Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

10
DECRET nr. 209 din 5 iulie 1976 privind aprobarea Regulamntului operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste EXPUNERE DE MOTIVE La elaborarea noului Regulament al operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste, aprobat prin alãturatul decret al Consiliului de Stat, s-a þinut seama de prevederile Legii finanþelor, Legii privind gospodãrirea mijloacelor materiale ºi bãneºti, organizarea ºi funcþionarea controlului financiar, Legii privind controlul financiar preventiv, precum ºi de celelalte reglementãri puse în aplicare în cadrul mãsurilor luate în ultimii ani pentru perfecþionarea organizãrii ºi conducerii unitãþilor socialiste. Principalele îmbunãtãþiri aduse prin noua reglementare sunt: - concentrarea într-un singur act a prevederilor cu privire la efectuarea încasãrilor ºi plãþilor în numerar care pânã în prezent, în afarã de regulamentul operaþiilor de casã, erau dispersate ºi în alte acte normative apãrute ulterior; - stabilirea rãspunderii conducãtorilor unitãþilor socialiste pentru organizarea ºi desfãºurarea în bune condiþii a activitãþii casieriei, în scopul gospodãririi raþionale a mijloacelor bãneºti ºi apãrãrii integritãþii avutului obºtesc; - întãrirea rãspunderii casierului sau a persoanei împuternicite, precum ºi a altor persoane care efectueazã încasãri ºi plãþi în numerar, în ceea ce priveºte gestionarea mijloacelor bãneºti ºi respectarea disciplinei de casã; - introducerea prevederilor referitoare la dreptul unor instituþii de stat de a efectua unele plãþi direct din încasãri, în scopul simplificãrii acestor operaþii; - modificarea reglementãrilor privind înregistrarea plusurilor de casã, prevãzându-se ca în toate cazurile acestea sa fie vãrsate în bugetul republican, ºi plafonarea majorãrilor calculate, în cazul decontãrii cu întârziere a sumelor primite ca avansuri, la nivelul debitului datorat, corelindu-se astfel cu dispoziþiile legale referitoare la sumele datorate bugetului. Faþã de specificul activitãþii unor unitãþi socialiste, precum ºi al operaþiilor de încasãri ºi plãþi în valuta, în noul regulament al operaþiilor de casã s-a prevãzut obligativitatea ca Bancã Naþionalã a RSR ºi bãncile specializate, Ministerul Transporturilor ºi Telecomunicaþiilor, Ministerul Turismului, Ministerul Apãrãrii Naþionale ºi Ministerul de Interne sa elaboreze norme privind operaþiile de casã pentru unitãþile respective, cu avizul Ministerului Finanþelor. DECRET AL CONSILIULUI DE STAT pentru aprobarea Regulamentului operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã: Art. 1.- Se aproba "Regulamentul operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste" alaturat, care face parte integrantã din prezentul decret. Art. 2.- În baza prevederilor Regulamentului operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste, þinând seama de specificul operaþiilor în valuta, de specificul operaþiilor de casã din unele sectoare de activitate, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a decretului de faþã se vor emite: a) normele privind operaþiile de casã cu mijloace de plata strãine efectuate de unitãþile socialiste autorizate - de cãtre Bancã Naþionalã a Republicii Socialiste România ºi Bancã Românã de Comerþ Exterior, cu avizul Ministerului Finanþelor; b) normele privind operaþiile de casã efectuate de unitãþile Bãncii Naþionale a Republicii Socialiste România, ale bãncilor specializate ºi ale celorlalte instituþii de credit - de cãtre centralele acestora, cu avizul Ministerului Finanþelor. Pentru bãncile specializate ºi celelalte instituþii de credit, aceste norme se elaboreazã ºi cu avizul Bãncii Naþionale a Republicii Socialiste România, iar pentru cooperativele de credit normele se vor aviza ºi de Bancã pentru Agricultura ºi Industrie Alimentarã; c) normele privind operaþiile de casã efectuate de unitãþile subordonate Ministerului Apãrãrii Naþionale, Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 1

