Bd. Magheru, nr. 20, 010334 Bucureşti

tel.: 021.318.89.00 / 021.318.89.01; fax: 021.312.44.80

e-mail: marketing@nottara.ro

Casa de bilete: 021 317 41 01

Dosar de prezentare

Sala George Constantin

Data premierei: 15 octombrie 2013

Mobilă şi durere

de Teodor Mazilu

Distribuṭie:

Sile - Gelu Niţu

Paul - Ion Besoiu

Urechiatu - Şerban Gomoi

Chelner - Mircea Teodorescu / Ștefan Bahnaru

Lizica - Ada Navrot

Gore - Dani Popescu

Melania - Ioana Calotă

Scenografia: Dana Istrate

Interpretează la ţambal: Costel Istrate

Regia, ilustraţia muzicală şi light-design: Alice Barb

Durata: 2h 40min (cu pauză)

Producṭie a Teatrului Nottara

SINOPSIS

Deşi piesa a fost scrisă în anul 1980, Mobilă şi durere abordează un subiect actual,

cel al îmbogăţiţilor peste noapte. Lipsiţi de aspiraţii; ei se refugiază în dorinţe

meschine, gânduri de răzbunare şi achiziţionează fără preget lucruri minore şi lipsite

de utilitate.

Într-o societate în care banii şi aparenţele primează, rivalităţile se găsesc la tot pasul.

Sile şi Paul, amândoi proprietari de fabrici de mobile neprofitabile (Avântul mobilei,

respectiv Progresul mobilei), se detestă astăzi, deşi au fost odată prieteni.

Lizica se angajează într-o căsnicie numai pentru a se răzbuna, şefii sunt trădaţi de

subalterni, iar petrecerile se ţin numai pentru a impresiona.

Amanta lui Sile devine soţia lui Paul, iar fosta iubită a lui Gore, subalternul lui Sile, va

ocupa rapid locul (matrimonial) gol din viaţa patronului de la Avântul mobilei, într-un

joc absurd al derizoriului uman. Sentimentele sunt folosite doar ca monedă de

schimb, iar oamenii par că devin simpli salariaţi (neproductivi) ai destinului.

Cei doi foşti prieteni îşi dispută energic supremaţia socială, aflându-se într-o

competiţie grotescă a parvenitismului. De la “Luchian”-uri la soţii, totul este un trofeu,

banii cumpără şi răscumpără oameni, iar reputaţia este negociabilă, într-un univers

în care domină privilegiile funcţiilor.

Doar moartea unuia dintre ei ar putea demasca poleiala stridentă a lumii de mucava

pe care şi-au construit-o din ipocrizii, ignoranţă, minciună, vulgaritate şi ticăloşie.

O lume în care nici măcar rivalitatea dintre Sile şi Paul nu este ceea ce pare a fi…

EXTRASE DIN TEXT:

Gore, Sile

GORE: Ca şef n-ai nici o siguranţă. Azi eşti, mâine nu eşti. Nu e bine să fii prea în faţă. Eu mă simt mai bine ca subaltern. Îmi place să n-am idei. Numai ideile altora mi se par idei personale. Mie îmi place să se ţipe la mine, îmi place să se bage groaza în mine, îmi place să tremur de frică. Dacă Napoleon Bonaparte ar fi ştiut ce plăceri grozave avem noi, subalternii, ar fi murit nu de mâna englezilor, ci de ciudă. SILE: Şi eu visam încă din copilărie să fiu subaltern, însă nu mi-a mers. Şi eu visam să se ţipe la mine, aşa cum visează orice om. Şi eu să dârdâi de frică, însă n-a ţinut figura. Am fost avansat o dată, înca o dată, şi încă o dată şi uite-mă la vârsta mea directorul cooperativei “Avântul mobilei”. E foarte trist, dar asta e. GORE: Aşa e viaţa... Capacitatea dvs. ieşită din comun... Mobilă şi durere Actul I, Scena 1

Lizica, Paul

LIZICA: M-am dus la Consignaţia, să-mi cumpăr „Luchianul” ăla care-mi plăcea atât

de mult...

PAUL: Nu plânge, iubito, că plâng şi eu.

LIZICA: Eram cu banii în poşetă, fiindcă ştii că după ce ţi-ai cumpărat examenul de

stat, ne-au mai rămas vreo zece mii de lei. Când să-mi cumpăr tabloul, mi s-a spus

că a fost cumpărat, pentru cine crezi? Pentru domnul Sile Gurău...

