Deşertificarea

Introducere

Tăierea pădurilor este o problemă cu consecinţe serioase asupra climei, biodiversităţii, ameninţând astfel întreaga planentă.

Despăduririle au loc din mai multe cauze, cele mai importante sunt exploatarea excesivă a lemnului si extinderea suprafeţelor agricole.

Tăierea pădurilor grăbeşte de asemenea procesul de deşertificare.Deşertificarea este procesul de degradare a terenurilor şi are loc în zonele terestre unde solul

este afectat de eroziunea eoliană din cauza defrişărilor masive, unde căderile de ploaie sunt rare şi climatul arid, precum şi activităţile antropice au impact semnificativ asupra mediului. Rezultatul este distrugerea stratului fertil, urmată de pierderea capacităţii solului de a susţine biodiversitatea şi alte activităţi umane.

Acest fenomen nu trebuie confundat cu extinderea deşerturilor existente: deşertificarea este extinderea unor condiţii similare zonelor de deşert în regiuni în care, potrivit climei, nu ar trebui, de fapt, să apară.

Deşertificarea nu înseamnă numai secetă, căci aceasta este reversibilă. Dacă, după o perioadă de secetă, urmează un an ploios, deşertul va înverzi din nou. Dar pustiirea nu mai poate fi înlăturată decât cu greu sau chiar deloc, aşa cum o arată în special defrişarea pădurii tropicale.

Acolo unde defrişările sau incendierile distrug copacii de pe suprafeţe mari, dispare în scurt timp şi restul vegetaţiei. Când plouă, apa abia dacă mai pătrunde în pământ, se scurge, nefolosită, antrenând bulgări de ţărână.

În timpul deşertificării, multe specii de animale mor sau îşi pierd habitatul natural. Plantele dispar sau înfruntă extincţia. Surse valoroase sunt pierdute deoarece tot mai puţine plante produc oxigen. Astfel, deşertificarea se află în legătură cu încalzirea globală şi schimbarea climatică.

Mai mult, deşertificarea produce inundaţii din moment ce nu sunt copaci care să susţină solul cu rădăcinile lor. Inundaţiile afectează ecosistemele naturale şi proprietăţile umane, uneori cauzând moartea.

La rândul lor, deşerturile se extind tot mai mult: dunele de nisip ameninţă oraşele şi satele de la marginea Saharei sau deşerturile Namib din Africa de Sud şi în fiecare an li se adaugă o regiune de mărimea Elveţiei.

Datorită adaptărilor specifice, speciile din deşerturi sunt foarte vulnerabile la modificările condiţiilor de mediu. În mod surprinzator, se cunosc foarte puţine lucruri despre deşerturi din punct de vedere al caracteristicilor biologice, ecologice şi culturale. Fiecare deşert de pe pamânt este unic din punct de vedere al originii, istoricului evoluţiei şi al specificului climatic. Pentru a le proteja sunt necesare politici şi strategii adecvate.

1

Terenurile uscate sunt caracterizate de un nivel foarte scăzut al precipitaţiilor şi o rată înalta a evaporării apei. Ele ocupa cca. 41 % din suprafaţă, oferind adăpost şi hrană pentru peste 2 miliarde de locuitori. Jumătate din aceştia trăiesc în săracie, fiind total dependenţi de resursele mediului local. Locuitorii din zonele uscate, 90 % aparţinând ţărilor în curs de dezvoltare, sunt cu mult în urmă faţă de restul lumii, în ceea ce priveşte standardele de viaţă.

Cele patru semne ale deşertificării sunt:

ariditatea, eroziunea, supra-exploatarea stratului acvifer, riscul de incendii.

Cauzele deşertificării

Deşertificarea este un fenomen complex fiind legat de îmbinarea unor cauze naturale şi a unei presiuni antropice accentuate asupra unor ecosisteme vulnerabile din ţinuturile aride, semiaride şi subumed-uscate.

Dintre factorii naturali se detaşează cauzele climatice , care cuprind reducerea cantităţilor de precipitaţii, modificarea regimului acestora, încălzirea climei şi intensificarea vânturilor, acestea din urmă mărind evaporaţia şi uscarea plantelor.

