Drept international privat

Calificarea şi conflictul de calificări

Drept internaţional privat Asztalos Csaba Ferenc

Calificare?

a determina legea aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate – punctul de legătură

soţii cu cetăţenii diferite – intentează proces de divorţ în România – legea aplicabilă? – art. 2.597 C.civ. – art. 2.600 C.civ.

conţinutul normei juridice: persoane, capacitate, bunuri etc.

legătura normei conflictuale: domiciliul, sediu, reşedinţa obişnuită

Noțiunea de calificare

Interpretarea unui raport juridic – fapte concrete – pentru a identifica conţinutul şi legătura cărei norme conflictuale se aplică

Operaţiunea de subsumare a situaţiilor de fapt noţiunilor utilizate de norma conflictuală

Factorii care impun calificarea

Sensurile diferite ale noţiunilor şi termenilor din normele conflictuale ale diferitelor state

Existenţa unor instituţii juridice sau noţiuni cu aplicaţie doar în anumite sisteme de drept

Clasificarea calificării După natura ei

Calificare primară

Calificare secundară

După elementele de structură ale normei

Calificarea conţinutului normei

Calificarea legăturii normei

Clasificarea calificării

• După caracterul său

Calificarea legală

Calificarea jurisdicţională

Conflictul de calificări

Ex. privind conţinutul normei conflictuale

Testamentul olandezului

Succesiunea maltezului

Căsătoria grecului ortodox

Prescripţia extinctivă şi compensaţia

Prescripţia dreptului de opţiune succesorală

Succesiunea vacantă

Ex. privind legătura normei conflictuale

Locul executării contractului

Domiciliul

Sediul social

Momentul şi locul încheierii contractului

Legea după care se face calificarea

Regula – Calificarea după legea forului – lex fori

Art. 2558 C.civ. – se ia în considerare calificarea stabilită de legea română

Excepţii

Calificara legală

Calificarea părţilor

Calificarea secundară

Calificarea în caz de retrimitere

Calificarea instituţiilor juridice necunoscute legii forului

Calificarea după alte criterii

Calificarea după lex cause

Teoria calificării autonome

Teoria calificării proper in law

Conflicte de legi cu privire la persoane

Starea civilă? – art. 98 C.civ.

Acte de stare civilă?

Fapte de stare civilă?

Capacitatea civilă?

Regula în materia reglementării stării civile şi capacităţii persoanei fizice

aplicarea legii naţionale – art. 2.572 C.civ

punctul de legătură?

argumente pentru aplicarea legii naţionale?

domiciliu vs. reşedinţă obişnuită

Excepţii în materia reglementării stării civile şi capacităţii persoanei fizice

prevederi ale dispoziţiilor speciale – art. 2.572 alin. (1) C.civ.

subsumarea – legea personală?

caracterul normelor?

Domeniul de aplicare a normelor conflictuale privind starea şi capacitatea persoanei fizice

filiaţie

căsătorie

rudenie

afinitate

adopţie

folosinţa stării civile

acţiunea stării civile

Condiţiile de formă?

incapacităţi de folosinţe relative

reprezentarea legală a persoanei fizice lipsite de capacitate de exerciţiu restrânsă

ocrotirea majorului

Exced domeniului de aplicare

incapacităţi de folosinţe relative – art. 990 Cciv.

reprezentarea legală a persoanei fizicie lipsite de capacitate de exerciţiu restrânsă

ocrotirea majorului

Teoria interesului naţional

speţa Lizardi

înlocuirea legii personale cu legea statului unde a fost întocmit actul – condiţii

Art. 2.579 alin. (1) – (2) – capacitate restrânsă - reprezentant

Legea aplicabilă atributelor de identificare a persoanei fizice

Atribute de identificare?

Nume – numele de familie – pseudonim – poreclă

nume – legea naţională – art. 2.576 alin. (1) Cciv.

Art. 2576 alin. (2) excepţie – numele copilului născut

Domeniul de aplicare – excepţii

Legea aplicabilă domiciliului persoanei fizice

domiciliul?

de drept comun – art. 86 Cciv.

legal

convenţional

reşedinţa

legea naţională

Legea aplicabilă drepturilor inerente fiinţei umane – art. 2577 Cciv.

Dreptul la viaţă, la sănătate şi integritate fizică

Dreptul de a dispune de sine însuşi/însăşi

Dreptul la exprimare

Dreptul la viaţă privată

Dreptul la demnitate

Dreptul la propria imagine

Dreptul la respect pentru persoana decedată

Conflicte de legi – persoane juridice

Naţionalitatea persoanei juridice – se determină după legea forului – criterii

sediul social

voinţa fondatorilor

criteriul locului de înregistrare a statutului

criteriul plasării centrului activităţii economice

criteriul controlului

criterii mixte

Art. 2.558 – lex fori – calificarea sediului social

Legea aplicabilă statului organic al persoanei juridice

Statutul organic al sucursalei

Statutul organic al filialei

Legea aplicabilă schimbării naţionalităţii persoanei juridice. – art. 2584 Cciv.

Legea aplicabilă fuziunii persoanelor juridice art. 2.584 Cciv.

Recunoaşterea persoanei juridice străine

recunoaştere – act declarativ

persoana juridică străină cu scop lucrativ

persoana juridică străină fără scop lucrativ

Efectele recunoaşterii persoanelor juridice străine în România – regimul naţional

Conflictul în spaţiu al normelor conflictuale

Conflict pozitiv

• → apare atunci când fiecare din norma conflictuală trimite la propriul sistem de drept.

• Ex. Cetăţean român cu domiciliul în Anglia – starea civilă – legea aplicabilă?

• Art. 2572

Conflict negativ

• → apare atunci când normele conflictuale din sistemele de drept în prezenţă nu declară niciuna ca fiind aplicabil propriul său sistem de drept, ci fie retrimit la sistemul de drept al celuilalt stat, fie retrimiterea se face la dreptul unui stat terţ.

Retrimiterea

situaţia juridică apărută în cazul în care norma conflictuală a forului trimite la un sistem de drept străin, în întregul său (deci inclusiv la normele sale conflictuale), iar acesta din urmă, prin norma sa conflictuală în materie, nu primeşte trimiterea, ci fie trimite înapoi la dreptul statului forului, fie trimite mai departe, la dreptul unui stat terţ.

să existe un conflict negativ;

norma conflictuală a forului să admită retrimiterea (în sensul de a trimite la întregul sistem de drept străin, deci inclusiv la normele sale conflictuale)

Dacă norma conflictuală a forului trimite direct la normele materiale ale

sistemului de drept străin, este exclusă retrimiterea.

Speţa Forgo

• Un cetăţean bavarez pe numele său Forgo, copil din afara căsătoriei, se mută la varsta de 5 ani în Franţa unde, deşi a trăit tot restul vieţii sale, nu a îndeplinit formalităţile legale prevăzute de legea franceză pentru a fi considerat ca având domiciliul în Franţa. Când a murit, la vârsta de 68 de ani, a lăsat o importantă moştenire mobiliară, pentru care nu a făcut testament.

• Conform legii franceze, devoluţiunea succesiunii mobiliare ab intestat cade sub incidenţa legii ţării ultimului domiciliu al defunctului (legea bavareză); această lege prevedea un drept de moştenire în favoarea rudelor colaterale după mamă, însă tot legea bavareză în normele sale conflictuale prevedea că succesiunea mobiliară este supusă legii domiciliului de fapt al defunctului (legea franceză). Legea bavareză, la care trimitea legea forului, făcea deci la rândul ei trimitere la legea franceză.

• Instanţa franceză a admis retrimiterea dispusă de norma conflictuală bavareză şi a aplicat legea succesorală franceză, potrivit căreia rudele colaterale după mamă nu aveau nici un drept la moştenire, condiţie în care succesiunea fiind vacantă a fost culeasă de statul francez, pe teritoriul căruia se aflau bunurile mobile respective.

Forme ale retrimiterii

• Există două forme ale retrimiterii:

retrimitere de gradul I (retrimitere simplă) când norma conflictuală străină retrimite la sistemul de drept al forului;

retrimitere de gradul II (retrimitere complexă) când norma conflictuală străină trimite la sistemul de drept al unui stat terţ.

Regula: în dreptul internaţional privat român se admite retrimiterea de gradul I

• Excepţii: Retrimiterea de gradul I nu este admisă:

când părţile au ales legea aplicabilă contractului potrivit principiului autonomiei lor de voinţă (lex voluntatis) – art. 2.559 alin. (3) Cod Civil;

în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice – art. 2.559 alin. (3) Cod Civil;

în cazul determinării legii străine aplicabile obligaţiilor extracontractuale – art. 2.559 alin. (3) Cod Civil;

când se aplică regula locul regit actum – 2.613 alin. (1) Cod Civil;

când se determină cetăţenia unei persoane.

Retrimiterea poate fi înlăturată şi în alte cazuri speciale prevăzute de convenţiile internaţionale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.

• Dreptul internaţional privat român nu admite retrimiterea de gradul

II.

Speţă:

AV, cetăţean italian, introduce pe rolul instanţelor române o acţiune de divorţ împotriva soţului său RV, cetăţean italian. Ambii soţi au domiciliul comun în Italia. Norma de drept internaţional privat italiană prevede că «divorţul este guvernat de legea naţională comună a celor doi soţi, iar în lipsă de cetăţenie comună se aplică legea domiciliului».

Întrebare: Cum va soluţiona judecătorul român conflictul de legi?

Ordinea publică în dreptul internaţional privat

normele fundamentale ale sistemului de drept al instanţei, care nu permit aplicarea regulilor străine, deşi acestea sunt competente conform normelor conflictuale ale instanţei

art. 2564 alin. (1) Cod Civil, prin aplicarea legii

străine, s-ar ajunge la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului român ori ale dreptului Uniunii Europene şi cu drepturile fundamentale ale omului.

Elemente definitorii ale ordinii publice de drept

internaţional privat:

apare ca un corectiv excepţional în aplicarea legii străine

normal competente;

are un caracter diferenţiat, în sensul că ordinea publică diferă de la o ţară la alta, în funcţie de valorile protejate prin principiile fundamentale de drept ale statului instanţei sesizate.

pe plan procedural se concretizează în excepţia de ordine publică de drept internaţional privat, excepţie de fond ce poate fi invocată de orice parte interesată sau de instanţă din oficiu.

relevă vocaţia subsidiară de aplicare a legii forului.

este variabilă atât în timp, în cadrul aceleiaşi ţări, cât şi în spaţiu, de la o ţară la alta.

Prevederi din acte normative interne

a) drepturile câştigate în ţară străină sunt respectate în România, afară numai dacă sunt contrare ordinii publice de drept internaţional privat român;

b) persoanele juridice străine fără scop patrimonial pot fi recunoscute în România, în condiţiile prevăzute de lege, printre care şi cerinţa ca scopurile lor statutare să nu contravină ordinii sociale şi economice din România;

Art.2.586 alin. (2) Cod Civil - existenţa în legea străină a unui impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie.

Art. 2.639 alin. (3) Codul Civil – forma solemnă cerută sub sancţiunea nulităţii pentru un act juridic în sistemul de drept aplicabil fondului actului.

Frauda la lege - operaţiunea prin care părţile unui raport juridic, uzând de mijloacele legale de drept internaţional privat, îşi creează în mod voit condiţii pentru a se sustrage de sub incidenţa legii normal competente, recurgând la dispoziţiile altei legi, convenabile lor.

să existe un acord de voinţă a părţilor (părţii) de a plasa un anumit raport juridic sub incidenţa unei anumite legi, prin schimbarea punctului de legătură.

părţile să utilizeze mijloace licite, permise de lege, dar prin care se ajunge la ocolirea legii.

scopul urmărit de părţi sa fie ilicit.

rezultatul obţinut de părţi să fie ilicit, care să contravină normei conflictuale competente.

implică o activitate volitivă, frauduloasă a părţilor, de schimbare a punctului de legătura;

schimbarea punctului de legătură trebuie să fie efectivă;

intervine doar în acele situaţii în care normele conflictuale au puncte de legătură mobile (schimbarea cetăţeniei sau domiciliului; schimbarea sediului social, schimbarea locului unde se află bunul mobil)

poate să apară doar în acele materii în care parţile pot să îşi manifeste voinţa, cum ar fi: forma şi conţinutul actelor juridice, pavilionul navelor comerciale etc.

