DREPT_COMERCIAL_I

5/14/2018 DREPT_COMERCIAL_I - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/dreptcomerciali 1/49

DREPT COMERCIAL I

– NOTE DE CURS –

Rezumat

2011



NOŢIUNEA ŞI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL

Pentru a putea oferi o definiţie dreptului comercial, este necesar să se

precizeze noţiunea de comerţ. Aceasta este utilizată în mai multe sensuri:

În sens etimologic, termenul provine din latinescul commercium,

reprezentând o juxtapunere a cuvintelor cum şi merx, ceea ce înseamnă „cu

marfă”. Deci, comerţul ar consta în operaţiuni cu mărfuri.

În sens economic, comerţul este definit ca o activitate al cărei scop esteschimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.

În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât în cel

economic, cuprinzând nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţie a

mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a

mărfurilor, realizate de fabricanţi, precum şi executarea de lucrări şi prestarea de

servicii, ce revin antreprenorilor, respectiv prestatorilor de servicii.

Obiectul dreptului comercial. Potrivit concepţiei clasice a dreptului

comercial, există două sisteme ce permit stabilirea sferei de reglementare a

acestei ramuri de drept.

În sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice

aplicabile comercianţilor, fiind un drept profesional.

Potrivit sistemului obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice

aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni calificate de

lege ca fapte de comerţ, indiferent de calitatea persoanei care le săvârşeşte

(comerciant sau necomerciant).

Codul comercial român are la bază, ca principiu, sistemul obiectiv,

completat cu un criteriu subiectiv, având aşadar ca obiect normele juridice

referitoare la faptele de comerţ şi comercianţi .

2



Definiţie. Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de

drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşireaactelor juridice, faptelor şi operaţiunilor considerate de lege fapte de comerţ,

precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de

comerciant.

Corelaţia dreptului comercial cu alte ramuri ale dreptului

Dreptul comercial şi dreptul civil. Corelaţia lor este definită de art. 1 C.

com: ,,În comerţ se aplică legea de faţă, unde ea nu dispune, se aplică

Codicele civil”. Dreptul comercial, ca drept special, se completează cu dreptul

civil, care reprezintă dreptul comun în materie.

Dreptul comercial şi dreptul procesual civil . În Codul comercial român

şi în legile comerciale speciale, sunt cuprinse, pe lângă norme de drept

substanţial, şi norme de drept procesual civil. Corelaţia dintre cele două

ramuri de drept îşi are suportul în dispoziţiile art. 889 C. Com., care prevăd:

„Exerciţiul acţiunilor comerciale se reglementează de Codul de procedură

civilă, afară de dispoziţiile codului de faţă”. Deci, acţiunile comerciale sunt

supuse normelor procesuale cuprinse în Codul comercial, iar în absenţă,

normelor Codului de procedură civilă.

Dreptul comercial şi dreptul comerţului internaţional . Ambele ramuri

reglementează raporturi patrimoniale, adică raporturi născute din săvârşirea

faptelor de comerţ. Dar, pe când dreptul comercial are ca obiect raporturile de

drept intern, dintre cetăţenii români ori persoanele juridice de naţionalitate

română, dreptul comerţului internaţional se referă la raporturi cu elemente de

extraneitate (raporturi la care participă persoane fizice sau juridice străine).

3



Dreptul comercial şi dreptul administrativ. Folosind mijloacele

specifice rolului său, inclusiv cele administrative, statul acţionează pentru

crearea şi reglementarea unor instituţii necesare desfăşurării activităţiicomerciale: camerele de comerţ şi industrie, bursele de valori. Totodată, statul

ia măsuri pentru ocrotirea unor interese generale prin: reglementarea

Registrului Comerţului, sancţionarea faptelor care constituie activităţi

comerciale ilicite, combaterea concurenţei neloiale, protecţia consumatorilor.

Dreptul comercial şi dreptul financiar. Deoarece desfăşoară o activitate

producătoare de profit, comercianţii se află sub incidenţa reglementărilor în

materie fiscală.

Dreptul comercial şi dreptul penal . Dreptul comercial şi unele legi

comerciale speciale cuprind şi norme de drept penal, prin care se asigură

protejarea unor interese generale. Astfel, se sancţionează penal nerespectarea

unor dispoziţii privind constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale,

nerespectarea obligaţiilor stabilite prin Legea Registrului Comerţului, faptele

considerate activităţi comerciale ilicite sau concurenţa neloială.

IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

Izvoarele dreptului comercial reprezintă forma de exprimare,veştmântul juridic pe care îl îmbracă normele juridice care reglementează

comerţul.

În funcţie de natura lor, izvoarele se clasifică în izvoare normative şi

izvoare interpretative.

I. Izvoarele normative sunt cele care stabilesc, reglementează,

normează, conduita subiectelor de drept.

4



Din interpretarea pozitivă a art. 1 din Codul comercial se conchide că,

în activitatea de comerţ, izvoarele specifice sunt codul comercial şi legile

comerciale speciale, iar unde acestea nu reglementează, se aplică legislaţiacivilă (codul civil şi legile civile speciale).

Sunt izvoare normative:

1. Constituţia României (legea fundamentală) cuprinde în art. 135

principiile de organizare a activităţii comerciale (libertatea în comerţ, libera

iniţiativă, concurenţa loială).

2. Codul comercial român. A fost adoptat în 1887 având ca model

Codul comercial italian (1882). În prezent, reglementează instituţiile

fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ, comercianţii,

obligaţiile comerciale şi unele contracte comerciale.

3. Legile comerciale speciale. Printre legile stricto sensu ce constituie

izvoare ale dreptului afacerilor, pot fi enumerate: Legea nr. 31/1990 a

societăţilor comerciale, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, Legea

11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Ordonanţele şi hotărârile de guvern: O.G. nr. 21/1992 privind

protecţia consumatorilor, O.U.G. nr. 51/1997 privind contractul de leasing

etc.

Normele metodologice, regulamentele, ordinele, instrucţiunile

adoptate de anumite organisme sau autorităţi competente (Banca Naţională a

României, Consiliul Concurenţei, Oficiul de stat pentru invenţii şi mărci) sunt

acte normative ce pot reglementa în domeniile de specialitate ale respectivelor

autorităţi, însă fără a contraveni sau a modifica dispoziţiile unei legi,

ordonanţe sau hotărâri.

4. Codul civil şi legile civile speciale reprezintă un izvor normativ

subsidiar al dreptului comercial. Atunci când o anumită situaţie juridică,

instituţie, materie, nu este reglementată în Codul comercial sau în legile

5



comerciale speciale, se apelează la norma generală de drept comun, la dreptul

civil.

II. Izvoarele interpretative sunt cele care interpretează, explicăvoinţa subiectelor de drept angajate în raportul juridic comercial sau voinţa

legiuitorului reflectată în actele normative. Sunt astfel de izvoare:

1. Uzul comercial reprezintă o practică socială folosită vreme

îndelungată şi respectată ca o regulă de conduită obligatorie.

2. Doctrina juridică constituie totalitatea lucrărilor (tratate, cursuri

universitare, studii, monografii), din domeniul dreptului.

3. Practica judiciară (jurisprudenţa) este alcătuită din totalitatea

soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în litigiile cu care au fost

învestite. În dreptul românesc, jurisprudenţa nu este izvor de drept decât într-

un singur caz, cel al recursului în interesul legii.

PRINCIPIILE DREPTULUI COMERCIAL

Principiile dreptului comercial sunt adevărate reguli de conduită, de

orientare în afaceri, atunci când normele legale sunt lacunare, confuze,

anacronice sau sunt adoptate având în vedere alte realităţi istorice. Aceste

principii sunt: principiul libertăţii în comerţ, principiul caracterului oneros al

comerţului, principiul aparenţei, principiul concurenţei loiale.

I. Principiul libertăţii în comerţ. Libertatea în comerţ constă în

dreptul unei persoane de a încheia orice contract, cu orice partener şi orice

clauze pe care părţile le convin, singurele limite fiind impuse de ordinea

publică şi bunele moravuri.

6



Consecinţele principiului libertăţii în comerţ:a. Libertatea în exprimarea voinţei la încheierea contractului , în

virtutea căreia contractele de afaceri se încheie, de regulă, prin simplul acord

de voinţă al părţilor (regula consensualismului).

În mod excepţional, legea impune încheierea unor contracte în formă

scrisă, cerută fie pentru validitatea actului juridic (ex.: cambia, biletul la

ordin, cecul), fie pentru probă (ex.: contractul de garanţie reală mobiliară,

contractul de consignaţie).

b. Libertatea probelor în litigiile comerciale. Potrivit art. 46 C. Com.,

obligaţiile comerciale şi liberaţiunile pot fi dovedite cu mijloace de probă

admise în dreptul comun (înscrisuri, martori, expertize), precum şi prin

mijloace de probă specifice (facturi acceptate, registre comerciale,

corespondenţă comercială).

c. Libertatea soluţionării litigiului pe calea arbitrajului comercial. În

contractul pe care îl încheie, părţile pot prevedea o clauză, numită clauza

compromisorie, prin care convin ca orice litigiu apărut în executarea

contractului, nerezolvat pe cale amiabilă, să fie soluţionat prin intermediul

arbitrajului comercial.

