Emile Durkheim1858-1917

“Regulile metodei sociologice”

Student: Traiana Diaconu, Alina Bogdan, Alina Sepsi

BIOGRAFIE

Fondatorul şcoliifranceze de

sociologie

În familia lui a existat o puternică tradiţie religioasă, iar el a studiat ebraica şi doctrina talmudică

1885-1886 a studiat la Paris ştiinţele sociale şi a continuat în Germania sub îndrumarea lui Wilhelm Wundt

1887- profesor de pedagogie şi ştiinţe sociale la Universitatea din Bordeaux.

1887- se căsătoreşte cu Louise Dreyfus.În 1902 este numit lector în Ştiintele

educaţiei la SorbonaDurkheim se stinge din viaţă pe 15

noiembrie 1917, la numai 59 de ani

AUGUSTE COMTE 1798 - 1857Durkheim a dezvoltat sociologia pozitivă a

lui Comte in mai mare detaliu, astfel dezvoltând o metodologie riguroasă care îmbină teoria sociologică cu activitatea de cercetare socială empirică.

INFLUENŢE

HERBERT SPENCER 1820 - 1903 În timp ce Durkheim este considerat cel

mai important funcţionalist dintre teoreticienii pozitivişti, este bine cunoscut faptul că o mare parte din analiza lui a pornit de la lectura operei lui Herbert Spencer, în special “Principiile Sociologiei”.

MAX WEBER 1864 - 1920Amândoi au susținut studierea societății

după metode științifice și au dorit ca sociologii să fie obiectivi (deși au avut idei diferite despre obiectivitate).

Diferența dintre cei doi este aceea că Durkheim a inventat termenul de "fapt social" pentru a indica faptul că există forțe care influențează individul și care se află dincolo de acesta, pe când Weber a spus că trebuie să înțelegem sensurile pe care indivizii le atribuie comportamentelor lor pentru a putea înțelege societatea.

INFLUENŢE

Emile Durkheim a influenţat prin concepţia sa pe:

ALFRED RADCLIFFE-BROWN 1881 – 1955

TALCOTT PARSONS 1902 - 1979

CLAUDE LEVI-STRAUSS 1908 - 2009

INFLUENŢE

KARL MARX 1818 - 1883Durkheim i s-a opus lui Marx, privind

noțiunea de ”fapt social” ca o referire la ratele statistice ale oricărei activități, în contrast cu activitățile personale ale unui individ.

OPOZANŢI

GABRIEL TARDE 1843 - 1904 Tarde spunea că orice fapt social fie că

era un ritual religios, statut legal sau o valoare morală era transmis de la individ la individ printr-un proces numit imitaţie. Pe aceste baze, Tarde se opunea teoriei lui Durkheim care vedea societatea ca o realitate externă insistând că imitaţia este un proces prin care societatea în sine există.

Este considerat „autorul cu cea mai importantă contribuţie în fixarea academică a sociologiei ca ştiinţă”, după ce Auguste Comte îi dăduse numele şi raţiunea de a exista.

Concepţia lui Durkheim, privită dintr-o perspectivă contemporană ,este o morală cu valenţe sociologice, pentru că agentul moralizator al omului ca fiinţă socială este societatea, sau altfel spus „fiinţa socială din om”. Durkheim consideră societatea ca producatoare a regulii sociale, ca fundament al moralei.

Concepţia lui Durkheim în societatea contemporană

I. Ce este faptul social?“Faptul social este orice fel de a face, fixat sau nu, susceptibil sã exercite asupra individului o constrângere exterioarã; sau, mai mult, care este general pentru o întreagã societate datã, avînd în acelaşi timp o existenţã proprie, independentã de manifestãrile sale individuale”.

Emile Durkheim

Caracter coercitiv Exterioritatea în raport cu conştiinţele

individuale Generalitatea - un fapt social are generalitate,

dar nu pentru aceasta este el social, ci pentru că e supraindividual şi coercitiv

Faptul social nu este real decît integrat în sistem şi deci nu poate fi studiat decît în raport cu sistemul.

