Echipamente ale subsitemului de comanda. Presostate si capetede vidare
-
Upload
dorin-marian -
Category
Documents
-
view
84 -
download
4
description
Transcript of Echipamente ale subsitemului de comanda. Presostate si capetede vidare
TEMA PROIECTULUI
ECHIPAMENTE
COMPONENTE ALE
SUBSISTEMULUI DE
COMANDĂ.
PRESOSTATE ŞI CAPETE
DE VIDARE.
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
2
CUPRINS
ARGUMENT ............................................................................................................................ 3
I. CAPETE DE VIDARE......................................................................................................... 5
II. CAP DE VIDARE PREVĂZUT CU REZERVOR.......................................................... 9
III. PRESOSTATUL DE LUCRU ........................................................................................ 11
III.1 CALIBRAREA PRESOSTATULUI ……….……………………………………..16
IV. PRESOSTAT DE SIGURANŢĂ .................................................................................... 18
V. DETECTAREA DEFECTELOR ................................................................................... 19
VI. LUCRĂRI DE INTREŢINERE A INSTALAŢIILOR ŞI ECHIPAMENTELOR ... 24
VII. ASIGURAREA CALITĂŢII ....................................................................................... 27
VIII. PRINCIPII ERGONOMICE ....................................................................................... 30
IX. SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII ………………………………………... 31
X. BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................... 35
XI. ANEXE ............................................................................................................................. 36
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
3
ARGUMENT
Mecatronica s-a născut din eşecul proiectării tradiţionale, în care proiectarea se desfăşura în
etape succesive: întâi se contura structura mecanică şi pe aceasta se ataşau ulterior părţile
electronice. Volumul produsului creştea nejustificat sau, în cazul imposibilităţii montării
elementelor nemecanice, proiectul era returnat echipei de proiectare mecanică. Interesant este că
mecatronica s-a impus mai întâi în viaţa reală (în industrie), după care a fost ,,identificată”, şi
introdusă pentru a putea fi studiată şi tratată corespunzător.
Elementele electrice şi electronice au început să fie incluse în sistemele mecanice din anii
1940. Utilajele din această perioadă ar putea fi numite prima generaţie a mecatronicii.
Se consideră că primul utilaj complet din punct de vedere al conceptului mecatronic a fost
maşina unealtă comandată numeric (CNC) pentru producţia elicelor de elicopter, construită la
Massachusetts institute of Technology din SUA, în 1952.
Dezvoltarea informaticii la începutul anilor 1970 a fost marcată de apariţia microscopului,
caracterizat printr-o înaltă fiabilitate şi o fexibilitate deosebită, oferind în acelaşi timp gabarit şi
preţ scăzut; toate acestea au permis înlocuirea elementelor electronice analogice şi de decizie
clasice, sisteme electronice devenind astfel mai complexe dar şi în acelaşi timp şi mai uşor de
utilizat.
Această etapă poate fi numită a doua generaţie a mecatronicii.
Mecatronica a început să se dezvolte în mod dinamic în anii ’80 , perioadă în care era deja proaspăt
definită, iar conceptul suferea permanent perfecţionări. A fost o perioadă de dezvoltare în
direcţia obţinerii elementelor integrate, menite să asigure pe deplin controlul utilajelor, maşinilor şi
sistemelor complexe. Acesta a fost începutul celei de-a treia generaţii a mecatronicii, al cărui obiect
de interes sunt sistemele multifuncţionale şi cu o construcţie complexă.
Printre produsele mecanice întâlnite se numără imprimantele, copiatoarele din noua generaţie,
maşinile de cusut şi de tricotat cu comandă numerică, motorul cu ardere internă controlat electronic,
sistemele antifurt, sistemele antiderapante (ABS) şi pernele cu aer din tehnica automobilistică,
inclusiv protezele de înaltă tehnologie. Tot produse mecatronice sunt şi camerele video miniaturale,
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
4
CD-playerele şi alte micromaşini, dar şi maşinile agricole mari şi cele stradale din noua generaţie,
sistemele de gabarit mare şi liniile de producţie automate.
Producătorii de automobile creează tot mai des autovehicule mecatronice dotate cu sisteme de
execuţie complicate, programate şi comandate prin calculator. În prezent cel mai complex sistem
mecatronic din lume este cel care asigură închiderea şi deschiderea canalului de acces către podul
Rotterdam, elementele sistemului având o întindere de peste 300 de metri.
Utilajele mecatronice sunt asamblări care integrează elemente componente simple sau
complexe care îndeplinesc diferite funcţii, acţionând în baza unor reguli impuse. Principala lor
sarcină este funcţionarea mecanică, deci producerea de lucru mecanic util, iar în esenţa lor există
posibilitatea de a reacţiona inteligent, printr-un sistem de senzori la stimuli exteriori care acţionează
asupra utilajului luând decizii corespunzătoare pentru fiecare situaţie.
Combinarea comenzii electrice cu electronica oferă o mare flexibilitate circuitelor
electropneumatice, permiţând modificarea rapidă şi facilă a parametrilor funcţionali (în spaţiu şi
timp), afişarea şi semnalizarea, precum şi interpretarea lor. Prin interpretarea (prelucrarea) unor
parametri funcţionali în cadrul unui program special conceput, în cazul apariţiei unui defect,
instalaţia poate autodiagnostica defectul, oferind operatorului date precise şi sigure privind
localizarea defectului şi, în funcţie de complexitatea programului şi a instalaţiei, poate oferi
informaţii şi despre cauzele defectului.
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
5
I. CAPETE DE VIDARE
Evacuarea aerului dintr-o incintă în scopul obţinerii unei depresiuni se poate realiza folosind
fie o pompă de vid, fie un ejector cu aer comprimat. Folosirea unui ejector cu aer comprimat
prezintă următoarele avantaje:
simplitatea constructivă;
dimensiuni mici de gabarit;
lipsa unei surse de energie electrică, ejectorul folosind energie pneumatică doar în
perioadele de utilizare.
Trebuie menţionat faptul că ejectoarele necesită o întreţinere minimă, deoarece uzura lor mecanică
este practic inexistentă, iar protecţia împotriva impurităţilor din atmosferă este asigurată printr-o
filtrare corespunzătoare atât a aerului comprimat, cât şi a celui aspirat. Ca dezavantaj trebuie
subliniat faptul că în cazul în care camera ce trebuie vidată este de volum mare timpul necesar
pentru realizarea depresiunii dorite este mare, deoarece debitul aspirat de ejector este relativ mic.
