Ecologia Reptilelor

Student: Neamtu Tiberiu-Cristian An I , Geografia Mediului.

Reptilele sunt o clasă de vertebrate ovipare, poichiloterme, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima tricamerală. Doar câteva duc un mod de viață acvatic sau semiacvatic. Se cunosc aproximativ 7000 de specii de reptile.Reptilele se impart in 4 mari categorii, dupa cum vom enumera in continuare: 1. Crocodilienii: Acest ordin este alcatuit din 23 de specii de crocodili, aligatori, caimani si gariali.

2. Testoasele: Chelonienii Sunt printre cele mai vechi reptile, care și-au păstrat înfățișarea de acum 200 de milioane de ani, când au apărut pe Terra.

3. Șerpi și șopârle Acest ordin include peste 7000 de specii de șerpi și șopârle, și este de departe cea mai mare și mai răspândită grupă din clasă reptilelor. Primele fosile descoperite ale unor șopârle datează din perioada Jurasicului.

4. Tuatara: Este cea mai mică grupă de reptile, despe care nu se prea vorbește. Acest ordin include două specii de tuatara originare din Nouă Zeelandă. Tuatara se află undeva la intersecția șopârlelor cu șerpii

Corpul reptilelor poate fi alungit (șopârlă, șarpe, crocodil) sau rotundă (broască țestoasă). Pielea lor solzoasă micșorează evaporarea apei din corp și le dă posibilitatea să trăiască în zone aride. Ochii sunt destul de dezvoltați , au un cristalin foarte elastic, ce le permite să vadă la distanțe mari.

Sunt purtătoare de o epidermă groasă și cornificata, care apără corpul de uscare, reproducandu-se prin ouăle telolecite mari protejate de o coajă rezistentă, pe care le depun pe uscat și dezvoltarea lor embrionara petrecându-se în interiorul oului, reptilele au fost primele vertebrate care au cucerit uscatul.

Încă din era paleozoica, ele s-au adaptat la cele mai variate medii terestre: câmpii umede, acoperite cu vegetație ierboasă, păduri, stepe și deșerturi aride.

Numai în ținuturile reci circumpolare și pe munți înalți nu pot trăi. Fiind animale poikiloterme, reptilele sunt sensibile față de temperatură mediului înconjurător. Când această scade sub 6-8°C, reptilele nu se pot mișcă, iar la o temperatură de 2-3°C ele amorțesc. Tocmai din această cauza, în zonele temperate, în anotimpul rece, reptilele cad într-un așa-numit somn de iarnă, o amorțire în timpul căreia funcțiile se reduc la minimum.

Tot din această cauză, numărul speciilor și al indivizilor de reptile scade pe măsură ce se apropie de zonele reci și de înălțimile munților. în schimb, căldură o suportă mai ușor. Pentru un timp mai scurt, reptilele se apără de o temperatură mai ridicată ascunzându-se în gropi, în crăpături de pământ, la umbră vegetației, căutând locuri umede și răcoroase. Când însă în ținuturile tropicale sosește anotimpul secetos, reptilele care au nevoie de mai multă apă cad într-un somn de vară. Somnul de iarnă și de vară, în timpul căruia metabolismul scade, este un mijloc de apărare a reptilelor contra vicisitudinilor mediului înconjurător, și de supraviețuire în anotimpul nefavorabil, care nu le oferă posibilități de trăi.

Adaptarea reptilelor la mediul terestru s-a făcut în diferite feluri. în câmpiile deschise, cu o vegetație ierboasă, precum și în ținuturile mlăștinoase, reptilele din era secundară și-au ridicat corpul de la pământ și călcau pe patru sau pe două picioare. Multe dintre ele au devenit uriașe, ca dinozaurii. Altele în schimb au rămas mici, cum sunt de exemplu șopârlele care se târăsc pe patru picioare.

Cele care s-au adaptat la traiul în vegetația ierboasa deasă și-au redus picioarele în dimensiuni și în număr, sau și le-au pierdut complet, precum este cazul șopârlelor din familia scincide și anguide, și mai ales la șerpi. Această reducere s-a păstrat și la formele care ulterior au trecut în alte medii și la alt mod de trăi.

