Micul prinţCu ilustraţiile autorului Lui Léon WerthCopiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om

mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten din câţi am eu pel u m e . M a i a m u n m o t i v : a c e s t o m m a r e p o a t e s ă p r i c e a p ă t o t u l , c h i a r ş i cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest

om mare trăieşte în Franţa,unde suferă de foame şi frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toatemotivele înşirate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci c o p i l u l u i d e

o d i n i o a r ă , c ă c i ş i a c e s t o m m a r e a f o s t c â n d v a c o p i l . T o ţ i o a m e n i i m a r i a u f o s t c â n d v a c o p i i . ( D a r p u ţ i n i d i n t r e e i î ş i m a i a d u c aminte.) Aşa că fac următoarea îndreptare: Lui

Léon Werth pe când era băieţel

O d a t ă , p e v r e m e a c â n d a v e a m e u ş a s e a n i , a m d a t p e s t e o p o z ă minunată, într-o carte despre pădurile virgine, numită

„Întâmplări trăite”.Înfăţişa un şarpe boa care înghiţea o fiară sălbatică. Iată copia acestui desen.În cartea aceea se spunea:

„Şerpii boa îşi înghit prada dintr-o dată,   f ă r ă s - o m a i m e s t e c e . P e u r m ă , n u m a i s u n t î n s t a r e s ă s e m i ş t e ş i d o r m întruna, timp de şase luni, cât ţine mistuitul“

.M-am gândit atunci îndelung la peripeţiile din junglă şi am izbutit săfac la rându-mi, cu creion colorat, primul meu desen. Desenul numărul 1.Era aşa:Le-am arătat oamenilor mari capodopera mea şi i-am

întrebat dacădesenul acesta îi sperie.Ei mi-au răspuns:- De ce să te sperii de-o pălărie?Desenul meu nu înfăţişa o pălărie. Înfăţişa un şarpe boa care mistuiaun elefant. Am desenat atunci şarpele boa pe

dinăuntru, pentru ca astfel să  poată pricepe şi oamenii mari. Ei au întotdeauna nevoie de lămuriri. Desenulmeu numărul 2 era aşa:Oamenii mari m-au povăţuit să le las încolo de desene cu şerpi boa,fie întregi, fie

spintecaţi, şi să-mi văd mai degrabă de geografie, de istorie, d e a r i t m e t i c ă ş i d e g r a m a t i c ă . A ş a s - a f ă c u t c ă , l a v â r s t a d e ş a s e a n i , a m  părăsit o strălucită carieră de pictor. Nereuşita cu desenul

meu numărul 1 şi

 cu desenul meu numărul 2 îmi tăiase orice curaj. Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, şi e

obositor pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri.A s t f e l c ă a t r e b u i t s ă - m i a l e g a l t ă m e s e r i e ş i a m î n v ă ţ a t s ă c o n d u c avioane. Am zburat mai pretutindeni în lume, iar geografia, ce-i drept,

mi-afost de mare ajutor. Puteam, dintr-o privire, să deosebesc China de Arizona.Lucru foarte folositor, dacă te rătăceşti în timpul nopţii.Aşa că eu, de-a lungul vieţii mele, am avut o sumedenie de legături cuo sumedenie

de oameni serioşi. Mi-am petrecut multă vreme printre oameniimari. I-am cunoscut foarte îndeaproape. Ceea ce nu mi-a îmbunătăţit părereadespre ei.Când întâlneam pe câte cineva care-mi părea mai dezgheţat la

minte,î l   p u n e a m   l a   î n c e r c a r e   c u   a j u t o r u l   d e s e n u l u i   m e u   n u m ă r u l   1 ,   d e  c a r e niciodată nu m-am despărţit. Voiam să ştiu dacă avea o minte într-adevăr   p ă t r u n z ă t o a r e .   N u m a i   c ă   r ă s p u n s u l   e r a u   m e r e u   a c e l a ş i :

„ E o p ă l ă r i e ”.Atunci eu nu-i mai pomeneam nici de şerpii boa, nici de pădurile virgine,nici de stele. Căutam să

fiu pe înţelesul lui. Stăteam cu el de vorbă despre  bridge, despre golf, despre politică şi despre cravate. Iar el era încântat căfăcuse cunoştinţă cu un om atât de aşezat.

 II Aşa am trăit eu, stingher, fără să am cu cine sta într-adevăr de vorbă, până când, o dată, acum şase ani, am rămas în

pană în pustiul Sahara. Mi sestricase ceva la motor. Şi cum nu luasem cu mine nici mecanic, nici călători,m ă p r e g ă t e a m s ă - n c e r c d e u n u l s i n g u r s ă d u c l a b u n s f â r ş i t o r e p a r a ţ i e anevoiasă. Era pentru

mine o chestiune de viaţă şi de moarte. Apă de băut, abia dacă aveam pentru o săptămână.Î n p r i m a n o a p e , d e c i , a m d o r m i t a c o l o , p e n i s i p , l a m i i d e

l e g h e d e p ă r t a r e   d e   o r i c e   a ş e z a r e   o a m e n e a s c ă .   E r a m   m a i   s i n g u r   c h i a r  d e c â t naufragiatul pe o plută, în mijlocul oceanului. Aşa că vă închipuiţi uimiream e a , c â n d

d e o d a t ă , î n r e v ă r s a t d e z o r i , m - a m p o m e n i t c ă m ă t r e z e ş t e u n glăscior ciudat. Rostea:- Te rog... desenează-mi o oaie!- Cum?- Desenează-mi o oaie...Am sărit în picioare, ca lovit de trăsnet. M-am frecat bine la ochi.

Am privit cu luare-aminte. Şi-am văzut un omuleţ cu totul nemaipomenit, care mă scruta cu gravitate. Iată cel mai bun portret pe care, mai târziu, am izbutitsă i-l fac

D e s e n u l m e u e î n s ă , b i n e î n ţ e l e s , m u l t m a i p u ţ i n f e r m e c ă t o r d e c â t modelul. Nu e vina mea. Pe când aveam şase ani, oamenii mari mă făcuserăsă-mi pierd orice încredere în cariera mea de pictor şi, în afară de

şerpi boaîntregi şi de şerpi boa spintecaţi, nu mai învăţasem să desenez nimic altceva.Prin urmare, priveam cu ochi mari de uimire la arătarea aceea. Nuu i t a ţ i c ă m ă a f l a m l a m i i d e l e g h e d e p ă r t a r e

d e o r i c e t ă r â m l o c u i t . O r , omuleţul meu nu părea a fi nici rătăcit, nici mort de oboseală, nici mort defoame, mici mort de sete, nici mort de frică. Nu avea deloc înfăţişarea unuicopil pierdut în inima pustiului, la mii de leghe depărtare de orice tărâm locuit. Când, în sfârşit, am fost în stare să vorbesc, l-am

întrebat:- Bine, dar... ce cauţi tu aici?Iar el rosti atunci din nou, încetişor, cerându-mi parcă un lucru dincale-afară de însemnat:- Te rog... desenează-mi o oaie!

