânduri sălbaticese arcuiesc ca niște felinepe dunele necoapteal treilea e zidar însă derutează greieriiîmpotmoliți în mâlul curajului

de la fereastra mea începe rotația sferelor îndrăgostitecalculată cu precizie platonică(ceva confuz împărțit la doi și niciodată de-ajuns)linia destinului se joacă în tușe fineai grijă să nu amesteciaria culorilor de renumes-a înserat pe umărul meus-a înserat…

89

Ecou de rubin

90

într-o cafea (ne)bună

adorato mi-ai ziscafeaua asta e mult prea amarăpentru inima de astăzise-ntâmplă cevaai pierdut fagurii aceia din pieptcând ți i-am dăruit am îngenuncheatși nici nu mai știu câte șoapte am mototolitcând te vedeam cum pecetluiești dragosteacu stângăcie

era amară iubite amară ca steaua care ne însoțeaspre prăpăstiigustasem din ea pe furișam strâns pumnii și am strigat arborilorsă-și scuture petale aleseapoi am băut amândoi din aceeași ceașcăși ne-am trezit captivi

ai uitat că râdeai în hohoteam uitat că îmblânzeam iernile și le coloramîn prima faza cu eclipsa de sarbatoareapoi ne adânceam în troieneale noastre adoratuleatât de uriașe încât ne-au rezervat astăzi loculîntr-o cafea (ne)bună

Gina Zaharia

celălalt tu

cînd s-a agățat de pieptul meuo pasăreai ucis-oi-ai smuls peneleși mi-ai scris cu ele un poemde dragoste

mai târziu ai aflatcă pasărea murise instantaneuîntr-un ciob de nimicsub penepulsa numele meucătre toate orașele lumii

erai celălalt tuînvelit în ninsoria treia persoană dintr-un glob de cristaldesenai cercuri de focpârjoleai temnițe și învățai orbiisă mă vadă

91

Ecou de rubin

92

umbrele dor?

femeia cu torțe de amiazăîmparte distanțeledintre alb și negrunu vedenu audedoinește

printre cerșetori de ocaziefrânge poteciuna ici una colo...

(umbrele dor?)

ceruise o cartepe inimăumpluse anonimatulcu vitralii de sufletapoi pierduse la loteriatonurilor de culoriprea adânc contrastulce le-ar fi unitprea adânc...

Gina Zaharia

Ploaia zidită în rate

Ce tot cauţi femeie desculţăpe cărări îngheţate,ce rădăcini îţi adunişi ce sens te trimitespre noapte?

Jumatate din tine se plimbăpe râu de cuvinte,jumătate priveşte cum gerullacom te-nghite.

Treci peste hohotele sparteprin foc de tăceri,ești ploaia zidită în rateși semnul de dor - singur pe-o cartede mângâieri.

Lăsă-ți, femeie, pașii pe stânci,mai aproape de cerhotarele-ți sunt lacrimi adânciîngropate-n mister.

93

Ecou de rubin

94

despre conturul la puterea inimii

împachetez lacrimi de vioara pentru veacul nostruînsa cineva mi le tot furaîmi lasa o sabiepecetluită cu rubinși ea furată de la gala zeilor

din când în când întorc izvoare spre răsăritși aștept într-un tablou nedefinitsă pot descompune luminadintre mine și tine

o pasăreîmi alege insula pe care s-o pot scrijeli în voiete-a căutat și astăzisă-i desenezi hartaspunea ceva despre conturul la puterea inimiin-am prea înțelestreceau canioane cu grăniceri de focși pârjoleau o cifră cu soțadevăratăadevărată…

Gina Zaharia

soldatul de pe creste

nu dansăm astăzi iubitoe noriar tu porți același coș cu florimereu albele-ai împrăștiat pe rochiepe gâtpe tălpiși-s pline de albine tomnatice

parcă nici raza din părnu ți se potrivește perfectai ceva din Antares la vremea rugăciuniiștii iubitoeu sunt soldatul de pe crestefără vioară

dar am dansat astăzi iubiteflorile de la ușa colibei talete invadaserămi le răsădiseși spre searăîn ochipe brațele-ai tăiat tulpinilezadarnicuiți că adormi pe ele și mă strigiîntr-un țărm de ploi negre

