UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂPROGRAMUL DE MASTERAT RELAŢII

ECONOMICE EUROPENE

CONCURENŢA-TRASTĂURĂ ESENŢIALĂ A ECONOMIEI DE PIAŢĂ ȘI ÎN DREPTUL

AFACERILOR

DRĂGHICI ALEXANDRA

ANUL I

GRUPA 1 REE

MOTTO:

„Concurenţa scoate ce e mai bun dintr-un produs şi ce e mai rău din oameni.”

DAVID SARNOFF

CUPRINS

INTRODUCERE..............................................................................................2

CAPITOLUL I: CONCEPTE ECONOMICE PRIVIND CONCURENŢA........2

1.1 Concurenţa - trăsătură esenţială a economiei de piaţă şi în dreptul afacerilor..................2

CAPITOLUL II: CADRUL NORMATIV APLICABIL CONCURENŢEI ÎN

ROMÂNIA...................................................................................4

2.1 Reglementări privind concurenţa în economia naţională...................................................4

2.1.1 Sediul reglementărilor naţionale privind concurenţa………………………………...6

2.1.2 Reglementări privind concurenţa neloială....................................................................7

CONCLUZII ŞI PROPUNERI...........................................................9

Bibliografie.................................................................................................10

1

INTRODUCERE

O concurenţă reală reprezintă „motorul” economiei de piaţă funcţionale, fiind creat,

astfel, cadrul necesar pentru dezvoltarea inovaţiei şi, pe cale de consecinţă, diversificarea

bunurilor şi serviciilor oferite de către agenţii economici şi creşterea nivelului calităţii lor.

Comunitatea europeană acordă o importanţă deosebită politicii concurenţei la nivel

comunitar, legislaţia în materie fiind modernizată, de la 1 mai 2004, astfel încât să răspundă

noilor abordări şi provocări. Impunerea legislaţiei este o altă prioritate, scop în care a fost

înăsprită politica de sancţionare şi au fost create instrumente juridice care să asigure aplicare

efectivă a principiilor în materie de concurenţă.

În legislaţia română, anterior adoptării Legii concurenţei, nu a existat alt act normativ

care să transpună într-un mod riguros principiile comunitare prevăzute de art. 81 şi.82 din

Tratatul instituind Comunitatea Europeană (TCE), referitoare la practicile anticoncurenţiale.

Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă actul

general de reglementare a domeniului concurenţei, ca o garanţie a cunoaşterii şi respectării

regulilor specifice în vederea dezvoltării şi întăririi economiei de piaţă.

Prin referatul de faţă am încercat să pun în lumină toate aceste aspecte şi în prisma

reglementărilor din legislaţia secundară, elaborată în aplicarea Legii concurenţei de Consiliul

Concurenţei, autoritatea de concurenţă din România, legislaţie armonizată în totalitate cu cea

comunitară. Acesta este motivul pentru care lucrarea se intitulează Legislaţia concurenţei.

Având în vedere finalitatea practică a prevederilor legale moderne în domeniul

concurenţei, lucrarea de faţă aduce în atenţie şi cazuri concrete în care autoritatea de

concurenţă a făcut aplicabilitatea lor, fiind relevate şi soluţiile date de instanţa de judecată

competentă, în cadrul procedurii de control judiciar exercitat asupra actelor administrative

emise de Consiliul Concurenţei.

Fără a pretinde că toate problemele de interes au fost lămurite, considerăm că referatul

poate reprezenta un instrument util atât pentru practicienii dreptului afacerilor, implicaţi în

cazuri de concurenţă ori interesaţi de domeniu, cât şi pentru orice specialist care doreşte să

cunoască mai bine mecanismele unei economii de piaţă funcţionale şi beneficiile acesteia

pentru cetăţean, în ultimă instanţă, în calitatea sa de consumator.

În finalul acestor scurte consideraţii, doresc să precizez că opiniile mele sunt exprimate

în lucrare cu titlu personal, fără a angaja în vreun fel Consiliul Concurenţei.

2

CAPITOLUL I: CONCEPTE ECONOMICE PRIVIND CONCURENŢA

1.1 Concurenţa - trăsătură esenţială a economiei de piaţă şi în dreptul afacerilor

În literatura economică1, concurenţa este privită ca o „confruntare dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi”2.