Î n   f a ţ a   u n e i   t a i n e   p r e a   c o p l e ş i t o a r e ,   n i c i   n u   m a i   c u t e z i   s ă  t e împotriveşti. Oricât de nefiresc mi se părea mie lucrul acesta acolo, la mii deleghe depărtare de orice aşezare

omenească, şi cu toată primejdia de moarteîn care mă aflam, mi-am scos din buzunar stiloul şi o foaie de hârtie. Însăm i -

a m   a d u s   a t u n c i   a m i n t e   c ă   s t u d i a s e m   î n d e o s e b i   g e o g r a f i a ,   i s t o r i a , aritmetica şi gramatica şi i-am spus omuleţului aceluia (cam posomorându-mă) că nu mă pricep să desenez. El mi-a răspuns:

  Nu-i nimic. Desenează-mi o oaie.Cum eu niciodată nu mai desenasem o oaie, i-am făcut unul dintredesenele acelea două, singurele de care mă ştiam în stare. Cel cu şarpele boaîntreg. Şi-am încremenit, auzind că omuleţul îmi spune:- Nu! Nu! Nu vreau un elefant în pântecele unui şarpe boa! Un şarpe boa e foarte primejdios, iar un elefant te încurcă foarte mult. La mine acasă-ifoarte strâmt. Eu de-o oaie am nevoie. Desenează-mi o oaie!Aşa încât am desenat.El s-a uitat atent, apoi a zis:- Nu! Asta-i tare bolnavă.Fă-mi alta!Am desenat alta:Prietenul meu a zâmbit cu drăgălăşenie şi îngăduinţă:- Numai că... vezi şi tu... aceasta nu-i oaie, e berbec. Are coarne...Am făcut, prin urmare, desenul din nou.El însă mi l-a dat înapoi, ca şi pe cele de mai înainte:- Asta-i prea bătrână. Eu vreau o oaie care să trăiască mult.Atunci, pierzându-mi răbdarea, deoarece mă zoream să mă apuc de demontarea motorului, i-am făcut la repezeală desenul următor.Şi i-am spus, într-o doară:

- Aceasta e lada! Oaia care-ţi trebuie se află înăuntru.D a r   a m   v ă z u t   c u   u i m i r e   c u m   c h i p u l   m i c u l u i   m e u   j u d e c ă t o r  

s e luminează:- C h i a r a ş a m i - o ş i d o r e a m ! C r e z i c ă o a i a a s t a a r e n e v o i e d e m u l t ă iarbă?- De ce mă-ntrebi?- Pentru că la mine acasă-i tare strâmt...- Negreşit îi va ajunge. Ţi-am dat o oaie mititică.El s-a aplecat

asupra desenului:- Nu chiar aşa de mititică... Ia te uită! A adormit...Şi aşa l-am cunoscut pe micul prinţ. III 

Mi-a trebuit un timp îndelungat, până când să pot pricepe dincotro venea. Micul prinţ, care îmi punea o mulţime de întrebări, părea că niciodatănu le aude pe-ale mele. Nu m-am lămurit deplin decât încetul cu încetul, şiasta datorită unor cuvinte pe care le rostea întâmplător. Aşa, de pildă, când adat cu ochii de avionul meu

(avionul nu vi-l desenez, e un desen mult preagreu pentru mine), m-a întrebat:- Ce bazaconie mai e şi asta?- Nici o bazaconie. Asta zboară. E un avion. Avionul meu.Ş i i - a m a d u s l a c u n o ş t i n ţ ă , c u

m â n d r i e , c ă e u z b o r . A t u n c i e l a exclamat:- Cum? Ai căzut din cer?- Da, i-am întors-o eu cu modestie.- O! asta-i bună...Şi micul prinţ izbucni într-un drăgălaş hohot de râs, care pe mine m-asupărat destul de

mult. Mie nu-mi place să râdă nimeni de nenorocirile mele.Apoi, adăugă:- Atunci şi tu vii tot din cer! De pe ce planetă eşti?Î n t r e z ă r i n d p e l o c o l i c ă r i r e î n t a i n a c a r e î l î n v ă l u i a , l - a m î n t r e b a t numaidecât:- Va să zică, tu vii de pe altă planetă?El însă nu mi-a dat nici un răspuns. A clătinat încet din cap, uitându-sela avionul meu:-

Ce-i drept, cu ăsta nici nu poţi să vii prea de departe...Şi multă vreme s-a pierdut în visare.A p o i ş i - a s c o s o a i a d i n b u z u n a r ş i s - a c u f u n d a t î n c o n t e m p l a r e a comorii sale.

Mi-a trebuit un timp îndelungat, până când să pot pricepe dincotro venea. Micul prinţ, care îmi punea o mulţime de întrebări, părea că niciodatănu le aude pe-ale mele. Nu m-am lămurit deplin decât încetul cu încetul, şiasta datorită unor cuvinte pe care le rostea întâmplător. Aşa, de pildă, când adat cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, e un desen mult preagreu pentru mine), m-a întrebat:- Ce bazaconie mai e şi asta?- Nici o bazaconie. Asta zboară. E un avion. Avionul meu.Ş i i - a m a d u s l a c u n o ş t i n ţ ă , c u m â n d r i e , c ă e u z b o r . A t u n c i e l a exclamat:- Cum? Ai căzut din cer?- Da, i-am întors-o eu cu modestie.- O! asta-i bună...Şi micul prinţ izbucni într-un drăgălaş hohot de râs, care pe mine m-asupărat destul de mult. Mie nu-mi place să râdă nimeni de nenorocirile mele.Apoi, adăugă:- Atunci şi tu vii tot din cer! De pe ce planetă eşti?Î n t r e z ă r i n d p e l o c o l i c ă r i r e î n t a i n a c a r e î l î n v ă l u i a , l - a m î n t r e b a t numaidecât:- Va să zică, tu vii de pe altă planetă?El însă nu mi-a dat nici un răspuns. A clătinat încet din cap, uitându-sela avionul meu:- Ce-i drept, cu ăsta nici nu poţi să vii prea de departe...Şi multă vreme s-a pierdut în visare.A p o i ş i - a s c o s o a i a d i n b u z u n a r ş i s - a c u f u n d a t î n c o n t e m p l a r e a comorii sale.

V ă   î n c h i p u i ţ i   c â t   d e   m u l t   m - a   p u t u t   n e d u m e r i   c r â m p e i u l   l u i   d e mărturisire în legătură cu

„celelalte planete”. D e a c e e a m - a m s t r ă d u i t s ă aflu mai multe.- Dincotro vii tu, prichindelule? Unde e

„acasă la tine”? Unde vrei tusă-mi duci oaia?Mi-a răspuns, după o tăcere îngândurată:- E bine că mi-ai dat şi-o ladă; aşa, va avea şi

ea o casă peste noapte.- S i g u r c ă d a . Ş i d a c ă e ş t i c u m i n t e , a m s ă - ţ i d a u ş i - o f u n i e , c a s -o  priponeşti în timpul zilei. Şi-un ţăruş.Propunerea asta, după cât mi s-a părut, îl miră pe micul prinţ:- S-o

priponesc? Ce idee năstruşnică!- Păi, dacă n-o priponeşti, se duce cine ştie unde şi se pierde...Şi din nou prietenul meu izbucni într-un hohot de râs:- Şi unde-ai vrea să se ducă?- Oriunde. Unde-o vedea cu ochii...?Micul prinţ rosti

atunci cu multă seriozitate:- Nu-i nimic. La mine-acasă e atât de strâmt. Şi, cuprins de-o uşoarămelancolie, adăugă:- Unde-oi vedea cu ochii nu poţi ajunge prea departe...

