DIN SUFLET, PENTRU SUFLET · A urmat un concert de pricesne sustinut de către soliștii Teofana...

Revista profesorilor de religie şi a elevilor din Episcopia Sălajului 2017

DIN SUFLET, PENTRU SUFLET

2

Revista profesorilor de religie şi a elevilor din Episcopia Sălajului

CUPRINS

Cuvânt pentru suflet.........................................................................................3

Proiecte și activităţi educaționale.....................................................................5

Sămânța căzuta în pamânt bun......................................................................23

Mănăstirea mea de suflet................................................................................33

Creștin ca tine sunt și eu.....................................................................................36

Didactică............................................................................................................39

Sinaxar...............................................................................................................49

Preşedinte de onoare al Colectivului de redacţie:

Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului

Preşedinte:

prof. Claudia Boha,

inspector școlar la ISJ Sălaj

Redactori coordonatori:

pr. Mihai Dobocan – consilier cultural al Episcopiei Sălajului, prof. Mioara Gudea

- inspector școlar general adjunct, pr. Silviu Boha – inspector catehezare parohială,

pr. Cosmin Porcar, pr. Călin Ciurbe, prof. Dănuţ Moşincat, prof. Ioana Ilea, prof.

Ionuț Ciocmărean, prof. Marinela Roșu

Tehnoredactor : Pr. Mateiu Călin

ISSN: 2067-3434

3 DIN SUFLET, PENTRU SUFLET | 2017

E

,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea” (Ioan 7, 37)

ste chemarea pe care o adresează

Mântuitorul tuturor celor care însetează

după apa cea vie, chemare ce este redată în

Sfânta Evanghelie citită în Duminica Rusaliilor.

Pericopa evanghelică de la Ioan subliniază legătura

simbolică dintre Duh şi apă.

Tema apei vii, a izvorului sau apei curgătoare

este recurentă în Evanghelia a IV-a, simbolizând

condiţia fundamentală a vieţii. Izvorul sugerează

întotdeauna dinamism, dăruire, entuziasm, viaţă, în

timp ce apa stătătoare, mlaştina oferă analogii cu

stagnarea, plictiseala, descompunerea, moartea. Mesajul concret este că avem cu toţii nevoie

să experimentăm darul lui Hristos care poate să reînvie în noi speranţele abandonate, visele

uitate, vieţile moarte. Dar cuvintele inspirate pot deveni puternice şi lucrătoare doar atunci

când le experimentăm în mod personal, în existenţa noastră de zi cu zi. Căci aşa cum nu poţi

cunoaşte dragostea omenească decât trăind-o, nu doar auzind sau citind despre ea, la fel

experimentarea iubirii divine presupune o legătură tainică, reală cu Dumnezeu în Iisus

Hristos.

În plan personal, fiecare creştin e chemat să autentifice prezenţa şi lucrarea Duhului

Sfânt în el. Iar acest lucru nu se face, desigur, prin glosolalie sau vorbirea în limbi (aşa cum

cred comunităţile creştine harismatice). Sensul glosolaliei istorice a Rusaliilor este acela că

Duhul dăruieşte Apostolilor lui Hristos puterea de a transmite vestea învierii "în alte limbi",

adică tuturor neamurilor pământului. Pentru noi adevăratul semn al prezenţei Duhului Sfânt e

oferit de roadele Sale, enumerate de Apostol: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,

bunătatea, binefacerea, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia (Galateni 5, 22-23). Pentru

toate aceastea e însă necesar ca sufletele noastre să fie locuri plăcute de sălăşluire, "corturi"

ale Duhului Sfânt.

După cum ne încredinţează Sfântul Serafim de Sarov, scopul ultim al vieţii creştine

este dobândirea Duhului Sfânt. Omul este în mod esenţial o „fiinţă eclezială" (Ioannis

CUVÂNT PENTRU SUFLET

4


Zizioulas), iar Duhul Sfânt este singura sursă a Adevărului, Binelui şi Frumosului pe care le

caută neîncetat. Doar prin harul Duhului Sfânt omul poate lucra la transfigurarea creaţiei şi

îndumnezeirea persoanei. Iar cel mai sigur criteriu al prezenţei Lui în viaţa noastră ne este

oferit de Fericitul Augustin: "Întreabă-ţi inima. Dacă este plină de iubire, ai în tine Duhul lui

Dumnezeu."

Mântuitorul a rostit minunata Sa chemare la adăparea din apa vieții în mijlocul unei

mari mulțimi de oameni, veniți la Ierusalim în pelerinaj, cu prilejul sărbătorii corturilor.

Aceasta era una dintre sărbătorile cele mai mari ale iudeilor. În fiecare zi a sărbătorii avea loc

la templu o ofrandă a apei: se umplea un vas de aur cu apă de la scăldătoarea Siloamului, iar

vasul era adus în procesiune de la Siloam la templu, unde preotul stropea în mod solemn

altarul cu această apă. Iudeii vedeau în ritualul apei un simbol și o asigurare a unor ploi

abundente. Astfel, ei veneau la Ierusalim la această sărbătoare, ca să nu fie lipsiți de ploaie.

La fel se comportă și astăzi mulți dintre creștini. Domnul ne cheamă la El ca să ne

dăruiască apa cea vie, adică însăși viața Sa cea dumnezeiască. Dar noi sărmanii, stăpâniți

numai de gânduri trupești, ne mulțumim, ca și evreii de odinioară, cu ,,apă de ploaie”.

Rugăciunea noastră este trupească și nu se ridică la exigența adevăratei închinări ,,în Duh și

în adevăr”(Ioan 4, 23-24). Va spune cineva: Bine, dar noi avem nevoie de aceste lucruri

trupești și pământești! De ce să nu I le cerem Tatălui ceresc?

Bineînțeles, nu e rău să cerem de la Dumnezeu tot ceea ce avem nevoie. Astfel ne și

arătăm încrederea în El și în purtarea Sa de grijă pentru noi. Greșim însă atunci când,

preocupați mereu de grijile noastre pământești, uităm ceea ce este mai important: ,,Căutați

mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea (hrana, îmbrăcămintea etc.)

vi se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). O, dacă rugăciunea noastră ar fi mereu aceea a unor

însetați după apa cea vie! O, de am face din întreaga noastră ființă un potir curat pe care,

venind la închinare, să-l înfățișăm Domnului, ca El să-l umple cu apa cea vie a harului Său.

Atunci potirul nostru ar fi mereu plin, căci El nu dă niciodată darul numai pe jumătate.

,,Dumnezeu nu dă darul cu măsură” (Ioan 3, 34). El ne dăruiește harul Său cu o ,,măsură

bună, îndesată, clătinată și cu vârf” (Luca 6, 38). Darul este al Său și este nelimitat; măsura

însă o aducem noi. Această măsură este credința noastră. Dacă este mare măsura credinței, și

darul va fi îmbelșugat!

Protopop,

Pr. Dan Haiduc


D

„ÎNTÂLNIREA TINERILOR

ORTODOCȘI SĂLĂJENI”(ITOS),

Mănăstirea „Sfânta Treime” Bic, 17-

18 august 2017

eschiderea oficială a avut loc

joi, 17 august 2017, începând

cu ora 11, în prezența

Înaltpreasfințitului Părinte Atenagoras,

Mitropolitul Grec Ortodox al Mexicului

și a reprezentanților Inspectoratului

Școlar Județean, a oficialităților locale și

a celor din alte Eparhii.

Au fost prezenți peste 120 de

tineri și voluntari din Episcopia

Sălajului. După slujba de Te-Deum,

oficiată de către Înaltpreasfințitul

Părinte Mitropolit Atenagoras,

împreună cu soborul preoților prezenți,

Înaltpreasfinția Sa, le-a vorbit tinerilor

despre frumusețea Ortodoxiei și a

mărturisirii ei în societatea

comtemporană. A fost impresionat de

tinerii prezenți, cărora le-a dat sfaturi și

le-a răspuns întrebărilor adresate de

către aceștia.

Înaltpreasfinția Sa a concluzionat

că Întâlnirea Tinerilor Ortodocși

Sălăjeni este și o formă de afirmare şi de

celebrare a identităţii ortodoxe, dar este

foarte important ca tinerii să păstreze și

să răspândească credința în Dumnezeu,

să păstreze vii tradițiile și obiceiurile

moștenite de la înaintași și să nu uite că

în afara părinților mai au un aliat în

lumea aceasta, Hristos, care zi de zi este

lângă noi.

După încheierea cuvântării, din

încredințarea Preasfințitului Episcop

Petroniu, Preacucernicul Părinte

Inspector pentru catehizare, Silviu Boha,

a oferit Înaltpreasfinției Sale, tricourile

Întâlnirii și o plachetă care să-i

amintească de acest eveniment.

În continuare, a luat cuvântul domnul

primar al Șimleului Silvaniei, ing.

Septimiu Țurcaș, care i-a felicitat pe

tineri și a subliniat nevoia acestora de a-

și manifesta credința, apoi Preacuvioasa

Maică Stareță, stavrofora Marina, a urat

PROIECTE ȘI ACTIVITĂȚI EDUCAȚIONALE

6


bun venit tuturor.

Au fost oferite plachete din partea

Preasfințitului Episcop Petroniu,

Preacuvioasei Maici Marina,

Preacucernicului Părinte Milan Bălan,

domnului primar și Preacucernicului

Părinte Dan Haiduc, protopopul

Protopopiatului Șimleu Silvaniei.

Tineri din cele opt Circumscripții

catehetice ale Episcopiei Sălajului,

îmbrăcați în costume populare și cu

steaguri în mâini, au urcat pe podium,

aducând cu ei și o torță ce simbolizează

mărturisirea credinței lor.

A urmat un concert de pricesne

sustinut de către soliștii Teofana Boha și

Mihai Iacob. În încheiere, a urmat de un

recital de cântece patriotice sustinut de

către Dinu Iancu Sălăjanu, care i-a

felicitat pe tinerii participanți la

asemenea activități, menite să

promoveze identitatea națională și

credința strămoșească.

