1.Statul reprezinta principala institutie a sistemului politic, deoarece, prin intermediul sau, se realizeaza elementele esentiale ale organizarii si conducerii societaţ 151c24b ;ii. Datorita acestui fapt, problematica statului ocupa o importanta pondere în aria de investigatie a fenomenului politic.Trasaturile statului:1.este institutia politica cu cel mai înalt grad de organizare si structurare. Sub acest aspect, are trei componente: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca.  Acestea sunt organizate atât la nivel central, cât si local.  Ele se folosesc de un aparat specializat constituit în diferite institutii: parlament, guvern, ministere etc. Prin gradul de organizare si institutionalizare, statul asigura, în principal, exercitarea puterii politice în societate.2.constituie o organizatie politica a unei comunitati umane pe baza unui teritoriu, delimitat prin frontiere stricte, ca expresie a vointei cetatenilor.3.are caracter suveran. Suveranitatea este o calitate esentiala a unui stat independent de a nu depinde de nici o alta putere de stat si se exprima în dreptul inalienabil si indivizibil al statului de a stabili liber, conform propriei vointe, politica sa interna si externa, precum si masurile practice pentru realizarea acestor politici, respectând totodata drepturile suverane ale celorlalte state.4.este o institutie specializata, care asigura functionalitatea sociala prin contributii financiare ale cetatenilor, prin taxe si impozite.5.are caracter istoric, aparitia sa fiind impusa de nevoile sociale, de faptul ca o comunitate umana, ca sistem social global, nu poate sa existe si sa functioneze fara organizarea politica asigurata prin intermediul statului.6.are, de regula, caracter national, cel putin pentru epocile moderne si contemporane.2.Dimensiunile(atributele)statului:teritoriul,populatia,autoritatea(puterea)publica sau executiva,suveranitatea.Teritoriul este dimensiunea materiala a statului. Desi, la prima vedere, teritoriul pare sa fie o notiune geografica, el reprezinta, de asemenea, un concept politic si juridic. Toate acestea reies din functiile pe care acesta le are:Teritoriul este factorul care permite situarea statului in spatiu, localizand in asa mod statul si delimitandul de altele.Prin intermediul teritoriului statul stabileste legaturile cu cei ce-l locuesc, definindule calitatea de apartinenta la statul respectiv, calitatea de supusenie sau de cetatenie.Teritoriul determina limitele extinderii puterii publice si contribuie la structurarea autoritatilor publice in dependenta de organizarea teritoriului.Teritoriul este simboul si factorul de protectie a ideii nationale.Populatia Populatia constituie dimensiunea demografica, psihologica si spirituala a statului. Un stat fara populatie nu poate sa existe , e de neconceput. Statul este o societate umana organizata, o societate stabilizata in interiorul frontiere permanente. Cei ce locuesc pe un teritoriu delimitat de frontiere si sunt supusi aceleiasi puteri pot avea fata de acesta ori calitatea de cetatean, de membru al statului respectiv, ori calitatea de strain, ori cea de apatrid.Dintre aceste trei categorii de persoane numai cetatenii se bucura de deplinatatea drepturilor si poseda deplinatatea obligatiilor stabilite de stat.Autoritatea (puterea) politica exclusiva sau suveranitatea.Aceasta constituie cel mai caracteristic element specific al statului. Puterea este un fenomen legat de autoritate, care se caracterizeaza prin:Posibilitatea de a coordona activitatea oamenilor conform unei vointe supreme.De a comanda.De a da ordine si necesitate de a se supune acestei comenzi.Prin urmare autoritatea presupune coordonarea, comanda si supunere.Puterea se infaptuieste sub mai multe forme. Ea poate fi nepolitica sau politica, nestatala sau statala etc. Intr-o societate exista mai multe categorii de putere:puterea familiara.Puterea unui colectiv.Puterea unui grup social.Puterea unor partide.Puterea altor organizatii social-politice.Puterea statala insa este cea mai autoritara putere. Ea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:Este un atribut al statului care se identifica cu forta. Aceasta forta s materializeaza in diverse institutii politico-juridice (autoritati publice, armata, politie, etc.).Are un caracter politic.Are o sfera generala de aplicare.Detine monopolul constrangerii: numai ea are posibilitatea sa foloseasca constrangerea si dispune de aparatul de constrangere.Puterea de stat este suverana.Suveranitatea statului constituie o alta conditie necesara pentru existenta statului modern. Pe aceasta o intelegem in doua moduri:1.suveranitate interna, adica insusirea puterii de stat de a-si impune comandamentele tuturor persoanelor si gruparilor umane de pe teritoriul sau fara a putea fi marginita in libertatea ei de actiune de o autoritate superioara sau concurenta.2.suveranitatea externa, adica insusirea autoritatii publice de a reprezenta statul in raporturile sale de drept international in conditii de egalitate si fara vreun amestec din afara, insusire care se manifesta in special in dreptul de a incheia tratate si conventii internationale, de a trimite si primi reprezentanti diplomatici.3.Scopul,sarcinile si functiile statului.Fiind principala instituţie politică a societăţii, statului ii revine un loc de seamă in societate. Putem menţiona că formula cea mai concisă prin care putem defini rolul şi scopul statului este că acesta apără interesul general al tuturor cetăţenilor şi al fiecăruia in parte.In analizele efectuate de Immanuel Kant şi Rene Casin se subliniază că scopul principal al organizaţiei politice statale il constituie apărarea drepturilor inalienabile ale omului. Referitor la scopul statului putemevidenţia două concepte esenţiale: Prima este reprezentată de filosofia clasică greacă pentru care scopul statului este nelimitat. Conform acestei concepţii nu poate exista o sferă de activitate care n-ar prezenta vre-un interes pentru stat. Părtaşii acestei concepţii consideră că orice activitate trebuie să fie disciplinară de stat.Cealaltă concepţie rezervă omului o activitate liberă de orice dominaţie din partea statului. Statul are ca scop ocrotirea dreptului şi garantarea libertăţii. In această ordine de idei Heghel menţiona „Dacă cetăţenilor nu le merge bine, dacă scopul lor subiectiv nu este satisfăcut, atunci statul stă pe picioare slabe”. Rolul

statului constă in apărarea oranduirii de stat. De asemenea potrivit Constituţiei Republicii Moldova, statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent,care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei lui,(art. 47, alin. 1.). Insă potrivit art. 47 alin 2, cetăţenii au dreptul din partea statului la asigurare in caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătraneţe sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă.Deci, rolul şi scopul statului se realizează prin funcţiile sale care, sant interne şi externe. In analiza obiectivelor sale majore, statul are indatorirea să asigure ordinea şi stabilitatea in societatea dată şi să contribuie prin mijloacele sale proprii, la progresul economic, ethnic uman.Activitatea statului este caracterizată de funcţiile pecare acesta le indeplineşte. Termenul funcţie vine de la latinescul „fonctio”, care se traduce prin muncă,deprindere, indeplinire. Funcţiile statului sint definite ca fiind direcţiile fundamentale de activitate a statului.In continuare vom caracteriza pe scurt următoarele funcţii ale statului:Funcţiile interne1) funcţia legislativă – prin care statul prin organismele sale specializate adoptă sistemul legislativ al societăţi;2) executivă – care presupune realizarea activităţii de organizare a executării legilor şi a altor decizii adoptate, 3) judecătorească - prin care se supraveghează aplicarea corectă a legilor şi sancţionarea incălcărilor acestora, 4) economică – ce constă pe de o parte in faptul că statul este organizatorul direct al activităţii economice in cazul proprietăţii de stat, iar pe de altă parte, asigură cadrulpolitic, organizatoric, şi juridic prin care agenţii economici işi desfăşoară activitatea, 5) socială – prin care se asigură condiţii decente de trai tuturor cetăţenilor ţării, prin măsuri de protecţie socială, medicală, etc. 6) culturală – prin care se asigură condiţii de instruire şi educaţie, de afirmare acapacităţilor creative ale cetăţenilor,7) de apărare a ordinii sociale, care are o latură preventiv – educativă prin care se sancţionează actele antisociale,8) ecologică prin care se protejează mediul ambiant.Funcţiile externe Pe plan extern statul indeplineşte funcţiile:1) de promovare a cooperării cu celelalte state, 2 ) de statornicire a unor relaţii de bună vecinătate,3) de apărare a ţării printr-o relaţie de cooperare şi parteneriat cu alte ţări,4) apărarea independenţei şi suveranităţii statale, a integrităţii teritoriale.Aceste funcţii ale statului se exercită intr-un nou climat internaţional, dominat de respect şi incredere reciprocă, de stimă şi sprijin mutual in efortul comun de propăşire paşnică a tuturor naţiunilor lumii. De asemenea, ele contribuie la realizarea scopului fundamental pe care il are statul democratic şi anumepromovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.4.Forma statului.Forma de stat exprima modul de organizare a continutului puterii, structura interna si externa a acestu continut. Laturile componente ale formei de stat sunt: forma de guvernamant, structura de stat si regimul politic. A)Forma   de guvenamant   constituie aspectul cel mai pregnant al statului. F de g reprezinta modul de constituire aorganelor centrale ale statului, exercitarea puterii prin intermediul acestor organe si impartirea competentei intre ele. Clasificarea generala a formelor de stat dpdv al guvernamantului este in republici si monarhii. Teoria f de g este foarte veche. Aristotel impartea f de g in: monarhic (care degenereaza in tiranie), aristocratic (care degenereaza in oligarhie), democratic (care degeneraza in demagogie). In monarhie conducatorul nu este ales, pe cand seful statului in republica este ales (de parlament sau popor).B) Structura de stat inseamna impartirea interna a statului in unitati administrativ-terit sau in parti politice autonome. D acest pdv statele se impart in: state simple sau unitare si state compuse sau federative. In statele simple exista un singur parlament, un singur guvern, un singur rand de organe judecatoresti, o singura constitutie si o singura cetatenie. Impartirea interna a statului se face in acest caz in unitati admin-terit. In statele compuse (federative) exista mai multe randuri de organe, mai multe constitutii, iar impartirea este facuta in parti politice autonome, state componente ale federatiei.C) Regimul politic reprezinta ansamblul metodelor si al mijloacelor de conducere a societatii, cu referire imediata la raporturile dintre stat si individ, la modul concret in care un stat asigura si garanteaza drepturile subiective. Din acest pdv.,statele sunt calificate drept state cu regimuri politice democratice si state cu regimuri politice autocratice.5.Conceptul dreptului. 1.Def. d-lui Cuvintul drept provine de la latinescul ” directus” – drept, justete, echitate. In uzantele zilnece cuv. Dr. este folosit in mai multe sensuri. Insa doctrina jur. evedentiaza termenul cuv. dr. in 2 acceptiuni, si anume in sens filosofic si juridic. In sens filos. prezuma indatoria de a da sau de recunoaste fiecaruia ceea ce iirevine. In sens jur dr se folosemte la rindul sau in 2 sensuri – dr obiectibv si dr subiectiv. Dr. obiect – totalitatea norm-lor jur sau de conduit impuse subiec/r in cadrul vietii sociale. In anumite cazuri fiind aplicata forta de constringere a statului. Dr. subiec – totalit dre/lor si oblig/r subiect/r a unui raport jur concret. Adica ceea ce pot pretinde unul de la celalt in cazul rapor/ui jur concret. Dr. sub rezulta din dr. obiect. Termenul cuv. obiectiv subintelege ceea ce nu depinde de vointa subiectilor, iar sub/v ceea ce depinde de vointa sub/lor. In literat de specialit se foloseste si term de dr pozitiv – totalit actelor normative c/e s/t in vigoare la o anumita data pe un anumit teritoriu.Def. dr, prezinta sist norme/r de conduit adoptate si impuse de catre stat care orienteaza comportamentul uman in cadrul relatiilor sociale stabilind dr-ri si oblig-ii jur respectarea obligaorie a carora e/e asigurata de forta coercitiva a statului.In evoluti sa dr cunoaste diverse conceptii si def/ii, spre exemplu fondatorii teotetici ai comunismului Marx si