 IV Aflasem astfel încă un lucru foarte însemnat: anume că planeta lui de baştină abia de întrecea mărimea unei case!

Ceea ce nu prea avea cum să mă mire.Ştiam bine că, în afară de marile planete precum Pământul, Jupiter,Marte, Venus, cărora li s-a dat câte un nume, pe lume se mai află o puzderied e a l t e p l a n e t e , u n e o r i

a t â t d e m i c i , î n c â t n u m a i a n e v o i e l e p o ţ i z ă r i c u t e l e s c o p u l . C â n d u n   a s t r o n o m d e s c o p e r ă   v r e u n a d i n e l e ,   î i d ă   î n l o c d e nume, un număr. De pildă, îi zice:

„Asteroidul 3251”.Am temeinice motive să cred că planeta de pe care venea micul prinţera asteroidul B-612. Acest asteroid nu a fost

zărit decât o singură dată, cutelescopul, în 1909, de către un astronom turc.A c e s t a   a   f ă c u t   a t u n c i ,   c u   p r i l e j u l   u n u i   C o n g r e s   I n t e r n a ţ i o n a l   d e Astronomie, o mare demonstraţie a descoperirii sale. Nimeni însă nu i-a datcrezare, din pricina hainelor pe care le purta. Aşa sunt

oamenii mari.D i n   f e r i c i r e   p e n t r u   f a i m a   a s t e r o i d u l u i   B -6 1 2 ,   u n   d i c t a t o r   t u r c   a  poruncit poporului său, sub pedeapsa cu moartea, să se îmbrace ca europenii

.

  Astronomul a mai făcut o demonstraţie, în 1920, îmbrăcat de astă dată într-un frac foarte elegant. Şi toată lumea,

acum, a fost de aceeaşi părere cu el.Dacă v-am povestit aceste amănunte cu privire la asteroidul B-612 şidacă v-am destăinuit numărul lui, am făcut-o din pricina oamenilor mari. O a m e n i l o r m a r i l e p l a c c i f r e l e . C â n d l e v o r b i ţ i d e s p r e u n n o u p r i e t e n , e i niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat

însemnate. Nu văîntreabă niciodată:„ C e s u n e t a r e g l a s u l l u i ? C e j o c u r i î i p l a c m a i m u l t ?  Face colecţie de fluturi?”

Ci întrebă:„Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câtekilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?”

N u m a i a t u n c i e i c r e d c ă î l c u n o s c . D a c ă l e s p u i o a m e n i l o r m a r i :„ A m v ă z u t o c a s ă f r u m o a s ă , d i n cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe

acoperiş...”einu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să lespui:

„Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci”

.„Ce frumoasă e!”

vor exclama atunci. 

Micul prinţ pe asteroidul B612Tot aşa, dacă le spui:

„Drept mărturie că micul prinţ a existat într-adevăr stă şi faptul că era o fiinţă încântătoare, că râdea şi că-şi dorea ooaie. Când cineva îşi doreşte o oaie, e o mărturie că există”

, ei vor ridicadin umeri şi vor socoti că nu eşti decât un copil! Dar dacă le spui:„Planetade pe care venea micul prinţ e asteroidul B612”

, atunci vă vor crede şi văvor lăsa în pace cu întrebările lor. Aşa sunt ei. Nu trebuie să le-o luaţi înnume de rău. Copiii se cuvine să fie foarte îngăduitori cu oamenii mari.Fireşte însă că nouă, celor care ştiu

ce-n-seamnă viaţa, puţin ne pasăde cifre! Mi-ar fi plăcut şi mie să încep această povestire în felul basmelor.Mi-ar fi plăcut să spun aşa:

„A fost odată un mic prinţ, care trăia pe o planetă doar cu puţin maimare decât el şi care simţea nevoia unui prieten...”

Astfel, acelora ce ştiu ce-nseamnă viaţa, totul le-ar fi apărut cu mult mai plin de adevăr.Căci mie nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în chip uşuratic. Omare amărăciune mă cuprinde în timp ce

povestesc aceste amintiri. Sunt şasea n i   d e   c â n d   p r i e t e n u l   m e u ,   l u â n d u -ş i   o a i a ,   a   p l e c a t .   D a c ă   î n c e r c   s ă - l zugrăvesc aici, e pentru că nu vreau să-l uit.  E lucru trist să uiţi un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Şi s-ar putea să ajung asemeni oamenilor mari,care nu se

mai gândesc decât la cifre. Aşa că iată încă un motiv pentru caremi-am cumpărat o cutie cu vopsele şi creioane. E greu, la vârsta mea, să teapuci de desenat, când niciodată n-ai mai încercat să desenezi

altceva înafara de un şarpe boa întreg şi de un şarpe boa spintecat, pe când aveai şaseani! Voi văuta, fireşte, să fac portretele cele mai asemănătoare cu putinţă. Nusunt însă tocmai sigur că voi izbuti. Câte un desen mai

treacă-meargă, una l t u l î n s ă n u m a i s e a m ă n ă d e f e l . M a i g r e ş e s c c â t e p u ţ i n ş i c â n d e v o r b a despre înălţime. Aici, micul prinţ e prea mare. Colo, prea mic. Şovăi, de asemenea, când ajung

la culoarea veşmintelor sale. Şi atunci bâjbâi când aşa,când altminteri, când mai bine, când mai rău. Voi mai greşi, apoi, în privinţaunor amănunte mai de seamă. Dar asta trebuie să mi-o iertaţi. Prietenul

meun u   d ă d e a   n i c i o d a t ă   e x p l i c a ţ i i .   C r e d e a ,   p o a t e ,   c ă - i   s e m ă n .   E u   î n s ă ,  d i n nefericire, nu sunt în stare să desluşesc oile prin scândura lăzilor. Poate suntîntrucâtva asemeni oamenilor mari.