Transcript of Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

Page 1: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

DECRET nr. 209 din 5 iulie 1976 privind aprobarea Regulamntului operaþiilor de casã ale unitãþilorsocialiste EXPUNERE DE MOTIVE La elaborarea noului Regulament al operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste, aprobat prin alãturatuldecret al Consiliului de Stat, s-a þinut seama de prevederile Legii finanþelor, Legii privind gospodãrireamijloacelor materiale ºi bãneºti, organizarea ºi funcþionarea controlului financiar, Legii privind controlulfinanciar preventiv, precum ºi de celelalte reglementãri puse în aplicare în cadrul mãsurilor luate în ultimiiani pentru perfecþionarea organizãrii ºi conducerii unitãþilor socialiste. Principalele îmbunãtãþiri aduse prin noua reglementare sunt: - concentrarea într-un singur act a prevederilor cu privire la efectuarea încasãrilor ºi plãþilor în numerarcare pânã în prezent, în afarã de regulamentul operaþiilor de casã, erau dispersate ºi în alte acte normativeapãrute ulterior; - stabilirea rãspunderii conducãtorilor unitãþilor socialiste pentru organizarea ºi desfãºurarea în bunecondiþii a activitãþii casieriei, în scopul gospodãririi raþionale a mijloacelor bãneºti ºi apãrãrii integritãþiiavutului obºtesc; - întãrirea rãspunderii casierului sau a persoanei împuternicite, precum ºi a altor persoane care efectueazãîncasãri ºi plãþi în numerar, în ceea ce priveºte gestionarea mijloacelor bãneºti ºi respectarea disciplinei decasã; - introducerea prevederilor referitoare la dreptul unor instituþii de stat de a efectua unele plãþi direct dinîncasãri, în scopul simplificãrii acestor operaþii; - modificarea reglementãrilor privind înregistrarea plusurilor de casã, prevãzându-se ca în toate cazurileacestea sa fie vãrsate în bugetul republican, ºi plafonarea majorãrilor calculate, în cazul decontãrii cuîntârziere a sumelor primite ca avansuri, la nivelul debitului datorat, corelindu-se astfel cu dispoziþiile legalereferitoare la sumele datorate bugetului. Faþã de specificul activitãþii unor unitãþi socialiste, precum ºi al operaþiilor de încasãri ºi plãþi în valuta,în noul regulament al operaþiilor de casã s-a prevãzut obligativitatea ca Bancã Naþionalã a RSR ºi bãncilespecializate, Ministerul Transporturilor ºi Telecomunicaþiilor, Ministerul Turismului, Ministerul ApãrãriiNaþionale ºi Ministerul de Interne sa elaboreze norme privind operaþiile de casã pentru unitãþile respective,cu avizul Ministerului Finanþelor. DECRET AL CONSILIULUI DE STAT pentru aprobarea Regulamentului operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã: Art. 1.- Se aproba "Regulamentul operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste" alaturat, care face parteintegrantã din prezentul decret. Art. 2.- În baza prevederilor Regulamentului operaþiilor de casã ale unitãþilor socialiste, þinând seama despecificul operaþiilor în valuta, de specificul operaþiilor de casã din unele sectoare de activitate, în termen de90 de zile de la intrarea în vigoare a decretului de faþã se vor emite: a) normele privind operaþiile de casã cu mijloace de plata strãine efectuate de unitãþile socialisteautorizate - de cãtre Bancã Naþionalã a Republicii Socialiste România ºi Bancã Românã de Comerþ Exterior,cu avizul Ministerului Finanþelor; b) normele privind operaþiile de casã efectuate de unitãþile Bãncii Naþionale a Republicii SocialisteRomânia, ale bãncilor specializate ºi ale celorlalte instituþii de credit - de cãtre centralele acestora, cu avizulMinisterului Finanþelor. Pentru bãncile specializate ºi celelalte instituþii de credit, aceste norme seelaboreazã ºi cu avizul Bãncii Naþionale a Republicii Socialiste România, iar pentru cooperativele de creditnormele se vor aviza ºi de Bancã pentru Agricultura ºi Industrie Alimentarã; c) normele privind operaþiile de casã efectuate de unitãþile subordonate Ministerului Apãrãrii Naþionale,

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 1

Page 2: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

Ministerului de Interne, Ministerului Transporturilor ºi Telecomunicaþiilor ºi Ministerului Turismului - decãtre ministerele respective, cu avizul Ministerului Finanþelor ºi al Bãncii Naþionale a Republicii SocialisteRomânia; d) normele privind operaþiile de casã efectuate de unitãþile economice proprii din strainatate, societãþi cucapital românesc 100% grupuri de ºantiere, ºantiere, filiale, agenþii ºi alte unitãþi similare - de cãtre BancãRomânã de Comerþ Exterior, cu avizul Bãncii Naþionale a Republicii Socialiste România ºi MinisteruluiFinanþelor. Art. 3.- Regulamentul operaþiilor de casã intra în vigoare la data de 1 august 1976. Pe aceeaºi data seabrogã: Hotãrârea Consiliului de Miniºtri nr. 858 publicatã în Colecþia de hotãrâri ºi dispoziþii aleConsiliului de Miniºtri nr. 44 din 12 iunie 1957, prin care s-a aprobat "Regulamentul operaþiilor de casãprivind încasãrile ºi plãþile în numerar ale instituþiilor, întreprinderilor ºi organizaþiilor de stat, cooperatisteºi obºteºti"; Hotãrârea Consiliului de Miniºtri nr. 463/1958 pentru aplicarea "Regulamentului operaþiilor decasã" aprobat prin Hotãrârea Consiliului de Miniºtri nr. 858/1957, de cãtre unitãþile militare ale MinisteruluiForþelor Armate; punctul II din anexa nr. 7 la Hotãrârea Consiliului de Miniºtri nr. 891, publicatã în Colecþiade hotãrâri ºi dispoziþii ale Consiliului de Miniºtri nr. 25 bis din 10 iulie 1959, privind aprobarea planului decredite pe termen scurt ºi a planului de casã pe trimestrul III/1959; Dispoziþia Consiliului de Miniºtri nr. 16,publicatã în Colecþia de hotãrâri ºi dispoziþii ale Consiliului de Miniºtri nr. 14 din 6 martie 1959, privindcompletarea dispoziþiilor din "Regulamentul operaþiilor de casã", probat prin Hotãrârea Consiliului deMiniºtri nr. 858/1957; Dispoziþia Consiliului de Miniºtri nr. 157, publicatã în Colecþia de hotãrâri ºidispoziþii ale Consiliului de Miniºtri nr. 44 din 14 decembrie 1959, pentru modificarea articolului 24 din"Regulamentul operaþiilor de casã" aprobat prin Hotãrârea Consiliului de Miniºtri nr. 858/1957. NICOLAE CEAUSESCU Preºedintele Republicii Socialiste România