După masa de prânz, tinerii au

luat parte la discuții și workshopuri cu

tematică actuală privind implicarea

tinerilor în activitățile derulate de

biserică. Temele discutate la cele patru

workshopuri au fost: Autocunoaștere și

dezvoltare personală, Dialogul între „tine

și mine”, Modelul ideal, Tânărul de astăzi,

misionar pentru Hristos.

De asemenea, nu au fost uitați

nici vârstinicii, în acest sens, joi, având

loc Procesiunea Bucuriei, în care preoții

și tinerii prezenți la procesiune au

pornit de la Mănăstirea Bic și au ajuns la

Complexul de bătrâni „Sfântul

Pantelimon” unde au oferit acestora, din

partea Preasfințitului Părinte Petroniu,

daruri. Tinerii au intrat la biserica

parohială unde s-au închinat, au rostit,

împreună, Crezul, apoi s-au întors în

incinta mănăstirii unde s-a oficiat

rugăciunea de seară.

Seara s-a încheiat cu un spectacol

religios de pricesne urmat de un foc de

tabără.

A doua zi a Întâlnirii Tinerilor

Ortodocși Sălăjeni a debutat cu oficierea

Sfintei Liturghii. Soborul de preoți a fost

format din: Preacuviosul Părinte

Protosinghel Mina Pletosu, exarhul

mănăstirilor din Episcopia Sălajului,

Preacucernicul Părinte Silviu Boha,

Inspector pentru catehizare,

Preacucernicul Părinte Dan Haiduc,

protopopul Protopopiatului Șimleu


Silvaniei, Preacucernicul Părinte Dan

Dregan,protopopul Protopopiatului

Jibou, Preacucernicul Părinte

Coordonator Radu Barbor,

Preacucernicul Părinte Coordonator

Alexandru Bande, Preacucernicul

Părinte Coordonator Cosmin Porcar,


Claudiu Popiț, Preacucernicul Părinte

Coordonator Teodor Csordaș,


Daniel Blaj, Preacucernicul Părinte

Dănuț Boșca și Preacucernicul Părinte

Răzvan Govor.

După oficierea Dumnezeieștii

Liturghii a avut loc Conferința cu tema

„Tinerețe și solidaritate”, susținută de

către Preacuviosul Părinte Protosinghel

Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din

Episcopia Sălajului, în poiana din incinta

mănăstirii.

Preacuviosul Părinte

Protosinghel, le-a vorbit despre tinerețe

și provocările ei și i-a îndemnat să

devină voluntari în slujba semenilor,

pentru că numai în felul acesta pot

demonstra că sunt creștini autentici.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși

Sălăjeni s-a încheiat pe scena special

amenajată în vecinătatea mănăstirii. Au

sustinut câte un recital de pricesne:

„Spiridușii Valcăului”, îndrumați de către

prof. Monica Ember și solista Domuța

Ștefania împreună cu Formația „Plaiuri

codrenești” Cehu Silvaniei.

Preacucernicul Părinte Protopop

Dan Haiduc a adresat câteva cuvinte

tinerilor, mulţumindu-le pentru modul

în care s-au comportat aici şi i-a invitat

să revină oricând, cu drag.

Preacucernicul Părinte Silviu

Boha, Inspector pentru catehizare, a

înmânat din partea Preasfințitului

Părinte Episcop Petroniu, Placheta

Întâlnirii, Preacuviosului Părinte

Protosinghel Mina Pletosu și

Preacucernicilor Părinți implicați în

organizarea evenimentului:

Preacucernicului Părinte Protopop al

Jiboului Dan Dregan, Preacucernicului

Părinte Coordonator Radu Barbor,

Preacucernicului Părinte Coordonator

Alexandru Bande, Preacucernicului

Părinte Coordonator Cosmin Porcar,


Claudiu Popiț, Preacucernicului Părinte

8


Coordonator Teodor Csordaș și


Daniel Blaj.

În încheiere Preacucernicul

Părinte Silviu Boha a reamintit grija pe

care Preasfințitului Părinte Episcop

Petroniu o manifestă pentru creșterea în

lumina valorilor creștine a tinerilor și a

arătat purtarea de grijă constantă a

Episcopiei Sălajului în promovarea

activităților catehetice și a păstrării

identității culturale.

Întâlnirea a început și s-a închiat

cu salutul Hristos în mijlocul nostru! și

răspunsul Este și va fi!, iar preoții

împreună, au ridicat în mâini torța

aprinsă a Întâlnirii, în semn de păstrare

și mărturisire a credinței celei

adevărate.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși

Sălăjeni a însemnat pentru tinerii

prezenți comuniune, tinerețe, bucurie,

responsabilitate, simplitate și

mărturisire.

Acest eveniment, care este și o

formă de afirmare a identităţii ortodoxe,

a creat între tinerii participanți o

atmosferă de prietenie, de bună cuviință

și de respect. Cei prezenți au plecat

încărcați duhovnicește și hotărâți să

răspândească credința în Dumnezeu, să

păstreze vii tradițiile și obiceiurile

moștenite de la înaintași.

Inspector pentru catehizare parohială,

Pr. Silviu Boha


Concursul Naţional ,,BISERICA, LOCAŞ DE ÎNCHINARE’’

În perioada martie-iunie 2017 s-a desfășurat

Concursul Naţional ,,BISERICA, LOCAŞ DE

ÎNCHINARE’’ Ediţia a VII-a, înscris de M.E.N. în

Calendarul concursurilor naţionale şcolare fără

finanțare organizate în anul şcolar 2016-2017,

Nr.39.

La etapa pe şcoală în concurs s-au înscris

un număr de 5094 elevi, din ciclul primar,

gimnazial şi liceal. La faza naţională au

participat 1347 elevi, fiind îndrumaţi de 397 cadre didactice, din municipiul Bucureşti şi

alte 37 de judeţe din ţară. Menţionăm faptul că și în acest an şcolar concursul nostru a

avut şi participare internaţională din Chişinău-Republica Moldova.

Cele 754 lucrări înscrise la

secţiunea pictură-desen, 228 lucrări de la

secţiunea colaj şi 365 lucrări înscrise la

secţiunea fotografie au fost jurizate de

către comisia centrală de organizare şi

evaluare a concursului. În urma evaluării

s-au acordat 369 de premii şi menţiuni.

În 7 iunie 2017, la Catedrala

Episcopală „Înălţarea Domnului”din Zalău a fost vernisată expoziția de pictură, colaj și

fotografie. Preasfinţitul Părinte Petroniu i-a premiat pe elevii sălăjeni premiați la acest

concurs.

Profesor,

Ioan Ciocmărean

10


Proiecte și activități educaționale

Proiectul județean ”Împreună pentru prietenie” s-a desfășurat pe parcursul

semestrului al doilea al anului școlar 2016-2017, ca parteneriat între Episcopia

Sălajului, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Centrul Social ”Sfântul Gheorghe”

Românași și Centrul Social ”Sfântul Pantelimon” Bic. Scopul proiectului a fost acela de a

responsabiliza elevii în ceea ce privește activitatea de voluntariat.

Cu binecuvântarea Preasfiţitului Părinte Episcop Petroniu, Inspectoratul Şcolar

Judeţean Sălaj a organizat sâmbătă, 4 martie 2017, la Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae”

Zalău, etapa judeţeană a Concursului naţional interdisciplinar (română - religie),

"Cultură şi spiritualitate românească" la care au participat 111 elevi. Elevii

participanți la etapa națională, au obținut premii speciale.

În perioada 19-22 Aprilie 2017, la Cluj-Napoca, s-a desfășurat etapa națională a

Olimpiadei de Religie pentru liceele și seminariile teologice ortodoxe din țară.

Elevul Taloș Bogdan din clasa a XII-a, pregătit de părintele profesor Petru Brisc, a

obținut Premiul special.


Concursul Național de Creație „Icoana și Școala mărturisirii”, s-a adresat

copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul Național

„Hristos împărtășit copiilor”, preoților coordonatori de grup catehetic și profesorilor de

religie. Câștigătorea Concursului Național, etapa pe Eparhie, din Episcopia Sălajului, a

fost eleva Ghiurea Andreea-Maria, clasa a X-a la „Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”

Hida, coordonator prof. pr. Mateiu Călin

12


În perioada 24-28 aprilie 2017, s-a desfășurat la Craiova, etapa națională a

Olimpiadei de Religie Ortodoxă, pentru clasele VII-XII. Din județul Sălaj au

participat șase elevi: Tarba Matei – clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu”

Zalău – prof. Boha Claudia; Nicorici Denisa Georgiana - clasa a VIII-a, Liceul de Artă

„Ioan Sima” Zalău – prof. Ilea Ioana; Pah Maria Paula - clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Ion

Agârbiceanu” Jibou – prof. Mureșan Crisitina; Mag Manuela Maria – clasa a X-a, Colegiul

Național „Silvania” Zalău – pr. prof. Ciurbe Călin Radu; Pașca Ștefana Maria – clasa a XI-

a, Colegiul Național „Silvania” Zalău – pr. prof. Ciurbe Călin Radu; Repaș Andrea Denisa –

clasa a XII-a, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu – Silvaniei – prof. Mierea Alin.

Matei Tarba și Maria Pah au obținut mențiuni, iar Ștefana Pașca a primit un premiu

special din partea juriului.

Luni, 15 mai 2017, s-a desfăşurat Cercul pedagogic pentru disciplina Religie..

În cadrul Centrului metodic pentru licee, a fost susținută o lecție la Colegiul Tehnic

”Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei de către doamnul profesor Ștefan Mircea.

Cadrele didactice care predau la gimnaziu au participat la Școala Gimnazială ”Andrei

Mureșanu” Cehu Silvaniei unde activitatea a fost pregătită de către domnul profesor

Dîngă Victor. În partea a doua a lucrărilor a fost prezentat referatul cu tema ”Importanța

educativă și duhovnicească a cinstirii sfintelor icoane în viața elevilor” de către doamna

profesoară Rodina Mirela iar cei prezenți au avut oportunitatea de a face aprecieri pe

marginea activităților propuse.


Marți, 6 iunie 2017, la sediul Episcopiei Sălajului a avut loc întrunirea Comisiei

de evaluare a dosarelor profesorilor de religie, în vederea acordării titlului de

„Profesorul anului”.

