Cuprins:

I. Consideratii generale

1. Introducere2. Pozitia geografica si limitele ariei protejate3. Stadiul cunoasterii regiunii

II. Factori si conditii morfogenetice

1. Evolutia paleogeografica2. Factori endogeni3. Factori exogeni

III. Morfografia si morfometria

1. Morfografia2. Morfometria

IV. Tipuri genetice si forme de relief

1. Relieful litologic si structural2. Relieful fluvial3. Relieful biogen si antropic 4. Procese geomorfologice actuale

V. Concluzii

VI. Bibliografie

VII Anexe

I. Consideratii generale

1. Introducere

Dealul Deniz Tepe face parte din marea unitate a Podisului Nord Dobrogean care reprezinta 4,3% din teritoriul Romaniei, aflandu-se in partea de sud-est a acestuia. Deniz Tepe se afla in interiorul Depresiunii Nalbant, fiind inconjurat de o zona joasa, aproape plata fapt pentru care apare foarte impozant fata de formele de relief inconjuratoare. Dealul Deniz Tepe reprezinta unul din exemplele clasice de inselberg, un martor de eroziune care a devenit de-a lungul timpului unul din reperele geografice importante din judetul Tulcea.

Din punct de vedere peisagistic, regiunea dealului Deniz Tepe este foarte important, aici intalnindu-se unitati geografice foarte diferite: Dealurile Tulcei a caror evolutie a inceput inca din proterozoic si complexul lagunar Razelm-Sinoe de varsta foarte recenta (postglaciara).

Etimologic numele Deniz Tepe are o origine turca inseamnand “Dealul Marii”, fapt care ne duce cu gandul la faptul ca in trecut acest deal era o insula aflata intr-un golf al Marii Negre care acoperea pe atunci toata depresiunea Nalbantului. Forma si amplasamentul sau intr-o regiune relativ joasa face ca Deniz Tepe sa fie vizibil de la mari departari, fapt pentru care a capatat de-a lungul timpului o aura legendara.

Deniz Tepe a fost pentru prima data declarat arie protejata la nivel national in 2004 cand o suprafata de 305 ha a devenit Rezervatia Naturala Peisagistica Dealul Deniz Tepe. Ulterior in 2007 odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana dealul a fost integrat in reteaua europeana de arii protejate Natura 2000. Situl Natura 2000 Deniz Tepe este format dintr-un sit de importanta comunitara (413 ha) si un sit de importanta avifaunistica (1899 ha), dispuse concentric.

2. Pozitia geografica si limitele ariei protejate

Fig.1 Deniz Tepe. Pozitia geografica

Dealul Deniz Tepe se afla in partea sud-estica a Podisului Nord Dobrogean, in interiorul Depresiunii Nalbant, care se invecineaza cu urmatoarele unitati de relief: la vest cu Platoul Niculitel, la nord cu Dealurile Tulcei, la est cu Colinele Uzum - Gavanele iar la sud cu culoarul Traian-Cerna-Babadag ce face trecerea catre subunitatea Podisul Babadag.

Intrand in detaliu, situl Natura 2000 Deniz Tepe este delimitat de mai multe elemente geografice. Limita vestica este foarte clara, fiind reprezentata de Paraul Tăita intre Movila

Soldatilor si Muchia Verde. Limita nordica este reprezentata de mai multe elemente: Intre Muchia Verde si canalul de

irigatii de la sud de Movila Galbena limita urmareste un drum agricol pe o distanta de cca. 1km. Mai departe limita nordica urmareste canalul de irigatii dintre satul Lastuni si Dealul Deniz Tepe mai apoi un drum agricol ce face legatura dintre canalul de irigatii si paraul Hagilaru.

Limita estica se individualizeaza in teren printr-un element antropic si anume canalul de irigatii ce urmareste cursul paraului Hagilar aflandu-se la vest de acesta.

Limita sudica a ariei protejate este o limita ce nu urmeaza in teren o forma geografica naturala ci o retea de drumuri agricole ce fac legatura dintre canalul de irigatii de la est si paraul Tăita in regiunea Movilei Soldatilor.

Fig. 2 Limitele ariei protejate Deniz Tepe

Intreaga arie protejata se desfasoara intre urmatoarele coordonate:- in vest: 28º 38' 45,232'' E

- in nord: 45º 1' 6,802'' N

- in est: 28º 42' 54,680'' E

- in sud: 44º 58' 10,505'' N

3. Stadiul cunoasterii regiunii

Geomorfologia in Romania este o stiinta relativ tanara, inceputurile ei fiind legate de regiunile bogate in petrol sau mai tarziu odata cu ridicarile topografice din considerente militare.

Dupa 1848 odata cu înfiinţarea Universităţii din Iaşi (1860), a celei din Bucureşti (1864) şi constituirea Societăţii de Geografie (1875) au fost incepute studiile unor aspecte de relief ale Dobrogei, Campiei Romane si Carpatilor de catre reprezentantii geomorfologiei din aceasta

perioada: G. Cobalcescu, Gregoriu Stefanescu, Gh.Munteanu-Murgoci, Grigore Antipa. In perioada de dinainte de al doi-lea Razboi Mondial cea mai mare contributie adusa geomorfologiei romanesti este adusa de G. Valsan si C. Bratescu. Daca Valsan aprofundeaza studiul teraselor, luncilor, evolutia hidrografiei cat si formarea Deltei (prin regresiune), C. Bratescu a studiat mai mult mecanismele geomorfologice (formarea deltei, oscilatiile de nivel ale Marii Negre) coreland tipurile si formele de relief pe suprafete foarte mari si influentand studiile ulterioare privind suprafetele de eroziune si piemonturile. Astfel numele lui Bratescu se leaga de o serie de studii regionale ce privesc mai ales Dobrogea, Delta Dunarii si litoralul.

Dupa cel de-al doi-lea Razboi Mondial cercetarile geomorfologice iau avant in contextul dezvoltarii geomorfologiei ca stiinta pe plan mondial. Astfel in ceea ce priveste Dobrogea de Nord se evidentiaza o serie de studii privind suprafetele de eroziune ca etape evolutive: Gh. Pop, 1957, 1962; I. Sârcu, 1961; Gr. Posea, 1962, 1969; L. Badea, 1966; D. Paraschiv, 1965; M. Ielenicz, 1971, 1972; Gh. Niculescu, 1978. Tot in acesta perioada se evidentiaza in detaliu glacisurile si se semnaleaza pentru prima data pedimentele tipice pastrate in Dobrogea de Nord si Nord-Est (Gr. Posea, 1980).

Daca Orogenul Nord Dobrogean este studiat in profunzime, Dealul Deniz Tepe este amintit doar tangential ca facand parte din Depresiunea Nalbant sau citat ca cel mai inalt punct din subunitatea Dealurile Tulcei. (Ielenicz M. 1995, Iancu M. 1972) II. Factori si conditii morfogenetice

1. Evolutia paleogeograficaDeniz Tepe facand parte din unitatea Podisului Nord Dobrogean, evolutia sa paleogeografica

este strans legata de evolutia Orogenului Nord Dobrogean. Acesta se intinde spre nord pana la marginea sudica a Deltei Dunarii, respectiv falia Sf. Gheorghe-Tulcea-Galati, spre sud limita este data de falia Peceneaga-Camena, spre est coboara spre Marea Neagra iar spre est se prelungeste dincolo de Dunare pe sub cuvertura sedimentara mai recenta sub forma asa numitului “promontoriu dobrogean”.Fig. 3 Orogenul nord dobrogean si relatiile acestuia cu celelalte unitati morfostructurale dobrogene

Fig. 3 Orogenul nord dobrogean si relatiile acestuia cu celelalte unitati morfostructurale dobrogene (Săndulescu, 1984; Pârvu si Cătuneanu, 1989; Ionesi, 1994; Seghedi, 2009)

In evolutia Dobrogei de nord se deosebeste un prim stadiu cand aceasta facea parte din aceiasi arie geosinclinala ca si Dobrogea centrala. Inceputul acestui prim ciclu tectono-magmaticeste marcat de un magmatism bazic initial care a pus in loc importante mase de material bazic. Acesta impreuna cu formatiunile sedimentare acumulate au fost metamorfozate in conditii de mezozona. Totodata a avut loc si un magmatism plutonic. Acest ciclu a fost atribuit unei orogeneze prebaikaliene.

Ulterior dupa incheierea ciclului prebaikalian, Dobrogea de nord isi reia functia de geosinclinal in care s-au acumulat depozite de grosimi importante insotite de produsele unui vulcanism bazic. Totul a fost metamorfozat epizonal in orogeneza baikaliana.

Desi in timpul celor doua orogeneze Dobrogea de nord a evoluat in conditii de geosinclinal la fel ca si Dobrogea centrala, fiecare dintre ele prezinta particularitati care presupun existenta unei bariere ce delimita domenii de sedimentare si structo-genetice diferite. Acestea s-au diferentiat treptat, ajungand sa aiba o evolutie separata.

Fig. 4 Evolutia configuratiei geotectonice a romaniei pana in Paleozoicul superior

Dobrogea de nord si a continuat evolutia proprie si dupa consolidarea Dobrogei centrale (adica dupa orogeneza baikaliana), cand aria geosinclinala se rastrangea numai la Dobrogea de nord.

Evolutia geosinclinala a Dobrogei de nord se incheie cu orogeneza hercinica-kimmerica veche, care a dus la ridicarea orogenului nord dobrogean. Miscarile ulterioare nu au mai afectat in mare masura acest orogen astfel incat formatiunile acumulate ulterior alcatuiesc un invelis necutat

de tip platforma.Incepand din paleozoic, in Dobrogea de nord, in functie de migratia geosinclinalului s-au

individualizat trei subunitati structurale. In nord-vest se individualizeaza subunitatea Muntilor Macin sau zona paleozoica, dat fiind larga raspandire a formatiunilor paleozoice; in est se delimiteaza subunitatea Dealurile Tulcei sau zona triasica iar la sud se afla bazinul Babadag sau zona jurasic-cretacica.

Dealul Deniz Tepe desi se afla in zona triasica a Dealurilor Tulcei, acestea nu afloreaza in regiune, in schimb avem de a face cu martori de eroziune de varsta jurasica, mai precis gresii liasice. Acestea se suprapun peste formatiunile Triasice si apar insular intr-o mare sedimentara cuaternara.