• Speţă: Cazul Beauffremont

Prinţesa de Beauffremont, de cetăţenie franceză, era separată de soţul său şi dorea să divorţeze, însă legea franceză nu permitea divorţul. Ea şi-a fixat domiciliul în ducatul german Saxa – Altenbourg, unde obţine cetăţenia. Fiind considerată divorţată, merge la Berlin pentru a se căsători cu prinţul Bibescu, de cetăţenie română. Prinţul de Beauffremont cheamă pe soţia sa în judecată la Tribunalul Seine, solicitând să se constate că naturalizarea în ducatul german, divorţul și recăsătorirea sunt fără efect în Franţa. El nu putea invoca ordinea publică deoarece Curtea de Casaţie consacrase deja (din 1860) efectul atenuat al ordinii publice, admiţând că putea produce efecte în Franţa divorţul a doi soţi străini, domiciliaţi în străinătate.

Curtea a judecat că prinţesa nu poate invoca cetăţenia sa germană şi aplicarea legii germane care îi permite recunoaşterea divorţului, deoarece noua cetăţenie fusese obţinută cu intenţie frauduloasă, respectiv voinţa de a se sustrage legii franceze normal aplicabile. În consecinţă, cetăţenia, divorţul şi recăsătorirea au fost considerate fără efect în Franţa.

• Exemplu: o societate comercială română, pentru a beneficia de un regim juridic mai favorabil din punct de vedere fiscal, îşi stabileşte sediul social în străinătate. Se creează astfel un conflict artificial de legi (elementul de extraneitate fiind sediul social aflat în străinătate), iar prin aplicarea normei conflictuale normal competente lex societatis [art.2.580 alin.(1) Cod Civil] se face aplicabil societăţii sistemul de drept străin, în locul celui român.

• Exemplu: schimbarea cetăţeniei cu scopul de a determina aplicarea unei alte legi decât cea normal competentă.

Forme ale fraudării

• Speţă: Cazul Bertola

Doi cetăţeni intalieni domiciliaţi în România au cerut divorţul în faţa instanţelor române, care au respins acţiunea, pentru că legea italiană competentă nu permitea divorţul. Pentru a frauda legea italiană, soţii au făcut demersuri pentru pierderea cetăţeniei italiene, devenind apatrizi. După aceea, au introdus o nouă cerere de divorţ; de data aceasta acţiunea a fost admisă, făcându-se aplicarea legii române, competentă în situaţia apatrizilor. Prin aceste demersuri, a fost fraudată legea italiană.

Speţa Mihăiescu

Dna Mihăiescu, cetăţean român, a avut în Franţa un

copil din afara căsătoriei cu un cetăţean francez. În faţa

instanţelor franceze a fost introdusă o primă acţiune, pentru

stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, permisă de legea

franceză, dar interzisă la acea vreme de legislaţia română.

Întrucât copilul figura în cadrul acţiunii ca cetăţean român,

prin aplicarea legii personale a acestuia acţiunea a fost

respinsă. Mai înainte de a ajunge procesul în căile de atac,

mama copilului a obţinut pentru acesta cetăţenia franceză.

Prin aceasta, s-a obţinut ca instanţa superioară să aplice

legea franceză (comună atât pretinsului tată, cât şi

copilului) şi ca acţiunea să fie admisă. În acest mod s-a

fraudat legea română, care interzicea stabilirea paternităţii

din afara căsătoriei.

Sancțiuni

1) când dreptul român este fraudat în favoarea dreptului

străin. Efecte:

• unul negativ – înlăturarea de la aplicare a legii străine;

• unul pozitiv – aplicarea legii române în golul produs de

înlaturarea legii străine.

2) când dreptul străin normal competent conform normei

conflictuale române, este fraudat în favoarea dreptului

român sau a dreptului unui stat terţ.

fraudarea legii străine trebuie sancţionată în acelaşi mod ca

şi frauda legii române, faţă de următoarele argumente:

- dreptul străin este element de drept, ca şi dreptul forului,

şi trebuie deci să i se acorde aceeaşi protecţie;

- fraudarea dreptului străin competent constituie o încălcare

a normei conflictuale române;

- ceea ce se sancţionează, în toate cazurile, este intenţia

frauduloasă a părţilor (fraus omnia corumpit).

Căsătoria în dreptul internaţional privat -

➢ Încheierea căsătoriei - NCC

➢ Art. 2.585. Legea aplicabilă promisiunii de

căsătorie

➢ Art. 2.586. Legea aplicabilă condiţiilor de fond ale

căsătoriei

➢ Art. 2.587. Legea aplicabilă formalităţilor

căsătoriei

➢ Art. 2.588. Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei

➢ Paragraful Efectele căsătoriei

➢ Art. 2.592. Determinarea obiectivă a legii

aplicabile regimului matrimonial

Articolul 2.585 Legea aplicabilă promisiunii de

căsătorie

(1) Condiţiile de fond cerute pentru încheierea

promisiunii de căsătorie sunt determinate de legea

naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la data încheierii

promisiunii.

(2) Efectele promisiunii de căsătorie, precum şi

consecinţele încălcării ei sunt guvernate de una dintre

următoarele legi, în ordine:

a) legea reşedinţei obişnuite comune a viitorilor soţi la

data promisiunii de căsătorie;

b) legea naţională comună a viitorilor soţi, când

aceştia nu au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat;

c) legea română, în lipsa legii naţionale comune.

Articolul 2.586 Legea aplicabilă condiţiilor de fond

ale căsătoriei. - NCC

(1) Condiţiile de fond cerute pentru încheierea

căsătoriei sunt determinate de legea naţională a

fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării

căsătoriei.

(2) Dacă una dintre legile străine astfel determinată

prevede un impediment la căsătorie care, potrivit

dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a

încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca

inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soţi este

cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul

României. Legea naţională este substituită de legea aceluia dintre state

a cărui cetăţenie o are persoana fizică şi de care este cel mai

strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită – art. 2.568

alin. (2)-(3) NCC.

Sediul materiei - Articolul 2.587 Legea

aplicabilă formalităţilor căsătoriei - NCC

(1) Forma încheierii căsătoriei este supusă

legii statului pe teritoriul căruia se

celebrează.

(2) Căsătoria care se încheie în faţa

agentului diplomatic sau a funcţionarului

consular al României în statul în care acesta

este acreditat este supusă formalităţilor

prevăzute de legea română.

Domeniul legii aplicabile

Legea aplicabilă condiţiilor de fond se referă

îndeosebi la:

• stabilirea condiţiilor de fond;

• eventualele dispense (de vârstă, de rudenie, de

adopţie);

• viciile de consimţământ;

• efectele condiţiilor de fond etc.;

Legea competentă să cârmuiască forma încheierii

căsătoriei reglementează îndeosebi următoarele

aspecte:

• organul competent să încheie căsătoria;

• formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei

(declaraţia de căsătorie; publicarea declaraţiei de

căsătorie; opoziţia la căsătorie etc.);

Legea aplicabilă nulităţii căsătoriei

Sediul materiei - Articolul 2.588 Legea aplicabilă

nulităţii căsătoriei – NCC

(1)Legea care reglementează cerinţele legale

pentru încheierea căsătoriei se aplică nulităţii

căsătoriei şi efectelor acestei nulităţi.

(2) Nulitatea unei căsătorii încheiate în străinătate

cu încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă

în România numai dacă sancţiunea nulităţii este

prevăzută şi în legea română.


Identificarea şi interpretarea cauzelor de nulitate absolută

(în România - art. 293-295 NCC), cum ar fi:

• neobservarea cerinţelor de valabilitate privitoare la

existenţa consimţământului la căsătorie şi la diferenţa de

sex;

• nesocotirea impedimentului bigamiei, a rudeniei în grad

prohibit la căsătorie, a stării de alienaţie şi debilitate

mintală;

• încheierea căsătoriei în dispreţul formalităţilor ce

asigură solemnitatea şi publicitatea legală;

• fictivitatea căsătoriei.

Cauzelor de nulitatea relativă (în România - art.293-303

NCC), cum ar fi:

• viciile de consimţământ, lipsa încuviinţărilor sau a

autorizării necesare căsătoriei minorului, lipsa vremelnică a

discernământului, existenţa tutelei etc.

Legea aplicabilă efectelor căsătoriei

Legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei -

sediul materiei Art. 2.589. NCC

(1) Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii

reşedinţei obişnuite comune a soţilor, iar, în lipsă, legii

cetăţeniei comune a soţilor. În lipsa cetăţeniei comune,

se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a

fost celebrată.

(2) Legea determinată potrivit alin.(1) se aplică atât

efectelor personale, cât şi efectelor patrimoniale ale

căsătoriei pe care legea le reglementează şi de la care

soţii nu pot deroga indiferent de regimul matrimonial

ales de ei.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin.(2), drepturile

soţilor asupra locuinţei familiei, precum şi regimul unor

acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse legii

locului unde aceasta este situată.

Pot exista următoarele situaţii:

• soţii au aceeaşi reşedinţă – caz în care se aplică legea

statului în care se află reşedinţa obişnuită comună a

acestora;

• soţii nu au reşedinţă obişnuită comună – caz în care

se aplică legea cetăţeniei comune a soţilor;

• soţii nu au cetăţenie comună şi nici reşedinţa în

acelaşi stat – caz în care se aplică legea statului cu care

soţii întreţin în comun cele mai strânse legături. În această

situaţie îşi dispută incidenţa trei legi, şi anume:

legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa

comună;

legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut

reşedinţa comună;

legea statului cu care soţii întreţin în comun cele mai

strânse legături.

Aceste variante se aplică în ordinea prevăzută de lege.

Sediul materiei – art. 2.596 NCC 1.Legea reşedinţei obişnuite comune sau legea cetăţeniei

comune a soţilor continuă să reglementeze efectele

căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după

caz, reşedinţa obişnuită sau cetăţenia.

2. Dacă ambii soţi îşi schimbă reşedinţa obişnuită sau, după

caz, cetăţenia, legea comună a noii reşedinţe obişnuite sau

a noii cetăţenii se aplică regimului matrimonial numai pentru

viitor, dacă soţii nu au convenit altfel şi, în niciun caz, nu

poate prejudicia drepturile terţilor.

3.Cu toate acestea, dacă soţii au ales legea aplicabilă

regimului matrimonial, ea rămâne aceeaşi, chiar dacă soţii

îşi schimbă reşedinţa obişnuită sau cetăţenia.

Legea aplicabilă regimului matrimonial

Soţii au libertatea de a alege regimul matrimonial dintre următoarele variante:

legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei îşi are reşedinţa obişnuită la data alegerii;

legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre ei la data alegerii;

legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită comună după celebrarea căsătoriei.

Observăm că în acest caz se aplică lex voluntatis, dar în limitele stabilite de lege.

Convenţia de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial – art. 2.591 NCC

Momentul încheierii convenţiei de alegere a legii aplicabile:

înainte de celebrarea căsătoriei,

fie la momentul încheierii căsătoriei,

fie în timpul căsătoriei.

Condiţiile de formă ale convenţiei de alegere a legii aplicabile sunt cele prevăzute fie de:

legea aplicabilă regimului matrimonial,

fie de legea locului unde aceasta se încheie.

Pe parcursul căsătoriei soţii au posibilitatea să aleagă oricând o altă lege aplicabilă regimului matrimonial, dacă:

respectă condiţiile de fond şi de formă pentru încheierea convenţiei de alegere a legii aplicabile;

noul act nu poate prejudicia în niciun caz drepturile terţilor;

Legea nouă produce efecte numai pentru viitor, dacă soţii nu au dispus altfel.

Condiţiile de formă cerute pentru încheierea convenţiei matrimoniale sunt (art. 2.594 NCC):

cele prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial sau

cele prevăzute de legea locului unde aceasta se încheie.

Legea aplicabilă regimului matrimonial se aplică la următoarele domenii – art. 2.593 NCC:

condiţiile de validitate a convenţiei privind alegerea legii

aplicabile, cu excepţia capacităţii;

admisibilitatea şi condiţiile de validitate ale convenţiei matrimoniale, cu excepţia capacităţii;

limitele alegerii regimului matrimonial;

posibilitatea schimbării regimului matrimonial şi efectele acestei schimbări;

conţinutul patrimoniului fiecăruia dintre soţi, drepturile soţilor asupra bunurilor, precum şi regimul datoriilor soţilor;

încetarea şi lichidarea regimului matrimonial, precum şi regulile privind împărţeala bunurilor comune.

Ocrotirea terților

• art. 2.595 alin. (1) sunt supuse legii aplicabile regimului matrimonial măsurile de publicitate şi opozabilitatea regimului matrimonial faţă de terţi.

• Cu toate acestea, atunci când la data naşterii raportului juridic dintre un soţ şi un terţ aceştia aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul aceluiaşi stat, este aplicabilă legea acestui stat.

Legea admite următoarele excepţii:

au fost îndeplinite condiţiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial;

terţul cunoştea, la data naşterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l-a ignorat cu imprudenţă din partea sa;

au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situat imobilul.

