Dreptul afacerilor – CURS 2

Notiunea si obiectul dreptului afacerilor

Dreptul afacerilor s-a dezvoltat din dreptul comercial adaptându-se

realitatilor economice moderne. Fiind reglementat in mare parte prin norme

permisive ce protejeaza un interes particular, privat al unor subiecte aflate in

raporturii de egalitate juridica, dreptul afacerilor face parte din sistemul de drept

privat.

Este o ramura de drept interdisciplinara (pluridisciplinara) deoarece

cuprinde alaturi de cele ale dreptului comercial, institutii si materii din drept

civil: dreptul proprietatii intelectuale, dreptul muncii, dreptul financiar si fiscal.

Obiectul dreptului afacerilor il reprezinta afacerile denumite in

terminologia Codului Civil – “activitati de productie, comert sau prestari servicii

sau activitati cu scop lucrativ si relatiile ce se stabilesc in derularea acestora.”

Afacerea comerciala este o operatiune prin care se realizeaza productia de

marfuri, executarea de lucrari, prestarea de servicii, interpunerea in schimbul si

circulatia marfurilor in scop lucrative (in scopul obtinerii de profit). Profitul este

de esenta oricarei afaceri.

Dreptul afacerilor este un ansamblu de norme juridice care reglementeza

relatiile sociale ce decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrative de

catre un profesionist supus inregistrarii in Registrul Comertului.

Izvoarele Dreptului afacerilor – reprezinta forma de exprimare,

vesmântul juridic pe care il imbraca normele juridice care reglementeză material

afacerilor. In functie de natura lor, izvoarele se clasifica in: izvoare normative si

izvoare interpretative.

Izvoarele normative sunt cele care stabilesc, reglementeză, normează

conduita subiectelor de drept.

Codul Civil ce se aplica si raporturilor dintre profesionisti precum si

raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil prevazute in art. 1,

1

sunt izvoare ale dreptului civil, legea, uzantele si principiile generale ale

dreptului.

Legea - izvoarele:

1. Constitutia Romaniei (Legea fundamentala) care cuprinde in art.

135, principiile de organizare a activitatii comerciale – (libertatea

in comert, libera initiativa, concurenta loiala);

2. Codul Civil are dubla calitate reprezentand:

a) izvor normativ principal al dreptului comercial in material

obligatiilor si contractelor;

b) izvor normativ subsidiar sau secundar cand o anumita situatie

juridical, institutie, materie nu este reglementata in legile

comerciale speciale, se apeleaza la norma generala de drept

comun (adica la Dreptul civil).

3. Legile comerciale speciale – printer legile in sens strict ce

constituie izvoare ale Dreptului afacerilor pot fi enumerate: Legea

nr. 31/1990; Legea nr. 26/1990 – privind Registrul Comertului;

Legea nr. 85/2006 – privind prcedura insolventei, ordonantele si

hotararile Guvernului

Ex: Ordonanta Guvernului 21/92 privind protectia consumatorilor;

Ordonanta 51/97 privind contractul de leasing; Ordonanta de

urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor

economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile

individuale si familiale.

4. normele metodologice – regulamentele, ordinele, instructiunile

adoptate de anumite organisme sau autoritati competente (Banca

Nationala a Romaniei, Consiliul Concurentei, Oficiul de Stat

pentru Investitii si Marci) sunt acte normative ce pot reglementa in

domeniile de specialitate ale respectivelor autoritati, insa fara a

2

contraveni sau a modifica dispozitiile unei legi, ordonante sau

hotarari.

Uzantele – in sensul Codului Civil, uzantele includ obiceiul care se mai

numeste si cutuma si uzurile profesionale.

Obiceiul sau cutuma reprezinta o regula de conduita nascuta din practica

sociala, folosita vreme indelungata si respectata ca o norma juridica obligatorie.

Uzurile profesionale sunt reguli de conduita, statornicite in exercitarea unei

anumite profesii si respectate similar normelor legale.

