DEFICIENELE FIZICE sI PSIHOMOTORII4.1. Definitia deficientelor fizice si psihomotoriiDeficientelefizice sunt definite ca abateri de la normalitate, nforma si functiile fizice ale organismului, care tulbura cresterea normala si dezvoltarea armonioasa a corpului, modifica aspectul exterior, reduc aptitudinile si puterea de adaptare la efortul fizic si diminueaza capacitatea de munca productiva a individului.Deficientele fizice se caracterizeaza prin modificari morfologicemai mult sau mai putin accentuate, produse n forma si structura corpului si manifestate printr-o ncetinire n crestere sau printr-o crestere excesiva,printr-o tulburare a dezvoltarii sau o dezvoltare disproportionata, prindeviatii, deformatii sau alte defecte de structura, urmate sau precedate detulburari functionale.Deficientele fizicese constituie, deci, ca invaliditati corporale careslabesc puterea si mobilitatea organismului prin modificari patologiceexterioare sau interioare, localizate la nivelul ntregului corp sau numai la nivelul unor segmente ale sale. Categoria respectiva de handicap cuprindeattinfirmii motorii sau locomotori(de motricitate), ct si pe cei caresufera de uneleboli permanente - cronice(boli respiratorii, cardiopatiile, diabetul etc.) ce influenteaza negativ capacitatea fizica a individului, n aceasta categorie pot fi ncadrate si persoanele cuafectiunisenzoriale(surzii si orbii), tinnd cont de particularitatile lor specificedeosebite.Deficientele fizicesunt abateri de la normalitate prin dereglari morfo-functionale care duc la instalarea unor dezechilibre si evolutiinearmonioase. Trebuie subliniat ca, n lipsa altor anomalii, deficientii fizic sunt normali din punct de vedere al capacitatilor intelectuale, darprin situatia lor de exceptie si ntr-un mediu nefavorabil, personalitatea lorpoate deveni fragila, cu pronuntate note de frustrare si de anxietate, cu118

conflicte si tensiuni interioare, cu dificultati de relationare cu cei din jur side integrare n viata social-profesionala.Aceste deficiente fizice sunt considerate - n majoritatea tarilor,printre care si Marea Britanie - o forma de deficienta n dezvoltare (dinpunct de vedere calitativ) alaturi de deficienta mintala si de deficientelede adaptare."Psihomotricitateaeste o functie complexa care integreaza si subsumeaza manifestarile motrice si psihice ce determina reglareacomportamentului individual, incluznd participarea diferitelor procese sifunctii psihice care asigura att receptia informatiilor, ct si executiaadecvata a actului de raspuns" (E. Verza,Psihopedagogia speciala,1994).Realizarea oricarui act motor adecvat presupune nu doar executie sireceptie, ci si prelucrare de informatii, sub controlul si dominareapsihicului, implicnd, asadar, participarea functiei complexe numitepsihomotricitate.Aceasta are o mare nsemnatate n reglarea voluntara aactiunilor si are dreptelemente componente:schema corporala, lateral itatea, conduitele motrice de baza, organizarea, orientarea sistructura spatio-temporala, perceptia si reprezentarea miscarii.1.Schema corporala,element bazai indispensabil formarii personalitatii copilului,consta n reprezentarea mai mult sau mai putinglobala, mai mult sau mai putin stiintifica si diferentiata pe care o arecopilul despre propriul sau corp, considernd ca ea nu este un dat initial,nici o entitate biologica sau fizica, ci rezultatul unor raporturi adecvateale individului cu mediul.Schema corporala e 939i815j ste un model simplificat, nuatt al formei, ct mai ales al functiilor si raporturilor diferitelor parti alecorpului, constituind un reper stabil pentru evolutia posturii si a mobilitatii.Cunoasterea schemei corporale de catre copil presupune, n sens larg:a)cunoasterea de catre copil a schemei corporale proprii (sacunoasca denumirea diferitelor parti ale corpului sau si sa stie sa le arate);b)cunoasterea schemei corporale a altei persoane;c)situarea corecta a unor obiecte n spatiu n raport cu propriul corpsau cu alte obiecte;d)orientarea n spatiu (n raport cu propriul corp).Imaginea corpului(reprezentarea corpului) nglobeaza schemacorporala si vizeaza cunoasterea functiilor corpului, a componentelor119

corpului si eficacitatea acestor functii corporale n satisfacerea unordorinte. De asemenea, ea cuprinde si reprezentarea limitelor corpului si afunctiilor specifice si vizeaza aspectul temporal al sinelui corporal. Incadrul procesului de dobndire apermanentei de sine n spatiu,copilulsi construieste schema corporala, respectiv imaginea pe care o are desprecorpul sau, imagine perceputa n stare statica sau dinamica sau nraporturile partilor corpului ntre ele si, mai ales, n raporturile acestuia cuspatiul si cu mediul nconjurator.2.Lateralitatease refera la cunoasterea celor doua parti alecorpului (stnga si dreapta) si exprima inegalitatea functionala a partiidrepte sau stngi a corpului ca o consecinta a diferentei n dezvoltare si arepartitiei functiilor n emisferele cerebrale. Dominatia functionala a uneiparti a corpului asupra celeilalte determina lateralitatea (dreptacii saustngacii). Aceasta dominare laterala trebuie nsa perceputa ca fiind odominare functionala relativa, neputndu-se vorbi nici de dreptaci 100%,nici de stngaci 100%.Lateralitatea se clasifica n functie de:a)natura sa:.lateralitate normala- vorbim desprestngacii normali,la care principalele comenzi cerebrale "provin" de la emisfera dreapta;.lateralitate patologica- vorbim desprestngacii patologici,cazn care emisfera stnga este lezata si cea dreapta preia conducerea(aceeasi situatie se poate ntlni si n cazul dreptacilor).b)intensitate:.lateralitate puternica,forte, pura - cnd la unul dintre organeleomoloage (ex.: mna sau picior) se manifesta o intensa asimetrie functionala;.slab conturata- identificata cu ambidextria.c)omogenitate:.lateralitate omogena- (pe aceeasi parte a corpului) copilul fiindstngaci sau dreptaci de ochi, mna si picior;.lateralitate ncrucisata(neomogena) - cnd la acelasi subiectpredominanta este diferita pentru diverse membre (ex.: dreptaci la mnasi ochi, dar stngaci de picior);.lateralitate contrariata- cnd se schimba lateralitatea prin educatie.120

d) modul de participare a membrelor superioare si inferioare:.bilaterala,atunci cnd picioarele si minile se misca simultan siexista o coordonare;.omolaterala,atunci cnd doar piciorul si mna de aceeasi parte acorpului se misca simultan;.ncrucisata,atunci cnd mna si piciorul partii opuse se miscasimultan (ex.: mna dreapta si piciorul stng);.multilaterala,atunci cnd minile si picioarele se misca simultan.Nu trebuie confundata lateralitatea - dominanta unei parti acorpului sub raportul fortei si al preciziei cu cunoasterea stnga-dreapta. Cunoasterea stnga-dreapta decurge din dominatia laterala si reprezintageneralizarea perceptiei axei corporale si se nvata cu att mai usor, cu ctlateralitatea este mai afirmata si mai omogena. Daca foloseste n toatesituatiile o mna, copilul va retine ca aceea este stnga sau dreapta.Lateralitatea ncrucisata provoaca dificultati n recunoasterea stnga-dreapta. Cnd dominanta nu este fixata, copilul va ezita n folosirea membrelor si nu va putea stabili care este membrul sau drept sau stng.Contrarierea lateralitatii (cnd este omogena pentru stnga) are consecinten plan neurologic si psihologic: enurezis, sincinezii, instabilitatepsihomotorie, negativism, anxietate etc.3.Conduitele motrice de baza(alta componenta apsihomotricitatii) sunt mai mult sau mai putin instinctive, deci mai multsau mai putin controlate cortical. Ele curpind:a) coordonarea oculomotorie,care n realitate este mult maicomplexa, mai corect fiind termenul de coordonare senzorio-motorie.Coordonarea oculomotorie se dezvolta si se perfectioneaza treptat,permitnd controlul si ameliorarea gesturilor individului. Se delimiteazaastfel un nou univers reprezentat de spatiul vizual. De asemenea,capacitatea de a localiza o sursa se suprapune peste impresia vizuala. n mod progresiv asadar se va realiza structurarea mediului nconjurator. Dezvoltarea motricitatii si a coordonarii oculomotorii are o importantamajora n nvatarea scrisului. Astfel, desenul evolueaza de la cerc la dreptunghi, patrat, la triunghi si romb, posibilitatea desenarii corecte atuturor acestor elemente fiind un semn de ntarire a legaturii ntre cmpurile senzoriale si cele motorii;121

b)echilibrul static si dinamic.In evolutia sa, copilul trebuie sa sidezvolte simtul echilibrului si capacitatea de a-si orienta miscarile nspatiu. Simtul echilibrului permite aprecierea pozitiei capului fata de corp si a corpului fata de mediul nconjurator. Atitudinea se constituie dintr-oobisnuinta posturala care apare progresiv n cursul dezvoltariipsihomotorii a copilului, nefiind nici constienta, nici voluntara. Sub raportpsihomotric, echilibrul de atitudine exprima si comportamentulpsihologic al persoanei, adica ncredere n sine, deschidere spre lume,disponibilitate n actiune, acestea necesitnd o buna cunoastere a schemeicorporale;c)coordonarea dinamica generala.Coordonarea consta n achizitia capacitatii de asociere a miscarilor n vederea asigurarii unor actemotrice eficiente. Se ntelege prin coordonare o combinare a activitatiiunor grupe de muschi n cadrul unei scheme de miscare, lina, executata nconditii normale. Coordonarea miscarilor apare doar prin repetaripermanente si se dezvolta treptat, pe masura ce copilul creste. Controlul acestei activitati se realizeaza prin mecanismul de feed-back al centrilor subcorticali. Coordonarea dinamica generala se materializeaza prindeprinderile motrice(forta, viteza, ndemnare). Deprinderile motriceconstituie activitati voluntare care joaca un rol deosebit n mentinereaechilibrului dintre organism si mediu si au anumite particularitati:-sunt formate n mod constient;-sunt specifice unei activitati, nu sunt aptitudini motrice generalesi reprezinta modalitati de comportament motric nvatat, sunt segmentecalitative ale nvatarii miscarilor;-sunt structuri de miscare coordonate, constnd n integrarea nsistem motric a unitatilor mai simple nsusite anterior;-au la baza educarea capacitatii de diferentiere fina si rapida aelementelor informationale senzorial-perceptive n dirijarea actiunilor;-se caracterizeaza printr-o rapida si eficienta aferentatie, carepermite corectarea pe moment a unor inexactitati ce pot aparea;-ca aspect exterior, deprinderile motrice se prezinta de cele mai multe ori sub forma de structuri individuale determinate de nsusirile sau aptitudinile variabile ale subiectilor care nvata aceeasi miscare;122

