DIVERSITATE CULTURALĂ ÎN ŞCOALĂ                                           Prof. Alina Iftime

Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” Constanţa

 

REZUMAT. Educaţia interculturală este o orientare nouă, aplicabilă în mod deosebit în

comunităţile multietnice. Punctul de plecare în acceptarea alterităţii este lipsa prejudecăţilor.

Lăsând la o parte prejudecăţile legate de culoarea pielii, de etnie, de religie putem descoperi lângă

noi nişte persoane minunate, cu care se pot realiza nişte schimburi culturale deosebite.  Chiar dacă

la început se manifestă reţineri, în timp, relaţiile se dezvoltă, având la bază comunicarea, se poate

crea un grup unit. Educaţia interculturală se referă la comunităţile interculturale şi indivizii care

fac parte din acestea, care trăiesc în acelaşi spaţiu şi interacţionează, între care există cunoaştere

reciprocă, schimburi şi un anumit dinamism al relaţiilor, în avantajul comun.

 

 

În ultima perioadă, societatea tinde tot mai mult să depăşească graniţele impuse de

frontiere, se mondializează. La aceasta se adaugă fenomenul imigraţiei, ce impune creşterea

demografică în unele zone ale lumii, precum şi fenomenul de  polarizare a sărăciei/bogăţiei. Prin

urmare, pentru o bună convieţuire a devenit necesară implementarea educaţiei interculturale în

programe educaţionale, pentru că este necesar să se prevină conflictele interetnice, prin

promovarea toleranţei, a egalităţii de şanse între membrii aceleaşi comunităţi.

Educaţia interculturală se referă la comunităţile interculturale şi indivizii care fac parte

din acestea, care trăiesc în acelaşi spaţiu şi interacţionează, între care există cunoaştere reciprocă,

schimburi şi un anumit dinamism al relaţiilor, în avantajul comun.

Educaţia pentru interculturalitate cere din partea oamenilor şcolii o angajare şi

participare activă, creatoare şi responsabilă.

Realizarea educaţiei interculturale, componentă a “noilor educaţii”, este o premiză

esenţială a organizării şi statuării unei instituţii şcolare.

Pentru că în şcoala sunt copii de diferite etnii (români, rromi, turci, aromâni) şi pentru că

influenţa adulţilor (părinţi, bunici, alţi membrii ai familiei) este foarte mare, important este ca

această educaţie interculturală să se realizeze şi prin aceştia, cooptându-i atât ca parteneri în

scopul vizat (şi declarat), cât şi ca susţinători neangajaţi ai procesului instructiv - educativ din

şcoală, prin participarea la întâlniri periodice.

Obiceiurile şi tradiţiile unui popor, ca înscrisuri de  „legitimitate etnică”, constituie

cvintesenţa perpetuării neamului; vorbesc despre istoria acestuia, despre spiritualitatea sa

transmisă peste secole sau milenii.

În cazul fiecărei etnii, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor dezvăluie faţa necunoscută şi

nebănuită a existenţei membrilor ei. Pune în valoare ceea ce ei înşişi poate că nu mai ştiu ori nu a

reuşit să răzbată prin opacitatea segregaţionismului. Copiilor le conferă identitate şi apartenenţă

la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin nenumărate teritorii. Le

creează o “unicitate pozitivă”- adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui

popor: meserii şi meşteşuguri, cântece şi dansuri, credinţe şi legi nescrise, costumaţii, vorbire,

umor; trăirile - patimile şi suferinţele interioare, dar şi bucuriile şi valorile lor spirituale;

speranţele aruncate peste vremuri. “Unicitatea pozitivă”, care în esenţă arată demnitatea neamului

lor, se opune aceleia “negative”, aceea care a fost impusă mediatizării, care condamnă la

inhibare, la izolare, la blamare şi oamenii nevinovaţi şi buni.

Prin urmare, educaţia pentru diversitatea culturală este necesară pentru a contracara

atitudini şi practici sociale care favorizează excluziunea şi marginalizarea, discriminarea şi

intoleranţa.

Există trei direcţii de acţiune , care vizează dezvoltarea şcolii interculturale:

         Programe centrate pe conţinut (orientarea spre transformare curriculară);

         Programe centrate pe social (orientarea spre egalizarea şanselor de reuşită);

         Programe centrate pe elev (orientarea pe relaţionare şi comportament în grup).

Un curriculum care respectă diversitatea culturală trebuie să aibă în vedere că:

         diversele grupuri sociale, culturale şi etnice, precum şi perspectiva lor asupra lumii

trebuie  să fie oglindite în ilustraţii, poveşti, dialoguri şi informaţii vehiculate;

         curriculum-ul trebuie să includă informaţii precise privind diferenţele şi asemănările

culturale şi rasiale dintre grupuri;

         toţi copiii trebuie încurajaţi să perceapă diferenţele culturale într-o lumină pozitivă;

         diversele culturi trebuie să fie descrise în termeni proprii şi nu judecate din

perspectiva noţiunilor de cultură „etnocentrică” sau „eurocentrică”.