Principiul de funcţionare al ejectoarelor folosite pentru producerea vidului este simplu.
Aerul comprimat furnizat de sursa de presiune la orificiul P este accelerat în tubul emitor E, în
fapt un ajutaj Laval (un tub cu o secţiune de curgere cu un profil bine studiat). Jetul de aer obţinut la
ieşirea ajutajului emitor E este captat şi evacuat în atmosferă prin tubul receptor (difuzor) R, un tub
cu diametrul minim de aproximativ două ori mai mare decât cel al tubului emitor. Aerul din incinta
I este antrenat de jet prin tubul receptor către atmosferă datorită turbulenţei produse de acesta, a
frecării dintre straturile de aer şi micşorării presiunii statice în interiorul jetului. Caracteristica din
figura b arată legătura dintre depresiunea pI creată în incinta I şi debitul aspirat Q din această
incintă. Se observă că în situaţia în care orificiul I este obturat sau conectat la o incintă închisă
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
6
debitul aspirat tinde către zero, iar depresiunea pI atinge valoarea maximă pI,max. Dacă orificiul I este
deschis debitul aspirat Q are valoarea maximă Qmax, iar depresiunea scade, tinzând către zero.
Spre exemplificare, în figura de mai jos sunt prezentate două ejectoare cu ventuză, fabricate de
firma Festo. Aceste dispozitive sunt cunoscute şi sub denumirea de capete de vidat şi sunt folosite
pentru manipularea unor piese. Eliberarea obiectului manipulat se face prin întreruperea alimentării
sistemului ejector.
În figura a este prezentat un ejector cu ventuză ataşată, iar în figura b o variantă a acestuia,
prevăzută cu rezervor. La ultima soluţie, forma şi modul de dispunere a garniturii 3 permite trecerea
aerului sub presiune pe lângă buza sa spre rezervorul 2, prin traseul alcătuit din orificiile a,b şi c. În
consecinţă, presiunea aerului din rezervor va fi egală cu presiunea P instalată la intrarea în
dispozitiv. Atunci când se doreşte desprinderea obiectului manipulat se întrerupe alimentarea cu aer
sub presiune a dispozitivului.
Din acest motiv presiunea P începe să scadă. În această situaţie, sub efectul forţelor de
presiune care acţionează asupra garniturii 3, aceasta se îndepărtează de scaunul său şi se pune în
legătură rezervorul 2 cu volumul interior al ventuzei, facilitându-se astfel desprinderea obiectului
manipulat.
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
7
În figura c este prezentată schema cu simboluri a dispozitivului, iar în figurile d şi e
caracteristicile sale funcţionale.
Capetele de vidare sunt elemente pneumatice care funcţionând după principiul Venturi,
transformă presiunea dinamica a aerului în presiune utilizată ca forţă de sustentaţie cu ajutorul unor
ventuze. Capetele de vidare îşi găsesc o largă utilizare la echipamentele de manipulare în diferite
ramuri industriale. Utilizând aceste elemente simple fără piese în mişcare se elimină din instalaţie
pompele de vid, care sunt costisitoare şi pretenţioase.
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
8
Dacă racordul P este alimentat, geometria traseului P-R, determină o scădere a presiunii în
racordul de conectare a ventuzei 1. Dacă ventuza este lipită de un corp oarecare, această depresiune
se transformă în forţă de sustentaţie şi corpul respectiv este ridicat.
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
9
II. CAP DE VIDARE PREVĂZUT CU REZERVOR
Când racordul P este alimentat, conform principiului Venturi în orificiul 3 de conectare a
ventuzei 4 se creează vacuum, iar aerul este evacuat prin orificiul R. În acelaşi timp prin orificiul 1
aerul comprimat pătrunde în rezervorul capului de vidare prin deformarea elementului elastic 2.
Atunci când transportul piesei s-a efectuat, se opreşte alimentarea cu aer a racordului P, care
este conectat la atmosferă.Ca urmare, presiunea din rezervor deschide supapa de sens împingând
elementul 2 în sus, iar aerul din rezervor este evacuat rapid prin orificiul de conectare a ventuzei,
determinând desprinderea ventuzei de piesă, sigur şi rapid.
1- orificiu pentru pătrunderea aerului comprimat
2- element elastic
3- orificiu de conectare a ventuzei
4- vantuză
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
10
Trebuie făcute următoarele observaţii: forţa de sustentaţie este cu atât mai mare cu cât
depresiunea creată este mai mare, iar depresiunea variază în funcţie de presiunea de alimentare. O
altă observaţie este că pe măsura creşterii presiunii de alimentare creşte debitul necesar.
În concluzie, cu cât este necesară o forţă de ridicare mai mare, cu atât necesarul de aer
comprimat este mai mare.
Diagrama vacuum–presiune alimentare. Diagrama debit – presiune alimentare
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
11
III. PRESOSTATUL DE LUCRU(FIG. 4)
Acest aparat controlează presiunea în interiorul generatorului şi o menţine între limitele
minimă şi maximă.
Instrucţiuni de calibrare
Intrerupătorul electric are trei borne (2-1-3 de la dreapta spre stânga)
La atingerea presiunii reglate, contactul 2-1 se comută în 2-3. La atingerea presiunii limită,
contactele 2-1 sunt conectate la arzător iar 3 este liber. Pentru presostatele arzătoarelor în două
trepte, 2-1 stinge treapta a doua, 3 este liber (prima treaptă). Pentru controlul treptei a doua, este
necesar să montaţi un alt presostat şi să-l conectaţi direct la placa arzătorului.
Exemplu practic în care sunt folosite presostatele:
In acest exemplu voi vorbi despre un generator care constă dintr-un corp cilindric vertical cu un
colector de fum în centru, cu sistem de trecere a flacării şi flacăra îndreptata în jos; un sistem
concetric apă/oţel în colectorul de fum din oţel inoxidabil tip AISI 310S . Generatorul nu are
serpentină pentru a elimina problemele acestui sistem (curăţire zilnică, dezincrustare şi înlocuirea
frecventă a serpentinei).