Fig. 5 Harta geologica a Dobrogei de Nord

Odata cu Liasicul se incheia evolutia geosinclinala a regiunii dealului Deniz Tepe, a Dealurilor Tulcei si a Dobrogei de nord. Urmezaza perioade lungi de exondare de-a lungul carora relieful Dobrogei de nord, sub actiunea factorilor externi, a fost modelat pana la aspectul de astazi.

2. Factori endogeni

Unul din rolurile importante in modelarea reliefului actual o au factorii endogeni care sunt impartiti in doua tipuri: factori pasivi care cuprind constitutia petrografica si structura si factorii dinamici cum ar fi neotectonica si miscarile crustale verticale recente.

2.1. Factorii litologici. Data fiind evolutia pretriasica comuna a zonei Tulcea cu zona Macin, in alcatuirea fundamentului cristalin participa aceleasi formatiuni cristalofiliene, sedimantare si magmatice. Exista si unele exceptii cum ar fi lipsa stratelor de Carapelit din

fundamentul cristalin al Dealurilor Tulcei. Astfel in cadrul sisturilor cristaline epimetamorfice din fundamentul Dealurilor Tulcei

(respectiv Deniz Tepe) O. Mirauta distinge doua complexe: un complex metapsamitic peste care se suprapune un complex filitic-cuartitic in grosime de circa 100m. Pe baza unei analize de varsta absoluta (D. Giusca, V. Ivanovici) s-a determinat varsta acestei serii filito-cuartitice ca fiind 543 mil. ani. Dat fiind varsta acestor sisturi cristaline se pot face unele presupuneri privind corelabilitatea lor cu sisturile verzi din Dobrogea centrala. Faptul ca sisturile verzi sunt practic nemetamorfozate face sa nu se poata pune semn de egalitate intre aceste doua formatiuni ci doar ca sunt sincrone (V. Mutihac).

Peste fundamentul cristalin se suprapune un invelis sedimentar paleozoic. In zona Dealurilor Tulcei, in lipsa stratelor de Carapelit, sedimentarul paleozoic este format numai dintrun singur ciclu de sedimentare corespunzator Silurianului si Devonianului. In apropiere de Deniz Tepe sedimentarul paleozoic afloreaza in dealul Uzum Bair. Dintre formatiunile paleozoice in regiunea Deniz Tepe se mai intalnesc magmatitele intrusive din jurul localitatii Mihai Bravu de pe valea Taitei.

Invelisul sedimentar mezozoic este reprezentat de depozitele sedimentare triasice si liasice. Zona dealurilor Tulcei apare cu trasaturi mai particulare daca se are in vedere ca triasicul de aici are o dezvoltare faciala tipic mediteraneana desi nu a avut o legatura directa cu aria alpina ci numai conditii de sedimentare asemanatoare. Marea triasica a acoperit transgresiv zona Tulcea si partile marginale ale zonei Muntilor Macin, situatie care a durat intreaga perioada, incat in suita sedimentara sunt prezente toate etajele sistemului, dezvoltate dupa tipul alpin. Astfel cu toate ca Dobrogea de nord a evoluat in afara ariei alpine, zona Dealurilor Tulcei reprezinta regiunea clasica pentru cercetarea stratigrafiei Triasicului in Romania.

In depozitele triasice intalnim: conglomerate si gresii cuartoase cu intercalatii de sisturi argiloase rosii (triasic inferior), calcare albe, rosii uneori negre si calcare dolomitice (triasic mediu), calcare rosii noduloase, calcare in placi, marne si marnocalcare cu halobii de pe Valea Telita(triasic superior).

Important pentru studiul nostru sunt insa depozitele liasice care afloreaza pe suprafete mari in cuprinsul ariei protejate Deniz Tepe. Liasicul marcheaza inceputul unui nou ciclu de sedimentare, procesul de sedimentare reluandu-se in conditii de instabilitate orogenica ce se reflecta in caracterele litofaciale ale depozitelor.Liasicul afloreaza pe suprafete restranse, ocupand partea axiala a unor sinclinale cum este si cazul dealului Deniz Tepe. Acesta este alcatuit din depozite cu caractere pronuntate de flis (gresie cu intercalatii de marne cu fucoide peste care se suprapun gresii silicioase cu intercalatii de sisturi argiloase)care au in baza gresiile cu inoceramide la sud de satul Randunica. Din aceasta situatie se deduce varsta liasica a gresiilor de la Deniz Tepe. Spre sud gresiile liasice se continua sub depozitele cretacice ale bazinului Babadagsi reapar la est de orasul Babadag. Cercetarile paleontologice facute asupra liasicului din subunitatea Dealurile Tulcei indica Pliensbachianul. Este posibil insa ca la Deniz Tepe sa fie reprezentate si depozite mai noi, insa dovezi paleontologice nu sunt.

Depozitele cuaternare acopera in proportie de aproape 70% teritoriul Dobrogei, ce-i drept intr-un procent mai mic in cazul Dobrogei de Nord. Mantia cuaternara este reprezentata de depozite de loess si loessoide apartinand Pleistocenului mediu si superior, in general in grosime de 10-20 m dar ajungand si pana la 30 m. In depozitele loessoide se intercaleaza la anumite nivele soluri fosile, caramizii rosiatice formate in fazele interglaciare, astfel incat aceste depozite apar alternativ divers colorate.

In ansamblu zona Dealurilor Tulcei reprezinta un sinclinoriu, remarcandu-se cute sinclinale si anticlinale, uneori faliate, cu tendinta de incalecare de la SV la NE. La acestea se adauga un sistem de fracturi de profunzime antetriasice care au compartimentat zona Tulcea in mai multe blocuri ce au fost activate de miscarile kimmerice vechi, imprimand un stil tectonic de cute solzi.

Fig. 6

2.2. Structura geologicaIn ceea ce priveste structura geologica, Deniz Tepe reprezinta un depozit liasic aflat in zona

axiala a unui sinclinal denumit sinclinalul Telita, care urmareste depresiunea Nalbant de la Lacul Babadag in SE pana in apropiere de satul Posta la NV. La est sinclinalul Telita se dezvolta o cuta anticlinala majora, anticlinalul Uzun Bair, desfasurat tot pe directie SE-NV intre Lacul Razim si Dunare. In vest si sud limitele geologice a zonei Deniz Tepe sunt reprezentate de doua falii respectiv: falia Valea Teilor-Iulia la vest si falia Traian-Cerna-Babadag la sud.

2.3. Factorii endogeni activi (neotectonica si miscarile crustale verticale recente) au un rol deosebit in a stabili potentialul energetic al reliefului, amploarea acestor miscari influentand “puterea” erozionala a factorilor exogeni.

Fig. 7 Harta miscarilor neotectonice (dupa D. Zugravescu, G. Polonic, M. Horomnea, V. Dragomir, 2000)

Evidentierea si monitorizarea cu mare precizie a miscarilor tectonice actuale a devenit posibile odata cu introducerea tehnicilor de masura moderne, bazate pe utilizarea observatiilor satelitare. Masuratorile geodezice realizate in perioada 1997-2004 cu echipamente GPS in statii

permanente localizate in SE Romaniei (van der Hoeven et. al. 2005) au evidentiat in cazul regiunilor aflate la sud-est de zona de curbura a Carpatilor (ceea ce include si Dobrogea), deplasari generale ale crustei terestre de cca. 2,5 mm/an in directia SSE.

In ceea ce priveste miscarile crustale verticale recente, blocurile geotectonice corespunzatoare Depresiunii Predobrogene, Dobrogei de nord si Dobrogei centrale sufera miscari de subsidenta cu valori cuprinse intre -2 si -4 mm/an (Polonic et. al. 1999). Alte cercetari cu privire la modificarea raportului uscat/nivel mediu al Marii Negre indica la Sulina o crestere a nivelului marii cu +3,32 – 3,73 mm/an din care circa 0,5-1,0 mm/an ar reprezenta cresterea seculara a nivelului mediu al marii iar diferenta este reprezentata de valoarea subsidentei (Bondar 1989,2007). Aceste valori confirma masuratorile facute de Polonic et.al. in 1999.

3. Factori exogeni

3.1.Factori climaticiIn modelarea formelor de relief alaturi de alcatuirea litologica unul dintre cei mai importanti

factori sunt cei climatici. Dobrogea se individualizează pregnant, fiind cea mai caldă, cea mai uscată şi, între unităţile naturale de dealuri şi câmpie, cea mai vântoasă regiune a ţării.

Circulaţia generală a atmosferei şi circulaţiile termo-barice de tip briză, joacă un rol important în geneza climei, conferind Dobrogei o individualitate distinctă. Astfel, circulaţia vestică sau zonală are, deasupra regiunii cercetate, o frecvenţă de circa 45%, iar circulaţia tropicală, cu cele două variante ale sale (maritimă şi continentală), de 15%. Acestora li se adaugă circulaţia polară (30%) şi circulaţia de blocare (10%).

Iarna distingem o circulaţie dinspre nord-est, care aduce, în Dobrogea aer polar continental şi arctic, cu temperaturi reduse şi precipitaţii slabe. Dar exista si situaţii sinoptice când Depresiunea Mediteraneană înaintează spre Balcani, iar anticiclonul din estul Europei se intensifică, aerul cald şi umed tropical este pulsat la înălţime către nord-est, ceea ce face ca în zona de contact cu aerul polar continental deosebit de rece, adică în sud-estul României, să se producă ninsori abundente şi viscole violente.

Vara, deasupra Europei, se extinde într-o măsură mult mai mare Anticiclonul Azorelor şi se diminuează Depresiunea Islandeză. In estul extrem, acţionează Depresiunea Sud-Vest-Asiatică. Acest câmp baric mediu favorizează advecţia aerului polar oceanic de origine atlantică. Deplasarea fiind relativ lentă, aerul respectiv ajunge în Dobrogea, după ce interacţiunea cu suprafeţele survolate l-au transformat, mărindu-i temperatura şi diminuându-i umezeala.

Cele două tipuri mari de circulaţie dominantă în cele două semestre (rece şi cald) ale anului joacă un rol important în formarea contrastelor climatice sezoniere al Dobrogei. Dobrogea se afla la limita climatului temperat de tranziţie cu cel temperat semiarid, în care cantităţile de precipitaţii devin suficiente pentru dezvoltarea spontană a vegetaţiei forestiere. Dovadă, faptul că asociaţiile vegetale dominante, pe cea mai mare parte a suprafeţei sale, sunt cele de stepă. De altfel, spaţiul dobrogean este inclus în regiunile cu climat temperat semiarid şi pe hărţile unora dintre clasificatorii importanţi ai climatelor terestre, precum W. G. Koeppen, L. S. Berg; G. T. Trewartha etc.