Engels au def dr ca o vointa a guvrnantilor ridicata la rangul de lege. 6.Principiile si functiile dreptului.2. Princiip/e, functiile. Termenul pricipiu provine de la lat “pricipius”- punct de pornire. In sens jur prin este o idée calauzitoare care se gaseste in actele normative respectarea carora e/e obig. Scopul prin dr se regaseste in semnificatia practica si normative lor indicind cum trebuie sa ne comportam in diferite imprejurari practice si cetreb sa facem. Trasaturile prin/r de dr: - prin/le fundamentale ale dr se regasesc in Legea suprema a Statului –Constitutia;- prin/le difera de la un system national de dr la altul, insa in acelasi timp unul si acelasi sist de dr poate avea prin/ii commune;- pr fundamentale sunt niste idei diriguitoare.Prin/le dr se clasifica I 3 categ.: 1.prin constitutionale (caracter tuturor ram de dr);2.pr interamurale (2, m.m. ramuri de dr);3.pr ramurale (caracterist 1 ram de dr)Prin/ii generale (constitu) s/t:pr asigurarii bazelor legale si de functionare a societatii;pr libertatii si egalit;pr responsabilit;pr legalitatii;pr echitatii si justi.Functiile dr. s/t directiile ale actiunii mechanism/i jur la indeplin/ea carora participa intregul sist de dr, precum institutiile jur, ramurile de dr, norm/e jur. Functiile se clasif in:1.F de institutionalizare jur a organizarii social-politice - se manifesta prin norm/e sale de dr c/e reglementeaza organizarea autorit-r publice ale statului, atrib/le lor, conlucrarea intre ele si modalitatea de exercitare a functiei executive, legislative, judecatoresti.2.F de conservare, aparare si garantare a valorl/r sociale.3.F educative- dr are menirea de a educa subiectii statului in spiritual legii prin norma jur.4.F informative- statul informeaza societatea despre statutul jur al anumitor relatii sociale la o anumita periaoda de timp. Adica pune la cunostinta societatii cu privire la modificarea, emiterea si intrarea in vigoare tuturor actelor normative.5.F de constringere- in urma nerespectarii norm/r jur dr aplica sanctiuni cu ajutor carora Statul asigura respectarea norm/r jur.7.Izvoarele dreptului. 3.Izvoarele dr. notiunea de izv de dr este utilizata in m.m. seansuri:-izv material (real) si formal al dr;-izv scris si nescris al dr;-izv extern si intern al dr;-izv direct si indirect al dr.1.Iz material-factori reali, sociali, politici, ideologici prin intermediul carora Statul da nastere unor reguli ce rezulta din necesitatile societatii;2.Iz formal- total/ea act/r norm/ve eleaborate si adopt de catre S. Cutuma e/e un obicei j, practica judiciara si precedentul jud, doctrina, contrac normative, actul normat. Coranul este un iz formal in tarile islamice;3.Iz direct-repezin modalitatea prin c/e norma j e/e exprimata.(actele si contact/e normat/ve);4.Iz indirect-p/u a fi considerate iz de dr trebuie sa fie validate, adica sanctionate de catre autorit publica.;5.Iz scrise-s/t acele iz c/e s/t formulate strict si determinate prin princip legiferarii.Constit devine iz de dr din momentul adoptarii si odata cu publicarea ei in M.O;6.Iz nescris-nu necesita sa fie scrise si s/t iz neoficiale. 7.Iz intern-actele norm adoptate de catre S;8.Iz externe- totalit Tratatelor Internat,Conventiile, Pactele, Acordurile Intern. Bilaterale. Iz/le de dr se privesc sub 3 aspecte:1.In sens formal;2. material;3.sub forma de studiu.Actul normative e/e principalul iz official al dr. – totalitatea de reguli adoptate si impuse de catre organ/le de S, respectarea carora e/e obligat/ie si in cazul necesitatii se aplica forta de constrain. a S. A.N. se clasif in:-legi;-acte subordinate legii.Legi: tratate Int. la c/e R.M. e/e parte, Constit., Legile-c/e pot fi:1.L constitutionale;2.L organice;3.L ordinare.Ac. subordinate Legii: Hot. Parl.; decretele pressed., Guv., act/e minist/r., agentiilor, BNM, organizatiilor administrative publice locale, corporative(statutul, procesul-verbal al actionarilor, contrac de constituire, ordinele, regulam/l intern).Actul norm se aplica sub 3 aspecte:1.in timp-actiunea act/I norm in timp e/e legat de data intrarii in vigoare si data incetarii valabilitatii (abrogarea sau caderea act in desuitudine).Act. intra in vig. La data publ inM.O. sau cind e/e indicat expres in L. noua.Abrogarea: directa-in textul L noi e/e expres prevazut abrogarea legii vechi; indirect- cind in L noua se mentioaneaza ca prevederile altor acte norm contare dispozitiilor L noi se abroga.Desuitudinea –L nu e/e abrog., insa datorita evolutie si dezvoltarilor social-econom. a tarii aceasta L nu m. poate fi aplicata.2. actiunea L in spatiu- se aplica pe teritoriul administrativ al organului emitent (acte republican si locale);3.aplicarea act asupra persoanei- L se aplica tuturor cetatenilor R.M., cetat. Straini si apatrizilor. Mai sunt acte norm care se aplica numai judecatorilor, avocatilor, deputatilor, presedintelui, studentilor, notarilor s.a.8.Notiunile si trasaturile normei juridice.norma juridică trebuie definită ca o regulă de comportare, generală şi impersonală,tipică, strict determinată şi obligatorie, stabilită

cu scopul de a apăra, a consolida a dezvolta şi a promova raportul şi rinduiala socială favorabilă şi convenabilă majorităţii şi,totodată, de realizarea acea finalitate pe care o urmăreşte şi oserveşte norma juridică şi care, la nevoie, este asigurată prin forţa de constringere a statului.Trasaturile caracteristice- prezinta acele elemente distinctive cu ajutorul carora putem diferentia c/e N.S. e o N.J. Deci se evidentiaza urmatoarele trasat caract:1.N.j. e/e instituita de catre S(norma juridical este adoptata de catre stat prin intermediul procedurii de legiferare a acestora de catre organelle investite in acest sens);2. N.j are un character obligatoriu(consta in aceea ca orice subiect de drept este obligat sa respecte norma juridical,astfel in cit caracterul obligatoriu nu trebuie confundat cu caracterul coercitiv al n.j);3. character tipic(consta in aceea ca n.j sunt impersonale,permanente si se aplica la un cerc nelimitat de subiecti si la solutionarea unor probleme concrete);4.caracter coercitiv.(reprezinta forta de constringere a statului prin intermediul organelor competente si prin aplicarea si proceduri legale stabilite la incalcarea normelor de drept).9.Structura normei juridice. Ipoteza este acea parte a normei juridice care aratăimprejurările in care urmează să se aplice regula deconduită (dispoziţia). Pentru a inţelege mai bine conţinutul şi caracteristica acestei părţi a normei juridice enunţăm un exemplu: potrivit codului penal roman „legea penală se aplică infracţiunilor săvirşite in afara teritoriului ţării,dacă făptuitorul este cetăţean roman sau dacă, neavind nicio cetăţenie , are domiciliul in ţară ”. Aici sunt descrise acele imprejurări in care urmează să se aplice dispoziţiile privitoare la comportarea romanilor pe un teritoriu străin.Din exemplu dat rezultă că ipoteza trebuie să fie parte componentă a oricărei norme juridice.Dispoziţiea este acea parte a normei care arată conduita de urmat in anumite imprejurări date(in ipoteza descrisă de normă). Dispoziţia poate prevedea obligaţia de a săvirşi acţiuni, sau poate stipula obligaţia de abţinere de la săvirşirea unor anumite acţiuni. Totodată trebuie de precizat că dispoziţia poate fi determinată sau relativ determinată. Dispoziţia determinată este aceea in care conduita este categoric cerută de lege; ea este relativ determinată cand conduita este lăsată la aprecierea raportului juridic. De pildă, uciderea unei persoane se pedepseşte cu inchisoare de la 10 la 20 ani.Sancţiunea este acea parte a normei juridice care precizează urmările nerespectării normei juridice. Sancţiunea se aplică in raport cu gravitatea incălcărilor săvirşite fiind o consecinţă a actelor de violare a legii. In raport de gravitatea a faptelor săvirşite se distingurmătoarele 4 categorii de sancţiuni: sancţiuni penale; sancţiuni administrative, sancţiuni disciplinare; sancţiuni civile.După gradul de detrminare sancţiunile sunt:absolut determinate, relativ determinate, altenative,cumulative.Sancţiunile absolut determinate nu pot fi micşorate sau mărite de organul de aplicare. Un exemplu in acest sensil constituie acele prevederi din Codul Familiei roman care stipulează că bunurile dobindite in timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale soţilor, şi că orice convenţie contrară e nulă.Sancţiunile relativ determinate prevăd anumite limite de la un maxim, pe baza cărora organele de aplicare urmează să aplice sancţiunea concretă.Sancţiunile alternative sunt cele care dau posibilitatea organului de aplicare să aleagă intre două sau mai multe sancţiuni. Este elocvent in acest sens exemplul prevederii potrivit căreia reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţămintul celuilalt părinte sau persoanei căreia ia fost incredinţat minorul, dacă creşterea şi educarea copilului ar fi primejdioasă , sepedepseşte cu inchisoarea de la o lună la trei luni sau cu amendă.Sancţiunile cumulative stabilesc aplicarea cumulativă a mai multor măsuri sancţionării pentru un anumit fapt antisocial, cum sunt, de pildă, prevederile Codului penal roman privind aplicarea pedepsei cu “detenţiunea pe viaţă şi confiscarea totală a averii, sau cu inchisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii ” pentru fapte de o gravitatedeosebită.Sancţiunea are un caracter educativ, urmărind indreptarea celui vinovat, şi, totodată, unui preventiv, urmărind să determine abţinerea de la săvirşirea faptelorantisociale.10.Clasificarea normei juridice. După obiectul reglementării – normele juridice se clasifică pe ramuri şi instituţii juridice. Din acest punct de vedere se cunosc norme juridice de drept constituţional,norme de drept administrativ, norme de drept financiar,norme de drept civil, norme de dreptul muncii, norme de drept penal, etc.După forţa lor juridică – după cum am arătat anterior, după forţa lor juridică normele se clasifică in:legi, decrete, hotărari şi ordonanţe ale Guvernului, ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor, hotărari şi dispoziţii ale consiliilor locale, decizii ale comitetelor executive. Forţa juridică cea mai mare aparţine legilor, deoarece, ele emană de la organul suprem al puterii de stat. Legile pot fi fundamentale, organice, ordinare, extraordinare sau excepţionale.Celelalte acte normative se emit, de către organelle competente, in baza legii şi cu respectarea integrală aprevederilor legii.După caracterul conduitei prescrise – normele juridice se impart in: onerative, prohibitive, permisive.a) normele onerative stabilesc obligaţia de a săvirşianumite acţiuni. De exemplu, in regulamentele de ordine interioară se stipulează că administraţia este obligată să organizeze munca angajaţilor in cadrul planului de lucru al unităţii respective, precizind locul de muncă şi atribuţiile fiecăruia, in raport cucapacitatea şi specialitatea lor, să pună la dispoziţia angajaţilor uneltele, materialele, piesele de schimb şi in general cele necesare pentru indeplinirea serviciului, asigurind fiecăruia cele mai bune condiţii de muncă pentru realizarea planului.b) Normele prohibitive interzic pur şi

simplu de a săvirşi anumite acţiuni, care de obicei le găsim indreptul penal. c) Normele permisive dau posibilitatea cetăţenilor să-şi aleagă singuri conduita de urmat. De pildă, in cazul divorţului, soţii pot conveni asupra impărţiriibunurilor dobindite in timpul căsătoriei. In cazul in care se ivesc neinţelegeri, instanţa dispune evakuarea bunurilor şi impărţirea lor conform legii. După gradul lor de precizie – şi anume după gradul de precizie al ipotezei normele juridice se impart in determinate, relativ determinate, nedeterminate.După gradul de precizie al dispoziţiei, normele juridicese in: determinate, relativ determinate, norme de trimitere,norme in alb.Astfel norma de trimitere de norma care nu apare complet in cadrul aceluiaşi act normativ, făcindu-setrimitere la dispoziţiile cuprinse in alte acte. Norma in alb este acea normă juridică care urmează a fi completată printr-un act normativ ce urmează să apară ulterior.