II. Principiul aparenţei. În virtutea acestuia, comerciantul este

îndreptăţit să aibă încredere în aparenţa profesională, nefiind obligat să facă

investigaţii pentru a stabili provenienţa reală a mărfii, respectarea legii în

circulaţia acesteia, realitatea calităţii de subiect de drept a partenerului de

afaceri. Este o aplicare a regulii error communis facit jus.

7



III. Principiul caracterului oneros al comerţului. Potrivit acestui

principiu, actele de comerţ beneficiază de o prezumţie de caracter oneros,

părţile urmărind întotdeauna obţinerea unui folos patrimonial. Pentru unelecontracte, Codul comercial face chiar menţiune expresă că, spre deosebire de

cele din dreptul civil, în dreptul comercial sunt oneroase (ex.: în cazul

contractului de mandat comercial, dacă nu s-a stipulat remuneraţia

mandatarului, judecătorul va fi îndreptăţit să o stabilească).

IV. Principiul concurenţei loiale. Chiar dacă are un caracter oneros,

competitiv, speculativ, activitatea comercială trebuie să se realizeze într-o

manieră onestă, loială, de cultivare a egalităţii de şansă.

Alte principii ale dreptului comercial identificate de doctrină:

- în comerţ, întotdeauna banii sunt frugiferi (produc dobânzi);

- în contractele comerciale, în caz de dubiu, se aplică regula care

favorizează circulaţia;

- contractarea în favoarea celui de-al treilea este obişnuită.

8



FAPTELE DE COMERŢ

Pentru a califica normativ afacerile, Codul comercial român a optat

pentru denumirea de fapte de comerţ, spre deosebire de modelul său, Codul

comercial italian, ce utilizează noţiunea de „acte de comerţ”. Reglementările

post-decembriste consideră echivalente cele trei noţiuni: act de comerţ = faptde comerţ = afacere.

Definiţie. Faptele de comerţ sunt actele juridice, faptele juridice şi o

operaţiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri,

executarea de lucrări, prestarea de servicii, interpunerea în schimbul şi

circulaţia mărfurilor, în scopul obţinerii de profit.

Clasificarea faptelor de comerţ

Pornind chiar de la clasificarea legală, doctrina a identificat trei

categorii de fapte de comerţ: obiective, subiective, unilaterale (mixte).

1. Faptele de comerţ obiective sunt cele calificate astfel de către art. 3din Codul comercial, datorită naturii lor şi pentru motive de ordine publică.

Enumerarea este exemplificativă, ceea ce înseamnă că, în funcţie de progresul

şi dezvoltarea activităţii comerciale, pot apărea noi categorii de fapte de

comerţ ce pot fi incluse în această categorie.

Clasificarea faptelor de comerţ obiective:

A. Operaţiuni de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor:

9



a) Vânzarea-cumpărarea comercială presupune o cumpărare făcută în

scop de revânzare sau o vânzare a unor bunuri cumpărate pentru a fi

revândute. Rezultă că de esenţa vânzării-cumpărării comerciale este intenţiade revânzare care trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative:

1. Intenţia de revânzare trebuie să existe la momentul încheierii

contractului.

2. Intenţia de revânzare trebuie adusă la cunoştinţa cocontractantului

(vânzătorului), expres sau tacit.

3. Intenţia de revânzare trebuie să privească bunul cumpărat.

Bunul cumpărat poate fi revândut atât în formă iniţială, cât şi după ce a

fost prelucrat şi transformat.

Obiectul vânzării-cumpărării comerciale îl reprezintă, conform Codului

comercial, doar bunurile mobile (producte, mărfuri, titluri de credit). Din

interpretarea per a contrario a textului, se deduce faptul că legiuitorul

consideră că operaţiunile cu bunuri imobile au caracter civil, indiferent de

calitatea persoanei care le săvârşeşte. Din cauză că raţiunea excluderii

imobilelor din circuitul comercial (valoarea mare a acestora, comparativ cu

bunurile mobile), nu mai subzistă în prezent, legiuitorul şi practica judiciară

au consacrat trei situaţii de excepţie în care operaţiunile cu imobile sunt

considerate comerciale:

- operaţiunile de leasing imobiliar;

- închirierea unui bun imobil destinat unei activităţi comerciale;

- vânzarea sau închirierea bunurilor imobile care fac parte din fondul de

comerţ

b) Operaţiunile de bancă şi schimb sunt rezervate băncilor şi caselor de

schimb valutar.

B. Întreprinderile reprezintă organizarea autonomă a unei activităţi, de

către întreprinzător şi pe riscul său, prin care se exploatează factorii de

10



producţie (munca, natura, capitalul), în vederea producerii de mărfuri,

executării de lucrări, prestării de servicii, în scopul obţinerii de profit.

a) Întreprinderea de construcţii are ca obiect construirea de edificii noi,dar şi lucrări de reparaţii, amenajare, transformare a celor vechi.

b) Întreprinderile de fabrici şi manufactură sunt cele care transformă

materiile prime, materialele, în produse noi, utilizând mijloace mecanice,

tehnice, respectiv munca manuală.

c) Întreprinderile de furnituri sunt cele care prestează anumite servicii

sau predau anumite produse la termene succesive şi la un preţ prestabilit (ex.:

furnizorii de utilităţi).

d) Întreprinderea de spectacole publice presupune punerea la dispoziţia

publicului a unei producţii culturale, sportive, muzicale.

e) Întreprinderea de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri este cea care

facilitează încheierea tranzacţiilor comerciale printr-un intermediar.

f) Întreprinderea de editură, librărie, imprimerie şi vânzare a obiectelor

de artă.

g) Întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri.

h) Întreprinderea de asigurare. Această activitate se realizează prin

intermediul unor comercianţi specializaţi, numiţi societăţi de asigurări.

i) Întreprinderea de depozit în docuri şi antrepozite.

C. Operaţiunile conexe sau accesorii sunt acele acte sau operaţiuni ce

dobândesc caracter comercial datorită strânsei legături pe care o au cu acte şi

operaţiuni considerate de lege fapte de comerţ (ex.: cumpărările sau vânzările

de acţiuni sau părţi sociale ale societăţilor comerciale, cambia, biletul la ordin,

cecul, contractele de mandat, comision, garanţie reală mobiliară, fidejusiune,

operaţiunile de mijlocire în afaceri, depozitele pentru cauză de comerţ).

11



Contractul de mandat este contractul prin care o parte (mandatarul) se

obligă să încheie anumite acte juridice în numele şi pe seama celeilalte părţi

(mandantul) de la care a primit împuternicirea.Contractul de comision este contractul prin care o parte (comisionarul)

se obligă să încheie anumite acte juridice în numele său, dar pe seama

celeilalte părţi (comitentul), în schimbul unei remuneraţii numită comision.

Cele două contracte vor avea caracter comercial atunci când actele

juridice încheiate sunt comerciale.

Contractul de garanţie reală mobiliară este contractul în temeiul căruia

debitorul unei obligaţii constituie în favoarea creditorului său o garanţie reală

asupra unor bunuri mobile în scopul asigurării executării obligaţiei asumate.

Contractul de fidejusiune este contractul prin care o persoană numită

fidejusor se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia

debitorului, dacă acesta nu o va executa.

Cele două contracte vor avea caracter comercial doar când garantează o

obligaţie comercială.

Operaţiunile de mijlocire în afaceri. Mijlocirea constă într-o acţiune de

intermediere între două persoane, în scopul de a înlesni încheierea unui act

juridic pentru care acestea sunt interesate. Operaţiunile de mijlocire sunt

considerate fapte de comerţ dacă actele juridice mijlocite au caracter

comercial.

Depozitele pentru cauză de comerţ sunt cele care au caracter izolat ori

se fac în alte locuri decât cele avute în vedere la întreprinderea de depozit.

Asemenea depozite sunt considerate fapte de comerţ numai dacă au o cauză

comercială (ex.: mărfurile depozitate au fost cumpărate pentru a fi revândute).

12



2. Faptele de comerţ subiective reprezintă actele şi operaţiunile care

dobândesc caracter comercial datorită calităţii de comerciant a persoanei care

le săvârşeşte.Art. 4 Cod comercial instituie o prezumţie de comercialitate, în virtutea

căreia sunt considerate fapte de comerţ toate actele încheiate de un

comerciant, chiar dacă nu se încadrează în enumerarea de la art. 3. Această

prezumţie este răsturnată în două cazuri:

1) Natura civilă a actului. Există anumite acte care, prin structura şi

funcţia lor esenţială, nu se pot referi la activitatea comercială şi rămân civile,

indiferent de persoana care le săvârşeşte (ex.: contractul de donaţie,

testamentul, actele de dreptul familiei).

2) Necomercialitatea rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant (ex.:

comerciantul cumpără bunuri pentru uzul său sau al familiei sale).

3. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte. Având în vedere că

mărfurile şi serviciile sunt destinate şi necomercianţilor, este posibil ca actul

juridic sau operaţiunea să fie faptă de comerţ, fie obiectivă, fie subiectivă,

numai pentru una dintre părţi.

Faptele de comerţ unilaterale sau mixte reprezintă actele sau

operaţiunile încheiate între comerciant şi necomerciant şi guvernate de legea

comercială pentru ambele părţi. Necomerciantul nu poate cere să i se aplice

legea civilă pe motivul că acel act nu este comercial pentru el.

Semnificaţia calificării unor acte şi operaţiuni ca

fapte de comerţ

13



În scopul facilitării tranzacţiilor comerciale şi întăririi creditului,

afacerile sunt supuse unor reguli speciale, diferite de cele aplicabile actelor

civile.a) Solidaritatea codebitorilor reprezintă o garanţie pentru creditori,

aceştia putând să urmărească pe oricare dintre debitori pentru întreaga

creanţă.

În temeiul solidarităţii, fiecare codebitor solidar este obligat să

plătească întreaga datorie faţă de acelaşi creditor. Evident, debitorul care a

plătit întreaga datorie sau mai mult decât datora are un drept de regres

împotriva celorlalţi codebitori solidari.

În temeiul divizibilităţii, fiecare codebitor este obligat să plătească

numai partea sa din datorie.

În obligaţiile comerciale cu mai mulţi debitori, solidaritatea se prezumă,

fiind regula, în timp ce în obligaţiile civile ea trebuie să fie expres prevăzută

în contract. Prin urmare, în civil, solidaritatea este excepţia, regula fiind

divizibilitatea obligaţiei, iar în comercial, solidaritatea este regula, iar

divizibilitatea reprezintă excepţia.

Codul comercial a instituit şi solidaritatea fidejusorilor (garanţii

personali ai debitorului), atât între ei, cât şi faţă de debitorul principal, în timp

ce, în dreptul civil, fidejusorii răspund numai în subsidiar, dacă debitorul

principal nu plăteşte, şi nu sunt solidari cu acesta.

b) Momentul curgerii dobânzilor. În acest caz, dobânzile reprezintă

daunele interese pe care le datorează debitorul în caz de întârziere în

executarea obligaţiei.

În obligaţiile comerciale, dobânzile încep să curgă de drept de la

momentul la care datoria a devenit exigibilă, adică de la data scadenţei. În

obligaţiile civile, dobânzile sunt datorate numai de la data punerii în întârziere

a debitorului prin cerere de chemare în judecată, notificare sau somaţie.

14



c) Interdicţia acordării termenului de graţie în obligaţiile

comerciale. Termenul de graţie reprezintă amânarea sau eşalonarea datoriei

pe care judecătorul o poate acorda debitorului. El este interzis în obligaţiilecomerciale pentru a nu afecta celeritatea creditului şi raporturile

interdependente specifice afacerilor.

d) Proba obligaţiilor comerciale. În afaceri, există o mai mare

libertate de probaţiune, admiterea probei cu martori fără limitările prevăzute

de Codul civil fiind lăsată la latitudinea instanţei.

COMERCIANŢII

Noţiunea şi categoriile de comercianţi

Codul comercial nu oferă o definiţie noţiunii de comerciant, ci doar

precizează cine are această calitate. Potrivit art. 7 C. Com.: ,,sunt comercianţi

aceia care fac fapte de comerţ având comerţul că profesiune obişnuită şisocietăţile comerciale”.

În lumina dispoziţiilor citate, comerciantul poate fi definit ca orice

persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activitate comercială.

Categorii de comercianţi

I. Comercianţii persoană fizică. Pentru a deveni comerciant, persoana

fizică trebuie să îndeplinească trei cerinţe cumulative: să săvârşească fapte de

comerţ obiective, în mod profesional şi în nume propriu.

Condiţiile în care persoanele fizice pot desfăşura o activitate comercială

sunt reglementate de O.U.G. nr 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor

economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi

întreprinderile familiale. Potrivit acestei reglementări, persoanele fizice

15



(cetăţeni români şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi

Spaţiului Economic European) pot desfăşura activităţi economice pe teritoriul

României în orice domeniu pe care legea nu îl exclude în mod expres libereiiniţiative, în următoarele modalităţi:

- Persoană fizică autorizata (P.F.A.).

- Persoană fizică în calitate de titular al unei întreprinderi individuale.

- Persoană fizică în calitate de titular al unei întreprinderi familiale

constituită din doi sau mai mulţi membri ai unei familii, rude sau afini până la

gradul al patrulea inclusiv.

II. Comercianţii persoană juridică:

- Societăţile comerciale.

- Regiile autonome.

- Organizaţiile cooperatiste.

- Grupurile de interes economic.

Condiţiile de exercitare a profesiunii de comerciant

A. Capacitatea cerută persoanei fizice pentru a fi comerciant.

O persoană fizică are capacitatea de a fi comerciant la împlinirea

vârstei de 18 ani, adică la dobândirea capacităţii de exerciţiu depline. Există

însă şi o excepţie prevăzută de O.U.G. 44/2008, potrivit căreia minorul de 16

ani, membru al unei întreprinderi familiale, are capacitatea de a fi comerciant.

B. Restricţiile privind exercitarea activităţii comerciale:

a) Incapacităţile. Nu au capacitatea de a fi comerciant:

- Minorul , cu excepţia situaţiei prevăzute de O.U.G. 44/2008.

- Persoana declarată incapabilă printr-o hotărâre judecătorească.

16



b) Incompatibilităţile. Caracterul speculativ al activităţii comerciale

face incompatibilă exercitarea acesteia de către persoanele care au anumite

funcţii sau profesii legate de interesele generale ale societăţii: judecătorii, procurorii, parlamentarii (senatorii şi deputaţii), membrii Guvernului, aleşii

locali, funcţionarii publici, ofiţerii, diplomaţii, notarii publici, membrii

clerului.

c) Decăderile. Asigurarea moralităţii şi legalităţii activităţii comerciale,

precum şi protejarea demnităţii profesiunii de comerciant, impun ca, în cazul

săvârşirii unor fapte grave, comerciantul să fie decăzut din dreptul de a

exercita această profesiune.

d) Interdicţiile. Pentru ocrotirea intereselor generale ale societăţii, de

ordin economic, social sau moral, anumite activităţi nu pot fi exercitate pe

baza liberei iniţiative (ex.: fabricarea şi comercializarea de echipament militar

sau de droguri şi narcotice).

Obligaţiile profesionale ale comercianţilor

1. Publicitatea prin Registrul Comerţului. În scopul aducerii la

cunoştinţa celor interesaţi, comercianţii sunt obligaţi să îndeplinească anumite

formalităţi de publicitate:

- Înainte de începerea activităţii comerciale, trebuie să ceară

înmatricularea în Registrul Comerţului.

- Pe parcursul desfăşurării activităţii, sunt obligaţi să înscrie în acelaşi

registru menţiuni privind acte şi fapte a căror înregistrare este cerută de lege

(ex.: hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului, modificarea formei

juridice a societăţii comerciale).

- La încetarea activităţii comerciale, vor solicita radierea din Registrul

Comerţului.

17



2. Obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii. Pentru a asigura

o bună organizare şi desfăşurare a afacerilor, pentru a avea în permanenţă o

oglindă a întregii activităţi, precum şi un control asupra acesteia, comercianţiisunt obligaţi să ţină anumite registre comerciale şi de contabilitate (registrul

cartea mare, registrul jurnal, registrul inventar).

3. Exercitarea comerţului în limitele unei concurenţe licite. Fiecare

comerciant este obligat să acţioneze în vederea atragerii clientelei în limitele

unei concurenţe licite, loiale, cu respectarea legii.

FONDUL DE COMERŢ

Definiţie: Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile şi

imobile, corporale şi incorporale, pe care un comerciant le afectează

desfăşurării activităţii sale, în scopul atragerii clientelei şi, implicit, obţineriide profit.

Elementele fondului de comerţ

I. Elementele incorporale ale fondului de comerţ sunt cele care nu

au o existenţa materială, palpabilă, ci una ideală, abstractă, putând fi percepute doar cu ,,ochiul minţii”. Doctrina a identificat următoarele elemente

incorporale:

a) Firma reprezintă un element de individualizare a comerciantului şi

constă în numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant este

înmatriculat în Registrul Comerţului, îşi exercită comerţul şi sub care

semnează. Firma trebuie să se caracterizeze prin noutate şi să se deosebească

18



de cele deja existente. Are caracter obligatoriu si poate fi înstrăinată numai

împreună cu fondul de comerţ.

b) Emblema reprezintă semnul sau denumirea care diferenţiază uncomerciant de altul de acelaşi gen. Are caracter facultativ şi poate fi

înstrăinată separat de fondul de comerţ. Un comerciant poate deţine mai multe

embleme, dar o singură firmă

c) Clientela şi vadul comercial. Clientela este definită ca totalitatea

persoanelor fizice sau juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi

comerciant pentru procurarea unor bunuri sau servicii. Ea determină, prin

număr, frecvenţă şi calitate, situaţia economică a unui comerciant, succesul

sau insuccesul acestuia.

