Despre nationalism si multiculturalism Un articol de BOGDAN DUCA

Cultura politica | Niciun comentariu | NR. 318 din 14-April-2011

Am ajuns de prea multe ori sa ne temem de termenul nationalism. E drept, nu mai este un termen politically correct de ceva vreme. La fel, primeste o incarcatura istorica negativa, meritata sau nu, din pricina memoriei inca vii a extremismului de dreapta si a national-comunismului. Nu are rost sa intram aici intr-o discutie despre ct de de dreapta a fost extremismul de dreapta si despre ct de nationalist a fost comunismul din anumite etape ale sale. De aceea le acceptam in aceasta discutie ca un dat. Asa cum nu discutam aici nici despre tipurile de natiune.Instinctul national si Europa natiunilor Uniunea Europeana nu considera fireasca ideea de natiune pentru ca ea se ridica, natural, contra acestui proiect politic (de minima eficienta economica). Europa Uniunii refuza sa se mai gndeasca istoric si incearca sa se construiasca ideologic, visnd la o unitate pe care istoria i-a negat-o dintotdeauna batrnului continent. Dar Uniunea Europeana nu este Europa, continent al natiunilor, cu toate pacatele si virtutile lor. Iar aceste natiuni au o identitate culturala si civilizationala prea bine conturata pentru a putea sa fie sterse de pe fata pamntului de foarte voluminoasa, de altfel, legislatie comunitara. In fapt, toate statele Europei, inainte de a fi state membre ale UE sau ale Consiliului Europei (organismul largit care cuprinde toata Europa geografica), sunt proiecte nationale, conturate doar pe ideea nationala. Dupa disparitia Iugoslaviei, ultimul stat multinational din Europa, destramat tot din instinct national, continentul european a devenit, ca niciodata, o Europa a natiunilor, in care toate natiunile si-au atins, la un nivel satisfacator, obiectivul politic, acela de a avea un stat al lor, care sa le exprime si sa le protejeze identitatea.Utopia multiculturala Acum se ridica o mare problema, legata de proiectul ideologic (din punctul meu de vedere utopic) al unei Uniuni Europene care sa dizolve natiunile intr-o ciorba multiculturala. Aceasta utopie se fundamenteaza pe increderea in teoria relativismului cultural, care fundamenteaza multiculturalismul. Respectiva teorie ne arata ca nu exista de fapt civilizatii si culturi mai puternice sau mai slabe, ci doar civilizatii mai agresive sau mai putin agresive. Multiculturalismul ar avea rolul de a impiedica civilizatiile cotate ca agresive sa asimileze civilizatiile catalogate ca fiind pasnice. Un astfel de proiect exclude, de la bun inceput, ideea de nationalism, ideea de patriotism, raportarea sentimentala fata de istoria nationala. Propune un pachet de valori slabe (si la propriu, dar si in sensul oferit de Vattimo), capabile astfel sa fie acceptate de catre toata lumea. La fel, acest proiect presupune dresajul natiunilor catalogate ca fiind agresive, in sensul imblnzirii lor. Si de aici avem corectitudinea politica, rescrierea istoriei din perspectiva invinsilor si cu scopul culpabilizarii invingatorilor, ingradirea, slabirea si subordonarea institutiilor conservatoare (biserica, familie si scoala), principalele surse ale formarii identitare si ale educarii instinctului national. Multiculturalismul s-a dovedit a fi un esec. Aceasta pentru ca teoria relativismului cultural este una falsa. Pe rnd, SUA (dupa 11 septembrie), Australia, Marea Britanie, Germania, Olanda, Franta au anuntat esecul multiculturalismului. Papa Benedict al XVI-lea si-a inceput pontificatul denuntnd dictatura relativismului. In toata Europa, partidele de dreapta, cu discurs national, uneori radical (precum coalitia de guvernare din Ungaria) tind sa preia puterea, reafirmnd o platforma patriotica, identitara. E drept, nici ONU si numeroasele sale agentii, nici UE, nici Consiliul Europei nu prea par sa tina cont de esecul multiculturalismului, continund sa sustina un discurs relativist, in ciuda evidentelor. Esecul multiculturalismului