Acest generator monobloc poate fi dotat cu arzătoare pentru doi combustibili.
Datorită conţinutului scăzut de apă, pornirea este foarte rapidă, funcţionând cu înaltă eficienţă chiar
şi în condiţii de funcţionare intermitentă.
Producţie rapidă de abur
Siguranţa şi durabilitatea fac acest generator de abur ideal pentru spălâtorii şi călcâtorii, sau oricare
altă aplicaţie de putere mică şi mijlocie, în care producţia rapidă de abur şi dimensiunile reduse ale
generatorului sunt necesare.
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
12
Încercarea generatorului
După fabricaţie, generatoarele sunt supuse “testului la cald”. Atunci, părtile electrice sunt verificate
şi reglate pentru funcţionare corectă, iar supapa de siguranţă reglată.
SPECIFICAŢII TEHNICE
Mod. 100 - Mod. 150 - Mod. 200 5.88 bar Presiune proiectată
Mod. 300 4.9 bar Presiune proiectată
Acest generator constă într-un corp cilindric vertical aproape în întregime introdus în apă; suprafaţa
de contact generează aburul; partea externă a cilindrului cu apa este în drumul gazelor evacuate la
coş (Fig. 1).
Acest generator este ÎN TOTALITATE AUTOMATIZAT, el este controlat de un panou de
control care verifică alimentarea cu apă şi cu combustibil.
El conţine:
Presostate de lucru (ele controlează treptele 1 si 2 ale arzătorului)
Presostate de blocare (ele întrerup alimentarea cu combustibil atunci când a fost atinsă
presiunea maximă de abur; există un buton pentru resetare manuală pe panoul de control)
Regulatorul de nivel (două sonde conectate la un releu conductiv electronic menţine nivelul
apei între limitele reglate)
Întrerupătoare de nivel (două sonde conectate la un releu conductiv electronic care întrerupe
arzătorul atunci când nivelul atinge nivelul minim de siguranţă; există un buton de resetare
manuală pe panoul de control)
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
13
Fig. 1
LEGENDĂ
1. Conectarea arzătorului
2. Ieşire fum
3. Înveliş apă
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
14
DATE TEHNICE
Fig. 2
LEGENDĂ
1. Placă arzător
2. Vana principală de abur
3. Coş
4. Lentila de vizare
5. Supapa de siguranţă
Echipamente componente ale subsistemului de comandă. Presostate şi capete de vidare.
Ienache Constantin Daniel
6. Manometru
7. Rezervor extern
8. Nivostat
9. Placă electronică
10. Vana de înterupt alimentarea
11. Supapa anti-retur
12. Vana de golire
13. Pompa de apă
14. Filtru
15. Sonde nivel de siguranţă
16. Sonde nivel de lucru
17. Presostat treapta a doua
18. Presostat de siguranţă
19. Presostat prima treaptă
Date tehnice Mod.
100
Mod.
150
Mod.
200
Mod.
300
Putere utilă kcal/h 58.000 87.000 116.000 174.000
kW 67 101 135 202
Putere în focar kcal/h 66.000 99.000 133.000 200.000
kW 77 115 155 233
Producţie abur (*) kg/h 100 150 200 300
Presiune camera de ardere mbar 1,5 1,8 2,5 3,0
Presiune de lucru bar
5,88 5,88 5,88 4,9
Greutate kg 430 540 560 680
Dimensiuni principale Mod.
100
Mod.
150
Mod.
200
Mod.
300
A mm 1100 1200 1200 1300
B mm 800 900 900 1000
H mm 1350 1550 1550 1650
Hv mm 1180 1390 1390 1500
Hc mm 980 1180 1180 1260
Øv diametrul vanei principale
de abur
in 3/4” 1” 1” 1”1/4
Øc diametru la coş mm 180 200 200 250
(*) 85°C apa de alimentare
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
16
ACCESORII
Generatoarele de abur sunt echipate cu următoarele accesorii , după cum urmează:
• dispozitive de siguranţă (supape de siguranţă, limitatoare de nivel, presostate)
• dispozitive de observaţie (indicatoare de nivel, indicatoare de presiune, lentile de observare
a flăcârii)
• dispozitive de control (nivostate şi presostate )
• dispozitive de alimentare cu apă (pompe centrifuge,injector)
• dispozitive de operare manuală (robineţi, robineţi de purjare)
În descrierea următoare, accesoriile sunt clasificate în funcţie de parametrii pe care îi
controlează (presiune, nivel)
III.1 Calibrarea presostatului (Fig. 4)
Pentru a calibra presostatul trebuie să efectuaţi următoarele modificări sau ajustări pentru a
obţine o performanţă optimă.
Primul pas care trebuie făcut la începerea operaţiunii de calibrare este rotirea mâneruui (1)
până când indicatorul (2) va arâta valoarea presiunii la care se aprinde arzătorul.
Al doilea pas după efectuarea acţiunii anterioare este scoaterea capacului presostatului. Apoi
reglarea cilindrului presostatului (3) până la valoarea diferenţială dorită, în cazul de faţă
fiind poziţia la care arzătorul este oprit.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
17
Fig. 4
Fig. 5
Exemplu: RT 200
- indicator de scală (2) 4 bar
- cilindru indicator (3) 4,5 (=0,6 bar)
ceea ce conduce la:
- arzătorul porneşte la 4 bar
- arzătorul se opreşte la 4,6 bar
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
18
IV. PRESOSTAT DE SIGURANŢĂ
Presostatul de lucru este calibrat la o presiune mai mare decât presiunea maximă de
lucru; dar la o presiune mai mică decât a presostatului de siguranţă.
Presostatul de siguranţă funcţionează în eventualitatea că a apărut un defect al
presostatului de lucru: astfel arzătorul va fi oprit şi blocat. Repornirea arzătorului se va putea
face doar după eliminarea defectului, împreună cu o repornire manuală de la panoul de
control.
Pentru a regla acest presostat urmaţi instrucţiunile de la presostatul de lucru (regulator) dar
asiguraţi-vă ca cilindrul indicator este la indicaţia 1, adica diferenţialul este inactiv.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
19
V. DETECTAREA DEFECTELOR PIESELOR
SISISTEMELOR HIDRAULICE
Fiabilitatea reprezintă aptitudinea unui material, piese sau sistem tehnic
de a nu se defecta în cursul utilizării sale. Defectarea – pierderea aptitudinii unei componente
a unui sistem tehnic de a-şi îndeplini funcţia cerută în condiţii date.
