ECOSISTEMUL DE PADURE

Prototipul structural şi funcţional al ecosistemelor naturale îl constituie pădurea, fiindcă nici o altă unitate de lucru din ecosferă(biosferă) nu întruneşte, în aceeaşi măsură, toate elementele alcătuitoare într-o stare de maximă stabilitate, în pofida extremei complexităţi şi diversităţi. În interiorul pădurii pot fi identificate diverse laturi ale complicatei arhitecturi pe care o înfăţişează un ecosistem natural, fiindcă pădurea este, înainte de toate, o fiinţă colectivă, cea mai grandioasă din câte există, înviorată de viaţă proprie, închegată, la rându-i, din milioane de viţei individuale, cât se poate de diverse, care impresionează copleşitor şi într-un fel unicspiritul omenesc

Ecosistemul de pădure (forestier) manifestă o tendinţă de maximizare a stabilităţii prin optimizarea structurii biocenozei, creşterea complexităţii relaţiilor biocenotice şi a diversităţii genetice a populaţiilor din cadrul fiecărei comunităţi de viaţă, întărirea controlului exercitat de biocenoză asupra biotopului,sporirea eficienţei ecologice a sistemului.

Legile generale de organizare şi funcţionare a pădurii sunt: existenţa etajelor complex alcătuite, în care se asociază plante şi animale care se dezvoltă sub influenţa a numeroşi factori – climatici, edafici, geomorfologici; rolul preponderent, sub aspect f izionomic şi funcţional , alarborilori în viaţa pădurii;existenţa ansamblului integrat,unitar al plantelor, animalelor şi condiţiilor de viaţă ale pădurii, în cadrul căruia au loc permanent interferenţe, influenţe reciproce.

Etajele de vegetaţie, care formează adevărate subsisteme de viaţă intercondiţionate funcţional (straturi ecologice),sunt reprezentate de:arboret (etajul arborilor, al coronamentului), cu rol fundamental în transferul de substanţă şi energie, întrucât asigură intrările energetice pentru întregului ecosistem;subarboretul şi pătura erbacee. La acestea se adaugă litiera şi solul, în care predomină componentele anorganice.Totodată, existenţa unor condiţii ecologice particulare determină formarea a numeroase microcenoze (consorţii).

Padurea de MolidSe situează în etajul bioclimatic boreal, la

altitudinea de 1200-1700m,coborând până la 700 m în depresiunile

intracarpatice din Carpaţii Orientali. Biotop: relief frămâ-ntat, versanţi cu înclinări

şi expoziţii foarte variate; climă rece (tma= 1-4°C) şi umedă (800-1200 mm/an), substrat divers (şisturi cristaline, roci sedimentare, eruptive, sedimente recente etc.) pe care s-au format soluri podzolite (acide).

Biocenoză:producătorii sunt reprezentaţi, în principal, de arbori între care predomină molidul (Picea abies). Stratul de arbori este, de regulă, închis, astfel încât sub coroane pătrunde puţină lumină şi căldură, iar o proporţie importantă a precipitaţiilor este reţinută. Înrădăcinarea superficială expune arboretul la acţiunea vânturilor puternice (de altfel, caracteristice acestui etaj climatic). Subarboretul este slab reprezentat, numai la marginea masivelor, prin soc roşu, caprifoi, coacăz etc. Plantele erbacee sunt, de cele mai multe ori, absente, fiind înlocuite de un strat aproape continuu de muşchi.

De la baza trofică pornesc lanţuri trofice care valorifică cetina, scoarţa, seminţele şi fructele, lemnul, consumatorii primari fiind, în general, insecte, păsări (cocoşul de munte), mamifere (pârş, şoareci). Pe al doilea nivel trofic regăsim păsările insectivore (ciocănitori), carnivore (şorecar) sau mamifere (jder, râs, lup etc.). Acestora li se adaugă microorganisme (ciuperci de micoriză), dar şi erbivore mari (cerbi) sau omnivore (mistreţ, urs etc.) şi organismele care compun lanţurile detritivore.

Padurea de Fag Aparţine etajului nemoral, la 600-1 300 m, putând coborî sau urca

în funcţie de topoclimă (văi adânci – 100 m; versanţi însoriţi – 1 650m). Biotop: relief variat, în care predomină ve r sanţi i cu di f e r i t e înc l inăr i şi expoziţi i , c l imat răcoros (tma = 4.2-9.0°C) şi destul de umed (800-1 000 mm/an). Substratul făgetelor din Carpaţii Meridionali şi Occidentali este format din şisturi cristaline, iar în Orientali din roci sedimentare de fliş (marne, gresii, calcare); soluri brune acide şi brune de pădure. Biocenoză: Producători. Specia dominantă a arboretului este fagul (Fagus silvatica), coroanele constituind, în perioada de vegetaţie, un ecran puţin penetrat de lumină. Înrădăcinarea este profundă, arborii fiind expuşi la doborâturi numai în regiunile cu soluri pseudogleizate. Subarboretul apare prin prezenţa de exemplare izolate de soc roşu, caprifoi, tulichină sau prin puieţii de fag de diferite vârste. La nivelul solului, se remarcă numeroase specii cu înflorire timpurie (înainte de înfrunzit): ciuboţica cucului, ghiocel, vinariţă, laptele cucului etc.