REGULAMENTUL OPERAÞIILOR DE CASÃ ALE UNITÃÞILOR SOCIALISTE I. Dispoziþii generale Art. 1.- Unitãþile socialiste efectueazã operaþiile de încasãri ºi plãþi în numerar prin casierie, care seorganizeazã ºi funcþioneazã potrivit prevederilor prezentului regulament ºi normelor de organizare ºifuncþionare a unitãþilor. În unitãþile socialiste care au un volum mare de operaþii de încasãri ºi plãþi, în funcþie de specificul ºicomplexitatea activitãþii, se pot organiza mai multe casierii, ghiºee sau puncte de încasãri ºi plãþi, a cãroractivitate este coordonatã de cãtre un casier central. Art. 2.- Operaþiile de încasãri ºi plãþi în numerar se efectueazã de casieri. La unitãþile socialiste care nuau funcþia de casier prevãzutã în statul de funcþii, atribuþiile acestuia se îndeplinesc de o alta persoanaîmputernicitã de conducãtorul unitãþii. În prezentul regulament denumirea de casier se referã ºi la persoana împuternicitã sa efectueze operaþii deîncasãri ºi plãþi în numerar. Împuternicirea de casier poate fi data oricarei persoane încadrate în unitate sau în subunitãþile acesteia,care îndeplineºte condiþiile prevãzute de lege pentru a fi gestionar. Personalul cu atribuþii de controlfinanciar ºi contabilii pot îndeplini atribuþia de casier numai cu aprobarea expresã data de ministere, celelalteorgane centrale ori de comitetele executive ale consiliilor populare judeþene ºi al municipiului Bucuresti,dupã caz, în condiþiile legii. Art. 3.- Casierii sunt gestionari de mijloace bãneºti ºi alte valori, potrivit legii. Art. 4.- Casierul nu are dreptul sa încredinþeze exercitarea atribuþiilor sale altor persoane. În cazul când casierul lipseºte din orice cauza iar operaþiile de casã nu pot fi întrerupte, acestea se vor face

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 2

Page 3: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

de persoana desemnatã de casier, cu acordul conducãtorului unitãþii. Când casierul nu desemneazã o persoana ori aceasta nu se prezintã sau când conducerea unitãþii nu este deacord cu persoana desemnatã de casier, operaþiile de casã vor fi fãcute de o persoana delegatã deconducãtorul unitãþii. La operaþiile fãcute de persoana delegatã are dreptul sa asiste ºi persoana desemnatã de casier. Suplinirea casierului în condiþiile alin. 2 ºi 3 se face pe termenul stabilit de conducãtorul unitãþii, fãrã aputea depãºi 60 de zile. La expirarea termenului stabilit se procedeazã la predarea-primirea gestiunii. Art. 5.- Conducãtorii unitãþilor socialiste rãspund de bunã organizare ºi desfãºurare a activitãþii decasierie, în vederea asiguraii gospodãririi raþionale a mijloacelor bãneºti ºi apãrãrii integritãþii avutuluiobºtesc. Art. 6.- Casieria trebuie sa funcþioneze într-un spaþiu adecvat, în condiþiile unei depline securitãþi. Înacest scop, conducãtorii unitãþilor socialiste sunt obligaþi sa ia mãsuri pentru a asigura înzestrarea casierieicu mijloace tehnice de paza ºi de alarmã în funcþie de importantã valorilor pãstrate, ºi sa asigure condiþiile depãstrare a numerarului în cadrul unitãþilor ºi de transport la ºi de la bãnci sau celelalte instituþii de credit,conform dispoziþiilor legale. În cazul în care este necesarã, transmiterea sumelor în alta localitate pentruplãþi se va face prin cele mai apropiate unitãþi bancare, de credit sau poºtale. Art. 7.- Conducãtorii unitãþilor socialiste stabilesc programul de funcþionare a casieriilor, þinând seamaatât de orele la care subunitãþile trebuie sa depunã sau sa ridice numerarul, cât ºi de orele fixate pentruefectuarea vãrsãmintelor sau ridicarea numeralului de la bãnci, sau celelalte instituþii de credit. Programul defuncþionare a casieriilor organizaþiilor comerciale sau ale altor unitãþi trebuie sa asigure primirea în aceeaºizi a sumelor încasate de la toate subunitãþile sau magazinele din localitate. Pentru unitãþile cu programprelungit sau cu volum redus de încasãri, termenele de depunere a încasãrilor se aproba de bãnci, lapropunerea conducerii acestor unitãþi. Art. 8.- Numerarul ºi alte valori, precum ºi documentele de casã ale unitãþilor socialiste, se pãstreazã întezaure, case de fier sau dulapuri metalice, care se incuie ori de câte ori casierul pãrãseºte încãperea, iar lasfârºitul zilei de lucru se incuie ºi se sigileazã. Art. 9.- Unitãþile socialiste sunt obligate sa depunã sumele încasate în numerar la bãnci sau la celelalteinstituþii de credit la care au deschise conturile ºi sa ridice de la acestea numerarul necesar pentru efectuareaplãþilor, în condiþiile prezentului regulament ºi cu respectarea celorlalte norme legale privind încasãrile ºiplãþile în numerar. Art. 10.- Normele pe baza cãrora unitãþile socialiste pot efectua plãþi direct din încasãri ºi pot reþinenumerarul în casierii, de la o zi la alta, termenele ºi condiþiile de depunere a numerarului la bãnci ºi lacelelalte instituþii de credit, eliberarea ºi utilizarea numerarului, precum ºi efectuarea controlului bancarasupra acestor operaþii, se stabilesc de cãtre Bancã Naþionalã a Republicii Socialiste România, împreunã cubãncile specializate. Art. 11.- În exercitarea atribuþiilor ce le revin în legãtura cu operaþiile de casã, bãncile ºi celelalteinstituþii de credit pot cere de la unitãþile socialiste, cu excepþia celor din sectorul special, datele care suntnecesare, iar acestea au obligaþia sa le furnizeze.