Defectările pot fi de mai multe feluri:
defectare bruscă – defectare care nu ar putea fi prevăzută în urma unei verificări anterioare
a caracteristicilor, deoarece modificările acestora decurg foarte rapid;
defectare catastrofală – defectare care este în acelaşi timp bruscă şi totală;
defectare dependentă – defectarea unui element cauzată de defectarea altui element, de
care acesta este legat din punct de vedere funcţional;
defectare de derivă – defectare care este în acelaşi timp progresivă şi parţială;
defectare independentă – defectarea unui element care apare fără a fi cauzată sau fără a fi
cauza altor defecte cu care interacţionează în cadrul aceluiaşi sistem;
defectare parţială – defectarea rezultată din modificarea valorii reale a unuia sau mai
multor parametrii, dincolo de limitele date de criteriile de defectare, fără a conduce la
dispariţia totală a funcţiei cerute;
defectare primară – defectarea unui dispozitiv care atrage după sine alte defectări;
defectare progresivă – defectare care ar putea fi prevăzută în urma verificării anterioare a
caracteristicilor, deoarece modificările acestora decurg lent( fiind legate de uzura pieselo,
îmbătrânirea materialelor şi dereglare) şi sunt declarate atunci când parametrii
dispozitivului ating valori critice, necorespunzătoare;
defectarea secundară – defectarea unui dispozitiv provocată de defectarea altui dispozitiv;
defectare totală – defectarea rezultată din modificarea valorii reale a unui sau mai multor
parametrii, dincolo de limitele date de criteriile de defectare, având ca efect dispariţia
totală a funcţiei cerute.
Prin defect se înţelege: neconformitate cu clauzele unei specificaţii
( rezultatul unei defectări constante) sau împerfecţiune fizică la nivelul unei componente a
unui sistem tehnic, care poate antrena o funcţionare incorectă( permanentă sau intermitentă) a
acestuia.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
20
Defecte inerente – reziduu din defecte care nu apar în perioada timpurie de viaţă.
Cauza defectării – acţiunea care provoacă sau intensifică un mecanism de defectare.
În procesul de exploatare, unele sisteme tehnice îşi pierd / înrăutăţesc parametrii funcţionali,
îşi pierd parţial / total capacitatea funcţională, din următoarele cauze:
ruperea pieselor, fenomenelor de oboseală, scăderea rezistenţei mecanice;
modificări dimensionale, ale formei, ale paralelismului, ale conexiunilor;
schimbarea lanţurilor cinematice a pieselor, datorită uzurii stratului superficial;
deformarea pieselor şi înţepenirea articulaţiilor în mişcare, sub acţiunea sarcinilor de vârf;
ruperea sau deteriorarea pieselor datorită agenţilor corozivi şi îmbătrânirii materialelor.
Cauzele defectării pot fi grupate în:
defecte funcţionale – uzurile;
abateri de la tehnologiile de elaborare a materialelor;
abateri de la tehnologiile de fabricaţie;
acţiunea agenţilor externi;
exploatare necorespunzătoarea sistemelor tehnice;
A). DEFECTE FUNCŢIONALE - UZURI:Tribologia este ştiinţa proceselor de frecare, de
lubrefiere şi de uzare, având ca probleme prioritare: calitatea, randamentul, durabilitatea şi
fiabilitatea sistemelor tehnice.
Prin uzură se înţelege proces de oboseală care se traduce prin creşterea ratei de defectare, cu
vârsta;Uzura este un fernomen tribologic cu influienţă hotărâtoare asupra stărilor limită şi a
durabilităţii, a fiabilităţii de exploatare a sistemelor tehnice şi a componentelor acestora.
Uzura fizică este un fenomen progresiv, complex,distructiv, de natură fizico – chimică care
are efect direct asupra uzurii.
În raport cu fenomenele şi procesele ce se desfăşoară în timpul frecărilor suprafeţelor în
contact, cu formele de interacţiune ale suprafeţelor şi cu legile care guvernează procesul de
uzare, ce apare atât la frecarea uscată cât şi la aceea în prezenţa lubrefiantului, aceasta poate
fi:
uzura de adeziune ( de aderenţă);
uzura de abraziune;
uzura de oboseală;
uzura de impact;
alte tipuri de uzuri – suprasolicitările, imprimarea sferică;
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
21
A1). Uzura de adeziune ( de aderenţă) – este rezultatul acţiunii forţelor de frecare care apar la
deplasarea relativă a două suprafeţe una faţă de alta precum şi a punţilor de legătură care se
crează între piesele conjugate. Aici influienţa particulelor abrazive şi a fenomenelor
electrochimice este minimă: în funcţie de natura frecării uzura de aderenţă poate fi provocată
atât de frecarea de rostogolire cât şi de aceea de alunecare.
Este caracterizată de un contact intim între suprafeţele în frecare, ceea ce face să se producă o
interacţiune moleculară – uzura mecanică – moleculară.
O consecinţă a uzurii de aderenţă( adeziune, contact) este griparea – ce apare la sarcini mari în
lipsa lubrefiantului sau la străpungerea peliculei de lubrefiant în urma unei încălziri locale, până
la temperatura de topire a unuia dintre materialele cuplei cinematice.
A 2) Uzura de abraziune – este rezultatul acţiunii particulelor abrasive pe suprafaţa pieselor cu
care vin în contact, şi se manifestă sub formă de microaşchii, sub formă de deformări plastice şi
detaşări de microparticule metalice.
Rezistenţa la uzura abrazivă a pieselor depinde de:
proprietăţile fizico – chimice ale materialelor pieselor;
presiunea specifică,
spaţiul de alunecare parcurs în timpul frecării;
Caracterul uzurii nu se schimbă indiferent dacă particulele abrasive privin din afară, sau sunt
conţinute în unul din corpurile în frecare.