De asemenea, unii autori din literatura de specialitate, consideră concurenţa o luptă adesea acerbă între agenţii economici3, care exercită aceeaşi activitate sau o activitate similară pentru dobândirea, menţinerea şi extinderea clientelei4.

Lupta trebuie să se desfăşoare liber, într-un cadru legal adecvat, limitată numai de „înţelegerile ilicite” şi „practicile anticoncurenţiale care perturbă jocul ofertei şi cererii” şi care trebuie sancţionate prompt.

Concurenţa este privită şi ca „situaţie de referinţă în cadrul căreia are loc o confruntare liberă, completă şi veridică între toţi agenţii economici atât la nivelul ofertei, cât şi al cererii de bunuri şi servicii, de bunuri de producţie şi de capitaluri”5.

Concurenţa desfăşurată în limitele legii nu poate avea decât un efect benefic pe piaţă pentru că scopul urmărit de întreprinderile concurente este obţinererea unui profit cât mai mare ce nu poate fi realizat decât prin conservarea propriei clientele şi câştigarea unui segment nou de clientelă. Acest lucru conduce la progres, dezvoltare tehnologică şi management eficient.

Manifestarea cererii şi ofertei se bazează pe libera iniţiativă, iar forma activă a liberei iniţiative este însăşi concurenţa. Privită din unghiul economic al societăţii actúale, concurenţa reprezintă confruntarea liberă, competiţia dintre agenţii pieţei având ca reper trei aspecte esenţiale: preţul, cantitatea şi calitatea bunurilor economice.

Această rivalitate din viaţa economică exprimă comportamentul interesat al tuturor subiecţilor în condiţiile economiei de piaţă: consumatorii care urmăresc maxima satisfacerea a nevoilor lor, în timp ce producătorii autonomi şi specializaţi vizează profitul, urmărind atragerea clienţilor.

În esenţă, concurenţa reprezintă atât o cooperare, cât şi o confruntare între agenţi economici în cadrul unei economii de piaţă, având ca ţel dobândirea unor condiţii mai bune de producţie şi vânzare, de achiziţie a bunurilor de consum şi de efectuare a operaţiunilor financiare, valutare şi băneşti. Astfel, ca exemplu, pot să afirm că un cumpărător este într-o continuă căutare pentru a găsi vânzătorii care deţin produse sau servicii la cel mai mic preţ, calitate superioară, condiţiile cele mai avantajoase de livrare a bunurilor de consum etc. La rândul lor, vânzătorii se întrec între ei pentru banii potenţialilor clienţi, pentru a atrage un număr cât mai mare de cumpărători, cu forţă economică ridicată, receptivi la preţ şi alte avantaje. Ca regulă demonstrată în practica economică este că din această competiţie ies învingători cei mai buni.

1 Căpăţână O., Noţiunea concurenţei comerciale, Revista de drept comercial, nr.1 din 1992, p.31, citat de Cotuţiu A., Sabău G.V. (2008), Drept român şi comunitar al concurenţei, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, p.9.2 Cotuţiu A., Sabău G.V. (2008), Drept român şi comunitar al concurenţei, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, p.7.3 Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75 din 5 august 2010 ce modifică Legea concurenţei nr. 21 din 1996, orice referire din lege la noţiunea de „agent economic” se consideră a fi făcută la noţiunea de „întreprindere”.4 Băcanu I., Libera concurenţă în perioada de tranziţie spre economia de piaţă, Revista Dreptul nr. 9-12 din 1990, p. 50, citat de citat de Cotuţiu A., Sabău G.V. (2008), Op.cit., p.6.5 Ibidem.

3

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, concurenţa reprezintă: “o rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari”1. Concurenţa este competiţia dintre două sau mai multe întreprinderi2 care activează în cadrul unei pieţe pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienţi în vederea atingerii unor ţintelor propuse.

Într-o economie de piaţă, o întreprindere îşi desfăşoară activitatea în condiţiile unei puternice competiţii atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Pentru a-şi putea realiza obiectivele propuse, ea trebuie să-şi desfăşoare activitatea pe baza unei strategii economice proprii, bine fundamentate sub raport tehnic şi economic, concurenţa fiind un factor activ şi pozitiv de relansare a activităţii economice3.