PAUL: Ia te uită, puşlamaua! A-nceput să-i placă şi pictura...

LIZICA: Nu se mai poate! Oriunde mă duc, oriunde mă-ntorc, mă lovesc de banii lui

Sile şi de ţopenia nevesti-si.

Mobilă şi durere Actul II, Scena 4

[…]

Gore, Melania

GORE: Dar mă-ntreb, nu era mai frumos în magherniţa noastră din 11 Iunie, când

mâncam mezeluri şi ne iubeam sincer?

MELANIA: Poate, dar e foarte târziu... Ia să văd cum arăţi. Eşti neschimbat... acelaşi

costum, aceiaşi ochi căprui, acelaşi zâmbet...

GORE: Numai eu ştiu ce-i în sufletul meu...

MELANIA: Suflet, tu? Care suflet? Tu ţi-ai siluit sufletul, ţi l-ai peticit, ţi l-ai mutilat, ţi l-

ai schilodit, ţi l-ai cocoşat. Şi cu ce te-ai ales?

GORE: Încă cu nimic, dar sper. Sper să-mi fie răsplatită cândva jertfa de a te fi

pierdut.. Dar şi tu ţi-ai schilodit sufletul de comun acord. Şi? Cu ce te-ai ales?

MELANIA: Cu Campari şi cu plictiseală. Am zile de primire, un câine Terra Nova, un

bărbat serios pe care-l înşel cu demnitate şi care, la rândul lui, sper că mă-nşeală.

Sufăr la Venetia, îmi găsesc echilibrul la Paris... De ce nu te apropii de mine? Hai,

Gore, hai, nu-ti fie teama că sunt soţia şefului, fii pătimaş, stranguleaza-mă în

sărutări, cum procedai şi-n trecut...

Mobilă şi durere Actul III, Scena 1

Gânduri din partea autorului:

“Cred că titlul piesei are valoarea unui diagnostic; el s-ar putea traduce într-un limbaj mai ştiinţific şi mai medical, cu „suferinţele bunăstării”. Căci bunăstarea excesivă şi, mai ales cea obţinută fără muncă, degradează, traumatizează, urâţeşte, poceşte individul, îl împiedică să desluşească farmecul real al vieţii şi-l obligă să chiţcăie şobolăneşte în faţa a tot felul de fleacuri colorate. Sunt de acord cu regele Lear care susţine că omul nu e numai suma unor necesităţi legitime, omul n-are nevoie numai de o casă unde să nu sufle crivăţul, ci şi frumoasă; femeia n-are nevoie numai de o rochie care să-i acopere trupul, ci şi de o bijuterie de argint care s-o înnobileze. Dacă regele Lear are perfectă dreptate, are însă dreptate şi poporul când susţine că „ce e prea mult strică”… De boala acaparării fără noimă suferă personajele din comedia mea Mobilă şi durere.

Argumentul regizorului

„În tinereţile mele regizorale, am avut curajul să atac un text unic, Împăiaţi-vă iubiţii!, din dramaturgia lui Mazilu. După câţiva ani, am montat un alt text foarte bun, Don Joan moare ca toţi ceilalţi, apoi am avut şansa să fac un recital de poezie, împreună cu regretatul actor Ştefan Radoff şi iată-mă acum, la a patra incursiune în lumea lui Teodor Mazilu care, de altfel, este a noastră, cu acest text excepţional, Mobilă şi durere. Textul, deşi scris în urmă cu peste trei decenii, este - pare un clişeu, dar nu şi în cazul lui - atât de actual din păcate, încât pare că a fost scris ieri. (...) Sper ca acest spectacol să scoată la lumină adevărurile profunde pe care Teodor Mazilu le spune în această piesă. Mobilă şi durere este ultimul mare text pe care l-a scris şi pot să-l consider, şi datorită acestui lucru, ca fiind un text-testament. Fiind singura comedie scrisă de Teodor Mazilu în care se moare la final, eu am citit-o, întotdeauna, ca pe o mare tragicomedie. În lumina întâmplărilor din ţara noastră, începe să mi se pară un text aproape apocaliptic. Pe vremea când a fost scris, puteam să ne separăm în două şi să spunem că personajele care evoluează în el, nu suntem noi, sunt ceilalţi, dar astăzi graniţa aceasta mi se pare că a dispărut. E un text în care, la final, câinele Adolf, pe care Lizica tot speră să-l înveţe limba franceză, apare vorbind franţuzeşte şi ne transmite următorul mesaj: Floarea trebuie să rămână floare, câinele trebuie să rămână câine şi omul trebuie să rămână om (...). Este un text foarte dens, care forează extrem de adânc şi care poate fi privit în foarte multe feluri. Eu am ales să-l privesc ca pe un text în care uşor, uşor, datorită lipsei de morală, specifică lumii lui Mazilu, oamenii devin câini răi. Iar câinii, datorită bunătăţii lor şi nu numai, devin oameni. O lume întoarsă pe dos, o lume care e plină de nişte adevăruri ce trebuie spuse şi trebuie respuse mereu, ca nu cumva să uităm ordinea morală din noi.”