II. Efectuarea încasãrilor ºi plãþilor în numerar

Art. 12.- Încasãrile în numerar ale unitãþilor socialiste, altele decât ridicãrile de numerar de la bãnci saude la celelalte instituþii de credit, se fac pe baza de chitanþã sau de alte documente cu funcþie similarãaprobate de organele competente. Ridicarea sumelor în numerar de la bãnci sau de la celelalte instituþii de credit se face pe baza de cecuri denumerar emise de compartimentul financiar-contabil. Art. 13.- Emiterea cecurilor de numerar ºi ridicarea numerarului sunt permise numai pentru alimentarea

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 3

Page 4: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

casieriei cu fonduri bãneºti. Cecurile de numerar se mai pot emite de cãtre unitãþile socialiste care audeschise conturi curente la Casã de Economii ºi Consemnaþiuni ºi pentru alte operaþii decât alimentareacasieriei cu fonduri bãneºti, dar numai în cazurile aprobate de Casã de Economii ºi Consemnaþiuni. Art. 14.- Încasãrile în numerar de la persoane fizice sau juridice, reprezentând contravaloarea produselorlivrate, a serviciilor prestate, a lucrãrilor executate ºi a altor drepturi ale unitãþii socialiste, se efectueazã pebaza documentelor de încasare vizate pentru controlul financiar preventiv, cu excepþia unor încasãri de lapopulaþie, pentru care ministerele ºi celelalte organe centrale au stabilit, potrivit legii, ca acestea sa fie supusecontrolului ulterior. Art. 15.- Modul de organizare a încasãrilor în numerar de cãtre unitãþile comerciale, de transporturi, deprestãri de servicii, de gospodãrie comunalã ºi de spectacole, se stabileºte - pentru mãrfurile vândute ºiserviciile prestate populatiei - de ministere, celelalte organe centrale sau de comitetele executive aleconsiliilor populare judeþene sau al municipiului Bucuresti dupã caz. Art. 16.- Unitãþile socialiste, cu excepþia instituþiilor de stat, pot efectua plãþi direct din încasãrileproprii, în scopurile prevãzute de dispoziþiile legale ºi în condiþiile stabilite prin normele menþionate la art.

10 din prezentul regulament. Instituþiile de stat depun integral, în termenele ºi condiþiile stabilite prin instrucþiuni ale MinisteruluiFinanþelor, la bãnci sau la celelalte instituþii de credit la care au deschise conturile, direct sau prin poºtã,sumele încasate ca venituri bugetare sau pentru autofinanþarea unor unitãþi sau activitãþi, cu excepþiaplãþilor aprobate expres prin dispoziþiile legale ºi a sumelor necesare pentru restituirea veniturilor greºitîncasate sau fãrã cauza. Este interzisã folosirea numerarului din încasãrile unei unitãþi pentru nevoile altei unitãþi socialiste, cuexcepþia cazurilor prevãzute prin dispoziþii legale. Art. 17.- Unitãþile socialiste care nu efectueazã încasãri în numerar sau realizeazã încasãri mici pot ridicade la bãnci sau de la celelalte instituþii de credit ºi pot pãstra în casierii, de la o zi la alta, pentru efectuareaunor cheltuieli mãrunte ºi urgenþe, sume în numerar, în limita soldului de casã stabilit acestora de cãtrebãncile sau instituþiile de credit la care au deschise conturile. În caz de necesitate, bãncile sau celelalteinstituþii de credit pot revizui limita soldului de casã. Instituþiile de stat pot pãstra în cadrul limitei soldului de casã numai numerarul provenit din restituiri deavansuri nefolosite, din ridicãri din contul de disponibil, precum ºi alte sume aprobate prin acte normative, cuexcepþia birourilor executive ale consiliilor populare comunale ºi orãºeneºti care nu au unitate bancare înlocalitate ºi care, în scopul evitãrii deplasãrilor frecvente la bancã ale delegaþilor acestora pentru ridicareanumerarului necesar efectuãrii unor cheltuieli gospodãreºti mãrunte ºi urgenþe, pot reþine în cadrul limiteisoldului de casã ºi sumele încasate ca venituri bugetare sau pentru autofinanþarea unor unitãþi sau activitãþi. Sumele încasate de cãtre instituþiile de stat ca venituri bugetare sau pentru autofinanþare, prevãzute la art.