Etnocentrismul, care presupune în esenţă centrarea pe fondul cultural şi etnic al propriului

grup şi disonanţa cu tot ceea ce este diferit, constituie până la un punct un fenomen firesc, o

reacţie umană universală, care are menirea de a proteja identitatea culturală de apartenenţă.

Exagerarea acestei atitudini, emiterea de judecăţi de valoare asupra altor grupuri care le pun pe

acestea în inferioritate, pot împiedica interacţiunile între grupuri, pot conduce la practici

discriminatorii şi xenofobe.

Segregarea, ca tendinţă de separare a persoanelor diferite, minoritare (dar cu asemănări

între ele, pe criterii etnice, ocupaţionale, de abilitate-dizabilitate etc.) este o formă

instituţionalizată de distanţare socială, de demarcare fizică sau simbolică a graniţelor dintre un

grup (de regulă majoritar) şi altul (cel mai adesea minoritar).

         În cazul segregării şcolare consecinţele sunt cel mai adesea negative, deoarece separarea

acţionează ca mecanism de marginalizare şi adesea de excludere şcolară.

         Aspectul multietnic a caracterizat Dobrogea din cele mai vechi timpuri, pentru că aici şi-

au dat întâlnire  “Caracterul de mozaic etnografic al Dobrogei nu se dezminte în nici una din

epocile istoriei sale […]. Astăzi harta etnografică a provinciei este un adevărat mozaic.... o

Europa şi Asie în miniatură; un uriaş muzeu etnografic viu. 1.

         Aici convieţuiesc români, rromi, aromâni, turco-tătari, fără a avea divergenţe majore de

natură culturală sau religioasă. Traiul în comun i-a învăţat să se cunoască şi să se accepte

reciproc, să participe împreună la activităţile organizate de şcoală, să împrumute din obiceiurile

celorlalte etnii, să dorească să participe la obiceiurile acestora.

      Conform datelor recensământului din 2002, cele două judeţe din partea românească a

Dobrogei au o populaţie de 971.643 de locuitori. 883.620 (90,94%) sunt români. Alte grupuri

semnificative sunt: 27.580 turci, 23.409 tătari, 21.623 ruşi lipoveni şi restul greci şi aromâni.

         Cartierul Palazu - Mare este amplasat la periferia oraşului Constanţa, în zona de nord, pe

malul lacului Siutghiol. Din punct de vedere al componenţei multietnice a populaţiei , acest

cartier este reprezentativ pentru Constanţa şi Dobrogea aşa cum aceasta este reprezentativă din

aceeaşi perspectivă pentru zona Balcanilor.

         Conform datelor obţinute de la Poliţia de proximitate numărul actual al locuitorilor este de

15 000, din care majoritari sunt românii, iar pe locurile următoare se situează: rromii, aromânii şi

turco-tătarii.

         Contextul intercultural pe care îl oferă cartierul Palazu Mare favorizează manifestările

interculturale. Grupurile etnice reprezentate în această comunitate, convieţuind în timp, au

dezvoltat relaţii şi schimburi de natură culturală care au prins contur firesc, fără a fi planificate

sau forţate.

         Mai predispuşi spre dialog, spre diversitate, copiii şi tinerii sunt în mod deosebit “actorii”

experienţelor interculturale din cartier.

         Aspectele concrete ale interculturalităţii în cartierul Palazu Mare sunt multiple. Aceste

manifestări apar încă din copilărie, în grupul de joacă şi în clasă, la şcoală. Jucându- se împreună,

copiii români încep să înveţe limba, dialectul celor din grup, caută modalităţi mai uşoare de

comunicare, de înţelegere cu partenerii de joacă de pe stradă, din cartier, sau cu cei care le sunt

colegi la şcoală. Este specificul vârstei să lege prietenii care, uneori, durează toată viaţa. În

această idee, efortul cel mai mare l-au făcut rromii, aromânii şi turco-tătarii care vorbeau în

familie numai în dialect (aromânii), în limba turcă, şi care au învăţat limba română, precum şi

expresii uzuale din celelalte limbi sau dialecte vorbite ăn cartier, la joacă şi la grădiniţă. Fiind la

vârsta care nu cunoaşte discriminarea, nu au întâmpinat dificultăţi. Pe învăţarea cuvintelor din

limba vorbită de “ceilalţi” s-a dezvoltat acceptarea firească a alterităţii, pe care copiii au dus-o şi

în familie.

Acest aspect al interculturalităţii se regăseşte şi în şcoală, prin învăţarea limbilor străine

(engleză şi franceză) şi a elementelor de cultură engleză şi franceză. Studiind aceste limbi au

învăţat multe lucruri şi despre civilizaţia popoarelor respective, despre obiceiurile lor.