95

Ecou de rubin

96

ca un oaspete flămând

treci prin ușa peșterii melete întrebide ce n-am zăvorât-oodată cu prima cădere de grindinăde ce n-am scrijelit-on-am împărțit-o celor fără de teamă

uneori te întorci noapteasă-mi răpești somnulîn care te-am încătușat și te-am eliberatcu tandrețepleci înainte să-mi dau seamacă aici se opresc păsările călătoarecând mor în propriul lor cântec

știu bine astaîmi tot povestește un copac cu vocațiedin vecinătatea destinului meuși râd ca un oaspete flămândla o masă goală…

Gina Zaharia

Cafea amară

Era mult ger, amarnic şi nătâng,Prăpăstii se-ascundeau în ochiul stâng,Dar îmi plăcea cafeaua ta amarăDin praf târziu cu armonii de seară.

Când am simţit că-ncep să mă înecM-am agăţat de norul cel mai secŞi a plouat cu noi, a câta oară,Cu hohot ars în dinastii de ceară?!

M-ai luat de mână ca şi cum n-ai ştiCă veacul nostru are doar o zi,Dar ne-am pierdut în torţe-amăgitoareLâng-un pian şi-un semn de întrebare.

Şi-acum simt gerul, încă n-a apus,Căldura s-a-ndreptat în sens opusŞi-am îngheţat în straiele de nea…Şi mi-am uitat mănuşa-n palma ta…

97

Ecou de rubin

98

Călător prin cuvinte

De câte ori mă-ntreb de-ai obositDrumeț cu tolba prinsă-n calendare,Zăresc o stea pe-un colț de răsărit,Și înțeleg că încă n-ai hotare,

Că pentru tine drumul e acasăȘi niciun mal nu trece peste pod,Că porți în suflet toamna ca mireasăCă ea-ți cunoaște al iubirii rod.

Te-mbracă ploaia în cetăți uitatePe țărmul plămădit cu mâini de lut,Acolo și-a clădit un orb cetate

Și mă întreb de nu l-ai cunoscut?!El tot simțea un fulger că-l străbateDar asta s-a-ntâmplat foarte demult...

Gina Zaharia

apasă tasta-oglindă

apasă tasta-oglindănu-ți pot vedea licărirea aceeacare sparge barierecâteva ravagii înfloresc în ciuda meapionierat în bulbii spinilor pe valea ghețarilorapasă

cum să te conving că întunericul e atât de ocupatsă mă pândeascăîncât își trimite scrisori falsecu doi xcurăț strada cu ele ce pot să facde-aia zicdacă le găsești umple toate prăpăstiiledar apasă odată

e ca și cum ai juca șah pe inimăcând lipești reginade pulste alegi cu o cursă la capătul nebunieinu doaremai mut decât te-ai zdrobi de un zidcrezând că treci prin el

99

Ecou de rubin

100

Din brațele mele, zidul cerșetorului

Și-apoi, ce-mi pasădacă cerșetorul de lângă zidul magazinului de antichităția recunoscut sau nu acele ceasorniculuiîn dimineața în care se așezase la masa vântului,sau dacă un cotidian importanta ținut prima pagină cu rețeta de dulcegăriipentru mileniul viitor,dacă o femeie a alunecat pe o pojghiță de fericireexact în ziua în care și-a cumpărat un talisman pe incendii?

Ar trebui să-mi încarc memoria cu numărul de telefonal celuilalt eu, nu mă aud oricum,poate doar în șuiratul trenului de duminică searacare sparge tiparele oricărui calendar.

Mai bine împăturesc frunzele rămaseîn colțul camerei de zidupă ce s-au ofilit planetele pe care-ți recunoscusem chipul,poate cândva voi lua pe eleun ghid de orientare…

Bravo! parcă aș fi observator de taine prin vitralii,cât să mai înțeleg că eșafodul funcționează doar pe cer seninși numai între petice de inimi,că Dumnezeu m-a învățat să rabdîn timpul celui care nu-și lacrimează numele,dar, mai ales, să fac din brațele melezidul cerșetorului?!...

Gina Zaharia

Într-un lan de vrăbii(în memoria tatalui meu, Alexandru)

Începuse ploaia într-un lan de vrăbii,tata nu mai reușea să cosească fânul pe lunămă rugam să se scuture toate neîmplinirile odatăcu încărunțirile profetuluicare-și strecura gândurile în palmele melebătătorite cu strângeri de suflet.