- formarea deprinderilor motrice este conditionata de numerosifactori: aptitudini motrice, motivatie, nivelul pedagogic al instruirii, cantitatea si esalonarea exersarilor, aprecierea si autocontrolul rezultatelor.4.Orientarea, organizarea si structurarea spatiala.Spatiul,mediul vid prin definitie, este perceput si construit pe plan mintal caurmare a sesizarii pozitiilor, directiilor, distantelor, a deplasarilor. Spatiulse organizeaza plecnd de la nivelul senzoriomotor al perceptiilor deactiune pe baza cunoasterii schemei corporale proprii, recunoastereastnga-dreapta (la 6 ani), a schemei corporale a partenerului (8-9 ani), adiverselor pozitii ntre ele, a elaborarii notiunilor topologice: vecin,nchis, deschis etc. Pentru a opera cu aceste relatii este necesar un nivel de dezvoltare mintala de cel putin 8-9 ani. Pna la 3 ani spatiul copiluluieun"spatiu trait" afectiv, lipsit de forme si dimensiuni, spatiu denumit deJean Piaget "topologic", caracterizat prin raporturi de vecinatate, separare,de ordine si de continuitate. ntre 3-7 ani copilul ajunge la "spatiuleuclidian", un spatiu mai omogen, n care recunoaste formele geometrice.Factorul comun al acestor doua planuri este motricitatea, spatiul organi-zndu-se pornind de la nivelul senzoriomotor pe baza perceptiilor legatede actiune, iar insuficientele de "discriminare spatiala" (CI. Launay) sau"tulburarile de orientare"(S. Boul-Maisonny) conduc la perturbari degenul dislexiei, disgrafiei, discalculiei, disortografiei etc.Dupa De Meur si A. Lapierre,etapele structurarii spatialesunt:.Cunoasterea notiunilor- etapa n care copilul trebuie sa nvetesa se deplaseze n "spatiul" obisnuit (de ex.: "mergi n camera ta", "punepe masa profesorului aceasta carte" etc), sa situeze adecvat obiectele, saperceapa formele, marimile, cantitatile, sa le poata identifica, sa lediscrimineze si sa le ordoneze dupa criteriul marimii (ex. de notiunispatiale: de situatii, de marime, de forma, de cantitate)..Orientarea spatialaeste extrem de importanta si cu multeimplicatii n nvatarea scolara. Copilul trebuie sa nvete sa orientezeobiectele, sa poata situa obiectele n succesiunea data n functie de pozitiaordinala si sa perceapa sensul grafic..Organizarea spatialapresupune cunoasterea notiunilor spatialesi capacitatea de orientare spatiala si conduce la dezvoltarea capacitatii deadispune fara ajutor de spatiul nconjurator, de a-si organiza spatiul123

delimitat (tabla, foaia de hrtie, un cadru anumit etc.) n scopul realizariiunui anumit obiectiv..ntelegerea relatiilor spatiale,ca ultima etapa, se bazeaza pe rationamente formate n momentul perceperii anumitor relatii spatiale. Acum se realizeaza structura spatiala, de exemplu, copilul putnd stabili ce marime de cerc lipseste dintr-o suita progresiva de cercuri, pentru a realiza o progresie armonioasa si completa. Acum copilul este capabil dea percepe tot ceea ce este "la fel" (n cazul exemplului cerc), de a ntelegecriteriul dupa care este alcatuita succesiunea cercurilor (ex. marimea) side a sesiza faptul ca lipseste un anumit cerc, de un anumit diametru.5.Orientarea, organizarea si structurarea temporalareprezintacapacitatea de a se situa/pozitiona n functie de succesiunea evenimentelor (nainte, dupa, n timpul), de durata intervalelor (timp lung sauscurt), de ritmul regulat sau neregulat, de cadenta rapida sau lenta, dereluarea ciclica a unor perioade de timp (zi, saptamna, luna, anotimp), deireversibilitatea timpului fizic (nu se mai poate reveni n timpul trecut).Conduita de orientare si structurare temporala se formeaza lent si cu maredificultate. ntre structura spatiala si cea de timp exista diferente, pentruca spatiul are trei dimensiuni, poate fi parcurs n toate directiile, iarrelatiile spatiale pot fi percepute corect, n timp ce timpul are o directieliniara, cu parcurgere liniara (ntr-un singur sens), relatiile temporale fiindfie memorate (pentru trecut), fie imaginate (pentru viitor).Tulburarilestructurii temporalese pot manifesta n patru simptome distincte:incapacitatea copilului de a gasi ordinea si succesiunea evenimentelor,lipsa de percepere a intervalelor, inexistenta unui ritm regulat, incapacitatea de organizare a timpului. Toate aceste simptome sunt cauzate deun trinom de cauze: motrice, psihomotrice si psihologice.6.Perceptia si reprezentarea miscariijoaca un rol extrem deimportant n realizarea adecvata, corecta a structurilor perceptiv-motrice (mai ales a celei spatial-temporale).Perceptia miscariivizeaza perceptiamiscarii obiectelor si a propriilor miscari. Perceptia miscarii obiectelor exterioare subiectului are la baza perceptia spatiala, la care se adauga componente motrice specifice. Deplasarea persoanelor are o valoare deosebita deoarece copilul va ncerca sa imite actiunile celor din jur, raportndu-si propriile miscari la cele percepute n anturaj. Perceptiapropriilor miscari reprezinta conditia esentiala pentru conducerea actiunii124

n orice activitate motrica, pe baza engramelor senzitive controlndu-sesuma miscarilor efectuate de corp sau de anumite segmente ale lui.Aprecierea miscarii segmentelor corporale se face mai ales pentrumembrele superioare (mini), care sunt urmarite cu vederea si au un rol esential n timpul activitatilor scolare sau profesionale de individ.Reprezentarile ideomotrice (ale miscarilor)sunt legate totdeaunade o experienta personala anterioara. Daca scopul activitatii reflectat n creier ntlneste reprezentarile ideomotrice ale unei experiente asemanatoare, trecerea la actiune se va face foarte usor. Datorita caracteruluiconditionat al reprezentarilor si interactiunii primului sistem de semnalizare cu al doilea, acesta contribuie la nvatarea mentala a acelor exercitiipentru care exista o experienta anterioara. Reprezentarile miscarilor au caracter preponderent vizual, mai ales cnd copilul si reprezinta actiunea ce urmeaza a fi executata, cnd memoreaza succesiunea evenimentelor.Psihomotricitateacu toate elementele ei componente (enumerate anterior) se dezvolta, trecnd prin mai multe perioade sau etape: perioada deinovatie(cnd copilul si testeaza capacitatile), perioada deintegrare(cnd copilul integreaza datele) si perioada deechilibru(care presupuneo alternare a repausului cu progresul).Dezvoltarea psihomotricitatii estefavorizatade o serie de factori,cei mai importanti fiind: maturizarea nervoasa, nvatarea si exercitiul,experienta si conduita motrica.4.2.Cauzele deficientelor fizice si psihomotoriiCauzeledeficientelor fizice si psihomotorii prezinta o marevarietate si pot sa afecteze n grade diferite organismul. Pot fi sistematizate dupadiferite criteriin mai multe categorii.a.Astfel, dupa un prim criteriu, aloriginii cauzelor,acestea pot fimpartite n interne si externe. Cauzeleinternesunt determinate deprocesele de crestere si de dezvoltare, de natura functiilor somatice,organice si psihice, iar cauzeleexternesunt raportate la conditiile demediu, de viata si de educatie ale individului.b.In functie decaracterul direct/indirectexista cauze cuactiunedirecta,care intereseaza elementele proprii ale deficientei, si cauzeindirecte,care produc o afectiune sau deficienta morfologica saufunctionala,putndafecta totorganismul(deficienteglobale)sau125

limitndu-se doar la anumite regiuni, segmente sau portiuni ale corpului(deficiente regionale sau locale).c. Frecvent se utilizeaza si criteriul de mpartire acauzelor npredispozante, favorizante si determinante (declansatoare).Cauzelefavorizante sau predispozante (care pot cauza deficiente fizice) sunt nlegatura cuereditatea.Descendentii prezinta, de regula, asemanarimorfologice si functionale cu ascendentii si colateralii (fratii, surorile sirudele apropriate). Acest fenomen biologic este si mai evident atunci cndtipurile constitutionale ale naintasilor sunt relativ identice si cndconditiile de mediu si de viata prezinta asemanari. Tot n aceasta grupa, acauzelor predispozante, putem ncadra siinfluentele nocivepe care lesufera organismul fatului nviata intrauterina. Debilitatea congenitalasiimaturitatea, nasterea prematurasi accidentele obstetricale pot constituibaza unor deficiente care se manifesta nu numai imediat dupa nastere, cisi mai trziu, cu repercusiuni n viata ulterioara.Favorizanti pentru producerea deficientelor fizice sunt socotiti sifactoriicareinfluenteaza n sens negativ starea de sanatate sifunctionarea normala a organelor,mai ales n perioadele de crestere side dezvoltare activa a copilului. Astfel de cauze slabesc rezistentaorganismului, scad capacitatea functionala a aparatului de sprijin si de miscare si diminueaza rolul reglator al sistemului central. Printre acestecauzefavorizantese numara: conditiile inadecvate de igiena si viata,lipsa de organizare a activitatii si lipsa repausului, regimul alimentar necorespunzator, nivelul scazut de aer si de lumina n locuinta, hrana insuficienta, mbracamintea incomoda, defectuos confectionata, dormitul n paturi prea moi (cu perne multe n care corpul se afunda si se curbeaza exagerat) sau tari si incomode (care nu faciliteaza odihna normala pentrucopiii ce sunt n perioada de crestere), lipsa unei educatii rationale si un regim defectuos de viata, lipsa de supraveghere si de control din parteaparintilor si a educatorilor, bolile cronice, convalescentele lungi, interventiile chirurgicale dificile, debilitatea fizica, tulburarile cronice (organice sipsihice), anomaliile senzoriale (mai ales ale vazului si auzului).Factorii determinanti (declansatori)sunt cei care prin aparitia siactiunea lordeterminadezvoltarea deficientelor fizice si psihomotorii. Eipot fi mpartitin:a) factori care actioneaza n perioada intrauterina:126