Lucrările au fost prezidate de către Preasfinţitul Părinte Petroniu. După analiza

dosarelor celor 10 profesori care au ajuns în etapa finală a acestei competiţii, prin vot

secret a fost desemnat ca „Profesorul anului 2017” Preacucernicul Părinte prof. Sergiu

Stan.

14


În anul școlar 2016-2017 la Centrul Școlar Pentru Educaţie Incluzivă Șimleu

Silvaniei-Structura „Speranţa” Zalău s-a desfășurat sub coordonarea profesorului de

religie Ciocmărean Ioan, proiectul educaţional interjudeţean Șanse egale , avizat MEN

în CAERI. Școala organizatoare a avut ca perteneri școli din 17 judeţe ale ţării, Episcopia

Sălajului, Inspectoratul Școlar Judeţean Sălaj și alte instituţii locale și judeţene.

Proiectul are ca scop prevenția, intervenția și combaterea fenomenelor de

discriminare și violență, sesizate la nivelul instituțiilor de învățământ. Promovarea

drepturilor copiilor cu dizabilități, promovarea principiilor şcolii și a educației incluzive,

reducerea comportamentelor violente, îmbunătăţirea accesului la educaţie a

categoriilor defavorizate/ vulnerabile.


Miercuri, 7 iunie, la

Catedrala Episcopală „Înălţarea

Domnului” din Zalău a fost

organizată Festivitatea de

premiere a elevilor și

profesorilor din Episcopia

Sălajului. La acest eveniment au

participat alături de elevi,

profesori, preoți, părinți și

reprezentanți ai Inspectoratului

Școlar Județean Sălaj. Au fost premiaţi elevii care au participat la Olimpiada de religie,

faza județeană și națională, şi la următoarele concursuri: „În lumina lui Hristos” -

concurs judeţean de cunoştinţe religioase, „Cultură şi spiritualitate”, Concursul Naţional

„Biserica locaş de închinare”, Ediția a VII-a și Concursul Naţional de Creaţie „Icoana şi

Şcoala mărturisirii”. Preasfinţitul Părinte Petroniu a acordat diplome de excelenţă

pentru implicarea şi susţinerea învățământului religios și a activităţilor catehetice din

Episcopia Sălajului, Doamnei Inspector Școlar General Adjunct prof. Mioara Gudea și

Doamnei Inspector Școlar prof. Claudia Boha. De asemenea, Preasfinţia Sa a acordat

diplome de merit şi premii

profesorilor de religie şi preoţilor

care i-au pregătit pe elevi la

aceste concursuri. În acelaşi

cadru, Preacucernicului Părinte

Prof. Sergiu Stan i-a fost acordat,

pentru activitatea didactică şi

misionară desfăşurată în anul

şcolar 2016-2017, titlul de

„Profesorul anului”.

16


În luna iulie , s-a desfășurat a zecea ediție a Taberei catehetice de la

Mănăstirea Strâmba, în care au activat, ca voluntari profesori de religie. Prin

activităţile desfăşurate, elevii au simţit binecuvântarea Bunului Dumnezeu, ocrotirea

Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi-au îmbogăţit cunoştinţele religioase, şi-au

primenit sufletele şi s-au bucurat de linişte duhovnicească.


În perioada 17-19 august 2017, la Mănăstirea Bic, s-a organizat Întâlnirea

Tinerilor Ortodocși din Episcopia Sălajului, în care profesorii de religie s-au implicat

ca voluntari și au organizat worksop-uri.

18


Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sâmbătă, 16

septembrie 2017 a avut loc Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj. Au

fost alături de profesori, domnul Inspector general Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș din

partea Ministerului Educației Naționale, doamna Inspector școlar general adjunct

Mioara Gudea, părintele consilier cultural Mihai Dobocan și inspectorul școlar Claudia

Boha.

Lucrările au debutat cu slujba de Te-Deum săvârşită în biserica ”Adormirea

Maicii Domnului” din Zalău şi a continuat în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar

Județean Sălaj.

A fost prezentat Raportul de activitate pentru anul şcolar 2016-2017 și expuse

activităţile reprezentative ale profesorilor de religie din judeţ: premiile obţinute la

Olimpiada de religie şi la alte concursuri naţionale, organizarea Concursului Naţional

”Biserica, locaş de închinare”, proiectele derulate în parteneriat cu Episcopia Sălajului şi

alte instituţii (Biserica, tinerii şi colindele, Alege viața!, ”Împeună pentru prietenie”,

revista ”Din suflet, pentru suflet”).


Joi, 23 noiembrie 2017, a avut

loc Cercul pedagogic pentru

disciplina Religie, cu tema Sfânta

Scriptură și rolul ei în ora de Religie.

În cadrul întâlnirii, Preacucernicul

Părinte Mihai Dobocan, consilierul

cultural al Episcopiei Sălajului, a

transmis mesajul de binecuvântare al

Preasfinţitului Părinte Petroniu,

Episcopul Sălajului și a apreciat

implicarea profesorilor de religie în proiectele de parteneriat educaţional, coordonate

de Episcopia Sălajului, în parteneriat cu ISJ Sălaj. În contextul Centrului metodic pentru

licee, activitățile au fost susținute la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău, de

către domnul profesor Călin Micle. Cadrele didactice care predau la gimnaziu au

participat la Școala Gimnazială „Corneliu Coposu” din Zalău, unde au fost prezentate

materiale PPT pe tema propusă, de către domnii profesori Marinela Ortelecan și Marcel

Petrean.

Miercuri, 25 octombrie 2017, corul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Chieșd și un grup de

elevi, au fost în cimitirul satului, însoțiți de domnul director Anton Claudiu și de Pr. Prof.

Crișan Dan Iulian, unde au cinstit Ziua Armatei Române prin poezii și cântece patriotice,

aducând un omagiu eroilor căzuți în al doilea război mondial.

20


Grupul de elevi ai Școlii Gimnaziale nr.1 Valcău de Jos, ”Spiridușii Valcăului”, au

obținut locul III la Festivalul- Concurs de colinde și tradiții de Crăciun ”Episcop

Nicolae Ivan” Cluj Napoca, unde au prezentat frumoasele obiceiuri de pe Valea

Barcăului. Aceștia au fost coordonați de către doamna profesoară Monica Ember.

Copiii de la Grădinița Buciumi, împreună cu doamnele educatoare Szasz Adriana și

Cojocărescu Oltița și doamna profesoară de religie Mitrașca Eugenia, au donat alimente,

dulciuri și fructe unei bătrâne, care are în grijă nepoata de 7 ani. Înainte au trecut pe la

biserică unde au luat Sfânta Împărtășanie și au colindat. Elevii claselor V-VIII s-au spovedit

și împărtășit.


Proiectul educativ ,,Pe urmele magilor” a însumat mai multe activități derulate pe

parcursul lunii decembrie 2017 în pragul Praznicului Nașterii Domnului, activități desfășurate

de elevii Școlii Gimnaziale ,,Simion Bărnuțiu” Bocșa sub îndrumarea profesoarei de religie

Tiran Marinela și ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei, coordonați

de domnul profesor Ciocmărean Ioan și doamna profesoară Cobzaș Daniela.

În Postul Crăciunului, în Episcopia Sălajului s-au desfășurat proiecte catehetice care

au avut ca scop sensibilizarea copiilor în spiritul păstrării valorilor creştine.

Aceștia, pregătiți de profesorii de religie și preoții parohi, au prezentat colinde și scenete

frumoase apoi au fost răsplătiți cu daruri.

22


Inspector școlar,

prof. Claudia Boha


Crăciunul - săbătoarea mea de suflet

răciunul este sărbătoarea de suflet pentru tot creştinul. Este ziua în care Domnul

Iisus Hristos s-a născut, iar odată cu el şi pomul de iarnă, pom al belşugului, al

binecuvântării, al iubirii dintre oameni. Iarna este anotimpul alb, anotimp ce

simbolizează belşug, rod al câmpului, pacea, sănătatea, dăruirea şi nu în ultimul rând,

curăţenia sufletească realizată prin post şi rugăciune înainte de marea sărbătoare a

Naşterii Domnului.

Orice fiinţă care simte tot ce-i mai bun pentru oamenii săi, pentru întâmpinarea

măreţei sărbători şi a noului an aşază cu grijă în casă o creanguţă de brad, simbol al

trăiniciei şi al frumuseţii.

Aşa cum bradul nu poate trăi singur pe vârf de munte, ci alături de mulţi alţii

pentru a înfrunta vijeliile, capriciile vremii, aşa şi omul este convins că nu poate trăi

izolat, ci împreună cu cei care i-au dăruit viaţa, împreună cu cei apropiaţi cu care tot

timpul îşi împarte bucuriile şi necazurile.

Cetina bradului mereu verde îndeamnă omul la gânduri bune, la speranţe pentru

anul următor. Umbra şi răcoarea bradului au efecte benefice pentru orice fiinţă, este

călăuză pe calea vieţii. Vârful şi baza coroanei reprezintă o piramidă, care îndeamnă

Omul spre mai bine, spre mai frumos, spre tot ceea ce înnobilează fiinţa umană. Omul

trebuie să-şi îndrepte fruntea spre mai sus şi să nu îngenuncheze în faţa greutăţilor.

Podoabele pomului de Crăciun, nu întâmplător sunt ghirlande, globuri sau

steluţe, ele sugerând ideea de integrare a omului în Univers.

Pomul de Crăciun vine ca o bucurie în case şi în viaţa copiilor.

Aşadar, să întâmpinăm cu bucurie în suflete, Naşterea Domnului!

Sabo Antonia, clasa a VI a

Şcoala Gimnazială „Vasile Breban” Crişeni

Îndrumător Prof. Şulumete Anca

SĂMÂNȚA CĂZUTĂ ÎN PAMÂNT BUN

C

24


Noaptea Sfântă de Crăciun

Pe-o alee întunecoasă,

Poleită, friguroasă,

Fecioara Maria umbla

Căutând un loc să stea.

Afară ningea, ploua,

Dar bătută nu se da,

Căuta în continuare

Un locaş ferit de ploaie.

Vântul sufla tare

Fără ca să Îi doboare

Şi-astfel Maria sta

Singură şi se ruga.