11.Actiunea n.j in timp,spatiu si asupra persoanelor. 1.Acţiunea normei juridice in timp – ne obligă să examinăm: momentul intrării in vigoare; acţiunea normei(perioada in care se află in vigoare); ieşirea din vigoare. Intrarea in vigoare are loc la data publicării sau la data cind norma respectică fost adusă la cunoştinţă. După promulgarea legilor, acestea trebuiesc publicate in Monitorul Oficial apentru a fi adusă la cunoştinţă. Ieşirea din vigoare – astfel că se cunosc trei modalităţi prin care norma juridică iese din vigoare:ajungerea la termen, desuetudenea, abrogarea. Desuetudenea – este acea modalitate de ieşire din vigoare, determinată de trecerea timpului, de inactualitatea aplicării unei norme datorită faptului că nu mai au obiect,cum este cazul la noi desfiinţarea cooperativelor agricole de producţie.Abrogarea – care poate fi expresă şi tacită.Abrogarea expresă - la rindul ei, este directă, cand legea stipulează nemijlocit acest lucru, şi indirectă, cind din textul actului normativ rezultă aceasta. Abrogarea tacită - este atunci cind o materie –reglementată printr-o lege anterioară- face obiectu unei noi reglementări, printr-un alt act normativ.2. Acţiunea normei juridice in spaţiu – norma juridică acţionează asupra teritoriului unui stat,incadrindu-se in limitele acestui teritoriu. In literatura de specialitate sa observat că acţiunea legii in spaţiu trebuie examinată sub aspect internaţional şisub aspectul competenţei teritoriale a organelor statului.Sub aspect internaţional statutarea efectului legii in spaţiu porneşte de la faptul că statele sunt suverane asupra teritoriului lor. In virtutea acestui principiu, acţiunea legilor unui stat se extinde asupra intregului său bteritoriu,excluzind totodată, acţiunea legilor altor state.In literatura de specialitate sa obsrevat că acaiunea legii in spaţiu trebuie examinată sub aspect internaţional şi sub aspectul competenţei teritoriale a organelor statului.Sub aspect internaţional, statutarea efectului legii in spaţiu „porneşte de la faptul că statele sunt suveraneasupra teritoriului lor”.3. Acţiunea normei juridice asupra persoanelor. In baza prevederilor constituţionale, legile şi celelalte acte normative se aplică in mod egal tuturo cetăţenilor.In ce prveşte acţiunea normei juridice asupra persoanelor,pot fi evidenţiate mai multe criterii de clasificare.După cercul de subiecţi al raportului juridic normele juridice pot fi:- Individuale (de pildă, persoana fizică),- Colective (de pildă persoana juridică, statul, organele de stat).12.Conceptul interpretarii normelor juridice.INJ presupune o faza a procesului de aplicare a dreptului,caracterizarea prin stabilirea exacta a sensului unei norme de drept prin intermediul unor mecanisme juridice realizate de catre organelle puterii de stat.Drept urmare,interpretarea normei juridice poate fi efectuata prin diverse metode si forme juridice stabilite in acest sens. Interpretarea dreptului este tocmai acea operatie logico-rationala, care tinde la lamurirea sensului legii sau al unui alt act normativ, si a continutului exact al acestora.13.Formele interpretarii. În literatura de specialitate se face distincţie între:1. Interpretarea oficială numită şi „interpretare cu forţă juridică”, ce este obligatorie. Aceasta poate fi:a) autentică – este interpretarea dată de legiuitor (de organul emitent al normei juridice) fie în procesul elaborării normelor juridice, fie, ulterior, în procesul aplicării lor (când interpretarea se face prin aşa-numitele „norme de aplicare” a legii). Acest gen de interpretare are caracter obligatoriu şi general.b) cauzală – este cea realizată de instanţele judecătoreşti sau de organele administraţiei publice în procesul aplicării actelor normative la speţe concrete („interpretarea de caz”). Acest gen de interpretare, de regulă, nu are caracter general, dar este obligatorie pentru părţile implicate în cauză.2. Interpretarea neoficială (sau doctrinară) este cea dată în literatura de specialitate de specialiştii în drept.14.Metodele interpretarii.1. Metoda gramaticala - are ca obiect stabilirea sensului comandamentului cuprins in norma juridica prin analiza gramaticala (sintactica si morfologica) a textului normei juridice.2. Metoda sistematica - priveste modalitatea de stabilire a sensului unei norme juridice prin incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative.3. Metoda istorica - urmareste sa explice intelesul normei juridice prin luarea in consideratie a ceea ce se cheama - occasio legis - imprejurarile social-istorice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii.4. Metoda logica - este cea mai larg intalnita intre procedeele de interpretare a normei

juridice. Interpretarea logica apare ca o desavarsire a celorlalte metode. Ea implica aprecieri rationale realizate prin operatiuni de generalizare, de analiza logica a textului normei juridice, de analogie, etc, prin aplicarea legilor logicii formale.5. Analogia .Atunci cand organul de aplicare fiind sesizat cu solutionarea unei cauze, nu gaseste o norma corespunzatoare, el face apel fie la o norma asemanatoare = analogia legis = fie la principiile de drept = analogia juris =.In dreptul modern, judecatorul este obligat sa se pronunte si atunci cand legea este neclara sau tace. Aceasta regula este dictata de interesele ordinii publice si de autoritatea justitiei. 15.Conceptul raportului juridic. Raportul juridic este un raport social, stabilinduse de fiecare dată intre oameni. Omul nu poate trăi decit in relaţiile cu alţi oameni, aceste relaţii fiind foarte diverse: de la simplu contact la relaţii care au la bază trăsături sau interese comune, nevoi de schimb şi mai departe la cele menite să asigire conservarea şi dezvoltarea sa ca fiinţă umană.Relaţiile se pot stabili intre persoane individuale sau intre subiecţi colectivi. Din punct de vedere al obiectului putem distinge relaţii sociale care vizează valori economice sau extra economice; după plasarea ăn spaţiu avem relaţii sociale interne,private sau publice (in cadrul unui stat), şi relaţii internaţionale inglobind relaţii private sau publice care depăşesc frontierele unui stat. Aceste relaţii multiple care constituie realitatea socială sunt reglementate de reguli morale, de reguli de convieţuire socială, şi de reguli de drept ce cuprind norme de constringere.16.Premisele aparitiei raportului juridic. Premisele fundamentale ale apariţiei raportului juridic sunt: existenţa normei juridice, subiectele de drept şi faptele juridice. Orice raport juridic înseamnă în acelaşi timp o conexiune între planul general şi impersonal al normei juridice şi planul concret al realităţii în care părţile sunt determinate şi au anumite drepturi şi obligaţii bine individualizate. Putem conchide că raportul juridic este un raport social, concret istoric, voliţional, reglementat de norma juridică, în cadrul căreia participanţii se manifestă ca titulari de drepturi şi obligaţii prin exercitarea cărora se realizează finalitatea normei juridice.17.Structura raportului juridic.a) subiectele sau părţile între care se leagă raportul juridic civil. Sunt subiecte ale raporturilor juridice civile persoanele fizice şi persoanelejuridice; b) conţinutul, care este alcătuit din drepturile şi obligaţiile părţilor raportului juridic civil;c) obiectul, care cuprinde însăşi prestaţia (acţiunea sau inacţiunea) la care sunt îndreptăţite părţile ori pe care acestea sunt ţinute să o săvârşească(sau să se abţină de la săvârşirea ei); cu alte cuvinte, obiectul raportul juridic civil constă în conduita pe care o pot avea ori trebuie să o aibă părţile.Spunem că acestea sunt elemente constitutive în sensul că lipsa oricăruia din ele face să nu ne aflăm în faţa unui raport juridic. Cu alte cuvinte, raportul juridic civil este de neconceput în afara existenţei acestor trei elemente, care trebuie întrunite cumulativ.18.Conceptul si conditiile aparitiei raspunderii juridice. Termenul de „răspundere” in literatura juridică se foloseşte la fel ca şi termenul„responsabilitate”. Principiul responsabilităţii este unul din cel mai fundamentat principiu.Termenul de răspundere juridică este prezent in toate ramurile dreptului, asigurand eficacitatea ordinii de drept – prin care se inţelege menţinerea şi asigurarea ordinii sociale, precum şi stimularea atitudinei persoanei faţă de respectarea legii.Dintr-o perspectivă mai largă răspunderea juridică poate fi apreciată ca o expresie specifi că a ideii de responsabilitate socială umană căreia fi ecare individ e obligat să-şi asume şi suporte consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale. Fiecărui om/individ, cand se naşte, ii aparţine dreptul de a trăi; la randul său are obligaţia de a-i lăsa şi pe alţii să trăiască. Prin aceasta apare şi necesitatea de a respecta anumite norme morale, religioase, politice, culturale, juridice. Orice abatere de la aceste norme atrage după sine o anumită formă de răspundere.Oricărei forme de răspundere juridică ii aparţin anumite condiţii, temeiuri sau elemente fără de care individul nu poate fi atras la răspundere. Acestea sunt:a) conduita ilicită – faptul illicit: reprezintă condiţia obiectivă a răspunderii juridice.Prin conduită ilicită se inţelege o acţiune sau inacţiune care contravene prevederilor normei juridice.b) prejudiciul : rezultatul produs – vizează consecinţele săvarşirii faptei, daunelor societăţii sau unui individ. Expresia de prejudiciu aparţine vorbirii curente şi semnifică paguba, dauna, ştirbirea onorii, reputaţiei, a prestigiului cuiva.c) legătura cauzală dintre conduita ilicită şi rezultatul produs. Pentru ca o persoană să poată fi trasă la răspundere juridică nu este sufi cient să existe, pur şi simplu, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o persoană, insă este necesar ca intre conduita ilicită şi rezultatul produs să fi e un raport de cauzalitate, in sensul că fapta ilicită a provocat apariţia prejudiciului (acţiuneasa să fi e cauza producerii efectului păgubitor pentru ordinea de drept).d) vinovăţia subiectului actului illicit: se manifestă prin latura subiectivă a incălcării dreptului. Orice acţiune sau inacţiune a omului se caracterizează nu numai prin anumite trăsături materiale, ci constituie o manifestare a voinţei şi conştiinţei sale.e) inexistenţa cauzelor sau imprejurărilor care inlătură răspunderea juridică19.Notiunea dreptului afacerilor.Dreptul afacerilor:este o ramura a dreptulul formata din totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile patrimoniale si relatiile nepatrimoniale dar strins legate de cele patrimoniale,care apar intre persoanele si/sau juridice,care practica activitate de intreprinzator cu scopul de a obtine un venit permanent,precum si relatiile de interventie a statului in aceasta activitate.

