DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. Incepand cu secolul al XVII-lea, limba slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana. In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti credinciosii. Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzand invataturi morale dezvoltate pe marginea textului biblic) si pravilele(corpuri de legi). Actele de cultura din cele 3 tari romane demonstreaza ca mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu este dominanta. Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia si Vasile Lupu, in Moldova, au marcat inceputul unei epoci de inviorare culturala. Pin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit al Kievului, cartile religioase se raspandesc si contribuie la unificarea limbii romane literare.

Componenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premoderna. In Evul Mediu, crestinismul, care fusese adoptat timpuriu de stramosii romanilor, devine o religie bazata pe carte. Cuvantul scris-mai intai, manuscris, apoi tiparit- circula prin intermediul cartilor de cult in limba slavona, pentru ca traducerea cartilor de cult grecesti a fost determinata de nevoia Bizantului de a crestina popoarele slave. In acest scop, Chiril si Metodiu au tradus Biblia si cartile liturgice in slavona si le-au facut sa circule in tot spatial sud-est european.

Religia si literatura dezvolta, incepand cu secolul al XVI-lea, un palier comun, in care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei. La acest palier participa si cultura populara, prin componenta religioasa, crestinismul popular, si prin creatia folclorica. Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII poate fi abordata la nivelul culturii carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literaturea) si la nivelul culturii populare (crestinism popular si folclor). Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cult in limba romana.

Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric.

Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta. Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios. Mentalitatea medievala: homo religiosus

Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte. Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si peoti, astrologii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca unsul lui Dumnezeu pe pamant . Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuma, catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zeci de ani. Toate genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii. Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturii. Emanciparea limbii romane: mitropolitul Varlaam Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta: Pentr-acea, sa

1

socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lucrul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor rataciti sa se intoarca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata, odihna, veselia intru imparatia cea de sus a ceriului. Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura noastra, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase: Cand petreace omul in fum, atunci-i lacrameaza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste fumuroase si inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor trupului.. Primul nostrum poet: mitropolitul Dosoftei Continuator al lui Varlaam este mitopolitul Dosoftei, inscaunat la numai cativa ani dupa retragerea din functie a predecesorului sau. Cunoscator al mai multor limbi, Dosoftei a tiparit numeroase traduceri, imbogatind literatura religioasa nu numai cu cele mai populare carti de lectura in acest domeniu (Psaltirea in versuri, Vietile sfintilor), dar si cu texte de ritual, de slujba bisericeasca (Liturghia, Molitvenicul, Octoihul), pe care le-a publicat, pentru prima oara, in limba romana. A fost unul dintre cei mai mari carturari din trecutul nostru, fiind primul poet national, primul versificator al Psaltirii în tot Rasaritul ortodox, primul traducator din literatura dramatica universala si din cea istorica în romaneste, primul traducator al cartilor de sluijba în romaeste în Moldova, primul carturar roman care a copiat documente si inscriptii, unul dintre primii cunoscatori si traducatori din literatura patristica si post patristica la noi si care a contribuit la formarea limbii literare romanesti. Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oara în romaneste, Istoriile lui Herodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mantuirea pacatosiior a lui Agapie Landos si fragmente din Viata si minunule Sf. Vasile cel Nou. Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament facuta de Nicolae Milescu, care s-a tiparit la Bucuresti, n 1688. n timp ce se afla n exil n Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisa de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (nceputul sec. XVII), inspirata, la randul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, pastrta fragmentar (154 de versuri); ncepe acum si traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se pastreaza 4 capitole din cartea I). La rugamintea patriarhului loachim al Moscovei si a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a tradus din greceste n slavo-rusa mai multe lucrari teologice: Scrisorile Sfantului Ignatie Teoforul, Constitutiile Sfintilor Apostoli, Istoria bisericeasca si privire mistica a patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog mpotriva ereziilor, si despre credinte noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvantari (Margaritare) ale unor Sfinti Parinti (34 ale Sf. loan Gura de Aur). Tot acum a alcatuit, în slavo-rusa, o culegere de texte patristice si liturgice despre prefacerea Sfantelor Daruri. Interpretand Psalmii lui David, Dosoftei realizeaza nu doar o simpla traducere, ci si o prelucrare a lor, desi s-a izbit de insuficientele mijloace de expresie literara pe care le putea oferi atunci limba romana. Cu toate ca versul sau este inca stangaci, cand ia ca model versul popular, limba stihurilor lui devine imediat curgatoare, muzicala si ritmica. Unii din psalmii tradusi in versuri de Dosoftei au devenit, prin larga lor circulatie, colinde religioase sau cantece de stea, ca Psalmul 46: Limbile sa salte/Cu cantece nalte/ Sa strige-n tarie/ Glas de bucurie./ Laudand pre Domnul,/ Sa cante tot omul./Domnul este tare,/ Este-mparat mare/Preste tot pamantul /Si-s tane cuvantul./Supusu-ne-au gloate/ Si limbile toate,/ De ni-s supt picioare/ Limbi de pre supt soare./Alesu-s-au sie/ Parte de mosie/ Tara cea dorita./ Carea-i giuruita/ Lui Iacov iubitul, /Ce-i tane cuvantul./Mila sa-s arate/