Șopârlele care s-au adaptat la cățărat pe staici sau pe arbori au gheare lungi și ascuțite, iar Geconidele au pe față ventrală a degetelor perinițe compuse din foi cornoase, care funcționează ca niște ventuze.

Cameleonii sunt adaptați la traiul în coroană arborilor. Ei au picioare prehensile. Degetele de la fiecare picior sunt așezate în două grupe, una de două, opusă alteia de trei. Cu astfel de picioare, cameleonii pot prinde ramuri foarte subțiri.

Există și numeroși șerpi arboricoli. Reptilele arboricole au de regulă corpul comprimat lateral. Din șopârlele arboricole s-au dezvoltat cele zburătoare ca Draco volans din Arhipeleagul Malaiez, care, are un patagiu unic în felul său. El este format din pielea de la lațurile trunchiului, întinsă pe câteva perechi de coaste, care proemina pe cele două lațuri. Această șopârla zburătoare are și saci aerieni, care stau în comunicație cu plămânii și care, atunci când sunt umflați cu aer, fac corpul rigid și-i reduc greutatea specifică

Șopârlele din familia Amfisbenide și șerpii din familiile Tiflopide și Glauconide duc o viață subterană, corpul lor este vermiform, lipsit de picioare și de gât, cu cap mic și coadă scurtă, la fel de groasă că și trunchiul. Aceste reptile subterane sunt lipsite de vedere.

În cursul evoluției reptilelor, multe ramuri ale lor, mici și mari, s-au adaptat în mod secundar la viață acvatică. Această adaptare este de diferite grade. Crocodilienii deși sunt adaptați la viață acvatică se mișcă foarte bine și pe uscat. Coadă lor este prevăzută cu o creastă dorsală de solzi cornoși, care le ajută la înot, iar picioarele posterioare au degete împreunate prin membrane

Dintre șopârle, și mai ales dintre șerpi, multe specii trăiesc bine în apă, iar șerpii din familia Hidrofide au devenit exclusiv mărini și ovovivipari. Ei au coadă puternic comprimată lateral și prin ondulațiile ei înoată repede și îndemânatic.

Dintre Chelonienii acvatici, unele specii, cum este de exemplu broasca-țestoasă-de-lac, precum și trionihidele, ies și pe uscat, dar cheloniidele și dermocheliidele sunt exclusiv marine. Ele au picioarele transformate în lopeți înotătoare și plăci osoase ale țesutului reduse.

Zauropterigienii și Ihtiopterigienii din era mezozoică erau reptile marine, cu adaptări profunde la viață acvatică. Ihtiozaurienii aveau corpul pisciform, asemănător cu cel al rechinilor și delfinilor și erau vivipari. Ochii lor erau protejați de un inel de plăci osoase din sclerotică și aceste reptile puteau să se scufunde la adâncimi mari. Nările multor reptile acvatice sunt prevăzute cu capacele tegumentare, care le pot închide. Plămânii voluminoși permit șerpilor și broaștelor-țestoase marine să stea sub apa ore întregi.

Adaptarea la mediu se manifestă și în culoarea corpului. în general, această este homocromă cu cea a mediului înconjurător. Reptilele care trăiesc în arbori au culoarea verde și la fel multe dintre șopârlele care trăiesc prin ierburi.

Mulți șerpi au corpul pătat în diferite culori. Aceste pete așezate în mod diferit, precum și inelele colorate contrastant, care alternează în lungul corpului unor șerpi, au rolul de a întrerupe conturul lung al lor în bucăți mici, mascându-l în felul acesta și făcându-l inobservabil chiar și de la distanțe mici.

http://www.parcrodna.ro

Bibliografie Enciclopedie de Biologie - Editura Allhttp://www.zooland.ro

Victor Pop. Curs de zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 1, Reptile și păsări. Litografia Învățământului, Cluj.