Temperatura aerului reprezinta un efect direct al radiatiei globale foarte ridicate din Dobrogea (122 kcal/cm²). Astfel aceasta regiune se numara printre cele mai calduroase din tara, izoterma de 11º C travesand de la N la S intreg teritoriul.

Statia meteo

Alt.(m)

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

Tulcea 33 -1,5 0,1 4,5 10,6 16,5 20,6 22,7 21,9 17,4 11,6 6,4 1,4 11,0

Tabel 1. Mediile lunare şi anuale ale temperaturii aerului (°C) în Dobrogea (1965-2000)

Situl Deniz Tepe se pozitioneaza exact pe traseul acestei izoterme, aici inregistrandu-se

medii ale temperaturilor lunare intre -1,5º C in luna ianuarie si 22,7º C in iulie. Folosim in lucrarea de fata datele obtinute de la statia meteorologica Tulcea, care se afla la cea mai mica distanta de Deniz Tepe. In ceea ce priveste temperaturile extreme inregistrate iarna si vara in zona Deniz Tepe acestea s-au inregistrat intre –27,2°C, în 1963 si 41,0°C in 2000.

Asezarea sitului Deniz Tepe relativ in interiorul Dobrogei de nord influenteaza sesizabil unii parametri ai temperaturii aerului. Astfel, numărul mediu anual al zilelor de iarnă (tmax ≤ 0°C) este de 22,0; numărul mediu anual al zilelor cu îngheţ (tmin ≤ 0°C) este de circa 85,2; numărul mediu anual al zilelor de vară (tmax ≥ 25°C) este de 92,5.

Fig. 8 Izotermele medii ale lunii iulie si ianuarie in Dobrogea (dupa S. Ciulache, V. Torica)

Fig. 9 Izotermele medii multianuale in Dobrogea (dupa S. Ciulache, V. Torica).Precipitatiile atmosferice in zona Deniz Tepe sunt peste mediile din majoritatea regiunilor

Dobrogei. Acest lucru se datoreaza apropierei fata de “polul precipitatiilor” dobrogene, anume Muntii Macin si Podisul Negru Voda unde precipitatiile medii anuale depasesc cu putin 500 mm/an. Astfel Deniz Tepe se incadreaza in arealul cu caderi de precipitatii de 450 mm/an (458 mm/an la statia Tulcea). Recordul mediilor anuale al regiuniii studiate de noi a fost masurat la M. Kogalniceanu: 937,5 mm in 1897.

Fig.10 Harta izohietelor anuale (dupa S. Ciulache, V. Torica). Repartitia precipitatiilor medii lunare evidenţiază o perioadă mai ploioasă la sfârşitul

primăverii şi începutul verii (luna cu cea mai mare cantitate medie fiind iunie), determinată de intensificarea convecţiei frontale (odată cu sporirea activităţii ciclonice) şi termice (odată cu creşterea valorilor bilanţului radiativ). Regimul anual înregistrează un minim pluviometric centrat pe lunile ianuarie şi februarie, regiunea fiind dominată în bună măsură de aerul polar continental dinspre nord şi nord-est, cu conţinut sărac de vapori de apă.

In anii cu frecvenţă mare a timpului anticiclonic şi advecţii repetate de aer mai uscat, cantităţile de precipitaţii au scăzut substanţial, uneori sub jumătatea mediei anuale a perioadei de observaţii.

Fig. 11

Alături de cantităţile medii anuale de precipitaţii, mai reduse decât în celelalte regiuni ale României, abaterile respective, mai ample decât în restul ţării, sunt specifice climatelor temperate semiaride. Specifice climatului temperat semiarid sunt şi: numărul mediu anual al zilelor cu precipitaţii, cifrat între 55 şi 75, adică sub cel înregistrat în Bărăganul Ialomiţei (104.8 la Griviţa); concentrarea celor mai mari cantităţi de precipitaţii în semestrul cald şi căderea acestora din urmă, mai ales sub formă de averse.

Stratul de zapada confirmă, la rândul său, superlativele climatice atribuite Dobrogei („cea mai caldă, cea mai uscată” etc.) prin valorile şi regimurile diferiţilor lui parametri. Astfel, prima zi cu ninsoare se produce în Dobrogea de Sud după 10 decembrie (adică mai târziu decât în oricare altă regiune a ţării), iar ultima, între 10-20 martie (adică foarte devreme). Situaţia este similară şi în cazul primei zile cu strat de zăpadă, care se înregistrează, în medie, după 20 decembrie, şi al ultimei zile cu strat de zăpadă, care e, de regulă, anterioară datei de 1 martie. In intervalul respectiv, se înregistrează în medie 10-15 zile cu ninsoare. Drept consecinţă, şi numărul mediu anual al zilelor cu strat de zăpadă este cel mai mic din ţară (sub 30 în jumătatea estică a Dobrogei şi sub 40 în cea vestică). Grosimile medii decadice ale stratului de zăpadă sunt, fireşte, mai mici decât în restul ţării (sub 5 cm în estul Dobrogei), dar în timpul viscolelor, troienele acumulate în areale adăpostite pot ajunge între 40 şi 80 cm, fiind, de asemenea, mici, în comparaţie cu celelalte regiuni ale României.

Vantul este, alături de temperatură şi precipitaţii, al treilea element meteorologic esenţial care particularizează clima Dobrogei. Din cauza situării sale geografice în raport cu marii curenţi barici de acţiune atmosferică (mai ales Anticiclonul Euro-Siberian sau Est-European şi Depresiunea Mediteraneeană), a reliefului relativ uniform şi cu altitudini mici, a proximităţii Mării Negre şi a dispunerii Carpaţilor Româneşti, Dobrogea îşi merită şi calificativul de „cea mai vântoasă” regiune a ţării (în sistemul de referinţă al regiunilor de deal şi câmpie).

Fig. 12 Frecventa si viteza vantului la Tulcea, masurata la 10 m deasupra solului

Observam asadar din figura 12 o dominanta a vanturilor de N-NV in regiunea Dealurilor Tulcei, cele mai scazute frecvente inregistrandu-se din directiile E si SV. In ceea ce priveste viteza, aceasta ramane oarecum constanta din cele 8 directii.

3.2.Factori hidrologiciReteaua hidrografica in cadrul sitului Natura 2000 Deniz Tepe este formata dintr-o retea

permanenta si una, mult mai dezvoltata, temporara.Reteaua permanenta este reprezentata in sit prin: Tăița, in extremitatea vestica a ariei si

paraul Hagilar care atinge tangential limita nord-estica a sitului. Mai putem aminti si paraul Begeni, care se identifica cu limita nord-vestica a sitului pe o distanta de 350 m inaite de confluenta cu paraul Tăița.

Dealul Deniz Tepe reprezinta un interfluviu care desparte doua bazine hidrografice: bazinul raului Taița (Tăița si Begeni) si bazinul Teliței (Hagilar). Ambele bazine hidrografice au o rata de evacuare a materialelor de sub 0,4 t/ha/an.

Cei doi colectori principali din regiune au urmatoarele caracteristici:

Râu Lungime Debit lichid Debit solid Volumul de apa(mediu)

Taița 57 km 0.44 m³/s 0,51kg/s 14 mil m³/an

Telița 48 km 0,06 m³/s 0,067 kg/s 1,98mil m³/an Tabel 2

Repartiţia scurgerii medii în timpul anului prezintă, de asemenea, unele particularităţi. In cazul celor doua rauri Telița si Taița, distribuţia anotimpuală a scurgerii este mai uniformă: cele mai

mari ponderi ale scurgerii medii revin anotimpurilor de iarnă (30%) şi de vară (28%). Toamna şi primăvara, cantităţile de apă rulate sunt egale (cca. 21% din volumul mediu anual).

In ceea ce priveşte distribuţia lunară a scurgerii medii sunt caracteristice două maxime, unul principal (în februarie), iar celălalt secundar, în lunile de vară (iunie, iulie). Minimul principal se produce în noiembrie, iar cel secundar, în aprilie.

Cele mai mari debite maxime care au fost înregistrate pe raul Teliţa: 64 m3/s, în iulie 1975 şi Taiţa: 56,6 m3/s, în martie 1985.

Viiturile in regiunea Deniz Tepe sunt de origine predominant pluvială şi au cea mai mare frecvenţă în perioada caldă a anului. Se pot produce însă şi viituri nivale, datorate topirii bruşte a zăpezilor, precum şi viituri mixte, îndeosebi primăvara. Cele pluviale sunt, de regulă, de tip singular, fiind generate de ploi torenţiale. Viiturile mixte, rezultate din combinarea precipitaţiilor lichide cu topirea zăpezilor, sunt de tip compus, cu mai multe unde. Viiturile produse pe râurile ce dreneaza cele doua bazine hidrografice prezente in sit, se caracterizează prin timpi de creştere reduşi, cuprinşi, în medie, între mai puţin de 2 ore şi 8 ore, iar durata lor totală oscilează între aproximativ 4 ore şi 24 de ore. Timpii reduşi de creştere, viteza ridicată de propagare şi prezenţa „fronturilor” cu înălţimi de până la 1,5-2 m (Ujvari, 1972) determină caracterul distrugător al viiturilor ce antrenează cantităţi bogate de materiale solide. Selurile, ce apar pe văile cu scurgere intermitentă, au o concentraţie foarte mare în aluviuni, ceea ce le conferă uneori aspectul unor torenţi noroioşi.

In interiorul sitului, sunt prezente numai cursuri de apa temporare, concentrate mai ales in partea nordica a dealului. Acestea sunt reprezentate prin numeroase ravene si un torent care se afla in partea sud-vestica a sitului, debusând in paraul Tăița.

Fig. 13 Harta retelei hidrografice in situl Natura 2000 Deniz Tepe

3.3.Factori biotici si antropiciFactorii biotici au un rol foarte important deoarece ei reprezinta acea “patura tampon” intre

agentii modelatori si suprafata de relief ce este supusa modelarii. Cel mai important rol sin categoria factorilor biotici il reprezinta invelisul vegetal. Din punct de vedere geomorfologic ne intereseaza modul in care vegetatia este distribuita in teritoriu, modul cum ea acopera formele de relief si felul in care influenteaza intensitatea denudarii si eficacitatea acesteia.