Trebuie să fi îmbătrânit şi eu.V 

D e s c o p e r e a m   î n   f i e c a r e   z i   c â t e   c e v a   î n   l e g ă t u r ă   c u   p l a n e t a ,   c u  plecarea, cu călătoria lui. Lucrul acesta se petrecea încetul cu încetul, pe măsură ce-i scăpa întâmplător câte un gând. Aşa se face că, în cea de-a treiazi, am aflat de năpasta baobabilor.A fost tot datorită oii, căci deodată micul

prinţ m-a întrebat, cuprins  parcă de-o mare îndoială:- E-adevărat, nu-i aşa, că oile mănâncă arbuşti?- Da. E adevărat.- Aha! Îmi pare bine. Nu înţelegeam de ce era atât de important ca oile să mănânce arbuşti.Dar micul prinţ

adăugă:- Atunci înseamnă că mănâncă baobabi?I-am explicat micului prinţ că baobabii nu sunt arbuşti, ci nişte arboric â t b i s e r i c i l e d e m a r i ş i c ă , d a c ă a r l u a e l c h i a r ş i o î n t r e a g ă t u r m ă

d e elefanţi, turma asta nu i-ar putea veni de hac nici măcar unui singur baobab.Ideea cu turma de elefanţi îl făcu pe micul prinţ să râdă:- Ar trebui puşi unii peste alţii:Dar adăugă deîndată, cu înţelepciune:

 - Baobabii înainte de a creşte mari sunt şi ei mici.- Chiar aşa! Dar de ce vrei tu ca oile să mănânce puieţii de baobab?

Mi-a răspuns:„Păi dar! Vezi bine”

ca şi când ar fi fost vorba de unlucru foarte limpede. Şi a trebuit să-mi pun mintea la grea încercare, ca săaflu singur dezlegarea.Ş i ,   î n t r -

a d e v ă r ,   p e   p l a n e t a   m i c u l u i   p r i n ţ   s e   g ă s e a u ,   c a   p e   t o a t e   p l a n e t e l e , ş i i e r b u r i b u n e ş i i e r b u r i r e l e . P r i n u r m a r e , s e m i n ţ e b u n e , d e ierburi bune şi seminţe rele, de ierburi rele.

Numai că seminţele n-ai cum săle vezi. Ele dorm în tainiţa pământului, până când i se năzare câte uneia să set r e z e a s c ă . A t u n c i î n c e p e s ă s e î n t i n d ă ş i s c o a t e l a s o a r e , m a i î n t â i

c u sfiiciune, un firicel plin de farmec şi nevătămător. Dacă e vorba despre un fir de ridiche ori de trandafir, îl poţi lăsa să crească-n voia lui. Dar dacă-i vorba

despre o plantă rea, trebuie s-o smulgi numaidecât, chiar din clipa în care aid e s c o p e r i t -o .   O r ,   p e   p l a n e t a   m i c u l u i   p r i n ţ   s e   a f l a u   n i ş t e   s e m i n ţ e îngrozitoare...

seminţele de baobab. Pământul planetei era plin de ele. Iar deu n b a o b a b , d e c ă p r i n z i d e v e s t e p r e a t â r z i u , n u t e m a i p o ţ i d e s c o t o r o s i niciodată. Năpădeşte întreaga planetă. O străpunge cu

rădăcinile. Şi dacă planeta este prea mică, şi dacă baobabii sunt prea mulţi, o fac să sară-n aer.- E ceva ce ţine de disciplină, mi-a mărturisit mai târziu micul prinţ.După ce te-ai dichisit de dimineaţă, trebuie să dichiseşti cu grijă şi planeta.t r e b u i e s ă t e s t r ă d u i e ş t i s ă s m u l g i î n t o t d e a u n a b a o b a b i i , d e

î n d a t ă c e - i deosebeşti de tufele de trandafir, cu care se aseamănă mult, când sunt foartemici. E o treabă foarte plicticoasă, dar foarte uşoară.Şi, într-una din zile, m-a povăţuit să-mi dau silinţa şi să fac un desenfrumos, cu ajutorul

căruia lucrul acesta să le intre bine în cap copiilor de pemeleagurile mele.„Dacă vor călători cândva - îmi spunea el - s-ar putea să le fie de folos. Uneori, de laşi o treabă pentru mai târziu,

nu-i nici o pagubă.C â n d   e   î n s ă   v o r b a   d e   b a o b a b i ,   î n t o t d e a u n a   s e   î n t â m p l ă   o   g r o a z n i c ă  

nenorocire. Ştiam undeva o planetă locuită de un trândav. Nu luase seamala trei copăcei...”Iar eu, sub îndrumările micului prinţ, am desenat această planetă. Mieunuia, nu-mi prea place să fac pe moralistul.

Însă primejdia baobabilor e atâtde puţin cunoscută şi  neajunsurile care îl  pândesc pe acela ce s-ar rătăci peun asteroid sunt atât de mari, încât, de astă dată, mă abat de la tăcerea mea.Şi spun:

„Copii! Fiţi atenţi la baobabi!”Doar de aceea m-am trudit atâta cuacest desen, ca să le dau de veste prietenilor mei că-i paşte o

primejdie pel â n g ă c a r e t r e c d e m u l t ă v r e m e , c a ş i m i n e , f ă r ă s ă - ş i d e a s e a m a . P o v a ţ a merita atâta osteneală. Poate vă veţi pune întrebarea:

„Oare de ce în carteaasta nu se găsesc şi alte desene, la fel de măreţe, ca desenul cu baobabii?”R ă s p u n s u l e s t e f o a r t e s i m p l u : a m î n c e r c a t , d a r n - a m i z b u t i t . C â n d a m desenat

baobabii, am fost însufleţit de simţământul că nu e nici o clipă de  pierdut. Baobabii

VI O ! P r i n ţ m i c u ţ , d e s c o p e r e a m a ş a , p u ţ i n c â t e p u ţ i n , t a i n a m i c i i ş i însinguratei tale vieţi. Timp

îndelungat tu n-avuseseşi, ca să te desfeţi, decâtfarmecul apusurilor de soare. Un proaspăt amănunt, pe care l-am aflat în ceade-a patra zi, de dimineaţă, când mi-ai spus:

- Tare mult îmi plac apusurile soarelui. Haide să vedem un apus de soare...- Dar trebuie să aşteptăm...- Ce să aşteptăm?- Să aşteptăm ca soarele să apună.La început ai fost nedumerit, apoi ai râs de tine însuţi. Şi mi-ai spus:- Mereu mă cred la mine-acasă!Într-adevăr. Când în Statele Unite e amiază, soarele, cum prea bine seş t i e ,

a p u n e p e s t e F r a n ţ a . A r f i d e - a j u n s d a c - a i p u t e a s ă m e r g i p e n t r u u n singur minut în Franţa, ca să priveşti apusul soarelui. Din nefericire, Franţa-i  p r e a d e p a r t e . Î n s ă t u , p e a t â t d e m i c a t a p l a n e t ă

n - a v e a i d e c â t s ă - ţ i m u ţ i scaunul cu câţiva paşi mai încolo. Şi, ori de câte ori doreai, priveai apusulsoarelui...- Într-o zi, am văzut cum asfinţeşte soarele de patruzeci şi trei de ori!Şi ai adăugat, puţin după

aceea:- Ştii... când eşti trist, îţi place să priveşti apusul soarelui...- Erai deci atât de trist în ziua celor patruzeci şi trei de asfinţituri?Dar micul prinţ nu mi-a răspuns.

