Drept comercial

Aplicaţii

Noţiunea dreptului comercial• Etimologic, termenul comerţ provine din cuvântul din lb. latină

commercium, care are semnificaţia de marfă sugerând faptul că în esenţa lui, comerţul se traduce în diverse operaţiuni cu mărfuri.

• Principala trăsătură a dr. comercial – este comercialitatea, noţiune care comportă conotaţii diferite de la un sistem de drept la altul.

• Potrivit concepţiei subiective (agreata de actualul sistem de dr. român), caracterul comercial sau civil al actului sau faptului juridic decurge din calitatea autorului său, actul sau faptul fiind comercial dacă este săvârşit de un comerciant, calitatea de comerciant rezultând din înscrierea într-un anumit registru a unei firme sau din Legea insolvenţei.

• Definitie – Dr. comercial reprezintă ansamblul de norme juridice de dr. privat aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianţii în calitatea acestora de profesionişti ai activităţii comerciale.

Istoricul dr. comercial

• Codul comercial român a fost adoptat în anul 1887 şi a fost inspirat din Codul comercial italian (1882) → Codul comercial francez (1807)

• C.comercial italian: • - notiunea de comerţ →activitatea economică• - noţiunea de comerciant → întreprinzător• - întreprinzător →acea persoană care exercită

profesional o activitate economică organizată, în scopul producţiei sau schimbului de bunuri sau servicii.

• În perioada 1949-1990 codul comercial român a căzut în desuetudine.

• Din anul 1990, odată cu trecerea la economia de piaţă, au fost adoptate o seamă de reglementări speciale privind activitatea comercială (ex. Legea 31/1990; Decretul-lege 54/1990 s.a.)

Fapte (acte) de comerţ - comercianţii• Faptele de comerţ – definite de doctrină ca acele acte

sau fapte juridice, precum şi operaţiuni economice prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor, cu scopul de a obţine profit. (a se vedea, art. 8 alin.2 din Legea 71/2011)

• Actele juridice comerciale se caracterizează prin:• - reprezintă actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile

economice de exploatare a unei întreprinderi economice;• - sunt săvârşite de către profesionişti;• - obiectul lor constă în producerea şi circulaţia mărfurilor,

executarea de lucrări şi prestarea de servicii;• - scopul lor constă în producerea de profit

Comerciant versus profesionist

• Codul comercial utiliza conceptul de “comerciant” pt. a definii persoana fizică sau persoana juridică care desfăşoară o activitate comercială.

• Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil dispune că termenul de “profesionist” prevăzut de art. 3 C. civ. Se referă la categoriile de “comerciant, întreprinzător, operator economic” şi orice altă persoană autorizată în vederea desfăşurării activităţii economice sau profesionale.

• Conf. art. 3 alin. (2) C. civ., profesionistul este acela care exploatează o întreprindere, adică acela care exercită sistematic o activitate organizată constând în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau scop lucrativ.

Întreprinderea• Definire – potrivit doctrinei întreprinderea este un organism

economic şi social, o organizare autonomă a unei activităţi, cu ajutorul factorilor de producţie (forţele naturii, capitalul şi munca) de către întreprinzător şi pe riscul său, în scopul producerii de bunuri, executării de lucrări şi prestării de servicii, în vederea obţinerii de profit. (vezi şi art. 3 alin. 3 din C.civ.)

• Întreprinderea – este privită în dr. comercial ca o activitate a unui subiect de drept. Ea poate fi organizată de persoane fizice, individual (PFA) sau în asociaţii (întreprinderi individuale sau familiale), cât şi de instituţii publice (întreprinderi publice: regii autonome, scoli, spitale etc.) precum şi de societăţi comerciale sau societăţi civile cu personalitate juridică (întreprinderi societare).

• În funcţie de criteriul aplicat întreprinderea poate fi publică sau privată, respectiv comercială (economică) sau civilă.

Întreprinderea publică – conf. art.3 lit.m din Legea 279/2011

Întreprinderea publică – este acea persoană juridică ce desfăşoară activităţi economice şi asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participaţiilor financiare sau a regulilor specifice prevăzute în actul de înfiinţare a întreprinderii respective, influenţa dominantă a unei autorităţi contractante identificată de lege.

• Prezumţia de exercitare a influenţei dominante se aplică în situaţia în care:

• - deţin majoritatea capitalului subscris;• - deţin controlul majorităţii voturilor în organul de

conduce, cum ar fi adunarea generală;• pot numi în componenţa consiliului de administraţie, a

organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia.

Caracteristicile întreprinderii

• În toate cazurile (civile sau comerciale), o întreprindere se caracterizează prin:

• - desfăşurarea unor activităţi sistematice, organizate cu caracter permanent;

• - autonomie decizională:• - desfăşurarea activităţii de către profesionişti, pe riscul

acestora;• - obiectul său constă în producerea de bunuri,

executarea de lucrări ţi prestarea de servicii;• - scopul său constă în obţinerea sau nu a profitului.

Teoria monista privind dr. privat in România

• Teza unităţii dr. privat pleacă de la concepţia obiectivă a dr. Comercial şi a fost apărată de Cesare Vivante în anul 1937 în lucrarea “Un cod unique des obligations”.

• În concepţia obiectivă, dr. comercial este definit ca acea ramură a dr. privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice care reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă, între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află pe poziţie de egalitate juridică.

• Sistemul autonom a fost criticat pt. mai multe considerente.• - obiectul de reglementare – dr. comercial reglementează numai

acele relaţii patrimoniale care au caracter comercial, spre deosebire de dr. civil care reglementează orice fel de relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale;

• - calitatea subiectelor participante – în dr. comercial raporturile juridice se formează de regulă între comercianţi, în dr. Civil raporturile se formează, între orice fel de persoane (fizice şi/sau juridice) care au capacitatea juridică cerută de lege;

• - metoda de reglementare folosită – egalitatea juridică a părţilor participante indică aparenţa dr. comercial, asemenea dr. civil la dreptul privat;

• - caracterul normelor juridice – care reglementează relaţiile sociale ce formează obiectul dr. comercial – norme dispozitive, în mare parte supletive – asemenea dr. civil.

• Criticile formulate la adresa sistemului autonom au fost considerate argumente de către legiuitorul român contemporan, care a optat pt. realizarea unui dr. Unitar, odată cu adoptarea noului Cod civil.

• Adoptarea noului Cod civil (adoptarea unui sistem de dr. unitar), nu conduce la dispariţia dr. comercial ca ramură de drept, ci la reconfigurarea acesteia, inclusiv a izvoarelor sale, cele două discipline de drept continuând să fiinţeze în mod autonom.