.infectii ale mamei cu caracter cronic - sifilis, paludism, tuberculoza, intoxicatii lente - cu alcool, medicamente, saruri radioactive, tulburari endocrine si neuropsihice ale mamei, carente alimentare sau devitamine, boli ale sngelui etc;.temperatura prea joasa sau prea ridicata a mediului, umiditateaexcesiva, actiunea razelorXasupra mamei (implicit asupra farului),traumatismele fizice ale abdomenului gravidei, conditiile neadecvate,grele, stresante de viata si de munca ale mamei, vrsta naintata a parintilor (mai ales a mamei) etc.b)factori care actioneaza n timpul travaliului:.eforturile excesive ale mamei;.durata crescuta a travaliului;.interventii traumatizante care sa determine congestii si hemoragiicu urmari grave pentru copil.c)factori care actioneaza n perioada copilariei:.bolile si accidentele care produc anomalii morfologice sifunctionale (mai ales la nivelului aparatului locomotor);.atitudinea defectuoasa a corpului copilului (necorectata deparinte sau de educator) se poate permanentiza si determina deficiente alecoloanei vertebrale (cifoze, lordoze, scolioze);.tulburarile de metabolism, cele hormonale;.leziunile prin arsuri si prin degeraturi;.atrofiile musculare etc.4.3.Clasificarea deficientelor fizice si psihomotoriin unele studii,deficientele fizicesunt grupate, alaturi dedeficientele senzoriale,n categoriadeficientelor somaticesaubiologice.Clasificarea deficientelor fizice nu este deloc o sarcina usoara, un criteriu unic de clasificare fiind greu de identificat si de aceea se prefera tipologizarea deficientelor fizice n functie de mai multe criterii:a)din punctul de vedere al prognosticului(evolutiei) deficienteifizice vorbim despre:deficiente neevolutive(statice, fixate definitiv,foarte greu de corectat) si despredeficiente evolutive(care progreseazasau regreseaza, putnd fi corectate, ntr-o proportie mai mare sau maimica, mai usor sau mai greu).127

b)din punctul de vedere al gravitatiiexista:.deficientele fizice usoare,care includ micile abateri de lanormalitatea corporala si sunt considerateatitudini deficienteglobale sausegmentare, care prin executarea de miscari corective (de timpuriu) se pot corecta destul de usor si total (ex.: deficienta cifotica, gtul nclinat lateral sau nainte, umerii adusi nainte sau asimetrici, torace n flexiune, picioareabduse sau adduse etc);.deficientele de grad mediu,n care sunt nglobate defectelemorfologice si functionale stationare sau cu evolutie lenta, care secorecteaza partial sau ramn nemodificate; cele mai multe asemenea deficiente sunt de tip segmentar (ex.: cifoze, lordoze, deformatii aleabdomenului, toracelui etc), existnd nsa si deficiente medii globale (ex.: hiposomii, disproportii ntre segmente etc);.deficientele accentuate,care constau n modificari patologiceajunse ntr-un stadiu avansat de evolutie; cele mai multe deficiente deacest tip sunt determinate n viata intrauterina (ex.: malformatiile aparatului locomotor) sau ca urmare a unor paralizii, traumatisme osoase siarticulare, a unor infectii ale oaselor, muschilor, articulatiilor sau alevaselor de snge;c)din punctul de vedere al localizarii si al efectelor deficienteiavem:.deficiente morfologice(cnd este afectata forma corpului sau asegmentelor lui);.deficiente functionale(cnd sunt afectate structura si functionarea organismului).Ambele categorii mari de deficiente pot fi submpartite n functie dentinderea si de profunzimea deficientei n:deficiente globale(generalesau de ansamblu) sideficiente partiale(regionale, segmentare sau locale)..DEFICIENELE MORFOLOGICE GLOBALEE. Verza clasifica deficientele morfologice globale n:deficiente decrestere(hiposomie - nanism, hipersomie - gigantism, ntre naltime sigreutate de exemplu, disproportionalitate - ntre cap si trunchi de exemplu),de nutritie(obezitate, debilitate fizica),de atitudine(atitudine global insuficienta, de exemplu: rigida sau global asimetrica),deficiente ale tegumentelor(palide sau vinetii, uscate sau umede, cu pete, cicatrici, 128

eczeme, cu hipertricoza - pilozitate pe tot corpul,),deficiente ale musculaturii(hipotonii sau hipertonii),deficiente ale oaselor, ale articulatiilor..DEFICIENELE MORFOLOGICE PARIALEA doua categorie de deficiente fizice morfologice - dupa E. Verza -sunt deficientele morfologice partiale n care sunt incluse:deficiente ale capului(ex.: cap macrocefal - supradimensionat n raport cu corpul, capmicrocefal - subdezvoltat n raport cu corpul, cap brahicefal - faraproeminenta occipitala, cap doliocefal - cu diametrul antero-posterioralungit si cu o "sa" la mijloc, cap hidrocefal etc),ale fetei(fata preaovala, prea alungita, latita, cu cicatrici, malformatii, cu pareze, fata cuafectiuni ale ochilor - strabism, ochi nfundati sau prea apropiati etc, sau ale nasului, urechilor, fata cu dinti vicios implantati etc),deficiente ale gtului(un gt prea lung sau prea scurt, prea gros sau prea subtire, gtcifotic, lordotic sau scoliotic, gt rasucit - torticolis, gt cu relief tiroidianaccentuat etc),deficiente ale trunchiului/ale toracelui(prea lung, preascurt, ngust, prea larg, prea bombat, plat, cu semne de rahitism,strangulat sau cu stern nfundat),ale abdomenului(un abdomen preaproeminent, strangulat, cu hernii sau prea moale),ale spatelui(spatecifotic, scoliotic, asimetric),deficiente ale coloanei vertebrale, ale bazinului(cazut prea mult n jos, nclinat lateral etc).O alta categorie de deficiente morfologice partiale sunt cele alemembrelor superioare,care pot fi inegale (n lungime sau grosime),asimetrice, ramase n flexie/extensie, cu umeri prea ngusti/largi, preacazuti sau "teposi", sau "adusi", cu brate inegale, cu coate nflexie/entensie, n O sau nX,cu antebrate curbate, asimetrice, sau cusechele traumatice, cu degete cu anomalii sau cu omoplati asimetrici etc.Tot deficiente morfologice partiale sunt sideficientele membrelor inferioare,membre care pot fi inegale, cu contracturi, cu solduri cu reliefaccentuat sau asimetrice, cu genunchi ramasi n flexie/extensie sau asimetrici, cu gambe recurbate sau cu sechele traumatice, cu gleznestrmbe, nXsau scobite si cu degete "n ciocan" - n flexie cu sprijin peunghii - sau strmbe, suprapuse sau deformate etc. DEFICIENELE FUNCIONALEA doua mare categorie de deficiente fizice este reprezentata dedeficientele functionale, n care includem:129

-deficiente ale aparatului neuromuscular(diferitele forme si gradede paralizii, tulburarile de mers, de echilibru, de ritm, de coordonare amiscarilor);-deficiente ale marilor aparate si functiuni ale organismului(aleaparatului respirator - ex.: insuficienta respiratorie, ale aparatuluicardiovascular - ex.: hipertensiune arteriala, ale aparatului digestiv sifunctiilor de nutritie - ex.: obezitate, ale sistemului endocrin - ex.:insuficienta sexuala, nanism, deficiente ale organelor de simt).O alta clasificare a deficientelor fizice (motorii) este oferita de Robanescu (1976), care mparte aceste deficiente n trei categorii:a)deficiente fizice de origine osteo-articulara -n care suntincluse malformatiile congenitale (ex.: luxatie congenitala de sold,amputatie congenitala, picior strmb congenital), deformarile osoaseaparute n timpul procesului de crestere (inegalitatea membrelor, rahitism,cifoze, scolioze etc.) sau sechelele temporare sau definitive aleaccidentelor mai ales cele de circulatie si postcombustie);b)deficiente fizice de origine neurologicacare sunt reprezentatede: infirmitatea motrica de origine cerebrala (ce presupune pareze,paralizii spastice, probleme de coordonare, miscari involuntare-sincinezii,tulburari de echilibru la care se adauga si tulburari asociate de genulepilepsiei, tulburarilor senzoriale, instrumentale - ex.: executia gesturiloretc), bolile neuronului motor periferic (sechelele de poliomelita siafectiunile neurologice evolutive-miopatiile, distrofiile neuromusculare);c)bolile cronice evolutive articulare(polioartritele reumatismaleale copilului si artropatiile din hemofilie).n categoriatulburarilor de psihomotricitateincludem toatetulburarile lateralitatii(ex: ncrucisata, contrariata),ale conduitelormotrice de baza(ex: ale mersului, saritului, ale controlului postural),tulburarile de realizare motrica(apraxia - pierderea capacitatii de executie a gesturilor, a miscarilor adaptate unui scop, dispraxia -incapacitatea de coordonare a gesturilor, disgrafia motrica - afectareavitezei si a fortei scrisului etc),tulburari ale conduitelor perceptiv-motrice {ale orientarii spatiale- necunoasterea termenilor spatiali,perceperea gresita a pozitiilor n spatiu, orientarea incorecta n spatiu,lipsa memoriei spatiului siale orientarii temporale), tulburari aleschemei corporale(presupunnd necunoasterea partilor corpului sauincapacitatea de folosire a lor etc),instabilitatea psihomotorie(exces de130

miscare si incapacitate de orientare si urmarire a unui obiect n miscare),tulburari ale conduitelor motrice fine(ex: incapacitate de concentrare side perseverare ntr-o actiune anume).4.4.Recuperarea deficientelor fizice si psihomotoriiIn abordarea oricarei deficiente fizice sau psihomotorii esteimportant sa fie respectate anumite principii de baza, care pot asigurasuccesul interventiei recuperatorii, si anume:-principiul prevenirii deficientei fizice;-principiul interventiei de tip educational precoce;-principiul interventiei globale si individualizate a persoanei cu deficienta fizica;-principiul interventiei cooperarii si al parteneriatului;-principiul interventiei structurilor de sprijin.Asadar, nainte de a corecta/trata o deficienta fizica este binesa prevenimaparitia ei prin masuri de ngrijire primara si secundara (ex.vaccinari - mpotriva bolilor transmisibile, asanarea solului, aprovizionarea cu apa, examene medicale periodice ale gravidei si copilului, supravegherea regimului nutritional, combaterea consumului de alcool si de droguri, asigurarea de medicamente pentru tratarea bolilor, de actechirurgicale esentiale, de tratament recuperator). La aceste masuripreventive se adauga si cele cu caracter tertiar care mpiedica transformarea unei incapacitati n handicap, ele fiind incluse n programele dereadaptare a copilului/adultului cu deficienta (programe care nu presupuntratament medical, ci masuri de ordin psihologic si social - ex.: reorien-tare profesionala).Atunci cnd exista deja o deficienta motorie (fizica),demersulcorectordebuteaza prinevaluarea potentialului psihomotor al copilului.In evolutia oricarui copil, esentiali sunt primii trei ani ai existentei sale, perioada n care se achizitioneaza ntreg bagajul psihomotric. Oricentrziere n evolutia normala n planul cresterii si dezvoltarii vadetermina disfunctionalitati greu de recuperat ulterior. Interventiaeducationala precoce asigura copilului deficient motor conditii optime deachizitie a engramelor senzitivo-motorii, context n care educatia poateduce la recuperarea sau compensarea deficientei fizice.