In cadrul sitului Deniz Tepe distingem trei tipuri de vegetatie distribuite pe trei tipuri diferite de subasment:

1) Vegetatie de culturi agricole dezvoltata pe terenurile agricole din partea de vest, sud si est a sitului. Suprafata este foarte dezvoltata si propice dezvoltarilor de eroziune a solului mai ales pe perioada de toamna-iarna cand terenurile sunt arate si destelenite. Astfel pe aceste suprafete practic sunt supuse nemijlocit factorilor erozionali fara a beneficia de protectia vegetatiei naturale. Suprafata pe care sunt intalnite culturile agricole la data de 13.05.2013 era de 1237,3 ha reprezentand 65% din totalul suprafetei sitului.

2) Vegetatie ierboasa reprezentata prin pajisti stepice care la randul lor sunt impartite in doua subtipuri: stepa petrofila reprezentata prin asociatiile: Sedo hillebrandtii-Polytrichetum piliferi, Agropyro-Thymetum zygioidi si Festucetum callieri in suprafata totala de 137,2 ha si stepa dezvoltata pe loess cu asociatiile: Stipetum capillatae, Botriochloetum ischaemi si Artemisio austriacae-Poëtum bulbosae pe o suprafata de 525,17 ha la 13.05.2013.3) Vegetatia arbustiva si forestiera foarte slab dezvoltata (cca 1% din teritoriul sitului). Vegetatia arbustiva este reprezentata de asociatia Pruno spinosae-Crategetum, iar cea forestiera prin asociatia endemica Gymnospermio altaicae-Celtetum glabratae, cu aspect fragmentar, puternic rarit, pe suprafete extrem de reduse (Petrescu M., 2007).

Fig. 14 Harta distributiei tipurilor de vegetatie in situl Deniz Tepe

Distributia diferitelor tipuri de vegetatie este foarte importanta dat fiind diferentele foarte mari intre indicii de retinere de apa sau eroziune. Astfel daca scurgerea intr-o padure de consistenta

0,8 scurgerea de suprafata si eroziunea sunt de 32 de ori mai mici decat pe terenul lipsit de vegetatie (Munteanu, Costin, 1979). Se considera ca in conditii stationale similare eroziunea solului este de 2-4 ori mai mica in paduri decat pe pajistile naturale, de 10-20 de ori mai mica decat in pajistele degradate prin suprapasunat si de 100-500 de ori mai mica decat pe terenurile fara vegetatie in cazul unor ploi putenice (Traci, 1979). Pe terenurile lipsite de vegetatie volumul mediu anual al materialului grosier transportat de ape la ploi torentiale a inregistrat 32-122 m³/ha/an pe cand pe terenurile forestiere de doar 0,5 m³/ha/an.

Dintre speciile de animale creatoare de microforme de relief amintim Talpa europaea si Spermophyllus citellus. Formele create sunt sub forma de musuroaie tipice si galerii care nu ating mai mult de 30-40 cm adancime dar acoperind o suprafata destul de mare. In cazul popandaului o retea de galerii denditrice apartinand unei familii poate afecta o suprafata de 20 m².

Factorul antropic se distinge prin mai multe activitati ce in general creeaza dezechilibre in cadrul mediului si chiar generand unele forme de relief. Dintre formele de relief create de om amintim cariera de piatra din partea sudica a lui Deniz Tepe (plus o serie de decopertari ale rocii de la suprafata care paraziteaza mai ales jumatatea sudica a dealului) si terasarile construite in jumatatea de nord a sitului, in scopul organizarii acestora ca suprafete viticole. Astfel putem observa ca interventia antropica in situl Deniz Tepe este foarte mare, suprafetele afectate in mod iremediabil insumand 1538,1 ha adica 80,96 % din totalul suprafetei. Desigur trebuie luat in considerare ca unele interventii antropice cum ar fi terasarile si amenajarile agricole au rolul de a estompa procesele geomorfologice iar altele (suprapasunatul, carierele) favorizeaza declansarea acestor procese.

Fig. 15 Harta interventiei antropice in situl Deniz Tepe

O actiune antropica ce are un efect mai puternic in crearea de forme geomorfologice este suprapasunatul. Astfel drumurile create de turmele de ovine si bovine sunt declansatoare de forme erozionale (rigole, ravene) prin decopertarea stratului vegetal si deteriorarea acestuia. Tarlirea de asemenea creeaza microgorme de relief sub aspectul unor suprafete aproximativ rotunde unde vegetatia a disparut complet. Chiar si dupa cativa ani de la parasirea tarlei, aceste forme sunt identificabile deoarece structura vegetatiei ca apare in aceste zone este total diferita de cea naturala.

Fig 16. Areale afectate de târlire la Deniz Tepe

3.4.Factori pedogeograficiSolurile prin caracteristicile sale cum ar fi structura sau textura influenteaza desfasurarea

proceselor morfogenetice. Astfel, importante pentru noi sunt aspectele hidrofizice ale solului cum ar fi: coeziunea, porozitatea, permeabilitatea, capacitatea de inmagazinare a apei etc. In situl Deniz Tepe intalnim mai multe tipuri de soluri, dispuse relativ concentric, desigur urmarind substratul diferit pe care s-a format si pantele existente in relief.

1) Litosolurile se intalnesc in zonele superioare ale dealului Deniz Tepe, limita inferioara urmarind in general izohipsa de 100 m. Identificam doua regiuni cu o raspandire mare a litosolurilor si anume: zona inaltimilor principale culminand cu Dealu Mare (270 m) si o zona aflata mai la nord corespunzand dealului Denia (165 m). In cadrul zonei de litosoluri, pe Deniz Tepe roca parentala ce apare la zi ocupa suprafete foarte mari, solul propriu zis fiind nestructurat datorita ratei mari de eroziune de pe versantii abrupti pe care se intalnesc. Textura solului este variata cu un schelet de roci silicatice.

2) Cernoziomuri carbonatice de panta (castanii) sunt soluri carbonatice de culoare inchisa, de obicei castanie, cu acumulare de humus calcic, slab alcaline, cu continut rezidual de carbonat de calciu in orizontul de humus (superior), efervescenta la acidul clorhidric incepand chiar de la suprafata sau de la 10-15 cm. Sunt formate prin intelenire stepica, pe depozite de loess.

Structura in profunzime: 0-44 cm: brun castaniu cu eflorescente si pseudomicelii calcaroase

in partea inferioara, lutos, prafuit, slab glomerular, graunos mijlociu rotunjit, graunti consistenti in stare uscata, afanat cu coprolite, crotovite dese, radacini ierboase, efervescenta puternica de la suprafata trecere treptata.

Fig. 16 Harta solurilor in situl Deniz Tepe.

44-63cm: brun castaniu deschis cu eflorescente si pseudomicelii de CaCO3, lutos sau luto-nisipos, graunos mare pana la dimensiunile unei alune, nestabil, dese cropolite si crotovite de culoare mai inchisa, afanat, putine radacini, trecere clara.

63-114 cm: cenusiu - galbui cu pete, vinisoare si numeroase concretiuni albicioase dure de CaCO3 de 0,5-1 cm diametru, luto-nisipos, bulgaros, friabil, rare crotovine, rare radacini.

sub 114 cm: loess galbui pal, luto-nisipos.In arealul sitului studiat aceste soluri au o dezvoltare oarecum concentrica litosolurilor din

partea superioara a dealului acoperind efectiv terenurile cu pajiste stepica. Hipsometric putem individualiza zona cernoziomurilor carbonatice de panta de la Deniz Tepe intre izohipsele de 120 si 50 m. In partea de NV a sitului unde panta devine aproape inexistenta, profilul solului devine mai profund, dand nastere la un tip de sol numit: cernoziom castaniu carbonatic, cu continut moderat de carbonati. Acest tip de sol se intinde spre NV pana aproape de confluenta dintre Tăița si Begeni (40 m. alt.).

3) Din clasa solurilor balane (kastanoziom) danubiano-pontice deosebim doua tipuri: soluri balane (kastanoziomuri) tipice si inchise. Ambele tipuri au acelasi profil de sol cu diferenta ca aportul de humus din profilul superior al solurilor balane inchise este mai mare. Acest tip se formeaza in depresiuni largi si la baza versantilor lungi, la contactul dintre solurile balane tipice si cernoziomurile carbonatice. Soluri cu troficitate submijlocie, slab alcaline, sarace in humus, cu circuit biologic activ si o buna capacitate de nitrificare, excesiv aprovizionate cu Ca, bine cu potasiu si slab cu fosfor. Conditii de consistenta si aeratii bune, dar formeaza usor crusta. Regim de umiditate foarte defectuos, caracterizat prin uscaciune estivala inaintata, frecvent chiar sub coeficientul de ofilire. Zona acestor soluri este influentata de vanturile foarte frecvente si destul de puternice, care accentueaza lipsa de umiditate prin spulberarea zapezii si intensificarea evapotranspiratiei.

Structura: 0-36 cm: cenusiu-brun, cu pseudomicelii albicioase de calciu, luto-nisipos, glomerular, foarte slab stabil, agregatele structurale de desfac usor; in stratul arat bulgaros sau prafos, nestructurat; radacini ierboase, frecvente crotovine

36- 67 cm: brun galbui slab-cenusiu, cu pseudomicelii, luto-nisipos, fara structura definita, aglomerari slabe in cocolosi si bulgari ce se desfac foarte usor; foarte afanat, frecvente crotovine, rare radacini

67-135 cm: galbui cu pete mici albicioase din cauza aglomerarilor friabile de calciu, luto-nisipos, afanat, frecvente crotovine mai inchise la culoare

In situl Deniz Tepe solurile balane inchise sunt prezente in partea de S si V pe o zona lata de cca. 1500 metri ce face trecerea dintre cernoziomurile carbonatice din nord si solurile balane tipice din sud.

Soluri balane tipice au o culoare mai deschisa sau ”bălană” la suprafata, cenusie slab bruna la 0-20 cm, formate prin slaba intelenire stepica in partea cea mai uscata a zonei de stepa. In situl Deniz Tepe ele se intalnesc in extremitatea sudica si estica a acestuia, prelungindu-se in afara ariei protejate pana la Lacul Babadag.