Astfel Hristos s-a născut

Fiul Tatălui de Sus

El aduce mântuire

La întreaga omenire.

Rus Catalina, clasa a VI-a

Şcoala Gimnazială „Vasile Breban” Crişeni



Naşterea lui Iisus

În Betleem colo-n oraş

Dormeau visând locuitorii

Iar lângă turmă, pe imaş

Stăteau de pază, treji, păstorii.

Şi-n miez de noapte dulce cânt

Din cer cu stele-a răsunat

Se rumenise cerul sfânt

Pătorii s-au cutremurat.

Din slăvi un înger coborî:

"Fiţi veseli!"- îngerul le-a spus

"Plecaţi, şi-n staul veţi găsi

Pe Craiul stelelor de sus!"

Păstorii veseli, în oraş

Spre staul cu paşi iuţi porniră

Şi-un prunc atât de drăgălaş

Acolo-n paie ei găsiră.

Nici leagăn moale, nici vreun pat

Doar fân mirositor pe jos,

Pe fân, în iesle sta culcat

Micuţul prunc: Iisus Hristos.

El, Fiul Domnului şi Crai

Al stelelor de farmec pline

De-atunci cu drag, la voi, din Rai

Cu fiecare iarnă vine!..

Nerţan Maria, clasa a VIII a A

Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” Zalău


26


Credință și patriotism

A fi român e o binecuvântare, să

pășești în fiecare dimineață, la răsărit, pe

pământ încărcat de sacralitate și însemnat de

o istorie memorabilă. Dar, în același timp,

calci pe pământ creat de Dumnezeu, pășești

alături de El, îl ții de mână, și te rogi. Te

rogi, speri, visezi la o lume pașnică, fără

război.

Trăim vremuri binecuvântate, în care

domnește pacea și bunăstarea. Pentru asta au luptat și cei din neamul nostru, pentru pace.

Aceștia și-au vărsat sângele pentru noi, urmașii lor, viitorul țării. Iar Dumnezeu a fost alături

de neam și i-a ajutat să-și a pere patria și credința, deoarece pentru eroii noștri a fost mai

scumpă glia decât propria viață. Acest sacrificiu a fost mult îndrăgit de Dumnezeu.

Poporul român ar trebui atunci când pășește pe pământul țării să o facă în așa fel încât

să nu tulbure somnul înaintașilor , care au înroșit cu sângele lor glia.

Pentru ca noi astăzi să fim mândri că suntem români și că vorbim aceeași limbă, avem

datoria sfântă să veghem ceea ce au clădit străbunii, să le păstrăm cinstită memoria și să nu

uităm că prin jertfa lor suntem ceea ce suntem.

Credința românilor este atât de profundă încât nu există nicio diferență între Raiul

ceresc și cel pământesc. Trăiesc o credință puternică, Îl simt pe Dumnezeu atât de aproape ca

și când Dumnezeu ar fi român.

Dintotdeauna poporul român a fost un popor creștin, credința fiind cea care l-a făcut

să reziste prin vremuri.

Margin Iulian-Adrian

Clasa a VII-a

Școala Gimnazială ,,Simion Bărnuțiu” Bocșa

Îndrumător, prof. Marinela Tiran


Creștinul acasă și la școală

Sunt creștin ce port în suflet

Credința cea minunată

Și mă rog cu stăruință

Cerescului nostru Tată.

Și la școală și acasă

Eu cu Dumnezeu vorbesc,

Și mă-nchin cu bucurie

Tatălui Celui ceresc.

Merg la școală iar cu drag

Educat ca să devin,

Iar când trec al școlii prag,

Multe gânduri bune-mi vin.

Comportându-mă frumos

Cu ai mei colegi iubiți,

Poruncile le-mplinesc

Și noi suntem fericiți.

Profesorii noștri buni,

Ca niște părinți ne sunt,

Învățându-ne mereu

Ce-i plăcut lui Dumnezeu.

O, Doamne, cât e de bine

Atunci când ești lângă mine

Și la școală și acasă

Cu Tine viața-i frumoasă!

Elevii Kiraly David Valentin

Lakatos Gabriel

Clasa a VIII-a A

Liceul Tehnologic Nr.1 Nușfalău

Îndrumător, prof. Nicoleta Opriș

28


Răbdare cu cei din jur

Bunicul meu drag ne-a spus

Când la dânsul am ajuns,

Ce-nseamnă să ai răbdare

Şi să fii plin de-ascultare.

Răbdarea ne dă putere

Şi ne-aduce mângâiere,

Atunci când toţi ceilalţi vor

Să facem multe cu zor.

Noi însă am învăţat

De când toţi am fost în sat,

Că, graba nu-i deloc bună

Şi ne-ndreaptă spre furtună.

Dumnezeu ne-a aşezat

Și ne-a binecuvantat,

Într-o lume-n care noi

Să fim răbdători cu voi.

Despre iertare

Mai mult câștigi prin iertare

Decât prin violență,

Nu te gândi la răzbunare

Trebuie să ai indulgență.

Iertarea este numai una,

Când cineva îți greșește,

Nu uita că-ntotdeauna

A greși e omenește!


Dumnezeul elerin

Sus în cer era odată

Un pustiu întins de vată.

Dumnezeu, Tatăl stătea,

Că-I prea singur se gândea.

A făcut soare și stele,

Lună, flori și păsărele,

Și-o mulțime de copii

Să-i păzească îngerii!

Dumnezeu

Eu învăț mereu, mereu

Să-L iubesc pe Dumnezeu.

El m-ajută, El mă-nvață

Ce este mai sfânt în viață.

El mă vede, și m-ascultă

E tot timpul lângă mine

Totdeauna mă susține

Să fac mereu ce e bine

Eleva Sonia Teodora Roşan

Clasa a IV-a A

Liceul Tehnologic Nr.1 Nuşfalău

Prof. coord. Opriş Nicoleta-Maria

30


Iartă tot

Iartă! Căci așa e bine

Asta o faci doar pentru tine.

C-așa face Dumnezeu

Pe toți ne iartă mereu.

Și de mă vei asculta

Ai să vezi, te vei schimba!

Ce frumos este să ierți!

Asta trebuie să-nveți!

Eleva Gut Andrada Dariana

Clasa a IV-a A



Iertare

Iertarea e un dar

Ce nu e risipit.

Răul i-un amar

Ce nu e înflorit.

Eleva Fazakas Loredana

Clasa a IV-a A




-

Milostivire

Doamne, Îți cer îndurare

Pentru al meu popor drag

Să îl ierți, O, Doamne Sfinte

Pentru traiul în zadar.

Nu le socoti păcatul

Că, de Tine au uitat,

Și de toți martirii noștri

Ce sângele și-au vărsat.

Au uitat să mulțumească

Celor care s-au jertfit,

Pentru țară și credință

Și pentru neamul iubit.

Dă-le Doamne-nțelepciune

Ca să știe prețui,

Să aibă recunoștință,

Și pe veci, a mulțumi!

Coșar Tania

Clasa a VI-a



32


Nostalgie

Se apropie Crăciunul

Sfânta noapte de Ajun

Când Iisus copil în iesle,

Se naște pe-acest pământ.

Din Fecioara Preacurată

Se-ntrupează Domnul Sfânt,

Acceptând ca să devină

Un Om pașnic și plăpând.

Oare, cum va fi primit

În lume când va veni?

Cu sufletul curățit

Sau cu trupul poleit?

Din bunici eu am aflat

Cum era… altădat,

Când Nașterea lui Hristos

Se-aștepta cu mult prinos.

Colindele răsunau,

Străzile se luminau

De atâta bucurie

Pace și bunăvoire.

Matioc Claudia

Clasa a VII-a




Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului

Moisei- Maramureş

Mănăstirea Moisei, cel mai vechi lăcaş de cult din Maramureş, aflată la o distanţă

de 13 kilometri de localitatea Vişeul de Sus şi la numai 10 kilometri de localitatea Borşa,

pe drumul naţional ce leagă între ele localităţile Sighet, Borşa, Prislop şi Vatra Dornei.

Mănăstirea Moisei este locuită de o obşte de călugări, avându-l ca şi stareţ pe Părintele

Arhimandrit Teofil Pop. Este ele o tradiţie pentru locuitorii zonei să se adune „acasă” de

Sfântă Marie Mare şi să se întâlnească la Moisei. Lăcaşul de cult însă ascunde una dintre

cele mai frumoase eleri ale zonei maramureşului istoric. Totul începe în 1599, atunci

când călugărul Iosif, al cărui nume dăinuie şi azi pe un perete, a ridicat aici o biserică de

lemn. Oamenii locului spun că mănăstirea a fost întemeiată de doi soţi înstăriţi, care au

crezut că fiul lor a murit. Pământul fusese dăruit călugărilor de pe Muntele Măgura de

această familie înstărită din Moisei. Grigor, fiul familiei a fost trimis în Bucovina în

căutarea unei neveste. Părinţii credeau că acesta murise pe drum pentru că nu s-a mai

întors. Într-o zi de vară, când lucrau la lucrul câmpului, mai cu seamă la adunatului

fânului, s-au odihnit împreună cu slujitorii, cu slugile lor, la umbra unui brad şi în

momentul când se odihneau au auzit din străfundul pământului un sunet de clopot.

Locul este sfânt, şi-au spus cei doi. Şi e tocmai bun pentru o mănăstire în memoria

copilului. Au construit biserica, iar bradul sub care se odihniseră a fost tăiat şi folosit ca

MĂNĂSTIREA MEA DE SUFLET

34


picior al Sfintei Mese, care este şi astăzi în biserică. Ce nu ştia famila era că tânărul

devenise călugărul Mihail de la Putna.

Trimis prin satele din Maramureş să adune ajutoare, a ajuns şi la casa

părintească, unde a fost recunoscut de mama lui. A devenit stareţ al mănăstirii Moisei,

care a fost sfinţită în 1672 de mitropolitul Ardealului. Biserica a fost ferită de

distrugerile provocate de tătari în 1717. A ocolit-o şi furia generalului austriac Bukow,

care a distrus aproape toate mănăstirile din Transilvania.