Schimbările climatice pot precipita procesul de deşertificare, însă activităţile umane sunt cauza principală cea mai frecventă.

Deşertificarea antropică (prin activităţile antropice) este cauzată de folosirea fără cap a pământului, ceea ce include păşunarea excesivă, supra-cultivarea şi defrişările.

Suprapăşunarea păşunilor dezgoleşte pământul de iarbă.Supracultivarea epuizează solul. Defrişările înlătură copacii care susţin solul fertil de pământ. Cele mai evidente efecte ale deşertificării sunt degradarea pădurilor existente şi a solurilor,

aceasta conducând la scăderea producţiei de alimente. Deşertificarea este menţinută de extinderea suprafeţelor minelor şi carierelor de suprafaţă.Din cariere se extrag substanţe minerale, în acest context zonele de extracţie de suprafaţă

reprezentând zone de concentrare şi reflexie ce captează şi amplifică căldura razelor solare sub efectul de oglindă concavă. Astfel apare efectul de seră, zonele respective devenind ele însele focare de extindere a deşertificării.

În final seceta şi deşertificarea au ca rezultat sărăcirea deoarece aproape 3,6 miliarde din cele 5,2 miliarde hectare de uscat arabil din lume au suferit de degradarea solului.

2

Pricipalele fenomene care pun în evidentă deşertificarea sunt:

Distrugerea solului prin eroziune în suprafaţă, deflaţie, formarea unor cruste, aridizare, salinizare şi alcalinizare. În aceste condiţii se reduce cantitatea de apă care se infiltrează în sol, scurgerea acesteia pe versanţi generând o intensificare a proceselor de eroziune în suprafaţă şi de ravenare.

Eroziunea accelerată a solurilor generează la rândul ei, distrugerea mai accentuată a vegetaţiei. Transformarea dunelor de nisip fixate în dune mobile şi înaintarea acestora. Refacerea terenurilor degradate prin eroziune este un proces foarte lent. Sunt necesari mulţi ani pentru a reface 2,5 cm de sol.

Furtunile de praf reprezintǎ o problemǎ tot mai acutǎ în multe zone afectând sǎnǎtatea oamenilor şi a ecosistemelor locale cât şi a celor de la distanţǎ mare. Norii groşi de praf ridicaţi din deşertul Gobi afecteazǎ o mare parte din China, Coreea şi Japonia, determinând creşterea cazurilor de febrǎ, tuse şi dureri de ochi în perioada sezonului uscat.

Consecinţele deşertificǎrii sunt:

diminuarea producţiei de hranǎ, reducerea productivitǎţii solului şi o scǎdere a capacitǎţii de regenerare a terenului;

creşterea inundaţiilor în zonele din avalul râurilor, reducerea calitǎţii apei, sedimentarea în râuri şi lacuri, şi colmatarea lacurilor de acumulare şi a canalelor navigabile;

agravarea problemelor de sǎnǎtate datorate furtunilor de nisip şi praf, în special a infecţiilor oculare, a dificultǎţilor respiratorii, a alergiilor şi a stresului;

reducerea mijloacelor de trai, forţând populaţia afectatǎ sǎ migreze.

Deşertificarea pe planetă

Peste o treime din solul Terrei (38%) este ameninţat de deşertificare, potrivit unui nou studiu publicat în International Journal of Life Cycle Assessment. Studiul a descoperit că opt dintre cele 15 eco-regiuni sunt pe cale să devină deşert, incluzând zone de coastă, câmpii, regiunea mediteraneană, savane, stepele temperate, tropicale şi subtropicale.

Aproximativ 3,6 miliarde din 5.2 miliarde de hectare de teren agricol, au suferit erodări și degradări ale solului. În mai mult de 100 de ţări, un miliard din de oameni din cele 7 miliarde cât are în total populația lumii, sunt afectați de deşertificare, fiind forțați să-și părăsească fermele și să caute locuri de muncă în orașe,

Deşertificarea devorează mai mult de 20.000 de kilometri pătrați de teren, în întreaga lume, în fiecare an!

