Curs 6

CONTRACTUL DE DEPOZIT

Este reglementat prin art. 2103-2143 NCC şi cunoaște mai multe varietăţi reglementate cu titlu particular: Depozitul necesar Depozitul hotelier Sechestrul convențional

Potrivit dispozițiilor legale menționate, cu excepția depozitului hotelier în care una dintre părţile contractului, respectiv cea care oferă servicii de cazare publicului, denumită hotelier, celelalte contracte de depozit pot fi încheiate în egală măsura de profesioniști şi neprofesioniști.

REGULI SPECIALE cu privire la contractul de depozit încheiat în exercitarea activității unei întreprinderi sunt reglementate în materia remunerației depozitarului şi a răspunderii acestuia.Depozitarul este persoana care primește bunurile in depozit.

În privința remunerației depozitarului, potrivit art. 2106 alin. 1 teza a2-a NCC, prin excepție, depozitul este cu titlu oneros dacă, din împrejurări precum profesia depozitarului, rezultă că trebuie să fie plătită o remunerație. Prevederea legală a fost interpretată în sensul că prezenţa unui profesionist, în calitate de depozitar, implică necesitatea de a fi plătită o remunerație. În concluzie, încheierea contractului de depozit în exploatarea întreprinderii depozitarului echivalează cu derogarea de la caracterul gratuit al depozitului reglementat prin art. 2106 alin. 1 teza întâi NCC.

În privința răspunderii depozitarului, potrivit NCC, în lipsă de stipulație contrară, atunci când depozitarul este un profesionist, el are obligația de a păstra bunul cu prudenţă şi diligenţă. Așadar, norma juridică reglementează, cu caracter supletiv, aprecierea în abstract a culpei depozitarului, adică după modelul abstract al omului prudent şi diligent. Situația constituie o derogare de la regula aprecierii culpei în concret în materie de depozit, adică în funcție de diligenţa depusă de către depozitar pentru propriile sale bunuri. Regula este menționata în art. 2107 alin. 1 NCC, iar excepția în art. 2107 alin. 2. NCC.

CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT

Reglementat de art. 2144- 2170 NCC şi cunoaște două varietăţi reglementate cu titlu particular: Împrumutul de folosință Împrumutul de consumațiePotrivit dispozițiilor legale menționate, contractul de împrumut poate fi încheiat în egală măsură de către

profesioniști şi neprofesioniști. REGULI SPECIALE cu privire la contractul de împrumut încheiat în exploatarea unei întreprinderi sunt

reglementate indirect în materia împrumutului de consumație. Astfel potrivit art.2158 alin. 2 NCC, atunci când o persoana acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind instituțiile de credit şi instituțiile financiare nebancare. Per a contrario, atunci când încheierea de contracte de împrumut de consumație ajunge să aibă o asemenea frecvenţă încât să reprezinte elementele constitutive ale unei activităţi desfășurate ca profesie şi nu operațiuni ocazionale, devin incidente dispozițiile referitoare la instituțiile de credit si cele financiare nebancare. Referindu-se la persoanele care desfăşoară ca profesie activitatea de acordare de împrumuturi de consumație, art. 2158 alin. 2 NCC îi vizează şi pe profesioniști.

CONTRACTUL DE RENTĂ VIAGERĂ

Reglementat de art. 2242- art. 2253 NCC. Potrivit prevederilor legale menționate, contractul poate fi încheiat în egală măsură de profesioniști,

cât şi de neprofesioniști. Noul Cod Civil nu reglementează expres această posibilitate, dar pe bază de

1

interpretare, poate fi trasă concluzia în sensul că beneficiarul rentei, numit credirentier, poate fi exclusiv o persoană fizică, iar plătitorul rentei, numit dedirentier, poate fi o persoană fizică sau juridică.

În ceea ce privește credirentierul, art. 2242, art. 2244, art. 2248, art. 2252 asociază această noțiune cu persoana fizică întrucât fac referire expresă la viața şi decesul credirentierului fără a exista şi trimiteri la echivalentul noțiunilor respective pe planul persoanelor juridice.

În privința dedirentierului, art. 2250 NCC face referire la lichidarea acestuia, concept care caracterizează şi persoanele juridice.