Tipuri de sol Suprafata (ha) Ponderea (%)

Litosoluri 198,63 10,46

Cernoziomuri carbonatice de panta 373,4 19,66

Cernoziomuri castanii carbonatice 223,03 11,74

Soluri balane tipice 694,5 36,56

Soluri balane inchise 334,03 17,58

Lacovisti salinizate/solonetizate 76,67 4,03 Tabel 3. Suprafata si ponderea tipurilor de sol din aria Deniz Tepe

Fig.17 Profil pedomorfografic in situl N2000 Deniz Tepe

4) Lacovistile salinizate sunt respandite pe suprafete relativ reduse in interiorul sitului, mai ales de-a lungul albiei paraului Tăița. Lacovistile sunt soluri freatic hidromorfe formate in conditiile unui exces permanent sau temporar de umiditate . Au ca orizont diagnostic un orizont G (gleic), orizont mineral format la baza profilului de sol in conditii de exces de apa freatica manifestat cel putin o parte din an. Pe anumite zone se intalnesc si caractere de soloneț, acolo unde se gaseste un orizont natric in primii 100 cm de la suprafata solului.

III. Morfografia si morfometria

1. MorfografiaMorfografia sitului Deniz Tepe se caracterizeaza prin unele particularitati ce-l diferentiaza si

individualizeaza in acelasi timp fata de formele de relief din jur. Astfel, zona inalta din centrul sitului se prezinta ca o culme alungita de la nord la sud, oarecum sub forma literei S. Privind profilul longitudinal al interfluviului (crestei), putem observa o asimetrie pronuntata intre sudul si nordul acestuia. Daca in partea sudica profilul atinge inaltimea maxima (vf. Dealu Mare 270,2 m) in

Fig. 18 Profil longitudinal al interfluviului Deniz Tepe

aproximativ 1500 m, in partea de nord interfluviul atinge inaltimea maxima dupa mai mult de 3500 metri. Aceeasi asimetrie se poate observa si in profilul transversal interfluviului Deniz Tepe. Linia profilului atinge inaltimea maxima dupa 3375 metri in partea de vest, pentru a cobora la aceeasi altitudine dupa numai 1625 metri.

Fig. 19 Profil transversal al interfluviului Deniz Tepe

Creasta dealului Deniz Tepe poate fi impartita in doua parti distincte: creasta principala sau Dealu Mare care uneste cele mai mari inaltimi din sit avand cea mai mare desfasurare (peste 2,5

km) si ocupand partea sudica si o creasta secundara nordica numita Dealul Denia. Aceste doua creste sunt despartite de o inseuare mica aflata la 160 m. altitudine.

Zona inalta a sitului este inconjurata de o regiune relativ plata cu intre izohipsele de 10 si 80 m. altituine.

Din cauza pozitionarii N-S a crestei principale, observam o mare suprafata acoperita de versantii cu orientare estica sau vestica si mai putin cele nordice si sudice. De fapt versantii cu orientare nordica ocupa cel mai restrans spatiu, versantii estici ocupand cea mai mare suprafata. In total versantii cu expunere estica si vestica reprezinta impreuna 40% din totalul suprafetelor, pe cand versantii nordici si nord-vestici numai 8,42%.

Fig. 20 Harta expozitiei versantilor. Deniz Tepe

Ruptura de panta care limiteaza regiunea plata ce inconjoara inaltimea Deniz Tepe se afla la o altitudine intre 80 si 100 m. alt., altitudine care corespunde contactului litologic al gresiilor liasice si loessul cuaternar.

Astfel, toate aceste caractere morfografice descriu Dealul Deniz Tepe ca un inselberg, un martor de eroziune cu o vechime de 200 mil. ani ce se ridica din mijlocul unei “mari” de depozite recente.

2. Morfometria

2.1. HipsometriaHipsometric relieful sitului Natura 2000 Deniz Tepe se desfasoara intre 12 m, punctul de

iesire a paraului Tăița din sit si Vf. Dealu Mare cu 270,2 m, reprezentand si cea mai mare inaltime din subunitatea Dealurilor Tulcei din Podisul Nord-Dobrogean. Pe langa Dealu Mare mai enumeram inca 4 varfuri individualizate de-a lungul crestei: unul la sud de Dealu Mare de 232 m, si trei la nord de acesta de 262 m, 233 m si Vf. Denia de 165,8 m.

Pe teritoriul sitului se mai individualizeaza doua movile: Movila Soldatilor in sud si Muchia Verde in nord-vest care se ridica cu 8 respectiv 9 m deasupra reliefului inconjurator.

Trepte de relief Suprafata (ha) Ponderea (%)

< 50 m 1101,8 58

50-100 m 542,8 28,6

100-150 m 145,3 7,6

150-200 m 70,3 3,7

200-250 m 35,9 1,9

> 250 m 3,8 0,2 Tabel 4. Suprafata si ponderea diferitelor trepte de relief la Deniz Tepe

2.2. Densitatea si adancimea fragmentarii reliefuluiAvand in vedere ca Deniz Tepe reprezinta un interfluviu intre 2 parauri, Tăița si Hagilar,

calculul adancimii fragmentarii este relativ simplu, valoarea absoluta acestuia fiind de 13,66 m/km². Valoarea indica o energie de relief redusa comparativ cu valorile medii din Dobrogea, aferenta zonelor de campie. In schimb daca vom calcula energia de relief pentru diferite zone hipsometrice ajungem la urmatoarele concluzii: in zonele sub 100 m altitudine (86,6 %) energia de relief este 5,35 m/km² iar in zonele de peste 100 m (13,4 %) valoarea este de 66,75 m/km².

In ceea ce priveste densitatea fragmentarii, datorita faptului ca aria protejata nu reprezinta un bazin hidrografic in sine ci doua portiuni din doua bazine diferite, un calcul clasic al densitatii fragmentarii in interiorul ariei este irelevant. Chiar daca in mod general lungimea raurilor/suprafata ariei este de 0,186 km/km², este necesar a face si alte calcule a densitatii fragmentarii in diferite zone ale ariei datorita faptului ca o mare parte (dupa cum am aratat) este amenajata agricol deci cu o un indice al densitatii fragmentarii foarte scazut. Astfel am impartit suprafata sitului in 2 regiuni: una profund afectata de agricultura si zona de pajisti in care procesele de adancire a vailor este cat de cat naturala. Am luat in considerare toate talvegurile, chiar si cele elementare, cea mai mare parte fiind retea hidrologica temporara. In urma calculelor am concluzionat ca pe terenurile agricole avem o densitate a fragmentarii de 0,69 km/km² pe cand pe suprafata de pasune (naturala) avem o valoare de 3,49 km/km², o valoare care credem ca s-ar apropia mai mult de adevar in cazul neinterventiei antropice.

Daca impartim aria protejata intre cele doua bazine hidrografice avem urmatoarele valori: in bazinul Tăiței (V) densitatea de drenaj este de 1,56 km/km² respectiv in bazinul Teliței valoarea de 1,6 km/km². Astfel, putem concluziona ca astazi in conditiile unor lucrari de amenajare extinse, densitatea medie a retelei de drenaj pe teritoriul sitului Natura 2000 Deniz Tepe (luand in calcul inclusiv talvegurile retelei temporare) este de 1,58 km/km².

2.3. GeodeclivitateaDeclivitatile ce apar in situl Deniz Tepe sunt dintre cele mai variate cuprinzand pante intre 0 º

si 50º. Cea mai mare pondere o au suprafetele plane si slab inclinate (0º – 2º) care se suprapun in general terenurilor agricole ce inconjoara inaltimea Deniz Tepe, cu o mare extindere in vest, sud si

est. Zona acoperita de pajisti stepice se suprapune in general versantilor cu o inclinatie mai mare de la 6º la 16º, aceasta regiune avand o expansiune mai larga pe versantul vestic al lui Deniz Tepe. pe versantul estic ruptura de panta este mai pregnanta, trecerea de la suprafetele plane si mediu inclinate la cele puternic inclinate si moderat abrupte 16º – 25º facandu-se foarte rapid.

Suprafetele foarte abrupte (26º- 35º) si abrupturile propriu-zise (35º – 50º) caracterizeaza exclusiv versantul estic al lui Deniz Tepe si mai ales versantii formati antropic prin taierea unor cariere la suprafata.

Fig. 21 Harta pantelor. Deniz Tepe

IV. Tipuri genetice si forme de relief

1. Relieful litologic si structural1.1. Relieful litologic1.1.1. Relieful dezvoltat pe gresiiGresiile care afloreaza la Deniz Tepe sunt gresii silicioase uneori cu intercalatii de marne si

sisturi argiloase. Aceste depozite sunt dure, cu o granulometrie fina care se gasesc in partea superioara a dealului. Contactul litologic cu depozitele loessoide din baza se face intre 140-160 m pe versantul vestic si in jurul altitudinii de 70 m pe versantul estic (foto 1).

Foto 1. Evidentierea in relief a contactului litologic dintre gresiile liasice si depozitele loessoide de la Deniz Tepe.

Contactul litologic este evidentiat in relief de mai multe caracteristici cum ar fi: prezenta a doua tipuri de stepa pe o suprafata relativ redusa: stepa cu colilie pe depozite loessoide si stepa petrofila pe gresiile aflorate. O alta caracteristica a acestui contact este dezvoltarea total diferita a unei ravene de pe versantul vestic al Deniz Tepe, aflata la SV de vf. Dealu Mare (foto 1). Aceasta are in partea superioara (pe gresii) un profil trensversal domol, o dezvoltare incipienta cu adancimi de 30-60 cm. in schimb cand intalneste loessul, ravena se adanceste avand pe unele locuri si 150-170 cm cu maluri abrupte. Aparitia unor izvoare este o alta caracteristica a contactului litologic.

Foto 2. Gresii puternic diaclazate. Deniz Tepe

Spre creasta gresiile sunt puternic diaclazate, creand un peisaj tipic (foto 2). Pe versantul estic datorita pantelor mai mari (50º-60º) si a dezagregarii, pot fi observate blocuri mari de gresie desprinse din fruntea cuestei Deniz Tepe si ajungand la baza versantului in zona de loess. Acestea pot avea diametre de la 1,5 la 3 m, pe cand produsele de dezagregare fizica din patura ce acopera creasta dealului nu depasesc 70 cm.