Desfacerea căsătoriei – art. 2.597- 2.600 NCC

NCC recunoaşte soţilor posibilitatea exercitării lex voluntatis în alegerea legii aplicabile divorţului. Astfel, potrivit art. 2.597 soţii pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorţului:

legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;

legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;

legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi;

legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani;

legea română.

Legea aplicabilă divorţului în lipsa alegerii de către soţi – art. 2.600 NCC

În lipsa alegerii legii de către soţi, legea aplicabilă divorţului este:

legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data introducerii cererii de divorţ;

în lipsa reşedinţei obişnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre soţi mai are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorţ;

în lipsa reşedinţei obişnuite comune a unuia dintre soţi pe teritoriului statului unde soţii au avut ultima reşedinşă obişnuită comună, legea cetăţeniei comune a soţilor la data introducerii cererii de divorţ;

în lipsa legii cetăţeniei comune a soţilor, legea ultimei cetăţenii comune a soţilor, dacă cel puţin unul dintre ei are această cetăţenie la data introducerii cererii de divorţ;

legea română, în toate celelalte cazuri.

Recunoaşterea divorţului prin denunţare unilaterală – art.

2.601 NCC Legea introduce o formă de protecţie pentru femei, condiţionând

recunoaşterea divorţului prin denunţare unilaterală de dreptul egal care se cuvine femeii. Astfel, actul întocmit în străinătate prin care se constată voinţa unilaterală a bărbatului de a desface căsătoria fără ca femeia să aibă un drept egal, nu poate fi recunoscut în România, cu excepţia cazului în care:

actul a fost întocmit cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de legea străină aplicabilă;

femeia a acceptat în mod liber şi neechivoc această modalitate de desfacere a căsătoriei;

nu există niciun alt motiv de refuz a recunoaşterii pe teritoriul României a hotărârii prin care s-a încuviinţat desfacerea căsătoriei în această modalitate.

Legea aplicabilă separaţiei de corp – art. 2.602

• Separaţia de corp este instituţia juridică în virtutea căreia încetează obligaţia de coabitare a soţilor şi se împart bunurile acestora, însă căsătoria se menţine (art. 385 alin. (2) şi alin. (3). NCC.

Legea care cârmuieşte divorţul se aplică în mod corespunzător şi separaţiei de corp.

FILIAȚIA, ADOPȚIA, AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ ȘI PROTECȚIA COPIILOR ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT

NORMA CONFLICTUALĂ PRIVIND SUCCESIUNEA ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT

CAMBIA, BILETUL LA ORDIN, CECUL ȘI FIDUCIA ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT

Legea aplicabilă filiației copilului din căsătorie

Art. 2.603 NCC Potrivit alin. (1) din art. 2.603 din NCC filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit legii care, la data când s-a născut, cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei părinţilor săi.

Sunt posibile următoarele variante:

dacă părinții au aceeași cetățenie – se aplică legea națională comună a acestora, în vigoare la data nașterii copilului;

dacă părinții au cetățenii diferite: se aplică legea statului de reședință comună (indiferent dacă în acea țară, locuiesc împreună sau separat), în vigoare la data nașterii copilului;

dacă părinții nu au aceeași cetățenie și nici reședința comună (adică în aceeași țară) se aplică, în ordine, una dintre următoarele legi, în vigoare la data nașterii copilului;

legea statului pe al cărui teritoriu părinții au avut reședința comună;

legea statului cu care părinții întrețin în comun cele mai strânse legături.

Dacă, înainte de naşterea copilului, căsătoria părinţilor a încetat sau a fost

desfăcută, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cârmuia efectele – alin. (2) art. 2.603 NCC.

Domeniul legii aplicabile:

stabilirea filiației față de mamă și față de tată (modalități;

prezumția timpului legal al concepției; prezumțiile de

paternitate, etc.);

sfera persoanelor care pot introduce acțiuni de stare civilă;

prescripția dreptului la acțiune;

efectele filiației;

contestarea filiației față de mamă și a filiației față de tată;

nulitatea recunoașterii de maternitate;

tăgăduirii paternităţii copilului născut din căsătorie, precum şi

dobândirii numelui de către copil – alin. (3) art. 2.603 NCC;

admisibilitatea, sarcina, obiectul și puterea doveditoare a

probelor pentru stabilirea, contestarea și nulitatea filiației ori

pentru tăgăduirea paternității;

Nu intră în domeniul acestei legi:

competența jurisdicțională pentru acțiunile în această materie – care

este supusă legii forului;

procedura de judecată – care este supusă, de asemenea, legii

forului;

administrarea probelor – care este supusă legii forului;

proba filiației (ca element de stare civilă) și puterea doveditoare a

actului de stare civilă (instrumentum) – care sunt supuse legii locului

unde s-a întocmit actul;

forma exterioară a înscrisului privind recunoașterea de maternitate

– care este supusă legii care guvernează forma actului juridic

unilateral, etc.

Atunci când părinţii sunt îndreptăţiţi să procedeze la legitimarea

prin căsătorie a copilului născut anterior, condiţiile cerute în acest

scop sunt cele prevăzute de legea care se aplică efectelor generale

ale căsătoriei.

Legea aplicabilă filiaţiei copilului din afara

căsătoriei

Sediul materiei – art. 2.605 NCC

Filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte

potrivit legii naţionale a copilului de la data

naşterii.

În cazul în care copilul, cetăţean străin, are şi o altă

cetăţenie străină, se aplică legea care îi este mai

favorabilă.

Domeniul de aplicare a legii:

➢ stabilirea filiației față de mamă și față de tată (modalități;

prezumția timpului legal al concepției; prezumțiile de

paternitate, etc.);

➢ sfera persoanelor care pot introduce acțiuni de stare

civilă;

➢ prescripția dreptului la acțiune;

➢ efectele filiației;

➢ contestarea filiației față de mamă și a filiației față de tată;

➢ nulitatea recunoașterii de maternitate;

➢ tăgăduirii paternităţii copilului născut din căsătorie,

precum şi dobândirii numelui de către copil – alin. (3) art.

2.603 NCC;

➢ admisibilitatea, sarcina, obiectul și puterea doveditoare a

probelor pentru stabilirea, contestarea și nulitatea filiației ori

pentru tăgăduirea paternității;

Nu intră în domeniul acestei legi o serie de aspecte, cum ar

fi:

➢ competența jurisdicțională pentru acțiunile în această materie

– care este supusă legii forului;

➢ procedura de judecată – care este supusă, de asemenea,

legii forului;

➢ administrarea probelor – care este supusă legii forului;

➢ proba filiației (ca element de stare civilă) și puterea

doveditoare a actului de stare civilă (instrumentum) – care sunt

supuse legii locului unde s-a întocmit actul;

➢ forma exterioară a înscrisului privind recunoașterea de

maternitate – care este supusă legii care guvernează forma

actului juridic unilateral, etc.;

➢ dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei

să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii și pentru cele

prilejuite de nașterea copilului – care este supus legii naționale a

mamei – răspunderea tatălui – art. 2.606 NCC

Adopţia

Legea aplicabilă condițiilor adopției – noțiunea de condiții ale adopției

Potrivit art. 2.607 alin. (1) NCC condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat.

Adoptatorul și adoptatul trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate.

Potrivit art. 2.607 alin. (2) condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei lor. Aceeaşi lege se aplică şi dacă unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt.

Prin urmare, în aceste situații, soluțiile sunt următoarele:

dacă soții au aceeași cetățenie – se aplică legea națională comună a acestora;

dacă soții au cetățenii diferite - se aplică legea statului de reședință comună (indiferent dacă în acea țară, locuiesc împreună sau separat);

dacă soții nu au aceeași cetățenie și nici reședința comună (adică în aceeași țară) se aplică, în ordine, una dintre următoarele legi, în vigoare la data nașterii copilului;

legea statului pe al cărui teritoriu soții au avut reședința comună;

legea statului cu care soții întrețin în comun cele mai strânse legături

Legea aplicabilă formei adopţiei - art. 2.609 NCC forma adopţiei este supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie (locus regit actul).

Legea aplicabilă efectelor adopţiei - art. 2.608 din NCC efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre adoptator şi adoptat sunt cârmuite de legea naţională a adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de soţi este aplicabilă legea care cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei. Aceeaşi lege cârmuieşte şi desfacerea adopţiei.

În cazul în care soții adoptă un copil legea efectelor va fi, după caz:

dacă soții au aceeași cetățenie – se aplică legea națională comună a acestora;

dacă soții au cetățenii diferite - se aplică legea statului de reședință comună (indiferent dacă în acea țară, locuiesc împreună sau separat);

dacă soții nu au aceeași cetățenie și nici reședința comună (adică în aceeași țară) se aplică, în ordine, una dintre următoarele legi, în vigoare la data nașterii copilului;

– legea statului pe al cărui teritoriu soții au avut reședința comună;

– legea statului cu care soții întrețin în comun cele mai strânse legături.


Legea efectelor adopției reglementează îndeosebi:

data de la care se produc efectele;

efectele adopției (filiația și rudenia civilă; impedimente la căsătorie; cetățenia adoptatului; situația drepturilor și îndatoririlor părintești; drepturile și îndatoririle adoptatului: numele și domiciliul adoptatului, etc.).

Legea aplicabilă desfacerii adopției

A doua propoziție din art. 2.608 arată că legea care cârmuiește

efectele adopției este aplicabilă și desfacerii adopției.

Legea desfacerii adopției reglementează îndeosebi:

cauzele de desfacere a adopției;

efectele acestora, etc.;

Nu intră în domeniul acestei legi, de exemplu:

condițiile de fond ale noii adopții;

condițiile de formă ale noii adopții, etc.

Legea aplicabilă nulităţii adopţiei

Potrivit art. 2.610 NCC nulitatea adopţiei este supusă, pentru condiţiile de fond, legilor aplicabile condiţiilor de fond, iar pentru nerespectarea condiţiilor de formă, legii aplicabile formei adopţiei.

Legea aplicabilă nulității adopției are în vedere îndeosebi:

felurile nulității;

cazurile de nulitate;

efectele nulității, etc.

Nu intră în domeniul acestei legi aspectele procedurale (competența, procedura, etc.) care sunt reglementate de legea forului.

Autoritatea părintească. Protecţia copiilor

Legea aplicabilă art. 2.611. – Legea aplicabilă se stabileşte potrivit Convenţiei privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 28 decembrie 2007.

Legea aplicabilă obligației legale de întreținere

Potrivit art. 2.612 NCC legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere se determină potrivit reglementărilor dreptului comunitar.

Norma conflictuală privind succesiunea; Dispoziţii în Legea nr. 287/2009, Codul Civil

NORMA CONFLICTUALĂ PRIVIND MOȘTENIREA

NORMA CONFLICTUALĂ PRIVIND MOȘTENIREA

Legea aplicabilă moștenirii

Potrivit art. 2.633 din NCC moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data morţii, reşedinţa obişnuită.

Alegerea legii aplicabile

Potrivit art. 2.634 alin. (1) NCC o persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă moştenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetăţenie o are.

Pentru îndeplinirea condițiilor de fond, respectiv existența și validitatea declaraţiei de alegere a legii aplicabile, alin. (2) al art. 2634 NCC, arată că acestea, sunt supuse legii alese pentru a cârmui moştenirea.

Cu privire la condițiile de formă, alin. (3) al textului de lege mai sus citat, arată că declaraţia de alegere a legii aplicabile se poate face în oricare din formele prevăzute pentru validitatea testamentului. Aceeaşi lege cârmuieşte şi condiţiile de formă pentru modificarea sau revocarea declaraţiei.

Legea aplicabilă formei testamentului

Potrivit art. 2.635. întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare:

legea naţională a testatorului;

legea reşedinţei obişnuite a acestuia;

legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;

legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.

• Astfel, legea instituie o reglementare cu caracter facultativ și alternativ, făcând aplicarea în materie a principiului legii mai favorabile.

Domeniul de aplicare a legii moştenirii

Potrivit art. 2.636 NCC legea aplicabilă moştenirii stabileşte îndeosebi:

a) momentul şi locul deschiderii moştenirii;

b) persoanele cu vocaţie de a moşteni;

c) calităţile cerute pentru a moşteni;

d) exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;

e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;

f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;

g) drepturile statului asupra succesiunii vacante;

h) condiţiile de fond ale testamentului, modificarea şi revocarea unei dispoziţii testamentare, precum şi incapacităţile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;

i) partajul succesoral.

Exced domeniului de aplicare a lex succesionis următoarele aspecte:

locul deschiderii succesiunii; În dreptul nostru acesta reprezintă locul unde defunctul și-a avut ultimul domiciliu. El prezintă interes îndeosebi în ceea ce privește competența notarului public ori competența instanțelor de judecată în materie succesorală.