20.Obiectul dreptului afacerilor. Dr. Afacerilor reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile social patrimoniale si personal nepatrimoniale ce apar intre persoane în legatura cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător.Obiectul dr. Afacerilor reprezintă relaţiile care apar în legătură cu activitatea economică aducatoare de profit între intreprinzători:a)relaţiile ce apar în legătură cu dobindirea mentinerea si incetarea calitatii de intreprinzator;b) relatiile ce apar intre intreprinzatori in legaturas cu desfasurarea acrivitatii economice ; c) relatii ce apar intre intreprinzator si stat; d) raporturi juridice patrimoniale.21.Istoria dreptului afacerilor. . Dreptul afacerilor este o denumire modernă a dreptului comercial. Pentru a studia evoluţia lui, trebuie să apelăm la istoria dezvoltării dreptului privat şi, desigur, a dreptului comercial.Adoptarea Codului comercial francez în 1807 a dus la divizarea dreptului privat în drept civil şi drept comercial. Se crease o situaţie în care raporturile juridice private erau reglementate concomitent de două legi diferite, adică o situaţie de „dualism al dreptului privat”.Dreptul civil este o ramură a dreptului care reglementează raporturile juridice patrimoniale şi cele personale nepatrimoniale dintre persoanele private (fizice şi juridice). Dreptul comercial apare ca un drept special faţă de dreptul civil, este o ramură (subramură) a acestuia şi reglementează raporturile juridice care apar între persoanele fizice şi persoanele juridice în activitatea de întreprinzător.Deşi se afirmă că dreptul comercial a apărut ca un drept al comercianţilor (negustorilor) în condiţiile statului feudal, la care a contribuit structura socială, pe de o parte, şi complexitatea dezvoltării activităţii comerciale şi de întreprinzător, pe de altă parte, unii cercetători întrezăresc norme ale dreptului comercial şi în dreptului antic. Istoria dreptului comercial cunoaşte trei perioade de dezvoltare: veche (antică), a evului mediu, modernă.22. Izvoarele dreptului afacerilor. Izvoarele dr. Afacerilor reprezinta formele specifice de exprimare a normelor juridice, adica actele juridice in care sunt incadrate aceste norme. Izvoarele dr. Afacerilor pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

a) dupa actiunea in spatiu:1.Izvoarele interne( legile elaborate de organelle RM)2.Izvoare internationale (reprezinta toate acordurile si

actele internationale in domeniul afacerilor la care RM e/e parte, Uzanţele comerciale INCOTERMS 2000)

b) Dupa forta juridica:1.legi ( Legile sunt izvoarele principale-n dreptul afacerilor şi sunt următoarele: Codul civil întrat în vigoare în 2003.Codul fiscal,vamal,constitutia RM adoptata 29.07.1994;codul civil al RM adoptat in 2002;Legea 845 adoptata in 1992;Legea cu privire la patenta de intreprinzator;Legea cu privire la protectia concurentei ;Legea cu privire la inregistrarea de stat a intreprinderilor si organizatiilor ;2.actele normative subordonate legii ;(hotaririle guvernului ;actele ministerelor si departamentelor ;actele BNM ;Actele comisiei nationale a valorilor imobiliare ;Actele corporative ;Actele autorizatiilor publice)Se mai cunosc si izv. ca : Obiceiul juridic (cutuma); practica judiciară şi arbitrală.23. Principiile dreptului afacerilor. Principiul libertăţii activităţii de întreprinzător îşi are fundamentul în art.9 şi 126 din Constituţie, potrivit cărora piaţa, libera iniţiativă economică şi concurenţa loială suni factorii de bază ai economiei, precum şi faptul că statul asigură libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător. Principiul concurenţei loiale, de asemenea, îşi are fundamentul în dispoziţiile art.9 şi 126 din Constituţie, prin care concurenţa este decretată ca un factor de bază al economiei statului şi stabileşte că statul sc obligă să asigure protecţia concurenţei loiale, ceea ce constă în adoptarea unor măsuri de protejare a întreprinzătorilor împotriva acţiunilor ilegale şi dăunătoare ale concurenţilor şi împotriva acţiunilor autorităţilor publice. Principiul inviolabilităţii investiţiilor persoanelor fizice şi juridice. Deşi rezultă din alt principiul al dreptului civil, şi anume inviolabilitatea proprietăţii private, principiul inviolabilităţii investiţiilor este consacrat în art.126 alin.(2) lit. h) din Constituţie, deoarece investiţii pot fi nu numai lucrurile asupra cărora se instituie un drept de proprietate, ci şi drepturile, tehnologiile, inovaţiile, ideile de afaceri şi alte valori incorporale. Principiul libertăţii comerţului, denumit libertatea de a revinde pentru a câştiga, este premisa esenţială pentru desfăşurarea normală a circulaţiei bunurilor, a valorilor şi cunoştinţelor, fiind consacrat în art. 126, al. 2 din Constituţie ca o obligaţie fundamentală a statului. Acest principiu exprimă nevoia de a înlătura orice obstacol de ordin economic, vamal, fiscal, de natură să incomodeze şi să împiedice această circulaţie pentru participanţii la comerţ.Principiul reglementării activităţii de întreprinzător din partea statului.Reglementarea economiei şi activităţii de întreprinzător din partea statului se efectuează în orice ţară, dar diferite sunt formele şi metodele acestei reglementări, care sunt determinate de situaţia politică, de nivelul dezvoltării economice şi sociale, tradiţiile istorice, specificul naţional, precum şi de alţi factori.24.Notiunea activitatii de intreprinzator.Activitatea de intreprinzator este activitatea cu privire la fabricarea productiei,executarea lucrarilor si prestarea serviciilor desfasurate de cetateni si asociatiile acestora in mod independent, din propria initiativa,in numele lor propriu si sub raspunderea lor patrimoniala,cu scopul de a-si asigura o sursa permanenta de venituri.Conform art.1 ,aliniatul 3 al legii cu privire la antreprenoriat si intreprinzator ,se mai considera activitate de intreprinzator ,activitatea in legatura cu crearea si utilizarea inovatiilor,rationalizarilor,descoperirilor stiintifice,operelor

de arta si literare,conform si altor obiecte ale proprietatii intelectuale.25.Dreptul de a desfasura activitatea de intreprinzator. Codul civil clasifică persoanele juridice în persoane juridice cu scop lucrativ şi persoane juridice cu scop nelucrativ (art. 55), dreptul de a desfăşura activitatea de întreprinzător având-o cele cu scop lucrativ (societăţile comerciale, societăţile cooperatiste, întreprinderile de stat şi municipale).Luând în considerare importanţa acestei activităţi, statul permite practicarea ei numai după înregistrarea oficială. Prin înregistrare se urmăresc mai multe scopuri: efectuarea unui control asupra persoanei care practică activitatea de întreprinzător, contracararea activităţii ilegale, ţinerea unei evidenţe statistice în vederea reglementării economiei, promovarea politicii de impozitare, informarea publicului asupra identităţii şi capacităţii persoanelor înregistrate.26. Obligaţia întreprinzătorilor de a obţine licenţa. Procedura de obţinere a licenţei. Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală) o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana care depune:a) declaraţia, ce conţine:denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice;genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă intenţionează să obţină licenţă;asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licenţă a responsabilităţii pentru respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi pentru veridicitatea documentelor prezentate.b) copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe buletinul de identitate al persoanei fizice;c) documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa. Documentele pot fi însoţite şi de copii pe suport electronic. Documentele se depun în original sau în copie. Datele din documentele şi informaţiile depuse se verifică prin procedura ghişeului unic. Declaraţia pentru eliberarea licenţei şi documentele anexate la ea se înregistrează conform borderoului, a cărui copie se expediază (se înmînează) solicitantului de licenţă, cu menţiunea privind data înregistrării declaraţiei, autentificată prin semnătura persoanei responsabile a autorităţii de licenţiere.Declaraţia pentru eliberarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care:a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective;b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor legislației.Despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă este informat în scris în cel mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării, indicîndu-se temeiurile refuzului.După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în modul stabilit.Autoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate, adoptă decizia privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.27.Obligatia intreprinzatorului de a tine contabilitatea. Persoanele fizice şi juridice care practică activitatea de întreprinzător sunt obligate prin art. 5 al Legii contabilităţii, nr. 426/1995, să organizeze şi să ţină contabilitatea proprie a activităţii comerciale pe care o desfăşoară. Ca instrument principal al gestiunii patrimoniului, stocării şi analizei rezultatelor obţinute, contabilitatea trebuie să asigure: înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea şi păstrarea informaţiei cu privire la patrimoniu; controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate, al procedeelor de prelucrare utilizate şi al exactităţii datelor contabile; furnizarea informaţiei necesare determinării patrimoniului naţional, executării bugetului, precum şi întocmirii raportului financiar pe ansamblul economiei naţionale.28.Notiunea de patrimoniu. Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor si obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate in bani), privite ca o suma de valori active si pasive strîns legate intre ele, aparţinând unor persoane fizice si juridice determinate. Deci, prin patrimoniu se înţelege ansamblul drepturilor şi obligaţilor unei persoane, care au sau reprezintă o valoare pecuniară, adică se pot evalua în bani. Termenul patrimoniu mai este definit sub două aspecte: în sens economic şi în sens juridic. În sensul economic, patrimoniul desemnează totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane, iar în sens juridic, patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic, evaluate în bani, care aparţin persoanei.   29.Componenta patrimoniului. În activul patrimoniului societăţii comerciale pot fi evidenţiate următoarele bunuri: a)Bunurile corporale sunt cele care au existenţă materială, aspect şi sunt percepute cu simţurile omului (o casă, un autoturism). Potrivit articolul 285 al Codului civil, bunurile corporale sunt lucrurile (obiectele corporale) în raport cu care pot exista drepturi şi obligaţii juridice.

a) Bunurile incorporale sunt cele care au o existenţă abstractă, imaterială, ce nu cad sub simţurile noastre. Astfel de bunuri sunt drepturile

patrimoniale, cum ar fi dreptul întreprinzătorului asupra denumirii de firmă, asupra mărcii de producţie sau de serviciu, drepturile de autor etc.

b) Bunurile mobile. Codul civil în art. 288 clasifică bunurile în mobile şi imobile. Mobile se consideră acele bunuri care nu au o aşezare fixă şi stabilă, fiind susceptibile de deplasare de la un loc la altul, fie prin ele însele, fie cu concursul unei forţe străine, cum sunt: animalele, lucrurile separate de sol etc.

c) Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o aşezare fixă şi stabilă, după cum sunt: pământul, clădirile şi, în general, cele legate de sol, care nu pot fi mutate din loc în loc, fără să-şi piardă valoarea lor economică (o casă, un teren etc.).

d) Din activul patrimoniului societăţii comerciale poate face parte şi întreprinderea ca complex patrimonial unic. În acest caz, se are în vedere sensul economic al întreprinderii ca un complex patrimonial unic (întreprindere-obiect de drept), şi nu cel juridic, de întreprindere-subiect de drept. Prin întreprindere-obiect de drept se înţelege un bun complex ce cuprinde un ansamblu de bunuri corporale şi incorporale, mobile şi imobile.

Mijloacele economice sunt compuse din totalitatea activelor materiale şi băneşti, care servesc la desfăşurarea activităţii întreprinzătorului. Aceste active se prezintă sub forma mijloacelor fixe şi mijloacelor circulante. Mijloacele fixe sunt bunuri materiale care iau parte la mai multe cicluri de producţie, consumându-se treptat şi transferându-şi parţial valoarea asupra produselor fabricate, pe măsura utilizării lor (amortizare). După natura activităţii lor economice, acestea se împart în: active fixe productive şi active fixe neproductive. După caracterul şi destinaţia lor în producţie, activele fixe se împart în: clădiri, utilaje, mijloace de transport etc.

Mijloacele circulante sunt bunuri destinate să asigure continuitatea producţiei şi circulaţia mărfurilor. Ele se consumă în întregime, în fiecare ciclu de producţie, îşi schimbă forma materială şi trec succesiv prin fazele de aprovizionare, producţie şi desfacere.

Activele circulante se grupează în active circulante materiale, active circulante băneşti şi plasamente şi active circulante în decontare.

a) Activele circulante materiale sunt formate din: materii prime, materiale, combustibil, semifabricate, producţie neterminată, produse finite, ambalaje;

b) Activele circulante băneşti sunt constituite din sume de bani aflate în casieria unităţii, în conturi la diferite bănci, acreditive etc.

c) Activele circulante în decontare sunt valori materiale sau băneşti avansate de societate unor firme sau persoane fizice, care urmează să fie decontate ulterior (cambia, biletul la ordin, cecul etc.).