1.1.2. Relieful dezvoltat pe depozite loessoideIn zona sitului Deniz Tepe depozitele loessoide

acopera o suprafata larga la baza dealului pana la inaltimi de chiar 160 m altitudine. Din pacate cea mai mare parte din aceste suprafete sunt amenajata agricol, procesele si formele de relief fiind estompate pana la disparitie. Nu au fost observate forme de tasare. Dintre formele incipiente putem aminti forme de sufoziune (pe

partea de nord a sitului) corelate cu formele de siroire. Sufoziunea este mai intalnita deoarece fiind intalnita pe suprafete mai inclinate acestea nu au

fost afectate prea tare de amenajarile agricole. Procesele sufozionale sunt prezente in partea de nord a sitului, mai ales in bazinele de receptie a ravenelor, fenomenul de piping fiind unul din metodele de canalizare a apei catre ravene. Astfel granulometria medie a depozitelor loessoide prezente aici de 0,06-0,02 mm fac posibila declansarea fenomenelor de sufoziune la o viteza relativ scazuta a apei: intre 2 si 0,5 cm/s.

De-a lungul vaii Tăița au loc procese de prabusire si de rupturi, care evolueaza foarte repede, fiind indepartate prin spalare, siroire sau fenomene torentiale.

1.2. Relieful structuralStructural intregul sit Deniz Tepe se suprapune peste un sinclinal larg, denumit sinclinalul

Telița, peste care se desfasoara intreaga depresiune Nalbant. Axul sinclinalului se afla la vest de valea paraului Telița, urmand cumva valea paraului Hagilar. Asadar aria protejata se afla pe flancul vestic al acestui sinclinal. Totusi in relief, datorita supunerii unei indelungate perioade de eroziune, liniile generale ale sinclinalului nu se pot observa, ba mai mult inaltimea Deniz Tepe in forma in care o gasim astazi prezinta o inclinare a stratelor de gresie de la NE spre SV de 24º-29º. Versantul estic reteaza stratele, cu inclinari de 50º-55º. La vest stratele dure de gresie se ingroapa sub depozitele loessoide pana la intalnirea cu cele 2 falii importante din zona: Falia Valea Teilor-Iulia si Falia Traian-Cerna-Babadag. Din acest punct de vedere Zona inalta a dealului Deniz Tepe seamana mai degraba cu un rest de cuesta (relief in structura monoclinala) cu fruntea reprezentand versantul estic care reteaza stratele iar podul cuestei fiind reprezentat de versantul vestic, conform cu inclinarea stratelor.

Zona sitului Deniz Tepe reprezinta cel mai reprezentativ pediment pastrat in Romania. In toate cazurile de pediment se poate observa că, aproape fără excepţie, sunt suprafeţe netede şi uşor înclinate, care se preling uniform şi circular în jurul unor martori abrupţi şi insulari cunoscuţi sub numele de inselberguri. Aceşti martori au o suprafaţă redusă, uneori sunt adevăraţi stâlpi, oricum ocupând un areal mult mai restrâns decât pedimentul din jur, iar ca poziţie se află de obicei aproximativ pe centrul acestuia. Rezultă clar că inselbergul s-a născut şi s-a restrâns mereu, gâtuit fiind de dezvoltarea pedimentului din jur, la care el i-a dat naştere prin măcinarea continuă a abrupturilor sale, cauzată de dezagregare. De amintit încă un aspect esenţial, că martorii de tip inselberg se grupează mai dens sau mai rar, pe anumite aliniamente, în funcţie de unele structuri geologice sau de nivelele de bază, sau de hidrografie. Privite de sus, pedimentele se disting ca grupări de areale netede ce se dispersează radiar, conturându-se în formă de cercuri mai bombate sau mai alungite, într-o parte sau alta. Martorii centrali, sau inselbergurile, pot avea, în mare, trei aspecte, care de fapt reprezintă trei stadii evolutive: primul este de inselberg masiv, desprins total dintr-un podiş sau munte, mai înalt sau mai puţin înalt, dar care păstrează încă, la partea superioară, suprafaţa din care a provenit, iar versanţii sunt foarte abrupţi; al doilea aspect are două substadii, acela de „ace” sau stâlpi şi apoi acela de cupolă, în care partea centrală a fost netezită de retragerea totală a abrupturilor iar întâlnirea bazei versanţilor se face sub nivelul iniţial al inselbergurilor; al treilea este de fapt începutul dispariţiei inselbergului, sau, mai precis, a cupolei centrale, în sensul că pantele netede şi puţin înclinate ale pedimentului au încorporat şi cupola, transformând-o în colină puţin bombată, teşită; este faza de la care începe pediplena şi dispare individualitatea pedimentelor.

Deniz Tepe se afla la stadiul de inselberg masiv. Aceasta este inconjurat de masivul pediment al Nalbantului. Pedimentarea s-a făcut areolar în jurul mai multor inselberguri, dar a avut şi o înclinare generală către S-SE, respectiv, spre actualul lac Babadag şi laguna Razelm. In partea vestică şi nordică se păstrează încă multe pivoturi de foste inselberguri, izolate, dar mai ales grupate în aliniamente, compuse din gresii cuarţitice, calcare sau gresii triasice (mai rar metamorfic şi eruptiv); unele coline sunt însă total acoperite de loess cum ar fi si Muchia Verde de pe teritoriul sitului.

Pedimentul Dealul Mării (Deniz Tepe) are un contur aproape elipsoidal, cu o suprafaţă de

cca 30 km², în timp ce inselbergul central ocupă aproximativ 2 km². Panta pedimentului (la nivelul loessului ce-l acoperă) scade, la început, cu 70 m/km, iar la periferie ajunge la 10-40‰ (Posea,1980).

Foto 3. Inselbergul Deniz Tepe.

Pedimentele din Dobrogea sunt datate Villafranchiene, o perioada dupa inaltarile valahe care, se presupune ca au ridicat podisul Nord Dobrogean si anterioara depunerii cuaternare a loessului care fosilizeaza cea mai mare parte a pedimentelor. Climatul arid din Villafranchian vine in intampinarea datarii acestor pedimente, dezagregarile si retragere versantilor fiind posibila numai sub acest climat.

2. Relieful fluvial Relieful fluvial este destul de slab reprezentat pe teritoriul ariei protejata Deniz Tepe si anume prin valea raului Tăița. Aceasta se afla in extremitatea vestica a ariei, urmarind limita sitului pe o distanta de 3,53 km. Albia minora are o latime ce variaza intre 1,8 m si 9 m. Avand un coeficient de sinuozitate de 1,13 si o panta medie pe teritoriul sitului de 0,37% incadreaza aceasta portiune a Tăiței printre albiile usor meandrate cu bare de aluviuni lipite malurilor.

Foto 4. Valea Tăița

Albia majora are latimi mici, intre 130 si 251 m, fiind brazdata de numeroase brate secundare sau afluenti cu caracter temporar si torential dar care au fost inactivizati prin amenajarile agricole prezente pe ambele maluri ale paraului.

Pe partea stanga a pârâului am putut identifica, in general intre izohipsele de 25 si 45 m, o suprafata nivelata cu o panta redusa fata de regiunile inconjuratoare pe care o putem explica si ca un

nivel de terasa sapata in loess apartinand paraului Tăița.

3. Procese geomorfologice actuale 3.1. Procese hipergeneticeProcesele hipergenetice sunt acele procese elementare in modelarea scoartei terestre care

conduc la modificarea stratului superficial al scoartei terestre, geneza a particulelor reluate in dinamica terestra (Seliverstov, 1986 citat de Grecu, 2003).

Procesele hipergenetice sunt prezente in situl Deniz Tepe mai ales sub forma a doua procese:- procese termoclastice datorate insolatiei, respectiv expunerii rocii la radiatiile solare, cu variatiile acesteia in tmpul zilei sau in timpul anului. Acest tip de proces este foarte activ in regiunile aride si in regiunile temperate unde variatiile termice sunt de 40º-50º C. Procesele dezagregarii prin insolatie cuprinde 4 categorii care in unele cazuri pot constitui stadii evolutive:

- exfolierea la suprafata rocilor;- fisurarea in urma contractarii si dilatarii;- rupturarea - fisuri radiale in corpuri sferice;- dezagregarea granulara a rocilor omogene, termic izotrope.

Foto 5. Termoclaste in zona Dealu Mare Foto 6. Fragment de roca afectat de procesul de oxidare.

- procese de oxidare care sunt niste procese chimice de alterare subaeriana care se produc cu ajutorul oxigenului din aer si apa. Prin alterarea fierului, acesta este eliberat si oxidat in prezenta apei si trece in compusi trivalenti care imprima produselor de alterare nuante galbui si rosii-caramizii. (Foto 6)

In afara de cele doua mecanisme de dezagregare evidente prezentate anterior este posibil ca si alte procese sa aiba loc la Deniz Tepe insa produsele lor de dezagregare nu sunt evidente in teren. Dealtfel putem aprecia ca procesul de crioclastie poate avea un aport la ceea ce am numit noi termoclaste, ambele procese conlucrand in perioade propice acestora.

Prin dezagregarea in situ a gresiilor de pe Deniz Tepe in multe locuri, mai ales in jumatatea sudica, a aparut o scoarta de alterare de tip litogenic, in care proportia mineralelor primare este mare, ele fiind putin transformate. In partea superioara a dealului unde pantele sunt foarte line,

aceste produse de dezagregare nu sunt miscate din loc, ci raman peste stratele de gresii din care provin, formand asa numitele depozite eluviale.

3.2. Pluviodenudarea si eroziunea in suprafataPluviodenudarea si spalarea in suprafata sunt procesele premergatoare scurgerii liniare,

concentrate. Astfel, valoarea prag pentru declansarea eroziunii in rigole este de 3-3,5 cm/s pe soluri lutoase si nisipoase. Cand valorile se mentin sub acest indice eroziunea se face in suprafata prin energia cinetica a picaturilor de ploaie (pluviodenudare) sau atunci cand cantitatea de apa este mai mare, eroziunea in suprafata (spalare). Pluviodenudarea si eroziunea in suprafata sunt prezente in 2 regiuni distincte pe teritoriul sitului Deniz Tepe: una in zonele agricole cu soluri din clasa cernoziomurilor si solurilor balane din partea de vest a sitului si o zona aferenta partii superioare a bazinelor de colectare a ravenelor din partea de est a sitului.

