Sectoarele publice şi concurenţa în România

Dobre Alexandra, Drept-zi, Anul 4, grupa 3

• Sectorul public este prezent în viata economica în mai multe modalitati. Nu

exista economie de piata în care sectorul public, mai mult sau mai putin sa nu se regaseasca, direct sau indirect, între factorii care influenteaza si orienteaza agentii economici, respectiv activitatea acestora.

• Dimensiunea sectorului public variază de la ţară la ţară, în funcţie de ideologia politică a guvernului aflat la conducere şi exprimă domeniile în care se manifestă intervenţia statului.

• Intensitatea sectorului public diferă nu numai de la o economie la alta, dar şi de la un domeniu de intervenţie la altul şi exprimă amploarea acţiunilor statului în domeniu.

• Astfel, sănătatea este un domeniu în care se poate regăsi sectorul public sau nu; învăţământul, transportul, la fel, ceea ce înseamnă că prin includerea acestor domenii de intervenţie în activitatea sectorului public, dimensiunea acestuia creşte. În schimb, cât de mult intervine într-un domeniu sau altul, sau, altfel spus cât de amplă este reglementarea publică a unor aspecte ale vieţii economice înseamnă intensitatea sectorului public.

• De exemplu, sectorul public este mai intens în învăţământ dacă predomină şcolile publice, faţă de cele private, şi de asemenea este mai intens în agricultură atunci când activitatea fermierilor, ţăranilor sau asociaţiilor agricole este reglementată prin preţurile produselor, fiscalitate, subvenţii acordate etc.

• Economia sectorului public este acea parte a economiei care studiază sectorul public prin prisma corelaţiei economice fundamentale nevoi-resurse. Nevoia de sector public este o consecinţă a pieţei şi mecanismelor sale care nu generează în toate condiţiile rezultatele propuse, apărând aşa-numitul eşec al pieţei. Resursele sectorului public abordate complex, în procesul atragerii, utilizării, administrării lor se concretizează în elemente materiale, financiare şi umane care pot fi folosite pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii.

• În general, sectorul public este legat de interventia statului în economie si de activitatea guvernului. Exista multe aspecte ale vietii noastre care capata atributul de public si prin urmare, sunt corelate cu sectorul public: învatamânt public (de stat), bunuri publice, cheltuieli publice, finante publice, întreprinderi publice (de stat), alegere publica, opinie publica, relatii publice, interes public, servicii publice etc. Multe alte activitati economice reflecta întrepatrunderile dintre sectorul public si cel privat, cum este de exemplu asigurarea calitatii produselor alimentare realizate de societati comerciale private prin controlul realizat de inspectori publici.

• Sectorul public are un impact urias asupra tuturor. În acord cu modelul traditional, sectorul public serveste populatia prin intermediul unor structuri ierarhice, responsabile în fata politicienilor, structuri care formează ceea ce se numeste în general administratie publica. Institutiile politice, cele guvernamentale, cele administrative, se găsesc în sectorul public, în timp ce diferitele institutii ale pietei se regăsesc în sectorul privat. Sectorul public ar trebui să fie structurat potrivit unor principii, ceea ce implică o anumită structură institutională, o anumită motivatie pentru functionarii publici si un anumit statut al interesului public.

• Cele mai des întâlnite definitii ale sectorului public sunt: • 1) sectorul public reprezintă activitatea guvernamentală si cosecintele ei; • 2) sectorul public reprezintă consumul, investitiile si transferurile

realizate de către guvern • 3) sectorul public reprezintă productia guvernamentală.

• Sectorul public este pus in relatie de competitie cu sectorul privat. Frontierele dintre sectorul public si cel privat, desi nu intodeauna bine delimitate, sunt in miscare, variatia acestora fiind decisa de societatea insasi, ca urmare a victoriei in alegeri a diferitelor curente politice. Este de la sine inteles faptul ca sporirea sectorului public implica sporirea volumului cheltuielilor publice si, prin aceasta, o sporire a implicarii statului in viata economica si sociala.