Clientelă se află într-o strânsă legătură cu vadul comercial, care

reprezintă aptitudinea unui fond de comerţ de a atrage publicul.

d) Drepturile de proprietate industrială. Obiectele acestor drepturi sunt

împărţite în două categorii:

- Creaţiile noi (invenţiile, know-how-ul).

Invenţia este o soluţie tehnică nouă, ce poate avea ca obiect un produs,

un procedeu sau o metodă, aplicabilă industrial unei probleme din orice

domeniu.

Know-how-ul reprezintă ansamblul de cunoştinţe tehnice necesare

fabricării, funcţionării, întreţinerii ori comercializării unor produse sau

elaborării şi funcţionării unor tehnologii ori procedee.

- Semnele noi (mărcile).

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la

deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de

cele aparţinând altor persoane.

e) Drepturile de autor sunt cele prin care se protejează o creaţie literară,

artistică, ştiinţifică.

19



II. Elementele corporale ale fondului de comerţ sunt alcătuite din

bunuri imobile (terenuri, clădiri), şi bunuri mobile (materii prime, materiale,mărfuri).

Actele juridice privind fondul de comerţ

Fondul de comerţ, ca bun unitar, precum şi elementele sale componente pot forma obiectul unor acte juridice: vânzare-cumpărare, locaţiune, garanţie

reală mobiliară, transmitere ca aport la o societate comercială. De asemenea,

fondul de comerţ poate fi transmis şi pe cale succesorală, în condiţiile Codului

civil.

20



SOCIETĂŢILE COMERCIALE

Societatea comercială este o grupare de persoane fizice şi/sau juridice

constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii pun în comun bunuri pentru exercitarea unor acte de

comerţ, în scopul obţinerii şi împărţirii profitului rezultat.

ELEMENTELE DEFINITORII ALE CONTRACTULUI DE

SOCIETATE

I. Affectio societatis reprezintă intenţia asociaţilor de a colabora la

desfăşurarea activităţii comerciale, suportând toate riscurile acesteia. Acest

element psihologic implică şi convergenţa de interese ale asociaţilor,

concretizată, mai ales, în obţinerea şi împărţirea profitului.

II. Aporturile asociaţilor (bunurile pe care le pun în comun):Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă

fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o anumită valoare

patrimonială.

Sub aspect etimologic, noţiunea de aport desemnează chiar bunul pe

care asociatul îl aduce în societate.

Obiectul aportului

21



a) Aportul în numerar este obligatoriu la orice formă de societate

comercială.

b) Aportul în natură este permis la toate formele de societatecomercială. Poate consta în transmiterea către societate a dreptului de

proprietate, de folosinţă sau de uzufruct asupra unor bunuri mobile sau

imobile, corporale sau incorporale.

Legea interzice aportul in creanţe la societatea pe acţiuni care se

constituie prin subscripţie publică, societatea în comandită pe acţiuni şi

societatea cu răspundere limitată.

c) Aportul în muncă (în industrie) este admis doar la societăţile în

nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi din societăţile în comandită şi constă

în prestaţii în muncă în folosul societăţii respective.

Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscriere la capitalul

social, iar efectuarea acesteia poartă denumirea de vărsământ.

Sancţiunea neexecutării la termen a obligaţiei de vărsământ constă în

plata de daune interese societăţii, dacă se dovedeşte existenţa unui prejudiciu,

şi în plata dobânzilor legale ce vor curge de la data la care asociatul trebuia să

efectueze vărsământul. În cazurile grave este posibilă chiar excluderea

asociatului debitor din societate.

Capitalul social şi patrimoniul social

Totalitatea aporturilor asociaţilor formează, sub aspect valoric,

capitalul social şi, totodată, constituie elemente ale patrimoniului societăţii.

Capitalul social are o dublă semnificaţie:

- o semnificaţie contabilă, fiind o cifră convenită de asociaţi şi neavând

o existenţă reală, concretă.

- o semnificaţie juridică, fiind limita gajului general al creditorilor

societăţii. Din această cauză, capitalul social trebuie să fie real şi fix pe toată

22



durata societăţii, modificările sale putându-se realiza doar în condiţii riguros

prevăzute de lege, prin modificarea actului constitutiv.

Capitalul social este divizat în fracţiuni denumite diferit în funcţie deforma societăţii.

Totalitatea aporturilor subscrise alcătuiesc capitalul subscris, iar cele

vărsate compun capitalul vărsat.

Patrimoniul societăţii reprezintă totalitatea drepturilor (activul social)

şi a obligaţiilor (pasivul social) ale societăţii comerciale.

III. Realizarea şi împărţirea profitului.

Prin profit se înţelege un câştig evaluabil în bani obţinut de societatea

comercială în cursul unui exerciţiu financiar. Mai mult, noţiunea de profit a

evoluat, în sensul că poate reprezenta şi sumele obţinute din reducerea

cheltuielilor sau din evitarea unor pierderi.

Profitul se distribuie anual asociaţilor, sub formă de dividende, în raport

de cota de participare a fiecăruia la capitalul social. Sunt interzise în cuprinsul

contractului de societate, clauzele leonine, în temeiul cărora un asociat îşi

rezervă o mai mare parte din beneficii, refuzând să participe la pierderi.

Pentru a fi distribuit, profitul trebuie să fie real (să se înregistreze un

excedent financiar real în activitatea societăţii), şi să fie util (în prealabil,

trebuie să se completeze capitalul social, dacă, din cauza unor pierderi, a fost

redus).

FORMELE SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

I. Societăţile de persoane

În societăţile de persoane (societatea în nume colectiv şi societatea în

comandită simplă), ceea ce interesează este încrederea dintre asociaţi,

23



calităţile acestora, şi nu capitalul aportat. Sunt considerate în doctrină

,,societăţi închise”, din cauza caracterului intuitu personae şi a numărului mic

de asociaţi, ei fiind de obicei membrii unei familii sau persoane ale căror relaţii se bazează pe încredere.

Societatea în nume colectiv este constituită de două sau mai multe

persoane ce răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale.

Societatea în comandită simplă presupune două categorii de asociaţi:

asociatul comanditar şi asociatul comanditat. Asociatul comanditar este cel

care deţine puterea de comandă, finanţează operaţiunile societăţii, însă nu

coordonează activitatea acesteia. Asociatului comanditat îi revin

prerogativele de administrare şi de reprezentare a societăţii. Asociatul

comanditat răspunde nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii, pe când

cel comanditar răspunde în limita aportului la capitalul social.

II. Societăţile de capital

Elementul esenţial al societăţilor de capital (societatea pe acţiuni şi

societatea în comandită pe acţiuni), îl reprezintă capitalul aportat de către

acţionari, şi nicidecum calităţile acestora sau încrederea dintre ei.

Societatea pe acţiuni este constituită de două sau mai multe persoane,

numite acţionari, ce răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului la

capitalul social subscris. Capitalul este fracţionat în acţiuni ce reprezintă

titluri transmisibile şi negociabile.

Societatea în comandită pe acţiuni are cel puţin un acţionar

comanditat, căruia i se va încredinţa şi administrarea societăţii, şi unul

comanditar, în rest păstrează toate caracteristicile S.A.

III. Societăţile mixte

24



Societăţile mixte împrumută trăsături atât de la societăţile de persoane,

cât şi de la cele de capital.

Societatea cu răspundere limitată este constituită de una sau maimulte persoane (maximum 50), iar capitalul social este fracţionat în părţi

sociale ce nu sunt negociabile şi nici liber transmisibile. Asociaţii răspund

pentru obligaţiile sociale numai până la concurenţa capitalului social subscris.

CONSTITUIREA SOCIETĂŢII COMERCIALE

Societatea comercială se constituie, în principiu, parcurgându-se două

etape:

I. Întocmirea actului constitutiv.

II. Înmatricularea societăţii comerciale la Registrul Comerţului.

I. Întocmirea actului constitutiv

Actul constitutiv se încheie sub forma unui înscris sub semnătură

privată, semnat de toţi asociaţii sau numai de fondatori, în cazul societăţilor

comerciale constituite prin subscripţie publică.

Forma autentică a actului constitutiv este cerută de lege, sub

sancţiunea nulităţii, limitativ, în unul din cazurile:

- când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află şi

un teren;

- când se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită

simplă (societăţi de persoane);

- când se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie publică.

Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol

determinant la constituirea societăţii, sunt consideraţi fondatori.

25



Nu pot fi fondatori persoanele declarate incapabile prin hotărâre

judecătorească şi cele care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă,

abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelătorie, delapidare, mărturiemincinoasă, dare/luare de mită, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de

Legea 31/1990 republicată şi modificată.

Din momentul întocmirii actului constitutiv, societatea comercială

dobândeşte o capacitate de folosinţă restrânsă în vederea exercitării

drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor necesare constituirii sale valabile.

II. Înmatricularea societăţii comerciale la Registrul

Comerţului

Actul constitutiv, încheiat cu respectarea cerinţelor legale, împreună cu

cererea de înmatriculare şi cu avizele, autorizaţiile aferente, va fi depus la

Registrul Comerţului în a cărui rază teritorială se găseşte viitoarea societate.