In zona agricola din vest, valorile mici de rezistenta la forfecare a solului, favorizeaza curgerea concentrata la viteze mici ale apei, insa aceste zone au de regula pante foarte scazute ceea ce favorizeaza pluviodenudatia si spalarea in panza.

In zona superioara a bazinelor de colectare, pantele sunt crescute, viteza apei este din aceasta cauza mai mare de 3,5cm/s la fiecare ploaie insa rezistenta la forfecare a litosolului de aici ingreuneaza concentrarea scurgerii concentrate. Astfel, in zona pantelor superioare cu aflorimente de gresii, aceste procese sunt prezente (harta geomorfo) ele disparand la nivelul contactului litologic cu depozitele loessoide cand deja apa cu viteze mult mai mari decat pragul de declansare a scurgerii concentrate incepe imediat sa produca rigole, ogase si ravene. Suprafetele observate pe acest versant afectate de pluviodenudare si spalare insumeaza 9 ha.

3.3. Procese torentialeProcesele torentiale reprezinta principalele procese erozionale care se desfasoara in

interiorul sitului Deniz Tepe. Aceste procese sunt reprezentate in teren prin doua forme: forme elementare de siroire (rigole, ogase) si forme evoluate ale scurgerii concentrate (ravene).

Formele elementare sunt acele forme ale curgerii concentrate pe versanti care pot fi eliminate prin lucrari simple de amenajare. Ele includ in principal rigole si ogase cu adancimi de la cativa cm la circa 1 m adancime. In perimetrul sitului Deniz Tepe cea mai mare concentratie a acestor forme este prezenta pe versantul estic, in partea sa centrala. Ele se pozitioneaza altimetric imediat sub suprafetele afectate de pluviodenudare si spalare in suprafata din zona inalta a dealului. Odata cu cresterea vitezei apei de spalare in suprafata si intalnirea unui substrat cu rezistenta la forfecare mai mica apa se concentreaza in aceste mici santuri numite rigole.

Aceste rigole eu fost impartite in doua bazine de drenaj, marginite de mici interfluvii in partea superioara si formele antropice care le stopeaza in partea inferioara. Bazinul nordic are o suprafata de 0,092 km² iar cel sudic 0,153 km².

Observam de asemeni ca raspandirea acestor forme pe versantul vestic este foarte restransa, aproape inexistenta datorita mai multor factori: pantele mai mici, intelenirea mai mare (vegetatia de pajisti stepice foarte extinsa), impactul mai redus al suprapasunatului (majoritatea tarlelor fiind prezente pe versantii estici si nordici), prezenta terasarilor antropice extinse.

Pe de alta parte prezenta rigolelor in principal in partea centrala a versantului estic este favorizat de mai multi factori mentionati anterior, dar invers cantitativ. Mai mentionam prezenta acestor forme pe partea convexa a versantului estic (in raport cu creasta) unde nu exista bazine de drenaj bine conturate care sa concentreze pe linia de cea mai mare panta o cantitate mare din apa de precipitatii.

ID(nr.) Lungime (m) Energie (m) Densitate (km/km²) Suprafata bazinului drenat (km²)

R1 239,9

70 14,1 0,092

R2 92,08

R3 343,66

R4 188,03

R5 280,59

R6 155,5

R7 107,9

90 11,50 0,153

R8 186,6

R9 235,9

R10 231,6

R11 61,56

R12 144,48

R13 108,3

R14 336,5

R15 352 Tabel 5. Caracteristici morfometrice ale rigolelor. Deniz Tepe

Formele evoluate ale scurgerii concentrate pe versanti sunt reprezentate prin ravene. Am observat un numar de 23 de ravene in diferite stadii de evolutie, distribuite in marea lor majoritate pe versantul estic si nordic, cu pante mai accentuate. Pe versantul vestic am numarat trei ravene, printre care si cea mai evoluata dintre toate ravenele de la Deniz Tepe, care dreneaza toata partea de SV a sitului. Din punctul de vedere al dezvoltarii, aceasta ravena poate fi considerata si ca organism torential dar, conform definitiilor (Radoane et al. 1999) care tind sa plaseze organismele torentiale numai in zonele montane, am incadrat-o in grupa ravenelor. Precizam ca in literatura geomorfologica, diferenta dintre ravena si torent tinde sa se limiteze la natura substratului: roci necoezive, pentru ravene si roci dure pentru torenti. Precizam ca in cazul Deniz Tepe un numar de 11 ravene se grefeaza pe ambele suprafete prezente in sit: gresii dure si loess, o caracteristica aparte am spune noi despre ravenele de la Deniz Tepe.

Pe versantul vestic sunt prezente trei ravene, foarte diferite ca dezvoltare, in lungime totala de 9650,7 m drenand o suprafata de 8,49 km² deci cu o densitate de 1,14 km/km². Dintre acestea o ravena are dezvoltare integrala in terenuri agricole (1117,5 m), ravena 2 cu o dezvoltare mixta, roci grezoase, pajisti pe loess si teren agricol (8292,6 m ) si una cea mai scurta cu dezvoltare pe gresii si pe loess in zona pajistilor (240,6 m). Ravenele sunt de tip dendritic (cu mai multe puncte de obarsie) exceptie facand ravena 3 (tabel 6, fig. 22) care este de tip liniar.

Pe versantul estic avem de a face cu un numar de 20 de ravene, cu o medie a lungimii mai mica datorita in principal a 2 cauze: versantul mai scurt si abruptcare atinge panta de echilibru relativ repede si prezenta unui canal de irigatii ce margineste pasunea de terenurile agricole pe partea de nord si est a sitului. Lungimea totala a ravenelor de pe acest versant este de 17618,6 m pe o suprafata de 10,5 km² ce rezulta intr-o densitate de 1,67 km/km². Totusi, daca vom calcula densitatea ravenelor pe suprafata reala pe care se dezvolta (fara interventii antropice la scara mare) avem o valoare de 3,49 km/km², valoare care se apropie de realitatea exprimata de relief in zona versantului estic al Deniz Tepe.

Nr. ravena

Lungimea (m) Suprafata in plan (m²)

Adancimea medie (m)

Energia (m)

Latimea medie (m)

Suprafata medie a sectiunii

transversale (m²)

Volumul depozitelor

dislocate (m³)

Distanta pana la varful de panta (m)

Expozitia

1 1117,5 4440,7 0,84 24 3,97 3,33 3721,3 1088 SV

2 8292,6 53238,4 1,28 148 6,42 8,22 68165,17 242 V

3 240,6 1348,2 0,94 65 5,61 5,27 1264,8 56 V-NV

4 678,1 2458,2 1,10 67 3,62 3,98 2698,84 0 (79) S-SE

5 676,9 2312,4 1,04 89 3,42 3,56 2409,76 203 SE

6 66,4 258,2 0,67 3 3,9 2,61 173,3 473 SE

7 70,7 235,9 0,60 3 3,35 2,01 142,1 470 SE

8 722,3 5096,3 1,17 108 7,05 8,25 5958,97 143 SE

9 780,3 4521,1 1,47 118 5,79 8,51 6640,35 133 E-SE

10 563,8 2082,9 0,81 93 3,69 2,98 1680,12 204 SE

11 1268,5 3696,9 0,53 71 2,91 1,54 1953,49 320 E-SE

12 1719,2 7089,5 0,57 150 4,12 2,35 4040,12 155 E

13 193,9 832,9 0,34 16 4,31 1,46 283,09 526 E

14 1360 8182,3 1,5 148 6,01 9,01 12253,6 56 E-NE

15 1479,8 6119,5 0,86 55 4,13 3,55 5253,29 364 N-NE

16 878 6359,9 0,32 37 7,42 2,37 2080,86 909 NE

17 950,1 7169,6 4,26 157 7,54 32,12 30517,21 82 N

18 423,7 2011 1,72 98 4,75 8,17 3461,63 123 N

19 3224,9 28461,9 2,88 95 8,82 25,40 81912,46 74 N-NE

20 969,5 2734,6 0,73 61 2,82 2,05 1987,48 197 NE

21 340,5 1653,6 2,6 37 4,86 12,64 4297,6 684 N

22 403,2 2062,4 0,83 40 5,11 4,24 1709,57 735 N

23 848,8 3032,7 1,37 50 3,57 4,89 4150,63 478 NV Tabel 6. Caracteristici morfometrice ale ravenelor de la Deniz Tepe

Foto 7. Zona superioara a ravenei 2

Foto 8. Ravena 14

Foto 9. Ravena 17

Foto 10. Ravena 19

In urma masuratorilor morfometrice am determinat lungimea totala a ravenelor: 27,27 km care afecteaza impreuna o suprafata de 15,5 ha. La nivelul suprafetei totale a sitului Deniz Tepe aceasta valoare reprezinta aproape 1% din total fiind afectat de fenomenul de ravenare. Daca ne referim la zona pajistilor (zona putin afectata antropic si neamenajata agricol) aceasta valoare reprezinta dublul adica 2%, o valoare care ni se pare mai aproape de adevar pentru o suprafata naturala in aria Deniz Tepe.

Fig. 22. Distributia raveneleor pe Deniz Tepe.

De pe toata suprafata sitului Natura 2000 Deniz Tepe, prin procesele de ravenare au fost dislocati 246755,74 m³ de depozite din care, 78% din acestea au fost dislocate de patru ravene: 2, 14, 17, 19 (cf.harta 22).

Din punct de vedere al formei ravenelor, majoritatea sunt ravene dendritice, cu exceptia ravenelor 3, 6, 7, 13, 16, 18, 21 care sunt ravene liniare. Profilul transversal al ravenelor este in forma U. In partea inferioara a ravenelor unde depozitele loessoide au fost inlaturate si ravena a ajuns la stratele dure de gresie, profilul U al ravenelor este aici de forma rectangulara cu pereti verticali. In profil longitudinal se evidentiaza pantele mari in treimea superioara, corespunzatoare

gresiilor si pante mici la nivelul loessului. Pragurile de talveg care se evidentiaza sunt de natura litologica, in general la contactul diferitelor strate de gresii si argilite sau loess.