REPERE BIOGRAFICE

Autorul

Teodor Mazilu s-a născut în Bucureşti, pe 11 august 1930. A urmat cursurile unui liceu comerical, dar primele sale lucrări publicate nu au fost unele de economie, domeniu în care spriritul său rebel nu s-a regăsit, ci un volum de poezii, cu titlul Univers în miniatură.

În 1956, îşi face adevăratul debut literar, cu volumul Insectar de buzunar, o culegere de schiţe satirice. A scris proză scurtă (O plimbare cu barca, Vara pe verandă, Pălăria de pe noptieră, Iubiri contemporane, Elegie la pomana porcului, Doamna Voltaire, Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni), romane (Bariera, Aceste zile şi aceste nopţi, O singură noapte eternă, Într-o casă străină), publicistică (Fotbalul n-a fost creat de diavol, 1972; Este corida o luptã cu moartea?, 1973), eseuri (Ipocrizia disperării, 1972).

Teatrul este, însă, domeniul în care talentul său nonconformist s-a desăvârşit, într-o dramaturgie alertă, dinamică, plină de forţă şi de curaj estetic.

Luptând cu subtilitate şi umor împotriva unui regim despotic, incompatibil cu imaginaţia, Mazilu a cucerit cu uşurinţă aprecierea publicului şi a criticii, în ciuda represiunii comuniste.

Un caz celebru este cel al spectacolului Proştii sub clar de lună, regizat de Lucian Pintilie, şi interzis după doar trei reprezentaţii, însă fiecare dintre textele sale, Proştii sub clar de lună (1962), Împăiaţi-vă iubiţii, Somnoroasa aventură, O sărbătoare princiară, Don Juan moare ca toţi ceilalţi, Inundaţia, Treziţi-vă în fiecare dimineaţă!, Aceşti nebuni făţarnici (1971), Frumos e în septembrie la Veneţia (1973), Mobilă şi durere (1981) sunt piesele care exprimă estetica teatrului său special, „cu stil”, pe care îl defineşte ca fiind: „teatrul libertăţii totale a personajelor (nu degeaba se spune că eroii mei se autodefinesc, că n-au pudoarea ticăloşiei lor, firescul lor e atroce, e firescul din inconştientul lor)

Pe 18 octombrie 1980, Teodor Maziulu încetat din viaţă în oraşul său natal, lăsând în urma sa o moştenire literară importantă, o operă vie şi originală, care îi exprimă crezul – „A iubi întreaga noastră existenţă, aici e miezul filosofiei mele.”

Regizorul

Alice Barb, născută pe 14 februarie 1963, în Hunedoara, este una dintre vocile cele mai importante ale regiei de teatru româneşti actuale. A urmat cursurile Liceului de Muzică din Cluj-Napoca, a studiat pianul şi canto clasic, a absolvit secţiile de Actorie (1990-1993, clasa Dem Rădulescu) şi Regie (1993-1997, clasa Cristian Hadji-Culea), din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale.

Ca actriţă, Alice Barb a apărut pe scenele teatrelor Valea Jiului din Petroşani, Ion Creangă, Bulandra şi Odeon din Bucureşti, însă activitatea regizorală reprezintă cea mai semnificativă dimensiune a biografiei sale artistice.