Locul deschiderii succesiune se determină după lex fori.

capacitatea de a dispune prin testament, inclusiv incapacitățile absolute de a dispune și de a primi prin testament – care sunt supuse lex personalis;

procedura trimiterii în posesie și cea a predării legatului – sunt supuse lex fori;

aspectele de procedură privind opțiunea succesorală (actele de conservare, inventariere, etc.) precum și formele de publicitate privind bunurile succesorale – sunt supuse lex rei sitae;

împărțeala moștenirii – este supusă, în principal, lex rei sitae;

formele procedurale ale împărțelii – sunt determinate de lex fori.

CAMBIA, BILETUL LA ORDIN, CECUL ȘI FIDUCIA ÎN DREPTUL

INTERNAȚIONAL PRIVAT

CAMBIA, BILETUL LA ORDIN, CECUL ȘI FIDUCIA ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT

Legea aplicabilă capacităţii de a se angaja prin cambie

Potrivit art. 2.647 NCC persoana care, potrivit legii sale naţionale, este lipsită de capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet la ordin sau cec, se obligă totuşi valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnătura a fost dată într-un stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor.

Potrivit textului normativ capacitatea presoanei de a se angaja prin cambie de legislația statului în care trăgătorul a emis titlul, dispoziția de tragere prin semnătura actului.

Legea aplicabilă condiţiilor de formă ale cambiei

Ca orice titlu de valoare, cambia are un caracter formal. Acest caracter trebuie înțeles sub un dublu aspect: cambia trebuie să îmbrace forma scrisă și înscrisul să cuprindă în mod obligatoriu mențiunile prevăzute de lege.

Potrivit art. 2.648 alin. (1) angajamentul asumat în materie de cambie, bilet la ordin sau cec este supus condiţiilor de formă ale legii statului unde angajamentul a fost subscris – locus regit actum.

Alin. (2) al art. 2.648 protejează angajamentele ulterioare, și dispune că dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii prevăzute la alin.(1), dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior.

Legea aplicabilă acţiunii în regres

Prin acțiune în regres înțelegem varietate de acțiuni civile prin care o persoană care a plătit pentru altul sau pentru alții (în virtutea unei obligații legale sau convenționale, ori din inițiativă proprie) poate reclama în justiție obligarea celui sau celor pentru care a plătit la restituirea plății făcute pe seama or, fie subrogându-se în drepturile creditorului plătit (caz în care beneficiază de garanțiile acestuia), fie invocând raporturi juridice directe (generate de mandat, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză) pentru a putea obține alături de suma achitată creditorului și daunele interese aferente (concretizate în dobânzi, alte cheltuieli etc.)

Astfel, cu privire la teremenle stabilite pentru exercitarea acțiunii în regres, art. 2.649 NCC dispune, că acestea sunt determinate, faţă de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat naştere.

Legea aplicabilă protestului

• În cazul în care trasul refuză acceptarea cambiei, declarația de refuz trebuie constatată, în termenele stabilite pentru prezentare la acceptare, printr-un act întocmit de executorul judecătoresc în condițiile prevăzute de lege. Acest act poartă denumirea de protest de neacceptare.

Protestul este un înscris prin care se constată refuzul de acceptare a cambiei sau de plată a cambiei.

Protestul sau constatarea echivalentă trebuie făcută înainte de expirarea termenului de prezentare. Dacă prezentarea s-a făcut în ultima zi a termenului, protestul sau constatarea echivalentă poate fi făcută în prima zi lucrătoare ce urmează.

• Art. 2.650 NCC dispune că forma de protest, termenele de exercitare a protestului, respectiv condițiile de formă ale unor acte necesare pentru încheierea sau conservarea drepturilor materiale de cambie, bilet la ordin sau cec sunt stabilite de legea statului unde trebuie întocmit protestul sau un alt act necesar

Legea aplicabilă efectelor obligațiilor cambiei și biletului la ordin

Astfel, art. 2.651 alin. (1) NCC arată că efectele obligaţiilor acceptantului unei cambii şi semnatarului unui bilet la ordin sunt supuse legii locului unde aceste titluri sunt plătibile.

În schimb, în privința efectelor pe care le produc semnăturile celorlalți obligați prin cambie și bilet la ordin sunt determinate de legea statului pe teritoriul căruia au fost date semnăturile – potrivit art. 2.651 alin. (2) din NCC.

Legea aplicabilă dobândirii creanţei

Potrivit art. 2.652 din NCC legea locului unde titlul a fost constituit stabileşte dacă posesorul cambiei dobândeşte creanţa care a dat loc emisiunii titlului.

Legea aplicabilă acceptării

ordinul de a plăti suma de bani nu se naște din ordinul dat de trăgător, ci din manifestarea de voință a trasului însuși.

Potrivit art. 2.653 din NCC legea statului unde este plătibilă cambia stabileşte dacă acceptarea poate fi restrânsă la o parte din sumă, precum şi dacă posesorul titlului este sau un este obligat să primească o plată parţială.

Legea aplicabilă în caz de pierdere sau furt

Măsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului sunt determinate de legea statului unde cambia sau biletul la ordin sunt plătibile.

Legea aplicabilă cecului – potrivit art. 2.655 NCC legea statului unde cecul este plătibil determină persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu.

Nulitatea cecului – art. 2.656 NCC în cazul în care, potrivit legii aplicabile, cecul este nul din cauză că a fost tras asupra unei persoane neîndreptăţite, obligaţiile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state, ale căror legi nu cuprind o asemenea restricţie, sunt valabile.

Legea aplicabilă efectelor obligaţiilor - art. 2.657. NCC – legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise obligaţiile ce decurg din cec determină efectele acestor obligaţii – legea statului de emitere a cecului.

Domeniul de aplicare

Potrivit art. 2.658 din NCC, legea statului unde cecul este plătibil reglementează îndeosebi:

dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere, precum şi efectele postdatării;

termenul de prezentare;

dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat şi care sunt efectele produse de aceste menţiuni;

dacă posesorul poate cere şi dacă este obligat să primească o plată parţială;

dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza „plătibil în cont” ori o expresie echivalentă şi care sunt efectele acestei barări, clauze sau expresii echivalente;

dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului şi care este natura lor;

dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opoziţie la plata acestuia;

măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului;

dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară pentru conservarea dreptului de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi celorlalţi obligaţi.

FIDUCIA - Alegerea legii aplicabile

Potrivit art. 2.659 NCC fiducia este supusă legii alese de constituitor. (2) Dispoziţiile art.2.637 sunt aplicabile.

Determinarea obiectivă a legii aplicabile

Potrivit art. 2.660. NCC în lipsa alegerii legii aplicabile, precum şi în cazul în care legea aleasă nu cunoaşte instituţia fiduciei, se aplică legea statului cu care fiducia prezintă cele mai strânse legături. În acest scop, se ţine seama îndeosebi de:

locul de administrare a masei patrimoniale fiduciare, desemnat de constituitor;

locul situării bunurilor fiduciare;

locul unde fiduciarul îşi are reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul social;

scopul fiduciei şi locul unde acesta urmează să se realizeze.

Domeniul de aplicare

Potrivit art. 2.661. legea determinată potrivit art.2.659 şi 2.660 este aplicabilă condiţiilor de validitate, interpretării şi efectelor fiduciei, precum şi administrării ei. Această lege determină în special:

desemnarea, renunţarea şi înlocuirea fiduciarului, condiţiile speciale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi desemnată fiduciar, precum şi transmiterea puterilor fiduciarului;

drepturile şi obligaţiile dintre fiduciari;

dreptul fiduciarului de a delega în tot sau în parte executarea obligaţiilor sale sau exercitarea puterilor care îi revin;

puterile fiduciarului de a administra şi de a dispune de bunurile din masa patrimonială fiduciară, de a constitui garanţii şi de a dobândi alte bunuri;

puterile fiduciarului de a face investiţii şi plasamente;

patrimonială fiduciară.

Potrivit art. 2.662, în situațiile speciale, un element al fiduciei, susceptibil de a fi izolat, şi în special administrarea acestuia, poate fi supus unei legi distincte.

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND CONDIȚIILE DE FOND ȘI CONDIȚIILE DE FORMĂ ALE ACTULUI JURIDIC

Normele conflictuale privind condițiile de fond ale actului juridic

Legea aplicabilă

Legea actului (lex actus) – în cazul actului juridic unilateral;

Legea contractului (lex contractus) – în cazul actelor bi - și multilaterale.

Regula: lex actus si lex contractus este aleasă de părți prin clauza electio juris, fiind desemnată prin noțiunea de lex voluntatis. Art. 2637 alin. (1) Cod civ. prevede că legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părți sau, după caz, de autorul său.

În lipsă de alegere legea aplicabilă fondului actului juridic va fi determinată în funcție de criterii obiective, stabilite de lege.

Excepţii: obligaţiile derivând din contractele civile şi comerciale ce intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului urmează a fi analizate

Noțiunea de lex voluntatis - Obiectul voinței părților

Noțiunea de lex voluntatis

Lex voluntatis reprezintă transpunerea în planul dreptului internațional privat a principiului autonomiei de voință a părții/părților.

Partea/părțile pot alege legea aplicabilă totalității sau numai unei părți a actului juridic [art.2.637 alin. (3) Cod civ.].

Obiectul voinței părților

Este legea aplicabilă, adică sistemul de drept al altui stat (aplicabil ca lex causae).

Dacă partea/părțile face/fac referire la o anumită lege din cadrul unui sistem de drept sau la uzanțele internaționale, acestea nu constituie lex voluntatis, ci, eventual, au ca scop a preciza sau completa contractul, prin mecanismul încorporarii contractuale.

Modalități de exprimare a voinței părților – I.

Alegere expresă a legii aplicabile fie prin inserarea unei clauze în actul juridic principal fie printr-un act separat (pactum de lege utenda/clauza de electio juris).

Valabilitatea clauzei de alegere se determină în raport de legea aleasă de părți privind actul juridic principal ( lex voluntatis).

Daca această lege declară nevalabilă alegerea astfel convenită, contractul principal va fi guvernat de legea care rezultă din localizarea obiectivă a acestuia.

Alegerea expresă poate fi

directă - când părțile și-au exprimat explicit voința

indirectă – când părțile au făcut referire în contractul lor, la un contract tip, la condiții generale, uzanțe codificate etc, care cuprind o clauza de alegere.

Modalități de exprimare a voinței părților – II.

Alegere tacită a legii aplicabile trebuie să rezulte în mod neîndoielnic, fie din cuprinsul actului juridic, fie din circumstanțe.

Părțile pot modifica ulterior înțelegerea privind alegerea legii aplicabile. Modificarea are efect retroactiv, fără însă să poată infirma validitatea formei acestuia sau să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de către terți [art.2.637 alin. (4) Cod civ.].

Limitele libertății de alegere a legii aplicabile

Libertatea de alegere a legii aplicabile cunoaște anumite limite generale dar și limite speciale.

Limite generale: excepția de ordine publica, frauda la lege, etc.

Limite speciale: legea desemnată ulterior ca fiind aplicabilă declară contractul principal nevalabil sau aduce atingere drepturilor dobândite între timp de către terți.

Determinarea legii aplicabile actului juridic dupa criterii obiective (localizarea obiectiva a actului juridic) – I.

Caracterul subsidiar al localizării obiective

Legea aplicabilă după criterii obiective are un caracter subsidiar, în sensul că intervine doar în lipsă de lex voluntatis (art. 2638 Cod civ.)

Determinarea legii aplicabile actului juridic dupa criterii obiective (localizarea obiectiva a actului juridic) – II.

Criteriul principal după care se realizează localizarea obiectivă

În lipsă de lex voluntatis, actul juridic este supus, în principal, legii statului cu care acesta prezintă legăturile cele mai strânse.

Noțiunea « legăturile cele mai strânse » este calificată în două moduri:

se consideră că există legăturile cele mai strânse cu legea statului în care debitorul prestației caracteristice, sau după caz autorul actului are, la data încheierii actului, după caz, reședința obișnuită, fondul de comerț sau sediul social;

contractul referitor la un drept imobiliar sau la un drept de folosință temporară asupra unui imobil are legăturile cele mai strânse cu legea statului unde acesta se află situat. Aceasta constituie o prezumție absolută ce face aplicabilă lex rei sitae. Ea vizează: contractele de vânzare – cumpărare, de schimb, donație, concesiune, locațiune, comodat, ipotecă etc.

Determinarea legii aplicabile actului juridic dupa criterii obiective (localizarea obiectiva a actului juridic) – III.

Criteriul subsidiar după care se realizează localizarea obiectivă

Se aplică numai în situația în care nu poate fi identificată legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse.

Actul juridic va fi supus legii locului unde a fost încheiat (lex loci actus, respectiv lex loci contractus).