Asupra cererii de înmatriculare se pronunţă judecătorul delegat la Registrul

Comerţului printr-o încheiere ce poate fi atacată cu recurs.

În cazul în care actul constitutiv, deşi depus la Registrul Comerţului în

termenul legal, nu respectă condiţiile de fond şi de formă cerute de lege,

cererea de înmatriculare va fi respinsă de către judecătorul delegat, dacă

reprezentanţii societăţii nu înlătură neregularităţile constatate în timpul

efectuării înmatriculării.

Pentru opozabilitate faţă de terţi, încheierea judecătorului delegat de la

Registrul Comerţului prin care se autorizează înmatricularea societăţii va fi

publicată în Monitorul Oficial, societatea urmând a fi înscrisă şi în evidenţa

organelor fiscale. Înmatricularea în Registrul Comerţului reprezintă momentul

în care procesul de constituire a societăţii comerciale ia sfârşit, odată cu

naşterea unui nou subiect de drept, persoană juridică.

26



În cazul în care, după înmatricularea societăţii, sunt constatate

neregularităţi, organele societăţii sunt obligate să le înlăture în termen de cel

mult 8 zile de la data constatării acestora.Legea prevede anumite neregularităţi, constatate după înmatricularea

societăţii, care atrag nulitatea acesteia:

- când lipseşte actul constitutiv sau nu este încheiat în formă autentică,

în cazul în care această formă este cerută de lege;

- când toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data

constituirii societăţii;

- când obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contravine

ordinii publice;

- când lipseşte încheierea judecătorului delegat prin care se autoriza

înmatricularea societăţii;

- când în cuprinsul actului constitutiv nu sunt prevăzute denumirea

societăţii, obiectul de activitate, aporturile asociaţilor sau capitalul subscris;

- când nu sunt respectate cerinţele legale referitoare la valoarea minimă

a capitalului social;

- când nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.

Nulitatea nu poate fi declarată în situaţia în care cauza ei, invocată în

cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la

tribunal.

PERSONALITATEA JURIDICĂ A SOCIETĂŢII COMERCIALE

Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică din momentul

înmatriculării în Registrul Comerţului. Calitatea de persoană juridică produce

următoarele consecinţe:

27



a) societatea are dreptul să participe la raporturi juridice în nume

propriu;

b) răspunde pentru obligaţiile asumate;c) poate sta în justiţie în calitate de reclamantă sau de pârâtă, prin

reprezentanţii săi legali;

d) are atribute de identificare proprii: firma, sediul şi naţionalitatea;

Firma este numele sau denumirea sub care societatea este

înmatriculată în Registrul Comerţului, îşi exercită comerţul şi sub care

semnează. Trebuie precizată în mod obligatoriu în contractul de societate.

Sediul societăţii este cel care o situează în spaţiu în cadrul raporturilor

juridice la care participă. Asociaţii sunt liberi să aleagă sediul social, putând

avea în vedere locul unde se va desfăşura activitatea principală a societăţii,

locul unde s-a constituit societatea sau locul unde se găsesc organele sale de

conducere.

Naţionalitatea societăţii are drept criteriu de determinare sediul

acesteia. Legea 31/1990 a societăţilor comerciale prevede “ societăţile

comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”.

e) are capacitate juridică de folosinţă şi de exerciţiu proprii, în sensul

că are aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi, respectiv de a-şi asuma şi

executa obligaţii prin încheierea de acte juridice în nume propriu.

FILIALELE ŞI SUCURSALELE SOCIETĂŢII COMERCIALE

Pentru extinderea activităţii unei societăţi comerciale, asociaţii pot

hotărî, atât la momentul constituirii societăţii, cât şi pe parcursul desfăşurării

activităţii acesteia, înfiinţarea de sedii secundare în acelaşi domeniu de

activitate.

28



Filiala beneficiază de personalitate juridică, fiind practic o societate

comercială de sine stătătoare, şi poate fi organizată chiar şi într-o altă formă

decât societatea-mamă, aceasta deţinând însă majoritatea capitalului social.Sucursala este dezmembrământul fără personalitate juridică al unei

societăţi comerciale care îi furnizează fondurile şi îi asigură o autonomie

limitată. Înfiinţarea sucursalelor se menţionează în Registrul Comerţului din

localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, iar dacă în aceeaşi localitate

funcţionează şi societatea al cărei dezmembrământ este, vor fi înscrise în

acelaşi registru, dar ca înregistrare separată.

Celelalte dezmembrăminte fără personalitate juridică (agenţii, puncte

de lucru) sunt menţionate în Registrul Comerţului de la sediul societăţii-

mamă.

FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

Este asigurată de organele societăţii: Adunarea Generală a Asociaţilor

(A.G.A.), administratorii, directorii şi cenzorii.

ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAŢILOR (A.G.A.)

Voinţa asociaţilor se formează şi se exprimă în cadrul A.G.A..

În cazul societăţilor de persoane (S.N.C., S.C.S.) nu există

instituţionalizată o A.G.A.. Deşi legea nu prevede în mod expres, se consideră

că asociaţii de la societăţile de persoane se pot întruni pentru problemele

obişnuite ale societăţii, caz în care hotărârile se vor lua prin votul asociaţilor

ce reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. În cazul în care trebuie

29



să se decidă modificarea actului constitutiv sau revocarea administratorilor

numiţi prin acesta, legea solicită votul unanim.

La societăţile de capitaluri (S.A., S.C.A.) , A.G.A. se convoacă, ori decâte ori este necesar, de către consiliul de administraţie, respectiv directorat,

precum şi la cererea acţionarilor reprezentând cel puţin 5% din capitalul

social sau chiar o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede astfel.

Dreptul de vot în A.G.A. se exercită potrivit principiului: „o acţiune

achitată dă dreptul la un vot”. Aşadar, acţionarii au un drept de vot

proporţional cu cota parte de participare la capitalul social şi îl exprimă

personal sau prin reprezentant. În principiu, votul este deschis, însă, în cazul

numirii sau revocării membrilor consiliului de administraţie, respectiv

consiliului de supraveghere, a cenzorilor, a auditorilor interni, şi stabilirii

răspunderii acestora, votul va fi secret.

Adunările generale sunt de două tipuri:

a) Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an,

în cel mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar, având printre

atribuţii:

- aprobarea situaţiei financiare anuale;

- numirea şi revocarea membrilor consiliului de administraţie,

respectiv ai consiliului de supraveghere, şi a cenzorilor;

- stabilirea remuneraţiei acestora;

- stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a duratei contractului

de audit financiar, precum şi numirea auditorului.

b) Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este

necesar, pentru probleme care implică modificarea actului constitutiv, de ex.:

- schimbarea formei juridice a societăţii;

- mutarea sediului social;

- modificarea obiectului de activitate;

30



- înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare;

- prelungirea duratei societăţii;

- fuziunea sau divizarea societăţii;- conversia obligaţiunilor în acţiuni.

Adunarea specială a titularilor de acţiuni preferenţiale. Acţiunile

preferenţiale conferă titularilor dreptul la dividend prioritar, înaintea oricărei

prelevări, şi dreptul de a participa la şedinţele adunărilor generale, dar nu

conferă dreptul de vot în cadrul acestor adunări. Adunarea specială are

caracter consultativ, în sensul că se ocupă de problemele specifice ale acestei

categorii de acţionari, iar nu un rol deliberativ, hotărârile luate în şedinţele

sale neinfluenţând viaţa societăţii.

În cazul S.R.L. , A.G.A. ia hotărâri privind aprobarea situaţiei

financiare anuale, repartizarea profitului net, numirea sau revocarea

administratorilor, cenzorilor/auditorilor, cu votul unei duble majorităţi

absolute: a asociaţilor şi a părţilor sociale. Pentru modificarea actului

constitutiv se cere votul unanim.

Hotărârile A.G.A. sunt obligatorii pentru toţi asociaţii/acţionarii şi

trebuie publicate în Monitorul Oficial. Asociaţii nemulţumiţi, care nu au

participat la şedinţa respectivă sau care au votat împotrivă, votul lor fiind

menţionat în procesul verbal al şedinţei, pot ataca în justiţie hotărârea A.G.A.,

în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

ADMINISTRAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

Principala activitate a organelor de administrare a societăţii este

îndeplinirea hotărârilor adoptate de către A.G.A.

În cazul S.N.C., există unul sau mai mulţi administratori, fiecare având

dreptul de a reprezenta societatea, dacă actul constitutiv nu conţine prevederi

31



contrare. În cazul plurităţii de administratori, dacă actul constitutiv dispune că

aceştia trebuie să lucreze împreună, deciziile se vor lua în unanimitate, în caz

de opoziţie urmând să hotărască asociaţii ce deţin majoritatea capitaluluisocial. Dacă modul de lucru al administratorilor nu este stabilit prin actul

constitutiv, fiecare va lucra separat, având obligaţia de a-i informa pe ceilalţi

doar în legătură cu operaţiunile ce depăşesc limitele obişnuite ale comerţului,

în caz de opoziţie urmând a hotărî asociaţii care deţin majoritatea capitalului

social.

Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul S.C.S., care va putea fi însă

administrată numai de către unul sau mai mulţi dintre asociaţii comanditaţi,

sub supravegherea asociaţilor comanditari. La rândul lor, comanditarii vor

putea încheia operaţiuni în contul societăţii numai în baza unei procuri

speciale din partea reprezentanţilor societăţii, procură ce va fi înscrisă în

Registrul Comerţului.

În cazul S.R.L., administrarea este încredinţată unuia sau mai multor

administratori, numiţi prin actul constitutiv sau aleşi de A.G.A. În cazul

pluralităţii de administratori, se aplică prevederile de la S.N.C.

Pentru S.A., Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 441/2006,

instituie două sisteme de administrare: sistemul unitar şi sistemul dualist,

acţionarii putând opta pentru unul dintre acestea. Conform legii, în actul

constitutiv, precum şi pe toate documentele şi facturile emise de societate,

trebuie să se menţioneze sistemul de administrare ales.

Sistemul unitar

În cadrul acestui sistem, administrarea societăţii se realizează de către

unul sau mai mulţi administratori, numiţi fie prin actul constitutiv, fie prin

hotărârea A.G.A., numărul lor fiind întotdeauna impar. Administratorii pot

32



avea sau nu calitatea de acţionar, dar, pe toată durata mandatului, nu pot fi

salariaţi ai societăţii.

Dacă există mai mulţi administratori, se va constitui un consiliu deadministraţie. Acesta este însă însărcinat, potrivit legii, cu îndeplinirea tuturor

actelor necesare şi utile realizării obiectului de activitate al societăţii şi are

următoarele competenţe de bază:

- stabileşte direcţiile principale de activitate şi de dezvoltare a

societăţii;

- stabileşte sistemul contabil şi de control financiar şi aprobă

planificarea financiară;

- numeşte şi revocă directorii, stabilindu-le remuneraţia;

- supraveghează activitatea directorilor;

- întocmeşte rapoarte anuale pe care le prezintă A.G.A.;

- convoacă adunarea generală şi duce la îndeplinire hotărârile acesteia;

- introduce cererile privind aplicarea procedurii insolvenţei.

Consiliul de administraţie se întruneşte o dată la 3 luni, şedinţele sale

sunt conduse de un preşedinte şi există posibilitatea de a delega atribuţiile de

conducere unuia sau mai multor directori, din rândul acestora fiind ales

directorul general al societăţii. Competenţele de bază şi reprezentarea

societăţii în relaţiile cu terţii şi în justiţie vor reveni consiliului de

administraţie, neputând fi delegate directorilor.

Răspunderea administratorilor este directă, pentru fapta proprie, şi

solidară (în cazul pluralităţii de administratori), pentru:

- realitatea vărsămintelor efectuate de către acţionari;

- existenţa reală a dividendelor plătite;

- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;

- exacta îndeplinire a hotărârilor A.G.A.;

33



- stricta îndeplinire a obligaţiilor ce le revin, impuse de lege şi de actul

constitutiv.

Administratorii răspund şi pentru faptele altor persoane (directorii, personalul angajat), în cazul în care nu şi-au îndeplinit obligaţia de

supraveghere a acestora. De asemenea, sunt solidar răspunzători pentru

faptele prejudiciabile săvârşite de către administratorii imediat precedenţi, în

cazul în care au cunoscut aceste fapte şi nu le-au prezentat cenzorilor.

Sistemul dualist

Prin actul constitutiv se poate prevedea că S.A. va fi administrată de

către un directorat şi un consiliu de supraveghere.

Directoratul , ai cărui membri sunt numiţi, controlaţi şi revocaţi de către

consiliul de supraveghere, exercită conducerea exclusivă a societăţii şi

îndeplineşte toate măsurile necesare şi utile pentru realizarea obiectului de

activitate al societăţii. Directoratul este obligat să prezinte rapoarte

trimestriale şi anuale consiliului de supraveghere şi, dacă acţionează

împreună, reprezintă societatea în raporturile cu terţii şi în justiţie.

Consiliul de supraveghere este desemnat prin actul constitutiv (primii

membri), sau prin hotărârea A.G.A. Membrii consiliului de supraveghere pot

fi sau nu acţionari, dar nu pot avea concomitent calitatea de membru al

directoratului sau de salariat al societăţii. Consiliul de supraveghere se

întruneşte cel puţin o dată la 3 luni şi are doar un rol consultativ, neputând

avea atribuţii de conducere a societăţii. Este alcătuit din 3 până la 11 membri

şi are printre competenţe:

- numirea şi revocarea membrilor directoratului;

- supravegherea activităţii membrilor directoratului;

- controlul conformităţii cu legea, actul constitutiv şi hotărârea A.G.A.,

a operaţiunilor de conducere a societăţii;

34



- raportează cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu

privire la activitatea de supraveghere desfăşurată.

Durata mandatului administratorilor, atât în sistemul unitar, cât şi însistemul dualist, este stabilită prin actul constitutiv, neputând depăşi 4 ani, cu

excepţia primilor administratori, al căror mandat nu poate depăşi 2 ani.

Administratorii pot fi realeşi. Legea limitează cumulul calităţii de

administrator la cel mult 5 mandate de administrator şi/sau de membru al

consiliului de supraveghere în societăţi pe acţiuni cu sediul în România.

În cadrul consiliului de administraţie, al directoratului sau al consiliului

de supraveghere, pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenţa a cel

puţin jumătate plus unu din membri, iar hotărârile se iau cu votul majorităţii

celor prezenţi. În cazuri excepţionale, justificate de urgenţa situaţiei şi de

interesul societăţii, consiliul de administraţie şi directoratul poate lua decizii

cu votul unanim şi scris al membrilor acestor organe, fără a mai fi necesară

convocarea lor.

Dispoziţiile referitoare la răspunderea administratorilor se aplică şi

directorilor, membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere.

CENZORII/AUDITORII FINANCIARI

Controlul activităţii economico-financiare este efectuat obligatoriu de

către cenzori, numiţi fie prin actul constitutiv, fie prin hotărârea adunării

generale, pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea realegerii. Cenzorii

funcţionează în număr de minimum 3 şi un supleant, întotdeauna în număr

impar. Pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil, şi sunt

remuneraţi.

Adunarea generală ordinară a acţionarilor poate hotărî contractarea

auditului financiar, în loc de numirea cenzorilor. Dacă societăţile pe acţiuni

35



optează pentru sistemul dualist de administrare, obligatoriu vor fi supuse

auditului financiar, prin auditori financiari, persoane fizice sau persoane

juridice.Atât cenzorii, cât şi auditorii, întocmesc rapoarte către adunarea

generală, respectiv către consiliul de administraţie sau consiliul de

supraveghere despre constatările făcute cu ocazia efectuării controalelor.

Cenzorii vor lucra împreună sau separat, trecând într-un registru special

deliberările lor. Revocarea cenzorilor se va face prin hotărârea adunării

generale în condiţiile cerute de lege pentru adunările extraordinare.

MODIFICAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

În anumite cazuri, condiţiile economice pot determina necesitatea

modificării societăţii comerciale constituită potrivit legii, pentru a fi adaptată

noilor cerinţe. Întrucât elementele care reclamă schimbarea au fost stabilite

prin actul constitutiv, modificarea societăţii impune modificarea acestuia,

neavând însă ca efect crearea unei persoane juridice noi.

Actul de modificare a actului constitutiv

Potrivit art. 204 din Legea 31/1990, actul constitutiv al societăţii

comerciale poate fi modificat prin hotărârea adunării generale ori a consiliului

de administraţie, respectiv a directoratului, sau prin hotărârea instanţei

judecătoreşti. Aşadar, legea identifică trei modalităţi de modificare a actului

constitutiv:

a) Modificarea actului constitutiv prin hotărârea adunării generale.

b) Modificarea actului constitutiv prin decizia consiliului de

administraţie, respectiv a directoratului , în cazul societăţii pe acţiuni şi în

36



comandită pe acţiuni. Măsura are caracter excepţional şi priveşte numai

mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate şi majorarea

capitalului social.c) Modificarea actului constitutiv prin hotărâre judecătorească

reprezintă o excepţie, impusă de raţiuni practice. Pentru operativitate, dar şi

pentru evitarea consecinţelor unor viitoare neînţelegeri între asociaţi, legea

prevede posibilitatea modificării actului constitutiv prin hotărârea instanţei

judecătoreşti prin care s-a dispus excluderea, respectiv retragerea asociatului

din societate, însă exclusiv cu privire la structura participării la capitalul

social a celorlalţi asociaţi.

Potrivit legii, actul de modificare a actului constitutiv trebuie să

îmbrace forma scrisă. În anumite cazuri însă, este obligatorie forma autentică:

a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a

unui teren;

b) modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume

colectiv sau în comandită simplă;

c) majorarea capitalului social prin subscripţie publică.

Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului modificator.