În 1999, a fondat Compania Teatrală Of–Of Bucureşti, din 2011, este director artistic al Asociaţiei Culturale Quo Vadis România, iar din 2013 a devenit directorul fondator al Centrului Cultural Casa Artelor. O prezenţă extrem de activă în viaţa culturală, Alice Barb a coordonat şi organizat numeroase evenimente speciale, spectacole de gală, festivaluri de teatru şi muzică etc.

A semnat direcţia de scenă la peste 50 de spectacole, la teatre de prestigiu din Bucureşti şi din ţară, printre montările sale de succes numărându-se: Anna Karenina, de Lev Tolstoi, Legenda Ultimului Împărat, de Valentin Nicolau, Mutter Courage, de Bertolt Brecht, la Teatrul Naţional Bucureşti; Bărbierul din Sevilla, de Beaumarchais, la Teatrul de Stat Oradea; Cartofi prăjiţi cu orice, de Arnold Wesker, la Teatrul Odeon din Bucureşti; Căsătorie în stil olandez, de Carlo Goldoni, şi Soare pentru doi, de Pierre Sauville, la Teatrul de Comedie; Hotelul dintre lumi, de Éric-Emmanuel Schmitt, la Teatrul Mic; Floarea de cactus şi Nebuna din Chaillot, la Teatrul Metropolis, iar la Teatrul Ţăndărică a regizat Alice în Ţara Minunilor, după Carol Lewis.

Provine dintr-o familie de muzicieni, fratele său Nagy Robert este unul dintre cei mai faimoşi tenori, astfel că muzica a rămas una dintre marile sale pasiuni, de-a lungul timpului a montat spectacole de operă, operetă şi , printre care: Liliacul, la Opera din Brașov, My fair lady şi Turandot, la Teatrul de Operă și Balet Oleg Danovski, din Constanța.

În 2005, Preşedinţia României îi decernează Meritul Cultural. Printre cele mai importante dintre distincţiile obţinute se numără: Premiul pentru Regie al Consiliului Britanic la Galele UNITER, 2001, pentru Cartofi prăjiţi cu orice, montată la Teatrul Odeon. În 2009, obţine Premiul pentru cel mai bun regizor la Galele Consiliul de Cultură al Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru regia spectacolului Hotelul dintre lumi, pus în scenă la Teatrul Mic.

La Teatrul Nottara, Alice Barb a regizat spectacolele Oscar de Claude Magnier (2001), Doamna nevăzută, de Calderon de la Barca (2002) și Mobilă și durere, de Teodor Mazilu.

Actorii

Gelu Niţu

Născut pe 10 mai 1949, Gelu Niţu a absolvit în 1971 Institutul de Artă Teatrală și

Cinematografică I.L. Caragiale. Imediat după terminarea facultăţii, a lucrat timp de

trei ani ca actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1974 devine unul

dintre actorii de referinţă ai Teatrului Odeon, din Bucureşti.

Experienţa sa artistică este una deosebit de vastă, cu numeroase colaborări în

teatru, film (Povestea unui secol (Eva), regia Adrian Popovici, Pictorul, regia Marcus

Adam, Icon, regia Charles Martin Smith, Natasha, regia Jack Moudra, Balanţa, regia

Lucian Pintilie etc.), televiziune, teatru radiofonic etc., fiind un actor versatil, cu

mijloace de expresie extrem de variate.

La Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a întruchipat personaje ca: Zigger Zagger, în

Zigger-Zagger de Peter Terson, regia Cornel Todea; Peter Munk în Inimă rece de

Wilhelm Hauff, regia Sanda Manu; Topitorul de nasturi în Peer Gynt de Henrik Ibsen,

regia Cătălina Buzoianu. Pe scena Teatrului Bulandra a fost Părintele Chenille în

Obiceiuri necurate de Tom Smith, regia Mihai Constantin, la Teatrul de Comedie i-a

interpretat pe Pavel Feodorovici Obolialinov, în Casa Zoikăi, de Mihail Bulgakov,

regia Alexandru Tocilescu, şi pe Cléante, în Tartuffe, de Molière, regia László

Bocsárdi, iar la Teatrul Metropolis a jucat rolurile Nikolski, Lahmatov în Funcţionarii

după A.P. Cehov, regia Alexandru Mâzgăreanu, şi Shallow în Nevestele vesele din

Windsor de W. Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu.