În cazul în care părțile aflate în străinatate au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se consideră încheiat în țara reședinței obișnuite sau sediului părții de la care a pornit oferta fermă de contractare ce a fost acceptată. Așadar, în cazul contractului încheiat între absenți, locul încheierii este la reședința obișnuită sau sediul ofertantului.

Prin excepție, în cazul contractului care prin natura lui ori la cererea beneficiarului impune o executare imediată a prestației caracteristice, întrucât se consideră încheiat la momentul în care debitorul a început executarea, locul încheierii contractului va fi reședința obișnuită sau sediul acceptantului ofertei.

Legea aplicabilă actelor juridice accesorii

Legea care se aplică fondului actului juridic principal, în lipsa unei manifestări de voință diferită (conf. principiului accesorium sequitur principale).

Soarta actului accesoriu depinde de cea a actului principal numai în măsura în care:

partea sau părțile prin manifestarea lor de voință expresa sau tacită nu au ales un alt sistem de drept care să se aplice actului accesoriu;

nu există o dispoziție legală care să supună actul accesoriu unui alt sistem de drept decât cel aplicabil actului principal.

• Ex : contractul de ipotecă imobiliară este supus lex rei sitae, indiferent de legea aplicabilă contractului principal *art. 2626 alin. (2) Cod civ.]

Domeniul de aplicare a legii actului juridic

Legea aplicabilă fondului actului juridic se aplică:

- interpretării naturii juridice a actului și a clauzelor pe care le cuprinde;

- executării obligațiilor contractuale;

- consecințelor neexecutării totale sau parțiale a acestor obligații, precum și evaluării prejudiciului pe care l-a cauzat;

- modului de stingere a obligașiilor izvorâte din contract;

- cauzelor de nulitate a contractului și consecințelor acesteia.

Raportul dintre legea aplicabilă contractului și retrimiterea

Retrimiterea este înlaturată în cazul în care legea aplicabilă actului juridic, desemnată ca lex voluntatis, este legea străină [art.2.559 alin. (3) Cod civ.].

În acest caz, se vor aplica direct normele materiale din respectivul sistem de drept, cu excluderea normelor sale conflictuale.

Aplicarea, în principal, a legii fondului cu privire la forma actului juridic

Condițiile de formă ale actului juridic (act juridic unilateral sau contract) sunt guvernate, în principal, de legea aplicabilă fondului (adică lex voluntatis, sau legea stabilită dupa criterii obiective).

Dacă legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic impune sub sancțiunea nulității, o anumită formă solemnă, nici o altă lege nu poate să înlăture această cerință, indiferent de locul întocmirii actului [art. 2639 alin. (3) Cod civ.]

Aplicarea, în subsidiar, a altor legi

Actul se consideră totuși valabil din punct de vedere al formei, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de una din următoarele legi:

Legea locului întocmirii actului (locus regit actum) [art.2.639 alin. (2) lit.a) Cod civ.].

Legea cetățeniei sau legea reledinței obișnuite a persoanei care a consimțit actul juridic. Această soluție vizează numai actele juridice unilaterale [art.2.639 alin. (2) lit.b) Cod civ.].

Legea alicabilă potrivit dreptului internațional privat al autorității care examinează validitatea actului juridic (auctor regit actum) [art.2.639 alin. (2) lit.c) Cod civ.].

Caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic

Caracter imperativ - părțile nu pot alege o altă lege aplicabilă decat cele enumerate în Codul Civil. Normele sunt însă alternative, în sensul că parțile pot opta pentru fiecare dintre variantele prevăzute de lege.

Excepții: de exemplu, regula locus regit actum poate fi inlocuită cu lex voluntatis în materia mijloacelor de proba, dar este imperativă în ceea ce privește aspectele probatorii ale stării civile.

Domeniul legii aplicabile formei actului juridic

Legea aplicabilă formei actului juridic stabilește îndeosebi:

- forma în care trebuie exteriorizat actul juridic;

- condițiile de redactare a actului juridic;

- mijloacele de probă și forța probantă a actului juridic;

- condițiile de formă ale convenției asupra probelor;

- durata valabilității actului juridic;

- sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării condițiilor de formă.

NORME CONFLICTUALE CU

PRIVIRE LA BUNURI

Legea aplicabilă statutului real

Regula care guvernează statul real

Statutul real → este supus, ca regulă, legii locului situării bunului (lex rei sitae sau lex situs).

Regula este instituită de art. 2613 Cod civ. : « posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanții reale, sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se află, afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede altfel ».

Conținutul și punctul de legătură al normei conflictuale aplicabilă statutului real

Conţinutul normei conflictuale lex rei sitae statutul real.

Punctul de legătură « locul unde se află » bunul mobil sau « locul unde este situat » bunul imobil.

Justificarea aplicării lex rei sitae (lex situs) - Caracterul normei conflictuale lex rei sitae

Justificarea aplicării lex rei sitae (lex situs)

principiul suveranității (teritorialității) constă în interesul statului de a guverna, prin norme proprii, regimul juridic al bunurilor aflate pe teritoriul său, având în vedere faptul că bunurile constituie valori sociale foarte importante;

principiul generalității legea locului situării bunului asigură aplicarea unui regim juridic unic pentru toate bunurile aflate pe același teritoriu;

principiul siguranței circuitului civil privind bunurile este asigurat atât în relațiile dintre părți cât și în relațiile față de terți (competența jurisdicțională aparține în majoritatea cazurilor, în mod imperativ, locului situării bunului, formele de publicitate se desfășoară tot la locul situării bunului, regimul probator - expertiza, cercetarea la fața locului – este și el strâns legat de locul situării bunului).

Caracterul normei conflictuale lex rei sitae

Norma conflictuală are, în principiu, un caracter imperativ.

Determinarea lex rei sitae

Ca regulă, nu există dificultăți în a determina locul situării bunului și, implicit, legea aplicabilă.

Cu titlu de excepție:

constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care și-a schimbat așezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv (art.2617 Cod civ.).

condițiile și efectele ce decurg din rezerva dreptului de proprietate referitoare la un bun destinat exportului sunt cârmuite de legea statului statului exportator, dacă părțile nu au convenit altfel (art.2619 Cod civ.).

uzucapiunea mobiliară este supusă legii statului unde se afla bunul la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop (art.2616 Cod civ.).

Domeniul de aplicare a legii situației bunurilor I.

Legea locului situării bunului (lex rei sitae) reglementează următoarele elemente care formează statutul real:

- bunurile asupra cărora se pot exercita drepturi reale și clasificarea lor (mobile și imobile, corporale și incorporale, fungibile și nefungibile etc).

Potrivit art.2558 alin. (3) Cod civ. natura mobiliară sau imobiliară a unui bun se determină potrivit legii locului unde acestea se află sau, după caz, sunt situate.

Pentru anumite categorii de bunuri norma realizează o calificare legală.Astfel, art. 2613 alin. (2) Cod civ. prevede că platformele și alte instalații durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sunt considerate ca bunuri imobile.

Domeniul de aplicare a legii situației bunurilor - II.

- bunurile care se găsesc sau care nu se află în circuitul civil;

- drepturile reale care pot exista asupra acestor bunuri și clasificarea acestor drepturi;

- modurile și condițiile de constituire (dobândire), transmitere și stingere a drepturilor reale;

- formele de publicitate privind bunurile, în anumite cazuri;

- conținutul drepturilor reale, adică prerogativele pe care aceste drepturi le conferă titularilor lor, precum și modul de exercitare a acestor prerogative;

- mijloacele de apărare a drepturilor reale;

- posesia și acțiunile posesorii;

- obligațiile propter rem;

- modurile de urmărire și executare silită asupra bunurilor;

- sarcinile fiscale asupra bunurilor (impozite, taxe). Acestea sunt supuse legii locului unde sunt percepute, care coincide cu lex rei sitae, cu excepția cazului în care printr-o convenție internațională (de ex : evitarea dublei impuneri), se prevede altfel.

Limitele aplicării legii statutului real – I.

Pentru anumite categorii de bunuri nu se aplică regula lex rei sitae.

Fac parte din aceasta categorie urmatoarele:

1) patrimoniul de afectațiune este supus legii statului cu care masa patrimonială are cele mai strânse legături;

Limitele aplicării legii statutului real – II.

2) mijloacele de transport - legea aplicabilă depinde de destinația mijlocului de transport.

Navele și aeronavele guvernate de legea pavilionului pe care îl abordează nava (lex pavilionis) sau legea statului de înmatriculare a aeronavei (lex banderae) [art.2.620 alin. (1) lit. a) Cod civ.];

Legea pavilionului navei sau legea statului de înmatriculare a aeronavei reglementează îndeosebi:

- puterile, competențele și obligațiile comandantului navei și aeronavei;

- contractul de angajare a personalului navigant, dacă părțile nu au ales o altă lege;

- răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru faptele și actele comandantului și echipajului;

- drepturile reale și de garanție asupra navei și aeronavei, precum și formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit și se sting asemenea drepturi.

Limitele aplicării legii statutului real - mijloacele de transport

Vehiculele feroviare și rutiere guvernate de legea statutului organic al întreprinderii din patrimoniul căreia fac parte mijloacele de transport [art.2.620 alin. (1) lit. b) Cod civ.];

Legea aplicabilă mijloacelor de transport reglementează:

constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport [art.2.620 alin. (1) Cod civ.];

regimul bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică [art.2.620 alin. (2) lit. a) Cod civ.];

creanțele care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistența tehnică, întreținerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.

Limitele aplicării legii statutului real – III.

3. bunurile aflate în curs de transport (res in tranzitu) sunt supuse legii statului unde au fost expediate (art.2618 Cod civ).

• Excepții:

legea determinată prin voința părților interesate, dacă există un acord privind legea aplicabilă [art.2.618 alin. (1) lit. a) Cod civ.];

legea locului unde bunul se află temporar dacă bunul este depozitat într-un antrepozit sau este pus sub sechestru în temeiul unor măsurii asiguratorii sau sau ca urmare a unei vânzări silite [art.2.618 alin. (1) lit. b) Cod civ.];

legea națională a pasagerului pentru bunurile care fac parte din categoria celor personale ale acestuia [art.2.618 alin. (1) lit. c) Cod civ.];

Limitele aplicării legii statutului real – IV.

4) titlurile de valoare - regimul titlurilor de valoare este supus unor reglementări diferite, astfel:

- emisiunea titlurilor de valoare (acțiuni sau obligațiuni, nominative sau la purtător) este reglementată de legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice emitente [art.2.622 alin. (1) Cod civ.];

- condițiile și efectele transmiterii titlurilor de valoare sunt supuse, în funcție de felul titlului, unor legi diferite:

a) legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice emitente, cât privește titlul nominativ;

b) legea locului de plată a tilului la ordin;

c) legea locului unde se află titlul la purtător în momentul trasmiterii, în raporturile dintre posesorii succesivi, precum și dintre aceștia și terțele persoane.

titlurile de valoare - limite - titlul reprezentativ al mărfii (încorporează în drept real asupra

unei cantități de mărfuri determinate, aflată în depozit sau îmbarcată pe o navă, în scop de transport : conosament, warant, recipisă de depozit) legea menționată expres în cuprinsul titlului de valoare stabilește dacă acesta întrunește condițiile pentru a fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică (legea voinței emitentului se aplică în virtutea principiului autonomiei de voință).

În lipsa unei legi menționate expres în cuprinsul titlului de valoarea, se aplică legea sediului întreprinderii emitente.

Dacă titlul reprezintă marfa, legea care i se va aplica, în calitatea sa de bun mobil, cârmuiește drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică [art.2.623 alin. (2) Cod civ.];

6) drepturile de creanță (bunuri mobile incorporale) sunt supuse, în principiu, legii care guvernează izvorul lor (legea actului juridic, legea delictului etc).

Cesiunea de creanță este supusă, dacă părțile nu au convenit altfel, legii contractului (lex contractus).

7) bunurile aparținând statului străin aflate pe teritoriul altui stat sunt supuse, în principiu, legii statului căruia îi aparțin (cf. principiului imunității statului și a bunurilor sale).

8) bunurile culturale scoase ilicit de pe teritoriul unui stat sunt supuse unui regim special prevăzut de două convenții internaționale la care România este parte: Convenția O.N.U. adoptată la Paris în 1970 și Convenția UNIDROIT privind bunurile culturale furate și exportate ilegal, adoptată la Roma în 1995.

9) drepturile asupra creației intelectuale

Noţiunea de proprietate intelectuală include: dreptul de autor şi dreptul de proprietate industrială.

Dreptul de proprietate intelectuală priveşte : invenţiile, inovaţiile descoperirile ştiinţifice, modele de utilitate, know – how, desenele şi modelele industriale, mărcile, denumirile de origine şi indicaţiile de provenienţă, etc.

