Dicţionar de Studii Biblice

8/4/2019 Dicţionar de Studii Biblice

http://slidepdf.com/reader/full/dictionar-de-studii-biblice 1/7

similar, un sclav, cineva tocmit din cauza datoriilor, putea eliberat de o rudă sau o dată cu sosirea anului jubiliar. ProetulEzechiel vorbeşte şi el despre un an al „slobozeniei“, cîndproprietatea se întoarce la vechiul proprietar (Ezec. 46:16‑18),iar imaginea este preluată şi în N, cînd Isus oloseşte cu‑ vintele din Is. 61:1–2 (,,Duhul Domnului Dumnezeu estepeste Mine... să aduc veşti bune celor nenorociţi, …să vindecpe cei cu inima zdrobită, ...să vestesc un an de îndurare al

Domnului“) în sinagoga din Nazaret (c. Luca 4:18–19).

K

äsemann, Ernst (1906–1998). Cercetător german al N, care a

avut o carieră îndelungată la Universitatea din übingen.Deşi a ost studentul lui *Bultmann, a susţinut păreri dieritede cele ale mentorului său, într‑o serie de chestiuni, printrecare şi *căutarea lui Isus cel istoric. Käsemann, alături de alţipost‑bultmannieni (*Bornkamm, *Conzelmann, Ebeling,Fuchs), a căutat să creeze o punte între Isus cel pămîntesc

şi Isus cel proclamat de biserică. eologia lui Pavel, maiales doctrina despre justicare şi despre neprihănire, ca şicentralitatea crucii (*theologia crucis) sînt trăsături esenţialeale operei lui Käsemann.

enoză (kenosis). „Golire“ a lui Hristos, în întrupare. Verbul

grecesc kenoō („a goli“) apare în imnul cristologic din Fil.2:6–11, care armă că Hristos „S‑a desbrăcat pe sine însuş[S‑a golit (ekenōsen) de sine], şi a luat chip de rob“ (Fil. 2:7).Problema cristologică ridicată de interpretarea acestui versetse axează pe întrebarea dacă S a golit“ înseamnă că Isus

83 Josephus



Dicţionardestudiibiblice 84

căreia conţinutul esenţial al kerygmei proclama că: (1) eramesianică prevestită de proeţi a sosit; (2) împlinirea ereimesianice este demonstrată de viaţa, moartea şi învierea luiIsus; (3) în virtutea învierii Sale, Isus este Domnul cel înălţat;(4) prezenţa Duhului Sînt în biserică este semnul prezenţeilui Dumnezeu în mijlocul poporului Său; (5) Hristos Se vaîntoarce ca Judecător şi Mîntuitor al lumii; şi (6) chemarea lapocăinţă include darul iertării de păcate şi primirea DuhuluiSînt, ca garanţie a mîntuirii.

Ketuvim. A treia secţiune a *canonului ebraic (ortograată uneorişi Ketubim), *Scrierile (numite în latină şi hagiographa).Această secţiune cuprinde Psalmii, Iov, Proverbe, „cărţile esti‑ valiere“ (ebr. *Meghilot: Rut, Cîntarea Cîntărilor, Eclesiastul,Plîngerile şi Estera), Daniel, Ezra, Neemia şi 1 şi 2 Cronici.Vezi şi anak.

Kittel, Gerhard (1888–1948). Cercetător german, cunoscutîn principal pentru editarea lucrării în nouă volumeTeologisches Wörterbuch zum Neuen estament (1933–1973), tradusă în engleză de Georey W. Bromiley, subnumele Teological Dictionary of the New estament (1964–1974).

Kohelet. Numele ebraic al Eclesiastului. Vezi şi Qohelet.koiné. Limba greacă comună din perioada N (dierită, de ex.,de greaca atică a perioadei clasice), olosită de scriitorii N.

koinōnia. ermen grecesc, care însemnă „părtăşie, parteneriat,împărtăşire“. Luca scrie că una dintre trăsăturile distinctiveale Bisericii Primare era koinōnia, maniestată în închinare,mai ales în „rîngerea pîinii“ (Fapte 2:42).