Cei 40 de ani de activitate la Teatrul Odeon au însemnat tot atâtea roluri importante,

precum: Andrei în Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, regia Gelu

Colceag, Vânzătorul, Clientul, Prietenul în Ionesco – cinci piese scurte, de Eugene

Ionesco, regia Alexandru Dabija, Claudius în Hamletmachine, de Heiner Müller, regia

Dragoș Galgoțiu, Doctorul Collard în Marchizul de Sade de Doug Wright, regia

Beatrice Rancea, Primul ministru în Leonce şi Lena de Georg Büchner, regia

Alexandru Dabija, Caporalul Hill în Cartofi prăjiţi cu orice de Arnold Wesker, regia

Alice Barb, D-nul Reagan în Fraţii de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija,

Marele Inchizitor în Fraţii Karamazov după F.M. Dostoievski, regia Sandu Vasilache,

Osip în Don Juan a la Russe după A.P. Cehov, regia Gelu Colceag, Gavrilescu în La

ţigănci după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater, Sir William Catesby în

Richard III de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, Emil în Pălăria florentină

de E. Labiche, regia Lucian Giurchescu, Lisimach în Pericle de W. Shakespeare,

regia Alexander Hausvater, Zamolxe în Zamolxe de Lucian Blaga, regia Dinu

Cernescu etc.

Ada Navrot A absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, specializarea arta actorului, la clasa profesoarei Sanda Manu, promoţia 1995. Imediat după terminarea studiilor, timp de trei ani, a fost angajată a Theatrum Mundi (pe baza căruia a fost construit ulterior Teatrul Metropolis).

Din 1998, face parte din echipa artistică a Teatrului Nottara, unde a fost distribuită în spectacole precum: Căsătoria de N.V. Gogol (regia: Gavriil Pinte), Play Hedda, după Henrik Ibsen (în propria regie), Doi gemeni veneţieni de Carlo Goldoni (regia: Vlad Mugur), Hora iubirilor de Arthur Schnitzler, precum şi Leonce şi Lena de Georg Büchner (regia: Felix Alexa) sau Jocul dragostei şi al morţii de Romain Rolland (regia: Lucian Giurchescu). În prezent, Ada Navrot joacă în montările de succes: Aniversarea de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia: Vlad Massaci, Mobilă şi durere de Teodor Mazilu, regia: Alice Barb, Vacanţă în Guadelupa de Pierre Sauvil şi Éric Assous, un spectacol de Diana Lupescu, Matrimoniale de Lia Bugnar, regia: Diana Lupescu şi Comedie de modă veche de Alexei Arbuzov, regia: Vasile Toma. De asemenea, a colaborat şi cu regizori de film din România şi străinătate: Radu Munteanu, Radu Gabrea, Benoit d’Aubert, Raul Ruiz, Michael Haneke. Este apreciată pentru generozitatea cu care colaborează cu partenerii de scenă. Forţa şi personalitatea o recomandă pentru personaje feminine puternice, însă talentul viguros i-a oferit întotdeauna posibilitatea de a aborda o paletă mult mai largă de roluri. Se remarcă în egală măsură în partituri comice şi dramatice, pe care le construieşte cu minuţiozitate şi rafinament.

Ion Besoiu este unul dintre marii actori a căror biografie artistică se identifică într-o

mare măsură cu istoria teatrului şi a filmului românesc, în cei peste 60 de ani de

carieră acesta interpretând roluri memorabile în sute de producţii teatrale şi

cinematografice.

Născut la 11 martie 1931, Ion Besoiu a debutat în 1950, la Teatrul Naţional din Sibiu,

pe scena căruia a jucat vreme de 16 ani. Aici l-a întânit pe cel care avea să-i fie

mentor, să-l formeze ca actor şi să-i dezvolte personalitatea artistică – Radu Stanca.

Sub direcţia scenică a regizorului vizionar al cărui nume este purtat astăzi de Teatrul

din Sibiu, Ion Besoiu a intepretat roluri remarcabile, în montări de referinţă precum:

Chioreanu, în Mireasa desculţă, de Zoltan Hajdu şi Andras Sütö (1952), Tuzenbach,

în Trei surori, de A.P. Cehov (1953), Miroiu, în Steaua fără nume, de Mihail

Sebastian (1955), Petru, în Citadela sfărâmată, de Horia Lovinescu (1955) sau

Randall, în Casa inimilor sfărâmate, de George Bernard Shaw (1957).