Sursele mijloacelor economice,1 adică locul de provenienţă al acestora sau modul de dobândire. Din punct de vedre al surselor, mijloacele economice pot fi clasificate în:

e) Capital propriu – fonduri băneşti care reprezintă capitalul social şi fondurile proprii;

f) Capital atras – datorii băneşti ale comerciantului faţă de alţi agenţi economici sau faţă de stat, provenite din decalajul format între data unor lucrări, prestări de servicii sau executarea de lucrări ori diverse alte obligaţii de plată şi momentul efectiv al plăţii. Prin urmare, în astfel de cazuri, între momentul primirii fondurilor băneşti şi achitarea lor trece o perioadă de timp, în care sunt atrase în circuitul economic al comerciantului în cauză (de unde denumirea de capital atras).

g) Creditele şi împrumuturile – de la bănci pentru sumele primite sub formă de credite, în vederea acoperirii temporare a necesarului de fonduri băneşti.

30.Sursele economice ale intreprinzatorului.Capitalul propriu si capitalul atras. Capitalul apartine intreprinzatorilor sau actionarilor (societate pe actiuni).Capitalul propriu este reprezentat mai intai de capitalul adus la inceput de intreprinzatori sau actionari, la care se adauga beneficiile nedistribuite si trecute la rezerva, precum si din suma dobandita din beneficial anului pentru amortizare. Capitalul se inscrie in pasivul unui bilant, intrucat constituie o datorie a intreprinzatorului sau a unei societati pe actiuni fata de intreprinzatorii si actionarii care au participat la formarea lor. Formarea materiala a capitalului

1

se gaseste in activul bilantului sub forma cladirilor in care se desfasoara activitatile economice (masini, utilaje, instalatii) adica bunurile destinate activitatilor economice din care obtin alte bunuri.Dupa modelul de participare la activitatea economica in care se consuma si se inlocuiesc componentele capitalului, acesta se imparte in capital fix si capital circulant.Capitalul fix este format din bunuri (cladiri, utilaje, instalatii) care participa la mai multe cicluri de productie, se uzeaza treptat si se inlocuiesc dupa mai multi ani de utilizare.Capitalul circulant este format din materii prime, combustibil, energie, care sunt consummate intr-un singur ciclu de productie si inlocuite la fiecare ciclu. Componentele capitalului sunt in permanenta supuse perfectionarii, actionand asupra acestora, pe o parte cerintele pietei, iar pe de alta parte posibilitatile oferite de realizarile cunoasterii umane.Capitalul atras.Datoriile băneşti ale comerciantului faţă de alţi agenţi economici sau faţă de stat, provenite din decalajul format între data unor lucrări, prestări de servicii sau executarea de lucrări ori diverse alte obligaţii de plată şi momentul efectiv al plăţii. Fac parte din aceste fonduri datoriile comerciantului faţa de alţi agenţi economici pentru mărfurile livrate, serviciile prestate sau lucrările executate de aceştia; obligaţiile comerciantului faţă de bugetul statului; obligaţiile faţă de angajaţi pentru sumele ce li se cuvin cu titlu de salariu. 31.Mijloace economice ale intreprinzatorului.Active fixe si active circulante.Active fixe. Bunuri materiale a caror valoare se transmite indirect produsului finit. Se au in vedere: - cladiri ale intreprinderilor; - terenurile; - instalatii si diverse echipamente de investitii, cunoscute sub denumirea de mijloace fixe.Active circulante .Se consuma integral la prima lor utilizare, transmitandu-si valoarea asupra bunurilor produse, a serviciilor sau a lucrarilor realizate.Mai poarta denumirea si de active tangibile, deoarece ele au substanta materiala si se concretizeaza in : stocuri si productie in curs de executie, creante, titluri de plasament (investitii financiare pe termen scurt), disponibilitati banesti.Aceste active se afla intr-o continua miscare si reinnoire in cadrul procesului de productie. 

32.Intreprinzatorii-subiecte ale dreptului afacerilor.Intreprinzatorii individuali sunt subiecte ale dreptului afacerilor. Întreprinzător individual este persoana fizică, cu capacitate deplină de exerciţiu, cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid, domiciliat în Republica Moldova, care practică activitate de întreprinzător, în nume şi pe risc propriu, fără a constitui o persoană juridică şi este înregistrat în modul stabilit de lege.Întreprinzătorul individual se prezintă în raporturile juridice civile ca persoană fizică, însă asupra activităţii de întreprinzător se aplică regulile care reglementează activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ, dacă din lege sau din esenţa raporturilor juridice nu rezultă altfel. Întreprinzătorul individual este în drept să practice orice activitate neinterzisă de lege.

33.Intreprinzatorul persoana fizica.- Titularul patentei de intreprinzator. Titular al

patentei de întreprinzător poate fi orice cetăţean al R.Moldova, cetăţean străin sau apatrid, cetăţenia persoanei care solicită patenta neavând nici o importanţă. O cerinţă semnificativă, în cazul patentei de întreprinzător, este principiul stabilirii de domiciliu, adică locuirea permanentă pe teritoriul R.M. O altă cerinţă faţă de titularul de patentă este corespunderea abilităţii personale cu cerinţele de calificare necesare pentru practicarea genurilor de activitate indicată în patentă. Un aspect important pentru dsfăşurarea activităţii de întreprinzător în temeiul patentei este lipsa necesităţii de înregistrare a activităţii sau de primire a licenţei. Mai mult decât atât, titularul de patentă nu cade sub incidenţa cerinţelor ce presupun prezentarea dărilor de seamă financiare şi statistice, de ţinere a evidenţei contabile şi financiare, de efectuare a operaţiunilor şi decontărilor de casă.Pentru a obţine patenta de întreprinzător, persoana fizică trebuie să se adreseze cu o cerere la Inspectoratul fiscal teritorial de la domiciliu sau din locul în care intenţionează să desfăşoare activitatea (sau Primăriei, dacă în localitate nu există oficiu al inspectoratului fiscal). La cerere se anexează următoarele acte: actul ce confirmă calificarea solicitantului de patentă; autorizarea autorităţii publice locale; actele ce confirmă dreptul asupra mijlocului de transport care va fi utilizat în activitatea de întreprinzător; contractul de locaţiune sau actul de proprietate; contractul de asigurare obligatorie şi bonul de plată a taxei pentru patentă. Activitatea de întreprinzător individual în baza patentei de întreprinzător este impozabilă în felul următor – în fiecare lună titularul patentei plăteşte o taxă fixă pentru patentă. Această plată conţine următoarele impozite: impozitul pe venit, taxa pentru utilizarea resurselor naturale, taxa pentru amplasarea unităţilor comerciale, taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru dreptul de transportare a călătorilor, precum şi deducerile în bugetul de stat al asigurărilor sociale.Titularul patentei de întreprinzător are următoarele obligaţii:- să desfăşoare activitatea numai în locurile permise în aceste scopuri de autoritatea administraţia publice locale; - să respecte drepturile şi interesele consumatorului; - să respecte cerinţele legale impuse celor care desfăşoară genul de activitate respectiv, inclusiv normele sanitare, antiincendiare; - să afişeze patenta sau copiile ei autentificate de notar vizibil în locurile unde îşi desfăşoară activitatea de întreprinzător persoana fizică.La practicarea activităţii de întreprinzător în baza patentei de întreprinzător deţinătorul patentei nu este în drept să angajeze lucrători pentru desfăşurarea activităţii, să încheie

tranzacţii cu întreprinderea individuală a cărei fondator este el sau careva dintre membrii familiei sale.Încetarea activităţii în baza patentei de întreprinzător se efectuează în baza următoarelor condiţii:- expirarea termenului pentru care a fost eliberată; - renunţarea titularului de patentă; - pierderea capacităţii de muncă; - decesul titularului de patentă; - aplicarea faţă de titularul patentei a unor sancţiuni administrative.Titularul de patentă răspunde pentru obligaţiile asumate în activitatea de întreprinzător cu tot patrimoniul său, excepţie făcând bunurile care, potrivit legii, nu pot fi urmărite.

-Intreprinzatorul individual. Intreprinzător individual este persoana fizică, cu capacitate deplină de exerciţiu, cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid, domiciliat în Republica Moldova, care practică care practică activitatea de întreprinzător în nume propriu şi din cont propriu, administrează personal afacerile, emite independent decizii, asigură întreprinderea cu cele necesare şi poartă răspundere pentru rezultatele ei. Procedura de înregistrare a Î.I. este prevăzută de art.28-31 al Legii nr.220-XVI din 19.10.2007. Pentru înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual, la oficiul teritorial al Camerei în a cărui rază de desevire se află sediul acestuia (viza de domiciliu), se depun următoarele documente:cererea de înregistrare, conform modelului aprobat de Camera Înregistrării de Stat; buletinul de identitate a fondatorului sau reprezentantul acestuia, împuternicit prin procură autentificată în modul stabilit de lege; documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare. Oficiul teritorial al Camerei, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor, adoptă decizia de înregistrare a întreprinzătorului individual. Decizia de fondare a întreprinderii individuale trebuie să conţină:datele de identificare a fondatorului: numele, prenumele, data şi locul naşterii, cetăţenia, domiciliul, numărul actului de identitate;denumirea de firmă a întreprinderii. Conform prevederilor art. 14 alin.(5) din Legea nr. 845/1992, în firma întreprinderii individuale trebuie să se includă cuvintele: „întreprindere individuală” ori prescurtat „Î. I.” şi numele, cel puţin, a unui posesor. De pildă, „Întreprinderea individuală Rotaru” sau „Î.I. Rotaru”;sediul întreprinderii, care poate fi domiciliul fondatorului ori un local închiriat sau cumpărat; data înfiinţării întreprinderii, care este data înscrierii ei în Registrul de stat;genul de activitate a întreprinderii;condiţiile lichidării întreprinderii.Înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual nu se admite în cazul în care:persoana fizică este deja înregistrată în calitate de întreprinzător individual; - persoana respectivă este lipsită, prin hotărîrea instanţei de judecată, de dreptul de a  practica activitate de întreprinzător; - în cazul în care pe numele persoanei au fost înregistrate anterior întreprinderi care nu funcţionează şi care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au datorii la bugetul public naţional. În asemenea cazuri, oficiul teritorial al Camerei adoptă decizia de a refuza înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual.

Ca formă de organizare a activităţii de întreprinzător întreprinderea individuală poate fi utilizată: de comercianţii locali care vând mărfuri şi produse cu amănuntul, de proprietarii de mici restaurante, cafenele, magazine de mezeluri, ţigări, băuturi răcoritoare şi alcoolice; de prestatorii individuali de servicii: frizeri, reparatori de încălţăminte, de aparatură tele-radio, de ceasuri şi automobile; de micii producători locali (meşteşugari) de obiecte din ceramică, de butoaie, de mobilă din lozie etc.

Întreprinderea individuală poate utiliza munca salariaţilor. Aceştia, producând şi comercializând mărfuri, prestând servicii, devin reprezentaţii fondatorului, îi creează drepturi şi obligaţii, iar în cazul în care încalcă drepturile consumatorului, răspunderea în faţa clientului o poartă fondatorul. Întreprinderea este obligată să plătească toate impozitele şi taxele prevăzute de legislaţie. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile personale ale întreprinzătorului, care este obligat să ţină evidenţa contabilă a veniturilor obţinute din această activitate, precum şi evidenţa cheltuielilor suportate. Evidenţa va fi ţinută numai pentru mărfurile şi producţia destinată activităţii economice, dar nu şi pentru cele destinate uzului personal. Fondatorul întreprinderii indi-viduale răspunde nelimitat pentru obligaţiile întreprinderii individuale cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care nu pot fi urmărite. Ea îşi încetează activitatea la data radierii sale din Registrul de stat, pentru care fapt fondatorul depune o declaraţie, indicând data la care încetează să activeze ca întreprinzător.

-Gospodaria taraneasca. este o întreprindere individuală, bazată pe proprietatea privată asupra terenurilor agricole (denumite în continuare terenuri) şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole.