Aceasta este povestea mănăstirii maramureşene Moisei, un aşezământ religios cu

o istorie de peste 400 de ani. Aşezată la poalele Pietrosului şi străjuită de dealuri,

Mănăstirea Moisei se află într-un loc de o frumuseţe rară. Liniştea care cuprinde lăcaşul

de cult cere o poveste, pe care călugării mănăstirii o spun tuturor celor care le trec

pragul. Chiar alături de vechea biserică din lemn, în curtea mănăstirii s-a ridicat în anul

1910 o biserică în stil elerine c. Acolo se află o icoană despre care credincioșii spun că e

făcătoare de minuni.


Este o icoană cu Maica Domnului, pictată de un monah

de la Muntele Athos, copie după icoana Prodromiţa de la

schitul Prodromu din Muntele Athos, care mai târziu a fost

îmbrăcată în metal şi ferecată în argint de o familie care a

beneficiat de minuni din partea ei. Este un loc de reculegere

pentru credincioşi, Mănăstirea Moisei adunând annual zeci

de mii de elerine la sărbătoarea hramului mănăstirii,

Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, care pleacă întăriţi sufleteşte, cu gândul că

vor reveni anul următor.

Prof. Şulumete Ioana-Anca,

Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău

36


De-a lungul anilor, ca profesor de religie, am primit din partea elevilor multe

întrebări. Am încercat să răspund la întrebări cât mai concret, pe înțelesul lor și

argumentat.

O întrebare care a apărut des a fost aceasta: Cine este Dumnezeu și cum arată?

Mulți elevi aveau în minte imaginea unui bătrânel care stă printre nori, ne

veghează și știe tot ce facem. Le-am explicat că Dumnezeu este Duh, nu Îl putem vedea,

dar Îl putem simți privind tot ce a creat și observând ordinea din natură. Dumnezeul

nostru este un Dumnezeu al iubirii (I Corinteni 13) ,,De mă iubiți, păziți poruncile mele”

(Ioan 14,15). ,,Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este

iubire”.(I Ioan 4,8.) ,,Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul

pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi și dragostea Lui în noi este desăvârșită” (I Ioan

4,12).

Le-am explicat că Dumnezeu este un Părinte iubitor care iartă pe cel păcătos,

care se întoarce și își cere iertare cu umilință: ,,Pilda fiului risipitor” (Luca 15,11-32),

dar și un Dumnezeu drept: ,,Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri și credincioșia

Ta, până la nori. Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu și judecățile Tale sunt ca

adâncul cel mare: ,,Doamne, Tu sprijini pe oameni și pe dobitoace”. (Psalmul 36,5-6)

Având la ora de religie și elevi penticostali sau adventiști de ziua a șaptea, am

primit de la ei multe întrebări legate de credința noastră ortodoxă. O întrebare căreia i-

am acordat o deosebită importanță a fost: De ce în Biserica Ortodoxă sunt preoți

duhovnici?

Le-am spus că așa cum mergem la medic atunci când ne doare ceva, avem nevoie

de un ,,medic”, un îndrumător pentru suflet. Nu putem să neglijăm sufletul, iar cel care

ne îndrumă, trebuie să fie bine pregătit. Preotul este un martor și un îndrumător. Cel în

fața căruia ne mărturisim este Dumnezeu.

Prin preotul duhovnic primim de la Dumnezeu iertarea și binecuvântarea. El este

și cel care ne dă și un ,,tratament” adecvat, un canon. Pentru ,,însănătoșirea”, curățirea

sufletului nostru trebuie să fim sinceri la spovedanie și smeriți, să respectăm canonul

primit și sufletul să îl păstrăm curat.

CREȘTIN CA TINE SUNT ȘI EU


Taina Spovedaniei a fost instituită de Mântuitorul Hristos: ,,Precum M-a trimis pe

Mine Tatăl și Eu vă trimit pe voi. Acestea zicând, a suflat asupra lor și le-a zis: ,,Luați Duh

Sfânt, cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi.” (Ioan

20,21-23)

Așa cum un atlet este conștient că trebuie să fie într-o perfectă stare de sănătate

pentru a câștiga o competiție, noi trebuie să fim conștienți, că pentru a dobândi

Împărăția Cerurilor, trebuie să avem sufletul curat, nepătat de păcate. Deoarece nimeni

nu este fără de păcat dintre oameni, avem nevoie de Sfânta Taină a Spovedaniei.

Am fost întrebată: ,,Care este cel mai mare păcat? “

Mândria este cel mai mare păcat și începutul tuturor celorlalte păcate. Îngerii au

căzut din cer deoarece și-au dorit să fie asemenea lui Dumnezeu, un lucru imposibil

pentru o creatură. Din mândrie vin: uciderile, furturile, desfrânarea, părăsirea credinței

adevărate, asuprirea aproapelui, înșelăciunea.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: ,,Pe când mândria este moartea virtuților și

viața păcatelor, smerenia este moartea păcatelor și viața virtuților.”

Sfântul Amfilohie Makris din Patmos: ,,Omul mândru nu atrage pe nimeni. Și dacă

atrage pe cineva, acela se va îndrepta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă

numai când există suflet de copil, nevinovăție și sfințenie.

Părintele Constantin Sârbu, spunea că omul smerit este acela care, făcând binele,

nu se măsoară cu semenii săi, ci cu Învățătorul său, căci cine se măsoară cu alții,

totdeauna se va mândri, dar cine se măsoară cu Domnul, acela își va găsi întotdeauna

măsura smereniei sale.

Mântuitorul ne spune: ,,Oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se

smerește pe sine se va înălța. Avem și „Pilda vameșului și a fariseului” la îndemână

pentru a înțelege importanța smereniei. Hristos ne spune ,,învățați de la Mine că sunt

blând și smerit cu inima!”

Rubrică realizată de profesoara Almaș Anca împreună cu elevii clasei a VII-a,

Școala Gimnazială nr. 1 Șimișna

38


În data de 23 Aprilie, cu prilejul sărbătorii Sfântul Gheorghe, un grup de elevi de

la Liceul Tehnologic ,,Ioachim Pop” Ileanda împreună cu doamna profesoară Voicu

Petrișor Alexandrina-Ioana au participat la Sfânta Liturghie, iar la sfârșitul acesteia

elevii au dorit să rămână pentru a adresa câteva întrebări părintelui paroh Pop Adrian.

Elevii au adresat următoarele întrebări:

Costin Alexandra: Părinte, ce simțiți după fiecare Sfântă Liturghie?

Preotul: Liniște sufletească, împlinire și împăcare, emoție, cu alte cuvinte totul.

Basaleh Mariam: În ce formă este construită Biserica aceasta?

Preotul: Biserica noastră este construită in formă de navă.

Pop Flaviu: Cum se numește peretele din fata Altarului?

Preotul: Iconostas.

Ene Ioana: De ce sunt orientate Bisericile cu Altarul spre Răsărit?

Preotul: Orientarea spre Răsărit, spre lumină sau izvorul luminii, aceasta este strâns

legată de ființa creștinismului și de rostul lui in lume , al cărui Întemeietor este Hristos

,,Lumina lumii” și ,,Răsăritul cel de sus”, cum Il numesc cânările bisericesti, către care

trebuie să ne intreptăm în timpul rugăciunii sau al slujbelor săvârșite in Sfântul Lăcaș.

Ene Amalia: Ce este Sfântul Antimis?

Preotul: Sfântul Antimis este un acoperâmant liturgic pe care sunt reprezentate punerea

in mormant și patimile lui Hristos. Se păstrează in Sfântul Altar pe Sfânta Masă sub

Sfânta Evanghelie.

Chira Ionuț: Ce reprezintă buretele de la Sfântul Antimis?

Preotul: Reprezintă buretele inmuiat în oțet pe care soldații L-au dat Mântuitorului când

a spus Mi-e sete.


Datoriile părintelui duhovnicesc

n viaţa efectivă a părintelui, îndeplinirea datoriilor nu este altceva decât punerea în

aplicare a calităţilor. Această punere în lucrare ascultă însă de un principiu suprem:

scopul ce trebuie urmărit şi care este progresul duhovnicesc al ucenicului. Cele mai

importante datorii ale părintelui duhovnicesc vor fi tratate în următoarele subcapitole.

a. Să se roage pentru fiii săi duhovniceşti

Despre această datorie spunea Cuviosul Ioan cel Străin: „Iar eu pururea mulţumind

Domnului pentru milele Sale cele mari faţă de mine şi faţă de aleşii la lucrarea lui

Dumnezeu, veniţi la mine, care-şi unesc inimile prin dragoste dumnezeiască, mă bucur şi mă

rog nu numai din datoria de păstor, ci şi din dragoste părintească, înălţând rugăciuni

Domnului, Celui ce mi-a încredinţat sufletele alese de El, ca să întărească neclintit mintea şi

inima lor în lucrarea unirii nemijlocite a sufletelor lor cu Domnul şi într-o credinţă

nestrămutată în toate acestea, precum şi în veneticul necunoscut lor, care i-a întâlnit în calea

aleasă de ei pentru mântuirea sufletelor lor”1.

Viaţa consacrată impune celui de la care ne aşteptăm progrese duhovniceşti, în primul

rând datoria de a se ruga. Printr-o necesitate esenţială a rolului său, părintele duhovnicesc

trebui să fie cel care se roagă pentru fiii săi duhovniceşti: „Roagă-te pentru mine, părinte”;

aceasta este formula care introduce adeseori cererea ucenicului. Sfântul Ioan Scărarul pune la

aşa mare cinste această mijlocire a părinţilor duhovniceşti pentru ucenicii lor, încât

recomandă acestora să atribuie toate harurile primite meritelor acesteia2. Această eficacitate a

rugăciunii explică în bună parte minunatele rezultate ale paternităţii duhovniceşti.

Părinţii duhovniceşti au sarcina de a purta de grijă sufletelor fiilor lor şi având această

sarcină trebuie să se dedice binelui lor duhovnicesc ca şi propriei lor mântuiri. Aceasta

înseamnă că trebuie să le acorde un loc privilegiat în implicarea necontenită pe care o

adresează lui Dumnezeu prin întreaga lor viaţă transformată în rugăciune. Această rugăciune

pentru fiii duhovniceşti intră în obligaţia generală a rugăciunii pentru ceilalţi. Ea are doar

1 Cuv. Ioan cel Străin, Din arhiva Rugului Aprins, Ed. Anastasia, 1999, p. 23-24

2 Irénée Hausherr, op. cit., p. 139

DIDACTICA

Î

40


particularitatea că, potrivit aceleiaşi tradiţii, se cuvine să ne rugăm mai îndeosebi pentru cei

de care Providenţa ne-a unit în mod deosebit, făcându-ne să îi întâlnim3.