Anul 1967 marchează despărţirea simbolică de oraşul său natal, Sibiu, şi începuturile

unei aventuri minunate, de aproape jumătate de secol la Teatrul Bulandra, jucând în

peste 100 de producţii. Debutul bucureştean, în rolul Cloşca, din spectacolul

Procesul Horia, de Alexandru Voitin, l-a adus alături de Octavian Cotescu, Ion

Caramitru, Fory Etterle, Virgil Ogăşanu, într-un spectacol în regia lui Liviu Ciulei.

Cu Liviu Ciulei s-a mai întâlnit, pe scena Teatrului Bulandra, ca Trigorin, în

Pescăruşul, de A. P. Cehov (1977) şi Tezeu, în Visul unei nopţi de vară de William

Shakespeare (1991)

Au urmat colaborări teatrale extraordinare, cu regizori precum: Lucian Pintilie, în

Livada de vişini de A. P. Cehov (1967), Valeriu Moisescu, în Rezervaţia de pelicani

de D.R. Popescu (1983) şi Mizantropul de Molière (1989), Silviu Purcărete, în

Teatrul comic, de Carlo Goldoni (1992), Alexandru Tocilescu, în Hamlet, de William

Shakespeare (1985), Antigona de Sofocle (1993) şi Oblomov, după I. A. Goncearov

(2003), Cornel Todea, în Alibi, de Ion Băieşu (1978), Cătălina Buzoianu, în

Dimineaţa pierdută, de Gabriela Adameşteanu (1986), în Şase personaje în căutarea

unui autor, de Luigi Pirandello (1995) şi Mutter Courage de Bertolt Brecht (1999)

şamd.

Tot la Teatrul Bulandra, în regia lui Mihai Măniuţiu, i-a jucat pe Senecus, în Caligula,

de Albert Camus (1996), în regia lui Alexandru Darie pe Oscar Kroge, în Mephisto,

de Klaus Mann (1993), pe Antigonus, în Poveste de iarnă, de William Shakespeare

(1996), pe Ferapont, în Trei surori, de A. P. Cehov (1999) şi pe Octavius Caesar, în

Julius Caesar, de William Shakespeare.

Orice listare selectivă a spectacolelor sale este întrucâtva nedreaptă, pentru că

întreaga activitate alui Ion Besoiu este una de excepţie, iar acelaşi lucru se întâmplă

şi în cazul filmografiei sale – alături de filmul care i-a adus consacrarea - Toate

pânzele sus, în regia lui Mircea Mureşan (1976), putem să amintim roluri importante

în Setea, regia Mircea Drăgan, 1960, Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii,

regia Mircea Mureşan, 1972, Actorul şi sălbaticii, regia: Manole Marcus, 1974, Ultima

noapte de dragoste, regia Sergiu Nicolaescu, 1979, Lumini şi umbre, regia: Andrei

Blaier, 1981, Francesca, regia Bobby Păunescu, 2009, Despre oameni şi melci, regia

Tudor Giurgiu, 2011, Nemuritorii, regia: Sergiu Nicolaescu, 1971, Poarta Albă, regia

Nicolae Mărgineanu, 2014.

În stagiunea actuală a Teatrului Nottara, Ion Besoiu interpretează rolul Paul în

spectacolul Mobilă şi durere, de Teodor Mazilu, în regia lui Alice Barb.

Dani Popescu a absolvit în 1996 Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, la clasa

prof.univ.dr. Florin Zamfirescu.

În anul absolvirii este angajat la Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu din Braşov şi,

doi ani mai târziu, în 1998, devine membrul trupei artistice a Teatrului Nottara. Aici a

continuat colaborarea (începută încă din timpul studiilor) cu regizoarea Alice Barb, în

spectacolele: Doamna nevăzută de Calderon de la Barca şi Oscar, după Claude

Magnier. De asemenea a lucrat şi cu alte nume importante ale regiei româneşti de

teatru: Vlad Mugur, Alexandru Dabija, Mircea Cornişteanu, Vlad Massaci, Diana

Lupescu, Mihai Lungeanu, Horaţiu Mălăele, Alexandru Repan.

