Diagnosticarea organizaţiilor 8

1. CONŢINUT ŞI TIPOLOGIE

Conţinut

Analiza, ca metodă de cercetare, presupune descompunerea fenomenelor şi proceselor în

componente structurale şi examinarea detaliată a acestora. Analiza poate fi mintală (logică,

psihologică etc.) sau materială (analiza fizică, chimică etc.). Sinteza presupune unirea

componentelor analizate şi explicarea caracteristicilor întregului.

După natura informaţiilor şi a tehnicilor utilizate, în economie întâlnim mai multe forme

ale analizei:

• Analiza statistică

• Analiza economică:

− tehnico-economică

− economico-financiară

− financiară

− contabilă

− analiza cost-beneficiu

• Analiza diagnostic

Analiza statistică studiază latura cantitativă a fenomenelor de masă în timp şi spaţiu şi le

interpretează ca fenomene probabile. Aceasta utilizează noţiunile de colectivitate statistică,

unitate a colectivităţii statistice, variabile statistice de timp, spaţiu şi atributive, indicatori

statistici, modele statistice etc.

Analiza contabilă este o metodă de cercetare pe bază de documente şi constă în

descompunerea operaţiilor economico-financiare în elementele componente în vederea stabilirii

conturilor în care acestea se vor înregistra. Aceasta permite înregistrarea corectă a operaţiilor

economice şi financiare în conturi.

Analiza financiară cercetează latura financiară a fenomenelor şi proceselor economice:

veniturile, cheltuielile, rezultatele economice. O formă particulară a analizei financiare este

analiza cost-beneficiu care stă la baza evaluării oportunităţii implementării proiectelor prin

compararea costurilor cu avantajele care se pot obţine. Analiza economico-financiară este un

instrument indispensabil de supraveghere şi de identificare a posibilităţilor de reglare a activităţii

şi performanţelor întreprinderii. Aceasta este utilizată pentru a verifica eficacitatea şi eficienţa

funcţionării unei organizaţii ş i pentru a explica factorii care au condus la anumite rezultate.

1 PROBLEMATICA ANALIZEI DIAGNOSTIC

Diagnosticarea organizaţiilor 9

Aprecierea situaţiei unei organizaţii, identificarea cauzelor care influenţează negativ

performanţele şi a celor care determină succesul acesteia au la bază cercetări specifice reunite

sub denumirea de “analiză diagnostic”, diagnosticare sau diagnoză.

Termenul provine din grecescul “diagnostikos” şi a fost preluat din medicină, unde are

sensul de concluzie asupra stării de sănătate a unui pacient formulată de medic pe baza

examenului clinic şi a informaţiilor de laborator. În funcţie de conţinutul concluziilor se stabilesc

remedii şi se recomandă tratamentul adecvat.

Analiza diagnostic se referă la întreg ansamblu de măsuri şi mijloace care stau la baza

obţinerii informaţiilor, formulării concluziilor şi stabilirii măsurilor necesare pentru realizarea

obiectivelor.

Analiza diagnostic este mai mult decât analiza economico-financiară, aceasta putând fi

utilizată pentru orice tip de sistem şi are câteva trăsături specifice:

- este o analiză complexă, orientată cu precădere spre două direcţii:

� măsurarea performanţelor organizaţiei;

� măsurarea performanţelor managementului;

- trece de la constatări la prefigurarea liniilor de acţiune în vederea realizării

obiectivelor.

Este incontestabil faptul că performanţele unei organizaţii sunt dependente în mare

măsură de calitatea managementului. Analiza diagnostic pune în evidenţă tocmai acest aspect al

calităţii, fiind orientată preponderent spre probleme de management.

Ca instrument managerial analiza diagnostic abordează organizaţia sistemic urmărind

cunoaşterea detaliată şi formularea măsurilor necesare în raport cu obiectivele vizate.

Analiza diagnostic este orientată spre a explica starea şi potenţialul organizaţiei şi,

parţial, realizarea obiectivelor.

Prin urmare, analiza diagnostic desemnează ansamblul mijloacelor şi procedurilor prin

care se realizează investigarea organizaţiilor în vederea identificării relaţiilor cu mediul, a

structurilor interne, a intrărilor şi ieşirilor, a factorilor care influenţează funcţionarea şi

realizarea performanţelor dorite.