are insa drept cauza nu triumful natiunilor, ci firescul existentei lor in lume. Identitatea nationala, ne place sau nu, este mai fireasca, mai proprie omului, dect o identitate ideologica. Suntem romni, evrei, francezi, italieni sau maghiari prin nastere, confesiune, apartenenta la un pamnt si invocarea unei istorii proprii noua.Minoritarii Inhibarea discursului national nu ne ajuta nici pe noi, nici pe ceilalti. Da, desigur, relativistii ne vor spune ca doar tocindu-ne instinctul patriotic vom aduce pacea si armonia intre popoare, insa chiar multiculturalismul contine in sine si smburele esecului sau. Sa luam doua exemple, amndoua, cu o specificitate aparte: comunitatile de imigranti musulmani din Marea Britanie si minoritatea maghiara din Romnia. In ambele cazuri s-a aplicat logica multiculturalista. In cazul Marii Britanii, populatia majoritara a fost educata in spiritul unui sentiment de vinovatie responsabila fata de populatiile oprimate in timpul imperiului colonial britanic, in logica respectului multicultural fata de orice forma de alteritate si, desigur, in spiritul unei corectitudini politice menite sa anuleze orice complex de superioritate fata de non-europeni (caci fata de ceilalti europeni britanicilor le este inca permis sa aiba asemenea complexe). Minoritarii in schimb au parte de toate avantajele. Cnd biserici anglicane sunt inchise, se deschid si se construiesc noi moschei. Cnd dreptul canonic isi pierde chiar si semnificatia morala, voci cu autoritate (inclusiv cea a primatului Angliei) sustin aplicarea shariei. In timp ce familia traditionala britanica este acuzata de homofobie, intoleranta musulmana fata de homosexuali este trecuta la capitolul specific cultural. Si tot asa Consecintele? Comunitatile musulmane, tot mai numeroase, tot mai puternice, tot mai vocale, tind sa devina stat in stat. A tine discursuri antioccidentale, anticrestine si antisemite este o forma politica de manifestare tolerata pentru musulmani, in timp ce orice voce majoritara filooccidentala si filocrestina este taxata ca fiind fascista. In Romnia, comunitatea maghiara, ca si celelalte minoritati nationale (numite astfel pentru ca sunt pe teritoriul Romniei de la 1 decembrie 1918), beneficiaza de cea mai propice legislatie din toata Europa (numai Croatia ne mai egaleaza), avnd reprezentare asigurata in Parlament. Exista un numar impresionant de drepturi care garanteaza comunitatii maghiare o autonomie culturala reala: inscriptii bilingve, documente oficiale bilingve, invatamnt de toate gradele in limba maghiara, autonomia deplina a cultelor religioase nationale maghiare si absolut nicio ingradire pentru afirmarea propriei identitati. Mai mult, Romnia este una dintre putinele tari din Europa in care partidele extremiste au fost indepartate din Parlament, toate fortele politice parlamentare fiind, la un moment sau altul, partenere ale UDMR. Consecintele? Comunitatea romneasca din tinutul secuiesc este supusa unei presiuni continue (aduc aminte de cazul mnastirii greco-catolice de la Odorheiu-Secuiesc), cetatenii romni care nu sunt de etnie maghiara fiind obligati de facto sa cunoasca limba maghiara pentru a putea sa obtina un loc de munca in aparatul de stat din judetele Covasna si Harghita. Mai mult, discursul revizionist maghiar, pretentia obtinerii autonomiei teritoriale pe criterii etnice a regiunii locuite de secui, memoria Ungariei mari (ale carei harti se gasesc mai peste tot in regiune) sunt cultivate in ciuda caracterului lor antiromnesc. Situatia devine si mai uluitoare atunci cnd, in fata unor declaratii revizioniste ale unor inalti demnitari maghiari (vicepremierul, presedintele Adunarii Nationale si sotia ambasadorului Ungariei la Bucuresti, mandatata sa citeasca mesajul premierului ungar), reactia de protest a unor parlamentari romni este taxata ca extremista. Discursul patriotic, atta timp ct apara demnitatea si integritatea unei tari si a unui popor, nu are cum sa fie unul extremist.