Părăsind doctrina şi analizând prevederile generale ale Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, am constatat că principiile concurenţei au la bază realizarea unei politici comerciale comune, crearea unei pieţe interne între statele membre eliberate de orice bariere din calea circulaţiei mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, instituirea unui cadru juridic ce nu permite denaturarea concurenţei, apropierea legislaţiei naţionale de cerinţele funcţionării Pieţei comune, în care consumatorii au deplină liberate de alegere.

Tratatul impune, deopotrivă Comunităţii, cât şi statelor membre, ca politicile economice să asigure o economie de piaţă deschisă în care concurenţa să fie liberă. Orice afectare a liberei concurenţe care influenţează necorespunzător Piaţa comună trebuie să fie eliminată. Rolul hotărâtor revine Comisiei, care procedează la consultări cu statele membre interesate în scopul obţinerii unui acord de eliminare a distorsiunii, iar în imposibilitatea ajungerii la un acord, se recurge la măsurile stabilite de Tratat.

1 Coteanu I. şi colab. (1998), Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, p.182.2 Ordonanţa de Urgenţă nr. 75 din 2010 a realizat o unitate de terminologie între reglementările europene şi cea naţională, prin utilizarea noţiunii de „întreprindere”.3 Hapenciuc C.V. (2007), Economia întreprinderii, Curs pentru învăţământ la distanţă, Ed. Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, p. 85.

4

CAPITOLUL II: CADRUL NORMATIV APLICABIL CONCURENŢEI ÎN ROMÂNIA

2.1 Reglementări privind concurenţa în economia naţională

2.1.1 Sediul reglementărilor naţionale privind concurenţa

În România, ca şi în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, în perioada de după 1989, s-au înregistrat numeroase transformări economice, politice şi sociale. Una dintre cele mai importante transformări economice prin care au fost nevoite să treacă ţările din fostul bloc comunist, a fost tranziţia de la alocarea resurselor printr-un sistem de planificare centralizată, la economia de piaţă care presupune alocarea resurselor pe baza mecanismelor pieţei. Această tranziţie a fost însoţită de numeroase transformări politice şi instituţionale. În acest context, regulile şi instituţiile care reglementează funcţionarea pieţelor capătă un rol fundamental.

Astfel, după Codul comercial din 1887, circa 50 de ani concurenţa neonestă era tratată ca un delict civil conform articolelor 998-999 Cod civil (o lege din 1884 asupra comerţului ambulant ar fi adus primele norme speciale de drept al concurenţei).

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când, sub formă incipientă, apare dreptul concurenţei, au apărut reglementări restrictive ale libertăţii concurenţei, proclamate iniţial din necesitatea de a interveni împotriva exercitării abuzive a libertăţilor de concurenţă.

În 1932 este reglementată reprimarea concurenţei neloiale. Legea română a concurenţei neloiale din 18 mai 1932 a fost abrogată expres prin Decretul nr. 691 din 1973 din 14 ianuarie 1974, fără a fi înlocuită cu o altă reglementare.

În 1937 este adoptată o reglementare antimonopolistă „Pentru reglementarea şi controlul cartelurilor”. Aceasta este completată prin Legea din 1939, dar ambele acte normative sunt abrogate în 1950.

În România, neexistând o legislaţie specifică înainte de 1989, preluarea acquis-ului comunitar în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat1 a început odată cu elaborarea legilor cadru:

a) Legea concurenţei nr. 21 din 1996 care a intrat în vigoare la 1 februarie 19972; b) Legea nr. 143 din 1999 privind ajutorul de stat care a intrat în vigoare la 1 ianuarie

20003 şi a continuat prin elaborarea legislaţiei secundare.Dintre reglementările interne în vigoare, cele mai importante în domeniul concurenţei sunt:a) Constituţia din 2003, care instituie principii ce interesează şi dreptul concurenţei

(libertatea în comerţ şi ocrotirea proprietăţii private);b) Legea nr. 15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca

regii autonome şi societăţi comerciale4, aşa cum a fost modificată ulterior;c) Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale5, aşa cum a fost

modificată ulterior;

1 Pilan C. (2010), Ajutorul de stat - afaceri cu bani publici, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, pp. 34-45.2 Modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121 din 2003 - publicată în Monitorul Oficial nr. 875 din10 decembrie 2003, aprobată prin Legea nr. 184 din 17 mai 2004 - publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din data de 24 mai 2004.3 În prezent abrogată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117 din 2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.4 Publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990.5 Publicată în Monitorul Oficial nr. 126-127 din 17 noiembrie 1990, republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004.