Gospodăria ţărăneasca se poate constitui şi dintr-o singura persoană fizică. Dreptul la constituirea gospodăriei ţărăneşti îl au persoanele fizice care au atins vârstă de 18 ani, dispun de capacitate de exerciţiu deplină şi posedă teren cu drept de proprietate privată. O persoană fizică poate fi fondatorul (membrul) numai al unei gospodării ţărăneşti. Pentru constituirea gospodăriei ţărăneşti persoana fizică trebuie să depună o declaraţie de constituire semnată de fondator şi de potenţialii membri ai acesteia în formă autentică.În declaraţia de constituire a gospodăriei trebuie să se indice:a)denumirea completă şi abreviată a gospodăriei; b)sediul gospodăriei; c)numele, prenumele, data naşterii, cetăţenia şi domiciliul fondatorului şi al potenţialilor membri ai ei, gradul de rudenie al acestora cu fondatorul; d)numerele de înregistrare, amplasarea şi suprafaţa, conform cadastrului bunurilor imobile, a terenurilor în proprietate individuală

sau proprietate comună, inclusiv a terenurilor din extravilan considerate grădini, precum şi a terenurilor arendate; e)componenţa altor bunuri imobiliare care se transmit în proprietate comună membrilor gospodăriei.Denumirea gospodăriei ţărăneşti va conţine cuvintele: gospodărie ţărănească, numele fondatorului şi sediul gospodăriei. Sediul gospodăriei ţărăneşti este în unitatea administrativ-teritorială de nivelul întâi în a cărei Primărie este înregistrată. Pentru înregistrarea gospodăriei ţărăneşti, fondatorul prezintă Primăriei: a)declaraţia de constituire;b)copiile de pe documentele ce confirmă dreptul de proprietate privată al fondatorului şi al potenţialilor membri ai gospodăriei asupra terenurilor; c) copiile de pe contractele de arendă a terenurilor, după caz, autentificate de secretarul Primăriei; d) bonul de plată, pe contul Primăriei, a taxei de înregistrare a gospodăriei.

În decursul unei săptămâni din ziua prezentării documentelor, Primăria înregistrează gospodăria ţărănească, efectuând înscrieri de rigoare în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), şi eliberează certificatul de înregistrare sau emite o decizie privind refuzul de a înregistra gospodăria.

Decizia motivată a Primăriei privind refuzul de a înregistra gospodăria ţărănească se remite fondatorului în scris.

Pot fi membri ai gospodăriei ţărăneşti, în afară de conducător, următoarele persoane apte de muncă: soţul (soţia), părinţii, copiii, inclusiv adoptivi, fraţii, surorile şi nepoţii lui care au atins vârsta de 16 ani. Primirea în gospodăria ţărăneasca se face cu acordul membrilor ei, iar ieşirea se face la cerere şi nu necesită acordul celorlaltor membri ai ei.34.Notiune de persoana juridica cu scop lucrativ.Persoane juridice cu scop lucrativ sunt societăţile comerciale, întreprinderile de stat şi municipale, cooperativele de producţie şi cooperativele de întreprinzător .Fondatorii societăţilor comerciale urmăresc scopul de a obţine beneficii din activitatea societăţii şi a le împărţi între ei cu titlu de dividend. Altfel spus, persoanele juridice cu scop lucrativ sunt constituite şi gestionate de fondatori, asociaţi, membri, acţionari pentru obţinerea anumitor foloase materiale (legiuitorul a interzis donaţiile dintre ele)35.Clasificarea persoanelor juridice cu scop lucrativ: de drept public(intreprinderea de stat;intreprinderea municipala.);de drept privat: societatile comerciale : societati de persoane( societatea in nume colectiv;societatea in comandita) si societati de capital (societatea pe actiuni si srl); societatile cooperatiste:cooperativa de productie; cooperativa de intreprinzator.36.Conditii generale de constituire a persoanelor cu scop lucrativ.Fondatorii societăţii comerciale. Constituirea societăţilor comerciale poate fi efectuată de către persoane fizice şi juridice. Conform art. 31 al Legii nr. 1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, sunt consideraţi fondatori persoanele fizice şi juridice care au luat decizia de a o înfiinţa. Fondatorii semnifică persoanele care îşi asumă riscul în contextul organizării unei afaceri. Anume fondatorul este cel care determină obiectivele unei afaceri, fiind persoana care, având iniţiativa constituirii unei afaceri, se angajează să reunească capitalul necesar constituirii şi potenţialul personal, precum şi să îndeplinească formalităţile prevăzute de lege în acest scop. La constituirea unei societăţi comerciale pot participa persoane fizice şi juridice care nu sunt interzise prin lege sau hotărâre judecătorească. În conformitate cu legislaţia în vigoare, fondatori pot fi cetăţeni ai R.Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, persoane juridice naţionale şi străine, statul şi unităţile administrativ-teritoriale. Pentru ca persoana fizică să fondeze o societate comercială, ea trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu. Potrivit art. 20 alin.(l) din Codul civil, capacitatea deplină de exerciţiu se dobândeşte la atingerea majoratului, adică la 18 ani. După împlinirea acestei vârste, persoana poate participa la fondarea unei societăţi comerciale şi semna actul ei de constituire, cu excepţia cazului de incapacitate, declarată în condiţiile art. 24 din Codul civil sau în alte cazuri de limitare prin lege sau hotărâre judecătorească a persoanei în capacitate.Elaborarea, aprobarea şi autentificarea actelor constitutive. Constituirea persoanelor juridice poate fi divizate condiţional în două etape:etapa contractuală(consensuală);etapa de înregistrare.Etapa contractuală (consensuală)Etapa contractuală este etapa iniţială şi ea poate fi divizată în următoarele perioade : elaborarea actelor constitutive;aprobarea actelor;autentificarea (semnarea) lor.Elaborarea şi aprobarea actelor constitutive Punctul de plecare în constituirea unei întreprinderi este întocmirea actelor constitutive ale unei societăţi. Prin utilizarea termenului de act de constituire legiutorul desemnează atît actele unipersonale(declaraţiile de constituire), cît cele pluripersonale (contractele). La o analiză a actului de constituire, se disting 4 caractere juridice, care ilustrează că actul este solemn, plurilateral, cu titlul oneros şi comutativ.a)Caracterul solemn al actului de constituire rezultă din dispoziţiile art. 107 al Codului civil, potrivit căruia acesta se autentifică notarial. Nerespectarea solemnităţii actului juridic atrage nulitatea lui (art.213). b)Caracterul plurilateral al a actului de constituire rezultă din definiţia legală a societăţii comerciale al cărei capital social este constituit din participaţiuni ale fondatorilor (membrilor). Folosind pluralul, legiuitorul a vrut să ilustreze că, de regulă, societatea se constituie din mai multe persoane care doresc să lucreze în interes propriu, implicând activitatea şi bunurile acestora.Ca excepţie, apar societăţile cu răspundere limitată (Codul civil, art. 145) şi societăţile pe acţiuni (art. 156) care pot fi constituite şi de o singură persoană, iar actul lor de constituire va fi unilateral.c)Caracterul oneros al actului de constituire decurge din faptul că fiecare asociat înţelege să devină membru al viitoarei entităţi colective în scopul - vădit

patrimonial - de a obţine o cotă predeterminată din câştigul prezumabil sau, altfel spus, din „foloasele ce ar putea deriva" şi care trebuie împărţite intre ei.d)Caracterul comutativ. Printre actele de natură oneroasă al actelor de constituire se înscrie în categoria celor comutative, întinderea obligaţiilor pe care şi le asumă fiecare fondator nu depinde de un eveniment viitor (aleas), ci este cunoscută de părţi, adică este certă şi determinantă la momentul semnării contractului. Faptul că rezultatele economice ale activităţii desfăşurate în comun se pot concretiza nu numai în beneficii, ci şi în eventuale pierderi, nu transformă contractul de societate într-o operaţiune aleatorie.e)Caracterul comercial al actelor de constituire este determinat de obiectul de activitate al viitoarei societăţi care desemnează activitatea de întreprinzător preconizată de societate şi care trebuie să fie indicat în actul de constituire. Totul ce face o societate comercială o face în scopul obţinerii profitului, faptul acesta fiind de esenţă. Actele cu titlu gratuit constituie o excepţie. El se face numai dacă adunarea generală a decis să atribuie o parte din profit realizării scopurilor filantropice.

37.Inregistrarea de stat a persoanelor juridice cu scop lucrativ. Persoanele juridice, filialele si reprezentanţele lor sunt înregistrate de către oficiile teritoriale ale Camerei Înregistrării de Stat în termen de pînă la 5 zile lucrătoare de la data prezentării tuturor documentelor necesare înregistrării. De asemenea, înregistrarea persoanei juridice se efectuiază şi în regim de urgenţă (24 ore sau 4 ore), precum şi în zi de odihnă sau sărbătoare.Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice se prezintă:buletinele de identitate ale fondatorilor sau reprezentanţilor acestora, împuterniciţi prin procură autentificată în modul stabilit de lege, precum şi al administratorului persoanei juridice;dovada achitării taxei de înregistrare;cererea de înregistrare conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat;hotărîrea de constituire şi actele de constituire ale persoanei juridice, în funcţia forma juridică de organizare, în două exemplare;avizul Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare - pentru societăţile de asigurare, fondurile nestatale de pensii şi asociaţiile de economii şi împrumut.

38.Notiunea de societate in nume colectiv.SNCeste societatea comerciala ,constituita din cel putin 2 persoane si nu mai mare de 20 de persoane fizice,ale carei membri practica in conformitate cu actul de constituire,activitate de intreprinzator in numele societatii si raspund solidar si nelimitat pentru obligatiile acesteia.

39.Functionarea SNC. a)Deliberarile si deciziile asociatilorAvând în vedere numarul mic al asociatilor în nume colectiv, legea nu institutionalizeaza adunarea generala a asociatilor acestei societati.Legea nr.31/1990 prevede ca deciziile se iau prin votul asociatilor care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social în urmatoarele cazuri: - alegerea unuia sau mai multor administratori ai societatii, cu stabilirea puterilor, duratei însarcinarii si eventuala lor remuneratie, afara numai daca prin contractul de societate nu se dispune altfel (art.47); - revocarea administratorilor sau limitarea puterilor lor, cu exceptia cazului când administratorii au fost numiti prin contractul de societate (art.47alin.2);  - rezolvarea divergentelor dintre administratori când sunt obligati sa lucreze împreuna sau a opozitiei unui asociat privind operatiile care depasesc operatiile obisnuite comertului pe care îl exercita societatea (art.46 si art.48 alin.2);  - aprobarea bilantului societatii (art.56); - raspunderea administratorilor (art.56);  b) Administratorii societatii Societatea în nume colectiv este administrata de unul sau mai multi asociati numiti în calitate de administrator, prin contractul de societate sau alesi în timpul functionarii societatii art.3 si art.47 din Legea nr.31/1990.   Administratorii pot face toate operatiile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societatii, afara de restrictiile stabilite prin contractul de societate.   Daca prin contractul de societate nu s-a aratat administratorul care are puterea de reprezentare a societatii, legea prezuma ca dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator (art.45 din Legea nr.31/1990) c) Controlul gestiunii societatii       Datorita numarului mic de asociati si a volumului redus al activitatii, societatea în nume colectiv nu are anumite persoane special desemnate pentru exercitarea controlului asupra gestiunii administratorilor, asa cum sunt cenzorii în societatile de capitaluri si, în anumite cazuri, în societatea cu raspundere limitata.

40.Notiunea de societate in comandita.SC este societatea comerciala in care,de rind cu membrii care activeaza in numele societatii,practica activitate de intreprinzator ,cel putin 2 persoane fizice si /sau juridice dar nu mai mult de 20 persoane fizice si /sau juridice, printre care o parte din asociati denumiti comanditati poarta raspundere solidara si nelimitata pentru obligatiile intreprinderii,iar cealalta parte din asociati denumita comanditari poarta raspundere in limitele aportului varsat la crearea intreprinderii,care si-au asociat bunurile sub aceeasi firma,in baza documentului de constituire incheiat dintre acestia.