Acest tip de uzură se manifestă prin:
deformaţii plastice locale;
zgârieturi,
microaşchierea suprafeţelor de contact;
Uzura abrazivă este funcţie de:
spaţiul de frecare;
presiunea de contact dintre suprafeţele conjugate, aflate în contact şi frecare;
abrazivitatea materialului folosit;
şi invers proporţională cu rezistenţa la uzură a materialelor folosite, nefiind influienţată de viteza
de frecare, când aceasta nu produce modificări structurale în straturile superficiale.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
22
A 3) Uzura de coroziune – este rezultatul reacţiilor chimice şi constituie deteriorarea suprafeţelor
de frecare, deci pierdere de material, de greutate, urmare acţiunii simultane sau succesive a
factorilor agresivi chimici din componenţa mediului de lucru şi / sau solicitărilor mecanice.
Mecanismul uzurii de coroziune presupune corelarea efectelor de coroziune:
chimice;
electrochimice,
mecanochimice;
De fapt uzura prin coroziune se produce înlăturarea produşilor corozivi, care iau naştere pe
suprafeţele de frecare, în repaos sau în mişcare.
Producerea acestei uzuri are două faze:
formarea produşilor de reacţie, pe cale chimică, electrochimică sau mecanochimică;
înlăturarea acestui produs de pe suprafeţele în frecare, prin mijlocirea lubefiantului;
Coroziunea chimică – este acţiunea chimică continuă a mediului ambiant asupra
suprafeţelor componente ale utilajelor tehnice.
Coroziunea electrochimică – presupune pa lângă reacţiile chimice şi un transfer de sarcini electrice,
la suprafaţa de separare dintre metal şi mediul coroziv.
Forme de manifestare:
oxidarea – coroziunea electrochimică datorită acţiunii combinate a oxigenului şi apei la
temperatura normală,
coroziunea în mediu lubrefiant – de natură electrochimică, apare în prezenţa în lubrefiant a
unor cantităţi mici de apă, care în contact cu suprafaţa formează microcelule electrice.
Coroziunea mecanochimică – numită şi tribochimică, arată modificările suferite de suprafaţa de
lucru, după natura solicitărilor fiind:
coroziunea de tensionare – apare urmare transformărilor suferite de suprafaţă, adică
distrugerea stratului protector, cu intensicarea efectului coroziv,
coroziunea de oboseală – urmare solicitărilor periodice, fenomenul de oboseală este
activat de prezenţa unui mediu ambiant, prin acţiunea combinată a factorilor mecanici şi
cimici, are loc creşterea uzurii şi scăderea accentuată a rezistenţei la oboseală;
coroziunea tribochimică – este consecinţă a solicitărilor de frecare; solicitările mecanice
nu declanşează reacţii chimice, dar provoacă în prealabil, modificări în starea suprafeţei,
sau structurii interne, degajări mari de energie termică, acumulare de potenţial
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
23
electrostatic – toate fac posibile sau accelerează reacţiile chimice ale materialelor
suprafeţei de frecare cu mediul respectiv.
A 4). Uzura de oboseală – este rezultatul solicitărilor ciclice a suprafeţelor în contact, urmată de
deformaţii plastice în reţea atomică din stratul superficiale, de fisuri, ciupituri, exfolieri.
Factorii care influienţează uzura de oboseală sunt:
structura materialelor pieselor conjugate în frecare,
temperatura suprafeţelor de lucru,
tipul solocitării,
frecvenţa solicitărilor variabile;
dimensiunile pieselor;
În general aceste uzuri apar sub formă de desprinderi de particule materiale, lăsând urme
caracteristice fiecărui tip.
Tipurile uzurii de oboseală:
pitting-ul – este o formă a uzurii de oboseală a suprafeţelor cu contacte punctiforme şi se
recunosc sub forma caracteristică de cratere, ciupituri diferite de cele de adeziune care sunt
provocate prin smulgere.
exfolierea – este caracterizată de desprinderea de mici particule metalice sau de oxizi care
se produc când este depăşită rezistenţa la forfecare, în zonele de contact cu frecări
concentrate.
cavitaţia – este definită ca un proces de distrugere a suprafeţei şi deplasarea de material sub
formă de mici particule, produsă în mediu lichid sau gazos ce este în contact cu metalul, dar
fără prezenţa celei de a doua suprafeţe de frecare, fiind numită şi eroziune de cavitaţie sau
coroziune de cavitaşie.
A5). Uzură de impact – este datorată loviturilor locale repetate şi apare când împreună cu
alunecarea sau rostogolirea are loc un impact compus: componente normale şi componente
tangenţiale.
A6) Alte tipuri de uzură:
Suprasolicitările – provoacă solicitări ale agregatelor şi organelor de maşini putând depăşi
limitele de rezistenţă.
Imprimarea sferică( brinellarea) – este specifică lagărelor cu bile, supuse unor sarcini mari,
unde apare deformarea căilor de rulare în perioadele îndelungi de repaos.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
24
VI. LUCRĂRI DE INTREŢINERE A
INSTALAŢIILOR ŞI ECHIPAMENTELOR
Metode de organizare şi executare a reparării în sistemul preventiv – planificat :
Sistemul de întreţinere şi reparare preventiv – planificat se poate efectua cu ajutorul a două
metode:
A.Metoda standard – constă în faptul că fiecare utilaj sau instalaţie intră în reparaţie la
intervale de timp dinainte stabilite, fiecare din acestea în parte. Felul, volumul şi conţinutul
reparaţiilor care vor fi efectuate au un caracter standard, potrivit unei documentaţii tehnice,
indiferent de starea de funcţionare a utilajului în momentul intrării în reparaţie.
B. Metoda după revizie – constă în faptul că volumul şi conţinutul reparaţiilor se determină
în urma unei revizii tehnice. Pentru stabilirea felul reparaţiilor ce vor fi executate se întocmeşte
mai întâi ciclul de reparaţii al fiecărei categorii de utilaje în parte.
1.Întreţinerea şi supravegherea zilnică – se execută de către persoanele care lucrează pe
utilajele din secţiile de producţie, sau de către persoane specializate în executarea acestor
operaţii. În cadrul activităţii de întreţinere şi supraveghere zilnică se urmăreşte înlăturarea
micilor defecţiuni ale utilajului, fără a se face înlocui de piese. În afara intervenţiilor tehnice
cuprinse în sistemul preventiv-planificat, în cadrul întreprinderilor se mai execută şi alte tipuri
de intervenţii tehnice cum sunt:
Reparaţiile accidentale( Ra) sunt intervenţiile care se efectuiază la intervale de timp
nedeterminate, fiind impuse de scoaterile neprevăzute din funcţiune a acestora datorită unor
căderi accidentale.