16 alin. 2, nu fac parte din limita soldului de casã. Art. 18.- Unitãþile socialiste cãrora li se stabileºte limita soldului de casã pot pãstra în casierii, pesteaceasta limita, timp de 3 zile lucrãtoare de la ridicarea numerarului, exclusiv ziua ridicãrii, inclusiv ziuaplãþii sau restituirii; a) sumele necesare pentru plata retribuþiilor, burselor, ajutoarelor din fondurile de asigurãri sociale,pensiilor, premiilor, alocaþiilor de stat pentru copii ºi a altor drepturi asimilte acestora; b) sumele ridicate de la bãnci sau de la celelalte instituþii de credit pentru plata drepturilor cuvenitedonatorilor de singe ºi donatoarelor de lapte de mama, a cãrãuºilor care efectueazã transporturi cu mijloacehipo, precum ºi a cheltuielilor de cazare a prsonalului unitãþilor de construcþii sau a despãgubirilor de oricenatura; c) sumele reþinute din retribuþii sau alte drepturi bãneºti cu titlu de garanþii, de pensii de întreþinere saucu alt titlu, potrivit dispoziþiilor legale. În cazul în care unele plãþi din cele menþionate la lit. a), b) ºi c) se fac la subunitãþi situate în afarã

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 4

Page 5: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

localitãþii de sediu a unitãþii socialiste, iar decontarea sumelor nu se poate face în termenul stabilit, bãncile,sau celelalte instituþii de credit pot acorda, în cazuri temeinic justificate, termene de pãstrare a numeraruluimai mari de 3 zile, fãrã a depãºi 7 zile lucrãtoare. Sumele neachitate în termenele arãtate la alin. 1 ºi 2 se restituie bãncii sau instituþiei de credit de la careau fost ridicate, urmând a fi eliberate ulterior, la cererea unitãþii socialiste în cauza, cu excepþia garanþiilorreþinute, care se depun la Casã de Economii ci Consemnaþiuni. De asemenea, unitãþile socialiste pot pãstra peste limita soldului de casã: a) sumele încasate dupã terminarea programului de funcþionare a bãncilor, a celorlalte instituþii de creditla care îºi au deschise conturile sau a unitãþilor de poºtã ºi telecomunicaþii, cu condiþia sa fie depuse sauutilizate în ziua urmãtoare; b) sumele destinate plãþilor pentru preluãri de produse agricole, la unitãþile cu astfel de sarcini, potrivitnormelor stabilite de cãtre bãnci sau celelalte instituþii de credit pentru asemenea operaþii; c) numerarul reprezentând venituri bugetare sau pentru autofinanþarea unor unitãþi sau activitãþi aleinstituþiilor de stat, care urmeazã a se depune în condiþiile ºi la termenele prevãzute de instrucþiunileelaborate de Ministerul Finanþelor potrivit art. 16 alin. 2. Art. 19.- Plãþile în numerar se fac pe baza de documente vizate pentru control financiar preventiv ºiaprobate de persoanele competente. Art. 20.- Documentele de plata, vizate ºi aprobate, se predau casierului de cãtre compartimentul financiar-contabil. Art. 21.- La primirea documentelor de plata, casierul trebuie sa verifice: a) existentã, valabilitatea ºi autenticitatea semnãturilor prin care se dispune plata, prin confruntareaacestora cu specimenele de semnãturi, comunicate în prealabil casierului; b) existentã anexelor la documentul de plata. În cazul nerespectãrii uneia dintre aceste condiþii, casierul înnapoiazã documentele pentru completare ºinumai dupã ce acestea sunt completate efectueazã plata Art. 22.- Plãþile în numerar se fac numai persoanelor indicate în documente sau celor împuternicite deacestea pe baza de procura autentificatã, specialã sau generalã. Plata retribuþiilor, burselor, ajutoarelor din fondurile de asigurãri sociale, premiilor ºi altor drepturiasimilate acestora cãtre alte persoane decât cele indicate în documente se poate face ºi pe baza deîmputernicire, vizatã de ºeful ierarhic al titularului drepturilor bãneºti, în cazul în care plata se face unuimembru din familia titularului sau altei persoane încadrate în munca în aceeaºi unitate. Procura sau înscrisul de împuternicire rãmâne la casier ºi se anexeazã la documentul de plata. În cazul eliberãrii sumelor în numerar pe baza de procura generalã, originalul se restituie, reþinându-se ocopie certificatã de casier ºi primitor, care se anexeazã la documentul de plata. Art. 23.- Pentru plãþile fãcute unor persoane din afarã unitãþii, casierul trebuie sa solicite acestora actelede identitate, înscriind pe documentele de plata seria ºi numãrul actului de identitate ºi unitatea care l-aeliberat. Prezentarea actelor de identitate se poate solicita ºi persoanelor din cadrul unitãþii, când se consideranecesar. La efectuarea plãþilor pentru achiziþiile de ambalaje de sticlã, deºeuri ºi alte resurse secundare de materiiprime ºi materiale, nu este obligatorie prezentarea actelor de identitate, indiferent de valoarea achiziþiilor. De asemenea, nu este obligatorie prezentarea actelor de identitate în cazul plãþilor fãcute producãtorilorpentru produsele valorificate prin cooperativele de consum, în limita unei sume de 100 lei. Ministerele ºi celelalte organ centrale vor putea stabili împreunã cu Ministerul Finanþelor ºi bãncilefinanþatoare ºi alte cazuri de achizionare a unor produse pentru care nu este obligatorie prezentarea actelor deidentitate. Art. 24.- Persoanele care primesc numerarul semneazã pe documentul de plata numai cu cernealã, cucreion chimic sau cu pastã, indicând data primirii sumei.