VII În cea de-a cincea zi, tot datorită oii, mi se dezvălui şi această taină din viaţa micului prinţ. Deodată,

fără nici o pregătire, mi-a pus o întrebare,rod al unor gânduri multă vreme frământate în tăcere:- O oaie, dacă mănâncă arbuştii, mănâncă şi florile?- O oaie mănâncă tot ce nimereşte.- Chiar şi florile cu spini?- Da. Chiar şi

florile cu spini.- Păi atunci, spinii la ce folosesc?N u ş t i a m . E r a m , î n c l i p a a c e e a , f o a r t e o c u p a t c u m o t o r u l m e u ,

m ă c ă z n e a m   c u   d e ş u r u b a t u l   u n u i   b u l o n   d i n   c a l e - a f a r ă   d e   î n ţ e p e n i t .  M ă cuprinsese îngrijorarea, căci pana se dovedea deosebit de gravă, iar apa de băut, împuţinându-se, mă făcea să

mă tem de tot ce poate fi mai rău.- Spinii, atunci, la ce folosesc?Micul prinţ, de vreme ce punea o întrebare, nu renunţa niciodată la ea. Necăjit din pricina bulonului, i-am spus şi eu ce mi-a trecut prin minte:- Spinii nu folosesc la nimic. Sunt curată răutate din partea florilor!- Vai!Însă, după o tăcere, mi-a strigat, cu un fel de duşmănie parcă:-

Nu te cred! Florile-s plăpânde. Sunt neştiutoare. Îşi fac şi ele curaj cum pot. Se cred grozave cu spinii lor... Nu i-am răspuns nimic. În clipa aceea, tocmai îmi spuneam:

„Dacă bulonul ăsta se mai încăpăţânează mult, îi dau una cu ciocanul, de sare cât-colo!”Micul prinţ din nou mă tulbură din gândurile mele:- Şi tu crezi că florile...- Ba deloc! Ba deloc! Nu cred nimic! Ţi-am spus ce mi-a trecut prinminte! Eu, unul, mă îndeletnicesc cu treburi serioase!El se uită

încremenit la mine:- Cu treburi serioase!M ă v e d e a a ş a , c u c i o c a n u l î n m â n ă ş i c u d e g e t e l e n e g r e d e u l e i , aplecat asupra unui lucru care lui i se părea foarte urât.- Vorbeşti întocmai ca oamenii mari!Cuvintele

acestea m-au făcut să mă ruşinez puţin. El însă, neîndurător,adăugă:- Toate le încurci... toate le amesteci!Era, într-adevăr, foarte supărat. Şuviţele-i de aur tremurau în vânt:- Ştiu undeva o planetă pe care se află un Domn

roşcovan. Care n-amirosit niciodată o floare. N-a privit niciodată o stea. N-a iubit pe nimeniniciodată. N-a făcut nimic altceva, niciodată, decât socoteli. Şi toată ziuaspune ca şi tine:

„Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!”şi nu mai poate de trufie. Acela însă nu e om, e o ciupercă!- O ce?- O ciupercă!Micul prinţ se făcuse palid de mânie.- De milioane de ani, florile-şi făuresc spini. Cu toate acestea, oile, dem i l i o a n e d e a n i , m ă n â n c ă

f l o r i l e . Ş i o a r e n u e l u c r u s e r i o s , c â n d v r e i s ă înţelegi de ce-şi dau ele atâta osteneală să-şi făurească nişte spini care nu lefolosesc la nimic? Nu e ea mai serioasă şi mai importantă decât socotelile unui

Domn gras şi roşcovan? Şi dacă ştiu o floare care-n lume n-are seamănşi care nu trăieşte-n altă parte decât numai pe planeta mea, şi dacă într-o  bună dimineaţă o

oaie mititică e în stare s-o nimicească, aşa, dintr-o lovitură,fără să-şi dea seama de ceea ce face, nici ăsta nu-i un lucru important?Se îmbujoră-n obraji, pe urmă spuse mai departe:- Când cineva a îndrăgit o floare cum numai una singură se află întrem i l i o a n e l e ş i m i l i o a n e l e d e s t e l e , l u c r u l a c e s t a e d e - a j u n s p e n t r u c a

e l ,  privindu-le, să fie fericit.„Floarea mea, îşi spune el, e undeva, acolo”

... Dar dacă oaia îi mănâncă floarea, pentru el e ca şi cum, dintr-o dată, toate steleles-ar stinge! Şi nici asta nu e important! N-a mai putut rosti nici un cuvânt. A izbucnit deodată în hohote de  plâns. Se aşternuse

noaptea. Eu îmi lăsasem sculele deoparte. Puţin îmi păsaacum de ciocan, de bulon, de sete şi de moarte. Pe o stea, pe o planetă, pe planeta mea, Pământul, se afla un prinţ micuţ care trebuia alinat! L-am luatîn braţe. L-

am legănat. Am vorbit cu el:- Floarea pe care tu ai îndrăgit-o nu-i în pericol... Am să-ţi desenez o botniţă pentru oaia ta... Florii am să-i desenez o armură... Am să... Nu prea ştiam ce să-i spun. Mă simţeam tare neîndemânatic. Nu

ştiamcum să-l împac, cum să-i mai intru în voie... Într-atât de tainic e tărâmul lacrimii.VIII 

A v e a m , î n   s c u r t ă v r e m e , s ă   c u n o s c a c e a s t ă   f l o a r e m a i î n a m ă n u n t . P e   p l a n e t a   m i c u l u i   p r i n ţ   c r e s c u s e r ă   d i n t o t d e a u n a   f l o r i   c a   t o a t e  

f l o r i l e , împodobite doar cu câte o singură cunună de petale, şi care se mulţumeau cufoarte puţin loc, şi care nu supărau pe nimeni. Răsăreau de dimineaţă, printreierburi, şi pe urmă, seara, se stingeau. Aceasta însă încolţise într-o bună zid i n t r - o s ă m â n ţ ă a d u s ă d e n u s e ş t i e u n d e , i a r m i c u l p r i n ţ l u a s e f o a r t e îndeaproape seama la creşterea mlădiţei celei noi, care nu se asemuia prinnimic cu celelalte mlădiţe. Se putea să fie un nou soi de baobab! Tulpiniţaînsă, la puţină vreme, se opri din creştere şi prinse a făuri o floare. Micul  prinţ, văzând bobocul uriaş ce se împlinea sub ochii lui, simţea că trebuie săse ivească dinlăuntru o minune de făptură; însă floarea, dornică a fi cât maifrumoasă, nu mai isprăvea, la adăpostul încăperii sale verzi, cu pregătirile. Îşi alegea culorile cu grijă. Se îmbrăca pe îndelete, potrivindu-şi petalele unacâte una. Nu voia să se înfăţişeze mototolită, ca macii. Nu voia să se aratedecât în deplina strălucire a frumuseţii sale. Ei, bine, da! era foarte cochetă!Găteala ei cea tainică ţinuse astfel zile şi zile de-a rândul. Şi iată că într-o  bună dimineaţă, chiar la răsăritul soarelui, se ivi şi dumneaei.Şi tocmai ea, care atât de migălos trudise, căscă şi zise:- Vai! Abia m-am trezit... Te rog să mă ierţi... N-am apucat nici să mă pieptăn...Micul prinţ atunci nu-şi mai putu stăpâni admiraţia:- Cât eşti de frumoasă!- Nu-i aşa? îi răspunse cu gingăşie floarea. Şi m-am născut o dată cu soarele...Micul prinţ descoperi că floarea aceasta nu prea ştia ce-i modestia, însă era atât de tulburătoare!- Mi se pare că e ora micului dejun - adăugase ea numaidecât - de-ai avea bunătatea să te gândeşti şi la mine...Şi micul prinţ, fâstâcit, ducându-se în căutarea unei stropitori cu apă  proaspătă, ospătase floarea.