Kultgeschichtliche Schule. Vezi şcoala „Mit şi Ritual“.kyrios. ermen grec, tradus „domn, stăpîn“, atunci cînd este

olosit ca titlu de adresare. În teologia N, titlu dat lui Isus, caurmare a Învierii şi Înălţării Sale: „Dumnezeu a ăcut Domn[kyrios] şi Hristos [christos] pe acest Isus“ (Fapte 2:36). A

devenit un termen comun pentru a exprima domnia luiHristos, în lumea greco‑romană (Rom. 10:9; Fil. 2:11). Vezi şititluri cristologice.



L

motiv. (germ. Leitmotiv, literal, „motiv/temă dominantă“)ermen reeritor la o imagine, calitate, acţiune sau obiectcare apare în mod recurent într‑un text (naraţiune, poeziesau oracol). Laitmotivul poate simbolic, dar poate şi săconere coerenţă unei naraţiuni, susţinînd una dintre temeleprincipale ale povestirii. De exemplu, în relatările despre*patriarhi, laimotivul mezinului care se dă drept ratele mai

mare sau cel al soţiei prezentate drept soră sînt întreţesuteîn arta narativă şi contribuie la înţelesul povestirii. În cazulmezinului care se dă drept ratele mai mare, nu statutul deîntîi născut, ci promisiunea şi scopul lui Dumnezeu sîntcele care determină către cine va merge binecuvîntarea luiDumnezeu. Vezi şi critică literară; Leitwort .terkatalog. Vezi catalog de vicii şi de virtuţi.nism. Cuvînt sau construcţie gramaticală derivată din latină.Latinismele se găsesc în N, mai ales în evanghelii şi în Fapte(gr. kenturiōn/lat. centurion; gr. praitōrion/lat. praetorium).Vocabularul reeritor la interpretarea biblică este presărat culatinisme. De exemplu, termenul *lexicon (dicţionar) derivă

de la termenul latinesc lexis, „cuvînt“.ionar. De la termenul latinesc care înseamnă „culegere,antologie“, colecţie de ragmente din Scriptură care trebuiecitite („lecţiuni“) şi de alte materiale liturgice, olosite înînchinarea publică şi în devoţiunea personală. Lecţionarele,aranjate şi olosite adesea după calendarele ecleziasticesau seculare, îşi au originea în Biserica Primară. Printrealtele, lecţionarele creştine timpurii constituie dovezi utilecercetătorilor care încearcă să reconstituie textul grecesctimpuriu al Bibliei.

area lui Isaac. Vezi aqeda.ămînt. Analogia cel mai des olosită cu privire la relaţia

dintre Dumnezeu şi poporul Său (alte analogii sînt relaţiapărinte‑copil, păstor‑turmă). Relaţia de legămînt (ebr. berît ,gr. diathēkē), aşa cum se desprinde din V, este o relaţie

85 Ketuvim




bilaterală, prin care Dumnezeu coneră copiilor lui Israel unstatut special în raport cu celelalte naţiuni ale pămîntului. El va Dumnezeu lor, conerindule o identitate şi binecuvîntări,iar ei vor poporul Lui, respectînd prevederile legămîntului(*ora). Se menţionează, în repetate rînduri, natura asimetricăa legămîntului, prin aceea că Dumnezeu este suveran, iarpoporul este supus. Dar, cel mai adesea, apare în prim plancaracterul mutual al legămîntului, unde ecare parte areobligaţii şi responsabilităţi (privitoare la binecuvîntări şi

la ascultare). V prezintă numeroase legăminte (cu Noe,Avraam, Moise, David, noul legămînt), dar acestea nu sîntniciodată enumerate; ci ecare îl elaborează pe precedentulşi întregesc laolaltă semnicaţia analogiei relaţiei de legămînt.Proeţii V îndeosebi au anticipat un legămînt nou, care săamplice şi să îmbogăţească ceea ce era deja inerent relaţieipe care Dumnezeu o avea cu poporul Său (c. Ier. 31). Vezi şi tratate de suzeranitate.

legămîntul noahic. *Legămîntul pe care Dumnezeu l‑a ăcut cuNoe (Gen. 9). În gîndirea iudaică, pentru că legămîntul noahica ost ăcut cu întreaga creaţie, şi nu exclusiv cu descendenţiilui Israel, neamurile au responsabilitatea să urmeze doar

stipulaţiile acestui legămînt, nu şi pe cele ale legămîntuluimozaic. Legămîntul noahic este oarte simplu, neavînd com‑plexitatea şi subtilitatea legămintelor mozaic, respectiv, davidic,dar totuşi atestă angajamentul lui Dumnezeu şi relaţia Lui cuprocesele naturale şi ordonate ale creaţiei (curcubeul devine„semnul“ legămîntului). Vezi şi Conciliul de la Ierusalim.

