Povestea Micului Prinț

(repovestită foarte pe scurt)

•A fost odată un prinț de mărimea unui băiețel care își ducea viața singur pe o

planetă destul de mică, undeva departe de

Pământ. Pe planeta sa își îndeplinea cu răspundere

îndatorile sale, fiind un bun gospodar, care avea mare grijă de echilibrul acesteia.

• Poate și-ar fi trăit liniștit viața acolo, neștiut de noi pământenii, dacă pe planeta lui nu ar fi răsărit o

minunată floare. Ea a trezit în Micul Prinț nu numai sentimente de încântare, admirație și de bucurie, dar și unele sentimente de confuzie ori chiar de derută totală. Punând preț prea mare pe unele dintre vorbele florii, neștiind cum să privească dincolo de ele, ajunsese nefericit. Astfel, interacțiunea cu floarea i-a oferit

șansa de a se întâlni cu propriile sale limite în ceea ce privește stabilirea de relații ori cunoașterea ființelor

care au voință proprie.

Văzînd că propria planetă îi oferă resurse limitate pentru a învăța

aceste lucruri, Micul Prinț, ca un adevărat Făt Frumos, părăsește

confortul pe care îl avea acasă și în obișnuințele lui și pleacă în lume

ca să învețe.

Pe drumul către Pămînt a vizitat diverse planete cu oameni singuri și a fost chiar în pericol de a fi rețiut pe unele dintre

ele. Și-a păstrat libertatea în ciuda faptului că un împărat înțelept dorea să îl

facă ministru al justiției cu o primă responsabilitate interesantă, aceea de a

se judeca pe sine însuși. Nu voi să rămână nici pentru funcția de

ambasador.

Pe următoarea planetă a părăsit-o pentru a nu intra în jocul încântării de sine pe care i-l propunea vanitosul. Un om care obișnuia să bea prea mult de pe a treia planetă, care l-a întristat pe Micul Prinț,

deoarece l-a văzut prins în capcana autoreproșurilor, a plăcerilor și a

bucuriilor mărunte de unul singur.

• Pe planeta a patra un om de afaceri se pretindea stăpânul a toate stelele.

Lucrurile simple și la îndemână i s-au părut mai interesante și mai importante Micului Prinț, astfel că plecă și de aici

cu concluzia că oamenii mari sunt destul de ciudați.

Pe planeta a cincea întâlni un om care era prins de reguli și

angajamente, care aprindea și stingea un felinar în fiecare minut, din cauza rotației tot mai rapide a planetei mici pe care era. În ciuda

faptului că părea cel mai puțin adaptat, micului prinț îi plăcu cel mai mult deoarece dintre toți pe

care îi întâlnise era singurul care se îngrijea de altceva decât de sine

însuși.

Pe a șasea planetă trăia un savant care scria multe cărți. Părea să le știe pe toate dar nu știa

nici ce era pe planeta sa. El dorea să îl facă exploratorul său, deoarece părea demn de

încredere. Aici prințul a avut primul regret că a părăsit floarea sa când a aflat faptul că lucrurile

efemere, precum frumusețea florilor, nu sunt considerate demne de a fi trecute în cărțile de știință. Dar a primit aici și numele planetei pe

care ar putea învăța ceea ce dorea să știe - Pământul.

Pe Pământ profesorul de la care a învățat despre relații și despre legăturile dintre cei care se

iubesc a fost o vulpe. Secretul lor nu poate fi dezvăluit în câteva cuvinte. Trebuie

experimentate și abordate cu înțelepciune. De la ea a învățat să privească oamenii cu ochii

inimii, adică cu întreaga ființă, să recunoască și să se bucure de unicitatea florii sale deși sunt

mii pe lume asemănătoare cu ea.

N-am fi aflat povestea lui dacă în scurta sa prezență pe Pământ nu ar fi întâlnit un aviator naufragiat în

deșert, care nu a uitat ce înseamnă să fii copil și care nu se simția nici el prea bine între adulții de tipul

celor pe care i-a văzut Micul Prinț. Aviatorul a fost și martorul plecării spre casă a micului prinț, care a

fost nevoit să-și lase trupul aici, fiind prea greu pentru a fi transportat așa departe. Cerul a devenit astfel mai frumos pentru aviator deoarece de pe o

planetă necunoscută râsul drăgălaș al Micului Prinț pare să se audă când privește stelele.