131

Abordarea copilului deficient fizic trebuie sa se faca si n cunostintade cauza privind capacitatile lui cognitive, afectiv-relationale, care pot fidezvoltate si valorificate compensator.Educatia copilului deficient fizic implica sieducatia familiei lui,ntruct baza recuperarii lui este reprezentata de afectiunea si de suportul oferite de familie. O familie armonioasa, un cadru familial cald, suportivpot grabi recuperarea unui copil deficient fizic. n plus, dupa perioadainitiala de recuperare n institutii specializate, se trece la continuareaterapiei n familie, care consta n activitatile zilnice pe care copilul trebuiesa le repete, sub controlul atent si cu sustinerea parintilor.Fiecare copil, indiferent de forma sau de nivelul deficientei, dispunede un potential morfofunctional care i confera capacitatea de a se angajan recuperare. Totusi, aceasta capacitate este influentata de gasirea, nplan psihologic, a resurselor necesare unei automobilizari. Copiiideficienti fizic, n special fetele, aflati la vrsta marilor transformari fiziologice, ncep sa constientizeze starea de fapt legata de modificareaaspectului corporal si apar ntrebari dramatice de tipul: "de ce eu?", "dece nu sunt la fel cu celelalte", "ce pot face pentru a deveni normala?". Caurmare a unui asemenea lant de ntrebari, la care adolescentul/adultulcauta n zadar raspunsuri, pot aparea manifestari care pot degenera, ntimp, n tulburari de comportament. Aici intervine terapeutul - psihologulal carui rol este de a lucra cu deficientul fizic pe linia acceptariideficientei fizice, a recstigarii ncrederii n sine, a diminuarii anxietatii,frustrarii lui, a valorizarii pozitive a personalitatii adolescentului etc. De odeosebita importanta n recuperarea deficientilor fizic este, asadar,consilierea psihologica si familiala.Pe lngaterapia de tip psihologic(realizata individual sau n grup -cu grup suportiv), n recuperarea deficientilor fizic se apeleaza cu precadere la corectarea deficientei (acolo unde se poate) prinexercitii degimnastica, fizioterapie, prin kinetoterapie, reflexoterapie, acupuncturaetc.Copilul deficient fizic trebuie sa fie scolarizat n scoli obisnuite,alaturi de copiii sanatosi, mai ales daca intelectul lui este normal si areaptitudini pentru nvatatura. Exista, n sprijinul acestei idei, numeroaseexemple de copii cu deficiente fizice (unele grave) care au devenitmuncitori, magistrati, functionari, economisti sau medici.Copilul reactioneaza fata de handicapul lui fizic n functie deatitudinea parintilor fata de el. Chiar daca parintii ncearca sa-si 132

controleze manifestarile exterioare legate de reactia de deceptie, copilulcu deficienta ntelege ca este diferit de ceilalti, ca este un intrus, ca nu estecopilul "visat". De aceea, copilul cu deficienta fizica are nevoie dedragostea celor din jur, cu att mai mult, cu ct el si formeaza mai greuconstiinta de sine si cercul relational. ntr-un mediu afectiv cu carente,copilul traieste un sentiment puternic de insecuritate, teama ca va fiabandonat de familia sa si respins de societate. De asemenea, el acorda oimportanta deosebita relatiei cu alti copii, datorita necesitatii de a se simtiacceptat de acestia si suporta greu saracia relatiilor afective cu familia sicu mediul exterior. El nu are suficienta ncredere n sine pentru a-sidovedi creativitatea, curiozitatea si spiritul ntreprinzator. Pentru un copilcu deficienta fizica, asigurarea de experiente noi constituie o realaproblema, datorita unui nivel functional redus sau datorita supraprotectieifamiliale. Copilul trebuie sa aiba posibilitatea de a-si exercita propriile optiuni, de a-si exprima dorintele si de a vedea ca adultul tine cont dealegerile sale. n acest fel, va beneficia de experiente noi, care-i vorsolicita capacitatile de adaptare si de vointa. Uneori, adultii sunt uimiti de perseverenta acestor copii n vederea atingerii unor performante, mai alesscolare. Copii cu deficiente fizice de natura neurologica depun eforturisustinute pentru dobndirea unor experiente noi, mai ales n ceea cepriveste comunicarea verbala si corporala. n acest domeniu, copilul are omare capacitate de adaptare, ajungnd sa se faca nteles cu ajutorulmamei sau al altui copil. Ca orice suflet uman, persoanele cu deficientefizice au nevoie deapreciere si stima.Aprecierea si stima apar atuncicnd activitatea copilului este ncununata de succes. Din pacate, atuncicnd scopurile propuse sunt prea nalte si pretentiile parintilor prea mari,poate aparea esecul. Uneori, sentimentul esecului este perceput att deintens, nct parintii intervin, asigurnd copilului un mediu de viatasupraprotejat. n aceste situatii, acesta va fi insuficient pregatit pentruviata de adult. Parintii si educatorii au probleme n a gasi calea cea maicorecta pentru rezolvarea situatiilor dificile, care ar fi gasirea unuiechilibru ntre situatia de ajutor total ce asigura copilului un succes rapidsi situatia de interventie partiala, n care copilul are unele probleme de rezolvat si unele obstacole de depasit pentru a-si atinge scopul.Familia si societatea trebuie sa se adapteze permanent ntre celedoua extreme: supraprotectia, care genereaza dependenta si confruntareapermanenta cu noi scopuri, cu noi tinte, uneori dificil de atins. Daca nu se133

realizeaza o mediere ntre cele doua extreme, se ajunge fie la un comportament rapid si agresiv, fie la o renuntare pasiva din partea copilului.Copilul trebuie sa si asume uneleresponsabilitatifata de propriapersoana sau fata de alte persoane. Daca familia i refuza acest drept,practic i refuza insertia sociala.Autonomiapersonala este necesitateafundamentala ce sta la baza construirii constiintei de sine. Deficientafizica perturba realizarea acestei necesitati fundamentale. Lipsa autonomiei duce la restrngerea cmpului de activitate, la scaderearitmului de nvatare a unor lucruri noi. Pentru a-si obtine autonomiapersonala, copilul depune eforturi deosebite, ce trebuie sustinute de familie.' Fata de solicitarile mediului socio-familial, copilul dispune de unnumar redus de scheme si tipuri de reactie. Acestea sunt reprezentate de reactia de imitatie, de opozitie, de compensare, de supracompensare si dedemisie. Reactia deimitatiepresupune existenta unui model care sebucura de autoritate, prestigiu, simpatie. Reactia deopozitiesau de protestexprima nevoia de independenta, de afirmare a personalitatii individului,dorinta cunoasterii de sine. Reactia decompensareeste socotita deV.Milea drept o forma inconstienta de aparare, care permite echilibrareasentimentelor de inferioritate.Sentimentul de inferioritatelegat dedeficientele fizice si senzoriale poate fi compensat prin cai care pot sau nu sa contravina normelor de conduita sociala. Astfel, copilul este atras catre modele negative care trezesc interesul grupului si cu care el ncearca sa seidentifice. Uneori, compensarea apare sub forma unor stari de reverie sau a placerii pentru laude exagerate, care ofera copilului o modalitate de satisfacere a dorintelor nemplinite. Reactia desupracompensaresta la originea eforturilor de ambitie si perseverenta prin care individul se vanvinge pe sine si defectele sale. Prin aceasta reactie se urmarestenlaturarea sentimentelor de inferioritate. Reactia dedemisieimplica nmod normal replierea individului cu elaborarea unui nivel de aspiratii nconcordanta cu posibilitatile sale reale.Alteori, apare un sentiment de descurajare, de abandon, denencredere si apatie. Aceste reactii sunt frecvent ntlnite la copiii siadolescentii confruntati cu esecuri permanente. Frecvent, ei recurg ladroguri sau se lasa manipulati cu usurinta de catre ceilalti. Aceste reactiiapar mai ales ca un raspuns la atitudinea familiei, astfel ca putem 134

consideracopilul ca fiind oglinda parintilor.Aceasta situatie esteevidenta n cazul copiilor cu deficiente fizice care sunt dependenti deparinti. Parintii se grupeaza n 5 categorii - echilibrati, indiferenti, exagerati, autoritari si inconsecventi.Copiiiparintilor echilibratiau o imagine obiectiva desprerealitate. Ei se privesc asa cum sunt, cu calitatile, dar si cu defectele lor.Acesti copii doresc sa ajunga adulti pentru a-si demonstra valoarea.Tnarul este perseverent n rezolvarea obstacolelor ntlnite, demonstrnd o tendinta vie de a se impune si de a conduce. Prin efort propriu, el cautasa-si depaseasca conditia, realiznd activitati la un nivel nalt de competenta.Atitudinea de neglijare si de respingere a copilului este frecventntlnita atunci cnd el nu a fost dorit, parintii lui fiind tipul deparintiindiferenti.Copilul lor este complet neglijat, i se refuza cele maielementare drepturi, este pedepsit, ridiculizat, izolat de lume din cauzadeficientei sale. Astfel, el se afla n imposibilitatea de a face fata unorcerinte si de a-si alege caile care l-ar putea conduce spre succes. Copilul respins de parinti se simte inferior si nesigur, se considera nedemn dedragostea parintilor, frecvent fiind nengrijit, murdar. In relatiile cu ceilalti copii este brutal, permanent pus pe cearta, razbunator. Este izolat frecventde colectiv, ntruct devine agresiv fara motiv; leaga greu prietenii, fiindinteriorizat si neadaptat.Copilul cuparinti exageratieste crescut ntr-un climat de sera, fara a avea obligatii, fara a i se refuza nici un capriciu si anticipndu-i-se toatedorintele. Familia sa preia toate problemele, astfel ca el este mbracat sincaltat chiar de altii si la vrste foarte mari. Grija familiei pentru copil este axata n mod deosebit pe starea lui de sanatate, cu insistenta pefragilitatea lui. Apare astfel un climat dominat de anxietate, de o grijabolnavicioasa pentru sanatatea copilului. Pentru un copil cu deficientefizice, o astfel de grija excesiva are efecte negative, n contactul cu ceilalticopii fiind pasiv, lipsit de initiativa, incapabil de autoaparare. si punefrecvent n joc imaginatia, refugiindu-se n visare astfel ca orice contactcu realitatea este evitat. Parintii exagerati favorizeaza aparitia la copii areactiilor de dependenta si imaturitate, acestia devenind neascultatori,agresivi chiar, fara ncredere n sine si cu un autocontrol redus.Parintii autoritarisolicita din partea copilului lor o ascultare totala,interzicndu-i-se acestuia orice initiativa si asumare de raspundere. El este135

mpiedicat sa-si dezvolte capacitatile de decizie si actiune, repetateleesecuri genernd nencredere si pesimism. Fiind lipsit de initiativa, copilulva fi supus, modest, resemnat, incapabil sa se apere chiar atunci cnd aredreptate. Nivelul sau de aspiratie este destul de scazut, iar angajarea nmunca este slaba. Daca porneste o activitate, el va avea multa rabdare, maiales n ndeletnicirile de rutina. Copilul acestor parinti va fi ascultator, dar nefericit si ostil, frecvent loial, onest, corect. Acest comportament apareatunci cnd parintii sunt autoritari, dar si ngrijesc atent copilul si-simanifesta totusi afectiunea. n cazurile n care parintii nu fac acest lucru,copiii pot avea un comportament deviant si antisocial.Copiiiparintilor inconsecventisunt profund derutati, deoarece parintii lor oscileaza de la autoritate la permisivitate, de la indiferenta latutela. Uneori, copilul este disputat de parintii n conflict, fiind solicitat sa opteze pentru anumite pozitii. In aceasta situatie, el va fi instabil, nesigur,usor de atras si de influentat de persoane rau intentionate.n cadrul aspectelor de consiliere psihologica trebuie sa abordam siproblemaimpactului psihologic al deficientei fizice asupra copilului.Acest impact este diferit, n functie de grupa de vrsta si de tipul handicapului.Delaila 3 anicopilul si dezvolta autonomia, nvatnd sa mearga si sa vorbeasca. Deficienta fizica va determina reducerea mobilitatii, lipsindcopilul de autonomie. n formele grave de deficienta, chiar mbracarea si hranirea pot fi obositoare pentru copil, astfel ca el trebuie ajutat de parinti, n acest context, copilul are o ncredere redusa n fortele sale. Perioada deprescolareste stadiul de dezvoltare a initiativei, astfel ca nvatarea este multperturbata n situatia unei deficiente fizice. O problema majora acum este legata de identitatea sexuala. La gradinita se practica jocuri de imitare a activitatilor specifice fiecarui sex. n familie, copilul si va forma aceastaidentitate n functie de rolul asumat de fiecare parinte n ngrijire si nasigurarea veniturilor. n strnsa legatura cu identitatea sexuala se formeazasi imaginea despre propriul corp. Cunostintele copilului despre propriulcorp apar prin folosire, perceptie si vizualizare. Atunci cnd copilul estebolnav, imaginea sa asupra corpului este centrata pe durere si pe anxietate. Copilul exercita un control precar asupra unor functii(incontinenta urinara de ex.), astfel ca se simte jenat si inferior. Copiii cudeficiente fizice (mai ales cei cu paralizii) au probleme legate de formareaimaginii corporale, mai ales la nivelul segmentelor afectate.136