41.Administrarea SC. Administrarea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi (art.138 alin.1 fraza I din Codul civil). Excluderea asociaţilor comanditari de la administrarea societăţii este menită să apere interesele terţilor. Actele care angajează societatea nu pot fi încheiate de asociaţii comanditari, care au o răspundere limitată, ci numai de asociaţi comanditaţi, care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Modul de conducere, de administrare şi de reprezentare a societăţii de către

comanditaţi este conturat de dispoziţiile Codului civil referitoare la societatea în nume colectiv (art.138 alin.1 fraza a II-a din cod). Astfel, în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, dreptul de a administra şi reprezenta societatea aparţine fiecărui comanditat. Asociaţii, însă, vor putea decide ca administrarea şi reprezentarea societăţii în comandită să fie efectuată în comun de către toţi asociaţii comanditaţi ori să fie delegată unuia sau mai multora dintre aceştia. În ceea ce priveşte posibilitatea desemnării unui terţ în funcţia de administrator, considerăm că acest lucru nu este posibil la o societate în comandită, prevederile art.138 alin.1 din cod având un caracter imperativ. În cazul în care când prin actul constitutiv se stipulează că, în exercitarea prerogativelor de administratori ai societăţii, comanditaţii vor lucra împreună, decizia privind efectuarea oricărui act de administrare trebuie să fie adoptată cu consimţământul unanim al acestora.În principiu, comanditaţii desemnaţi ca administratori vor putea avea iniţiativa oricăror operaţiuni comerciale care se circumscriu celor efectuate în mod obişnuit de societate, fără să aibă nevoie în acest sens de acordul prealabil al celorlalţi asociaţi. Dacă însă operaţiunea proiectată depăşeşte limitele determinate de domeniul curent de activitate al societăţii administratorul va avea nevoie de acordul tuturor asociaţilor (art.138 alin.2 fraza a II-a din cod).

42.Notiunea de societate cu raspundere limitata. Societate cu răspundere limitată este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii. Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită de una sau de mai multe persoane. Membrii societăţii cu răspundere limitată nu poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia. Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea societăţii, în limitele participaţiunii lor la capitalul social. Societatea cu răspundere limitată are denumire deplină şi poate avea denumire abreviată. Denumirea deplină şi cea abreviată trebuie să includă sintagma în limba de stat “societate cu răspundere limitată” sau abrevierea “S.R.L.”

43.Structura organizatorica a SRL. Organizarea şi funcţionarea societăţii.Organele societăţii cu răspundere limitată sunt adunarea generală,administratorii şi cenzorii. Adunarea asociatilor decide în toate problemele careinteresează societatea. Principalele atribuţii ale adunării asociaţilor sunt următoarele:să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net; să desemneze pe administratori şi cenzori, să-i revoce şi să le dea descărcare deactivitatea lor; să decidă urmărirea administratorilor  şi cenzorilor pentru daunelepricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite; să modifice actul constitutiv.Hotărârile adunării generale se iau prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, dacă prin actul constitutiv nu se prevedealtfel. În cazul în care nu se întrunesc majorităţile stabilite, se va convoca o nouă adunare. La a doua convocare, adunarea va decide cu majoritatea de voturi pronunţate, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea de capital reprezentată.Administrarea societăţii cu r ăspundere limitată se efectuează de unul sau mai mulţi administratori sau geranţi. Administratorii pot fi membri asociaţi sau specialişti neasociaţi. În dreptul elveţian, dacă prin statut nu se prevede altfel, fiecare asociat arecalitatea de a conduce şi de a reprezenta societatea. Administratorii sunt numiţi prinactul constitutiv sau, ulterior, de adunarea generală. De obicei, administratorii sunt desemnaţi pe o perioadă nedeterminată. În tăcerea actului constitutiv, se consider ă că alegerea lor coincide în timp cu durata societăţii.Atribuţiile administratorilor sunt prevăzute prin lege. Administratorii au capacitatea de mandatari. În limitele obiectului de activitate, administratorii sunt îndrituiţi să încheie orice acte juridice necesare pentru funcţionarea societăţii. Puterile administratorilor nu pot fi delegate. În activitatea pe care o desfăşoară, administratorii trebuie să acţioneze numai în interesul societăţii. Răspunderea administratorilor,pentru prejudiciile produse societăţii, va fi civilă sau penală.În societatea cu r ăspundere limitată în care numărul asociaţilor sau capitalulsocial depăşeşte un anumit plafon se numesc obligatoriu, ca organ de control, cenzori.Ei mai sunt denumiţi comisari de conturi sau comisari de supraveghere. Cenzorii senumesc de adunarea asociaţilor. Societatea poate avea unul sau mai mulţi cenzori. Eiau următoarele obligaţii: să supravegheze gestiunea societăţii; să verifice situaţiile financiare; să comunice adunării asociaţilor rezultatele controlului.

44.Particularitatile reorganizarii si lichiditatii SRL. Operatiunile de dizolvare si lichidare ale unei societati comerciale cu raspundere limitata presupun o serie de inregistrari in patrimoniul societatii in cauza, specifice etapei de dizolvare/lichidare in care aceasta se afla societatea. Dizolvarea si lichidarea societatiiSRL de dizolva in urmatoarele cazuri:expirarea duratei societatii;imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea obiectivului propus;hotararea adunarii generale;falimentul societatii;micsorarea capitalului social sub limita legala, daca asociatii nu hotarasc completarea lui;incapacitatea, excluderea, retragerea sau moartea unuia dintre asociati cind datorita acestor cauze numarul asociatilor s-a redus la unul si nu exista clauza de continuare cu mostenitorii nici de continuare cu un singur asociat.Dizolvarea societatii inainte de expirarea termenului fixat pentru durata societatii nu are efect fata de terti numai dupa trecerea unui termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial a hotararii.Tertii pot face opozitie la dizolvarea in termen de 30 de zile aratat mai sus care se adreseaza instantei de la sediul societatii. Reorganizare este un procedeu juridic de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor prin succesiune de la o persoană juridică la alta

potrivit căreia succesorul continuă raporturile juridice în locul predecesorului său. Ca efect al reorganizării se produce fie dizolvarea unor persoane juridice (absorbţia), fie constituirea altora (separarea), fie că dizolvarea unora şi constituirea altora se produc concomitent (contopirea şi divizarea). Dizolvarea unor şi constituirea altor persoane juridice nu apar ca un scop în sine al reorganizării ci reprezintă fenomene accesorii ale acestor operaţiuni. O situaţie cu totul deosibită se creează la transformare, deoarece la aceasta nu are loc nici dizolvarea şi nici constituirea unei persoane juridice noi, ci aceeaşi persoană juridică îşi continuă activitatea dar în altă formă, în altă haină juridică. 

45.Notiunea de societate pe actiuni. Societate pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii. ocietatea pe acţiuni poate fi constituită de una sau de mai multe persoane.  Acţionarii nu răspund pentru obligaţiile societăţii. Ei suportă, în limitele participaţiunii lor la capitalul social, riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii. Acţionarul care nu a vărsat în termen aportul subscris răspunde subsidiar pentru obligaţiile societăţii, în limita părţii nevărsate. Societatea pe acţiuni are denumire deplină şi poate avea denumire prescurtată. în denumirea deplină şi prescurtată trebuie să se includă sintagma în limba de stat “societate pe acţiuni” sau abrevierea “S.A.”.

46.Constituirea societatii pe actiuni. În actul de constituire trebuie să se indice:  a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridica;b)denumirea societatii:c)obiectul de activitate:;d)participatiunile asociatilor,modul si termenul lor de varsare; e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost făcute asemenea aporturi;  f) sediul;   g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii; h) modul de reprezentare; i) filialele şi reprezentanţele societăţii;  j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate. în actul de constituire al societăţii pe acţiuni trebuie să se indice:  a) numele sau denumirea fondatorilor;  b) cuantumul capitalului social;  c) numărul, tipul şi valoarea nominală a acţiunilor; clasele de acţiuni şi numărul de acţiuni de fiecare clasă; d) mărimea aportului şi numărul de acţiuni atribuit fiecărui fondator; f) modul de ţinere a registrelor societăţii; g) ordinea de încheiere a contractelor cu conflict de interese.

47.Organul executiv al societatii. Organul executiv asigură indeplinirea hotăririlor adunării generale a acţionarilor şi a deciziilor consiliului societăţii. Organul executiv al societăţii dirijează intreaga activitate a societăţii, cu excepţia chestiunilor ce ţin de competenţa adunării generale a acţionarilor şi a consiliului societăţii. Conducerea operativă este efectuată de către Organul Executiv – Directorul Societăţii desemnat în funcţie de către Consiliul Societăţii.

48.Organul de control al societatii pe actiuni.Au drept control asupra societatii:asociatii; cenzorii;auditorii financiari; auditorii interni si persoanele cu atributii de control financiar preventiv.

49.Capitalul social al societatii pe actiuni. Capitalul social al societăţii determină valoarea minimă a activelor nete ale societăţii, care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor şi acţionarilor. Capitalul social al societăţii nu poate fi mai mic de 20000 lei. Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite în contul achitării acţiunilor şi va fi egal cu suma valorii  nominale (fixate) a acţiunilor plasate, dacă aceasta a fost stabilită. Dacă valoarea aporturilor efectuate în contul plăţii acţiunilor depăşeşte valoarea nominală (fixată) a  acţiunilor plasate, această depăşire constituie capitalul suplimentar al societăţii, care poate fi utilizat numai pentru majorarea, capitalului social al societăţii. Dacă societatea a plasat acţiuni a căror valoare nominală (fixată) nu a fost stabilită, capitalul social va fi egal cu valoarea sumară a aporturilor depuse în contul plăţii acţiunilor. Mărimea capitalului social se indică în statut, bilanţ, registrul acţionarilor şi pe foaia cu antet ale societăţii.50.Actiunile. Acţiunea este un document, avînd una din formele prevăzute la art.11 alin.(2), care atestă dreptul proprietarului lui (acţionarului) de a participa la conducerea societăţii, de a primi dividende, precum şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia. Statutul societăţii va stabili acţiunile plasate de societate. Acţiunile plasate se înregistrează în mod obligatoriu în Registrul de stat al valorilor mobiliare, ţinut de Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Sînt considerate lasate acţiunile achitate în întregime de primii lor achizitori (subscriitori), înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare şi în registrul acţionarilor societăţii. Acţiunile  societăţii pot avea valoare nominală care trebuie să se împartă la un leu. Toate acţiunile ordinare ale societăţii  vor  avea valoare nominală egală. Valoarea nominală a acţiunii se aprobă de adunarea constitutivă sau  de adunarea generală a acţionarilor şi se indică în documentele de constituire ale societăţii şi în alte documente prevăzute de prezenta lege şi de legislaţia cu privire la valorile mobiliare. În cazul plasării acţiunilor a căror valoare nominală nu este determinată, adunarea generală a acţionarilor este în drept să fixeze valoarea acţiunii în decizia de emitere a acestora. Valoarea fixată a

acţiunii nu se indică în documentele de constituire ale societăţii şi se foloseşte la determinarea mărimii capitalului social. Valoarea nominală (fixată) a acţiunii reflectă partea de capital social al societăţii ce revine unei acţiuni plasate.51.Notiunea si esenta societatii cooperatiste. Cooperativă este asociaţia benevolă de persoane fizice şi juridice, organizată pe principii corporative în scopul favorizării şi garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor economice şi a altor interese legale. Cooperativa nu poate avea mai puţin de 5 membri. Calitatea de membru de cooperativă o poate avea persoana fizică de la vîrsta de 16 ani şi persoana juridică. Membrul cooperativei suportă riscul ce rezultă din activitatea acesteia în limita participaţiunii deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevărsată.Denumirea cooperativei trebuie să conţină cuvîntul “cooperativă” şi să indice în limba de stat scopul principal al activităţii sale. Particularităţile şi statutul juridic al diferitelor tipuri de cooperative, precum şi drepturile şi obligaţiile membrilor lor se stabilesc de prezentul cod şi de alte legi.