Actul modificator, încheiat în formă cerută de lege, se înregistrează la

Registrul Comerţului şi se publică în Monitorul Oficial, fiind parte integrantă

din actul constitutiv. Publicarea nu este obligatorie în cazul societăţii în nume

colectiv sau în comandită simplă.

Prin modificarea actului constitutiv pot fi afectate interesele

creditorilor societăţii. De aceea, potrivit legii, creditorii sociali şi orice alte

persoane prejudiciate pot formula o cerere de opoziţie prin care se solicită

instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii, la

repararea prejudiciului cauzat.

37



De asemenea, modificarea actului constitutiv poate afecta interesele

asociaţilor. De aceea, legea recunoaşte acestora dreptul de a se retrage din

societate.

Principalele cazuri de modificare a actului constitutiv

1. Mărirea capitalului social Necesitatea măririi capitalului social poate rezulta din dorinţa

asociaţilor de a dezvolta activitatea societăţii sau de a înlătura unele dificultăţi

financiare. Pentru societatea comercială, procurarea de fonduri prin mărirea

capitalului social este mai puţin împovărătoare decât împrumutul bancar sau

emiterea de obligaţiuni.

În mod obişnuit, mărirea capitalului social se realizează prin noi

aporturi. Potrivit legii, capitalul social se poate mări prin emisiunea de

acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în

schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură. Aceste operaţiuni nu

vor putea fi efectuate însă cât timp nu sunt complet plătite acţiunile din

emisiunea precedentă.

Acţiunile emise de societate pentru mărirea capitalului social vor fi

oferite spre subscriere în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu

numărul acţiunilor pe care îl posedă. Termenul pentru exercitarea dreptului de

preferinţă este de cel puţin o lună de la data publicării în Monitorul Oficial a

hotărârii adunării generale, respectiv a deciziei consiliului de

administraţie/directoratului privind mărirea capitalului social. După expirarea

acestui termen, acţiunile vor putea fi subscrise de public.

Alte modalităţi de mărire a capitalului social:

38



- Mărirea capitalului social prin încorporarea rezervelor.

Rezervele constau în anumite sume de bani prelevate din profitul societăţii.

Fiind liberate prin încorporarea rezervelor, acţiunile noi vor fi distribuiteacţionarilor societăţii, proporţional cu numărul acţiunilor vechi deţinute de

fiecare.

- Mărirea capitalului social prin încorporarea profitului sau a

primelor de emisiune. În locul dividendelor, acţionarii vor primi acţiuni noi

emise de societate.

- Mărirea capitalului social prin compensarea creanţelor asupra

societăţii cu acţiuni ale acesteia. În schimbul creanţelor faţă de societate,

creditorii primesc acţiuni ale societăţii.

2. Reducerea capitalului social

În anumite cazuri, din cauza unei activităţi deficitare a societăţii sau a

unei conjuncturi nefavorabile, se poate ajunge la pierderea unei părţi din

activul patrimoniului societăţii. Într-un asemenea caz, capitalul social va

trebui reîntregit sau redus, deoarece altfel nu se poate face vreo repartizare

sau distribuire de profit.

Pentru reducerea capitalului social, legea reglementează procedee

diferite, în funcţie de cauza care o impune:

I. Dacă reducerea este determinată de pierderi ale capitalului social , se

poate realiza prin:

a) micşorarea numărului de acţiuni sau de părţi sociale, cu

păstrarea valorii nominale a acestora;

b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;

c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.

II. Dacă reducerea capitalului social nu este motivată de pierderi,

capitalul social poate fi redus prin :

39



a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele

datorate;

b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi,proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru

fiecare acţiune sau parte socială.

3. Prelungirea duratei societăţii

Societatea comercială va avea durata de existenţă stabilită de asociaţi,

dizolvându-se la expirarea acesteia. Totuşi, constatând că societatea

desfăşoară o activitate profitabilă, asociaţii pot fi interesaţi în prelungirea

duratei prevăzute în actul constitutiv. Acest lucru este posibil prin modificarea

actului constitutiv, în sensul stabilirii altei durate sau a unei durate

nedeterminate. Prelungirea duratei societăţii trebuie realizată înainte de

expirarea duratei prevăzute în actul constitutiv.

4. Fuziunea şi divizarea societăţii comerciale

Fuziunea şi divizarea sunt procedee tehnico-juridice prin care se

realizează restructurarea societăţilor comerciale, în scopul adaptării lor la

exigenţele activităţii comerciale.

Fuziunea se realizează în două forme: prin absorbţie şi prin contopire.

Absorbţia constă în includerea într-o societate a patrimoniului unora

sau a mai multor societăţi care se dizolvă, fără a intra în lichidare.

Contopirea constă în reunirea patrimoniului a două sau a mai multor

societăţi care-şi încetează existenţa, pentru constituirea unei societăţi

comerciale noi.

Divizarea constă în împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi,

care se dizolvă, fără a intra în lichidare, către mai multe societăţi existente sau

40



care iau astfel fiinţă, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile

beneficiare şi eventual numerar către acţionarii societăţii divizate.

Desprinderea constă în separarea unei părţi din patrimoniul uneisocietăţi şi transmiterea ei ca întreg uneia sau mai multor societăţi existente

ori unor societăţi care sunt astfel constituite.

Etapele realizării operaţiunii de fuziune sau divizare:

1. Întocmirea de către administratori a proiectului de fuziune sau

divizare.

2. Avizarea şi publicarea proiectului de fuziune sau divizare. După ce

este vizat de judecătorul delegat de la Registrul Comerţului, proiectul este

supus publicării în Monitorul Oficial.

3. Opoziţia asupra proiectului. Creditorii societăţilor participante pot

face opoziţie, în termenul de 30 de zile de la publicare.

4. Informarea asociaţilor asupra fuziunii sau divizării. În acest scop,

legea prevede obligaţia întocmirii unui raport al administratorilor, respectiv al

membrilor directoratului, şi un raport al experţilor, precum şi obligaţia de a fi

puse la dispoziţia asociaţilor documentele operaţiunii de fuziune sau divizare.

5. Hotărârea adunării generale asupra fuziunii sau divizării. În cel mult

două luni de la expirarea termenului de opoziţie sau de la respingerea

acesteia, adunările generale din fiecare societate vor lua hotărârea cu privire la

fuziune/divizare. Actul modificator al actului constitutiv al societăţii

absorbante se publică în Monitorul Oficial şi se menţionează la Registrul

Comerţului, iar societăţile nou create respectă dispoziţiile speciale referitoare

la înfiinţarea societăţilor comerciale.

5. Schimbarea formei societăţii comerciale

În cursul existenţei unei societăţi comerciale, anumite interese ale

asociaţilor pot determina necesitatea schimbării formei juridice a societăţii; de

41



ex., din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni. Această

schimbare se poate realiza prin modificarea actului constitutiv al societăţii,

fără a-i afecta personalitatea juridică.

DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA SOCIETĂŢILOR

COMERCIALE

Societatea comercială se dizolvă într-unul din următoarele cazuri:- trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;

- imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau

realizarea acestuia;

- declararea nulităţii societăţii;

- hotărârea adunării generale;

- hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motivetemeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică

funcţionarea societăţii;

- falimentul;

- alte cauze prevăzute de lege.

Dizolvarea societăţii are ca efect declanşarea procedurii lichidării.

În această fază se modifică obiectul şi scopul societăţii, administratorii

sunt înlocuiţi cu lichidatorii. Lichidatorii sunt persoane fizice sau persoane

juridice, având calitatea de lichidatori autorizaţi şi au aceeaşi răspundere ca şi

administratorii. Lichidatorii au următoarele atribuţii:

- să stea în judecată şi să fie acţionaţi în interesul lichidării;

- să termine operaţiunile referitoare la lichidare;

- să vândă, la licitaţie publică, bunurile mobile şi imobile aparţinând

societăţii,

42



- să facă tranzacţii;

- să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii etc.

Deşi se menţine personalitatea juridică a societăţii, acesteia îi suntinterzise operaţiunile comerciale noi. Activitatea societăţii se limitează la

finalizarea operaţiunilor aflate în curs.

Lichidarea activului societăţii comerciale are în vedere transformarea

în bani a bunurilor aparţinând societăţii, prin vânzare la licitaţie publică.

Lichidarea pasivului presupune plata datoriilor sociale către creditori.

Aceştia se pot îndrepta împotriva societăţii cu acţiune directă, dar şi împotriva

asociaţilor care nu au efectuat integral vărsămintele. Dacă există asociaţi care

răspund nelimitat şi solidar, creditorii se pot îndrepta şi împotriva acestora,

dacă societatea nu plăteşte în termen de 15 zile de la notificare.

Lichidatorii pot plăti din banii proprii datoriile societăţii, dar nu pot

exercita împotriva societăţii drepturi mai mari decât cele ale creditorilor

plătiţi.

În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, societatea va fi radiată

din Registrul Comerţului, sub sancţiunea plăţii de amenzi judiciare pentru

fiecare zi de întârziere.

43



REGULI SPECIALE APLICABILE FIECĂREI FORME DE

SOCIETATE COMERCIALĂ

Societatea în nume colectiv (S.N.C.)