În orientarea tradiţională, diagnosticul viza identificarea disfuncţionalităţilor care apar

într-un sistem şi a cauzelor care le generează. Concepţia modernă pune în sarcina diagnosticului

şi identificarea soluţiilor pentru înlăturarea disfuncţionalităţilor şi creşterea eficacităţii

sistemelor.

Diagnosticarea organizaţiilor 10

Necesitate O astfel de analiză este necesară în mai multe situaţii:

- identificarea posibilităţilor de creştere a performanţelor la o organizaţie cu o

situaţie normală;

- stabilirea alternativelor pentru organizaţii aflate în dificultate;

- toate situaţiile în care este necesară evaluarea;

- restructurarea organizaţiei;

- informarea “părţilor interesate” cu privire la starea organizaţiei, performanţele

acesteia sau dificultăţile cu care se confruntă;

- identificarea noilor surse de avantaje concurenţiale;

- fundamentarea strategiilor pentru orice tip de organizaţie.

Aşa cum rezultă din enumerarea situaţiilor care fac necesară analiza diagnostic aceasta

are un triplu rol: cognitiv, explicativ şi predictiv. Pe baza concluziilor desprinse se formulează

acţiuni şi strategii menite să înlăture aspectele negative constatate şi să contribuie la creşterea

performanţei.

Clasificare

În practica economică se utilizează mai multe tipuri de analize diagnostic al căror

conţinut diferă în raport cu câteva criterii esenţiale: sfera de cuprindere, realizatorul analizei

diagnostic, frecvenţa cu care se efectuează, perioada de referinţă ş.a.

După sfera de cuprindere, putem întâlni:

- analiza diagnostic globală (multifuncţională);

- analiza diagnostic parţială (funcţională).

După realizatorul analizei diagnostic, putem întâlni:

- analiza diagnostic realizată de specialişti neutri (externi);

- autoanaliza diagnostic realizată de specialiştii sau managerii întreprinderii.

După frecvenţa cu care se efectuează, există:

- analiză diagnostic permanentă;

- analiză diagnostic periodică;

- analiză diagnostic ocazională.

Perioada de referinţă pentru analiza diagnostic are, de regulă, în vedere:

- trecutul: 2-3 sau 5 ani;

- prezentul;

Diagnosticarea organizaţiilor 11

- viitorul: 1-3 sau 5 ani, uneori chiar o perioadă mai mare.

Clasificarea are mai mult rolul de a evidenţia una sau câteva caracteristici esenţiale ale analizei.

În practică întâlnim combinaţii ale mai multor forme ale analizei.

2. ETAPELE ANALIZEI DIAGNOSTIC Etapizarea acţiunilor pentru realizarea analizei diagnostic diferă în funcţie de obiectivele

urmărite şi metodele utilizate. În general, o analiză diagnostic necesită parcurgerea cel puţin a

următoarelor etape:

- cunoaşterea preliminară ;

- pregătirea acţiunii;

- stabilirea componentelor analizei;

- culegerea informaţiilor necesare;

- prelucrarea şi analiza informaţiilor;

- formularea concluziilor şi redactarea raportului de analiză diagnostic.

Resursele necesare şi timpul alocat fiecărei etape în parte diferă mult, în funcţie de

dimensiunea organizaţiei, specificul activităţii desfăşurate, scopul evaluării.

3. METODE DE CULEGERE A INFORMA ŢIILOR Pentru obţinerea informaţiilor necesare, evaluatorul poate utiliza mai multe metode:

◊ vizite în întreprindere;

◊ fotocopierea unor documente;

◊ completarea unor tabele, fişe, diagrame;

◊ preluarea unor informaţii din bazele de date ale întreprinderii;

◊ interviuri;

◊ utilizarea chestionarelor scrise.

Folosirea anchetelor în analiza diagnostic presupune, de cele mai multe ori, cercetări

totale şi nu selective. Majoritatea anchetelor utilizate în analiza diagnostic sunt exhaustive,

realizate prin contactarea directă a unor persoane. Se pot utiliza şi anchete prin sondaj, în special

pentru diagnosticul pieţei şi pentru cel social.

De regulă, analistul va utiliza combinat aceste metode urmărind obţinerea tuturor

informaţiilor necesare într-o anumită perioadă de timp şi cu un consum acceptabil de resurse.