lege apodictică. ip de lege, caracterizat printr‑o adresarepersonală, în cadrul unei propoziţii imperative de tipul „Sănu...“ De regulă, nu sînt precizate circumstanţe atenuante saudetalii, după cum nu sînt precizate nici consecinţele, ca în Ex.20:13: „Să nu ucizi.“ Acest tip de lege se deosebeşte de *legeacazuistică.

lege cazuistică. ip de lege, caracterizat printr‑o condiţie de tipul„dacă..., atunci“, în care sînt stipulate acţiunea şi consecinţeleacesteia, cu precizarea circumstanţelor sau a considerentelor



atenuante. Un exemplu biblic se afă în Ex. 21:12–13: „Cineva lovi pe altul cu o lovitură de moarte, să e pedepsit cumoartea. Dacă nu i‑a întins laţuri, şi dacă Dumnezeu l‑aăcut să‑i cadă în mînă, îţi voi hotărî un loc unde va putea săugă.“ Acest tip de lege se deosebeşte de *legea apodictică.endă. *Gen literar asemănător cu *saga, dar cu un accent maimare asupra caracterului şi a înzestrărilor personajuluicentral al povestirii. Legendele au un rol motivator,chemîndu‑i pe cititori să urmeze un anumit curs al acţiunii.

De exemplu, relatările despre Iosi şi Daniel, afaţi la curţileunor regi străini, se concentrează asupra caracterului acestorpersonaje şi îndeamnă la credincioşie şi înţelepciune, însituaţii de cumpănă. Cînd cercetătorii clasică o relatare calegendă, nu ac în mod necesar o evaluare a istoricităţii ei, cise reeră în principal la genul literar. Vezi etiologie.wort. Cuvînt care apare în mod recurent într‑o *pericopă sauîntr‑o relatare extinsă, într‑o poezie sau într‑un oracol (îngerm., literal, „cuvînt care domină“). Studiind atît modul încare se repetă cuvîntul, cît şi diversele lui utilizări, interpretulpoate surprinde înţelesul textului, uneori, cu rezultatesurprinzătoare. În V, nu este vorba doar de un simplu

cuvînt, ci de o anumită rădăcină şi de variaţiile ei, care pot puse în valoare pentru a exprima dierite înţelesuri nuanţate.De exemplu, în urma potopului, rădăcina verbului „a trăi“este repetată sub diverse orme, subliniind atît distrugerea,cît şi salvarea sau înnoirea vieţii (Gen. 6:9–8:19). Vezi şi critică literară; laitmotiv.ant. Ţinuturile de coastă din estul Mării Mediterane (careinclud Palestina/Israel, Siria şi Liban). Străjuind deşertulsirian, Levantul a atras dorinţa de stăpînire atît a Egiptului,cît şi a Mesopotamiei, deoarece era singura zonă de uscat peunde se putea ace comerţ în mod rezonabil.Vezi şi SemilunaFertilă.

rat (căsătorie prin levirat, căsătorie levirat). Instituţie înIsraelul antic, care asigura dreptul de moştenire al unui omcare a murit ără să aibă copii. Dacă un om murea, ratele

87 legămîntulnoahic




mai mare avea obligaţia de a se căsători cu văduva acestuiaşi de a avea un copil care să poarte mai departe „numele“,devenind moştenitorul soţului decedat (Deut. 25:5–10).Instituţia se îngrijea şi de statutul văduvelor. Cartea Rutpresupune existenţa acestei instituţii (Rut 3:13); Boaz „arăscumpărat“ atît ogorul, cît şi pe Rut, deci sintagma „rudăcu drept de răscumpărare“ era olosită uneori pentru adesemna o astel de persoană. Povestirea mai sugerează şică nu simpla moştenire era problema, deoarece Naomi şi

Rut erau mai preocupate de viaţa în sînul comunităţii decîtde drepturile stabilite de structurile sociale, deşi drepturilear ost o consecinţă naturală a „noului“ statut social (Rut4:1–10).