Cauzele accidentelor pot fi:
oboseala materialelor care provoacă schimbarea structurii materialelor şi deci a
caracteristicilor mecanice( rezistenţă, elasticitate);
întreţinere necorespunzătoare;
reparaţiile necorespunzătoare;
reparaţiile neexecutate la timp;
reparaţiile executate necorespunzător;
exploatarea neglijentă;
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
25
Reparaţiile de renovare: se efectuiază la utilajele care au trecut prin mai multe reparaţii
capitale şi au un grad ridicat de uzură fizică. Cu ocazia acestor reparaţii, se recomandă şi
efectuarea unor lucrări de modernizare a utilajului.
Reparaţiile de avarii : se execută de fiecare dată când utilajele se defectează ca urmare a
proastei utilizări sau întreţineri sau din cauza unor calamităţi naturale: cutremure, incendii,
inundaţii.
2. Revizia tehnică – cuprinde operaţiile ce se execută înaintea unei reparaţii curente sau
capitale, în scopul determinării stării tehnice a maşinii, utilajului sau instalaţiei şi a principalelor
operaţii ce urmează a se efectua cu ocazia primei reparaţii planificate, pentru a se asigura în
continuare funcţionarea normală a acestuia.
Pe lângă determinările stării tehnice, în cadrul reviziei tehnice, se pot executa şi unele operaţii
de reglare şi consolidare a unor piese, asigurându-se funcţionarea normală a maşinii până la prima
reparaţie planificată. Totodată se verifică instalaţia de comandă, sistemul de ungere şi de răcire,
precizia de funcţionare.
3. Întreţinere planificată. Reparaţiile curente şi reparaţia capitală
Reparaţia curentă(Rc) – reprezintă ansamblul de măsuri luate pentru înlocuirea unor piese
componente sau subansambluri uzate ale maşinilor, utilajelor sau instalaţiilor în vederea
menţinerii caracteristicilor funcţionale ale acestora.
Reparaţia curentă cuprinde lucrările ce se execută periodic, în mod planificat, în scopul
înlăturării uzurii materiale sau a unor deteriorări locale prin repararea, recondiţionarea sau
înlocuirea unor piese componente sau chiar înlocuirea parţială a unor subansambluri uzate.
În funcţie de mărimea intervalului de timp de funcţionare între reparaţii, importanţa lucrărilor
ce se execută şi volumul pieselor şi subansamblurilor reparate, recondiţionate sau nlocuite,
reparaţiile curente se împart în:
reparaţii curente de gradul I (RC1);
reparaţii curente de gradul II ( RC2);
Reparaţia capitală ( RK) – reprezintă gama de lucrări ce se execută în mod planificat după
expirarea ciclului de funcţionare prevăzut în normativ, în scopul menţinerii parametrilor
nominali şi preântâmpinării ieşirii maşinii sau utilajului din funcţiune înainte de termen.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
26
METODE UTILIZATE LA STABILIREA LIMITELOR DE UZURA
Metodele pentru stabilirea limitelor de uzura sunt:
Teoretice
Statistico-matematice
Experimentale
Metodele de determinare a uzurii pieselor se clasifica, in raport cu conditiile experimentale
de efectuare a masuratorilor (mod de efectuare, scop, mijloace de masurare) in doua
categorii.
Metode discontinui-care implica demontarea pieselor;
Metode continui-de masurare a uzurilor fara demontarea pieselor.
Din prima grupa fac parte: micrimetrarea, metoda amprentelor, cantarirea si
profilografierea. Toate aceste metode- mai putin metoda cântariri –permit determinarea
directa a uyurii pieselor , metoda cântaririi asigura determinarea cantitatii de material
pierdut prin uzare, pe o piesă, şi deci permikt determinarea globală a uzurii.
Metodele continui de masurare a uzurii : metoda indicilor functionali, metoda
determinarii uzurii dupa conţinutul de fier din ulei, metoda izotopilor radioactivi, sunt
indirecte şi permit aprecierea calitativă a stadiului de uyare a ansamblului, agregatelor
sau a cuplelor cinematice. Uneori se utilizeaza şi cea relativă metodele analizei
metolografice sau chimice a pieselor uzate.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
27
VII. ASIGURAREA CALITĂŢII
Asigurarea calitatii rerezinta ansamblul activitatilor preventive prin care se urmareste
in mod sistematic sa se asigure corectitudinea si eficacitatea planificarii, organizarii,
coordonarii, antrenarii si tinerii sub control in scopul de a garanta obtinerea rezultatelor la
nivelul calitativ dorit.
SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITATII- sistem de management prin care se
orienteaza si se controleaza o organizatie in ceea ce priveste calitatea.
Calitatea totala – satisfacerea continua a cerintelor clientilor in conditiile unor costuri minime.
Asigurarea calitatii reprezinta realizarea unor obiective externe si interne, astfel:
Obiectivele interne, reprezinta activitatile desfasurate in scopul de a da incredere
clientilor ca sistemul calitatii furnizorului permite obtinerea calitatii cerute.
Obiectivele externe reprezinta activitatile desfasurate pentru a da incredere conducerii
firmei ca va fi obtinuta calitatea ceruta.
Controlul calitatii este determinat de:
Supravegherea calitatii reprezinta monitorizarea si verificarea continua a starii unei
entitati, in scopul asigurarii ca cerintele specificate sunt satisfacute.
Evaluarea calitatii reprezinta examinarea sistematica, efectuata pentru a determina in
ce masura o entitate este capabila sa satisfaca cerintele specificate.
Inspectia calitatii reprezinta activitatile prin care se masoara, examineaza, incearca
una sau mai multe caracteristici ale unei entitati si se compara rezultatul cu cerintele
specificate,in scopul determinarii conformitatii acestor caracteristici.
Verificarea calitatii – reprezinta confirmarea conformitatii cu cerintele specificate,
prin examinarea si aducerea de probe tangibile.
AUDITUL CALITATII – reprezinta un process sistematic, independent si documentat de
evaluare obiectiva a dovezilor de audit pentru a determina in ce masura sunt indeplinite
criteriile de audit prestabilite.
