4.6 Doctrine politice contemporane privind statul n literatura contemporana exista o multitudine de doctrine privind esenta, menirea si forma de manifestare a statului, ca principala institutie a organizarii politice a societatii. Doctrina politica de cea mai mare circulatie si cu cea mai larga aderenta n practica sociala privind statul o constituiedoctrina statului de drept. Geneza acestei doctrine si are punctul de plecare legat de nceputul epocii moderne, n perioada iluminista, avnd ca principali protagonisti pe Montesquieu si Rousseau. n epoca contemporana, aceasta doctrina este mpartasita de majoritatea politologilor, dar si a oamenilor politici care actioneaza n practica prin materializarea ei. Bazndu-se pe separarea puterilor n stat, pe alegerea libera a organelor puterii politice n conditiile pluralismului politic, pe libertatea de exprimare si organizare, fundamentate toate pe lege, statul de drept reprezinta astazi cea mai trainica si populara institutie politica, avnd un rol de prim ordin n asigurarea unei vieti prospere si civilizate. n ultimele decenii, n Occident, pornindu-se de la doctrina si practica statului de drept, a capatat o larga raspndire doctrina statului bunastarii generale sau al "abundentei". Aceasta doctrina reprezinta o orientare importanta, plasnd statul deasupra claselor sociale; sustine ca aparatul de stat din tarile occidentale dezvoltate si-ar fi asigurat potentialitatile stabilizatoare, care devin un factor al echilibrului si dezvoltarii ntregii societati, al reglementarii si armonizarii sociale. Aparatul de stat apare n aceasta doctrina ca arbitru animator si integrator al vointelorde dezvoltare economica si sociala, devenind agentul nsusi al dezvoltarii.Apreciindu-se ca fiind prezent n SUA, Japonia, Europa Occidentala etc., "statul bunastarii generale" se caracterizeaza prin deplasarea activitatii sectoarelor principale ale economiei spre servicii, cresterea venitului real pe locuitor la nivelul unui consum care depaseste necesarul de hrana, locuinta si mbracaminte, modificarea structurii fortei de munca, cresterea populatiei urbane, a celei care lucreaza n industrii de vrf si n servicii, alocarea unor sume importante pentru asistenta si securitate sociala. Mai multi autori (printre care J. Galbraith, D.C. Neill, W.A. Robson etc.) afirma ca n domeniul social se au n vedere grija pentru sanatatea cetatenilor, asigurarile sociale, iar n domeniul redistribuirii venitului national, dezvoltarea serviciilor sociale si aplicarea impozitelor progresive. O doctrina care si-a gasit materializarea n practica prin constituirea statelor socialiste o constituie doctrina marxista despre stat. Potrivit acestei doctrine, statul reprezinta un instrument de dominatie a unei clase sociale asupra altei clase sociale, fiind, n esenta, o dictatura de clasa specifica ornduirii sociale respective, precum: statul sclavagist cu dictaturastapnilor de sclavi, n feudalism, dictatura feudalilor, n capitalism, dictatura burgheziei, n socialism, dictatura proletariatului.Dictatura proletariatului este considerata ca fiind superioara celorlalte, deoarece ea ar reprezenta dictatura majoritatii mpotriva minoritatii. n mod frecvent, marxistii (ndeosebi Lenin si Stalin) denumeau statul "un aparat al dominatiei de clasa", "o forta speciala de reprimare", "o organizatie a fortei", "o organizatie a violentei n vederea reprimarii anumitei clase" sau "o masina pentru mentinerea dominatiei unei clase asupra alteia". Nesocotind normele de drept, Stalin, de pilda, definea dictatura proletariatului ca "o dictatura care se manifesta n cadrul si n afara legii".Doctrina marxista mai sustine ca, o data cu edificarea unei societati fara clase, statul ar disparea. Punerea n practica a acestei doctrine a dus, dupacum se stie, la instaurarea unor regimuri politice dictatoriale, fapt care a avut grave consecinte n viata popoarelor respective. O da ta cu schimbarile survenite n Europa de Est care, practic, au dus la prabusirea acestor regimuri, doctrina marxista despre stat a pierdut teren, dovedindu-si nu numai ineficienta sa teoretica si practica, dar si caracterul sau vicios.