în armata lui Cristos

Nov. 2008

Sfântul Martin s-a născut pe la anul 315 în localitatea Sabaria din Ungaria de astăzi,ca fiu ai unui ofiţer roman. Deşi părinţiisăi erau păgâni, ajungând să ia cunoştinţăde religia creştină, la vârsta de 10 ani s-aînscris în rândul catecumenilor,arătându-şi dorinţa de a se dărui cu totulslujirii lui Dumnezeu. Deoarece împăratul tocmai dăduse un decret prin care fiii ofiţerilor romani erau obligaţi să îmbrăţişeze cariera militară, Martin a intrat în cavalerie şi a depus jurământul militar. Spre deosebire de alţi ofiţeri, el s-a mulţumit cu un singur servitor pe care îl trata ca frate; se ţinea departe de petrecerile uneori dezordonate ale colegilor săi şi în scurtă vreme şi-a câştigat stima tuturor prin bunătatea şi vrednicia sa.

În această perioadă s-a petrecut faptul rămas atât de viu întipărit în amintirea contemporanilor şi a urmaşilor: împărţirea mantalei sale. Trecând prin oraşul francez Amiens, întâlneşte un sărman cerşetor care tremura de frig; cei dinaintea lui Martin nici nu s-au uitat la dânsul. Deoarece nu mai avea nimic de dat, Martin a scos sabia şi a tăiat în două mantaua largă cu care era acoperit; o parte a dat-o cerşetorului, şi cu cealaltă s-a înfăşurat el însuşi. Camarazii lui văzându-l astfel îmbrăcat, unii au început să râdă de el, dar altora le-a părut rău că nu au fost şi ei atenţi cu nenorocitul de pe drum. În noaptea următoare, Martin a avut un vis: Isus Cristos, acoperit cu jumătatea de manta dăruita săracului, le spunea cetelor de îngeri care-l înconjurau: "Martin, care este numai catecumen, m-a îmbrăcat cu veşmântul acesta".

La vârsta de 18 ani, părăseşte armata şi este botezat. Împreună cu un preot petrece un anumit timp în reculegere şi rugăciune la o mănăstire din insula Gallinania, nu departe de Genova. La Lacociagum - astazi Liguge - a întemeiat prima mănăstire din Europa; după aceasta a ridicat o a doua la Marmoutiers. Istoria vieţii Sfântului Martin aminteşte cazul a doi morţi, un catecumen şi un sclav, care au revenit la viaţă prin rugăciunile sale; se istorisesc şi nenumărate cazuri de vindecări minunate şi intervenţii ale puterii dumnezeieşti atribuite mijlocirii Sfântului Martin.

Aproximativ în anul 371 este ales Episcopde Tours. Poporul încredinţat păstoririi sale păstra încă multe din obiceiurile vechi, păgâneşti şi Martin a trebuit să lupteenergic pentru îndepărtarea lor, pentru dărâmarea locurilor de închinare către idoli şi pentru desfiinţarea cultului arborilorsacri. Deşi investit cu demnitatea episcopală, şi-a continuat felul de viaţă al unui pustnic, mâncând o singură dată pe zi, seara, dormind într-o chilie pe un sac cu cenuşă, dăruind rugăciunii o mare parte din noapte. A străbătut Dieceza în lung şi în lat şi a consolidat învăţătura şi viaţa creştina în centrul Franţei. În cei douăzeci şi sase de ani de păstorire şi-a câştigat iubirea entuziastă a săracilor şi a tuturor celor nedreptăţiţi.

O tânără fată de treisprezece ani, Ioana d'Arc din Domremy, în timp ce se ruga în bisericuţa sărăcăcioasă a satului, aude glasuri tainice care o trimit să elibereze pământul Franţei, ajuns în mare parte sub stăpânirea englezilor. După patru ani, guvernatorul provinciei din care făcea parte, căruia Ioana i-a descoperit ceea ce i se întâmpla, se duce cu ea la prinţul moştenitor, viitorul rege Carol al VII-lea. Acesta constată cu uimire că tânăra ţărancă cunoaşte lucruri foarte secrete pe care numai cerul i le-ar fi putut descoperi; la început neîncrezător, în cele din urmă ajunge la convingerea că Ioana este trimisă de Dumnezeu şi-i încredinţează comanda trupelor care asediau oraşul Orleans. Tânărul şi neobişnuitul "comandant" începe prin a introduce o disciplină severă în armată, sancţionând grav faptele rele şi insultarea numelui lui Dumnezeu. În scurt timp aproape întreg teritoriul este eliberat şi Carol este încoronat la Reims rege al Franţei.

Gelos pe imensa popularitate a Ioanei, tânărulrege cere încheierea unui armistiţiu cuenglezii. Ioana ajunge în mâinile englezilor,şi se caută acum dovedirea faptului că era defapt o vrăjitoare. Tânăra eroină apelează laRoma, dar este ţinută într-o închisoaremilitară şi glasul ei nu poate ajunge la Roma.Duşmanii triumfă şi o condamnă să fie arsă perug. Sentinţa este executată la Rouen în ziuade 30 mai 1431. Ioana avea 19 ani; legată deun stâlp, având sub picioare rugul de lemne ceurma să fie aprins, cere să se aşeze o cruceîn vârful stâlpului, şi moare rostind numele lui Isus. Procesul a fost revizuit între anii 1450-1456 şi nevinovăţia Ioanei proclamată în mod solemn. Din toate părţile se porneşte un val de veneraţie faţă de tânăra eroină, cu suflet curat şi însufleţită de dragoste sinceră pentru dreptate şi adevăr până la sacrificiul suprem; chiar şi duşmanii ei spuseseră îndată după moartea ei: "am ars o sfântă!" În 1920 a fost declarată sfântă de către Biserică.

parohia Mănăştur 1 Vest din Cluj-Napoca