Rugăciunea paternă urmează ucenicul peste tot iar certitudinea ei îi dă ucenicului o

mare pace. Prin ea va scăpa de primejdiile în care, fără ea ar pieri. De aici şi apoftgema avvei

Ammun care spune: „Ori în ce ceas îţi va veni ispita, zi aşa: Dumnezeul puterilor, pentru

rugăciunile părintelui meu, scapă-mă.”4Ajutorul lui Dumnezeu nu desfiinţează însă

posibilitatea de a păcătui. Nu trebuie ca, sub pretextul că suntem trimişi de cei mai mari şi

suntem însoţiţi de rugăciunea paternă, să ne expunem mai mult decât e rezonabil. Fără

îndoială că unii, lăsând lucrurile să meargă de la sine, se apropie primejdios de prăpastie sau

chiar cad în ea. Dar rugăciunea părintelui lor nu îi părăseşte. Este remarcabilă rugăciunea

avvei Sisoe pentru ucenicul său Avraam: „Dar sculându-se şi-a întins mâinile la cer zicând:

Dumnezeule, voieşti, nu voieşti, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui. Şi îndată s-a tămăduit

ucenicul.”5 Dacă însă, această mijlocire şi-ar fi atins întotdeauna efectul cu aceeaşi

promptitudine, ea ar fi fost prea comodă şi îndeajuns de mântuitoare. Oricine se crede dator

să conlucreze la mântuirea unui suflet, mai cu seamă părintele duhovnicesc, va trebui uneori

să se roage îndelung înainte de a constata un rezultat al rugăminţilor sale.

Dar nu este suficientă rugăciunea sfinţilor pentru noi. Se poate întâmpla ca reaua voinţă

a unui ucenic să facă deşartă întreaga mijlocire. Sfântul Antonie cel Mare a spus un cuvânt

care îşi păstrează valoarea: “Rugăciunea celorlalţi pentru noi nu ne scuteşte de datoria de a

ne ruga noi înşine.”6 Obligaţia de a se ruga pentru fiii lor duhovniceşti ridică însă, pentru

părinţii duhovniceşti cazuri de cunoştinţă. Ce anume trebuie să ceară ei pentru fiii lor

duhovniceşti? Izbăvirea de ispite sau puterea de a le rezista biruitor? Părinţii desăvârşiţi se

roagă ca Dumnezeu să facă ceea ce e de folos omului. Dacă deci, e de folos lui, Dumnezeu

lasă boala asupra lui pentru răbdare. Dar dacă e de folos să fie izbăvit de ea face să fie

izbăvit. Aceasta o lasă pe seama preştiinţei lui Dumnezeu.

Vom încheia aceste cuvinte despre rugăciune părinţilor duhovniceşti pentru fiii lor, cu

două formule aparţinând a doi sfinţi, referitoare tocmai la această datorie a rugăciunii. Prima

formulă aparţine Sfântului Pahomie cel Mare: „Doamne Dumnezeule, Tu ne-ai poruncit să ne

iubim aproapele ca pe noi înşine. Tu cunoşti tainele inimii mele, rogu-Te, nu Te îndepărta

când strig pentru mântuirea lor, ci milostivindu-te spre ei dă-le frică de Tine, pentru ca 3 Ibidem

4 Avva Ammun, în Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1990, p. 34

5 Avva Sisoe, în Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1990, p. 208-209

6 Avva Antonie, op. cit., p. 10


ştiindu-ţi dumnezeiasca putere să-ţi slujească cu adevărat, cu mare nădejde în sfintele Tale

făgăduinţe. Căci sufletul meu este foarte mâhnit pentru ei şi toate simţurile mele sunt nespus

de tulburate.”7 A doua formulă este scoasă din „Viaţa Sfinţilor Varlaam şi Ioasaf”. Chiar

dacă aceste două personaje n-au existat niciodată în calitate de creştini, această carte este un

adevărat catehism duhovnicesc. Când a sosit clipa despărţirii de Ioasaf care devenise creştin,

plângând, Varlaam s-a ridicat la rugăciune, având mâinile întinse spre cer: „Dumnezeule,

Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, care ai luminat cele întunecate, care ai scos din

nefiinţă făptura văzută şi nevăzută care ai adus la Tine această făptură a Ta, şi nu ne-ai lăsat

târâţi de nebunia noastră, care ne-ai iertat atunci când am greşit; (...) pe Tine Te chem

împreună cu Fiul Tău cel Unul-născut şi cu Duhul Tău cel Sfânt, priveşte spre oaia Ta

înţelegătoare care, prin mine, nevrednicul, se aduce Ţie; sfinţeşte-i sufletul cu harul Tău (...)

întăreşte-l, încredinţând în el legământul Tău; smulge-l din cursele diavolului; cu

înţelepciunea bunului Tău Duh; învaţă-l să facă voia Ta; nu Te depărta de la el şi ca

împreună cu mine, nevrednicul robul Tău, să se facă vrednic de moştenirea bunătăţilor

veşnice. Că binecuvântat şi preamărit eşti în vecii vecilor. Amin.”8

Aceasta este marea datorie a părintelui duhovnicesc, mijlocirea sa permanentă fiind

mai presus de orice sfat.9

b. Să poarte o parte din povara fiilor duhovniceşti

Această datorie înseamnă pentru părinţii duhovniceşti să se roage, pentru că, aşa cum

spune avva Agathon, „Nu este altă osteneală mai mare decât rugăciunea către

Dumnezeu.”10

Şi pentru că prin această rugăciune, ucenicul primeşte fie o uşurare a chinurilor

sale, fie o sporire a puterilor pentru a le putea purta. A asculta cu răbdare relatarea

încercărilor şi a ispitelor şi a răspunde cu blândeţe la întrebări care se repetă mereu, a primi

neîncetat aceleaşi vizite pentru a auzi mereu aceleaşi mărturisiri, e un mod excelent şi adesea

meritoriu de a purta poverile celuilalt. E o lucrare a iubirii pe care asceţii o practicau chiar şi

în afara relaţiei de părinte şi fiu duhovnicesc, dar se înţelege de la sine că rugăciunile

necesare pentru iertarea păcatelor făcea din acest devotament obligaţie şi mai urgentă şi mai

obişnuită.

Pe drumul desăvârşirii creştine, povara cea mai greu de purtat este lupta împotriva

duşmanilor mântuirii: demonii şi complicii pe care aceştia îi găsesc în deprinderile noastre

7 Irénée Hausherr, op. cit., p. 147

8 Ibidem, p. 147-148

9 Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, trad. de Sora Eugenia Vlad, Asociaţia filantropică medicală

creştină Christiana, Bucureşti, 1996, p. 68 10

Avva Agathon, în Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1990, p.25

42


rele devenite o a doua natură. Oricine primeşte să fie părinte duhovnicesc se angajează să-i

susţină pe aceşti luptători ai duhului prin toate mijloacele de care dispune iubirea cea mai

înţelegătoare şi mai devotată. „Iar tu, părinte duhovnicesc, călăuza acestei turme sfinte, fii

drept faţă de fraţi, plin de băgare de seamă, având grijă să te porţi faţă de ei ca un părinte.

Te sfătuiesc cu stăruinţă să ai grijă de toţi, sprijină şi susţine, sfătuieşte, încurajează, învaţă,

mângâie; dă celor bolnavi sănătate, celor slabi sprijin celor lipsiţi de curaj le dă putere;

îndreptează pe cei care greşesc, iartă de şaptezeci de ori câte şapte după cuvântul

Domnului... ” 11

Însă părintele duhovnicesc nu trebuie să ia asupra sa povara trecutului, încât ucenicul

să fie scutit de orice căinţă, însăşi mântuirea adusă de Hristos care a ridicat păcatele lumii

lasă pe seama fiecăruia necesitatea de a şi-o însuşi prin faptele virtuţilor teologice şi prin

întreaga asceză pe care acestea o cer pentru a exista şi a se putea dezvolta. Dar există o

povară şi în cele din urmă cea mai grea pentru un suflet care se îngrijeşte de mântuirea sa,

povară pe care povăţuitorul o ia asupra sa fără nici o restricţie prin simplul fapt de a consimţi

la rolul său. E responsabilitatea poruncilor şi îndrumărilor pe care le dă.12

Fără îndoială că principiul constă în aceasta „a lua asupra noastră responsabilitatea

mântuirii aproapelui pentru a măsura valoarea unei asemenea fapte de iubire la Părinţi

trebuie să ne aducem aminte cât de în serios luau ei acest lucru. Părintele duhovnicesc nu

este doar un doctor care vindecă gratuit, dublat de un farmacist care împarte gratuit leacuri

în funcţie de nevoile ocazionale ale clienţilor săi; el este însuşi bolnav, dar îşi scapă fiii de

griji şi de cele mai mari primejdii, luându-le asupra sa”, întrebarea neliniştită a ucenicului:

„unde oare pe calea mântuirii?” nu se mai pune atunci când acesta are un părinte care

răspunde pentru el şi îşi pune sufletul pentru el. Rămâne doar să fie smerit şi cu totul supus

faţă de acest părinte şi să trăiască într-o sfântă lipsă de grijă, în timp ce părintele va adăuga la

marea osteneală a propriei sale mântuiri riscul redutabil de a cerceta voia lui Dumnezeu

pentru fiul lui Dumnezeu încredinţat lui de Părintele Ceresc şi să i-o arate, cu înţeleaptă

purtare de grijă, astfel încât să o poată iubi, accepta şi să o poată îndeplini în final filial.