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 5

Page 6: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

Dacã plata se face cãtre mai multe persoane, pe baza de state de retribuþii sau alte documente, primitoriisemneazã în rubrica corespunzãtoare din aceste documente. În cazul în care plata se face cãtre o persoana care nu are posibilitate sa semneze personal, primirea sumeise confirma de o alta persoana din unitate, care înscrie pe documentul de plata numele beneficiarului sumei ºisemneazã. În aceasta situaþie, pe documentul de plata se menþioneazã seria ºi numãrul actului de identitate alprimitorului, care nu are posibilitatea sa semneze personal, ºi al celui care a semnat pentru el, precum ºiunitatea care le-a eliberat. Dupã efectuarea plãþii, casierul aplica pe document ºtampila cu textul ACHITAT, în cazul în careformularul nu are aceasta menþiune, indicând data operaþiei dupã care semneazã pentru confirmarea plãþii. Art. 25.- Plata retribuþiilor ºi a altor drepturi se face de casier pe baza de state de retribuþii ºi liste deplata. În unitãþile socialiste care au un numãr mare de secþii sau subunitãþi, plata retribuþiilor ºi a altor drepturise poate efectua ºi de cãtre alte persoane desemnate în mod expres de conductorul unitãþii. Eliberarea sumelor pentru efectuarea acestor plãþi se face pe baza de proces-verbal de plãþi. Sumele primite de aceste persoane pntru plata retribuþiilor ºi a altor drepturi se justifica în termenelestabilite de cãtre fiecare unitate, astfel încât sa se asigure respectarea termenelor prevãzute la art. 18. Plata acestor drepturi nu poate fi fãcutã de persoane care participã la stabilirea sumelor de plata, laîntocmirea documentelor de plata ºi la verificarea lor, cu excepþia cazurilor aprobate expres de organelearãtate la art. 2. Art. 26.- La expirarea termenelor prevãzute la art. 18, pentru plata retribuþiilor ºi altor drepturi casierulare obligaþia: a) sa aplice pe statul de retribuþii sau celelalte documente de plata ºtampila cu textul ACHITAT sau sascrie menþiunea DEPUS, precum ºi numãrul ºi data documentului de depunere, în dreptul nunelui persoaneicãreia nu i s-au achitat sumele respective; b) sa întocmeascã lista nominalã a persoanelor care nu au încasat retribuþiile sau alte drepturi; c) sa menþioneze pe centralizatorul statului de retribuþii sau al listelor de plata sumele efectiv plãtite ºicele neachitate ºi sa confrunte aceste sume cu totalul documentelor respective, dupã care sa semneze; d) sa depunã, în termenele prevãzute, la bancã sau la instituþia de credit la care are deschis contul, sumeleneplãtite. Plata retribuþiilor ºi a altor drepturi neridicate la termen se face pe baza de liste de plata care cuprind:numele ºi prenumele persoanei cãreia urmeazã sa i se achite drepturile respective, funcþia acesteia, marca saunumãrul matricol, luna în care a figurat în stat, suma de plata ºi semnãtura beneficiarului. Art. 27.- Unitãþile economice care efectueazã operaþii de achiziþii, contractãri de produse, colectari dedeºeuri, precum ºi cooperativele de credit, pot face plãþi în numerar cãtre predatori pe baza de borderouri deachiziþii sau alte documente specifice aprobate de organele competente. Art. 28.- Orice plata cãtre populaþie se va putea face numai în mãsura în care se încadreazã în prevederilelegii, iar fondurile corespunzãtoare sunt cuprinse în plan.