Obosisem în truda din pieptul luifără să știu că setea-l rodea sub haina pământului,repetam întruna singurul refren nobildin felinarul unei zodii cu multe rămășaguri pierdute,ce forță aveam eu să cern norii și să repartizez calendarelepe stări despletiteîn zâmbetul paralizat fără martori,fără copiile mesajelor străpunse în pieptul nedumeririlor?!

Începând de mâine am să strâng fânul, mi-am propus,ferindu-mă de arșiță,voi avea un rol de trecut prin brazda secerată sub ochii mei,se vor forma munți repezi cu hotare fără adresă,astfel voi reuși să ajung sub lunăunde tata a lăsat să se vadă lumina unui joc măiestru.Singurătatea ierbii crude va străpunge inima primului cosașvenit să admire suflul păsării Phoenix,am să-i povestesc, într-o zi de sâmbătă,cum se certau notele pe melodii vechi, anonimeși foșneau în dansul secret al recunoașterii de sine.

Dar până atunci, ajută-mă să-mi regăsesc poienileunde a dispărut lanul cu vrăbii…

101

Ecou de rubin

102

corăbierul

își înalță pânzele dimineața devremerespiră cât vede cu ochiiapoi îngenunchează cât pentru o mare de luceferise șterge pe tălpicorabia lui are pod transparentbun pentru schimbul de inimi

acesta parcă n-ar fi adâncul meu ziceultima oară l-am învățat să fie discretsă se răsucească doar în cazuri de magie forțatăor el împarte replici academicepe la colțuri de valba chiar și-a pus eticheta de îndrăgostit

mai încolo un pescăruș îi răpește glasulpentru un anunț estivalminunați-vă strigă cine știe la câte catarge vom trăinavigarea prin noi cu intensitate nobilățelul său poate fi și al tăuurcă acumcorăbierul ți-a șoptit numele

Gina Zaharia

Zidar de nimicuri

Un greier orbînvățase să fure solfegiidin cugetul unui cosaș –până mai ieri degustător de stărila cina unui felinar.

Prinsesem loc în mijlocul toamneipe un bulgăre de sare;de multe ori am avut tendința să-l vândunui ceas de scânteicare bătea în nordul deșertului!Altfel aș mai fi auzitdespre patima bietului zidarde nimicuri?

Își spunea greier de duminică!Cu siguranță exagerasefiindcă nu știacă puful de păpădiei-a împrumutat straieleși nici nu întrebase iarbadacă l-ar fi găzduit vreodatăîn oglindă.

Am auzit că te poți îndrăgosti de greiericu frac alb și drum în zigzagnumai dacă au învățat să țină treazvisul de-o lacrimădintr-un cântec de gheață!

103

Ecou de rubin

104

ediție de suflet

sub teiul din inimă astăzi bate mai puțin vântulacolo și-a adus merindele femeia de vineri seara -poduri întoarse din zoriși creioane de safir

sângerase ușor la glezna tăceriidar marcase cu luminăfrunzișul în care înnebuneau ferestre nostalgicecu gust de fructe coapte

iertase toate pariurile care-i trecuseră prin pieptde luni până joiși împletise câteva șoapte dragiîntr-un joc de iederăpe brațul stâng

prin ochii ei trec dealuri în frac intensspre orizonturi înfometateniciodată n-a fost mai aproape de teiulsub care va scrie ediția de sufletpentru următoarele zile

Gina Zaharia

3S

când ți-am spus că pânzele incolorenu-s pentru alpiniștinu m-ai crezutai mizat că tehnica ta e modernă nu dă greșcă așa proceda pianistul anonim când își înălța acordurile

te priveștenu te văd nu te cunosc nu-ți întind sfoara de rezervădescurcă-te mai întâi din mreaja ițelorvezi au un sensnimic nu-i de-a valma în jocul cu orizonturile

la stânga e scara principalătrebuie s-o cucerești 3 S(simetric sistematic sincer)apoi îți potrivești ochelarii de drum îngusthm credeai că-i simplu

pietrele de pe povârnișuris-ar putea să se desprindă la un gând eronatau ciudă pe cățărătorii ad-hoccare cutreieră stângăciilecam atâtaaa era să uitam țesut un veac la pânza aceea...