Sunt recunoscute ca izvoare de drept comercial numai uzantele conforme

ordinii publice si bunelor moravuri. De regula au caracter secundar (subsidiar)

aplicandu-se in cazurile neprevazute de lege sau numai in masura in care legea

trimite in mod expres la ele.

Principiile Dreptului afacerilor – sunt adevarate reguli de conduita, de

orientare in afaceri, atunci cand normele legale sunt lacunare (confuze). Aceste

principii sunt:

1. Principiul libertatii in comert;

2. Principiul caracterului oneros al afacerilor;

3. Principiul aparentei;

4. Principiul concurentei neloiale.

1. Principiul libertatii in comert – libertatea in comert consta in dreptul unei

persoane de a incheia orice contract cu orice partener si orice clauze pe care

partile le convin, singurele limite fiind impuse de ordinea publica si bunele

moravuri.

Consecintele principiului libertatii in comert sunt urmatoarele:

- Libertatea in exprimarea vointei la incheierea contractului in virtutea

careia contractele de afaceri se incheie de regula prin simplul acord de

vointa al partilor (regula consensualismului). In mod exceptional,

legea impune incheierea unor contracte in forma scrisa, ceruta fie

pentru validitatea actului juridic (ex: contractul de ipoteca imobiliara,

3

cec-ul) fie pentru proba (ex: contractul de societate, contractul de

consignatii);

- Libertatea probelor in litigiile de afaceri. Potrivit noului Cod de

procedura civila, in afaceri exista o mai mare libertate de probatiune,

dovada unui act juridic sau a unui fapt rezultat din activitatea unei

intreprinderi comerciale putandu-se face prin mijloace de proba

admise in dreptul comun (inscrieri, martori, expertize) precum si prin

mijloace de probe specifice (registrele profesionistilor) in conditii mai

putin riguroase decat in dreptul civil;

- Libertatea solutionarii litigiului pe calea arbitrajului – in contractul pe

care il incheie partile pot prevede o clauza numita clauza

compromisorie prin care convin ca orice litigiu aparut in executarea

contractului nerezolvat pe cale amiabila sa fie solutionat prin

intermediul arbitrajului.

2. Principiul aparentei in afaceri – potrivit acestuia, comerciantul este

indreptatit sa aibe incredere in aparenta profesionala nefiind obligat sa faca

investigatii pentru a stabili provenineta reala a marfii, respectarea legii in

circulatie a acestuia, realitatea calitatii de subiect de drept a partenerului de

afaceri. Aceasta este o aplicare a regulii ( error communis facit jus – eroarea

comuna cauzeaza drept).

3. Principiul caracterului oneros al afacerii – Potrivit acestora, afacerile

beneficiaza de o prezumtie de caracter oneros. Partile unui contract de

afaceri urmarind intotdeauna obtinerea unui folos patrimonial, iar

exploatarea intreprinderii comerciale avand scop lucrativ.

Si Codul Civil prezuma cu titlu oneros contractele incheiate intre

profesionisti (ex: in cazul contractului de mandate dat pentru acte de exercitare

a unei activitati profesionale, daca remuneratia data mandatarului nu a fost

determinata prin contract, aceasta va fi stabilita de catre instanta de judecata).

4

4. Principiul concurentei loiale in afaceri – in pofida caracterului oneros,

competitive, speculative, afacerile trebuie sa se realizeze intr-o maniera

onesta, loiala, de cultivare a egalitatii de sanse.

Izvoarele interpretative sunt cele care interpreteaza, explica vointa

subiectilor de drept angajate in raportul de afaceri sau vointa legiuitorului

reflectata in actele normative.

Sunt astfel de izvoare:

1. Doctrina juridica – reprezinta totalitatea lucrarilor (tratate, cursuri

universitare, studii, monografii) din domeniul dreptului.

2. Practica juridica (juriprudenta) – este alcatuita din totalitatea solutiilor

pronuntate de instantele judecatoresti in litigiile cu care au fost investite. In

dreptul romanesc, jurisprudenta este izvor normative de drept numai in

cazul deciziilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie date in judecarea

recursurilor in interesul legii si a deciziilor Curtii Constitutionale prin care

se solutioneaza exceptiile de neconstitutionalitate.

5