Inperioada scolara,elevul ajunge la desavrsirea capacitatilor sale,cu diminuarea sentimentului de inferioritate. Succesul depinde decapacitatea copilului de a coopera si de a intra n competitie cu ceilalti.Uneori, deficienta fizica poate fi bariera n calea creativitatii sicompetitivitatii lui. Prietenia joaca, la aceasta vrsta, un rol deosebit nformarea stimei de sine. Orice apreciere cu privire la sine ca fiind "diferit" poate afecta sentimentul de apartenenta la grup, ceea cedetermina izolare si evitarea relatiilor sociale. n aceasta perioada, copilulse identifica din ce n ce mai mult cu grupul din care face parte si culiderul acestuia. Apare astfel o tendinta de independenta, mai ales fata defamilie. De aceea, trebuie ajutat sa nteleaga ca, desi nu este "normal,perfect", are calitati si abilitati demne de admiratia celor din jurul lui.Inadolescenta,impactul deficientei este deosebit. n etapeleanterioare, imaginea de sine, stima de sine si comportamentul erauinfluentate de relatia cu parintii. Adolescentul este diferit, el viseaza la unviitor independent, departe de casa, departe de parinti, chiar daca vatrebui sa se descurce singur. n adolescenta apare dorinta de stabilire apropriei identitati. Modificarile pubertale trebuie integrate n imaginea desine, cu cstigarea controlului si cunoasterea propriilor capacitati fizicesau psihice. La copiii cu deficiente fizice, aceste identificari suntprioritare, dar ele se desfasoara frecvent n singuratate, deoarece "a fidiferit" nseamna a fi exclus din grup. n aceasta perioada, tnarul estedeosebit de vulnerabil la stresul emotional produs de boala. nfatisareacorporala, maiestria si abilitatile reprezinta elementele de baza la aceasta grupa de vrsta. O afectare ct de mica a uneia dintre aceste calitati poatedetennina o respingere din grup. Pentru a fi asemanatori cu colegii lor,adolescentii cu deficiente sunt capabili de a merge pna la refuzuldeficientei, nsotit de refuzul ngrijirii si al tratamentelor. Astfel, pentru afi "ca toata lumea", ei pot renunta la ajutoarele tehnice de specialitate,care le ofera confort, dar care-i separa de colegii sanatosi.Deficienta fizica vizibilaafecteaza n mod deosebit relatiilesexuale. Baietii sunt foarte afectati cnd boala nu le permite sa fieindependenti si sa se realizeze pe plan profesional. Ei accepta usor odeficienta vizibila sau un aspect corporal modificat, atta timp ctmobilitatea si realizarea profesionala sunt posibile. Fetele sunt puternicafectate de modificarea aspectului corporal, mai ales atunci cnd estevizibila si nu poate fi mascata prin vestimentatie. Ele accepta usor137

limitarea mobilitatii daca sunt atractive n continuare si n atentia persoanelor de sex masculin.Un ultim aspect ce trebuie luat n considerare este reprezentatdereactiile copilului la boala si mai ales la durere.n fata bolii, copilul are reactiinegative de agitatie, insomnie,refuzul alimentelor, plns.La copilul prescolar si la scolarul mic potaparea fenomene de exploatare a bolii sau chiar dorinta c e a fi bolnav, pentru a fi alintat. Uneori apare o stare de relativa inertie manifesta prinpasivitate, prin lipsa de energie a copilului. In cazul spitalizarilor dedurata, pot aparea reactii depresive, mai ales atunci cnd mama nu sta permanent cu copilul. Pentru a evita reactiile traumatizante, copilul va fipregatit, persoanele din familie explicndu-i situatia n termeni simpli, pentelesul sau. In spital, el va putea pastra unele obiecte cu care estefamiliarizat (jucaria preferata, pijamaua sau papucii favoriti).La copiii de vrsta scolara, semnele de depresie se grupeaza subforma tulburarilor afective, a dezvoltarii lente si a manifestarilorsomatice.Tulburarile afective se traduc prin tristete, izolare cu refuz alrelatiei cu colegii sau prin reactii afective excesive si invadante.Dezvoltarea lenta se manifesta prin scaderea randamentului scolar, prindificultati de concentrare, de atentie si de memorare. Manifestarilesomatice sunt reprezentate de lipsa poftei de mncare, insomnii, oboseala,cefalee, dureri abdominale. Aceste reactii apar frecvent, ca urmare ainternarii n spital, mai precis din cauza efectului internarii, al separarii deparinti.La adolescenti, depresia se manifesta prin tulburari afective decomportament datorita modificarii aspectului corporal. Aceastamodificare determina reactii de respingere din partea grupului, din parteacolegilor de sex opus.Uneori, copiii interpreteaza boala si deficienta ca pe o pedeapsacauzata de un comportament necorespunzator. Ei acceptapasivtoateprocedurile medicale dureroase, considerndu-le o pedeapsa meritata. Alteori, copilul este total lipsit de energie, de vointa, acceptnd pasiv totceea ce i se ntmpla. n cadrul sindromului de pasivitate, Lazarescuincludeaanxietatea de separare.Reactia cea mai puternica apare ncopilaria timpurie,mai ales ntre 15 si 30 luni. Aceasta reactie evolueazan trei etape: protest, disperare si detasare. nfaza de protest,copilulplnge, striga dupa parinti, refuza atentia personalului medical si este de138

neconsolat. Urmeazadisperarea,n care plnsul nceteaza, dar copiluldevine inactiv, nu este atras de jucarii si se izoleaza. nfaza de detasareapare o adaptare la situatie, copilul se joaca, surde si pare sa-si formezerelatii cu alte persoane. Acest comportament este de resemnare, nefiindun semn de multumire, deoarece este indiferent fata de parinti.Inperioada de prescolar,aceasta reactie este mai putin intensa, deoarece la aceasta vrsta sunt bine suportate micile perioade de separarede parinti. Astfel, prescolarul refuza mncarea, sufera de insomnie,plnge doar n prezenta parintilor, se izoleaza de ceilalti copii.Inperioada de scolar,stresul generat de boala poate creste nevoia de securitate si de ajutor, copiii simtindu-se singuri, plictisiti sau deprimati. Frecvent, reactia este legata mai ales de despartirea de prieteni si deactivitatile uzuale dect de cea de parinti. Pentruadolescent,separarea deparinti este un element cu efecte pozitive. Problema separarii apare doardatorita pierderii contactului cu grupul de prieteni, ceea ce duce lapierderea locului sau din cadrul acestui grup. n aceste cazuri, personalulmedical are datoria de a interveni, ncercnd sa atenueze aceste reactii. Daca reactiile sunt puternice, trebuie apelat la sfatul unui specialist. ngeneral, se ncearca minimalizarea acestor reactii prin mai multe tipuri demetode.O reactie care apare frecvent, att la copii, ct si la adultii cudeficienta estefuria.Copilul reactioneaza cu furie la restrictiile impuse desituatia sa sau de tratamentele medicale necesare (imobilizare n aparatgipsat). Furia se manifesta diferit, n functie de vrsta copilului. Copiiimici si manifesta furia prin tipete, urlete si chiar prin lovireaadversarului. Copiii mai mari si exprima furia printr-un limbaj abuziv. Astfel, expresiile "nu stiu", "nu-mi pasa" evoca furia care trebuie interpretata ca o solicitare de ajutor: "ajuta-ma sa nteleg ce mi se ntmpla".O alta reactie emotionala este reprezentata denegarea deficientei.Aceasta atitudine reprezinta un mecanism de adaptare care asigura osperanta. Speranta n vindecare sau n ameliorare reprezinta o necesitateuniversala. Negarea handicapului si fixarea unor obiective nalte pot aveaefecte stimulative asupra copilului. Totusi, aceste fantezii pot fipericuloase, mai ales atunci cnd sunt legate de internarea n spital si deperspectiva unui tratament care sa asigure vindecarea. Rezultatele pot fidezastruoase n fata esecului unui tratament, putndu-se ajunge la pierderea sperantei si la depresie.139

O alta reactie ntlnita la copilul cu defect fizic este cea deexploatare a starii de boala,care poate duce n final la reactie hipo-condriaca. Aceasta reactie apare la copiii supraprotejati, care si folosesc deficienta ca scuza, pentru a nu depune eforturi sustinute n activitateascolara. Frecvent, de la aceasta exploatare a deficientei se ajunge laconvingerea ca scoala este mai grava dect n realitate si deci ca este maibine sa se evite orice efort fizic sau intelectual.O alta abordare n cazul deficientilor psihomotor trebuie sa vizezerecuperarea fizica.Exercitiul fizic, folosit n scop profilactic, dar mai ales corectiv, influenteaza nu numai forma si structura tesuturilor corpului omenesc, ciechilibreaza concomitent functiile fiecarui organ, realiznd o stare desinergie si de solidaritate functionala. Cele mai evidente efecte functionale se constata tot la nivelul aparatului locomotor. ngimnastica corectiva,exercitiile fizice urmaresc nu numai exercitarea, dezvoltarea si perfectionarea functiilor motorii normale, dar mai ales reeducarea si recuperareacelor slabite sau tulburate. n tulburarile si deficientele aparatuluilocomotor, exercitiul fizic, dozat si gradat n concordanta cu posibilitatile functionale ale deficientului, reeduca si perfectioneaza calitati motrice debaza, n special forta, rezistenta, supletea si ndemnarea. Acestembunatatiri functionale se datoresc interventiei unor factori neuromus-culari, care usureaza transmiterea impulsului nervos si utilizarea completa asubstantelor energetice.Efortul fizic, chiar de intensitate mica, creeaza nevoia unui aportcrescut de substante nutritive, accelernd functiile respiratorii si cardiovasculare, absortia de la nivelul intestinului, nutritia si excretia. ngimnastica medicala, sunt selectionate si grupateexercitiile fizicecareinfluenteaza una sau alta dintre marile functiuni.n fiziologia exercitiilor fizice, se explica pe larg mecanismelecomplexe care dirijeaza armonios aparatele si sistemele organismului. Se poate afirma ca exercitiul fizic, repetat metodic si gradat, dupa principii sireguli bine stabilite, n concordanta cu vrsta, sexul, dar mai ales cupregatirea fizica anterioara a individului, mbunatateste functiile mari aleorganismului.Exercitiul fizic are la orice vrsta, dar ndeosebi n perioada decrestere, un puternic rol educativ.140