52.Cooperativa de intreprinzator. Cooperativa    de   întreprinzator  este  o  întreprindere ce  are  scopul  de  a  contribui  la obţinerea  de  către    membrii  săi  a  profitului. Prin derogare de la aceasta  prevedere,  membri    ai  cooperativei    agricole de întreprinzător   de prestari servicii pot fi  persoanele  care  produc produse  agricole  în  gospodariile  personale  auxiliare. Cooperativa   de întreprinzător este persoană juridică. Cooperativa de întreprinzător raspunde  pentru  obligaţiile    asumate cu patrimoniul  ei. Membrii   cooperativei  de  intreprinzator    îşi asumă  riscul pentru obligaţiile cooperativei  în  limitele  cotelor  care    le  aparţin,    iar   dacă patrimoniul cooperativei  este  insuficient,  poartă    răspundere suplimentară    cu    averea  lor personală în limita stabilita de  lege sau de statutul cooperativei.de obicei cooperatva de intreprinzator practica asa activitati cum:activitatea de cprelucrare;activitatea de economie;activitatea de imprumut.

53.Cooperativa de productie: Cooperativa   de  producţie  este  o  întreprindere înfiinţată în scopul desfăşurării în comun  a    activităţii    de    producţie  şi  a  altei  activităţi economice,    bazate   preponderent  pe  munca  personală a membrilor ei şi pe  cooperarea  cotelor    de  participare  la  capitalul  acesteia. Cooperativa   de producţie este o  întreprindere de drept privat cu scop lucrativ  (inclusiv comercial). CP este persoană juridică. Pentru obligaţiile   societăţii  toţi  asociaţii  poartă  răspundere   solidară nelimitată  cu  întreg patrimoniul lor, exceptându-se bunurile care,  în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.Cooperativa de productie poate fi constituita de catre persoane fizice si juridice,fiind specific si acel fapt ca membrii ai cooperativei de productie pot fi persoane fizice care au atins virsta de 16 ani.Documentul de constituire a cooperativei de productie este statutul.Denumirea de firma

54.Intreprinderea de stat. Intreprinderea de stat este o intreprindere al carei capital social apartine in intregime statului.Intreprinderea de stat (in continuare - intreprindere) este agent economic independent cu drepturi de persoana juridica, care, pe baza proprietatii de stat transmise ei in gestiune, desfasoara activitate de intreprinzator. Controlul asupra activitatii intreprinderii il exercita organelle administratiei de stat in conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat si intreprinderi, prezenta lege si cu alte acte legislative. Intreprinderea poarta raspundere pentru obligatiunile sale cu toate bunurile de care dispune. Organul administratiei de stat nu poartaraspundere pentru obligatiunile intreprinderii pe care a infiintat-o. Intreprinderea nu poarta raspundere pentru obligatiunile organuluiadministratiei de stat care a infiintat-o.Intreprinderea capata drepturi de persoana juridica din ziua inregistrarii ei la Camera inregistrarii de Stat a Departamentului Tehnologii Informationale. Intreprinderea are firma (denumirea) sa cu indicatia "intreprindere de stat" sau initialele "I.S." si a principalului gen de activitate, adresa, conturi de decontare, stampila cu stema de stat a Republicii Moldova si cu denumirea firmei si cuvintele "Republica Moldova". Pe hirtiile cu antetul intreprinderii se indica numarul de inregistrare. ntreprinderea este in drept sa deschida filiale si reprezentante, precum si, cu acordul organului administratiei de stat, care a fondat-o si al organului care exercita controlul asupra respectarii legislatiei antimonopol, sa intre in componenta asociatiilor concernelor, consortiilor si altor asociatii de stat ale intreprinderilor in baza contractelor incheiate cu alti agenti economici.55.Intreprinderea municipala. Întreprinderea municipală este persoana juridică constituită în exclusivitate pe baza proprietăţii municipale care, prin utilizarea ei judicioasă, produce anumite tipuri de mărfuri, execută lucrări şi prestează servicii, necesare pentru satisfacerea cerinţelor fondatorului şi realizarea intereselor sociale şi economice ale colectivului de muncă. Ea este în drept să practice orice gen de activitate neinterzis de lege. Întreprinderea municipală poate să practice anumite genuri de activitate ce constituie monopol de stat numai în baza licenţelor eliberate, conform prevederilor legale.Întreprinderea municipală, ca orice persoană juridică, poate crea filiale şi reprezentanţe. Conducătorul filialei (reprezentanţei) este numit în funcţie de către conducătorul întreprinderii şi îşi derulează activitatea în conformitate cu prevederile contractului. Întreprinderea poartă răspundere pentru obligaţiile filialelor şi reprezentanţelor, iar acestea poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii.56.Notiunea de reorganizare a persoanei juridice. Reorganizarea societăţii comerciale poate interveni ori de câte ori în viaţă apar noi cerinţe sau evenimente deosebite,

precum majorarea sau reducerea capitalului social, prelungirea duratei de funcţionare, excluderea unui asociat, schimbarea obiectului de activitate, schimbarea sediului. Asemenea schimbări se pot produce în condiţii normale de funcţionare şi unanimitate a asociaţilor.Reorganizarea este o operaţiune juridică complexă de transmiterea drepturilor şi obligaţiilor prin succesiune de la o persoană juridică existentă la o persoană juridică succesoare, care există sau care ia naştere prin reorganizare.

57.Reorganizarea prin fuziune. Fuziunea societăţilor comerciale duce la concentrarea capitalului şi la crearea unei societăţi puternice din punct de vedere economic, care ar putea influenţa negativ concurenţa loială. Din acest considerent, statul stabileşte unele restricţii privind fuziunea societăţilor comerciale. Fuziunea este o operaţiune prin care se realizează o concentrare a societăţilor comerciale. Ea are două forme: absorbţia şi contopirea. Absorbţia constă în înglobarea de către o societate, a unei sau mai multor societăţi comerciale, care îşi încetează existenţa. Absorbţia are ca efect încetarea existenţei persoanelor juridice absorbite şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică absorbantă.Contopirea constă în reunirea a două sau mai multor societăţi comerciale, care îşi încetează existenţa pentru constituirea unei societăţi comerciale noi. Societăţile comerciale, în cazul fuziunii prin contopire, precum şi prin absorbţie sunt obligate să elaboreze un proiect al contractului de fuziune. Contractul dat constituie un act juridic civil, bi sau multilateral, este întocmit în formă scrisă şi urmează a fi semnat de către părţile participante la fuziune. Specific contractului dat este faptul că în urma executării lui, o parte (în cazul absorbţiei) sau ambele părţi, în cazul contopirii, îşi încetează existenţa sa în calitate de persoană juridică, formând o nouă persoană juridică.

58.Reorganizarea prin dezmembrare. Conform legislaţiei în vigoare, persoana juridică este în drept să-şi reorganizeze activitatea sa prin dezmembrare. Dezmembrarea este o operaţiune tehnico-juridică de reorganizare, prin care o societate comercială se împarte în două sau mai multe societăţi comerciale independente sau prin care dintr-o societate comercială se separă o parte, formând o societate comercială independentă.Dezmembrarea persoanei juridice se face prin divizare sau separare. Divizarea este o procedură de reorganizare prin care societatea comercială se divizează în două sau mai multe societăţi comerciale, creând astfel noi societăţi. Divizarea persoanei juridice are ca efect încetarea existenţei acesteia şi trecerea drepturilor şi obligaţiilor ei la două sau mai multe persoane juridice care iau fiinţă. Separarea este o operaţiune juridică de reorganizare prin care din componenţa unei societăţi comerciale care nu se dizolvă şi nu-şi pierde personalitatea juridică se desprind şi iau fiinţă una sau mai multe persoane juridice. Separarea are ca efect desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice care nu-şi încetează existenţă şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă. Dezmembrarea societăţii comerciale se produce în baza unui plan aprobat de adunarea generală. Procedura de reorganizare prin dezmembrare parcurge următoarele etape:Negocierea şi elaborarea planului de dezmembrare;Aprobarea lui de către organul suprem;Informarea Camerei Înregistrării de Stat;Informarea creditorilor;Inventarierea;Prezentarea actelor necesare;Înregistrarea dezmembrării.

59.Transformarea persoanei juridice. Transformarea societăţii comerciale este o formă de organizare prin care aceasta îşi schimbă forma organizatorico-juridică a activităţii sale. Spre deosebire de reorganizarea societăţii prin fuziune şi dezmembrare, transformarea nu este detaliat reglementată în Codul civil al Republicii Moldova, dar considerăm că transformarea cuprinde următoarele etape: Luarea hotărârii privind transformarea;Informarea creditorilor;Inventarierea;Înregistrarea transformării.Hotărârea privind reorganizarea societăţii comerciale prin transformare urmează să fie luată de către adunarea generală a societăţii care urmează a fi supusă transformării. Considerăm că ea se ia cu 2/3 din numărul total de voturi, dacă actul de constituire nu prevede o majoritate mai mare. În această etapă se determină modalitatea şi condiţiile de reorganizare a societăţii prin transformare, şi anume: se stabileşte ordinea de schimbare a cotelor de participare a fondatorilor; se confirmă statutul societăţii care urmează să fie reorganizată; se confirmă actul de predare-primire. Înregistrarea transformării societăţii se efectuează conform condiţiilor generale. Reorganizarea persoanei juridice prin transformare se consideră încheiată din momentul înregistrării de stat a persoanei juridice create ca urmare a transformării. Actele de constituire ale persoanei juridice create ca urmare a transformării vor conţine dispoziţii cu privire la preluarea, în baza actului de transmitere, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale persoanei juridice reorganizate prin transformare.Persoana juridică reorganizată prin transformare îşi păstrează numărul de identificare de stat60.Notiunea de lichidare a persoanei juridice. Prin lichidare se înţeleg toate operaţiunile, care au drept scop terminarea afacerilor în curs în momentul declarării dizolvării, astfel încât să se poată obţine realizarea activă, plata pasivului şi repartizarea activului patrimonial net între asociaţi. lichidarea este o perioadă de durată variabilă, pe care o traversează societatea de la dizolvarea sa şi până la distribuirea către asociaţi a activului disponibil şi a clarificării definitive a conturilor, perioadă în care unul sau mai mulţi lichidatori vor definitiva operaţiile anterioare ale societăţii, vor face în măsura necesităţii altele noi, vor plăti debitele către creditori şi vor transforma activul social

61.Lichidatorul persoanei juridice. Lichidatorul poate fi persoana desemnată de către adunarea generală a societăţii sau de

către instanţa de judecată în vederea efectuării operaţiunilor de lichidare a societăţii comerciale. Conform Codului civil al R.M., lichidatorul poate fi orice persoană fizică majoră cu capacitate deplină de exerciţiu, care are cetăţenia R.Moldova şi domiciliază pe teritoriul ei. Prin dispoziţiile Legii R.M., nr. 845/1992 faţă de lichidatori mai sunt înaintate următoarele cerinţe suplimentare: să aibă studii superioare; să posede cunoştinţe în domeniu şi să fie înregistraţi în calitate de întreprinzător individual.Cadrul normativ a Republica Moldova permite desemnarea mai multor lichidatori. Aceştia vor reprezenta persoana juridică în comun, dacă actul de constituire sau hotărârea judecătorească prin care au fost desemnaţi nu prevede altfel. Din momentul în care lichidatorul a fost numit în funcţie, el urmează să informeze Camera Înregistrării de Stat despre desemnarea sa, prezentând hotărârea respectivă şi comunicând datele de identitate, cu prezentarea modelului de semnătură. Din momentul intrării în funcţie a lichidatorului nici o acţiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decât în numele lichidatorilor sau împotriva lor. Îndată după preluarea funcţiei, lichidatorul împreună cu administratorul face şi semnează inventarul şi bilanţul în care constată situaţia exactă a activului şi pasivului. Intrarea în funcţie a lichidatorului desemnează momentul preluării responsabilităţii de la administrator. Lichidatorul are aceleaşi împuterniciri, obligaţii şi responsabilităţi ca şi administratorul.Lichidatorul, ca şi administratorul, este considerat mandatar al societăţii cu consecinţele care decurg din această calitate. Lichidatorul îşi îndeplineşte mandatul sub controlul cenzorilor societăţii, iar dacă aceştia nu există, sub controlul asociaţilor.