Deşertificare afectează 74% din terenul din America de Nord.  În Africa, deasemenea, mai mult de 2,4 milioane de acri de teren sunt afectate de

deşertificare. 

3

"Cel mai mare risc de deşertificare (7.6 din 10 pe o scală produsă din indicatori ai deşertificării) se află în regiunile uscate subtropicale - Africa de Nord, ţările din Asia Mică, Australia, sud-vestul Chinei şi vestul Americii de Sud", a declarat Montserrat Nunez, principalul autor al studiului şi cercetător la institutul Agro Food Research and Technology (IRTA). Multe dintre aceste regiuni sunt transformate deja în deşerturi.

Zonele rămase prezintă şi ele un risc puternic. Zonele mediteraneene şi stepele tropicale şi subtropicale au primit scorul de 6.3 din 10, în timp ce zonele de coastă şi câmpiile, 4 din 10.

Toate zonele lumii sunt mai mult sau mai puţin afectate de deşertificare, inclusiv regiunea mediteraneană, care ar putea cunoaste o criză de apă şi alimente pe măsură ce schimbările climatice şi degradarea solului se accentuează.

"Folosirea pământului fără cap duce la degradarea solului. Dacă acest lucru se întâmplă în zonele aride, semi-aride, uscat şi sub-umede, precum Spania, se va ajunge la deşertificare, iar efectele sunt ireversibile. Pământurile vor deveni inutilizabile", explică Nunez. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că schimbările climatice accelerează procesul de deşertificare.

Deasemenea impactul economic este cumplit, cu o pierdere de peste 40 miliarde de dolari pe an din cauza creșterilor prețurilor la alimentele agricole. Potrivit unui studiu ONU, aproximativ 30% din terenurile pământului sunt afectate de secetă. În fiecare zi, circa 33.000 de oameni mor de foame. 

Specialiştii Agenţiei Europene de Mediu au tras semnale de alarmă încă de acum 14 ani vizavi de aspectul creşterii accelerate a temperaturii medii în Europa. Efectele încălzirii globale au devenit din ce în ce mai vizibile şi în România, cea mai expusă zonă a ţării fiind Dobrogea, urmată de câmpia din sudul României.

Africanii vor să oprească deşertificarea cu Marele Zid Verde. Centura de copaci se va întinde din Senegal până în Etiopia, la Oceanul Indian, şi va avea 7,775km lungime.

Deşertul Sahara se extinde uşor, dar sigur, în nordul Africii. Pentru a combate acest fenomen, mai multe ţări africane doresc să planteze o linie continuă de copaci de-a lungul continentului.

“Marele Zid Verde” presupune construcţia unei centuri de copaci de 15km lăţime şi de 7,775km lungime, din vestul continentului, în Senegal, până în est, la Oceanul Indian.

Deşertificarea în România

Regiunile cele mai expuse deşertificării, existente pe teritoriul României sunt: Dobrogea, Sudul Moldovei şi Sudul Câmpiei Române.

În teritoriu, deşertificarea se manifestă prin reducerea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie, intensificarea severă a eroziunii hidrologice şi eoliene ale solului precum şi a salinizării, crustificării şi compactării solului, scăderea procentului de materie organică şi a elementelor nutritive din sol, creşterea frecvenţei, duratei şi intensităţii perioadelor de secetă şi creşterea progresivă a intensităţii radiaţiei solare.

4

Una din cauzele majore care au condus la crearea premiselor deşertificării din România, dar mai ales din Dobrogea, este definită de fenomenul distrugerii conştiente a terenurilor arabile, în special al stratului protector de sol fertil. Acest fenomen, este cauzat în special de activităţile antropice si are ca rezultat deşertificarea ireversibilă urmată de distrugerea întregului ecosistem.

Deşertificarea începe să facă prăpăd în judeţul Mehedinţi. Numai în ultimii ani, nisipurile au înghiţit 10% din terenurile agricole. Fenomenul nu a apărut de pe o zi pe alta, ci încet, dar greu de stăpânit. O primă cauză o reprezintă lipsa sistemelor de irigaţii. Sau, mai exact spus, distrugerea acestora.