         Primele manifestări ale schimburilor culturale, ale cunoaşterii altor etnii din acest punct

de vedere, vizează obiceiurile laice şi religioase, latura artistică şi cea culinară. Având vecini care

aparţin altor grupuri etnice, unii locuitori au preluat din obiceiurile acestora, de-a lungul timpului.

De exemplu, familiile de turco-tătari  vopsesc ouă de Paşti, împodobesc brazi de Crăciun, colindă

alături de copiii creştini, gătesc cozonaci şi alte mâncăruri specifice.

         Schimbul acesta nu este unilateral.  Românii, rromii, aromânii consumă celebrele

baclavale turceşti, sau românii, rromii, turco-tătarii consumă cu plăcere celebra pita cu praz, cu

ştevie sau lapte.

Un alt aspect înregistrat în cartierul Palazu Mare este participarea unor etnii la obiceiurile

celorlalte etnii. “Julamina” este un astfel de obicei, practicat de Bobotează, de aromănii fârşeroţi

plisoţi. În această zi, un grup de tineri aromâni colindă pe la casele gospodarilor , în general tot

aromâni, însoţiţi de un acordeonist. Fiecare membru al grupului deţine un rol, cum ar fi: baba,

moşul, doctorul, mireasa, mirele, costumaţi corespunzător şi mascaţi. Pe drum, mergând de la o

casă la alta, cântă cântece armâneşti şi dansează, acompaniaţi de acordeonist, care este rrom, şi

cântă foarte bine cântecele specifice fârşeroţilor.

         Legat de obiceiurile tuturor etniilor din cartier, cu ocazia Săptămânii Diversităţii, elevii

Şcolii Nr. 14 au avut de realizat portofolii, care s-au dovedit a fi foarte interesante şi cu un

conţinut bogat de informaţii. Tot în cadrul manifestărilor dedicate Săptămânii Diversităţii, a avut

loc o serbare în cadrul căreia s-a prezentat fiecare etnie, obiceiurile şi tradiţiile specifice, s-a

dansat, s-a prezentat Judecata Ţigănească. Costumele populare specifice şi dansurile la care au

participat copiii din toate grupurile etnice au făcut deliciul publicului.  Astfel, copiii români  şi

rromi au dansat atât ţigăneşte, cât şi hora românească în costume tradiţionale. În cartierul Palazu

Mare interferenţele culturale existente între grupurile de români, aromâni, rromi, şi turco-tătari

sunt reale şi se manifestă între toţi etnicii din comunitate. Ideea de interculturalitate promovată în

şcoală constituie o deschidere către educaţia pentru drepturile omului, către pluralism, către

toleranţă, căci “nu este uşor a adopta şi a trăi conform unei gândiri inter. Acest lucru trebuie

învăţat: acesta ar trebui să fie obiectivul central al educaţiei. 2.

         Educaţia interculturală este o orientare nouă, aplicabilă în mod deosebit în comunităţile

multietnice. Punctul de plecare în acceptarea alterităţii este lipsa prejudecăţilor. Lăsând la o parte

prejudecăţile legate de culoarea pielii, de etnie, de religie putem descoperi lângă noi nişte

persoane minunate, cu care se pot realiza nişte schimburi culturale deosebite. Chiar dacă la

început se manifestă reţineri, în timp, relaţiile se dezvoltă, având la bază comunicarea, se poate

crea un grup unit.

Constantin Cucoş ilustrează această idee şi ne invită pe toţi la reflecţie:

“Reflectaţi la următorul afiş, care poate fi citit într-un restaurant turcesc din Paris:

                     Dumnezeul tău este evreu.

                     Maşina pe care o ai este japoneză.

                     Pizza este italiană,

                     Iar couscous-ul este algerian.

                     Democraţia pe care o practici este grecească.

                     Cafeaua ta este braziliană.

                     Ceasul îţi este elveţian.

                     Cămaşa este indiană.

                     Radioul tău este coreean.

                     Vacanţele tale sunt turceşti,

                     tunisiene sau marocane.

                     Cifrele tale sunt arabe

                     Scriitura îţi este latină,

                     şi… îi reproşezi vecinului tău că este străin. ”

 

Bibliografie citată

1.                          Albu, Gabriel, În căutarea educatiei autentice ,Editura Polirom, Iaşi, 2002;

2.                          Cosma, Teodor (coord.),  O nouă provocare pentru educaţie:

interculturalitatea, Editura Polirom, Iaşi, 2001;

3.                          Cucoş, Constantin,  Educaţia – dimensiuni culturale şi interculturale, Editura

Polirom, Iaşi, 2000;

4.                          Cucoş, Constantin,  Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi,2000;

5.                          Zotta, Benone, Geografia Municipiului Constanţa, Editura Muntenia,

Constanţa, 1995.

 

1. C. Brătescu, „Populaţia Dobrogei”, în  „Dobrogea”, 2003, p.210

2. M. Rey “De la logica mono la logica de tip inter”, în P. Dasen, C. Perregaux, M. Rez, 1999, p.

164.