Trăsături

“Prima regulã şi cea mai importantã este sã consideri faptele sociale ca lucruri”

Cercetătorul: Observă Descrie Compară

II. Reguli cu privire la observarea faptelor sociale

SE ADOPTĂ

SE PRIMEŞTE

COLABORARE DIRECTĂ

FAPTUL SOCIAL

“Sinuciderile nu au loc la orice vârstã şi nici, la vârstele la care se întâmplã, cu aceeaşi intensitate” Emile Durkheim

Faptele sociale sunt mai greu de interpretat, pentru cã sunt mai complexe, însă sunt mai accesibile. Pentru a asigura realizarea practicã nu este suficientă o demonstraţie teoreticã

Detaşarea de

subiectivis

m

Detaşarea de

pre-noţiu

ni

Faza ideologică prin care trec toate ştiinţele şi în decursul căreia se elaborează noţiunile comune şi practice ar trebui redusă. Pe când faptele din sociologia lui Comte, Spencer şi Mill demonstrează că faza dată nu a fost depăşită.

“Nevoile pe care ştiinţa este chematã sã le rezolve sunt întotdeauna urgente şi, prin urmare, o preseazã sã gãseascã soluţii; ele cer remedii, nu explicaţii.“

Distincţia dintre normal şi patologic o vom gândi prin analogie cu aceea dintre sănătate şi boală.

Considerăm sănătatea ca fiind adaptarea perfectă a organismului la mediul său şi boala ca fiind tot ce tulbură această adaptare.

III. Reguli cu privire la distincţia dintre normal si patologic

Durkheim e de părere că boala reprezintă pentru sănătate ceea ce e anormalul pentru normal. În acelaşi timp, anormalul constituie fiinţa în stare de inferioritate şi e un fenomen patologic.

“Boala nu se opune sãnãtãţii; sunt douã varietãţi ale aceluiaşi gen, care se clarificã

reciproc.” – Emile Durkheim

Boala

Crima, ca fenomen social, este privită ca ceva normal, mai mult chiar, ca un rău necesar ce contribuie la echilibrul dintr-o societate.Totuşi, aceasta nu înseamnă că o prea largă răspândire a ei nu ar reprezenta ceva morbid şi indezirabil.

“Potrivit dreptului atenian, Socrate era un criminal şi condamnarea lui era justã.

Totuşi, crima sa, şi anume independenţa de gândire, era utilã nu numai omenirii, ci şi

patriei sale.”- Emile Durkheim

Crima

1. Un fapt social este normal pentru un tip social determinat considerat într-o fază determinată a dezvoltării sale, atunci când se produce în media societăţilor din această specie, comparate în faza

corespunzătoare a evoluţiei lor.2. Rezultatele metodei precedente pot fi verificate

arătând ca generalitatea fenomenului depinde de condiţiile generale ale vieţii colective în tipul

social considerat.3. Verificarea este necesară mai ales când acest

fapt sereferă la o specie socială a cărei evoluţie încă nu

este complet parcursă.

Reguli cu privire la normal şi generalitatea fenomenului

Distincţia dintre normal şi anormal implică constituirea de specii sociale, concept intermediar între „genus homo” şi societate particulară.

SPECIE SOCIALĂ

IV. Reguli cu privire la constituireatipurilor sociale

Societãţile constituie tot atâtea

individualitãţi eterogene,

incomparabile între ele. (ISTORICI)

Toate aceste grupãri particulare nu au realitate proprie. Reală nu este decât umanitatea. (FILOZOFI)

Dacă o societate poate fi clasificată doar după studierea predecesorilor ei, s-a ajuns la concluzia că cea mai simplă societate este “hoarda” (Diviziunea muncii sociale, p.189), căci unităţile sociale imediate ce o compun sunt doar indivizii.

societate simplă = orice societate care nu conţine altele mai simple decât ea.

Există specii sociale, diferite totuşi de cele biologice.

Un fapt social nu poate fi explicat decat printr-un alt fapt social, mediul social intern este motorul principal al evoluţiei colective.

