Detronarea lui Alexandru Ioan Cuza si aducerea unui print strain

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite. A participat activ la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova si la lupta

pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tarii Romanesti, infaptuindu-se astfel unirea celor doua tari romane.

Domnia lui Alexandru Ioan CuzaDomnia lui Alexandru Ioan Cuza poate fi impartita in trei perioade:1. Perioada anilor 1859 – 1862 Aceasta perioada s-a caracterizat prin eforturi pentru recunoasterea unirii depline a

principatelor. In acest scop, Cuza a trimis agenti diplomatici pe langa conducerile marilor puteri care au fost convinse sa accepte unirea deplina. Sultanul a acceptat-o dar numai pe timpul domniei lui Cuza.

2. Perioada reformelor legale 1862 – 1864In aceasta perioada, Cuza a incercat sa modernizeze statul prin adoptaea reformelor

moderne ce fusesera dorite inca din 1848. Cuza a incercat sa introduca reforme pe cale legala si in acest scop l-a numit prim-

ministru in octombrie 1863 pe Mihail Kogalniceanu, un politician foarte iscusit. El a reusit sa convinga parlamentul sa adopte in decembrie 1863 Legea Secularizarii Averilor Manastiresti, dar cand a propus in martie 1864 adoptarea unei reforme agrare, parlamentul i-a cerut demisia.

Satul de obstructiile Parlamentului, Cuza a dat in 2 mai 1864 o lovitura de stat, dizolvand parlamentul si mentinand guverul Kogalniceanu.

In iunie 1864, Cuza a organizat un plebiscit prin care a adoptat o noua constitutie, numita „Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris” si o noua lege electorala cu cens foarte scazut.

3. Perioada regimului autoritar si a marilor reforme 1864 – 1866Prin noua constitutie, puterile domnului erau mult sporite, astfel ca se instaura un

adevarat regim politic autoritar. Beneficiind de noile puteri, Cuza a reusit in doar doi ani sa modernizeze profund statul prin impunerea multor reforme precum Reforma agrara, Reforma invatamantului, un nou Cod Civil, un nou Cod penal si altele.

Abdicarea lui Alexandru Ioan CuzaAbdicarea lui Cuza nu a fost o surpriza. Abdicarea era asteptata. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza in 1859 ca domnitor al Principatelor nu a fost

scopul alegerilor, ci calea spre atingerea acestui scop care era unirea. Adunarile Ad-Hoc ale Moldovei si Tarii Romanesti isi exprimasera dorintele:

unirea Principatelor instr-un singur stat, autonomia si neutralitatea noului stat astfel format, print strain dintr-o familie domnitoare europeana, inviolabilitatea noului stat, guvern reprezentativ si constitutional, garantia colectiva a celor sapte mari puteri.

Alegerea lui Cuza a fost un compromis pe care Cuza l-a cunoscut si stia ca trebuie sa abdice ulteior.

Unirea Principatelor nu fusese recunoscuta decat pe timpul domniei lui A. I. Cuza. Acesta accepta sa abdice doar cu consmitamantul marilor puteri garante. In aceste conditii, securitatea si chiar unirea Principatelor era in mare pericol. In cazul mortii sau abdicarii anuntate a lui Cuza, marile puteri vecine puteau interveni pentru sustinerea anumitor pretendenti la tron si chiar sa fie anulata unirea.

Momentul abdicarii era pregatit pentru luna mai, iar la Paris negocierile pentru aducerea unui print strain erau in toi. Numele noului domnitor fusese deja ales: Contele de Flandra ar fi trebuit sa ii urmeze lui Cuza la conducerea tarii.

Cauze care au dus la o abdicare fortataSingura greseala a lui Cuza a fost ritmul reformelor pe care a vrut sa il impuna,

asta mai ales dupa lovitura de stat din 2 mai 1864, prin care si-a largit prerogativele. Impotriva clasei politice din acea vreme, formata din boieri, clerici si negustori,

expresie a unui feudalism tarziu, atasata unor traditii depasite, Cuza, cu ajutorul lui Kogalniceanu , impune o serie de legi moderne care zdruncina din temelii interesele acesteia.

Secularizarea averilor manastiresti, reforma agrara care consfintea desfiintarea iobagiei, reforma electorala care spulbera monopolul boierimii asupra puterii, sunt numai cateva din loviturile dureroase pe care clasa politica a acelor vremi le-au resimtit ca pe niste atingeri de neiertat asupra intereselor proprii.

Desfasurarea complotuluiRegimul personal instituit de Cuza dupa 2 mai 1864 a provocat nemultumiria

liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii. Acest fapt a slabit pozitiile domnitorului si a animat activitatea monstruoasei coalitii, hotarata sa il inlature pe Cuza.