„Cândva au existat în zonă două sisteme mari de udare, unul la Crivina – Vânju Mare şi celălalt la Cujmir – Cetate. Din păcate, localnicii le-au distrus, încât nu mai pot fi folosite în acest moment. Aici nu s-au înfiinţat organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii, aşa cum s-a întâmplat în alte locuri din ţară. Aşa că nimeni nu a cerut refacerea sistemului, cu toate că au existat fonduri Sapard şi guvernamentale tocmai pentru acest lucru“. O altă cauză are la origine defrişările necontrolate. Au fost tăiate liziere de pădure şi toate perdelele de protecţie.

La acestea se adaugă şi seceta din anii trecuţi, înţelegem că s-a creat o primă breşă a pătrunderii deşertului în zona de sud a judeţului.

Specialiştii afirmă că mărirea suprafeţei deşertificate a dus la înmulţirea exagerată a şacalului. Acest animal, de origine africană, este un prădător care face mari stricăciuni şi reprezintă un semnal că ţinuturile de aici se îndreaptă spre un climat atipic celui care a marcat existenţa mehedinţenilor.

Unul dintre cele mai afectate judeţe din sud este Doljul, unde fenomenul deşertificării, semnalat de mai mulţi ani, este alimentat de secetă, de solul nisipos, de fenomenul de deflaţie eoliană (spulberarea nisipului de vânt), dar şi de defrişările masive.

În zona Calafat – Poiana Mare – Sadova – Bechet – Dăbuleni şi fluviul Dunărea, din sudul judeţului, peste 100 de hectare de teren au devenit aride, solurile nisipoase având o tendinţă spre deşertificare. Din cauza fenomenului, zona a fost botezată „Sahara Olteniei“. În ultimii trei ani, în zonă a fost calamitat un procent foarte mare de suprafeţe (între 50% şi 100%). În consecinţă, şi pierderile de recolte au fost considerabile (între 73,8%, în 2001, şi 92,8%, în 2002).

Un studiu privind impactul asupra ecosistemelor agricole şi al resurselor de apă, realizat de ANM, arată că vegetaţia specifică din sudul României va migra către nord şi zonele mai înalte. Aceasta va fi înlocuită treptat de vegetaţia aflată la sud de graniţa României.

Studiul pleacă de la premisa că, în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră (dioxid de carbon, metan) nu sunt stopate, temperaturile vor creşte cu circa 5 grade C până la sfârşitul secolului XXI.

Potrivit coordonatorului studiului, prof. Vasile Cuculeanu, a afirmat că „aceste măriri de temperaturi vor avea impact asupra ecosistemelor agricole. Una dintre puţinele plante agricole neafectate de acest fenomen va fi grâul, deoarece acesta metabolizează dioxidul de carbon şi dă o producţie mai mare”.

O prognoză realizată recent de ANM arată că, până în 2050, producţia grâului va creşte cu 14% datorită efectului creşterii concentraţiei asupra fotosintezei. În plus, grâul este recoltat în luna iunie şi scapă astfel de stresul termic din lunile de vară. Cele mai vulnerabile sunt însă culturile prăşitoare, spre exemplu porumbul, floarea-soarelui sau soia, care cresc în lunile anului cele mai calde şi mai expuse secetei.

Aceeaşi proiecţie a ANM arată că producţia de porumb se va diminua cu 14% până în 2020 şi cu 21% până în 2050 din cauza deficitelor de apă din sol.

5

Efectele deşertificărilor la noi sunt şi culturile exotice:

SMOCHINI. De opt ani, în localitatea Şvinţa, judeţul Mehedinţi, există 15 hectare cultivate cu smochini. 

KIWI. În comuna Ostrov, judeţul Constanţa, există două hectare de teren cultivat cu kiwi. Plantaţia de kiwi a împlinit 13 ani şi a ajuns să producă aproape patru tone de fructe anual. 