III. Acordarea de avansuri în numerar ºi decontarea lor

Art. 29.- Unitãþile socialiste pot acorda, prin casierie, avansuri în numerar persoanelor încadrate înunitate, pentru: a) cheltuieli de aprovizionare cu mãrfuri de la fondul pieþei ºi pentru alte plãþi care se fac în localitateaunde unitatea îºi are sediul, pânã la cuantumul nevoilor de 3 zile, cu obligaþia de a se justifica avansul întermen de cel mult 4 zile lucrãtoare de la primirea lui, exclusiv ziua primirii; b) cheltuieli de aprovizionare cu mãrfuri de la fondul pieþei ºi pentru alte plti cre se fac în afarã localitãþiisediului unitãþii, pânã la cuantumul nevoilor pe 10 zile, cu obligaþia de a se justifica avansul în termen de cel

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 6

Page 7: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

mult 3 zile lucrãtoare de la data aprobatã pentru sosirea din deplasare, exclusiv ziua sosirii, sau în termen de6 zile lucrãtoare de la sosirea din deplasare, exclusiv ziua sosirii, în cazul în care aceasta are loc anterior dateiaprobate; c) cheltuieli pentru achiziþii de produse ºi colectari de deºeuri, precum ºi pentru cheltuielile expediþiilor,grupelor de cercetãri geologice, în limitele ºi termenele de justificare a avansului stabilite de comun acord cubãncile sau celelalte instituþii de credit care elibereazã numerarul; d) cheltuieli de protocol sau pentru organizarea de conferinþe, simpozioane ºi alte asemenea acþiuni, înlimitele aprobate de conducãtorii unitãþilor ºi potrivit baremurilor stabilite de normele în vigoare, cuobligaþia de a se justifica avansul în termen de cel mult 4 zile lucrãtoare de la plecarea delegaþiei sauîncheierea acþiunii, exclusiv ziua plecãrii delegaþiei sau încheierii acþiunii; e) cheltuieli de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului,diurnei, indemnizaþiei ºi a cazãrii pe timpul deplasãrii, cu obligaþia de a se justifica avansul în termen de celmult 3 zile lucrãtoare de la sosirea din deplasare, exclusiv ziua sosirii. Avansurile prevãzute la alin. 1 lit. b), c), d) ºi e) pot fi acordate cu cel mult 2 zile lucrãtoare înainte deplecare sau inceperea acþiunilor, cu excepþia sumelor solicitate pentru procurarea biletelor de cãlãtorie cumijloace de transport cu locuri rezervate, care se pot elibera cu cel mult 10 zile înainte de data plecãrii. Art. 30.- Este interzisã acordarea unui nou avans persoanelor care nu au justificat integral avansul primitanterior, cu urmãtoarele excepþii: când durata delegaþiei prevãzute iniþial a fost prelungitã; avansurile au fostacordate pentru cheltuieli prevãzute la art. 29 lit. d) în cazul în care în aceeaºi perioada au loc mai multeacþiuni; avansurile au fost acordate pentru procurarea biletelor de cãlãtorie cu mijloace de transport cu locurirezervate, sau a cazurilor prevãzute prin normele elaborate de organele centrale competente. De asemenea,sunt interzise transmiterea avansului de la titular la o alta persoana, precum ºi acordarea de avansuri în contulretribuþiei, cu excepþia cazurilor aprobate expres prin dispoziþii legale. Art. 31.- Sumele necheltuite din avansurile acordate se depun la casierie cel mai târziu în cursul zileilucrãtoare urmãtoare inapoierii din delegaþie, în cazul avansurilor prevãzute la art. 29 lit. b) ºi e) sau înlimita termenelor stabilite la art. 29 lit. a), c) ºi d) în cazul celorlalte avansuri. Art. 32.- Pentru acordarea avansurilor ºi justificarea acestora se foloseºte formularul "Ordin de deplasare"sau alte documente legale. Art. 33.- Evidentã avansurilor acordate ºi urmãrirea justificãrii lor la termenele stabilite se efectueazã încadrul compartimentului financiar-contabil al unitãþilor socialiste. Art. 34.- Titularul de avans este obligat ca, în termenele stabilite pentru justificarea avansului, saîntocmeascã ºi sa depunã, la compartimentul financiar-contabil al unitãþii care i-a acordat avansul, decontulde cheltuieli în care înscrie toate documentele justificative ºi le anexeazã la acesta. Compartimentul financiar-contabil are obligaþia sa menþioneze pe decont data primirii, care se considera data justificãrii avansului. Art. 35.- La primirea decontului de cheltuieli, compartimentul financiar-contabil verifica legalitateadocumentelor justificative anexate la decont, concordanþã lor cu natura ºi destinaþia cheltuielilor pentru cares-a acordat avansul ºi respectarea termenului de justificare. Art. 36.- În cazul în care titularii de avansuri întocmesc ºi prezintã deconturi incomplete sau anexeazã laacestea documente nevalabile, avansurile se considera justificate numai cu valoarea documentelor valabile. Art. 37.- În cazul în care valoarea decontului de cheltuieli depãºeºte avansul primit, decontul verificat decompartimentul financiar-contabil se preda la casierie pentru a efectua plata diferenþei, dupã care titularul deavans semneazã de primirea sumei. Art. 38.- Titularii de avans care nu depun în termen deconturile pentru justificarea avansurilor, împreunãcu documentele justifictive, sau nu restituie în termen sumele rãmase necheltuite, vor plãþi o penalizare de0,50% asupra avansului primit sau asupra sumelor nerestituite în termen, dupã caz, pentru fiecare zi deîntârziere. În cazul în care decontarea cu întârziere a avansului se datoreazã unor cauze cum sunt: suspendarea