5

d) Legea nr. 12 din 6 august 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite1, cu modificările ulterioare;

e) Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurenţei neloiale2, cu modificările ulterioare;

f) Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996, legea concurenţei3, cu modificările ulterioare;g) Ordonanţa nr. 21 din 21 august 1992 privind protecţia consumatorilor4, cu modificările

ulterioare;h) Ordonanţa de Urgenţă nr. 75 din 30 iunie 2010 privind modificarea şi completarea

Legii concurenţei nr. 21 din 1996.Hotărârile Curţii beneficiază de autoritate erga omnes (care se adresează tuturor

oamenilor), toţi judecătorii naţionali având obligaţia să respecte interpretarea dată, cu posibilitatea de a solicita Curţii, atunci când apreciază că interpretarea poate fi modificată prin pronunţarea unei alte hotărâri.

Constituţia României consfinţeşte la articolul 135 faptul că „economia României este economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă”.5

Legea concurenţei nr. 21, adoptată de Parlamentul României la 10 aprilie 1996, a intrat în vigoare la 01 februarie 1997. Prin această lege se asigură României o legislaţie în domeniul politicii concurenţiale precum şi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Acordul de Asociere dintre România şi Comunitatea Europeană (1993) care prevede instituirea regulilor de concurenţă şi armonizarea acestora cu legislaţia Comunităţii Europene.

Anumite prevederi în domeniul concurenţei au existat şi în Legea nr. 15 din 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, dar acele prevederi nu au funcţionat, ci ele au apărut mai mult ca prevederi teoretice pentru că nu exista o instituţie abilitată pentru a le aplica; este vorba de articolele 36-38 din Legea nr. 15 din 1990 care interziceau anumite practici anticoncurenţiale, cum ar fi înţelegerile monopoliste sau abuzul de poziţie dominantă, în prezent abrogate de Legea concurenţei nr. 21 din 1996.

Apariţia Legii concurenţei nr. 21 din 1996 a reprezentat o noutate pentru societatea românească şi, în special, pentru comunitatea oamenilor de afaceri, pentru că este de neconceput o economie de piaţă fără o lege a concurenţei. Astfel, în Legea concurenţei, înţelegerile şi practicile concertate sunt tratate distinct în articolul 5, corespunzător articolului 85 din Tratatul de la Roma; abuzul de poziţie dominantă, care poate limita concurenţa este interzis prin articolul 6, corespunzător articolului 86 din Tratatul de la Roma, iar controlul concentrărilor economice este conceput după modelul Regulamentelor nr. 4064 din 1989 şi nr. 3384 din 1994 ale Consiliului Comunităţii Europene.

Legea concurenţei nr. 21 din 1996, republicată a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75 din 2010. Astfel, Consiliul Concurenţei a dobândit noi instrumente prin care poate soluţiona cazurile de concurenţă, similare cu cele ce sunt la îndemâna autorităţilor de concurenţă ale celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Prin Legea nr. 21 din 1996 şi prin legislaţia secundară emisă în aplicarea acesteia, România şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în Acordul de Asociere încheiat între România şi Uniunea Europeană privind politica în domeniul concurenţei, asigurându-se un grad înalt de compatibilitate referitor la modul de tratare şi reglementare a înţelegerilor, practicilor concertate, abuzului de poziţie dominantă şi controlului concentrărilor economice. Legislaţia privind concurenţa a urmat, în general, linia legislaţiei Comunităţii. Prevederile articolelor 81

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 8 august 1990, republicată în Monitorul Oficial nr. 291 din 5 mai 2009.2 Publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991.3 Publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 30 ianuarie 1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 742 din 16 august 2005.4 Publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 28 august 1992, republicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 martie 2007.5 Constituţia României din 2003, publicată în Monitorul Oficial, nr. 767 din 31 octombrie 2003, Partea I.