105

Ecou de rubin

106

simplu şi original

dacă m-ar fi învăţat mamacum să aşez la vedere tablourile mâzgălitecând aveam chef să nu fac mai nimicaş fi ştiut astăzi să cochetez cu marile galeriiîn care admiratorii se întrec să pună pariuriabstracte

dacă m-aş fi adunat de prin ierburicând încă nu treceau de mine şi puteau fi modelatepoate aş fi adăugat astăzi un păstorcare să-mi poarte fluturii pe cămaşa de in ars

dar cum nu mă obosesc în niciun semnalla porţi răsăriteneîmi trec jurămintele dintr-o mână în cealaltăle îmbrac simplu şi originalapoi le trimit să mă anunţeunde sunt

Gina Zaharia

stop-cadru te rog

puțin mai la dreapta așa privește seraficacum imaginează-ți că fixezi ora pe cadranul tăceriiauzi zborul porumbeilorun bătrân înjură că a pierdut tramvaiul de și un sfertfă-te că nu-l auziașază-ți șuvița adusă de vântși citește ultimele știri

poți juca șotronul nu ezitaar fi indicat de pe un continent pe celălaltdacă nu poți sări direct strigă stop-jocapoi apeși pe tastatură cu și mai mult curajîncepe să-ți placă nu-i așalasă telefonulrațiunea mereu sună la aceeași orădoar știi că știi să împarți matematicexistența ta

e perfect pentru astăziși suficent pentru mâineînchide portbagajul și du-te la galeriile de iluziipoți încheia un troc cu vreun nostalgicnu uita să reviipână atunci stop-cadru te rog

107

Ecou de rubin

108

și mi-e bine așa

mai vreau o cană de ieriși-o colină împădurităapoi spune-mi exact la ce oră trece curcubeulcare se întoarce duminicatrebuie să mă zărească și pe mine cândvanu sunt de lemn doar am în pumn chibrituri

când eram mică adică nu ceream curajului nimicam pus deoparte un piesaj pe care-l rostogoleampână se sătura de minee adevărat acum i-au mai sărit câțiva pomi pe ici-colodar îl revendic îmi lipsește la fiecare cină

uneori mi se pare că am transferat pe lunătot rostul meutelepatia funcționează la cote de franchețesingurii mei vecini își scriu veșnicia cu litere întoarseo citesc când și când la flacăra chibrituluiși mi-e bine așaștiu în ce iad sunt aripile oblojite

Gina Zaharia

din cel mai secetos veac

îți scriu cu acele apusului și Doamnemâna-mi sângereazăabia acum văd câți ghimpiau prins rădăcini în palmaprin care transferasem în tinelumea în care-mi duceam spre stelerăni aurii

în Carul Mare am lăsat prima noastră vioarăse degradase de-atâtea nuanțeși-apoi cântase prea mult la un bal mascatmodelat după tiparele celuilalt tuîncepuse să fure note înaltemai bine acolo decât niciunde

în coamele cailor sălbatici ai inimii meleam prins iubireaapoi am strigat sunteți liberidezorientați-văpierdeți cadența prin care m-ați aflatla marginea unui ocean scrijelind valurile

să nu vă mai prind pe țărmul meuîmi adun scoicile în care am trăitcâteva furtuni și-o vară nebunăapoi voi porni spre ghețarisă-i îmbrățișez cum îmbrățișează vântulzvonulcă am fi fost doar un lan de duminicădin cel mai secetos veac