In managementul calitatii, termenul de audit in sensul de examinare a calitatii
produselor,serviciilor,proceselor unei firme sau a sistemului de management al calitatii.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
28
Auditurile calitatii reprezinta examinari sistematice ale activitatilor si rezultatelor acestora,
referitoare la calitate, fiind planificate si programate in functie de natura si importanta
activitatilor.
Auditurile calitatii sunt examinari independente, in sensul ca trebuie conduse de personae care
nu au responsabilitati directe in domeniile auditate.
Auditurile calitatii se realizeaza in raport cu criteriile de audit prestabilite, pentru a stabili in
ce masura sunt respectate criteriile de audit.
Criteriile de audit sunt: procedurile aplicabile, cerintele specificate in standarde si specificatii
tehnice,politica firmai in domeniul calitatii.
AUDITOR IN DOMENIUL CALITĂŢII este persoana care are competenta necesara pentru a
efectua audituri ale calităţii; el trebuie sa fie autoriyat pentru efectuarea unui anumit tip de
audit.
SCOPUL AUDITULUI CALITĂŢII este de a evalua actiunile corective necesare pentru
eliminarea neconformitaţilor şi posibilitaţile de îmbunatatire a sistemului de management al
calităţii firmei, a produselor si serviciilor , si a proceselor.
Auditurile calităţii evaluează: produsele, serviciile, procesele sau sistemele calităţii unei
firme.
Planul de audit si raportul de audit sunt documente de calitate obligatorii in procesul de
desfăşurare al unui audit si sunt elaborate de catre compartimentul de asigurare calitaţii.
Auditul calitaţii produsului se efectuesză pentru evaluarea conformitatii caracteristicilor de
calitate a unui produs finit sau semifinit cu cerintele clientului sau cu cerinţele specificate in
documentele de referinţă.
Auditul calităţii procesului se efectueaza pentru evaluarea comformităţii unui proces (de
proiectare , productie, administrativ,etc) cu cerinţele clientului sau cu cerinţele specificate in
documentele de referinţă.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
29
Metode de obţinere a doveyilor de audit:
1. Interviuri cu persoanele implicate in domeniul auditat
2. Examinarea documentelor referitoare la calitatea produselor sau proceselor
3. Observarea directa a activităţilor
Auditurile sistemelor calitaţii se efectuează pentru:
Determinarea conformitaţilor elementelor sistemului calităţii cu cerinţele
specificate in documentele de referinta
Determinarea eficacităţii sistemului calităţii privind realizarea obiectivelor stabilite
in domeniul calităţii
Imbunatăţirea sistemului calităţii firmei audiate
Satisfacerea unor cerinte reglementare
Inregistrarea /certificarea sistemului calităţii firmei audiate
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
30
VIII. PRINCIPII ERGONOMICE
Dimensionarea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile anatomice,
fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile
echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările lucrătorului în
timpul activităţii, de distanţele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea
maselor, ca şi de necesitatea asigurării confortului psihofizic.
Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea
posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea locului
de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor de muncă
care respectă prevederile reglementarilor în vigoare. Locurile de muncă la care se lucrează în
poziţie aşezat se dotează cu scaune concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice
şi funcţionale ale organismului uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se
înălţimea scaunului cu cea a planului de lucru.
La locurile de munca unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate, de
regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de
exemplu, scaune, bănci).
Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu
suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul activităţii, cu
posibilitatea mişcării acestora.
Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcţie
de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale
lucrătorului şi de mărimea efortului membrelor superioare.
Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a mişcărilor
foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a fluxului
tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi a produselor la echipamentele de
muncă la care lucrătorul intervine direct.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
31
IX. SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII
La utilizarea instalaţiilor mecanice sub presiune, riscul principal este cel al exploziilor
şi proiectării de obiecte, datorită suprapresiunii de lucru. Proiectările sporesc în cazul
recipientelor sub presiune care conţin substanţe nocive(toxice, caustice, inflamabile,
explozive), deoarece există posibilitatea apariţiei unor neetanşeităţi şi a răspândirii noxelor în
atmosferă.
Principalele cauze ale accidentelor de muncă la lucrul cu instalaţiile mecanice sub
presiune sunt:
Dimensionarea necorespunzătoare a utilajelor în raport cu condiţiile de lucru ale
acestora;
Lipsa aparatelor de măsură şi control al presiunii şi temperaturii (manometre,
termometre)
Lipsa de dispozitive de siguranţă (discuri de explozie, supape de siguranţă, capace
de protecţie, membrane de siguranţă)
Starea defecta a reductoarelor de presiune
Ungerea ventilelor şi a manometrelor de la recipienţii sau conductele ce conţin
oxigen cu uleiuri sau grăsimi
Datorita pericolelor deosebite pe care le prezintă, instalaţiile mecanice
sub presiune trebuie să aibă autorizaţii de funcţionare, care să ateste că ele corespund
normelor, emise de instituţiile de profil.
Utilajele sub presiune trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de siguranţă şi aparatură
de măsură (manometre) în bună stare de funcţionare. Manometrele trebuie verificare, sigilate
şi marcate pe cadran cu roşu, la valoarea maximă admisă a presiunii şi cu verde la valoare
presiunii de regim. Amplasarea acestor utilaje, în special a celor care lucrează la presiuni
foarte înalte, se va face într-o încăpere separată, unde nu se efectuează alte lucrări. Înainte de
montajul unei instalaţii care va lucra sub presiune, trebuie verificat cu atenţie fiecare aparat,
iar în cazul vaselor de înaltă presiune, se va face proba hidraulică. Pentru fiecare recipient,
trebuie determinată presiunea maximă de regim şi temperatura corespunzătoare, care vor fi
respectate cu stricteţe.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
32
Autoclavele care se utilizează în secţii şi laboratoare trebuie să fie alese în funcţie de
natura substanţei care intervine în reacţie, precum şi în raport cu presiunea la care se
presupune că se va ajunge, cu un coeficient de siguranţă, acoperitor pentru eventualele creşteri
necontrolate ale celor doi parametrii.
Pentru a evita supraîncălzirile locale, autoclavele vor fi răcite printr-o manta exterioară
sau serpentine inferioare, prin care circulă un agent de răcire.