6

şi 82 din Tratatul de la Amsterdam (inclusiv Regulamentul nr. 1 din 2003 privind aplicarea acestor articole) se regăsesc în articolele 5 şi 6 din Legea nr. 21 din 1996. Prevederile Regulamentului Comunităţii Economice Europene nr. 4064 din 1989 şi 3384 din 1994 privind controlul concentrărilor economice sunt preluate de Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice adoptat de Consiliul Concurenţei. Au fost, de asemenea, adoptate de Consiliul Concurenţei1, în acelaşi spirit, şi alte regulamente şi instrucţiuni.

Se impune precizarea că legea asigură protecţia concurenţei, nu a concurenţilor (protejarea concurenţei conduce la avantaje pentru consumatori şi pentru firmele eficiente, în timp ce protejarea concurenţilor conduce la ineficienţă alocativă). Incidenţa reglementărilor este generală şi nediscriminatorie. Legea se aplică agenţilor economici, definiţi, în sens larg, ,,persoane fizice sau juridice - de cetăţenie, respectiv naţionalitate română sau străină”, indiferent de forma de organizare sau de natura capitalului social al acestora. De asemenea, legea se aplică organelor administraţiei publice centrale şi locale în măsura în care acestea intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa.

Actul normativ atribuie competenţei Consiliului Concurenţei să stabilească, prin instrucţiuni, condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă, care poate merge până la absolvire de răspundere pecuniară:

a) Promovarea şi susţinerea regulilor de concurenţă, inclusiv prin actele normative care reglementează alte domenii. Între atribuţiile Consiliului Concurentei se regăseşte şi aceea de a ,,adopta regulamente şi instrucţiuni, emite ordine, ia decizii şi formulează avize, face recomandări şi elaborează rapoarte în aplicarea prevederilor prezentei legi”2;

b) Obligativitatea publicării deciziilor emise de Consiliul Concurenţei; c) Stabilirea unor termene speciale de prescripţie a dreptului autorităţii de concurenţă de

a aplica sancţiuni pentru încălcarea prevederilor Legii concurenţei; d) Îmbunatăţirea capacitaţii administrative prin existenţa unei singure instituţii

responsabilă cu administrarea legislaţiei în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat. În luna noiembrie a anului 2004, a fost adoptată Legea nr. 538 privind modificarea şi

completarea Legii concurenţei nr. 21 din 1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 1130 din data de 30 noiembrie 2004. Demersurile legislative ale Consiliului Concurenţei au avut în vedere preluarea recomandărilor formulate de Comisia Uniunii Europene, în scopul armonizării cu legislaţia europeană.

Au fost aduse modificări esenţiale Legii concurenţei ce au condus la eliminarea tratamentului diferenţiat pentru regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, faţă de ceilalţi agenţi economici. Astfel, au fost abrogate prevederile articolului 6 litera (e) şi (a) şi articolul 7 alineatele 4 şi 6.

În anul 2004, Consiliul Concurenţei a elaborat şi a adoptat, cu avizul Consiliului Legislativ, un set important de noi regulamente şi instrucţiuni şi a amendat sau, după caz, a abrogat unele dintre regulamentele şi instrucţiunile existente. Astfel, ţinând seama de evoluţia acquis-ului comunitar şi de noile reglementari prevăzute de Legea concurenţei, Consiliul Concurenţei a adoptat 18 regulamente şi 10 instrucţiuni.

Elaborarea, adoptarea şi aplicarea unei legislaţii în domeniul concurenţei în dreptul român a fost şi este necesară în susţinerea dezvoltării economiei româneşti în perioada de tranziţie de la o economie centralizată la o economie de piaţă.

Scopul acestei legislaţii este de a proteja, menţine şi stimula concurenţa în folosul consumatorilor, vizând crearea condiţiilor ca, într-un viitor cât mai apropiat, comportamentul agenţilor economici să fie apreciat pe baza unor principii unitare, adoptarea sa reflectând voinţa ţării noastre de a asigura concurenţei un loc deosebit în funcţionarea pieţelor, libertatea preţurilor constituind principiul fundamental.

1 Butacu C. (2005), Legislaţia Concurenţei, Editura All Beck, p.6.2 Articolul 27 din Legea concurenţei nr. 21 din 1996, modificat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75 din 2010.