• Problema extinderii sectorului public in raport cu cel privat se pastreaza inca pe un teren de dispute cu o puternica incarcatura ideologica. Liberalii de tip clasic sustin extinderea sectorului privat si restrangerea drastica a celui public in scopul asigurarii libertatii individuale si a eficientei economice, iar socialistii traditionalisti revendica generalizarea sectorului public in scopul asigurarii echitatii. Analiza stiintifica a problemelor privind sectorul public in raport cu cel privat este importanta si actuala din cel putin patru motive: de a explica principalele cauze ale extinderii sectorului public in economiile de piata, de a dimensiona sectorul public pe baza unor criterii obiective, stiintifice, de a defini structura si mecanismele de functionare a sectorului public, de a descoperi si releva efectele negative si esecurile sectorului public.

• Sectorul public in raport cu cel privat s-a extins in toate economiile nationale. Sectorul privat asigura eficienta economica maxima in timp ce sectorul public asigura echitatea sociala si egalitatea sociala. Problematica interventiei statului in economie formeaza obiectul a numeroase teorii economice si doctrine politice. Acestea se intind pe o arie foarte larga: de la cele care resping sau minimizeaza rolul statului pana la cele care vad implicarea totala a acestuia in conducerea economiei.

• În România, ca şi în multe alte ţări central şi est europene, trecerea la economia de piaţă a însemnat, în esenţă, evoluţia a două componente: transferul dreptului de proprietate asupra întreprinderilor de la stat la persoane de drept privat, adică aşa numitul proces de privatizare, indiferent de metoda care s-a aplicat, precum şi apariţia unor întreprinderi particulare noi, ca rezultat al unor iniţiative particulare, independente, care au luat naştere ca urmare a schimbărilor petrecute în unităţile aflate încă în proprietatea statului.

• . Aceste două căi de evoluţie s-au manifestat mai mult sau mai puţin simultan, dar în ritmuri diferite. Ambele au avut însă mari repercusiuni asupra pieţei muncii. În timp ce privatizarea a dus la reducerea numărului de locuri de muncă, amplificând astfel şomajul, mai ales pe termen lung, noul sector particular a creat cea mai mare parte a noilor locuri de muncă. Având în vedere faptul că majoritatea noilor întreprinderi sunt mici şi mijlocii (“IMM”), reiese că acest sector a absorbit cea mai mare parte a forţei de muncă disponibilizate, şi a contribuit, în acelaşi timp, şi la formarea unei noi generaţii de patroni şi de angajaţi. Pe lângă meritul de a fi contribuit la apariţia unui sector privat din ce în ce mai puternic, unele dintre aceste întreprinderi se caracterizează printr-o deosebită flexibilitate şi capacitate de adaptare la nou, manifestându-se ca o forţă motrice remarcabilă a progresului economic în România. A avut loc o “revoluţie tăcută” prin strădania a mii de întreprinzători, care şi-au văzut de propria lor tranziţie, luând lucrurile de la zero. Rezultatul acestor iniţiative a fost impresionant şi a făcut ca mulţi factori de decizie şi instituţii cu rol hotărâtor să reconsidere principiile de bază ale concepţiilor lor despre reformele economice, şi anume că, în afara reformelor aplicate de stat de sus în jos şi axate pe privatizare şi pe transferul de proprietate, ar trebui încurajată şi reforma de jos în sus, axată pe adevăratul spirit întreprinzător, cu încurajarea unui sector de întreprinderi mici şi mijlocii puternic şi dinamic.

• Progresul înregistrat de România în acest sector până la această dată, atâta cât este el, se datorează, fără îndoială, în mare parte, iniţiativei miilor de mici întreprinzători care şi-au câştigat credibilitatea luptând în prima linie pe frontul tranziţiei către o economie bazată pe piaţa liberă.

• Unul din sectoarele publice aflat in competitie cu cel privat il reprezinta serviciul de curierat (posta).

• În înţelesul general ,sectoarele publice sunt acele produse sau servicii oferite unei mase largi de consumatori – agenţi economici, instituţii, persoane fizice.

• Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât si existenţa oamenilor. Este cert că omul, de când se naşte şi până moare, va încerca să se adapteze mediului natural, social şi economic în care traieşte, ceea ce presupune că va trebui să cunoască ce înseamnă competiţia. În primul rând, va concura cu sine însuşi, pentru a-şi depaşi limitele şi pentru a se situa într-o poziţie favorabilă în societate. Apoi, va trebui să concureze cu alţi competitori, evidenţiindu-şi anumite abilităţi, care îi vor permite situarea pe o poziţie avantajoasă.

• Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze permanent la ceilalţi competitori de pe piaţă, jocul competiţiei fiind cel care va determina locul competitorilor în cadrul pieţei. Este cert faptul că nu hazardul va fi cel care va determina această poziţie ocupată în cadrul unei pieţe, ci toate resursele şi competenţele de care dispune un agent economic şi pe care le utilizează în lupta pentru câştigarea unei poziţii dominante pe piaţă.

• “Competiţia conduce la continua perfecţionare şi eficientizare a producţiei. Ea determină producătorul să elimine risipa şi să scadă costurile, astfel încât să vândă la un preţ mai mic decât alţii. Îi elimină pe cei ale căror costuri rămân ridicate şi face astfel încât să concentreze producţia în mâinile acelora ale căror costuri sunt mai mici.”

• Prin intermediul concurenţei, fiecare producător poate orienta producţia prin costurile de exploatare, urmărind permanent raportul dintre resurse şi cheltuieli.

• Agenţii economici producători pe o piaţă liberă urmăresc prin intermediul concurenţei cu ceilalţi producători, maximizarea profitului prin minimizarea preţului şi creşterea calităţii bunurilor produse.

• Politica de concurenţă este esenţială pentru garantarea funcţionării mecanismelor economiei libere, susţinând existenţa unui mediu competitiv sănătos, sustenabil. În perioada de criză economică şi financiară, politica de concurenţă devine un element central în cadrul instrumentelor de depăşire a perioadei de recesiune.

• Doar prin întărirea gradului de concurenţă, prin creşterea intensităţii acesteia şi prin manifestarea puternică a presiunilor concurenţiale pe piaţă creşte gradul de competitivitate al firmelor, fapt ce conduce la diminuarea sau menţinerea nivelului preţurilor pe piaţă.

• Protejarea efectivă a cadrului concurenţial, în vederea scăderii preţurilor finale, devine esenţială pentru resuscitarea consumului populaţiei, ca factor de relansare şi depăşire a perioadei de criză.

• În această perioadă de criză economică, companiile sunt tentate să recurgă la comportamente anticoncurenţiale pentru a-şi menţine profitul sau pentru a supravieţui, printre acestea numărandu-se practicarea unor preturi excesive sau de ruinare, în scopul înlăturarii concurenţilor, precum şi întelegerile între agenţii economici în fixarea preţurilor.

• Aceste practici anticoncurenţiale sunt în defavoarea consumatorului final, care trebuie să plătească un preţ mai ridicat decât nivelul care s-ar stabili pe o piaţă concurenţială, sau în defavoarea altor companii, care nu pot rezista pe o piaţă în care jucătorii mari incheie intelegeri privind preţul de vânzare. Acum câţiva ani, fiecare agent economic căuta să-şi vadă de afacerile lui în relaţia cu furnizorii, respectiv clienţii, şi totul decurgea în limite normale. În perioada de criză, lucrurile s-au schimbat, iar tendinţa agenţilor economici este de a căuta o cale de a supravieţui în piaţă.

• Din păcate, nu întotdeauna această cale pe care o aleg este şi în concordanţă cu legislaţia în domeniul concurenţei.

• Într-o epocă a globalizării, caracterizată prin reducerea sau chiar dispariţia barierelor în calea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor, guvernele au în continuare obligaţia de a acţiona astfel încât să asigure siguranţa, bunăstarea cetăţenilor, precum şi existenţa unui mediu concurenţial predictibil şi prietenos, în cazul firmelor.

• În prezent, concurenţa este considerată ca fiind un factor de primă importanţă, prin care firmele sunt constrânse să devină eficiente, să ofere o gamă cât mai largă de produse şi servicii, la preţuri mai mici, facilitând astfel bunăstarea consumatorilor şi alocarea optimă a resurselor în societate.

• Concurenţa nu are o definiţie unanim acceptată, ea având semnificaţie în funcţie de context.

• Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât si existenţa oamenilor.

• Concurenţa este privită ca o rivalitate sau o întrecere într-un anumit domeniu de activitate.

• Conform dicţionarului explicativ al limbii române, concurenţa reprezintă: “o rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari”.

• Concurenţa sau competiţia presupune existenţa a două sau mai multe întreprinderi care activează în cadrul unei pieţe pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienţi în vederea atingerii unor obiective propuse.