Dintre toate formele iubirii, aceasta este cea mai mare în ordinea harului, aşa cum în ordinea

lucrurilor văzute, suprema dovadă a dragostei este să-ţi dai viaţa pentru cei pe care îi

iubeşti.13

11

Irénée Hausherr, op. cit., p. 149 12

Ibidem, p. 151 13

Ibidem, p.153


Mai există o ultimă povară a ucenicului pe care părintele duhovnicesc o poate lua

asupra sa. Unii profani ar putea socoti această slujire uşor de îndeplinit. Însă în limbajul

monahal, în climatul desăvârşirii creştine, ea este exact contrariul unei glume: „Aruncând

toate acele materiale ale noastre asupra avvei şi neţinând nimic în mâinile noastre.

Dumnezeu ştie şi ne este martor că nu socotim că El trebuie să ne mulţumească, ci că noi

trebuie să-i mulţumim că a luat povara noastră şi ne-a eliberat de griji. Căci şi Apostolul

Petru zice că „supuneţi-vă fiecărei făpturi omeneşti pentru Domnul”(I Petru, 2, 13). Iar

Iacob a zis că „oricine păzeşte toată legea, dar păcătuieşte faţă de un punct al ei, s-a făcut

vinovat faţă de toate” (Iacob 2, 10). De aceea se cere să nu facă cineva voia sa, ci să se

ocărască în toate şi aşa va afla mila lui Dumnezeu. Dar dacă îşi va bate diavolul joc de el,

făcându-l să cugete ceva mare despre sine, pierde toate cele ce a făcut. Deci, făcând ceea ce

faci, smereşte-te zicând: Iartă-mă, Doamne, că am îngreunat pe avva, aruncând asupra lui

sarcina mea.”14

Bunurile materiale şi voia proprie sunt legate hotărât între ele pentru că bunurile sunt

mijlocul cel mai obişnuit, pentru satisfacerea voii proprii, spre ruina oricărei păci şi

reculegerii. Cu atât mai mare este responsabilitatea părintelui duhovnicesc de a-şi asuma

grijile şi păcatele ucenicilor săi, cât şi a lua asupra sa vinovăţia lor, cu cât el este dator să

răspundă pentru fiii săi la Judecata de apoi.15

c. Să îşi iubească fiii duhovniceşti

Iubirea, ca dar dumnezeiesc, desăvârşeşte firea omenească până ce „face în unitate şi

identitate cu firea dumnezeiască prin har” după expresia Sfântului Maxim Mărturisitorul16

.

Iubirea faţă de aproapele va fi semnul dobândirii adevăratei iubiri faţă de Dumnezeu. După

Sfântul Isaac Sirul, „singurul semn după care pot fi recunoscuţi cei care au ajuns la această

desăvârşire: dacă ar fi daţi flăcărilor de zece ori pe zi pentru mila lor faţă de aproapele,

acesta nu li s-ar părea de ajuns”17

, deoarece dragostea tinde mereu spre înalt, spre împărăţia

lui Dumnezeu, care e Dumnezeu Însuşi. El este izvorul din care ea s-a revărsat şi unde ea

rămâne prin intermediul unităţii. Iubirea e mediul care îi uneşte pe oameni cu Dumnezeu şi

întreolaltă, aşa cum spunea Părintele Dumitru Stăniloae.18

14

Ibidem 15

Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, trad. de Sora Eugenia Vlad, Asociaţia filantropică medicală

creştină Christiana, Bucureşti, 1996, p. 68 16

Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad., studiu introductive şi note de Pr. Vasile

Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1987, p. 242 17

Idem 18

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993, p. 125

44


Părintele duhovnicesc are datoria de a-şi iubi fiii săi precum Tatăl cel Ceresc ne iubeşte

pe noi oamenii. Dumnezeu Însuşi este model de iubire, din dragostea Lui s-a întrupat Fiul lui

Dumnezeu, iar cel ce petrece întru dragoste, întru Dumnezeu petrece şi Dumnezeu petrece

întru dânsul.19

Este un lucru sublim şi dificil totodată.

Vorbind despre iubirea părintelui duhovnicesc pentru fiii săi, de multe ori paternitatea

dispune de o asemenea gamă de sentimente, încât are cu ce „îmbuna răutăţile aproapelui” în

infinita diversitate a situaţiilor omeneşti. Şi de aceasta se întâmplă tocmai pentru că părintele

are ca pildă pe Însuşi Dumnezeu, ca Tată. Fiind duhovnicesc, el nu lucrează decât pentru

binele fiilor săi, ca şi Dumnezeu Însuşi. Toţi câţi sunt fii ai lui Dumnezeu sunt fără îndoială şi

moştenitori ai bunătăţii, ai răbdării, ai îndurării, ai iubirii de oameni şi ai iubirii Lui, deoarece

dacă sunt fii ai lui Dumnezeu sunt şi dumnezei şi de e Dumnezeu lumină, sunt şi ei

luminători.20

„Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, zice Vechiul Testament (Levitic

19, 18). Iar cel Nou, arătându-ne desăvârşirea zice: să ne punem sufletele unii pentru alţii aşa

cum Cel desăvârşit şi Fiul lui Dumnezeu şi-a dat viaţa pentru noi (Ioan 3, 16). Dragostea este,

drept vorbind, lepădarea oricărui gând potrivnic faţă de aproapele nostru, căci dragostea nu

cugetă răul aşa cum spunea Sfântul Pavel (I Corinteni, 13, 5). Şi tot el spunea „Chiar dacă aş

grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor (...), de aş avea toată ştiinţa şi credinţă de aş avea

să mut şi munţii (...) de mi-aş da toată avuţia săracilor şi trupul de mi l-aş da să ardă, dacă

dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.”(Cor., 13, 1-3).

Aceste cuvinte le-au înţeles marii duhovnici ai Răsăritului. Au înţeles că iubirea stă

într-un sentiment de răspundere faţă de importanţa celuilalt, faţă de evaluarea celuilalt, faţă

de mântuirea celuilalt. Lucrul acesta îl exprimă Părintele Stăniloae, doar în câteva cuvinte:

„Dacă îl iubesc, ţin să se mântuiască.”21

Povestea Sfântul Simeon Noul Teolog cum ar fi cunoscut un părinte duhovnicesc care

dorea atât de fierbinte mântuirea fiilor săi, încât cerea adesea lui Dumnezeu cu lacrimi

fierbinţi, din toată inima sa şi cu râvnă vrednică de Moise, ca fiii săi sau să fie mântuiţi

împreună cu el sau să fie el osândit împreună cu ei, căci el se legase cu ei întru Duhul Sfânt

cu o asemenea legătură de iubire, încât nu ar fi voit nici chiar să intre în împărăţia cerurilor

19

Paisie Velicikovski, Crinii Ţarinii-pagini filocalice, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996, p. 97 20

Irénée Hausherr, op. cit., p.155 21

Sorin Dumitrescu, 7 dimineţi cu Părintele Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, p.115


dacă ar fi trebuit pentru aceasta să se despartă de ei.22

Aceştia sunt sfinţii şi harul acestei

desăvârşite iubiri îl primeşte doar cel ce se află în continuă comuniune cu Dumnezeu.

De aceea, de cele mai multe ori, dragostea în relaţia dintre părintele duhovnicesc şi

ucenicul său este reciprocă. Este o colaborare neîntreruptă între două suflete care tind printr-

un efort comun spre unitatea în Dumnezeu şi uneori, ei o ating deja, într-un grad minunat încă

din această lume. Nimic nu egalează pe acest pământ, iubirea a două inimi, ambele pline de

Dumnezeu, atunci când ele cunosc desăvârşit pentru că s-au rugat, au nevoit, s-au nădăjduit,

s-au înfiorat, au luptat împreună. Şi pentru că n-au avut de-a lungul anilor secrete unul faţă de

celălalt, adică ucenicul a spus părintelui său totul, iar ucenicul s-a format după părintele său,

se stabileşte atunci o unitate paradoxală, alcătuită atât din detaşare, cât din ataşament,

deoarece detaşarea însăşi, eliberând sufletul de orice urmă de dragoste de sine, dă

ataşamentului o forţă, o pace şi o certitudine care nu aparţin ordinii dumnezeieşti, a iubirii23

,

întru asemenea unire, îndepărtarea produce însă suferinţă, dar o suferinţă transfigurată, despre

care nu ştim dacă nu este ea însăşi o bucurie, în orice caz, ea lasă intacte atât bucuria perpetuă

a prezenţei nevăzute, cât şi bucuria întâmplătoare a prezenţei văzute, regăsite.

În final putem spune că paternitatea duhovnicească evoluează treptat într-un lucru atât

de minunat, atât de dulce şi de curat în acelaşi timp, de duhovnicesc într-un cuvânt, încât e

dificil să-i găsim un nume în vocabularul afectiv omenesc şi trebuie să ne gândim la Sfânta

Treime, de unde ia naştere şi spre care se îndreaptă.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991.

2. Dumitrescu, Sorin, 7 dimineţi cu Părintele Stăniloae, Editura Anastasia, Bucureşti,

1993.

3. Filocalia sfintelor nevoinţe ale deăvârşirii, Vol. 6, 8, 9, Editura Humanitas, Bucureşti,

2002.

4. Hausherr, Irénée, Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin,

Editura Deisis, Sibiu, 1999.

5. Lossky, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Editura Anastasia,

Bucureşti, 1987.

6. Patericul, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004. 22

Vladimir Lossky, op. cit., p. 243 23

Irénée Hausherr, op. cit., p. 157

46


7. Stăniloae, Dumitru, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

1993.

8. Velicikovski, Paisie, Crinii Ţarinii-pagini filocalice, Editura Anastasia, Bucureşti,

1996.

9. Ware, Kallistos, Împărăţia lăuntrică, Asociaţia filantropică medicală creştină

Christiana, Bucureşti, 1996.

Prof. Micle Călin Adrian,

Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincaiˮ Zalău

Studiul Religiei în statele membre ale Uniunii Europene

imensiunea naţională a prezenţei religiei în şcoli face ca panorama europeană a

chestiunii în cauză să fie una diversă, cu rădăcini adânci în spiritualitatea, cultura şi

istoria fiecărei ţări. Cititorul va putea sesiza diferenţele majore care există, atât în

privinţa statutului, cât şi a organizării şi abordării studiului Religiei în şcolile europene.