7

Dispoziţiile legale se aplică actelor şi faptelor prevăzute la articolul 2 alineatul 1 din Legea concurenţei nr. 21 din 1996, când sunt săvârşite pe teritoriul României, precum şi celor săvârşite în afara teritoriului ţării, atunci când produc efecte pe teritoriul României. Nu se aplică prevederile acestei legi:

a) pieţei muncii şi relaţiilor de muncă;b) pieţei monetare şi pieţei titlurilor de stat1, în măsura în care libera concurenţă pe aceste

pieţe face obiectul unor reglementări speciale.

2.1.2 Reglementări privind concurenţa neloială

Concurenţa neloială reprezintă ansamblul de manifestări ale agenţilor economici care în raporturile contractuale, şi în general, în realizarea obiectului lor de activitate, uzează de practici şi operaţiuni fondate pe rea-credinţă şi contrare uzanţelor cinstite. Câmpul de aplicare al dispoziţiilor legale care combat concurenţa neloială îl constituie domeniul economic, acoperind activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii. De asemenea, intră în sfera domeniului economic prestaţiile de natură economică ale colectivităţilor publice, în măsura în care influenţează piaţa, independent de existenţa unui raport de concurenţă.

Sediul materiei practicilor neloiale în cadrul dreptului român se află în Legea nr. 11 din 1991 privind combaterea concurenţei neloiale2 modificată şi completată prin Legea nr. 298 din 20013. Relevant este că nu s-a reglementat concurenţa neloială între agenţii economici la nivel comunitar, fiind lăsată în competenţa fiecărui stat membru.

Potrivit articolului 4 alineatul 4 din această lege, Ministerul Finanţelor Publice este autoritatea care constată contravenţiile prin intermediul personalului său de control, împuternicit în acest scop şi care poate să aplice amenda contravenţională pentru actele şi faptele prevăzute în articolul 4.

De asemenea, potrivit articolului 135 alineatul 2 din Constituţie, statul nostru are obligaţia de a asigura protecţia concurenţei loiale.

De principiu, în baza libertăţii concurenţei, orice comerciant are posibilitatea să-şi atragă clientela, chiar şi clientela concurenţilor săi, cu condiţia să o facă prin mijloace legale.

Protejarea concurenţei faţă de faptele neloiale priveşte mai multe categorii de interese: ale concurenţilor, ale consumatorilor şi ale societăţii în ansamblul ei. Faţă de concurenţi a existat în permanenţă preocuparea legiuitorului de a-i proteja, comparativ cu celelalte două categorii pentru care accentul protecţiei s-a pus mai târziu, deşi consumatorul este beneficiarul final al unui comerţ bazat pe o concurenţă loială, iar societatea, de asemenea, este cea afectată în cazul distorsionării concurenţei4.

Exemplu: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, S.C. Trust Eurotherm SRL SA a chemat în judecată SC B&B Euroterm SA, solicitând să se constate că numele comercial ,,B&B Euroterm” încalcă drepturile exclusive ale reclamantei asupra mărcii înregistrate Euro Therm şi să fie obligată pârâta la încetarea folosirii denumirii ,,B&B Euroterm” ca nume comercial, în activitatea sa economică, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 1000 euro/zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a obligaţiilor din dispozitiv.

1 Bostan I. (2008), Drept financiar şi fiscal, Curs pentru învăţământ la distanţă, Ed. Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, p. 91.2 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991.3 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 313 din 12 iunie 2001.4 În literatura de specialitate se apreaciază că legislaţia privind protecţia consumatorilor are o natură dublă, pe de o parte urmăreşte să corecteze disfuncţiile pieţei, iar pe de altă parte promovează valori sociale (sănătatea şi siguranţa consumatorului, justiţia socială şi prevenirea exploatării) - David. J. Harland, „The legal concept or unfainess and the economic and social enviromment: fair trade, market law and the consumer interest”, in Unfair advertising and comparative advertising, Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988, p. 26, citat de Gheorghiu Gh., Niţă M. (2011), Op.cit., p. 53.