• Ca urmare, concurenţa îi determină pe agenţii economici să se orienteze către consumatori, mai precis către nevoile acestora, încercând să le satisfacă cât mai bine prin oferirea unor produse sau servicii diferenţiate faţă de cele ale celorlalţi competitori.Acest lucru presupune adoptarea unui anumit comportament concurenţial, comportament care se manifestă în relaţiile de concurenţă existente într-un domeniu de activitate sau într-o piaţă.

• Privită ca un procedeu deschis de confruntare, prin care agenţii economiciurmăresc să-şi îmbunătăţească situaţia, concurenţa este apreciată de mulţi economişti drept „calea cea mai bună de satisfacere a intereselor tuturor”, respectiv de maximizare a gradului de satisfacere a nevoilor acestora. Sub presiunea concurenţei, întreprinzătorii sunt determinaţi să reducă cheltuielile individuale de producţie, să extindă proporţiile capitalului, să introducă progresul tehnic în toate fazele activităţii (producţie, aprovizionare, desfacere, organizare), să investească în cercetarea ştiinţifică etc.

• Privită din punct de vedere economic, „concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii pe piaţă, de cerere şi ofertă şi de procesul schimbului”.Mai exact, se poate spune că există concurenţă economică dacă consumatorul poate alege alternativa cea mai convenabilă preferinţelor sale. Astfel, concurenţa este strâns legată de libertatea de a alege. Totodată, concurenţa exprimă comportamentul specific interesat al tuturor subiecţilor de proprietate, care pentru a-şi atinge obiectivele intră în raporturi de cooperare şi confruntare cu ceilalţi. Ea reprezintă o întrecere pentru a obţine avantaje sau măcar pentru a reduce probabilitatea producerii riscurilor. În această competiţie fiecare acţionează din interes. Astfel, cumpărătorii caută vânzătorii care oferă preţul cel mai mic, calitatea cea mai bună, condiţiile de livrare a bunurilor de consum cele mai favorabile. La rândul lor, vânzătorii se întrec între ei pentru a atrage cât mai mulţi cumpărători, cu forţă economică ridicată, stabili în achiziţie. Din această competiţie, în mod normal, ies învingători cei mai buni.Concurenta în deplinatatea sa există atunci când şi acolo unde pretul se formează liber, agenţii cererii şi ofertei sunt numeroşi, iar libertatea lor este aparată şi garantată de un sistem democratic.

• Economia de piaţă modernă se bazează pe conservarea principiului libertaţii de concurenţă între cei care exercită aceeaşi activitate, urmaresc acelaşi scop sau un scop asemanator. Concurenţa este privita ca o condiţie şi o garanţie a progresului. Dar, libertatea concurenţei işi are limitele în practicile comerciale cinstite, partenerii având datoria să respecte un minimum de moralitate. Depaşirea acestor limite transmite concurenţei caracterul neloialităţii şi angajează raspunderea celui care savarseşte acte de o asemenea calificare.

• Apariţia tot mai frecventa a abuzurilor şi a formelor comerciale anticoncurenţiale, în lupta pentru puterea economică, pentru dominaţia pieţei a facut ca problema respectării şi apărării concurenţei reale să facă obiectul reglementarilor legale şi procedurilor de urmarire şi sancţionare, de reprimare a abuzurilor de la regulile normalităţii concurenţei.

• Una dintre prevederile esenţiale ale Legii concurenţei din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este următoarea: “Preţurile

• produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin • concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul • unor activităţi cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice, • stabilite prin lege, se stabilesc şi se ajustează cu avizul Ministerului Finanţelor • Publice, cu excepţia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte • competenţe” [art. 4(1) din Lege].

• Astfel, intervenţia statului în economie este relativ limitată, competiţia fiind singurul mijloc de autoreglare, în funcţie de cerere, ofertă şi comportamentul pe piaţă al agenţilor economici.

• Conform atribuţiilor ce revin Consiliului Concurenţei, ţinând cont de legislaţia română în vigoare, adaptată legislaţiei comunităţii europene, acesta reprezintă vocea concurenţei în raport cu interesele care favorizează concentrarea/integrarea, dispune de experienţa şi capacitatea tehnică de a identifica structura corespunzătoare a unei industrii aflate în proces de liberalizare.