Legea aplicabilă dreptului de autor

Art.2624 Cod civ. face o distincţie între :

Dreptul de autor asupra unei opere aduse la cunoştinţa publicului (naşterea, conţinutul şi stingerea drepturilor de autor) → este supus legii statului unde opera a fost pentru prima dată adusă la cunoştinţa publicului prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat.

Dreptul de autor asupra unei opere de creaţie intelectuală nedivulgată → este supus legii naţionale a autorului.

Dacă transmiterea dreptului de autor se face pe cale contractuală se aplică lex contractus, iar dacă se face pe cale succesorală se aplica lex succesionis.

Domeniul legii aplicabile dreptului de autor, vizează:

modurile şi condiţiile de naştere a acestui drept;

raporturile dintre subiectele dreptului de autor;

conţinutul dreptului de autor;

obiectul dreptului de autor;

limitele exercitării dreptului de autor;

stingerea dreptului de autor.

• Legea aplicabilă dreptului de proprietate industrială

Dreptul de proprietate industrială (naşterea, conţinutul şi stingerea drepturilor de proprietate industrială) → este supus legii statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit ori de înregistrare (locus regit actum).

Dacă transmiterea dreptului de proprietate industrială se face pe cale contractuală se aplică lex contractus, iar dacă se face pe cale succesorală se aplica lex succesionis.

• Domeniul legii aplicabile dreptului de proprietate industrială vizează:

modurile şi condiţiile de naştere a acestui drept;

raporturile dintre subiectele dreptului de proprietate industrială;

obiectul şi conţinutul dreptului de proprietate industrială;

condiţiile de forma ale protecţiei dreptului;

regimul titlurilor de protecţie;

limitele exercitarii dreptului de proprietate industrială;

aparărea dreptului de proprietate industrială;

stingerea dreptului de proprietate industrială.

Ocrotirea dreptului de proprietate intelectuală

Drepturile de autor ca şi cele de proprietate industrială sunt ocrotite pe teritoriul României, conform legii române, normelor Uniunii Europene şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Ipotecile mobiliare

Legea aplicabilă în materie de ipoteci mobiliare

Ipoteca mobiliară este o garanţie reală, accesorie şi indivizibilă, constituită pentru garantarea unei creanţe, opozabilă terţilor prin publicitate, care produce efectele specifice (drept de preferinţă, urmărire, inspecţie) de la data la care creanţa garantată ia naştere.

Condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii mobiliare sunt supuse legii locului unde se află bunul la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară (art. 2627 Cod civ.).

Ipotecile mobiliare

Excepții:

i) se aplică legea locului unde se află debitorul, în cazul:

a) unui bun mobil corporal care, potrivit destinaţiei sale, este utilizat în mai multe state, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel;

b) unui bun mobil incorporal;

c) unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia creditorului. Cu toate acestea, în cazul acţiunilor, părţilor sociale şi obligaţiunilor se aplică legea statutului organic al emitentului, cu excepţia cazului în care aceste titluri de valoare sunt tranzacţionate pe o piaţă organizată, caz în care se aplică legea statului în care funcţionează piaţa respectivă.

Noțiunea de ”locul unde se află debitorul” este calificată de art. 2628 alin. (2) Cod civ. în sensul că urmează a se înțelege: locul reşedinţei sale obişnuite sau, după caz, a sediului social la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară.

ii) se aplică legea locului unde se află exploatarea pentru condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii asupra resurselor minerale, petrolului sau gazelor ori asupra unor creanțe rezultate din vânzarea acestora la sursă, care se naște la data extragerii bunurilor sau de la data la care sumele obținute din vânzare sunt virate în cont.

Publicitatea ipotecii mobiliare – I.

Ipoteca este opozabilă terților din ziua înscrierii ei în registrele de publicitate, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri sunt supuse legii aplicabile la data și la locul unde se îndeplinesc, afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede altfel.

Formele de publicitate, precum și cele cu efect constitutiv referitoare la un bun imobil sunt supuse legii statului unde acesta se găsește situat, chiar dacă temeiul juridic al nașterii, transmiterii, restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanției reale s-a constituit prin aplicarea altei legi.

Publicitatea ipotecii mobiliare – II.

Pentru a-și conserva rangul de prioritate în alt stat, este necesar ca ipoteca

mobiliară să îndeplinească formele de publicitate prevăzute de legea statului

respectiv. În conformitate cu art. 2630 alin. (1) Cod civ., formele de publicitate s

vor efectua:

înainte să înceteze rangul de prioritate dobândit potrivit legii aplicabile la data constituirii ipotecii;

în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a intrat în statul respectiv sau în termen de 15 zile de la data la care creditorul a cunoscut acest fapt.

Aceleași prevederi se aplică și în cazul în care ipoteca a fost înregistrată potrivit legii locului unde se află debitorul. Termenele se vor calcula de la data la care debitorul își stabilește reședința obișnuită ori sediul social în statul respectiv sa de când creditorul a cunoscut acest fapt [art.2.630 alin. (2) Cod civ.].

Ipoteca mobiliară nu va fi totuși opozabilă terțului care a dobândit cu titlu oneros un drept asupra bunului ipotecat fără să fi cunoscut existența garanției și mai înainte ca aceasta să îi fi devenit opozabilă prin îndeplinirea fornalităților de publicitate [art.2.630 alin. (3) Cod civ.].

Operațiunile asimilate ipotecilor mobiliare

Operațiunile asimilate ipotecilor mobiliare sunt supuse acelorași reglementări ca și cele privind ipotecile mobiliare. Conform art. 2632 alin. (1) Cod civ. publicitatea și efectele acesteia se vor aplica, în mod corespunzător, ținând seama de natura bunurilor mobile, și operațiunilor asimilate, potrivit legii, ipotecii mobiliare.

Legea aplicabilă se determină după criteriul obiectiv al datei încheierii operațiunilor asimilate ipotecii mobiliare [art.2.632 alin. (2) Cod civ.].

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND OBLIGAŢIILE CONTRACTUALE ÎN MATERIE CIVILĂ ŞI

COMERCIALĂ

Normele conflictuale aplicabile obligaţiilor contractuale

În materia raporturilor contractuale, cu începere 17 decembrie 2009, se aplică Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului, din 17.06.2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I).

• Art. 2640 Cod civ. consacră această regulă, în sensul că menționează ca lege aplicabilă obligațiilor contractuale reglementările dreptului Uniunii Europene.

Domeniu de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 593/2008

Obligaţiile contractuale în materie civilă şi comercială, în situaţiile în care există conflict de legi.

Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.

I.- Nu intră în domeniul său de aplicare:

aspectele privind starea sau capacitatea persoanelor fizice;

obligaţiile rezultate din relaţii de familie şi din relatiile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sunt considerate ca având efecte comparabile, inclusiv obligaţii de întretinere;

obligaţiile rezultate din aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale, din aspectele patrimoniale ale relatiilor care sunt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avand efecte comparabile cu cele ale căsătoriei, precum şi obligaţiile care decurg din testamente şi succesiuni;

obligaţiile rezultate din cambii, cecuri şi bilete la ordin, precum şi alte instrumente negociabile, în măsura în care obligaţiile care decurg din astfel de instrumente negociabile derivă din caracterul lor negociabil;

convenţiile de arbitraj şi convenţiile privind alegerea instanţei competente;

aspectele reglementate de dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, precum constituirea, prin înregistrare sau în alt mod, capacitatea juridică, organizarea internă sau dizolvarea societăţilor şi a altor organisme, constituite sau nu ca persoane juridice, şi raspunderea personală a asociaţilor şi membrilor acestora pentru obligaţiile societăţii sau ale organismului;

II.- Nu intră în domeniul său de aplicare:

chestiunea de a şti dacă un reprezentant poate angaja faţă de terţi răspunderea persoanei pe seama căreia pretinde că acţionează sau dacă un organ al unei societăţi sau al altui organism, constituit sau nu ca persoană juridică, poate angaja faţă de terţi raspunderea respectivei societăţi sau a respectivului organism;

constituirea de trusturi şi raporturile dintre fondatorii, administratorii şi beneficiarii acestora;

obligaţiile care decurg din înţelegeri care au avut loc înainte de semnarea unui contract;

contractele de asigurare ce decurg din activităţi desfăşurate de organizaţii, altele decât întreprinderile menţionate la articolul 2 din Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viaţă, al caror obiect este de a plăti indemnizaţii persoanelor angajate sau liber-profesioniste care aparţin unei întreprinderi sau grup de întreprinderi, ori unui sector profesional sau interprofesional, în caz de deces, supravieţuire, întrerupere sau reducere a activităţii, sau în caz de boală profesionala sau provocată de accidente de muncă.

Libertatea de alegere

Contractul → este guvernat de legea aleasă de către părţi (lex voluntatis).

Modalităţi de exprimare a libertăţii de voinţă:

alegere expresă a legii aplicabile fie prin inserarea unei clauze în actul juridic principal fie printr-un act separat (pactum de lege utenda/clauza de electio juris).

alegere tacită a legii aplicabile trebuie să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din imprejurarile cauzei.

o Prin alegerea lor, părţile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părţi din acesta.

o Părţile vor putea conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi decât cea care îl guverna anterior.

o Orice modificare efectuată de către părţi cu privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu va aduce atingere validităţii formei contractului şi nu va afecta în mod negativ drepturile terţilor.


Libertatea de alegere a legii aplicabile cunoaște anumite limite:

nu pot fi înlăturate dispoziţiile legii ţării care nu permit derogarea prin acord, atunci când elementele relevante ale situaţiei respective se află la data alegerii în acea ţară, chiar dacă părţile au desemnat o altă lege ca fiind aplicabilă.

nu pot fi înlăturate dispoziţiile de drept comunitar de la care nu se poate deroga prin convenţie, atunci când elementele relevante ale situaţiei respective se află la momentul alegerii în unul sau mai multe state membre, chiar dacă părţile au desemnat ca fiind aplicabilă legea unui stat terţ.

I. Legea aplicabilă în absenţa alegerii – criterii obiective

contractul de vânzare – cumpărare de bunuri → este supus legii ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită vânzătorul

contractul de prestări servicii → este supus legii ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită prestatorul de servicii;

contractul privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locaţiune asupra unui imobil → este supus legii ţării în care este situat imobilul;

contractul de locaţiune având drept obiect folosinţa privată şi temporară a unui imobil pe o perioadă de maximum şase luni consecutiv → este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită proprietarul, cu condiţia ca locatarul sa fie o persoana fizică şi să isi aibă reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară;

contractul de franciză → este supus legii ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită beneficiarul francizei;

contractul de distribuţie → este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită distribuitorul;

II. Legea aplicabilă în absenţa alegerii – criterii obiective

contractul de vânzare-cumpărare de bunuri la licitaţie → este reglementat de legea ţării în care are loc licitaţia, dacă se poate stabili care este acest loc;

orice contract încheiat în cadrul unui sistem multilateral, care reuneşte sau facilitează reunirea de interese multiple de vânzare-cumpărare de instrumente financiare ale terţilor, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 17 din Directiva 2004/39/CE, în conformitate cu normele nediscreţionare, şi care este reglementat de o lege unică → este reglementat de legea respectivă.

când legea aplicabilă nu poate fi stabilită prin încadrarea contractului într-unul din tipurile specificate mai sus → se aplică legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită partea contractantă care efectuează prestaţia caracteristică.

când legea aplicabilă nu poate fi stabilită nici ca fiind legea ţării în care partea care trebuie să efectueze prestaţia caracteristică din contract îşi are reşedinţa → se aplică legea ţării în cu care contractul are cele mai strânse legături.

Legea aplicabilă condiţiilor de validitate a contractelor

Existenţa consimţământului şi validitatea contractului sau a oricărei clauze contractuale → sunt supuse legii care l-ar reglementa conform regulamentului, dacă contractul sau clauza respectivă ar fi valabile.

Prin excepţie: pentru a dovedi faptul ca nu şi-a dat consimţământul, o parte poate invoca legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită, dacă din circumstanţe reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea aplicabilă potrivit regulamentului.

I. Legea aplicabilă condiţiilor de formă a contractelor

Condiţiile de formă ale contractului încheiat între persoane, sau reprezentanţi ai acestora, care se află în aceeaşi ţară în momentul încheierii sunt supuse:

→ legii care reglementează condiţiile de fond, în conformitate cu regulamentul, sau

→ legii ţării în care se încheie contractul

Condiţiile de formă ale contractului încheiat între persoane, sau reprezentanţi ai acestora, care se află în ţări diferite la momentul încheierii sunt supuse:

→ legii care reglementează condiţiile de fond, în conformitate cu regulamentul, sau

→ legii oricărei ţării în care se află oricare dintre părţi sau reprezentanţii acestora sau

→ legii ţării în care, la data respectivă, îşi avea reşedinţa obişnuită oricare dintre părţile contractante.