8

Reclamanta a mai precizat că pârâta foloseşte cuvântul ,,Euroterm” ca denumire comercială, aceasta fiind o imitaţie a măcii ,,Euro Therm”, omiterea literei ,,h” neconferind cuvântului distinctivitate, astfel încât ele să nu fie confundate. De asemenea, reclamanta a susţinut că, potrivit articolulul 5 din Legea nr. 11 din 1991, atât folosirea unei mărci, cât şi folosirea unei firme pot constitui acte de concurenţă neloială, însă prin sentinţa civilă nr. 473 din 2005 a Tribunalului Bucureşti a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel, arătând că instanţa ar trebui să ia în considerare împrejurarea că domeniul de activitate în care funcţionează cele două societăţi este similar, clientul neputând diferenţia produsele sau serviciile care provin de la o societate la alta.

Prin urmare, prin sentinţa nr. 473 din 19 mai 2005 Tribunalul Bucureşti a constatat că numele comercial ,,B&B Euroterm” încalcă drepturile exlusive asupra marcii reclamantei ,,Euro Therm”, pârâta fiind obligată la încetarea folosirii denumirii ,,B&B Euroterm”, ca nume comercial, în activitatea sa economică, iar cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la daune cominatorii s-a respins ca inadmisibilă.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

9

Concurenţa reprezintă o forţă binecuvântată a economiei de piaţă, la momentul actualei crize economice şi în general, fiind factorul necesar şi esenţial al bunăstării consumatorilor.

Precizez că prin realizarea acestui referat am învăţat că într-o economie de piaţă funcţională, respectarea reglementărilor privind concurenţa asigură progresul economic, apărarea interesului consumatorilor şi competitivitatea produselor şi serviciilor. De asemenea, una din condiţiile de bază pentru existenţa unei economii de piaţă funcţionale, alături de libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului, o reprezintă un mediu concurenţial nedistorisionat.

De asemenea, am constatat că adoptarea şi implementarea de reglementări care menţin sau dezvoltă bariere în calea liberei manifestări a concurenţei pe piaţă sau care favorizează comportamentele anticoncurenţiale ale întreprinderilor au un efect deosebit de nociv asupra dezvoltării economice şi asupra bunăstării consumatorilor.

Demn de menţionat este faptul că întreagul referat a avut ca punct de reper atât reglementările naţionale în vigoare - Legea concurenţei nr. 21 din 1996, Legea privind concurenţa neloială nr. 11 din 1991 şi Ordonanţa de urgenţă nr. 117 din 2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat-, cât şi reglementările comunitare privind concurenţa statuate în Tratatul Comunităţilor Europene între articolele 81-89, actualmente preluate de Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, în cadrul articolelor 101-109, care cuprinde Tratatul Uniunii Europene şi Tratatul prinvind Funcţionarea Uniunii Europene, şi nu în ultimul rând legislaţia secundară din care reies trăsăturile practice ale concurenţei într-o lume a competiţiei continue.

Relevant este că una dintre principalele forţe motrice ale economiei moderne de piaţă este însăşi concurenţa. Această forţă rezidă în sistemul de relaţii prin care agenţii economici sunt determinaţi să se preocupe permanent de extinderea, diversificarea şi perfecţionarea activităţilor economice în care sunt implicaţi, astfel încât să-şi consolideze poziţia pe piaţă şi să evite riscul de a fi eliminaţi din competiţie.

Competiţia este unul din factorii de a cărui funcţionalitate şi forţă depinde capacitatea economiei româneşti de a face faţă presiunilor competitive şi forţelor pieţei. În realitate, competitivitatea se manifestă nu la nivelul întregii economii naţionale, ci la nivelul operatorilor economici, al firmelor şi numai prin intermediul lor, aceasta se realizează la nivelul unor industrii individuale cu efecte la nivelul economiei naţionale.

Ca şi celelalte ţări europene, şi România a întreprins paşi importanţi referitori la armonizarea legislativă, construcţia instituţională şi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Tratatul european de Asociere. Continuitatea eforturilor de preluare a legislaţiei comunitare şi de aplicare corespunzătoare a ei prezintă o importanţă deosebită. Regulile de protecţie a concurenţei prevăzute în Tratatul de la Roma, precum şi legislaţia secundară sunt puncte demne de menţionat. De aceea, aproximarea legislativă desfăşurată în faza de pre-aderare a fost menită să se familiarizeze cu sistemul comunitar, prin crearea unor instituţii similare şi prin aplicarea aceloraşi principii esenţiale. Toate acestea sunt de natură a crea premisele unei aplicări descentralizate a legislaţiei de protecţie a concurenţei în viitoarea Uniune Europeană lărgită.