Complotistii au reusit sa isi realizeze planurile atragand de partea lor o fractiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca si altii) si l-au constrans pe domnitor sa abdice in noaptea de 11 februarie 1866.

Dupa 7 ani de domnie, Cuza isi semna abdicarea : „ Noi, Alexandru Ioan I, conform dorintei natiunii intregi si angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astazi 11 (23) februarie 1866, carma guvernului in mana unei Locotenente domnesti si a Ministerului ales de popor. „

Dupa abdicare, a fost instituita o locotenenta domneasca alcatuita din Lascar Catargiu, Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie sin partea armatei. Conducerea Guvernului a revenit lui Ion Ghica, apoi Senatul si Comisia au proclamat pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiana, dar acesta nu a acceptat coroana.

Provizoratul locotenentei domnesti a luat sfarsit abia dupa ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat sa devina principe al Romaniei, la10 mai 1866.

Domnia lui Carol I

a debutat prin adoptarea Constitutiei moderne, in iulie 1866, care a legitimat noul regim politic si noua organizare politica a statului, numit oficial Romania

a contribuit la obtinerea independentei statale, proclamata de Parlament pe 9 mai 1877 si recunoscuta oficial prin Tratatele de la San Stefana si Berlin din 187

a echilibrat viata politica a sustinut modernizarea Romaniei (care in 1881 devine regat) a alaturat Romania la Tripla Alianta urmasul lui Carol I a fost nepotul sau, Ferdinand , care a continuat opera de

consolidare si modernizare , de numele sau fiind legata desavarsirea, in 1918, a unitatii statale a Romaniei, rezultat al participarii romanilor la primul razboi mondial alaturi de Antanta.

ConcluziiMomentul 11 februarie 1866 a fost trait de catre personalitatile epocii diferit. Unii

l-au considerat cel mai bun lucru pentru tara la acel moment, dovada fiind si faptul ca au riscat sa se compromita implicandu-se in planurile celor care nu il mai voiau pe Cuza. Altii au regretat cei sapte ani, in care destinele lor au fost conduse de acesta si au pastrat un profund respect pentru domnul Unirii in anii ce au urmat.

Alexandru Ioan Cuza a ramas in istoria Romaniei ca intemeietorul statului modern, punand bazele structurilor moderne. Din aceasta perspectiva gestul inlaturarii lui este neindoielnic nedrept, profund reactionar.

Desi actul de abdicare impusa poate fi considerat o mare nedreptate, alegerea unui domnitor strain in persoana lui Carol I s-a dovedit un gest de mare inspiratie.

Carol I, in perspectiva istoriei, poate fi considerat cel mai mare conducator al Romaniei in ultima suta de ani. Acest lucru insa pune intr-o alta lumina termenul de „ moanstruoasa coalitie” pentru ca urmarea actiunii acestei coalitii nu a fost atat de negativa precum o defineste conceptul.

In concluzie, abdicarea sau detronarea lui Cuza – Voda s-a constituit intr-un eveniment cu repercursiuni dintre cele mai serioase asupra devenirii statului roman modern. Desi s-a produs intr-o maniera conspirativa, „ la adapostul noptii”, implicand din partea celor care au actionat, grave deziceri de responsabilitati de natura politica, administrativa, militara si nu in ultimul rand, morala.

Actul de la 11 februarie 1866 a semnificat cu mult mai mult decat provocarea sfarsitului unei domnii. Dupa cum au dat de inteles „ faptuitorii de la 11 februarie”, provocarea abdicarii domnitorului A. I. Cuza a fost necesitata de insusi procesul „realizarii integrale” a programului national , adoptat de Adunarile Ad-Hoc la 1857.

Dintre cele patru puncte sau „dorinte mari” (autonomia deplina, Unirea , printul strain si guvernamantul constitutional) ale amintitului program, menit consacrarii fiintei politice a statului roman modern, doar primele doua si partial cel de-al patrulea au putut fi infaptuite prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei si al Valahiei si prin marile acte din timpul domniei sale. A trebuit sa ramana insa, ca problema de constiinta si de inalta responsabilitate, pentru cei decisi sa actioneze la 1866, in numele cauzei nationale, infaptuirea celui de-al treilea punct inscris, se stie, in cronica evenementiala si ca ultimul punct, ce consta in aducerea pe tronul de la Bucuresti a unui print strain, dintr-o dinastie europeana.

Bibliografie1. Balaceanu, Ion, Amintiri politice si diplomatice (1848-1903), Editura Cavallioti,

20022. Ionescu, Ramona, Ionescu, Camil-Gabriel, Istorie – bacalaureat – teste, Editura

Booklet, 20123. Ionescu, Ramona, Ionescu, Camil-Gabriel, Istoria romanilor – pentru clasa a XII

a, Editura Booklet 2010.