Despre educaţie şi instrucţie în

„Patrium Carmen”

1

George Breazul, pe numele real Gheorghe N. Georgescu-Breazul (n. 14

septembrie 1887, Amărăştii de Jos, judeţul Dolj - d. 3 august 1961, Bucureşti) a fost un

muzicolog şi folclorist român. Dar nu numai atât. Profesor de muzică, inspector general

al Învăţământului muzical secundar, profesor de estetică, acustică, pedagogie şi

psihologie muzicală la Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti- sunt câteva dintre

funcţiile didactice ocupate. În domeniul muzicologiei conduce revista Melos din

Bucureşti, are contribuţii la conducerea revistei Muzica din Timişoara; publică studii,

articole, culege şi valorifică folclorul românesc; este distins cu Premiul Academiei

Române pentru întreaga activitate. Se poate spune cu certitudine că Breazul este creatorul

istoriografiei şi muzicologiei româneşti moderne1.

Scopul în cariera sa de muzician, după cum el însuşi afirma, a fost acela de

ridicarea prestigiului artei muzicale în cultura românească: „ am încercat să prezint

specialiatea mea în lumina proprie valorii culturale pe care o reprezintă muzica,

străduindu-mă să integrez faptul muzical în ambianţa sa firească umană, socială şi

psihologică din care provine şi în care este menită a-şi duce existenţa”2.

În lucrarea sa, “Patrium Carmen”, George Breazul propune o nouă metodică de

predare, şi redă muzicii un nou înţeles, acela de artă. „Mai presus de orice, vrem ca

muzica să contribuie la reintegrarea copilărimii în fiinţa sufletească istorică a obştei, în

spiritualitatea, credinţele, obiceiurile, datinile, în mit [...]. Muzica şi educaţia prin ea

trebuie să contribuie la desăvârşirea vieţii sufleteşti a copilului român, spre a deveni nu o

fiinţă abstractă, hibridă...”3. Acentul este pus aici pe psihologia generală şi muzicală a

copilului şi pe dezvoltarea laturii afective, contribuind astfel la „dezvoltarea armonică a

sufletului lor.”

1 Cosma, Viorel, Muzicieni din România, Lexicon, Editura Muzicală, Bucureşti, 1989, vol I, p 1912 Tomescu, Vasile, Prefaţă la George Breazul, Pagini din istoria muzicii Româneşti, ,Editura muzicală a Uniunii compozitorilor, Bucureşti, 1970, vol. I, p 10 3 Breazul, George, Patrium Carmen, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1941, p. 648

2

Sunt prezentate tendinţele vehii şcoli româneşti care cuprindea în repertoriul său

un număr mare de cântece traduse din germană şi franceză, cântece a căror structură

spirituală nu este adecvată structurii psihicului individual. George Breazul propune

cântecul popular, folclorul românesc, ca mijloc de predare a muzicii: „învăţământul ce se

predă în şcolile normale, trebuie să se întemeieze pe cântecul popular românesc” 4 cât şi

crearea unui nou repertoriu muzical pentru şcolile primare, cu ajutorul compozitorilor:

Timotei Popovic, Dumitru Georgescu-Kiriac, Isidor Vorebchievici şi Iuliun Crişan.

În lucrarea de faţă se propune eliminarea sau renunţarea exerciţiilor tehnice care

au transformat muzica într-o disciplină teoretică, aşa cum precizează Spiru Haret „ scopul

introducerii muzicei în învăţământ nu este de a încărca pe şcolarii noştri cu nişte

cunoştinţe pur teoretice, ci de a-i învăţa să cânte anume bucăţi de acele care să aibă

puterea de a-i mişca”5.

Câteva din sugestiile pentru predarea muzicii în şcolile elementare sunt:

inventarea şi executarea de cântece şi jocuri; culegerea de cântece populare din zona în

care locuiesc elevii; sunt amintite şi chiar încurajarea confecţionării de instrumente

muzicale de către copii sau părinţii lor; profesorul se poate ajuta de un instrument în

predarea muzicii; notaţia muzicală este găsită abstractă, propunându-se eliminarea

acesteia. Muzicologul recomandă profesorilor ca „Elevii vor fi deprinşi să urmărească

melodia (viersul) ca fiind formată dintr-o linie, care are un început şi un sfărşit, suie şi

coboară, merge mai repede sau mai rar, se cântă mai tare sau mai uşor, se întrerupe (la

cadenţe)6.

Încă din acea perioadă, se propune conceptul de interdisciplinaritate, deşi într-o

formă incipientă, în care însuşirea unui cântec se făcea obligatoriu prin asocierea

imaginii auditive cu imagini optice.

4 Breazul, George, Patrium Carmen, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1941, p. 632

5 George, Breazul, Un capitol de educaţie muzicală, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1937, P. 406 George, Breazul, Patrium Carmen, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1941, p. 620

3

Se pune un mare accent pe existenţa unui cor în fiecare şcoală, prin acest element

fiind prevăzută realizarea unui mare progres în educaţia naţională, morală, socială şi

estetică. Se menţionează participarea activă a corului la toate serbările naţionale,

culturale, religioase şi şcolare, dirijorul de cor instruindu-i în prealabil în acest sens. Unul

din rezulatele cântatului în cor fiind contribuirea la cultivarea simţului de

responsabilitate.

Există şi propuneri pentru introducerea instrumentelor în şcoală, obiectivul

acestora fiind de a contribui la „educaţia şi instrucţia muzicală a normaliştilor” cât şi „a

da viitorilor învăţători abilitatea tehnică necesară pentru a folosi vioara ca instrument de

predare în învăţământul elementar şi în nstudiul corurilor săteşti”. Câteva din

instrumentele propuse spre studiu sunt vioara, pianul şi armoniu şi instrumente de

fanfară.

George Breazul este unul dintre cei mai influenţi oameni în domeniul

istoriografiei şi didacticii muzicale, multe din princiipile sale inovatoare în aceste

domenii fiind practicate şi astăzi.

4

Bibliografie

1. Breazul, George, Patrium Carmen, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1941,

2. George, Breazul, Un capitol de educaţie muzicală, Editura Cartea Românească, Bucureşti,

1937

3 .Cosma, Viorel, Muzicieni din România, Lexicon, Editura Muzicală, Bucureşti, 1989, vol I,

4.Tomescu, Vasile, Prefaţă la George Breazul, Pagini din istoria muzicii Româneşti, Editura

muzicală a Uniunii compozitorilor, Bucureşti, 1970, vol. I, p 10

5. Cronica, săptămânal politic, social, cultural, Sâmbătă, 1 aprilie 1967, anul II, nr. 13 (60 ),

Articolul „Patrium Carmen” semnat de Mihai Cozmei

5