 A s t f e l a j u n s e s e e a s ă - l c h i n u i a s c ă , î n c u r â n d , c u v a n i t a t e a e i n i ţ e l  bănuitoare. Aşa, de pildă,

într-o zi, pe când îi vorbea despre cei patru spini aisăi, îi spusese micului prinţ:- N-au decât să poftească tigrii cu ghearele lor!- Pe planeta mea nu se află tigri - o corectase micul prinţ - şi-apoi, tigrii nu mănâncă iarbă.-

Eu nu sunt o iarbă - răspunsese cu gingăşie floarea.- Te rog să mă ierţi...- Nu mi-e deloc frică de tigri, dar mi-e groază de curent. N-ai aveacumva un paravan?

„Groază de curent... nici o pricopseală pentru o plantă - îşi zise micul  prinţ. Floarea asta e tare sucită...”- S ă m ă a c o p e r i , s e a r a , c u u n c l o p o t d e s t i c l ă . E f o a r t e f r i g a i c i l a dumneata. Eşti rău aşezat. Acolo, de unde vin eu...Aici însă se oprise. Ea venise din sămânţă. Nu avea de unde să ştie cum e pe alte

tărâmuri.Ruşinată că se dăduse de gol cu o minciună urzită atât de stângaci, tuşise de câteva ori, ca să arunce vina asupra micului prinţ:- Şi paravanul...?- M-aş fi dus să-l caut, dar vorbeai cu mine!Ş i - a t u n c i

f l o a r e a î ş i î n t e ţ i s e t u s e a p e n t r u c a e l s ă s e s i m t ă t o t u ş i cuprins de remuşcări.Astfel micul prinţ, în ciuda bunăvoinţei şi a iubirii sale, îşi pierduse c u r â n d î n c r e d e r e a î n e a . P u s e s e p r e ţ p e n i ş t e v o r b e f ă r ă î n s e m n ă t a t e ş i ajunsese foarte nefericit.- Nu trebuia să-mi pun mintea cu ea - mi-a mărturisit el într-o zi. Nutrebuie să-ţi pui niciodată mintea cu florile. Trebuie doar să le priveşti şi săle miroşi.

Floarea mea înmiresma planeta, însă eu n-am ştiut să mă bucur delucrul acesta. Povestea aceea cu ghearele, care m-a necăjit atât de mult, ar fitrebuit să mă înduioşeze...Mi-a mai mărturisit:- N-am fost în stare să pricep nimic! Trebuia

să o judec după fapte, nudupă vorbe. Mireasma ei mă îmbăta şi mă însenina. N-ar fi trebuit să fug dea c a s ă n i c i o d a t ă ! T r e b u i a c a d i n c o l o d e b i e t e l e e i ş i r e t i c l u r i , s ă - i g h i c e s c duioşia. Florile sunt

atât de ciudate, dar eram prea mic ca să ştiu cum s-o iubesc. IX

Cred că micul prinţ, când a fugit de-acasă, s-a slujit de pribegirea unor  păsări călătoare. În dimineaţa plecării, a făcut o mare rânduială pe planetă. Acurăţat cu grijă hornurile vulcanilor activi. Avea doi vulcani activi. Numai buni pentru a-şi încălzi gustarea de dimineaţă. Mai avea şi un vulcan stins. Î n s ă , d u p ă c u m s p u n e a

e l :„ N u s e ş t i e n i c i o d a t ă ! ”

A ş a î n c â t a c u r ă ţ a t deopotrivă şi vulcanul stins. Vulcanii, dacă sunt bine curăţaţi, ard domol şiliniştit, fără erupţii. Erupţiile vulcanice sunt ca focurile care răbufnesc pe h o r n . D e b u n ă s e a m ă , n o i ,

c e i d e p e P ă m â n t , s u n t e m m u l t p r e a m ă r u n ţ i   p e n t r u a n e c u r ă ţ a v u l c a n i i . D e a c e e a n e ş i p r i c i n u i e s c o m u l ţ i m e d e neajunsuri.

 A curăţat cu grijă hornurile vulcanilor activiMicul prinţ, cuprins de o uşoară tristeţe, smulse apoi şi ultimii puieţid e b a o b a b . D e o a r e c e c r e d e a c ă n u s e v a î n t o a r c e n i c i o d a t ă . T o a t e a c e l e treburi obişnuite i se părură însă, în dimineaţa aceea, nespus de dragi. Iar pecând stropea, pentru cea din urmă oară, floarea, şi se pregătea să o pună la adăpost sub clopotu-i de sticlă, se pomeni că-i vine-a plânge.- Rămâi cu bine, îi spuse florii.Ea însă nu-i răspunse.- Rămâi cu

bine, spuse el din nou.Floarea tuşi, dar nu din pricina răcelii.- Am fost o proastă, îi zise ea în cele din urmă. Îţi cer iertare. Caută săfii fericit.M i c u l   p r i n ţ   s e   m i r ă   c ă   n u -

l   m a i   d o j e n e ş t e .   R ă m a s e   l o c u l u i , descumpănit, cu clopotul de sticlă în mână. Nu ştia ce să mai creadă despreaceastă blândeţe.

- Ei bine, da, te iubesc, zise floarea. N-ai bănuit nimic, din vina mea.Dar n-are nici o importanţă. Şi tu ai fost la fel de prost ca şi mine. Caută săfii fericit ... Lasă clopotul de sticlă-n pace. Nu mai am nevoie de el.- Bine, dar vântul ...-

N u s u n t c h i a r a t â t d e r ă c i t ă . . . A e r u l p r o a s p ă t a l n o p ţ i i a r e s ă - m i  priască. Doar sunt o floare ...- Bine, dar fiarele ...- Trebuie totuşi să rabd vreo două-trei omizi, dacă vreau să aflu cumarată fluturii. Pare-se c-ar fi ceva nespus de frumos. Altminteri, cine să maitreacă pe la mine? Tu o să fii departe ... Cât despre

fiare, nu mă tem deloc.Am ghearele mele. Şi-i arătă, cu nevinovăţie, cei patru spini ai săi. Apoiadăugă:- Şi n-o mai lungi atâta, e enervant! Te-ai hotărât să pleci. Pleacă!Deoarece nu voia ca el s-o vadă

plângând, atât era de mândră floarea...Cred că micul prinţ, când a fugit de-acasă, s-a slujit de pribegirea unor   păsări călătoare.

 X Se afla prin părţile asteroizilor 325, 326, 327, 328, 329 şi 330. Aşa î n c â t s e a p u c ă s ă - i

v i z i t e z e , c a s ă - ş i c a u t e d e l u c r u p e - a c o l o ş i c a s ă s e instruiască.P e c e l d i n t â i a s t e r o i d t r ă i a u n r e g e . R e g e l e ş e d e a , î n v e ş m â n t a t î n  purpură şi în hermină, pe un tron lipsit de orice podoabă,

dar în acelaşi timpmăreţ. 