Grupa consumatorilor este mai diversificată, depinzând de biomasa produsăde specia dominantă (fructe, scoarţă, jir, lemn), dar şi de celelalte specii vegetale. Primul nivel trofic este format din insecte (omizi defoliatoare, afide, insecte miniere, cari, molii etc.) şi diverse granivore (păsări, mamifere). Consumatorii de ordinul doi sunt insecte parazite, păsări, mamifere. Covorul erbaceu susţine mamifere mari cum sunt mistreţul, cerbul, căpriorul, ursul. Litiera bogată adăposteşte numeroase detritivore nevertebrate (acarieni, oligochete, larve) precum şi descompunătorii (protozoare, bacterii, ciuperci). Spre deosebire de molidiş, pădurea de fag parcurge, în cursul uni an, mai multe aspecte, de la cel preestival, vernal (cu înflorirea speciilor viorele, spânz, crucea voinicului) la cel estival (cu frunziş complet), autumnal (când are loc colorarea şi apoi căderea frunzişului) şi de iarnă (sub zăpadă).

Padurea de Stejar Semnifică, în România, pădurile formate din

specii aparţinând genului Quercus(păduri de cvercinee). Cea mai mare întindere o au pădurile de gorun (Q. petraea),urmate de cele de stejar (Q. robur) şi apoi cele de cer şi gârniţă(Q.cerris,Q.frainetto),predominarea speciilor permiţând delimitarea subzonelor menţionate. În aceeaşi ordine cresc exigenţele manifestate faţă de temperatură şi rezistenţa la secetă. Ecologie generală

Biotop: relief cu fragmentare redusă, altitudini de 300-600 m (cu diferenţieri în funcţie de specie), în care predomină versanţii cu pante medii şi mici, alături desuprafeţe plane, platouri, coame etc.; clima este caldă (tma = 7.5-10.0°C) şi relativ uscată (450-850 mm/an), mai ales în a doua jumătate a verii; substratul este format din pietrişuri, nisipuri, argile aluviale, roci sedimentare etc., pe care s-au format soluri brune de pădure tipice, podzolite, acide; brun-roşcate (Oltenia, Banat,Muntenia) sau cenuşii (Dobrogea).Biocenoza: Grupa producătorilor se distinge printr-o mai mare diversitate.Astfel, în etajul arboretului, deşi predomină cvercineele,se găsesc frecvent şi exemplare de carpen, tei, frasin, paltin, jugastru, ulm, precum şi specii de talie mai mică (măr, păr, mojdrean). Arbuştii formează un strat continuu, în care sunt prezente specii precum: gherghinar, corn, lemn câinesc, porumbar, salbă moale etc. Etajul plantelor erbacee este, de asemenea, bine reprezentat, aceste păduri fiind mult mai luminoase. Dintre specii amintim: golomăţ, păiuş, rodul pământului, brebenel, frag, viorea, trifoi roşu, rostopască, ghizdei etc.Şi în rândul consumatorilor se înregistrează o diversitate ridicată, dat fiind şi baza trofică deosebit de variată. Prezenţa insectelor în rândul consumatorilor secundari atestă abundenţa hranei. Se remarcă numeroase lanţuri ale consumatorilor de nectar, polen, flori şi fructe sau seminţe.

Dintre păsări putem menţiona: piţigoiul albastru, ciocănitoarea, şoimul, alături de mamifere erbivore(căprior, iepure), omnivore (mistreţ, arici) sau carnivore (lup, vulpe etc.).Necromasa, foarte variată, constituie sursa pentru dezvoltarea unei multitudini de lanţuri trofice ale ciupercilor, animalelor nevertebrate, dominate fiind de speciile de acarieni. Ritmul sezonier implică parcurgerea a numeroase aspecte, în special primăvara, caracterizate prin înflorirea/înfrunzirea succesivă a speciilor vegetale (înflorirea efemeridelor, a cornului). O dată cu înfrunzirea completă se produce şi înflorirea stejarilor şi arţarilor, diseminarea ulmului. Un aspect estival este înflorirea teiului şi a lemnului câinesc, sfârşitul acestuia fiind anunţat de căderea fructelor la numeroase specii de arbuşti. Urmează apoi colorarea frunzişului, căderea în masă a ghindei, sfârşitul sezonului de vegetaţie aducând desfrunzirea, urmată de aspectul pădurii acoperite de zăpadă.

Proiect realizat de elevii Manolache Marian Alexandru si Goghie Ciprian ; Clasa a- VIII-a A, Scoala Nr.12 , Tulcea

Profesor : Stupineanu Valentinahttp://valentinastupineanu.wikispaces.com