Ca propunere pentru întărirea bazei de reglementări a concurenţei ar trebui acordată o mai mare atenţie jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, pentru că diferitele cazuri în materie de concurenţă oferă o legislaţie secundară considerabilă în acest domeniu care poate duce la o perfecţionare a reglementării, deoarece după cum bine ştim, practica ne învaţă pe toţi esenţa teoreticului.

În opinia mea, întărirea bazei de reglementări pentru menţinerea concurenţei şi pe timp de criză, analiza unor sectoare sensibile - energie, medicamente, retail, construcţii de drumuri etc.-, inclusiv în privinţa politicii de preţuri, bugetarea pe proiecte şi asigurarea eficienţei instituţionale a autorităţii de concurenţă printr-o nouă strategie naţională, controlul şi

10

supravegherea continuă a ajutoarelor de stat la nivel naţional ar duce la atingerea apogeului concurenţei la nivel naţional.

După cum se observă atât la nivel european dar şi la nivel naţional, rolul reglementărilor concurenţei câştigă din ce în ce mai multă importanţă, însă „cota de piaţă” deţinută de economişti în acest domeniu pare să nu urmeaze acelaşi trend.

La 1 decembrie 2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona. De la acea dată, numerotarea articolelor s-a schimbat. Pentru antitrust, articolele 81, 82 și 86 din Tratatul Comunităţilor Europene au devenit articolele 101, 102 şi respectiv 106 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, iar dispoziţiile sunt, în esenţă, identice. Cu toate acestea, pe parcursul prezentului document au fost menţinute trimiterile la fosta numerotare atunci când acestea se referă la proceduri derulate înainte de 1 decembrie 2009. În mod similar, trimiterile vechi la articole din Tratatul Comunităţilor Europene în domeniul ajutoarelor de stat (articolele 87-89 Tratatul Comunităţilor Europene) au fost menţinute atunci când etapele procedurale menţionate au avut loc înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. De asemenea, începând cu 1 decembrie 2009, Tribunalul de Primă Instanţă (TPI) este denumit Tribunalul.

Menţionez că legislaţia majorităţii statelor membre, la fel ca prevederile legii române, preia integral dispoziţiile articolelor 101-102 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene referitoare la înţelegerile şi practicile concertate, respectiv abuzul de poziţie dominantă. Armonizarea celor două modele constituie un deziderat, deoarece simplifică sarcina autorităţilor comunitare şi naţionale competente să aplice prevederile în cauză, precum şi situaţia subiectelor de drept vizate de acestea. Totuşi, sunt posibile conflictele între legislaţia naţională şi cea comunitară şi între autorităţile comunitare - Comisia Europeană, pe de o parte, şi autorităţile naţionale de concurenţă, între ele, pe de altă parte.

În consecinţă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, adoptarea reglementărilor în domeniul concurenţei a fost benefică întrucât prin prevederile lor, au diminuat, continuă să diminueze, iar în viitor vor elimina, practicile incorecte şi comportamentul anticoncurenţial ale entităţilor economice de pe piaţă.

BIBLIOGRAFIE

11

1. Butacu C. (2005), Legislaţia Concurenţei, Editura All Beck;2. Coteanu I. şi colab. (1998), Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Univers

Enciclopedic, Bucureşti;3. Cotuţiu A., Sabău G.V. (2008), Drept român şi comunitar al concurenţei, Ed. C.H.

Beck, Bucureşti;4. Hapenciuc C.V. (2007), Economia întreprinderii, Curs pentru învăţământ la distanţă,

Ed. Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava;5. Pilan C. (2010), Ajutorul de stat - afaceri cu bani publici, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti;*** Legea concurenţei nr. 21 din 1996, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 742 din 16 august 2005 şi modificată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75 din 2010;*** Regulamentul privind concentrările economice publicat în Monitorul Oficial al României nr. 553 din 5 august 2010, Partea I.

12