- A! Iată un supus! strigă regele când îl zări pe micul prinţ.Şi micul prinţ se întrebă:- Cum poate oare să mă recunoască, de vreme ce niciodată nu m-a maivăzut?Dar nu ştia că lumea, pentru regi, e un lucru foarte

simplu. Oameniisunt, toţi, nişte supuşi.- Vino mai aproape, să te văd mai bine, îi spuse regele, deosebit demândru că e rege pentru cineva.M i c u l p r i n ţ c ă u t ă c u p r i v i r e a u n l o c , c a s ă s e a ş e z e , d a r f a l n i c a hlamidă de hermină încurca întreaga planetă. Rămase de aceea în picioare şi,obosit cum era, începu să caşte.- Datina la curte nu îngăduie să caşti când e regele de faţă, îi spuse monarhul. Nu-ţi

dau voie să caşti.- Nu mă pot opri, răspunse micul prinţ, fâstâcit. Viu de la drum lung şisunt nedormit...- Dacă e aşa, zise regele, îţi poruncesc să caşti! De ani de zile n-am mai văzut pe nimeni căscând. Căscatul e o

raritate pentru mine. Haide! Maicască. E o poruncă.- Mi-e ruşine... nu mai pot... rosti micul prinţ roşind.- Hm! Hm! făcu regele. Dacă e aşa, îţi... îţi poruncesc ba să caşti, ba să...Se cam bâlbâia şi părea jignit.

Căci regele ţinea cu străşnicie ca nimeni să nu-i încalce autoritatea.  N u   î n g ă d u i a   n e s u p u n e r e a .   E r a   u n   m o n a r h   a b s o l u t .   F i i n d   î n s ă  

f o a r t e cumsecade, nu dădea decât porunci chibzuite.„ D a c ă i - a ş p o r u n c i , a v e a o b i c e i u l s ă s p u n ă , d a c ă e u i - a ş p o r u n c i unui general să se prefacă

într-o pasăre de mare, şi dacă generalul nu s-ar  supune, n-ar fi vina generalului. Ar fi vina mea.”- Aş putea să mă aşez? căută să afle, cu sfială, micul

prinţ.Î ţ i   p o r u n c e s c   s ă   t e   a ş e z i !   r ă s p u n s e   r e g e l e ,   t r ă g â n d   c u   m ă r e ţ i e   o  pulpană a hlamidei sale de hermină.Micul prinţ avea însă o nedumerire. Planeta era mică de tot. Atunci,  peste cine

domnea regele?- Măria ta, zise el. Cer iertare că întreb...- Îţi poruncesc să întrebi! se grăbi să spună regele.- Măria

ta... peste cine domneşti?- Peste tot, răspunse regele cu aerul cel mai firesc.- Peste tot?R e g e l e , c u u n s e m n u ş o r , î i a r ă t ă p l a n e t a l u i , c e l e l a l t e p l a n e t e ş i stelele.- Peste toate astea? zise micul prinţ.- Peste toate

astea! răspunse regele.Căci nu era numai un monarh absolut, ci şi un monarh universal.- Şi stelele te-ascultă?- De bună seamă, zise regele. Numaidecât m-ascultă. Căci nu îngădui nesupunerea.Asemenea atotputernicie îl minună pe micul prinţ. Dacă el ar fi avut-o, ar fi putut să privească, nu doar patruzeci şi patru, ci şaptezeci şi două, sauchiar o sută, sau chiar douăsute de apusuri de soare într-o singură zi, fără am a i f i n e v o i e s ă m u t e s c a u n u l d i n

l o c ! Ş i f i i n d c ă l a a m i n t i r e a m i c i i l u i  planete părăsite îl cam încerca tristeţea, cuteză a-i cere regelui să-i facă unhatâr:-   A ş   v r e a   s ă   v ă d   u n   a s f i n ţ i t   d e   s o a r e . . .   F ă -

m i   a c e a s t ă   p l ă c e r e . . . Porunceşte soarelui să asfinţească...- D a c ă e u i - a ş p o r u n c i u n u i g e n e r a l s ă z b o a r e d i n f l o a r e î n f l o a r e , asemeni unui fluture, ori să scrie o tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre demare, şi dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vină? El saueu?- Măria ta, zise cu hotărâre micul prinţ.- Întocmai. Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare săd e a , s p u s e m a i d e p a r t e r e g e l e . A u t o r i t a t e a s e b i z u i e , î n a i n t e d e o r i c e , p e r a ţ i u n e . D a c ă - i p o r u n c e ş t i p o p o r u l u i t ă u s ă

s e a z v â r l e î n m a r e , e l s e v a

 r ă z v r ă t i . A m d r e p t u l d e a c e r e s u p u n e r e , p e n t r u c ă p o r u n c i l e m e l e s u n t înţelepte.- Şi

asfinţitul meu de soare? îi aminti micul prinţ care, atunci când  punea o întrebare, nu uita niciodată de ea.-   V e i   a v e a   ş i - u n   a s f i n ţ i t   d e   s o a r e .   V o i   d a   a c e a s t ă   p o r u n c ă .   D a r   c u n o s c â n d

l e g i l e o c â r m u i r i i , v o i a ş t e p t a p â n ă c â n d î m p r e j u r ă r i l e v o r f i  prielnice.- Şi asta cam când va fi? vru să afle micul prinţ.- Hm! Hm! răspunse regele, care începu să caute într-un calendar gros.H m ! V a f i p e

l a . . . p e l a . . . v a f i a s t ă - s e a r ă , p e l a o r a ş a p t e ş i p a t r u z e c i d e minute! Şi vei vedea cât sunt de ascultat.Micul prinţ începu să caşte. Îi părea rău după apusul de soare. Şi apoi,locul era cam plictisitor.- Nu mai am

nici o treabă pe-aici, îi spuse regelui. Am să plec mai departe!- Nu pleca, zise regele, care era nespus de mândru să aibă un supus.  Nu pleca, te fac ministru!- Ce fel de ministru?- De... justiţie!- Dar n-am

pe cine judeca aici!- Nu se ştie, zise regele. Încă nu mi-am străbătut regatul tot. Sunt tare bătrân, loc pentru caleaşcă n-am şi ostenesc dacă umblu pe jos.- Ei! Dar am văzut chiar eu, zise micul prinţ aplecându-se, ca să maiarunce o privire de partea cealaltă a planetei. Nici acolo nu e nimeni...- Te vei judeca, atunci, pe tine însuţi, spuse regele. E lucrul cel maigreu. A te judeca pe tine însuţi e mult mai greu decât a-l judeca pe altul.D a c ă a j u n g i s ă t e j u d e c i c u m t r e b u i e , î n s e a m n ă c ă e ş t i c u - a d e v ă r a t

u n înţelept.- Eu, zise micul prinţ, aş putea să mă judec pe mine însumi oriunde m-aş afla. Nu-i nevoie să rămân aici.- Hm! Hm! făcu regele, cred că pe planeta mea se află pe undeva un guzgan bătrân. Îl aud noaptea. Ai putea să-l judeci pe acest guzgan bătrân. Îlvei condamna din când în când la moarte. Astfel, viaţa lui va atârna de

felulî n c a r e v e i î m p ă r ţ i d r e p t a t e a . S ă - l g r a ţ i e z i î n s ă d e f i e c a r e d a t ă , c a s ă - l a i mereu. Nu e decât unul.Î n s ă   m i c u l   p r i n ţ ,   î n c h i n d   c u   p r e g ă t i r i l e   d e   p l e c a r e ,   n u   v o i a   s ă -

l mâhnească defel pe bătrânul monarh:- D a c ă m ă r i a t a a r d o r i s ă m ă s u p u n n u m a i d e c â t , m i - a r p u t e a d a o  poruncă înţeleaptă. Mi-ar porunci, de pildă, să plec într-un minut. Mi se parecă împrejurările sunt

prielnice...