109

Ecou de rubin

111

un motto curajos ….…………………………………………… 11poemul cu slovele-ntoarse …………………………………….. 12pe tastatura inimii ……………………………………………... 13acum acolo aici ………………………………………………... 14la ora în care înfloreau caișii ………………………………….. 15sete de foc ……………………………………………………... 16într-un vis haiducesc …………………………………………... 17și-n alt veac ……………………………………………………. 18câtă iarnă va începe din nou? ………………………………….. 19Ziua când m-ai uitat pe dig ……………………………………. 20Străinul ………………………………………………………… 21Între doi poli și-o dragoste păgână ……………………………. 22Exilat din tu în eu ……………………………………………… 23Tu fluture, eu pasăre de foc …………………………………… 24Cu sevă de mister și frumusețe ………………………………... 25Un câmp de maci pe-o oază de hârtie …………………………. 26Un rol spre tine ………………………………………………... 27Tu vei fi eu, ucisă în culori ……………………………………. 28Iarnă magistrală ……………………………………………….. 29Cu tot ce e, cu ce n-o să mai fie ………………………………. 30închisori fără gratii ……………………………………………. 31răpește-mă …………………………………………………….. 32ce spuneam? …………………………………………………... 33o singură inimă ………………………………………………... 34eden cu fluturi …………………………………………………. 35poți veni și tu ………………………………………………….. 36singurul supraviețuitor al neliniștii ……………………………. 37candidez pentru iubire ………………………………………… 38Biografia unei nimfe …………………………………………... 39copite ce ard …………………………………………………… 40rouă și sare …………………………………………………….. 41învelește-mă …………………………………………………… 42

CUPRINS

112

bate miezul nopţii ..……………………………………………. 43și ……………………………………………………………….. 44schimb de bârfe ……………………………………………….. 45binecuvântare ucigătoare ……………………………………... 46Să-l sun? ………………………………………………………. 47favoritul numărul zero ………………………………………… 48Curcubeul de veghe are culorile tale ………………………….. 49apropie-te………………………………………………………. 50apropó …………………………………………………………. 51Ancoră la reverul iubirii ………………………………………. 52valsul celor doi nu …………………………………………….. 53singurul neadevăr pe care-l mai recunosc …………………….. 54răscumpără-mă ………………………………………………... 55Ai ancorat la mii de leghe tandrețe ……………………………. 56te duceam de mână prin foc …………………………………… 57astăzi toți copacii ard pentru mine …………………………….. 58te voi trata preferențial ………………………………………... 59torțe în fracuri …………………………………………………. 60ai dormit pe aripi de lebedă …………………………………… 61Arcadă …………………………………………………………. 62Eu, corabie fără pânze ………………………………………… 63doar câteva caravane de ace …………………………………... 64ultimul condamnat …………………………………………….. 65Prin șoaptele inimii tale ……………………………………….. 66spre nesomnul iubirii ………………………………………….. 67Te iubesc din pur și simplu ……………………………………. 68din ace de zori …………………………………………………. 69de-a dreptul stângaci …………………………………………... 70Prizoniera dintre cascade ……………………………………… 71pe altă inimă …………………………………………………… 72

113

Mai toarnă-mi vin ……………………………………………….. 73Al nostru hotar ………………………………………………….. 74și ce decor ………………………………………………………. 75Alt roi de drag …………………………………………………... 76Nu e joc! ………………………………………………………… 77Cântec de la tine ………………………………………………… 78Femeia-cântec ………………………………………………….. 79De-ai ști …………………………………………………………. 80m-ai pedepsit și astăzi……………………………………………. 81mă bate un gând …………………………………………………. 82Îți sunt răsărit ……………………………………………………. 83Iubire de urgență ………………………………………………... 84Doar un pic, doar un pic am trișat! ……………………………... 85nebunul erai tu ………………………………………………….. 86Ninsori-filigran …………………………………………………. 87Între doi poli și-o dragoste păgână ……………………………... 88împărțit la doi și niciodată de-ajuns …………………………….. 89într-o cafea (ne)bună ……………………………………………. 90celălalt tu ………………………………………………………... 91umbrele dor? …………………………………………………….. 92Ploaia zidită în rate ……………………………………………… 93despre conturul la puterea inimii ………………………………... 94soldatul de pe creste …………………………………………….. 95ca un oaspete flămând …………………………………………... 96Cafea amară ……………………………………………………... 97Călător prin cuvinte …………………………………………….. 98apasă tasta-oglindă………………………………………………. 99Din brațele mele, zidul cerșetorului …………………………….. 100Într-un lan de vrăbii ……………………………………………... 101Corăbierul ……………………………………………………….. 102

114

Zidar de nimicuri ……………………………………………... 103ediție de suflet ………………………………………………... 1043S …………………………………………………………….. 105simplu şi original……………………………………………... 106stop-cadru te rog ……………………………………………... 107și mi-e bine așa ………………………………………………. 108din cel mai secetos veac ……………………………………… 109