De-a lungul timpului a interpretat roluri variate, în comedii, drame, teatru absurd,

texte contemporane importante, precum: Revizorul de Gogol, Underground, după

Azilul de noapte de M. Gorki, Emanciparea prinţului Hamlet de Alina Mungiu,

Scenariul de Martin Crimp, Jocul dragostei şi al morţii de Romain Rolland, Platonov

de A.P. Cehov, Înşir-te, mărgărite! de Victor Eftimiu, Eden de Eugene O’Brian, O zi

de vară de Sławomir Mrożek, Opera de trei parale de Bertolt Brecht, Roman teatral

de Mihail Bulgakov.

În televiziune, a avut roluri importante în serialele: Pariu cu viaţa (regia: Iura Luncaşu

şi Alexandru Fotea) şi Regina (regia: Iura Luncaşu) şi în filme precum: Ho-ho-ho

(regia: Jesús del Cerro), Vine poliţia (regia: Anca Colţeanu) sau Milionari de week-

end (regia: Cătălin Saizescu).

În stagiunea actuală îl puteţi vedea jucând în şase producţii ale Teatrului Nottara:

Fred din Funcţionarul destinului de Horia Gârbea (regia: Anca Maria Colţeanu), Gore

din Mobilă şi durere, de Teodor Mazilu (regia: Alice Barb), Sir John din Mult zgomot

pentru nimic de William Shakespeare (regia: Diana Lupescu), Thibaud din Vacanţă în

Guadelupa de Pierre Assous (regia: Diana Lupescu) şi Gatokai din Aniversarea de

Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci.

Născut pe 22.07.1986, Şerban Gomoi a absolvit Universitatea Naţională de Artă

Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, specializarea arta actorului şi are masterul

în teatru clasic. În spectacolul de licenţă l-a interpretat pe Malvolio în A

douăsprezecea noapte, de William Shakespeare, regia Liviu Lucaci.

La Festivalul Internaţional de Teatru şi Film Studenţesc Hyperion, din 2008 a obţinut

Premiul pentru rol secundar masculin, pentru rolul Nicolai Ivanovici Triletski, din

spectacolul Platonov.

Printre rolurile sale din teatru se numără: Boon, din Însetaţi de Wajdi Mouawad,

regia: Elena Morar, Studioul de teatru UNESCO; Jean, Domnişoara Iulia, de August

Strindberg, regia: Liviu Lucaci, Teatrul de Comedie; Demetrius, Visul unei nopţi de

vară de William Shakespeare, regia: Gelu Colceag, Teatrul Mic; Reabovski,

Zvăpăiata, după A.P.Cehov, regia: Elena Morar, Teatrul de Comedie; Leo, 7 zile din

viaţa lui Simon Labrosse de Carole Frechette, regia: Elena Morar, Teatrul Luni de la

Green Hours.

De-a lungul timpului a apărut în diverse scurtmetraje în cadrul UNATC, a făcut dublaj

pentru Disney Channel, a jucat în filme de lung metraj şi seriale de televiziune – rolul

Brâncoveanu, în Portretul luptătorului la tinereţe, regia şi scenariul: Constantin

Popescu; Zero Theorem, regia: Terry Gilliam; Six Bullets, regia: Ernie Barbarash, Cu

un pas înainte, serial produs de Mediapro Pictures.

Pe scena Teatrului Nottara l-a jucat pe Pasquinot, în Romanţioşii, de Edmond

Rostand, şi pe Austin, în True West de Sam Shepard, ambele în regia lui Alexandru

Mâzgăreanu, iar în stagiunea actuală îi interpretează pe Clitandre în Mizantropul de

Molière, regia Alexandru Mâzgăreanu (spectacol găzduit), pe Urechiatu, în Mobilă şi

durere, regia Alice Barb, pe Spiridon, în O noapte furtunoasă, regia Alexandru

Mâzgăreanu, rolurile Călugăr şi un paracliser, în Mult zgomot pentru nimic, de

William Shakespeare, regia: Diana Lupescu.

Născută pe 25.05. 1980, Ioana Calotă a fost făcută pentru a fi pe scenă şi a ştiut

acest lucru dintotdeauna. Sub îndrumarea marilor maeştri, la Universitatea de Artă

Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti a fost ucenica unor mari profesori de

teatru, precum: Cătălin Naum, Mircea Albulescu, Sanda Manu, Ion Cojar, Gelu

Colceag şi Tania Filip şi încă din timpul facultăţii a primit roluri pe care le-a construit

pe sensibilitate şi feminitatea sa ingenuă.