lex talionis. Sintagmă latină, care înseamnă „legea retribuţiei“. Ease aplică în general legilor din V, care exprimă un principiux de dreptate, bazat nu pe statut social sau pe bani, ci peechivalenţă: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“. Deşipare o ormă de pedeapsă aspră, nu trebuie să pierdem din vedere că pedeapsa nu era reglementată în uncţie de statutulsocial, ci se aplica în mod egal tuturor (spre deosebire deprescripţiile din *Codul lui Hammurabi). Principiul instituia

şi o limită a pedepsei, evitînd impunerea unei sancţiuni maimari. Reprezenta un principiu juridic, nu unul menit să eolosit în relaţiile interpersonale.

lexicon. În domeniul studiilor biblice, denumirea uzuală pentruun dicţionar de cuvinte ebraice, greceşti sau latine.

libertinism. Vezi antinomist.Lightfoot, J. B. (1828–1889). Cercetător britanic al N. Lightoot a

ost episcop de Durham şi s‑a ăcut cunoscut datorită pasiuniilui hermeneutice de a interpreta textul Bibliei în contextullimbilor şi al culturilor vremii în care a ost scris. A ost unsavant strălucit şi a susţinut multe cauze privind viaţa bisericii,precum implicarea în slujire a celor neordinaţi şi participarea

emeilor la conducerea bisericii. Eseul „Te Christian Ministry“,din comentariul St. Paul’s Epistle to the Philippians (1897),rămîne actual prin modul în care abordează acest subiect.



ratură sapienţială. Literatură biblică, a cărei principalăcaracteristică este învăţătura bazată pe experienţă, tradiţieşi pe „mersul lumii“; prin urmare, ea nu pune accentul pedezvăluirea divină directă ca sursă a adevărului (ca în cazul*orei sau al proeţilor). Acest corpus de literatură îşi arerădăcinile în antichitate şi, deşi este asociat cu Solomon(1 Împ. 4:29–30), cuprinde observaţii ale unor oameniînţelepţi, dar, altminteri, obişnuiţi (părinţi, cărturari).Literatura sapienţială a existat în întreg Orientul Apropiat, cu

mult înainte ca Israelul să apară pe scenă (de ex., învăţăturileegiptene datează de la mijlocul mileniului III î.Hr.). Existădiverse *genuri şi *orme ale literaturii sapienţiale, de lasimple *proverbe, eseuri şi refecţii asupra dreptăţii şi amorţii, pînă la abule şi dezbateri. radiţional, cărţile bibliceconsiderate sapienţiale sînt Proverbe, Iov şi Eclesiastul(Cîntarea Cîntărilor este inclusă şi ea, conorm unorclasicări), respectiv, Sirah (Eclesiasticul) şi Înţelepciunealui Solomon, dintre *apocrie. Există puternice infuenţesapienţiale în Psalmi (de ex., Ps. 1) şi în multe alte cărţi (deex., ciclul naraţiunilor despre Iosi, din Genesa, şi al celordespre Daniel şi prietenii lui, cărora li s‑ar putea adăuga

şi naraţiunea Esterei). Denirea şi delimitarea literaturiisapienţiale este adesea problematică. Înţelepciunea esteaccesibilă tuturor, deoarece ea caută să‑i înveţe pe oamenisă ducă o viaţă chibzuită, prin recunoaşterea căilor şi aintenţiilor lui Dumnezeu aţă de propria creaţie. otuşi,învăţăturile înţelepciunii sînt transmise prin intermediulunor „cuvinte cu tîlc“ şi, de aceea, necesită priceperea de ainterpreta, răbdare şi dorinţa de a cerceta bogăţiile acesteivieţi (Prov. 1:2–6). Contribuţia Israelului la această literaturăantică, de mare răspîndire, este declaraţia că înţelepciuneaîşi are sursa în Dumnezeu, în „rica de Domnul“ (Prov. 1:7).Vezi şi Amenemope, Învăţăturile lui.

us classicus. Sintagmă latină, care înseamnă „loc clasic“. Îndomeniul studiilor biblice, locus classicus desemnează unpasaj din Scriptură, care ilustrează cel mai bine un principiu,

89 lextalionis

Dicţionar de Studii Biblice

Documents

Transcript of Dicţionar de Studii Biblice