Sistemul nervos este educabil mai ales n sectorul neuromotor.Miscarea repetata si corectata se perfectioneaza nu numai printr-o reglare mai buna a lucrului grupelor musculare, ci cu precadere printr-un mai buncontrol psihoneuromotor.Atitudinea corpului, miscarile si gesturile corpului, precum si toate manifestarile cu caracter motric sunt de fapt o adaptare continua a functieipsihoneuromotoare la cerintele permanente ale adaptarii corpului, nconcordanta cu necesitatile lui.Stimularea simultana a factorilor morali si de vointa contribuie substantial la realizarea corectarii atitudinilor gresite, la perfectionarea sicorectarea mecanismelor psihoneuromotorii.n corectarea deficientelor fizice, exercitiul fizic este folosit att subforma exercitiilor statice, ct si a celor dinamice.Exercitiile statice corectiveconstau fie din pozitii, fie din contractiiizometrice.Pozitiilesunt asigurate de contractii musculare statice care fixeazatrunchiul si segmentele sale, mentinndu-le mpotriva gravitatiei sau aaltor forte mecanice care tind sa modifice raporturile dintre ele. ngimnastica medicala, pozitiile de lucru se mpart n pozitii fundamentale(stnd, pe genunchi, seznd, culcat, atrnat) si derivatele lor.Pozitiile,dupa atitudinea corpului n timpul mentinerii lor, pot ficorecte- cndexista o respectare a atitudinii normale, globale sau segmentare,corective-cnd se realizeaza o corectare partiala a deficientei globale sau segmentare sihipercorective -cnd se obtine nu numai corectareapozitiei, ci si realizarea aspectului invers deficientei. Pozitiile corective sihipercorective sunt derivate ale pozitiilor fundamentale simetrice sauasimetrice, obtinute prin modificari ale pozitiei capului si gtului, trunchiului, membrelor superioare si inferioare.Exercitiile dinamicese pot realiza n gimnastica medicalasubforma miscarii active, libere sau legate, a miscarii active cu rezistenta.Exercitiile dinamice corectivese pot sistematiza astfel:1.Exercitii active de cap si gt, trunchi, membre superioare siinferioare - executate liber sau cu ngreunare.2.Exercitii de respiratie cu caracter corectiv.3.Exercitii aplicative cu caracter corectiv.4.Exercitii de redresare - pasive, pasivo-active sau active.141

5. Exercitii de relaxare a grupelor musculare contractate sau scurtate.Din grupaexercitiilor activefac parte, n primul rnd, exercitiile active realizate cu segmentul deficient, precum si exercitiile cu segmentele nvecinate, care amplifica miscarile corective ale deficientei primare.Exercitiile active vor fi bine localizate numai la segmentul deficient,pentru a nu crea alte deficiente compensatorii (Exemplu: pentru corectarea lordozei lombare se vor executa miscari de flexie aletrunchiului numai la nivelul regiunii lombare, coloana vertebrala toracalafiind fixata sau mentinuta n pozitii corective). Aceste miscari pot fiexecutate cu ngreunare - mingi medicinale, bastoane, gantere etc. - sau mpotriva unei rezistente manuale sau opuse fortei gravitatiei.Exercitiile segmentelor nvecinate deficientei principale vor ntregisau corecta exercitiul principal. Astfel, membrele superioare n lordozalombara vor lucra n plan posterior, pentru a evita compensarea cifotica acoloanei vertebrale dorsale, n timp ce membrele inferioare vor fi duse,mentinute sau fixate n plan anterior, pentru corectarea pozitiei bazinului.De asemenea, aceste exercitii vor fi executate liber sau cu ngreunarediferita.n cadrul exercitiilor corective, miscarile pot fi executate analitic, dar ceie mai bune rezultate se obtin atunci cnd se executa exercitiicombinate.Exercitiile de respiratie cu caracter corectivse executa din pozitiistabile. Se pot executa liber sau n timpul exercitiilor de trunchi simembre superioare, din pozitii simetrice sau asimetrice care sa nustnjeneasca miscarile toracelui. n general, exercitiile de respiratie se vorintroduce la sfrsitul partii introductive si n partea fundamentala a lectiei,dupa exercitiile corective mai grele.Exercitiile aplicative cu caracter corectivse folosesc pentrueducarea sau reeducarea deprinderilor motrice de baza. Dintre cele maibune exercitii aplicative cu continut corectiv sunt exercitiile de mers,exercitiile de trre, de echilibru si suspensiuni.Exercitii de mers corectivsunt introduse n partea introductiva si finala a lectiei degimnastica medicala. Se vor folosi numai acele exercitii de mers custructura corectiva pentru deficienta primara. De exemplu: mers pevrfuri pentru corectarea cifozei, mers cu genunchii ndoiti si trunchiul vertical pentru corectarea lordozei (mers ghemuit) etc.142

Exercitii de trre- se efectueaza din pozitii cu baza mare de sustinere si centrul de greutate foarte aproape de baza de sprijin carepermit o localizare precisa a exercitiilor la nivelul segmentului deficitar si angreneaza n lucru grupe mari musculare. Exercitiile de trre se executa din pozitii fundamentale culcat, pe genunchi si seznd, dar si din pozitiilederivate ale acestora, executate simetric sau asimetric.Exercitii de echilibrapot fi simple si asociate, cu purtari de obiecte usoare, determinnd o solicitare simetrica a muschilor antagonici.Suspensiunilese pot realiza pasiv prin sustinerea greutatii corpuluicu ajutorul diferitelor aparate sau pot fi realizate activ prin fortamembrelor superioare. Astfel, pot sa fie complete, cnd se realizeaza peverticala, sau incomplete - pe plan oblic sau cu sprijinul membrelorinferioare. Suspensiunile active se pot executa simplu sau combinat - cu miscari active (pendulari, rasuciri), cu redresari pasive-active.Exercitiile de redresareconstau n luarea unor pozitii corective sauhipercorective si mentinerea lor pe o perioada de timp bine determinata.Ele se pot executa pasiv sau activ. Trebuie subliniata importanta mare aexercitiilor corective, att n conditii de repaus, ct si n mers.Redresarilepasivese pot nsoti de tractiuni si presiuni imprimate asupra segmentuluideficient de catre profesor sau de unele aparate mecanice, cum esteaparatul Zander. De asemenea, se poate asocia cu suspensiunile. Cele maibune redresari pasive se obtin din pozitia atrnat si culcat.Redresarileactiveconstau, de fapt, dintr-o autocorectare progresiva a atitudiniicorpului, imprimnd si mentinnd pozitii corective prin ncercari repetatesi insistente n fata oglinzii. Ele contribuie la formarea reflexului deatitudine corecta a corpului. Pozitiile cele mai indicate pentru executareaacestor exercitii sunt pozitiile stnd si seznd.n cazul cnd un copil prezinta unhandicap psihomotor,abordarea de tip recuperator trebuie sa fie adecvata tipului de handicap siposibilitatilor individuale ale copilului respectiv.Astfel, n cazul uneidominante ncrucisatesau al uneiambidextrii,de exemplu, pot aparea dificultati si probleme considerabilede dezvoltare. Aceste stari apar, ntr-adevar, uneori, la copiii perfectnormali, motiv pentru care este extrem de important sa fie studiata ncadin copilarie problema dominantei. Nu este imposibil ca un copil care areo dominanta ncrucisata ochi-mna - cum ar fi, de exemplu, ntre ochiul stng si mna dreapta sau viceversa - sa nvete sa citeasca si sa scrie, dar143

foarte frecvent chiar si copiii cu o dezvoltare normala si cu o inteligenta superioara ntmpina dificultati deosebite n cazul acestei dominantencrucisate. Exista cazuri n care esecul n deprinderea scrisului si citituluieste total, caz n care copilul va folosi scrierea n oglinda sau va nvata foarte greu cititul si scrisul, desi la aritmetica si la alte discipline poatenvata foarte usor.Mna dominanta poate fi stabilita observndu-1 pe copil cnddeseneaza sau cnd executa o activitate care presupune ndemnare, depilda cnd mannca. Unii copii se pot folosi de una dintre mini cnd estenecesara o forta mai mare si de cealalta cnd trebuie sa execute miscarimai precise, aceasta din urma fiind considerata mna dominanta.Piciorul dominant poate fi identificat cerndu-i-se copilului sa urceo treapta, sa coboare de pe un scaun, sau sa loveasca cu piciorul un obiectde mici dimensiuni, cum ar fi o cutie de chibrituri plasata vertical, piciorulfolosit putnd fi socotit dominant.Dupa cum am aratat, nainte de a decide cum sa influentam sau samodificam o dominanta ncrucisata, este important sa stabilim dominantapentru fiecare mna, picior, ochi sau ureche n parte. n nici un caz nutrebuie sa ncercam sa modificam dominantaprincipalaa copilului. De aceea, daca observam o dominanta de stnga evidenta la mna, ureche si picior, dar o dominanta de dreapta la ochi, este preferabil sa o modificam pe aceasta din urma, numai daca nu exista probleme vizuale. Celelaltepreferinte fiind egale, n cazul unui copil cu dominanta de dreapta, eltrebuie sa fie ajutat sa-si definitiveze a dominanta att la nivelul ochiului,ct si al minii.Cnd dominanta s-a stabilit deja temeinic la nivelul minii, este maiusor sa modificam dominanta ochiului, dar nainte de aceasta estenecesara o testare a acuitatii vizuale. Trebuie evitata exersarea dominanteiunui ochi care este impropriu ndeplinirii misiunii sale.Este de la sine nteles ca stabilirea corecta a dominantei l poatescuti pe copil de greutati n nvatarea scrisului si cititului, dar nu numaidepasirea acestui handicap scolar actioneaza asupra starii emotionale,pentru ca dominanta ncrucisata nsasi genereaza o anumita nesigurantaemotionala la copil.Aspectul emotional al dominantei si al lateralitatii este mult maievident laambidextri.Exista cazuri n care, n ciuda unei dezvoltarinormale a vorbirii, nu apare vreo dominanta la nici unul dintre nivelurile144