II. Legea aplicabilă condiţiilor de formă a contractelor

Actul juridic unilateral menit să producă efecte juridice aflat în legătură cu un contract încheiat sau care urmează să se încheie este considerat valabil dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de:

→ legea care reglementează sau ar reglementa contractul pe fond în conformitate cu regulamentul sau

→ legea ţării în care a fost încheiat actul sau

→ legea ţării în care autorul actului îşi avea reşedinţa obişnuită.

Contractul privind un drept real imobiliar sau un drept de locaţiune asupra unui imobil este supus condiţiilor de formă prevăzute de:

→ legea ţării în care se află situat imobilul în măsura în care:

a) condiţiile în cauză sunt aplicate indiferent de ţara în care este încheiat contractul şi indiferent de legea care îl reglementează;

b) de la dispoziţiile respective nu se poate deroga prin convenţie.

– Excluderea retrimiterii

Retrimiterea este exclusă de art. 20 Regulamentului (CE)

nr. 593/2008, care prevede că :

prin legea determinată ca fiind aplicabilă, se înţelege întregul sistemul de drept al statului respectiv, cu excepţia normelor de drept internaţional privat, excluzandu-se acele situaţii în care însaşi regulamentul dispune altfel.

– Legea aplicabilă interpretării contractului

Interpretarea contractului se realizează după regulile legii aplicabile contractului. Art. 12 alin. (1) lit. a) din Regulament prevede că legea aplicabilă contractului reglementează și interpretarea acestuia.

– Legea aplicabilă efectelor contractului

Efectele contractului sunt reglementate de lex contractus. Legea contractului guvernează : drepturile și obligațiile părților contractante, principiile efectelor contractelor, riscul contractului, excepția de neexecutare și rezolușiunea contractului.

– Legea aplicabilă răspunderii contractuale

Răspunderea contractuală este guvernată de lex contractus [art.12 alin. (1) lit. c) din Regulament]. Legea contractului se aplică consecințelor neexecutării totale sau parțiale a obligațiilor, inclusiv evaluării prejudiciului în măsura în care aceasta este reglementată de norme de drept, în limitele competenței conferite instanței sesizate de legea sa procedurală.

Legea contractului reglementează: consecințele neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului, condițiile răspunderi contractuale, regimul forței majore și a celorlalte cauze de exonerare de răspundere, evaluarea prejudiciului generat de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului.

– Legea aplicabilă executării contractului

Executarea obligațiilor născute din contract este reglementată, în principiu, de legea contractului, conform art. 12 alin. (1) lit. b) din Regulament.

De la regula aplicării lex contractus, se admite o excepție, în ceea ce privește modalitatea de executare și măsurile care pot fi luate în cazul unei executări defectuoase, situație în care se va aplica legea țării în care are loc executarea [art. 12 alin. (2) din Regulament].

– Legea aplicabilă stingerii obligațiilor contractuale și prescripției

Stingerea obligațiilor contractuale ca și prescripția, sunt cărmuite de legea contractului, conform art. 12 alin. (1) lit. d) din Regulament potrivit căruia, lex contractus se aplică diferitelor moduri de stingere a obligațiilor, precum și prescripției și decăderii din drepturi.

Legea aplicabilă modului de transmitere, transformare și stingere a obligațiilor contractuale și subrogației

Cesiunea de creanță reprezintă mijlocul specific de transmitere a

obligațiilor constând în acordul de voință prin care creditorul numit cedent transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul său de creanță unei alte persoane numită cesionar care va deveni astfel creditor în locul său, și care va putea încasa creanța cedată de la debitor.

În sensul Regulamentului, noțiunea de cesiune include: transferurile de creanțe pure și simple, transferurile de creanțe cu titlu de garanție, precum și gajul sau alte drepturi de garanție constituite asupra creanțelor.

Raporturile dintre cedent și cesionar cu privire la o creanță față de un terț debitor în cadrul unei cesiuni de creanță sunt reglementate de legea care se aplică, în temeiul Regulamentului, contractului dintre cedent și cesionar.

Legea care reglementează creanța cedată sau cu privire la care a avut loc subrogația determină caracterul cesionabil al acesteia, raporturile dintre cesionar și debitor, condițiile în care cesiunea sau subrogația îi este opozabilă debitorului, precum și caracterul liberator al prestației executate de către debitor.

Legea aplicabilă subrogației

Subrogația este acel mod de transmitere a obligațiilor care constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligațional cu o altă persoană care, plătind datoria debitorului, devine creditor ale acestuia din urmă, dobândind toate drepturile creditorului plătit. În funcție de izvorul ei, subrogația este: convențională sau legală.

Conform art. 14 alin. (1) din Regulament, în materia subrogației convenționale, raporturile dintre creditor și subrogat cu privire la o creanță față de un terț debitor, sunt reglementate de legea care se aplică, în temeiul Regulamentului, contractului dintre creditor și subrogat.

Subrogația legală intervine de drept, în anumite cazuri, independent de voința creditorului și a debitorului. În cadrul unor asemenea raporturi, dacă creditorul, are o creanță față de o altă persoană (debitor) și dacă un terț are obligația de a-l dezinteresa pe creditor sau l-a dezinteresat pe creditor în executarea obligației respective, legea care reglementează obligația terțului de a-l dezinteresa pe creditor determină dacă terțul este îndreptățit să exercite, în tot sau în parte, împotriva debitorului, drepturile pe care creditorul le avea în temeiul legii aplicabile raporturilor dintre aceștia.

Legea aplicabilă unor contracte speciale - Contractele de transport

Legea aplicabilă contractului de transport de mărfuri

În principal → contractul de transport de mărfuri este guvernat de legea aleasă de părţi (lex voluntatis).

În lipsă de lex voluntatis → contractul de transport de mărfuri peste supus legii țării în care își are reședința obișnuită transportatorul, cu condiția ca locul de încărcare sau cel de livrare sau reședința obișnuită a expeditorului să fie, de asemenea, situate în țara respectivă.

Dacă aceste cerințe nu sunt îndeplinite se va aplica legea țării în care este situat locul de livrare convenit de părți – art.5 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008;

I. Legea aplicabilă contractului de transport de pasageri

În principal → contractul de transport de pasageri este guvernat de legea aleasă de părţi (lex voluntatis). Libertarea de alegere este însă limitată. Potrivit art. 5 alin. (2) din Regulament, părțile pot alege ca lege aplicabilă contractului de transport de pasageri numai una din următoarele legi:

- legea țării în care se află reședința obișnuită a pasagerului; sau

- legea țării în care se află reședința obișnuită a transportatorului; sau

- legea țării în care se află sediul administrației centrale al transportatorului;

Sau

- legea țării unde este situat locul de plecare; sau

- legea țării este situat locul de sosire.

În unele cazuri, în lipsa unei alegeri a legii aplicabile, poate rezulta fără echivoc din ansamblul circumstanțelor cauzei că respectivul contract are în mod vădit o legătură mai strânsă cu o altă țară decât cea menționată anterior, caz în care se ca aplica legea din acea altă țară.

II. Legea aplicabilă contractului de transport de pasageri

• În lipsă de lex voluntatis → contractul de transport de pasageri peste supus legea aplicabilă este legea țării în care își are reședința obișnuită pasagerul, cu condiția ca locul de plecare sau cel de sosire să fie, de asemenea, situate în țara respectivă. Dacă aceste cerințe nu sunt îndeplinite se va aplica se aplică legea țării în care își are reședința obișnuită transportatorul.– art.5 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008;

Contractele încheiate cu consumatorii

Contractul încheiat de o persoană fizică într-un scop care poate fi considerat ca neavând legătură cu activitatea sa profesională („consumatorul”) cu o altă persoană, care acționează în exercitarea activității sale profesionale („profesionistul”) → este reglementat de legea statului în care își are reședința obișnuită consumatorul. Cerințe:

profesionistul să-și desfășoare activitatea comercială sau profesională în țara în care își are reședința obișnuită consumatorul

sau

profesionistul să-și direcționeze prin orice mijloace activitățile către țara în cauză sau către mai multe țări, printre care și țara în cauză,

și

ca respectivul contract să se înscrie în sfera activităților respective.

Contractele încheiate cu consumatorii

Dacă cerințele specificate sunt îndeplinite, în aplicarea principiului autonomiei de voință, părțile au libertatea de a alege și o altă lege aplicabilă contractului decât cea a reședinței obișnuite a consumatorului (în conformitate cu art. 3 din Regulament). Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva consumatorul de protecția acordată acestuia prin dispoziții de la care nu se poate deroga prin convenție, în temeiul legii care, în lipsa unei alegeri, ar fi fost aplicabilă contractului.

Dacă cerințele specificate nu sunt respectate, legea aplicabilă unui contract încheiat între un consumator și un profesionist se stabilește potrivit regulilor generale ale Regulamentului.

Din domeniul de aplicare a legii aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii sunt excluse:

(a) contractele de prestări servicii în temeiul cărora serviciile sunt prestate

consumatorului exclusiv într-o altă țară decât în cea în care acesta își are reședința obișnuită;

(b) contractele de transport, altele decât contractele privind pachetele de servicii turistice

(c) contractele privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locațiune asupra unui bun imobil, altele decât contractele referitoare la dreptul de folosință pe o perioadă determinată;

(d) drepturile și obligațiile care constituie un instrument financiar și drepturilor și obligațiilor care constituie clauzele financiare și drepturile și obligațiile care constituie clauzele și condițiile care reglementează emisiunea sau oferta publică și ofertele publice de preluare de valori mobiliare negociabile și subscrierea și răscumpărarea de unități ale organismelor de plasament colectiv cu condiția ca aceste activități să nu constituie prestări de servicii financiare;

(e) contractele încheiate în cadrul unui sistem multilateral, care reunește sau facilitează reunirea de interese multiple de vânzare – cumpărare de instrumente financiare ale terților.

Contractele de asigurare – I.

Pentru contractele de asigurare care acoperă riscuri majore

→ se aplică legea aleasă de părți în conformitate cu regulile generale din Regulament. Dacă legea aplicabilă nu a fost aleasă de părți

→ se va aplica legea țării în care își are reședința obișnuită asigurătorul.

Atunci când din ansamblul circumstanțelor cauzei rezultă fără echivoc faptul că respectivul contract are în mod vădit legături mai strânse cu o altă țară, se aplică legea acelei alte țări.

Contractele de asigurare – II.

Limitarea autonomiei de voință a părților la următoarele legi:

→ legea oricărui stat membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului;

→ legea țării în care își are reședința obișnuită titularul poliței de asigurare;

→ în cazul asigurărilor de viață, legea statului membru al cărui cetățean este titularul poliței de asigurare;

→ pentru contractele de asigurare care acoperă riscuri limitate la evenimente care survin într-un alt stat membru decât cel în care este situat riscul, legea respectivului stat membru;

→ în cazul în care titularul poliței dintr-un contract căruia i se aplică prezentul alineat exercită o activitate comercială sau industrială ori o profesie liberală, iar contractul de asigurare acoperă două sau mai multe riscuri legate de respectivele activități și sunt situate în state membre diferite, legea oricăruia dintre statele membre în cauză sau legea țării în care își are reședința obișnuită titularul poliței.

Dacă legea aplicabilă nu a fost aleasă de părți → se aplică legea statului membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului.

Contractele de asigurare – III.

Pentru contractele de asigurare care acoperă riscuri pentru care un stat membru impune obligativitatea asigurării li se aplică următoarele norme suplimentare:

contractul de asigurare nu îndeplinește obligația de asigurare, decât în cazul în care respectă dispozițiile specifice stabilite în legătură cu asigurarea respectivă de statul membru care impune obligația. În cazul în care legea statului membru în care este situat riscul conține dispoziții contrare celor ale legii statului membru care impune obligația de a încheia o asigurare, prevalează cea din urmă. Prin derogare, un stat membru poate stabili ca reglementarea contractului de asigurare să se realizeze în conformitate cu legea statului membru care impune obligația de asigurare.

contractul de asigurare care acoperă riscuri situate în mai multe state membre se consideră a constitui mai multe contracte, fiecare având legătură cu un singur stat membru. Potrivit Regulamentului țara în care este situat riscul se determină în conformitate cu articolul 2 litera (d) din a Doua Directivă 88/357/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea generală directă, alta decât asigurarea de viață, de stabilire a dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertății de a presta servicii (1), iar, în cazul asigurărilor de viață, țara în care este situat riscul este țara angajamentului în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2002/83/CE.

Contractele individuale de muncă – I.

Contractul individual de muncă este internaţional dacă:

==> angajatorul este o întreprindere cu sediul în România, iar angajatul este cetăţean străin sau persoană cu domiciliul în străinătate;

==> angajatorul este o întreprindere română, iar angajatul este cetăţean român dar locul muncii este în strainatate;

==> angajatorul este o întreprindere străina, iar angajatul este cetăţean străin, dar locul muncii este în România.