Astfel, studiul Religiei poate avea caracter obligatoriu pentru toţi elevii, chiar fără posibilitate

de scutire, cum se întâmplă în Suedia, sau poate fi disciplină opţională, pe care elevii o pot

alege la anumite niveluri de studiu (Slovenia).

Există, de asemenea, şi cazul (singular) al Franţei unde studiul Religiei nu există ca

disciplină de sine stătătoare, elemente ale acestei discipline fiind incluse, însă, în cadrul

programelor analitice ale altor obiecte de studiu. La fel, organizarea studiului Religiei în

şcolile publice poate fi responsabilitatea exclusivă a Statului (Suedia ori Grecia), subiectul

unei cooperări apropiate între Stat şi culte (Germania, Austria) sau doar în sarcina cultelor

(Ungaria); totuşi, chiar şi în acest din urmă caz, Statul asigură finanţarea necesară. 24

Nu mai puţin important, abordarea disciplinei poate varia între una puternic

secularizată, care-şi propune, în mod strict, oferirea de informaţie obiectivă asupra diferitelor

credinţe religioase (ori filosofice) ale lumii (Estonia, Danemarca), şi una evident

confesională, care are ca scop iniţierea (sau asistarea) elevilor în a deveni membri

responsabili ai unei anumite confesiuni, alocând, deci, foarte puţin spaţiu cunoaşterii altor

24 Sorin Șelaru și George Vîlcu, Studiul Religiei în școlile publice din statele member ale Uniunii Europene, în Studii

Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române,nr.1/2012, p.78.

D


confesiuni sau religii (Cipru, Malta).

Pe de altă parte, analiza peisajului Studiului Religiei în ţările Uniunii Europene scoate

la iveală şi o serie de tendinţe comune, determinate de provocarea comună a secularizării şi

pluralismului cultural şi religios în continuă creştere.

Astfel, cel puţin la nivel de discurs oficial, se poate observa o evoluţie în privinţa

motivării prezenţei Studiului Religiei în şcolile publice, dinspre conştiinţa necesităţii educării

religioase a copilului, înspre raţiuni mai pragmatice, precum combaterea fanatismului religios

ori cultivarea abilităţii de înţelegere, de către elevi, a patrimoniului istoric şi cultural al ţării.

Evoluţia din Franţa este, şi în acest caz, relevantă, dar ea reprezintă doar expresia unei stări

de fapt commune, în mai mică sau mai mare măsură, multor state europene (Olanda, Regatul

Unit, Ţările Scandinave).

Se observă, de asemenea, o evoluţie dinspre afirmarea dreptului cultelor de a oferi

Studiul Religiei în şcolile publice, către sublinierea dreptului copilului de a primi educaţie

religioasă, în contextul mai larg al menirii unui sistem educativ eficient.

Modificarea motivării are ca prim efect secularizarea internă a programei analitice şi

apropierea de modelul „ştiinţelor religioase”, care presupune un mod „obiectiv” de predare a

Religiei. Scopul Studiului Religiei, în acest caz, încetează a fi cultivarea angajamentului faţă

de o anumită credinţă religioasă, care este înlocuită cu dezvoltarea toleranţei religioase şi

culturale, precum şi a abilităţii de analiză critică a diferitelor sisteme religioase şi filosofice

cu care elevul intră în contact.

În contextul acestei transformări este chestionată adesea măsura (sau chiar posibilitatea)

în care Studiul Religiei poate fi făcut în mod absolut „obiectiv”. Se invocă, în cadrul acestei

discuţii, faptul că o tradiţie religioasă nu se rezumă la suma unui set de doctrine şi ritualuri,

cărora li se poate adăuga un patrimoniu cultural, mai mult sau mai puţin impresionant, ci este

în primul rând o realitate vie, care animează şi motivează milioane de oameni din întreaga

lume. În plus, există îndoieli serioase că o astfel de abordare „obiectivă” ar fi foarte eficientă

în cultivarea unei atitudini tolerante şi respectuoase faţă de diversitatea religioasă, culturală,

sau etnică. În fine, e puţin probabil ca expunerea în stil pur academic a doctrinelor, istoriei ori

ritualurilor religioase ar corespunde aşteptărilor elevilor (mai ales a celor din clasele

primare), mult mai atraşi, de obicei, de o abordare mai vie şi mai dinamică, relevantă pentru

problemele şi întrebările lor personale.

Se poate desprinde, aşadar, concluzia că varianta de mijloc ar fi şi cea mai înţeleaptă,

aceasta însemnând axarea pe cunoaşterea temeinică a propriei credinţe, cu loc suficient

48


pentru o cunoaştere elementară (concisă, dar corectă) a celorlalte confesiuni şi religii. Aceasta

este, de altfel, abordarea cea mai populară a Studiului Religiei în statele Uniunii Europene. 25

Un alt punct comun dezbaterilor asupra Studiului Religiei în majoritatea ţărilor Uniunii

Europene îl reprezintă necesitatea îmbunătăţirii pregătirii profesionale a cadrelor didactice,

un răspuns indispensabil în faţa unor evoluţii sociale care nu pot fi tăgăduite. Acest aspect,

alături de statutul legal al profesorilor de Religie, este tratat în cadrul discuţiei asupra fiecărei

ţări în parte, punând în evidenţă varietatea situaţiilor întâlnite.

Nu mai puţin adevărat, criticile îndreptate împotriva Studiului Religiei în şcolile

publice sunt şi ele comune mai multor ţări. De obicei, însă, acestea nu vin de la persoane

implicate activ în sistemele de învăţământ, ci din partea unor grupuri minoritare, iar evoluţia

pare a fi, mai degrabă în direcţia opusă celei revendicate de acestea, adică în direcţia apariţiei

ori consolidării locului Studiului Religiei în cadrul curriculumurilor şcolare.

Bibliografie

1. Șelaru, S. și Vîlcu,G., Studiul Religiei în școlile publice din statele member ale

Uniunii Europene, în Studii Teologice, nr.1/2012.

2. Manolescu, Anca, Europa şi întâlnirea religiilor. Despre pluralismul religios

contemporan, Editura Polirom, Iaşi, 2005.

3. Mitropolit Daniel Ciobotea, Relaţiile Stat – Biserică (tradiţie şi actualitate), în

lucrarea “Libertatea religioasă în contextual românesc şi european”, Editura

Bizantină, Bucureşti,2005.

4. Carp, R., Religie, politică și statul de drept, Editura Humanitas, București, 2013.

Pr. Prof. Stan Marius Sergiu,

Școala Gimnazială Nr. 1 Românași

25

Anca Manolescu, Europa şi întâlnirea religiilor. Despre pluralismul religios contemporan, Editura Polirom,

Iaşi,2005,p.79


Izvorul Tămăduirii – praznic închinat Maicii Domnului

n fiecare an, în prima vineri după Paști,

Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul

Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului,

menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea

mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii

amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor

aflat în apropierea Constantinopolului.

Pe când încă nu era pe tronul Bizanţului, Leon

a întâlnit un orb, pe care l-a luat de mână spre a-l

călăuzi. Acest bătrân însă, era un om luminat de

Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sunt izvoare şi lacuri ce

sunt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştrilor din acele locuri. Tradiţia spune că

cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice despre marele Praznic al Învierii Domnului, s-au

rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite.Bătrânul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar

negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „ - Nu este nevoie să te osteneşti Leon,

căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Şi luând cu

mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va

cunoaşte de îndată cine sunt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care tânărul a făcut

întocmai cum i s-a revelat de sus şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă

dumnezeiască”.

După ce a ajuns împarat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu,

împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă

din acest izvor. Ca semn de mulțumire a construit o biserică și mai mare.Această biserică a

fost distrusă de turci în anul 1453.

O veche legendă, spune că, la 1453, în momentul cuceririi Constantinopolului de către

turci, un călugăr prăjea câţiva peşti în tigaie în apropierea izvorului. Când un alt părinte a

venit să-l anunţe de căderea oraşului sub stăpânire otomană, călugărul a răspuns că va crede

acest fapt doar dacă peştii revin la viaţă, moment în care peştii au sărit din tigaie în izvor şi au

început să înoate.

sinaxar

Î

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/izvorul-tamaduirii/

50


După această legendă şi-a luat numele şi cartierul Balikli, în care se află astăzi

Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii“, „balikli“ însemnând în limba turcă „locul unde înoată

peştii“.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni

și suferințe.Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetați a

Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcție este

din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde

există pană astăzi izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

Creștinii ortodocși vin înaceastă zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a

apei, cunoscută sub numele de Aghiasma Mică care este sfințită în bisericile de la noi din

țară.

Tradiții și credințe populare

În această zi, în unele zone ale țării, tinerii adolescenți fac legământul juvenil. Acest

legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.

Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv:

pronunțarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare

simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoțite întotdeauna de o lumânare aprinsă,

îmbrațișarea frățească,ospătarea cu alimente ritual și dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu menționează că în unele zone etnografice, ceremonia se repetă

anual, la aceeași dată, pană la intrarea în joc a fetelor însurățite și a băieților înfârtățiți.

Persoanele legate, veri, văruțe, surate, frați de cruce etc., se întâlneau anual sau, după

căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copiii și apoi oamenii maturi

își spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verișoară și se comportau unul față de altul ca

adevărați frați și surori: se sfătuiau în cele mai intime și grele probleme ivite în viață, își

împărtășeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele surat ei sau fârtatului, se ajutau și

se apărau reciproc până la sacrificial suprem.


Condacul 13 din Acatistul Izvorului Tămăduirii

„O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel

nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel

nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creştinilor, la tine ridicăm ochii

sufletelor şi ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe şi din

adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi

umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima

noastră cea împietrită, depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată

întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi

neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de

veşnica muncă prin rugăciunile tale, ca să cântăm neîncetat: Aliluia.”

Prof. FIȚ DUMITRU,

LICEUL TEHNOLOGIC SĂRMĂȘAG

52


TINERII SĂLĂJENI PARTICIPANȚI LA ITO BUCUREȘTI 2016

DIN SUFLET, PENTRU SUFLET · A urmat un concert de pricesne sustinut de către soliștii Teofana...

Documents

Transcript of DIN SUFLET, PENTRU SUFLET · A urmat un concert de pricesne sustinut de către soliștii Teofana...