Trebuie sã cercetãm în mod distinct cauza eficientã care îl produce şi funcţia pe care o îndeplineste . Legile sociologice nu vor putea fi decât o concluzie a legilor mai generale ale psihologiei; explicarea perfectã a vieţii colective va consta în a arãta cum derivã ea din natura umanã în general, fie deducând-o direct şi fãrã vreo observaţie prealabilã, fie legând-o de ea dupa ce a fost obsevata.

O metodă cu caracter psihologic ignoră natura faptului social, acesta fiind ireductibil la fapte pur psihice.

REGULI CU PRIVIRE LA EXPLICAREA FAPTELOR SOCIALE

Cauza determinantã a unui fapt social trebuie cãutatã printre faptele sociale anterioare, nu printre stãrile conştiinţei individuale.

Pentru Hobbes şi Rousseau legătura dintre psihic şi social e sintetică, omul, adică individul fiind nevoit şi forţat să se supună societăţii care nu îi reprezintă interesele,ei considera ca intre om si societate exista o ruptura.

Carcteristicile mediului social ce pot explica faptele sociale -volumul societatiii si gradual de concentrare al mesei -> densitatea dinamica.

Regulile ar permite, sã construim o sociologie care considerã spiritul de disciplinã condiţia esenţialã a oricãrei vieţi în comun, întemeindu-l totuşi pe raţiune şi adevãr.

Prin urmare, un fapt social de oarecare complexitate nu se poate explica decât cu condiţia sã îi urmãreşti dezvoltarea integralã prin toate speciile sociale.

“Aceste reguli ar permite să construim o sociologie ce consideră spiritul de disciplină condiţia esenţială a oricărei vieţi în comun, întemeindu-l totuşi pe raţiune şi adevăr”, crede Durkheim.  

Pentru a demonstra cã un fenomen este cauza altuia, putem sa comparãm cazurile în care ele sunt simultan prezente sau simultan absente.

Metoda experimentului indirect sau metoda comparativa sunt metodele probei in sociologie din moment ce fenomenele sociale nu se supun sociologului.

Dacã se doreşte folosirea metodei comparative în mod ştiinţific, adicã conform principiului de cauzalitate aşa cum se desprinde din ştiinţă, va trebui sã fie luatã ca bazã de comparaţie urmãtoarea propoziţie: Unui acelaşi efect îi corespunde întotdeauna o aceeaşi cauzã. A.Comte a considerat aceasta metoda insufincienta completand-o cu cea istorica. Mill declară experimentul indirect inaplicabil în sociologie .

Reguli cu privire la administrarea probei

Constituie o formã a raţionamentului experimental. Stiinţele fizico-chimice şi chiar ştiinţele biologice se apropie destul de mult de ea pentru ca, în foarte multe cazuri, demonstraţia sã poatã fi privitã ca suficientã din punct de vedere practic.

Metoda variaţiilor conceptuale este instrumentul prin excelenţă al cercetării în sociologie. Este necesar de a compara, în cadrul acestei metode, serii continui şi întinse de variaţii şi nu variaţii izolate. „Un fapt social de oarecare complexitate nu se poate explica decât cu condiţia să îi urmăreşti dezvoltarea integrală pe toate speciile sociale”. Este necesar a înlătura factorul vârstei care deranjează comparaţia, pentru asta fiind suficient să evaluăm societăţile de comparat la aceeaşi perioadă a dezvoltărilor.

Metoda rezidurilor

Pentru ca ea sã aibă capacitate demonstrativă, nu e nevoie ca toate variaţiile diferite de cele cu care sunt comparate sã fi fost riguros excluse.

Astfel, pentru a şti în ce sens evolueazã un fenomen social, se va compara ceea ce este el în tinereţea fiecãrei specii cu ceea ce devine în tinereţea speciei urmãtoare şi dupã cum el va prezenta mai multã, mai puţinã, sau tot atâta intensitate de la o etapã la alta vom spune cã el progreseazã, regreseazã sau stagneazã.

Metoda variatiilor concomitente