Capitalul social. Legea nu prevede o valoare minimă a capitalului

social la societăţile de persoane, dar acesta trebuie să existe la momentul

constituirii societăţii, pentru a putea dobândi personalitate juridică. Este

fracţionat în părţi sociale, numite în doctrină părţi de interese, care nu sunt în

principiu transmisibile şi nici negociabile. La constituirea capitalului social alsocietăţilor de persoane este admis orice tip de aport: numerar, în natură

(bunuri imobile şi bunuri mobile ), în creanţe.

Răspunderea asociaţilor. Asociaţii de la S.N.C. răspund nelimitat şi

solidar. Răspunderea este nelimitată, în sensul că pentru datoriile societăţii ei

răspund şi cu patrimoniul propriu. De aceea, în cazul în care patrimoniul

societăţii se dovedeşte insuficient pentru acoperirea creanţelor, creditoriisocietăţii pot urmări bunurile proprii ale asociaţilor. Răspunderea este

solidară, în sensul că poate fi urmărit un singur asociat pentru plata întregii

datorii.

Asociaţii au posibilitatea să invoce beneficiul de discuţiune, în temeiul

căruia pot cere creditorilor să urmărească întâi societatea şi, numai dacă

aceasta nu plăteşte, să se îndrepte şi împotriva lor.

44



Conducerea, administrarea şi controlul. Conducerea societăţii se

realizează de către toţi asociaţii, neexistând obligaţia legală de a se constitui

Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA). Hotărârile se adoptă, de regulă, pe principiul majorităţii, existând însă şi operaţiuni pentru care se cere

unanimitate de voturi.

S.N.C. este administrată de către unul sau mai mulţi administratori,

asociaţi sau neasociaţi, dar numai persoane fizice. Tot aceştia sunt cei care

reprezintă societatea în raporturile cu terţii, inclusiv cu autorităţile publice.

Controlul activităţii economico-financiare se realizează de către

asociaţi, dar poate fi încredinţat şi unuia sau mai multor cenzori.

Dizolvarea societăţii se datorează atât unor cauze generale, comune

oricărei forme de societate comercială, (falimentul societăţii, expirarea

termenului pentru care s-a constituit societatea, imposibilitatea realizării

obiectivului societăţii), cât şi pentru cauze specifice societăţilor de persoane

(decesul, punerea sub interdicţie, falimentul unuia dintre asociaţi, atunci când

numărul asociaţilor este insuficient sau când nu s-a prevăzut în actul

constitutiv continuarea activităţii cu moştenitorii).

Societatea în comandită simplă (S.C.S.)

Presupune două categorii de asociaţi: asociatul comanditar şi asociatul

comanditat.

Asociatul comanditar este cel care deţine puterea de comandă,

finanţează operaţiunile societăţii, însă nu coordonează activitatea acesteia.

Asociatului comanditat îi revin prerogativele de administrare şi de

reprezentare a societăţii. Asociatul comanditat răspunde nelimitat şi solidar

pentru obligaţiile societăţii, pe când cel comanditar răspunde în limita

aportului la capitalul social.

45



Toate celelalte precizări de la S.N.C sunt valabile şi la S.C.S.

Societatea pe acţiuni (S.A.)

Constituirea societăţii pe acţiuni. Se constituie pe baza unui contract

de societate şi a unui statut de funcţionare, legea permiţând şi întocmirea unui

singur înscris, numit act constitutiv, care să le cuprindă pe amândouă.

Specific societăţii pe acţiuni este constituirea acesteia în două moduri:

1. Prin subscripţie instantanee (simultană), la fel ca orice formă de

societate comercială, membrii fondatori formând capitalul social prin aporturi

în numerar, în natură şi în creanţe.

2. Prin subscripţie publică pe baza unui prospect de emisiune.

Acţionarii. Societatea pe acţiuni este destinată exploatării unor

capitaluri mari, unor afaceri de mare anvergură, şi, prin urmare, şi numărul

acţionarilor ar trebui să fie mare. Cu toate acestea, în prezent, legea prevede

un număr minim de doi acţionari. Ei răspund în limita aportului la capitalul

social subscris.

Capitalul social. Se formează pe baza aporturilor acţionarilor, aporturice pot fi în numerar şi în natură (la S.A. constituită prin subscripţie publică nu

se acceptă aportul în creanţe). Legea prevede o valoare minimă a capitalului

social de 90.000 RON. Acesta trebuie să fie vărsat la constituirea societăţii în

proporţie de 30% din valoarea capitalului social subscris de fiecare acţionar,

urmând ca diferenţa să fie achitată în termen de 12 luni pentru aporturile în

numerar şi de 2 ani pentru aporturile în natură.

46



Capitalul social este fracţionat în acţiuni ce reprezintă titluri

transmisibile şi negociabile, atât pe pieţe organizate (Bursa de valori), cât şi

pe pieţe neorganizate (extrabursiere), mai ales atunci când acţiunile nu suntcotate la bursă. Ele se pot transmite prin acte inter vivos (vânzare, donaţie), şi

prin acte mortis causa (testament). Valoare minimă a unei acţiuni este de 10

bani.

Sunt două categorii de acţiuni:

- acţiuni nominative (în cuprinsul lor este înscris titularul)

- acţiuni la purtător (simpla deţinere valorează titlu de proprietate)

Acţiunile conferă anumite drepturi titularilor lor: dreptul la vot în

Adunarea Generală a Acţionarilor, dreptul de a încasa dividende, dreptul de a

li se rambursa valoarea nominală în cazul dizolvării societăţii.

Conducerea societăţii este realizată de către Adunarea Generală a

Acţionarilor, ce poate fi ordinară şi extraordinară.

Administrarea societăţii se realizează în sistem unitar, prin Consiliul

de Administraţie şi directori, sau în sistem dualist, prin Consiliul de

supraveghere şi Directorat. Atunci când legea permite, poate să existe şi un

singur administrator, persoană fizică sau juridică, acţionar sau nu.

Controlul activităţii economico-financiare este efectuat obligatoriu

de către auditori financiari sau de către cenzori, aceştia funcţionând în număr

de minimum 3 şi un supleant, întotdeauna în număr impar. Cenzorii pot fi

acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil, care poate fi un terţ ce

exercită profesia individual ori în forme asociative. Societăţile pe acţiuni care

optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului

financiar.

Dizolvarea S.A. se produce atât din cauze generale, comune fiecărei

forme de societate, sau din cauze specifice: scăderea capitalului social sub

limita minimă admisă de lege şi necompletarea sa în termen, scăderea

47



numărului asociaţilor sub limita prevăzută de lege şi necompletarea sa în

termen de 9 luni.

Societatea în comandită pe acţiuni (S.C.A.)

Are cel puţin un acţionar comanditat, căruia i se va încredinţa şi

administrarea societăţii, şi unul comanditar, în rest păstrează toate

caracteristicile S.A.

Societatea cu răspundere limitată (S.R.L.)

Constituirea societăţii se face pe baza unui contract de societate şi al

unui statut de funcţionare, iar în cazul S.R.L. cu unic asociat, doar pe baza

unui statut.

Asociaţii. Fiind o societate mixtă ce împrumută trăsături şi de la

societăţile de persoane, asociaţii trebuie să se bazeze pe încredere şi pe

calităţile lor, iar legea prevede şi un număr maxim: 50 de asociaţi.

Răspunderea lor este limitată la valoarea aporturilor.

Capitalul social se formează pe baza aporturilor în numerar şi în

natură, cele în creanţe fiind interzise la S.R.L. Valoarea minimă a acestuia

este de 200 RON. Capitalul social subscris trebuie să fie integral vărsat la

constituirea societăţii. Fracţiunile de capital social se numesc părţi sociale, nu

sunt negociabile şi nici liber transmisibile, pentru cesionarea lor fiind

48



necesară respectarea dispoziţiilor legale, a celor ale actului constitutiv şi ale

Adunării Generale a Asociaţilor.

Conducerea societăţii este încredinţată Adunării Generale aAsociaţilor care ia decizii pe baza principiului majorităţii.

Administrarea revine unuia sau mai multor administratori numiţi prin

actul constitutiv sau aleşi de către Adunarea Generală a Asociaţilor din cadrul

societăţii sau al persoanelor din afara acesteia.

Controlul activităţii economico-financiare se exercită fie de către

cenzori (obligatoriu în cazul în care numărul asociaţilor este mai mare de 15),

fie de către asociaţii care nu deţin funcţia de administrator.

Dizolvarea se datorează unor cauze generale sau specifice: falimentul,

retragerea sau excluderea unui asociat atunci când nu se doreşte continuarea

societăţii în forma de SRL cu unic asociat.

Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat

Legea reglementează şi societatea unipersonala în cazul societăţii cu

răspundere limitată. Unicul asociat poate fi o persoană fizică sau juridică şi

este necesar să nu mai deţină această calitate în altă societate cu unic asociat.

Asociatul unic exercită atribuţiile Adunării Generale a Asociaţilor şi

poate fi şi administrator.

49

DREPT_COMERCIAL_I

Documents

Transcript of DREPT_COMERCIAL_I