mentionate (mna, ochi, picior sau ureche). Dintr-un anumit punct devedere s-ar parea ca acesti copii sunt avantajati, mai ales la tenis siscrima, deoarece capacitatea lor de a folosi la fel de bine ambele mini idezavantajeaza pe adversari. Totusi, acest fenomen trece adeseorineobservat nu numai de parinti si de profesori, dar chiar si de catre copii.Apare aici o problema aparent fara nici o legatura. Acest copil va fiacuzat ca minte si fura permanent, desi este un copil adorabil, dragut, carestabileste relatii bune, deschise, cu anturajul sau. Parintii si profesorul aufacut tot posibilul sa-i corecteze aceasta nclinatie, acordndu-i afectiunesi sprijin continuu. De asemenea, i explica consecintele posibile alefaptelor sale urte si i se aplica diverse pedepse, dar totul se dovedestezadarnic. Copilul continua sa fure tot ce doreste, oriunde este posibil si vaminti totdeauna ntr-un mod inventiv, sfruntat, transparent totusi. ntr-adevar,se pare ca nici nu-i pasa daca minciunile sale sunt sau nu credibile. Pur si simplu el va spune o poveste si nu va ezita sa o schimbe complet cnd va fi pus n aceeasi situatie, indiferent de efectul pe care l poate avea asupra ascultatorilor. El pare ca nu are nici un fel de mustrari de constiinta. Vapromite ca nu va mai fura sau nu va mai minti, dar, cu prima ocazie, o vaface din nou, datele problemei ramnnd mereu aceleasi.Acesti copii pot fi uneori recunoscuti la prima vedere. Fizionomialor specifica consta ntr-o identitate aproape perfecta ntre cele doua zoneale fetei, stnga si dreapta. Fata lor, cel mai adesea rotunda, seamanaoarecum cu aceea a unui pisoi. Daca li se cere sa scrie cu ambele mini, se va evidentia ambidextrismul lor exceptional, de care adesea se vorminuna chiar si ei.Copiii nca mici, la care dominanta nu s-a definitivat, pot fi adeseaajutati sa dobndeasca un anumit simt al comportamentului etic,antrenndu-i n vederea instalarii unei anumite dominante. Adevarata lorproblema decurge din faptul ca nu pot diferentia dreapta de stnga, ceea ce este adevarat de ceea ce este fals, ceea ce este bun de ceea ce este rau,distinctia aceasta ramnnd vaga si nedeterminata.Luni ntregi si uneori chiar ani sunt necesari pentru a-i ajuta peacesti copii sa-si dezvolte suficient perseverenta si vointa care permitstabilirea unei dominante clare si definitive. Daca se reuseste, izbndaeste de ordin moral, iar copilul o va resimti ca pe o victorie personala. Dinnefericire, dupa pubertate aceasta victorie devine aproape imposibila.145

Un alt handicap psihomotor, extrem de sever, esteparaliziacerebrala,ale carei simptome caracteristice sunt spasticitatea, mersulforfecat si miscarile involuntare. Exista o clasificare a paraliziei n:tetraplegie, paraplegiesihemiplegie,aceasta din urma nsemnndparalizia unei singure laturi a corpului, fie stnga, fie dreapta, att bratulct si membrul inferior de pe aceeasi parte putnd fi paralizate. In cazul paraplegiei sunt afectate, n aceeasi masura sau nu, fie ambele brate, fieambele membre inferioare. n sfrsit, n cazul tetraplegiei sunt afectateatt bratele ct si membrele inferioare, existnd posibilitatea ca unul dintre ele sa fie mult mai sever afectat.Se poate constata ca, n oricare dintre aceste forme de paralizie,perceperea si integrarea spatiala a copilului sunt implicate n mod fundamental. In cazul hemiplegiei este afectata orientarea laterala. n cazul paraplegiei, orientarea verticala este redusa. n cazul tetraplegieieste deficitara orientarea pe directia sagitala. Aceasta din urma reprezintaun fenomen deosebit de impresionat. Faptul ca un copil nu poate aveasiguranta unei experiente proprii n orientarea stnga-dreapta, fata-spateeste manifestat n expresia de anxietate intensa ce poate fi citita pe fata luisi care arata ca el este iremediabil condamnat la o orientare pe directiafrontala. n ce priveste categoriilecalitativeale paraliziei, se poate vorbi despre patru elemente separate care, n majoritatea cazurilor, se combinantre ele, ducnd la o forma finala de paralizie. Totusi, ele pot si trebuie safie analizate separat.Este vorba mai nti despasticitate,care se caracterizeaza prinntepenirea unui membru sau a unei articulatii si prin contractareamuschilor. Membrul respectiv poate fi totusi miscat, daca se procedeazacu blndete si lent. Totusi, daca viteza de miscare creste sau daca apare opresiune brusca, rigiditatea se accentueaza si sporeste gradul decontractare a muschilor. Starea spastica poate fi mai exact descrisa ca ostare de crampa si de contractie musculara extrema si permanenta.A doua forma a paraliziei cerebrale,atetoza,se caracterizeaza prin miscari involuntare, adesea rasucite sau spiralate, asemanatoare unduirii plantelor sau viermilor. Specificitatea formeiatacticeconsta n miscariexagerate, care nu-si ating scopul. O reactie de raspuns la un stimul se traduce prin contractii musculare destul de adecvate, dar insuficientcompensate de miscarea muschilor antagonici. Astfel, miscarea carerezulta "trece de tinta". n sfrsit,forma rigidaa paraliziei cerebrale 146

permite numai miscari de foarte mica amplitudine, impresia generalafiind aceea ca membrele ntmpina o rezistenta extrem de mare.Trebuie remarcat ca nici unul din cele patru tipuri nu seconformeaza strict conceptiei generale de paralizie, care presupune o incapacitate motorie absoluta. Se poate observa totusi ca simptomeleparaliziei cerebrale reprezinta forme patologice alemiscarii,n caremiscarea este cel mai adesea distorsionata mai curnd datorita uneisupra-activitatimusculare dect din cauza lipsei acesteia.Incapacitatea totala de a executa vreo miscare musculara - asa-nu-mitaparalizie flasca- este tipica pentru leziunile nervoase periferice dela nivelul maduvei spinarii sau al membrelor, dar ea nu apare n paraliziacerebrala.Cnd ne ocupam de acesti copii trebuie sa tinem seama de hipersensibilitatea lor accentuata si sa evitam stimulii senzoriali brusti, intensisi violenti, iar n cazul copilului suferind de atetoza, stimulii emotionaliexcesivi. n acest sens au fost elaborate diverse exercitii ale pedagogieicurative si fizioterapii speciale, multe din ele lund n considerareproblema separarii capului de procesele motorii ale corpului. Acestprocedeu s-a dovedit destul de util copilului mic suferind de paralizie.Totusi,fizioterapia si eurimia curativa,doua dintre cele maiimportante terapii, necesita ndrumari si control medical. Nu este nsa maiputin adevarat ca o abordare generala a problemelor copiilor paralitici aravea mult de cstigat daca s-ar ntelege situatia specifica a copiluluirespectiv, precum si modul n care el se percepe pe sine si daca va acceptafaptul ca el este prizonierul experientei sale senzoriale.Un alt avantaj curativ decurge din considerarea acelei sensibilitaticare ar trebui sa se rezume esentialmente la fata si la cap, dar care seextinde asupra ntregului corp. Atunci cnd atingem membrele unui copilafectat de paralizie cerebrala, trebuie sa procedam cu tot atta delicateteca atunci cnd i atingem fata. La fel, daca nu ne aflam n raza lui vizuala,nu-i vom mpinge niciodata scaunul cu rotile fara a-1 preveni. Trebuie mainti sa ne facem cunoscuta prezenta si intentiile. Modul de abordaretrebuie sa fie n general delicat, blnd, gradat. n acest scop, se dovedesc utile exercitiile de auto-observare a propriilor miscari n fata oglinzii. Ele permit sensibilitatii senzoriale si miscarii sa se disocieze.Daca privim cu ntelegere situatia unui copil paralizat, vom observaca el este nu numai hipersensibil, dar si lipsit de experienta sinelui, a147

identitatii sale corporale pe care o persoana sanatoasa o cstiga prinsimtul tactil, prin miscare, prin senzatia de confort si de echilibru. Aceste simturi opereaza n cea mai mare parte n imediata apropiere a praguluiconstient, sau chiar sub acest prag si sunt cruciale pentru securitateafizica, gradul de confort si eficienta. n cazul unui copil paralitic, acesteexperiente fundamentale sunt absente.Fenomenul mersului forfecateste deosebit de revelator n privintadiferentierii functionale ntre cap si corp.Att n abordarea generala a paraliziei cerebrale la copii, ct si ncea educationala, nu trebuie sa uitam ca acesta simte nevoia unei anumitesigurante n orientarea spatiala si a unui ajutor pentru a putea percepeimaginea propriului corp. Toate acestea se pot realiza ntr-o mare diversitate de moduri.Mai exista o carenta, foarte diferita de paraliziile cerebrale, care poate afecta grav dezvoltarea motorie a copilului. Este vorba desprehipotonie.Etiologia acestei stari patologice nu este cunoscuta cu precizie,dar pare sa fie si ea, n multe cazuri, de origine cerebrala. Copilul caresufera de hipotonie nu-si va ridica capul si nu-si va folosi minile sibratele la timpul cuvenit. El va ramne n pozitia culcat. Se ntmplauneori ca nici atunci cnd ajunge la vrsta scolara sa nu se poata ridica npicioare. Aceasta afectiune se poate combina cu o ntrziere ndezvoltarea generala si situatia poate fi de o gravitate extrema. Uneori pot fi remarcate simptomele unei usoare spasticitati, dar principalul simptomeste total opus spasticitatii si consta ntr-o atonie musculara, o inertiegenerala si o lipsa totala de vigoare. n alte privinte copilul poate parearelativ normal, uneori somnoros si apatic.Modul n care abordam un copil cu hipotonie trebuie sa fie completdiferit de cel folosit n cazul copilului cu paralizie cerebrala. Daca seIurmareste dezvoltarea motorie si dezvoltarea generala, atunci va fi nevoiede o stimulare permanenta si destul de intensa. De mare importanta estestimularea frecventa si continua a reflexului primar al apucarii, ct si acelui planetar. Un mijloc util l reprezinta n acest caz exercitiul prin care copilul este pus sa stea descult pe un bat rotund. Copilul cu hipotonie nupoate fi ajutat dect printr-ostimulare perseverenta att a activitatiimotorii, ct si a vorbirii.si n acest caz, chineziterapia trebuie facuta subcontrol medical.