Talentul şi personalitatea sa deosebită au recomandat-o şi pentru colaborări cu

Teatrul Metropolis (O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale şi Copiii la putere de Roger

Vitrac, amândouă în regia lui Gelu Colceag sau Azilul de noapte de Maxim Gorki, în

direcţia de scenă a lui Mircea Marin), cu Teatrul de Comedie (Tartuffe de Molière,

regia Laszlo Bocsardi) sau pentru proiecte independente, cum ar fi: Take, Ianke şi

Cadîr de Victor I. Popa, în regia lui Doru Ana, Şocant (Blasted) de Sarah Kane, în

regia lui Szabó K. István şi Feisbuc, un spectacol de Alexandru Jitea

La Teatrul Nottara a fost Polly Peachum în Opera de trei parale, de Bertolt Brecht şi

Anna Wyniarski în Nu vorbiţi cu actorii de Tom Dudzick, ambele în regia Dianei

Lupescu, Rosetta în Leonce şi Lena de Georg Büchner, în regia lui Felix Alexa,

Sorina în Înşir-te mărgărite! de Victor Eftimiu, în regia lui Alexandru Dabija, Lisa în

Cheek to Cheek, un spectacol de Radu Afrim şi Secretara în Special sânge de Guy

Foissy, în regia lui Bogdan Huşanu.

În prezent, poate fi urmărită pe scena Teatrului Nottara în spectacolele regizate de

Diana Lupescu: De dor şi drag, Maria Tănase, Umor, amor, fior de dor... în Bucureşti,

în Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare – în rolul Hero, în Mobilă şi

durere de Teodor Mazilu, realizând o reuşită Melania, precum şi în Titanic Vals de

Tudor Muşatescu, sub coordonarea lui Dinu Cernescu, unde joacă o spumoasă Miza

sau în Roman teatral de Mihail Bulgakov, în personajul Veşniakova, o montare a

regizorului Vlad Massaci.

EXTRASE DIN PRESĂ

„Nota balcanică inserată subtil este unul dintre multiplele elemente originale aduse

de regizoarea Alice Barb care nu se îndepărtează deloc de textul lui Teodor Mazilu,

dar îl transpune în lumea contemporană, arătând cât de actual poate fi.

Tragicomicul situațiilor și jocul actoricesc sunt punctate prin ilustația muzicală

susținută live de talentatul Costică. Absența sentimentelor și tristețea simulată se

unduiesc pe tema muzicală a fimului „Love story” cântată la țambal, spre deliciul

publicului care se amuză, deși unele scene îl pun pe gânduri.

Mobilă şi durere este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege

mesajul tragic, atent camuflat sub masca umorului căci, după cum spunea Teodor

Mazilu, „bunăstarea excesivă și mai ales cea obținută fără muncă degradează,

traumatizează, urâțește, pocește individul, îl împiedică să deslușească farmecul real

al vieții și-l obligă să chițcăie șobolănește în fața a tot felul de fleacuri colorate”.

„Mobilă şi durere“ – o radiografie tranşantă a lumii parveniţilor,

Elena Simion, Ziarul Metropolis, 22 octombrie 2013

„Dincolo de curajul de a monta Mazilu în spiritul, dar şi în litera lui (nu s-a actualizat

forţat, de exemplu nu s-a renunţat la apelativul tovarăş/tovarăşă), Alice Barb a gândit

împreună cu Dana Istrate un context scenografic sugestiv al cărui element de

rezistenţă este tabloul aşezat strâmb cu rama care încadrează Caraimanul cu

celebra lui cruce luminată kitsch. O lume care-şi propteşte aspiraţiile pe pereţi şi le

bate superficial în cuie, lăsându-le să atârne neglijent, o lume în care animalele de

companie învaţă franceză şi care cultivă aparenţele ca pe un obligatoriu modus

vivendi.

Suntem parte din acest delir social, fără să vrem –poate – girăm această rătăcire într-

un labirint de plastic. Noi toţi – asemenea unor somnambuli la o nuntă cu dar.”

(Şefi mici, probleme mari, Răzvana Niţă, www.port.ro, 14 octombrie 2013)

Imagini din spectacol ṣi programarea reprezentaţiilor: www.nottara.ro

Persoană de contact:

Paula Varga

Marketing şi Comunicare

Teatrul Nottara

e-mail: paula.varga@nottara.ro

marketing@nottara.ro