REGULI SPECIALE privind contractul de rentă viageră încheiat în exploatarea unei întreprinderi sunt astfel reglementate indirect prin art. 2250 alin. 4 NCC. Potrivit acestuia, dacă dedirentierul intră în lichidare, credirentierul îşi va realiza dreptul la rentă înscriindu-si creanța în tabelul creditorilor.

CONTRACTUL DE ÎNTREȚINERE

Reglementat de art. 2254- art. 2263 NCC. Pornind de la aceste prevederi legale, se impune concluzia că acest contract nu este compatibil cu

exercitarea activității unei întreprinderi. Astfel, obiectul contractului, așa cum rezulta din definiția dată prin art. 2254 alin. 1 NCC, se referă la efectuarea în natură a prestațiilor necesare întreținerii şi îngrijirii unei persoane. Atât efectuarea prestațiilor, cât şi primirea lor în natură, nu sunt compatibile cu persoanele juridice, deci nici cu profesioniștii.

CONTRACTUL DE JOC SI PARIU

Este reglementat prin art. 2264 - art. 2266 NCC. Din perspectiva acestor articole, contractul poate fi încheiat atât de către profesioniști, cât şi de

neprofesioniști nefiind însă reglementate aspecte particulare cu privire la contractul încheiat în exploatarea unei întreprinderi.

CONTRACTUL DE TRANZACȚIE

Reglementat prin art. 2267-2278 NCC. Contractul poate fi încheiat atât de către profesioniști, cât şi de neprofesionişti. Codul civil nu

reglementează aspecte particulare pentru situația încheierii acestuia în exercițiul activității unei întreprinderi.

CONTRACTUL DE FURNIZARE în reglementarea NCC -

Este reglementat cu caracter general prin art. 1766-1771 NCC. În plus, în materia contractului de furnizare sunt aplicabile şi dispozițiile referitoare la contractul de

vânzare, iar în completare normele alcătuind Teoria Generală a Obligațiilor.Potrivit art. 1771 NCC, dispozițiile prezentului capitol referitor la contractul de furnizare se întregesc

în mod corespunzător cu dispozițiile privind contractul de vânzare, în măsura în care nu există o reglementare specială pentru contractul de furnizare.

În temeiul art. 1167 NCC, reglementările referitoare la Teoria Generală a Obligațiilor se aplică tuturor contractelor în absenţa unor prevederi speciale referitoare la acestea.

În prezent, există şi reglementari ale unor contracte de furnizare speciale, exemplificativ putând fi menționate: ordinul nr. 77/2009 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind aprobarea

contractelor-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale;

2

ordinul nr. 90/2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală pentru aprobarea contractului-cadru de furnizare sau prestare a serviciului de alimentare cu apa si canalizare;

ordinul nr. 112/2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice pentru aprobarea contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţii.

Din aceste reglementari speciale rezultă că ne întâlnim foarte des cu contractele de furnizare.

A. ASPECTE DE DREPT TRANZITORIU REFERITOARE LA CONTRACTUL DE FURNIZARE

Contractul de furnizare nu a beneficiat anterior NCC de o reglementare generală. Codul comercial făcea referire la existenţa sa, calificând întreprinderile de furnituri drept fapta de comerț. Codul comercial nu definea întreprinderea de furnituri(in doctrina exista o definiție preluata din codul comercial italian - activitatea pe care o organiza o persoană care dorea să desfășoare o activitate ce constă în încheierea de astfel de contracte care presupunea realizarea unor prestații cu întindere in timp).

Nu au existat în Codul comercial norme juridice care să detalieze regimul juridic al contractului de furnizare. Au existat, însă, ca şi în prezent, reglementări speciale referitoare la anumite contracte de furnizare.

Cu privire la contractele de furnizare încheiate anterior intrării in vigoare a NCC, potrivit art. 102 alin. 1 LPA NCC, acestea sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data încheierii lor în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea contractelor. În consecință, contractele de furnizare care beneficiau de reglementări speciale sunt guvernate de acele reglementări care se aflau în vigoare la data încheierii lor.

Contractele de furnizare care nu beneficiau de reglementări speciale sunt guvernate de regulile aplicabile cu caracter general contractelor,adică regulile din materia TGO din VCC.