2

Cea de bunatate/ Spre noi, ticalosii,/ Precum ne spun mosii./ Pre varvuri de munte/ S-aud glasuri multe/ De bucine mare,/ Cu nalta strigare,/ Ca s-au suit Domnul./ Sa-l vaza tot omul./ Cantat n laute,/ n zacaturi multe,/ Cantat pre-mparatul,/ Ca nu-i ca dans altul./ Sa domneasca-n lume,/ Cu svantul sau nume./ Dosoftei apeleaza la modelul poeziei populare, astfel incat psalmii sa fie accesibili ascultatorilor, usor de inteles, de cantat in biserica si de memorat. Psaltirea cuprinde toata gama trairilor umane indreptate spre planul transcendent si, totodata, recupereaza realitatea romaneasca asemanatoare celei biblice. Biserica devine o institutie eficienta de raspandire a limbii romane, de la slujitorii cultului pana la cel din urma credincios. Tipariturile religioase au contribuit, in primul rand, la introducerea limbii romane in biserica, inlocuind limba slavona in care se oficia serviciul divin. Marile reforme in acest domeniu le-au infaptuit Dosoftei, in Moldova si Antim Ivireanul in Muntenia. In al doilea rand, cartile religioase au influentat fomarea limbii romane literare. De la diaconul Coresi, cel care a ridicat dialectul muntean la rangul de limba literara, pana la mitropolitii Varlaam, Simion Stefan, Dosoftei si Antim Ivireanul, toti s-au straduit sa caute forma cea mai limpede si mai armonioasa a limbii, care sa fie inteleasa in toate tinuturile romanesti. Nota de religiozitate, prezenta pretutindenti in cartile bisericesti, se regaseste si in filele letopisetelor redactate de boierii moldoveni. Astfel, cronicarul Grigore Ureche, relatand despre o lupta, scrie: Zic unii sa se fi aratat lui Stefan Voda sfantul mucenic Procopie, imbland deasupra razboiului calare si intr-armat, ca un viteaz fiind intr-ajutoriu lui Stefan Voda si dand valva ostirii lui. Miron Costin: Mentalitatea religioasa a avut influenta si asupra umanistului Miron Costin, continuatorul lui Gigore Ureche. Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-o perioada cand poezia nu era deloc o indeletnicire obisnuita. Poemul filosofic Viata Lumii a fost scris cand Miron Costin avea 40 de ani. Poezia are un moto extras din Ecleziast: vanitas vanitatum et omnia vanitas (desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte) care concentreaza tema poemului larg raspandita in literatura universala, aceea a sortii alunecoase (Fortuna labilis) care nu poate fi stapanita. Viata omului este comparata cu o ata subtire care se poate rupe oricanna filosofica: existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune pentru ca binele este telul suprem al omului. Creatie de inspiratie religioasa, Viata lumii exprima un pesimism fara leac, prevazand surparea inevitabila a intregii omeniri. Arta oratoriei religioase: mitropolitul Antim Ivireanul Prin predicile sale ( Didahiile ) rostite de la inaltimea amvonului Mitropoliei din Bucuresti, unde erau ascultate cu mare interes, Antim Ivireanul se apropie sensibil de literatura. Desi imitau stralucitele omilii (cuvantari religioase) ale bisericii, predicile mitropolitului au multe parti originale. Preocupat de viata morala a credinciosilor, el surprinde slabiciunile si excesele contemporanilor pe care, dupa modelul Sf. Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), se simte dator sa le indrepte. Antim nu este prin Didahii numai un teolog, ci si un indrumator care prin mijloacele artei oratorice incearca sa patrunda in inima celor rataciti si sa-i aduca pe calea cea dreapta. El afirma cu hotarare deptul pastorului de a veghea asupra credinciosilor sai, ale caror suflete ii sunt date in paza de Dumnezeu. Predicile mitropolitului (in numar de 28, la care se mai adauga 7, ocazionale) sunt construite dupa un plan riguos. Ele se deschid cu o introducere in subiect, care se continua cu un exordiu (enuntarea sumara a continutului), urmat de o tratare (plina de talcuri alegorice) si finalizat printr-o incheiere. Procedeele artei oratorice a lui Antim sunt cele ale retoricii clasice: comparatia, antiteza, interogatia retorica. Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia celor care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.

3