Cum regele nu-i dădu nici un răspuns, mai întâi micul şovăi, apoi, cuun oftat, porni la drum.- Te fac ambasadorul meu! Se grăbi atunci să strige regele. Era plin demăreţie şi de autoritate.

„Ciudaţi mai sunt oamenii mari!”îşi spuse micul prinţ, continuându-şi călătoria.

 XI Pe cea de-a doua planetă trăia un vanitos.- Aha! Aha! Iată că vine un admirator! strigă de departe vanitosul, deîndată ce-l zări pe micul prinţ.Căci, pentru vanitoşi, oamenii ceilalţi nu sunt decât nişte admiratori.- Bună ziua, zise micul prinţ. Nostimă pălărie mai aveţi!- Pentru salut, răspunse vanitosul. Salut cu ea când sunt aclamat. Dinnefericire, pe

aici nu trece nimeni niciodată.- Da? făcu micul prinţ, care nu înţelegea.- Loveşte-ţi palmele una de alta, îl sfătui atunci vanitosul.

Micul prinţ îşi lovi palmele vanitosul salută cu modestie, ridicându-şi pălăria.„E mai cu haz aici decât la rege”

, îşi zise micul prinţ. Şi iarăşi începus ă -ş i   l o v e a s c ă   p a l m e l e   u n a   d e   a l t a . . .   V a n i t o s u l   î n c e p u   ş i   e l   s ă   s a l u t e , ridicându-şi pălăria.După ce trecură astfel cinci minute, pe micul prinţ îl obosi monotonia jocului.- Şi, pentru ca pălăria să cadă jos, întrebă el, ce-ar fi de făcut?Vanitosul însă nu-l auzi. Vanitoşii nu aud niciodată decât laudele.- Mă admiri într-adevăr atât de

mult? îl întrebă el pe micul prinţ.- Ce înseamnă

„a admira”?- A admira înseamnă a recunoaşte că eu sunt omul cel mai frumos, celmai bine îmbrăcat, cel mai bogat şi cel mai inteligent de pe planetă.- Dar tu eşti singur pe planeta ta!- Fă-mi această plăcere. Admiră-mă totuşi!- Te admir, zise

micul prinţ ridicând uşor din umeri, dar la ce-ţi poatefolosi lucrul acesrta?Şi micul prinţ plecă.„Oamenii mari, de bună seamă, sunt tare ciudaţi”

, î ş i s p u s e e l c u nevinovăţie, continuându-şi călătoria. XII 

Pe planeta următoare trăia un beţiv. Vizita fu aici foarte scurtă, însă eaîl cufundă pe micul prinţ într-o adâncă amărăciune.

- Ce faci acolo? îi spuse beţivului, pe care îl găsi şezând tăcut în faţa unei grămezi de sticle goale şi a unei grămezi de sticle pline.- Beau, răspunse beţivul cu un aer jalnic.- Şi de ce bei? îl întrebă micul prinţ.- Ca să uit, răspunse beţivul.- Ce să uiţi? îl cercetă micul prinţ, căruia i se şi făcuse milă de el.- Ca să uit că mi-e ruşine,

mărturisi beţivul, lăsându-şi capul în jos.- Ş i d e c e s ă - ţ i f i e r u ş i n e ? î n t r e b ă m i c u l p r i n ţ , d o r i n d s ă - i v i n ă î n ajutor.- Ruşine că beau, încheie beţivul, care se ferecă pentru totdeauna în tăcerea lui.Şi

micul prinţ plecă, năucit.„Oamenii mari, de bună seamă, sunt foarte ciudaţi”

, î ş i s p u s e e l , continuându-şi călătoria. XIII 

Cea de-a patra planetă era locuită de un businessman. Omul acesta eraatât de ocupat, încât nici nu-şi înălţă capul când sosi micul prinţ.- Bună ziua, spuse micul prinţ. Vi s-a stins ţigara.- Trei cu doi fac cinci. Cinci şi cu şapte, doisprezece. Doisprezece şicu trei, cincisprezece. Bună ziua. Cincisprezece şi cu şapte, douăzeci şi

doi.Douăzeci şi doi şi cu şase, douăzeci şi opt. N-am timp s-o aprind. Douăzecişi şase şi cu cinci, treizeci şi unu. Uff! Face, deci, cinci sute unu milioane, şase sute douăzeci şi două de mii, şapte sute treizeci şi una.

 - Cinci sute de milioane de ce?- Hai? Tot aicea eşti? Cinci sute de milioane... nu mai ştiu... Am atâtatreabă! Eu sunt un om serios, nu mă ţin de baliverne! Doi şi cu cinci, şapte...- Cinci sute de milioane de ce? stărui micul prinţ, care în viaţa lui nurenunţase la o întrebare, de vreme ce-o pusese.Businessmanul îşi înălţă capul:- În cincizeci şi patru de ani, de când trăiesc pe planeta aceasta, n-amfost deranjat decat în trei rânduri. Prima oară, acum douăzeci

şi doi de ani,c â n d   a   p i c a t ,   D u m n e z e u   ş t i e   d e   u n d e ,   u n   c ă r ă b u ş .   F ă c e a   u n  

z g o m o t î n g r o z i t o r . Ş i a m g r e ş i t d e p a t r u o r i l a o a d u n a r e . A d o u a o a r ă , a c u m unsprezece ani, din pricina unei crize de reumatism. Eu nu fac mişcare. Nua m t i m p d e h o i n ă r e a l ă .

S u n t u n o m s e r i o s ! A t r e i a o a r ă . . . i a c ă - t - o ! C u m ziceam, cinci sute unu milioane...- Milioane de ce?Businessmanul înţelese că nu era nici o speranţă să fie lăsat în pace:- Milioane de lucruri din celea mărunte, care se văd câteodată pe cer.- Muşte?- Ba nu, mărunte şi care strălucesc.- Albine?- Ba nu. Mărunte, aurii şi care-i fac pe alde

pierde-vară să viseze. Euînsă sunt un om serios! Nu mai am timp să mă pierd în visări.- Aha! Stele?- Chiar aşa. Stele.