Ca o măsură de siguranţă, autoclavele nu se vor umple niciodată mai mult de jumătate
din volumul lor, pentru a asigura suficient spaţiu în cazul dilatării conţinutului, ca urmare a
creşterii temperaturii şi presiunii peste limitele prevăzute.
Pentru controlul permanent al presiunii, autoclavele trebuie prevăzute cu două
manometre şi două dispozitive de siguranţă (supape, membrane de siguranţă, discuri de
explozie). Discurile de explozie trebuie să fie carcasate pentru a se evita accidentele în cazul
ruperii lor. Dacă se lucrează cu substanţe toxice sau inflamabile, conductele de aducţie de la
dispozitivele de siguranţă trebuie să fie dirijate în exterior sau spre instalaţii de captare şi
neutralizare.
Înainte de a se deschide autoclava, după terminarea reacţiei, trebuie să se verifice mai
întâi dacă există presiune remanentă, care trebuie să se elimine (prin acţionarea manuala a
supapei).
Recipienţii şi buteliile pentru gaze comprimate trebuie verificate cu atenţie înainte de
utilizare. Fiecare recipient trebuie să aibă capace de siguranţă şi inele de cauciuc, iar suprafaţa
sa exterioară nu trebuie să prezinte fisuri sau deformaţii. Recipienţii se verifică în ceea ce
priveşte starea fizică a ventilelor şi data ultimei încercări la presiune; dacă termenul de
încercare a presiunii a fost depăşit, se interzice exploatarea lor.
La amplasarea recipientelor şi buteliilor sub presiune este interzisă, în general,
apropierea lor de surse de căldură sau de locuri cu expunere la acţiunea puternică a agenţilor
corosivi. Dacă din motive legate de utilizare, lucrul nu este posibil, se va asigura o protecţie
cu paravane adecvate (din azbest sau cauciuc). De asemenea, trebuie să se evite păstrarea în
aceeaşi încăpere a buteliilor care conţin substanţe incompatibile. Recipienţii şi buteliile cu
gaze toxice sub presiune se montează în afara clădirii, în spaţii aerisite, şi trebuie să fie
prevăzute cu bazine de neutralizare rapidă în caz de defecţiune.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
33
Pentru transportul buteliilor, normele prevăd folosirea numai a unor mijloace adecvate
(cărucioare) şi cu capacul de probă înşurubat. La transport se vor evita lovirea, răsturnarea,
vibraţiile sau manipulările brutale: în timpul aşezării lor în poziţie verticală, pentru a se evita
răsturnarea, buteliile trebuie ancorate cu coliere.
La golirea recipientelor şi buteliilor, nu este permisă grăbirea evacuării conţinutului
prin încălzire cu flacără directă; accelerarea se poate face prin aşezarea buteliilor într-un vas
cu apă călduţă (maximum 400C). Deschiderea ventilului la butelii trebuie să se facă lent, fără
smucituri. Când se introduc gaze comprimate din butelie în vase de sticlă sau butelii ce
lucrează la presiuni mai mici, este necesar să se monteze între cele două butelii un vas de
siguranţă şi un reductor de presiune. Reductorul trebuie să fie dotat cu două manometre, unul
de intrare şi unul de ieşire, care se vor utiliza întotdeauna pentru un singur fel de gaze. Este
absolut interzisă folosirea la buteliile de oxigen a reducătoarelor care au fost întrebuinţate
pentru alte gaze.
Pentru recipienţii şi buteliile sub presiune care conţin oxigen lichefiat, datorită
pericolului mare de explozie, trebuie luate următoarele măsuri de protecţie:
Buteliile se vor monta în dulapuri metalice protejate împotriva agenţilor fizici sau
chimici, loviturilor, răsturnărilor, etc.
Deschiderea ventilului buteliilor se face numai cu scule din cupru (pentru evitarea
formării scânteilor)
Tubulatura de alimentare cu oxigen de la butelie se va construi din cupru.
Vasele de sticlă care lucrează la presiune trebuie să fie prevăzute cu
apărători, astfel încât, dacă se sparg, în special când sunt încălzite conţinutul lor să nu producă
accidente. Tuburile din sticlă utilizate la presiuni înalte se vor manipula cu multă atenţie, în
condiţiile folosirii paravanelor, a ochelarilor sau vizierelor şi a mănuşilor de protecţie.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
34
Sănătatea şi securitatea muncii la manipularea şi
transportul manual al materialelor
O serie de accidente de natură mecanică au drept cauză manipularea, transportul
manual sau depozitarea incorectă a materialelor (materii prime, produse intermediare, produse
finite). Cele mai frecvente leziuni care se produc sunt tăieturile, strivirile, loviturile, fracturile,
etc. la nivelul mâinilor (la degete în special) sau al picioarelor, dar au loc şi accidente mai
grave (fracturarea coloanei vertebrale sau hernie).
Manipularea şi transportul manual al materialelor se efectuează în special în operaţiile
de încărcare-descărcare şi depozitare. Cunoaşterea măsurilor minimale de protecţia muncii la
executarea acestora este indispensabilă pentru securitatea muncii.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
35
X. BIBLIOGRAFIE
1. Acţionări hidraulice şi pneumatice – Editura Universitară, 2005 ;
2. Internet;
3. Mecatronică – Manual pentru clasa a XI-a. Editura Delta 2004;
4. Elemente de mecatronică – Editura EduSoft, 2006;
5. Maşini,aparate,acţionări şi automatizări-Năstase Bichir,Dan Mihoc,Corneliu
Boţan,Sabina Hilahi;
6. Elemente de comandă şi control pentru acţionări şi sisteme de reglare
automată-Doiniţa Ghinea,Sabina Hilahi;
7. Colecţia revistelor FIS, Festo Ag & Co, Esslingen;
8. Martin Williams, Graham spencer, David Hoey - Fit for TPM - Revista Mecatronica nr.
1/2003.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
36
XI. ANEXE
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
37
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
38
Generator vacuum
Generatoare vacuum pentru insule de ventile
Suport ventuza, accesorii de fixare, iesiri in unghi.
Compensator de unghi pentru tehnologia de vacuum.
Echipamente ale subsitemului de comandă. Presostate şi capete de vidare
Ienache Constantin Daniel
39
Filtru pentru vacuum
ventil pentru vacuum
Releu de vacuum