B. CALIFICAREA UNUI CONTRACT DREPT CONTRACT DE FURNIZARE

DEFINIȚIEPotrivit art.1766 NCC, contractul de furnizare este contractul prin care o parte, numită furnizor, se

obligă să transfere proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului sau în mod continuu ori să presteze anumite servicii la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului sau în mod continuu, iar cealaltă parte, numită beneficiar, se obligă să preia bunurile şi să primească prestarea serviciilor, precum şi să plătească prețul lor.

OBIECTUL CONTRACTULUI DE FURNIZAREStabilirea obiectului unui contract este importantă, în primul rând, din perspectiva calificării unui

acord de voință ca fiind un anumit contract. Astfel, calificarea unui contract se realizează pe baza obiectului acestuia.

Potrivit art. 1225 alin. 1 NCC, obiectul contractului este operațiunea juridică pe care părţile au convenit-o. Fiecare contract se caracterizează printr-un anumit obiect, iar obiectul prin anumite drepturi si obligații esențiale. În măsura în care, din acordul de voință, rezultă că părţile au avut în vedere ca între ele să existe drepturile şi obligațiile care configurează obiectul unui anumit contract, atunci, părţile au încheiat contractul corespunzător obiectului.

În privința contractului de furnizare, pornind de la definiția data prin art. 1766 NCC, obiectul contractului este operațiunea de furnizare. Astfel, pentru ca un acord de voință să fie un contract de furnizare, operațiunea juridică de furnizare trebuie să fie operațiunea principală vizată de părţile contractante. Aceasta rezultă din prevederile art. 1766 alin. 3, potrivit căruia, daca prin acelasi contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât şi furnizarea unor bunuri sau servicii, contractul va fi calificat în funcție de obligația caracteristică şi obligația accesorie. Este posibil ca un acord de voință să poarte asupra obiectului a două contracte: asupra operațiunii de vânzare şi operațiunii de furnizare. Dacă găsim în cadrul aceluiași acord de voință, ambele operațiuni, trebuie să vedem care operațiune este considerată de părţi ca fiind cea principală.

3

Operațiunea de furnizare, în funcție de valoarea economică furnizată, poate fi: furnizare de bunuri Furnizare de serviciiDin această perspectiva, trebuie observat faptul că art. 1766 alin. 2 NCC permite inclusiv combinarea

ambelor valori economice, respectiv bunurile şi serviciile în cadrul unui contract de furnizare de bunuri. Astfel, textul de lege arată ca în cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligației principale, furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului serviciile necesare pentru furnizarea bunurilor.

Operațiunea de furnizare de bunuri poate îmbracă 3 forme:1. Transmiterea proprietăţii asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi predarea lor la un termen

ulterior încheierii contractului contra plăţii unei sume de bani2. Transmiterea proprietăţii asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi predarea lor la mai multe

termene ulterioare încheierii contractului contra plăţii unei sume de bani.3. Transmiterea proprietăţii asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi predarea lor in mod continuu

contra plăţii unei sume de bani.Faţă de modul de configurare a operațiunii de furnizare de bunuri, apare ca necesară delimitarea acesteia

de operațiunea de vânzare caracterizată şi ea prin cele două elemente cheie, respectiv, transmiterea proprietăţii şi predarea bunurilor pe de o parte, respectiv plata unei sume de bani pe de altă parte.

PRINCIPALELE DIFERENȚE INTRE OPERAŢIUNEA DE VÂNZARE SI CEA DE FURNIZARE 1) În timp ce la contractul de vânzare, elementul esențial cu privire la care părţile se învoiesc este

transferul proprietăţii asupra bunurilor, la contractul de furnizare, elementul esențial este predarea bunurilor. Contractul de vânzare-cumpărare este construit pe o obligație de a da, pe când contractul de furnizare este construit pe o obligație de a face. În concluzie, pentru a fi în prezenţa unei operațiuni de furnizare de bunuri, trebuie să rezulte ca elementul care contează cel mai mult pentru părţile contractului este predarea bunurilor, transferul proprietăţii fiind privit ca un element ce vine de la sine, odată cu predarea bunurilor.

2) . . . to be continued

4