Fig. 23 Profile longitudinala a unor ravene de la Deniz Tepe

Din forma profilelor longitudinale observam la multe ravene lipsa rapei de obarsie. Acest lucru se datoreaza faptului ca ele isi au originea in zona gresiilor. Putem observa si cateva tipuri de profil longitudinal in functie de dezvoltarea ravenei pe diferite substrate. Astfel, profilele ravenelor 2, 5, 9, 12, 14, 17 sunt concave, dezvaluind o dezvoltare pe gresii in partea sa superioara si loess in partea inferioara. In cazul profilelor 15 si 19 cu forma relativ dreapta tradeaza dezvoltarea lor in mare parte pe roci friabile (loess) sau chiar cu forma convexa (ravena 1) cand paraziteaza terasa paraului Tăița.

3.4. Tasarea si SufoziuneaProcesele sufozionale la Deniz Tepe au fost identificate in principal in zonele afectate de

ravene, fenomenul de piping fiind o modalitate prin care se face aportul de apa intr-o ravena. Am identificat aceste fenomene mai ales in partea de est si nord a sitului, acolo unde grosimea stratului de loess depasea cativa metri.(harta geomorfo)

Fenomenul este foarte dezvoltat in bazinul ravenei 19, unde am intalnit si cea mai mare palnie sufozionala de pe teritoriul sitului: 1,83 m adancime. In multe cazuri aceste forme se unesc cu ravena propriu zisa, fiind foarte greu de identificat extensia proceselor de sufoziune din bazinul unei ravene.

Foto 11. Depresiune de tasare la Deniz Tepe

Intreaga suprafata afectata de sufoziune este estimata la 1173 m², insa extensia acestora ar putea fi mai mare, daca luam in considerare aparatele sufozionale inglobate acum in sistemul de ravene. Suprafata medie a unei palnii sufozionale in perimetrul sitului este de 106 m². Tasarea este rara pe teritoriul sitului aparand sporadic pe in partea estica.

3.5. Procese antropiceProcesele antropice au o dezvoltare foarte mare in interiorul ariei Deniz Tepe. Dintre acestea

cea mai mare suprafata este afectata de amenajarile agricole, care ocupa la momentul actual aproximativ 1302 ha. Amenajarile agricole sunt reprezentate in teren prin: lucrari tipice de arat, discuit etc. cat si prin constructii: canale de irigatii, pompe, drumuri de acces la parcele. Toate acestea fac in asa fel incat procesele geomorfologice sa nu mai aiba o mare amploare pe aceste terenuri, fiind estompate de catre acestea. In partea de nord si est a sitului canalul de irigatii reprezinta o "bariera geomorfologica" dincolo de care toate procesele care au loc in amonte de aceasta, sunt oprite. O oarecare intensitate o are totusi pluviodenudarea si deflatia deoarece o mare parte din aceste zone nu au vegetatie cel putin 2 luni pe an (perioadele de lucrari agricole). Eroziunea solului prin aceste procese va trebui evaluata cantitativ in viitor.

Terasarile antropice ocupa o suprafata de 57,58 ha in nordul si centrul sitului (fig. 15) avand o influenta deosebita asupra desfasurarii unor procese geomorfologice de versant. Ravenele 17, 18, 19 si 20 "ocolesc" cumva zonele terasate.

Carierele de piatra ocupa 11,48 ha fiind pozitionate in partea sudica a ariei protejate. Cariera in sine nu are o influenta asupra proceselor geomorfologice (poate numai unele trene de roca dislocata din fostele excavatii) in schimb drumurile care au condus la respectiva cariera au declansat serioase procese de ravenare in bazinul de receptie a ravenei 2 (fig. 22). Tot teritoriul

carierei Deniz Tepe este un teren propice instalarii unor specii alohtone care gasesc aici terenul prielnic (fara concurenta) pentru a se inmulti. Exemplul cel mai evident este Ailanthus altissima specie invaziva, raspandita aproape exclusiv in zona carierei, din tot situl Natura 2000 Deniz Tepe.

Suprapasunatul este un alt proces antropic cu dezvoltare mare, mai ales pe suprafata de pasune (sens geografic), care acopera 597 ha. Dintre acestea numai cararile de animale reprezinta peste 13,4 ha. O serie de alte procese iau nastere sau amploare datorita actiunii de distrugere a covorului vegetal de catre animalele domestice: rigole, ogase, ravene etc. A fost observata colmatarea a doua izvoare, cauza fiind dislocarea materialelor de catre animale.

V. Concluzii

Geologic Deniz Tepe reprezinta un afloriment de gresii silicioase (cu intercalatii de marne si sisturi argiloase) depuse in perioada liasica (J1). Aflorimentul se individualizeaza intr-o zona de depozite cuaternare depuse de-a lungul perioadelor glaciare pleistocene.

Tectonic, suntem in zona Orogenului Nord-Dobrogean, desavarsit in perioada ridicarilor Kimmerice vechi, care a dus la cutarea zonei fara a sterge tectonica preexistenta. Zona studiata se afla pe axul unui sinclinal, cu orientare NV-SE.

Din punct de vedere geomorfologic, Deniz Tepe reprezinta un inselberg tipic, probabil cel mai reprezentativ de pe teritoriul Romaniei. Acesta este inconjurat de o suprafata de pedimentatie, ingropata in depozite loessoide ce se intinde pe toata suprafata Depresiunii Nalbant.

Reteaua hidrologica ce strabate regiunea Deniz Tepe este saracacioasa, tipic pentru regiunile est-dobrogene, reprezentata prin doua parauri, Tăița si Telița si afluentii acestora.

Climatic, Deniz Tepe se afla la limita climatului temperat de tranziţie cu cel temperat semiarid, cu temperaturi ridicate, precipitatii scazute si insolatie crescuta. Acest lucru are un impact foarte mare asupra modului in care se desfasoara procesele geomorfologice pe teritoriul dealului Deniz Tepe din care subliniem torentialitatea. Tot zonalitatea climatica este factorul principal in distribuirea bioregiunii stepice care se suprapune in totalitate peste aria protejata Deniz Tepe.

Pedogeografic aria studiata se suprapune zone solurilor cernoziomice carbonatice si solurilor balane, acestea fiind un rezultat al climei semiaride dar si a prezentei depozitelor loessoide pe care s-au grefat. Litosolurile din regiunea inalta sunt rezultatul proceselor geomorfologice agresive din zona de afloriment a gresiilor.

Procesele erozionale sunt specifice celor dezvoltate pe loess si depozite loessoide si specifice gresiilor dure in zona inalta. Aceste procese se desfasoara sub o matrice de influente antropice foarte puternice si care acopera o suprafata importanta a ariei protejate Deniz Tepe.

VI. Bibliografie

Ciulache, S., Torica, V. (2003), Clima Dobrogei. Analele Universitatii Bucuresti. Bucuresti.

Gavrila, I. G. (2012), The Importance of Morfometric Analysis in Highlighting the Touristic Attractiveness of North-West Dobrogea Landscape. GeoJurnal of Tourism and Geosites. Year V, no. 1, vol.9, article 09107-108. Cluj-Napoca.

Grecu, F., Palmentola, G. (2003), Geomorfologie dinamica. Editura Tehnica. Bucuresti.

Hurjui, C. (2000), Rolul rocilor sedimentare in morfologia si dinamica ravenelor. Studii de caz din Podisul Moldovenesc. Teza de Doctorat. Facultatea de Geografie a Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi.

Ielenicz, M. (2004), Dictionar de Geografie Fizica. Editura Corint. Bucuresti.

Ielenicz, M., Popescu, N. (2003), Relieful Podisul Dobrogei - caracteristici si evolutie. Analele Universitatii Bucuresti. Bucuresti.

Linc, R. (2000), Studiul hartii. Editura Universitatii din Oradea. Oradea.

Mutihac, V., Ionesi, L. (1974), Geologia Romaniei. Editura Tehnica. Bucuresti.

Panin, N., Jipa, D. (1998), Danube River Sediment Input and its Interaction with the North-Western Black Sea. National Institute of Marine Geology and Geo-ecology. Bucharest.

Petrescu, M. (2007), Dobrogea si Delta Dunarii. Conservarea florei si habitatelor. Institutul de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea; Biblioteca Istro-Pontica, Seria Stiintele Naturii vol. 2. Tulcea.

Posea, Gr. (2005), Geomorfologia Romaniei: reliefuri, tipuri, geneza, evolutie, regionare. Editia a II-a. Editura Fundatiei Romania de Maine. Bucuresti.

Posea, Gr. (1983), Pedimentele din Dobrogea. Sinteze Geografice. Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti.

Posea, Gr. (1980), Terase marine in Dobrogea? Revista "Terra" nr. 3.

Radoane, M., Cristea, I., Radoane, N. (2001), Geomorphological mapping. Evolution and Trends. Revista de geomorfologie, Vol. 13. Editura Universitatii din Bucuresti. Bucuresti.

Radoane, M., Radoane, N., Ichim, I., Surdeanu, V. (1999), Ravenele. Forme, procese, evolutie. Editura Presa Universitara Clujeana. Cluj-Napoca.

Romanescu, Gh. (1992), Consideratii geomorfologice preliminare asupra sectorului central-nordic al Dealurilor Tulcene. Lucrarile Seminarului geografic "Dimitrie Cantemir". Bucuresti.

Rosu, A. (1980), Geografia Fizica a Romaniei. Editura Didactica si Pedagogica. Bucuresti.

Seghedi, A. (2011), Cadrul geologic si structural al terenurilor din jurul Marii Negre, cu privire speciala asupra marginii nord-vestice. Institutul Geologic al Romaniei. Bucuresti.

Traci, C. (1979), Aspecte privind rolul culturilor forestiere in combaterea proceselor de eroziune si in ameliorarea solurilor. Bul. Inf. ASAS, 8.

Urdea, P. (2005), Curs de geomorfologie si glaciologie. Universitatea de Vest din Timisoara, Imprimeria Mirton. Timisoara.

Urdea, P. (2000), Muntii Retezat. Studiu geomorfologic. Editura Academiei Romane. Bucuresti.

Zaharia, L., Pisota, I. (2003), Apele Dobrogei. Analele Universitatii Bucuresti. Bucuresti.

Anexe:

Anexa 1. Exemplu de prag litologic pe talvegul ravenei 21.

Anexa 2. Ravena 17, materiale transportate.

Anexa 3. Ravena 17 cu un strat de depozite grosiere provenite din procese de crioturbatie contemporane depunerii loessului.

Anexa 4. Patura de eluvii. Zona Vf. Dealu Mare, Deniz Tepe.