MIGDALI. În comuna Gura Vadului, numeroşi localnici au înfiinţat livezi de migdali. 

MUŞTAR. În Timiş, agricultorii s-au apucat serios să planteze boabe de muştar. 

MĂSLINI. Specialiştii în agricultură estimează că, dacă tendinţa încălzirii climei va continua, în zece ani vor apărea primele plantaţii cu măslini în Banat. În Timişoara creşte deja primul măslin aclimatizat pe spaţiul public.

Mediul înconjurător în cadrul Uniunii Europeane înseamnă respectarea obiectivelor stipulate în cadrul Tratatului acesteia:

1. Prezervarea, protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;2. Protejarea sănătăţii umane;3. Asigurarea unei folosiri prudente şi raţionale a resurselor naturale;4. Promovarea la nivel internaţional a măsurilor ce abordează problemele regionale şi globale

de mediu.

Acţiuni întreprinse pentru combaterea şi prevenirea deşertificării

La nivel mondial, o atenţie deosebită se acordă procesului de împădurire a zonelor cu soluri degradate, dar şi stării actuale a pădurilor, afectată din cauza ploilor acide, diminuării fertilităţii solului şi eroziunii avansate a acestuia, care au devenit probleme serioase, dezbătute tot mai mult în cadrul evenimentelor din domeniu.

Aspectele privind procesul de deşertificare au fost aduse în discuţie prin Conventia ONU privind Combaterea Deşertificării – UNCCD – lansată la Paris în 1994, aceasta fiind fost semnată de Guvernul României si ratificată de Parlament prin Legea nr. 629/1997. Interesul României în această problemă este cu atât mai mare cu cât din faptul că 1/3 din teritoriul ţării reprezintă zone cu risc de deşertificare.

Terenurile degradate prin eroziune se pot reface, dar procesul este foarte lent, după cum estimează specialistii fiind nevoie de o perioadă de aproximativ 500 de ani pentru a reface 2,5 de centimetri de sol.

Emisiile de dioxid de carbon, care produc ploi acide, ar trebui reduse pentru a preveni eroziunea solului.

Autorităţile trebuie să protejeze pădurile prin organizarea unor brigăzi împotriva incendiilor şi replantări imediate.

6

Furtunile de praf – de tipul celor întîlnite tot mai des în China ultimilor ani – reprezintă o problemă tot mai mare, în măsura în care ele afectează în mod direct sănătatea ecosistemelor.

Deși deşertificarea ar putea fi oprită, din păcate problema este adusă în fața publicului abia atunci când procesul este în plină desfășurare.

Concluzii

Deşertificarea este în primul rând o problemă de dezvoltare sustenabilă. Cauzele apariţiei ei sunt supra-recoltarea, practici nepotrivite de irigaţii şi despăduririle. Managementul sărăcăcios al pământurilor sunt rezultatul problemelor socio-economice pe care fermierii le au şi pot fi prevenite.

Nu mai putem ignora că 10% pînă la 20% dintre zonele uscate sunt deja degradate. Suprafaţa totală afectată de desertificare este estimată între 6 si 12 milioane de kilometri pătraţi. Efectele acestui fenomen se văd deja, iar unii cercetători susţin că dacă activităţile umane care duc la deşertificare vor fi oprite, zonele afectate îsi pot reveni.

În consecinţă, deşertificarea este o problemă serioasă şi ar trebui rezolvată. Ar fi nevoie să se adopte legi pentru a reduce numărul copacilor tăiaţi şi acela al produselor de lemn pe care le putem cumpăra.

Animalele care pasc ar trebui ţinute departe de zonele incendiate în care plantele abia au început să crească.

Bibliografie:

Dobre T., Revista lumea satului, nr.1, 1-15 ianuarie, 2009

M. Ielenicz (2007), România, geografie fizică – climă, ape, vegetaţie,

soluri, mediu-, Editura Universitară, Bucureşti

***, (1984), Geografia României, Editura Academiei Republicii Socialiste

România

www.universulpadurii.ro

www.meteoromania.ro

www.ecomagazin.com

7