Contractele individuale de muncă – II.

Legea aplicabilă contractului de muncă :

În principal → contractul individual de munca este guvernat de legea aleasă de părţi (lex voluntatis).

Alegerea nu poate priva însă angajatul de protecţia acordată de dispoziţiile de la care nu se poate deroga în virtutea legii prin convenţie, ale legii statului ce ar fi competent aplicabilă în absenţa alegerii - art. 8 alin (1) din Regulamentului(CE) nr. 593/2008.

Contractele individuale de muncă – III.

În lipsă de lex voluntatis contractul individual de muncă este supus:

- legii statului pe al cărui teritoriu salariatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea (lex loci laboris) – art.8 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008;

- legea ţării în care este situată unitatea angajatoare, atunci când legea aplicabilă nu poate fi determinată după criteriul locului în care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea;

- legea ţării cu care contractul individual de muncă are o legătură mai strânsă atunci când din circumstanţele cazului respectiv rezidă că există o legătură mai strânsă cu această lege decât cu legea statului pe al cărui teritoriu salariatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea sau cu legea ţării în care este situată unitatea angajatoare.

Normele conflictuale privind contractele comerciale internaţionale în general – I.

Condiţiile de fond ale contractului

În principal → se aplică lex voluntatis.

Autonomia de voinţă a părţilor poate fi restrânsă când există clauze prestabilite (ex: contracte tip, contracte de adeziune, condiţii generale, etc) ceea ce se întamplă relativ des în materia contractelor bancare, de transport, asigurare.

Dacă părţile au facut trimitere în contractul încheiat la uzanţele comerciale internaţionale, acestea trebuie considerate, în principiu, ca recepţionate contractului.

• Tot în planul relaţiilor comerciale internaţionale, se admite şi posibilitatea ca un contract să nu fie supus niciunui sistem de drept al vreunui stat. In acest caz, se consideră ca aplicabila lex mercatoria care exprimă, în esenţă, ansamblul de uzanţe comerciale internaţionale practicate de comunitatea comercianţilor.

Normele conflictuale privind contractele comerciale internaţionale în general – II.

• În lipsă de elegere → contractul este supus legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strânse.

• Se consideră ca există atare legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice, are la data încheierii contractului, domiciliul sau, în lipsă, reşedinţa ori fondul de comerţ sau sediul statutar.

Condiţiile de formă ale contractului

• Regula → forma contractului comercial internaţional este supusă legii aplicabile condiţiilor de fond ale acestuia.

Contractul se consideră totuşi valabil din punct de vedere al formei dacă:

a) părţile care se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite, au îndeplinit condiţiile de formă prevăzute de legea unuia dintre aceste state;

b) reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a aflat în momentul încheierii contractului.

NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND OBLIGAȚIILE EXTRACONTRACTUALE

Noţiune

Faptele juridice, stricto sensu → evenimente naturale, produse fără intervenţia omului, care dau naştere la efecte juridice, în temeiul legii.

Fapte juridice, lato sensu → acte şi fapte juridice stricto sensu.

Faptele juridice pot fi :

o licite ( îmbogatirea fără justă cauză, gestiunea de afaceri, plata nedatorată) şi

o ilicite (delictul civil)

• Faptele juridice, atât cele licite cât şi cele ilicite (delicte civile) pot prezenta elemente de extraneitate, aducând astfel în prim plan problema soluţionării unor conflicte de legi.

• Legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale, rezultate din fapte juridice licite sau ilicite este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II) [art. 2641 alin. (1) Cod civ.] iar în pentru materiile care nu intră sub incidenţa reglementărilor Uniunii Europene se aplică legea care cârmuieşte fondul raportului juridic preexistent între părţi, dacă nu se prevede altfel prin convenţii internaţionale sau prin dispoziţii speciale [art. 2641 alin. (2) Cod civ.].

Normele conflictuale privind faptele juridice licite

Legea aplicabilă îmbogăţirii fără justă cauză

a) Obligaţia necontractuală care decurge din îmbogăţirea fără justă cauză, ce se referă la un raport existent între părţi, fie că este rezultat dintr-un contract sau faptă ilicită → este supusă legii statului care reglementează raportul respectiv.

b) Când legea aplicabilă nu poate fi stabilit potrivit criteriului menţionat la punctul a)→ se aplică legea reşedinţei, dacă părţile au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat la momentul producerii faptului cauzator al îmbogăţirii fără justă cauză.

c) Dacă legea nu poate fi stabilită în baza celor două criterii menţionate la punctele a) şi b) se aplică legea ţării în care s-a produs îmbogăţirea fără justă cauză.

d) Atunci când din circumstanţele referitoare la caz, rezultă că obligaţia necontractuală rezultată din îmbogăţirea fără justă cauză are în mod vădit legătură cu o altă ţară decât cea determinată potrivit criteriilor de la punctele a), b) şi c) → se aplică legea acelei ţări.

Legea aplicabilă plăţii nedatorate

• În cazul plăţii nedatorate se aplică legea incidentă îmbogăţirii fără justă cauză.

Legea aplicabilă gestiunii de afaceri

a) Obligaţia necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri, ce se referă la un raport existent între părţi, fie că este rezultat dintr-un contract sau faptă ilicită, raport strâns legat de respectiva obligaţie necontractuală → este supusă legii statului care reglementează raportul în cauză.

b) Când legea aplicabilă nu poate fi stabilit potrivit criteriului menţionat la punctul a)→ se aplică legea reşedinţei, dacă părţile au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat la momentul producerii faptului cauzator de prejudicii.

c) Dacă legea nu poate fi stabilită în baza celor două criterii menţionate la punctele a) şi b) → se aplică legea ţării în care are loc gestiunea de afaceri.

d) Atunci când din circumstanţele referitoare la caz, rezultă că obligaţia necontractuală rezultată din gestiunea de afaceri are în mod vădit legătură cu o altă ţară decât cea determinată potrivit criteriilor de la punctele a), b) şi c) → se aplică legea acelei ţări.

• Culpa in contrahendo

• Culpa in contrahendo concept autonom, comunitar, ce include nerespectarea obligației de informare şi întreruperea negocierilor contractuale.

• Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din înțelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv semnat sau nu, este:

legea aplicabilă contractului în cauză sau legea care ar fi fost aplicabilă contractului dacă acesta ar fi fost încheiat.

Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită potrivit criteriului mai sus menționat, se aplică:

legea statului în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce țară are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de țara sau țările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt; sau

legea țării în care părțile au reședința obișnuită, în cazul în care acestea şi au reşedința obişnuită în aceeaşi țară în momentul producerii faptului cauzator de prejudicii, sau

în cazul în care reiese clar, din toate circumstanțele referitoare la caz, că obligația necontractuală rezultată din înțelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract are în mod vădit mai multă legătură cu o altă țară decât cea prevăzută prevăzută după criteriile de mai sus, se aplică legea acelei alte țări.

Normele conflictuale privind faptele juridice ilicite

• 3.1 Norma generală privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale rezultând din fapte ilicite.

Obligaţiile necontractuale rezultând din fapte ilicite → sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia s-a produs prejudiciul (lex loci laesionis), indiferent în ce ţară are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de ţara sau ţările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt.

Dacă persoana a cărui răspundere este invocată şi persoana care a suferit prejudiciul au reşedinţa obişnuită pe teritoriul aceluiaşi stat în momentul producerii prejudiciului → se aplică legea acestei ţări.

Atunci când din circumstanţele referitoare la caz, rezultă că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu o altă ţară decât cea determinată potrivit criteriilor de mai sus → se aplică legea acelei ţări.

Legea aplicabilă răspunderii pentru produse defectuoase

Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din prejudicii cauzate de un produs este:

a) legea ţării în care persoana care a suferit prejudiciul şi-a avut reşedinţa obişnuită în momentul producerii prejudiciului, în condiţiile în care produsul a fost comercializat în ţara respectivă, sau

b) legea ţării în care s-a achiziţionat produsul, dacă produsul a fost comercializat în ţara respectivă; sau,

c) legea ţării în care a fost cauzat prejudiciul, dacă produsul a fost comercializat în ţara respectivă.

d) legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită persoana a cărei răspundere este invocată, dacă această persoană nu putea să prevadă, în mod rezonabil, comercializarea produsului respectiv sau a unui produs de acelaşi tip în ţara a cărei legislaţie este aplicabilă în temeiul criteriilor de la punctele a), b) şi c).

e) în cazul în care, din toate circumsţantele referitoare la caz, reiese clar că fapta ilicită are în mod vădit mai multă legătură cu o altă ţară decât cea menţionata la punctele a) –d), se aplică legea acelei ţări.

Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din acte de concurență neloială sau din restrângerea concurenței

Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-un act de concurență neloială este:

legea țării în care sunt sau pot fi afectate relațiile concurențiale sau interesele colective ale consumatorilor.

legea determinată potrivit regulii generale aplicabile în materia obligaţiilor necontractuale (art.4 din Regulament) dacă actul de concurență neloială afectează exclusiv interesele unui anumit concurent.

Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din restrângerea concurenței este:

legea țării în care piața este sau poate fi afectată.

legea instanței sesizate de la domiciliul pârâtului, în cazul în care piața este sau poate fi afectată în mai multe țări, cu condiția ca piața din respectivul stat membru să fie printre cele afectate direct şi substanțial de restrângerea concurenței din care decurge obligația necontractuală pe care se întemeiază cererea reclamantului.

Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale prejudicii aduse mediului sau din prejudicii suferite de persoane sau bunuri, ca urmare a unor prejudicii aduse mediului

legea stabilită în conformitate cu regula generală (articolul 4 alin.1 din regulament), cu excepția cazurilor în care persoana care pretinde despăgubiri pentru aceste prejudicii doreşte să-şi întemeieze acțiunea pe legea țării în care a avut loc faptul cauzator de prejudiciu.

Libertatea de alegere

Părțile au posibilitatea de a alege, de comun acord, legea care să reglementeze obligațiile necontractuale născute între ele:

- printr-un acord încheiat ulterior producerii faptului cauzator de prejudicii;

sau

- printr-un acord liber negociat anterior producerii faptului cauzator de prejudicii, în cazul în care toate părțile implicate desfăşoară o activitate comercială.

Modalităţi de exprimare a libertăţii de voinţă:

alegere expresă a legii aplicabile;

alegere tacită a legii aplicabile, trebuie să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din circumstanțele referitoare la caz și nu poate aduce atingere drepturilor terților.


Libertatea de alegere a legii aplicabile cunoaște anumite limite:

nu pot fi înlăturate dispoziţiile legii ţării care nu permit derogarea prin acord, atunci care toate elementele relevante pentru situația respectivă, în momentul în care are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în acea țară, alta decât aceea a cărei lege a fost aleasă.

nu pot fi înlăturate dispoziţiile imperative de drept comunitar de la care nu se poate deroga prin convenţie, atunci când toate elementele relevante ale situaţiei respective, în momentul în care a avut loc faptul cauzator de prejudicii, se află în unul sau mai multe state membre la momentul alegerii, chiar dacă părţile au desemnat ca fiind aplicabilă legea unui stat terţ.

Domeniul legii aplicabile obligațiilor necontractuale

Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale, reglementată de Regulamentul (CE) nr. 864/2007, reglementează în special:

temeiul şi întinderea răspunderii, inclusiv identificarea persoanelor care pot răspunde delictual pentru faptele lor;

motivele de exonerare de răspundere, de limitare şi de partajare a răspunderii;

existența, natura şi evaluarea prejudiciului invocat sau a despăgubirilor solicitate;

în limitele competenței conferite instanței prin codul său de procedură, măsurile asigurătorii pe care le poate adopta o instanță pentru a preveni sau înceta vătămarea sau prejudiciul sau pentru a asigura acordarea de despăgubiri;

posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii dreptului de a invoca prejudiciul sau a pretinde despăgubiri, inclusiv prin succesiune;

persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale;

răspunderea pentru fapta altuia;

modalități de stingere a obligațiilor şi normele care reglementează prescripția şi decăderea, inclusiv regulile cu privire la începerea, întreruperea şi suspendarea termenelor de prescripție şi decădere.

Excluderea retrimiterii

Retrimiterea este exclusă de art. 24 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007, care prevede că :

Aplicarea legii oricărei țări menționate în regulament înseamnă aplicarea normelor de drept în vigoare în țara respectivă, cu excepția normelor sale de drept internațional privat.

Trimiterea se realizeaza la dreptul material sau substanțial al statului a cărei lege se declară competentă potrivit regulamentului.

Mulţumesc,

Drept international privat

Documents

Transcript of Drept international privat