Asadar, n functie de tipul de deficienta fizica sau psihomotorie, devrsta persoanei respective, de potentialul ei fizic si psihic se va procedala o modalitate sau alta de interventie de tip recuperator.REZUMATDeficientele fizicesunt definite ca abateri de la normalitate, nforma si functiile fizice ale organismului, care tulbura cresterea normalasi dezvoltarea armonioasa a corpului, modifica aspectul exterior, reduc aptitudinile si puterea de adaptare la efortul fizic si diminueaza capacitatea de munca productiva a individului.Deficientele fizicese constituie,deci, ca invaliditati corporale care slabesc puterea si mobilitateaorganismului prin modificari patologice exterioare sau interioare, localizate la nivelul ntregului corp sau numai la nivelul unor segmente ale sale.Categoria respectiva de handicap cuprinde attinfirmii motorii saulocomotori(de motricitate), ct si pe cei care sufera de unelebolipermanente - cronice(boli respiratorii, cardiopatiile, diabetul etc.) ceinfluenteaza negativ capacitatea fizica a individului. In aceasta categoriepot fi ncadrate si persoanele cuafectiuni senzoriale(surzii si orbii),tinnd cont de particularitatile lor specifice deosebite.Cauzeledeficientelor fizice si psihomotorii se prezinta sub o marevarietate si pot sa afecteze n grade diferite organismul. Pot fisistematizate, dupadiferite criterii,n mai multe categorii. Astfel, dupa un prim criteriu, aloriginii, cauzelepot fi mpartite n interne si externe.Cauzeleinternesunt determinate de procesele de crestere si dedezvoltare, de natura functiilor somatice, organice si psihice, iar cauzeleexternesunt raportate la conditiile de mediu, de viata si de educatie aleindividului. In functie decaracterul direct/indirectexista cauzecuactiune directa,care intereseaza elementele proprii ale deficientei, sicauzeindirecte,care produc o afectiune sau o deficienta morfologica saufunctionala. Frecvent se utilizeaza si criteriul de mpartire acauzelor n predispozante (favorizante) si determinante (declansatoare).Cauzelefavorizante sau predispozante (care pot cauza deficiente fizice) sunt n legatura cuereditatea,cuinfluentele nocivepe care le sufera organismulfatului nviata intrauterinaetc.Factorii determinanti (declansatori)sunt ceicare prinaparitia siactiunea lordeterminadezvoltarea.149

deficientelor fizice si psihomotorii. Ei pot actionan perioadaintrauterina, n timpul travaliuluisaun perioada copilariei.Deficientele fizicesunt grupate, alaturi dedeficientele senzoriale,ncategoriadeficientelor somaticesaubiologicedupa mai multe criterii:prognosticul(evolutia) deficientei fizice(deficiente neevolutive- statice,fixate definitiv, foarte greu de corectat - sideficiente evolutive- care progreseaza sau regreseaza, putnd fi corectate, ntr-o proportie mai maresau mai mica, mai usor sau mai greu),gravitatea (deficiente fizice usoare,care se pot corecta destul de usor si total - ex.: deficienta cifotica, gtulnclinat lateral sau nainte etc,deficiente de grad mediun care suntnglobate defectele morfologice si functionale stationare sau cu evolutielenta, care se corecteaza partial sau ramn nemodificate - ex.: cifoze,lordoze, deformatii ale abdomenului, toracelui etc. sideficiente accentuatecare constau n modificari patologice ajunse ntr-un stadiu avansat deevolutie - ex. malformatiile aparatului locomotor),localizarea si efecteledeficientei(deficiente morfologice si deficiente functionale). Ambelecategorii mari de deficiente pot fi submpartite n functie de ntinderea si deprofunzimea deficientei n:deficiente globale(generale sau de ansamblu)si deficiente partiale(regionale, segmentare sau locale).E. Verza clasifica deficientele morfologice globale n:deficiente decrestere,denutritie, de atitudine, deficiente ale tegumentelor, ale musculaturii, oaselor sau articulatiilor.A doua categorie de deficiente fizice morfologice sunt deficientele morfologice partiale n care sunt incluse:deficiente ale capului, ale fetei, deficiente ale gtului, trunchiului/toracelui, ale abdomenuluietc. A doua mare clasa de deficiente fiziceeste reprezentata de deficientele functionale n care includem:deficienteale aparatului neuromuscular(diferitele forme si grade de paralizii,tulburarile de mers, de echilibru, de ritm, de coordonare a miscarilor) sideficiente ale marilor aparate si functiuni ale organismului(ex. aleaparatului respirator).n ce privesterecuperarea deficientelor fizice,trebuie avut nvedere faptul ca nainte de a corecta/trata o deficienta fizica este binesa prevenimaparitia ei prin masuri de ngrijire primara si secundara (ex.vaccinari - mpotriva bolilor transmisibile, asanarea solului, aprovizionarea cu apa, examene medicale periodice ale gravidei si copilului,supravegherea regimului nutritional etc), la care se adauga si cele cucaracter tertiar care mpiedica transformarea unei incapacitati n handicap150

(incluse n programele de readaptare a copilului/adultului cu defiienta).Atunci cnd exista deja o deficienta motorie (fizica),demersul corectordebuteaza prinevaluarea potentialului psihomotor al copilului,pentru caulterior importanta sa fie educatia copilului deficient fizic, implicit sieducatia familiei lui.Pe lngaterapia de tip psihologic(realizataindividual sau n grup - cu grup suportiv), n recuperarea deficientilorfizic se apeleaza cu precadere la corectarea deficientei (acolo unde sepoate) prinexercitii de gimnastica, fizioterapie, prin kinetoterapie,reflexoterapie, acupuncturaetc. In cadrul aspectelor de consilierepsihologica trebuie sa abordam si problemaimpactului psihologic aldeficientei fizice asupra copilului.Acest impact este diferit, n functie degrupa de vrsta si de tipul handicapului.Importante sunt sireactiilecopilului la boala si mai ales la durere. Recuperarea fizica- exercitiul fizic - folosita n scop profilactic, dar mai ales corectiv, influenteaza nu numai forma si structura tesuturilor corpului omenesc, ci echilibreazaconcomitent functiile fiecarui organ, realiznd o stare de sinergie si desolidaritate functionala. Asadar, n functie de tipul de deficienta fizica saupsihomotorie, de vrsta persoanei respective, de potentialul ei fizic sipsihic se va proceda la o modalitate sau alta de interventie de tip recuperator.CONCEPTE-CHEIE.Deficienta fizica =abatere de la normalitatea corporala (forma sifunctii), care afecteaza cresterea si dezvoltarea normala a organismului,modifica aspectul exterior, reduce puterea de adaptare la efortul fizic,diminund capacitatea de munca a individului..Psihomotricitatea= functie complexa care integreaza sisubsumeaza manifestarile motrice si psihice ce determina reglareacomportamentului individual, incluznd participarea diferitelor procese sifunctii psihice care asigura att receptia informatiilor, ct si executiaadecvata a actului de raspuns..Schema corporala= reprezentarea mai mult sau mai putinglobala, mai mult sau mai putin stiintifica si diferentiata pe care o arecopilul despre propriul sau corp, considernd ca ea nu este un dat initial,nici o entitate biologica sau fizica, ci rezultatul unor raporturi adecvate aleindividului cu mediul.151

.Lateralitatea =cunoasterea de catre individ a celor doua parti ale corpului (stnga si dreapta), exprimnd inegalitatea functionala a partii drepte sau stngi a corpului ca o consecinta a diferentei ndezvoltare si a repartitiei functiilor n emisferele cerebrale.NTREBRI RECAPITULATIVE1.Care sunt factorii-cauza ai deficientelor fizice si cum putempreveni aparitia lor?2.Imaginati un demers recuperator n cazul unui pacient cu hemiplegie.3.Ce obiective trebuie sa urmarim n terapia de tip psihologic adeficientelor fizice?EXTENSII TEORETICESindromul hiperkinetic (hiperactiv)Simptomele acestui sindrom (exasperante si scitoare) suntprodusul unui proces inflamator la nivelul creierului copilului (encefalita).Copilul hiperkinetic,agitat, violent, se situeaza la polul opuscopiluluiparalitic,ntepenit, izolat, apatic. Vorbirea hiperkineticului poate finormala, clara, neinhibata sau poate fi limitata sau complet absenta. nmod obisnuit, miscarile ample ale corpului sunt bine dezvoltate, dar seobserva o lipsa de coordonare a celor care necesita precizie. Starileconvulsive de tip "petit mal" sau crizele de tip epileptiform nu sunt ceva neobisnuit la acest copil. O alta caracteristica prezenta este leganatul, fieel lateral, frontal, n picioare sau asezat, cu aplecare pna la pamnt sau stnd n genunchi si pe coate si izbindu-si fruntea de saltea sau de podea.Adesea este prezent un alt simptom ciudat:accelerarea ritmuluirespirator.Somnul poate fi si el tulburat, asa cum pot aparea si probleme de alimentatie, zbucium fara rost, obiceiuri bizare, capricii alimentare.Hiperkineticul se distinge, de asemenea, printr-olipsa de concentrare a atentiei,el putnd fi usor de distras de la o activitate sau preocupare.Masturbarea se poate prelungi excesiv n tinerete, iar stimulareasenzoriala, mbracnd variate forme, ia proportii care depasesc normalul,apropindu-sedeobsesie.Desifacultatileintelectuale alecopilului152

hiperkinetic nu sunt grav afectate, se poate remarca totusi un anumit gradde deteriorare cognitiva.Cum lucram cu un copil cu asemenea trasaturi?La baza educatieilui trebuie sa stea ideea ca acesta are nevoie de spatiu si de posibilitatireale pentru a-si descarca energia si forta fizica, cu scopul ajutarii altor persoane (fiind motivat de asemenea actiuni). Este necesar sa ntarim la acest copil detasarea si prudenta, sa nu-1 expunem la foarte multi stimuli, mai ales noi (asadar, metodele educative moderne, bazate pe stimulare intensa, constanta, se dovedesc dezastruoase pentru hiperkinetic). El arenevoie de un mediu armonios, care sa-i ofere stabilitate, de situatii binedefinite. Esentiale sunt dragostea si grija parinteasca, care trebuiementinute chiar si atunci cnd situatia impune ndepartarea temporara a copilului. Un exercitiu util si eficient n lucrul cu copilul hiperkinetic este cel alperceperii formelor " n oglinda"(ex: copilul trebuie sa mearga peun traseu - linie - un numar de pasi ntr-o directie si apoi trebuie sa refacaforma traseului - ca n oglinda - n directia opusa) sau alvorbirii "noglinda"(cuvinte/propozitii pronuntate n ordine fireasca, apoi inversate).BIBLIOGRAFIE1.ALBUA., ALBU C,Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic,Ed. Polirom, 2000.2.FOZZA C, A.,ndrumar pentru corectarea deficientelor fizice,Ed.FundatieiRomnia de Mine,Bucuresti, 2002.3.MUsU1.,TAFLANA.,Terapieeducationalaintegrata,Ed.ProHumanitate, Sibiu, 1997.4.ROBNESCUN.,Readaptarea copilului handicapai fizic,Ed. Medicala, 1976.5.VERZA E. (coord.),Elemente de psihopedagogia handicapatilor,Ed.Universitatii Bucuresti, 1990.6.VERZA E.,Psihopedagogie speciala, manual pentru clasa a XIII-a,scoli normale,Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.7.VERZA E.,Probleme de defectologie,vol.8, Ed. Universitatii Bucuresti, 1988.8.VERZA E.,Metodologii contemporane n domeniul defectologiei silogopediei,Ed. Universitatii Bucuresti, 1987.9.VRsMAs T., DAUNT'p., MUsUI.,Integrarea n comunitate acopiilor cu cerinte educative speciale,Ed. Meridiane, Bucuresti, 19%.WEIHS TU.,Sa-i ajutam, iubindu-i, Ed.Humanitas, Bucuresti, 1992.

http://www.scritube.com/medicina/DEFICIENTELE-FIZICE-SI-PSIHOMO24398156.php