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 7

Page 8: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

circultiei mijlocului de transport, îmbolnãvirea titularului de avans sau alte asemenea cazuri, conducãtorulunitãþii, pe baza propunerii fãcute de conducãtorul compartimentului cu atribuþii financiar-contabile, vastabili ca nu este cazul sa se aplice penalizãri de întârziere. Penalizarea de 0,50% pe zi de întârziere se calculeazã ºi asupra sumelor primite drept avans, conform art.

29, în cazul în care acestea nu au fost restituite cel mai târziu a doua zi de la data când titularul de avans afost înºtiinþat ca deplasarea a fost revocatã sau amânatã. În cazul în care, în urma verificãrii ulterioare a decontului de cãtre organele în drept din unitate sau dinafarã, se constata diferente de recuperat, penalizarea de 0,50% pe zi de întârziere se calculeazã asupra acestordiferente din ziua aducerii la cunoºtinþa celui în cauza ºi pânã în ziua achitãrii sumei, în afarã de situaþia încare titularul de avans este de rea-credinþã, caz în care penalizarea se calculeazã din ziua în care a expirattermenul de depunere a decontului. Suma perceputã ca penalizare de întârziere nu va putea depãºi debitul datorat. Dacã titularul de avans nu a justificat avansul primit sau nu a depus sumele rãmase necheltuite latermenele stabilite ori pânã la data întocmirii statului de retribuþii, acestea, inclusiv penalizarea aferentã, sereþin din retribuþia titularului de avans, în condiþiile stabilite de lege, pe baza dispoziþiei conducãtoruluicompartimentului cu atribuþii financiar-contabile. Art. 39.- Personalul din compartimentul financiar-contabil care nu aplica mãsurile prevãzute de prezentulregulamnt privitor la justificarea avansurilor ºi restituirea sumelor necheltuite în termenele stabilite ºi nuverifica deconturile de cheltuieli ale titularilor de avans în termen de cel mult 7 zile de la primirea lor,rãspunde disciplinar, administrativ sau penal, dupã caz, ºi material sau civil când s-au produs pagube.

IV. Evidentã ºi pãstrarea numerarului

Art. 40.- Evidentã încasãrilor ºi plãþilor în numerar se þine cu ajutorul registrului de casã, care seîntocmeºte de cãtre casier pe baza documentelor justificative. Zilnic, casierul totalizeazã operaþiile din fiecarezi ºi stabileºte soldul casei, care se raporteazã pe fila din ziua urmãtoare. Exemplarul al doilea se detaºeazã ºise preda compartimentului financiar-contabil, în aceeaºi zi, sau cel mai târziu a doua zi, împreunã cudocumentele justificative, sub semnãtura în registrul de casã. Art. 41.- Compartimentul financiar-contabil verifica, în mod obligatoriu, în aceeaºi zi sau cel mai târziu adoua zi, documentele de încasãri ºi plti predate de casier, precum ºi dacã soldul înscris în registrul de casãeste stabilit corect. În cazul operaþiilor de încasãri se verifica dacã sumele înscrise în registrul de casã corespund cu cele dinduplictele chitanþelor emise, din carnetele de cecuri sau din alte documente specifice aprobate de organelecompetente. De asemenea, compartimentul financiar-contabil verifica dacã sumele care au intrat în casierie ºi pentrucare s-au emis chitanþe au fost depuse la bancã sau la celelalte instituþii de credit, la termenele ºi încondiþiile stabilite. Verificarea se face pe baza înregistrãrilor din registrul de casã ºi a foilor de vãrsãmânt cuchitanþã. În cazul operaþiilor de plãþi se verifica dacã sumele înscrise în registrul de casã corespund cu cele dindocumentele prezentate, ca: state de retribuþii, liste de plata ºi altele asemenea, urmãrindu-se cu aceastaocazie dacã sumele depuse la bancã sau la celelalte instituþii de credit, reprezentând drepturi bãneºtineachitate, au fost stabilite corect ºi dacã restituirea lor a avut loc în termen. Art. 42.- Plãþile în numerar care nu au la baza documente justificative legale, desi sunt prevãzute cusemnãtura primitorului, nu se iau în consideraþie pentru justificarea soldului în numerar existent în casã, iarsumele corespunzãtoare se considera lipsa de casã. În aceasta situaþie se iau mãsurile de recuperare prevãzutede lege, iar dacã faptã constituie infracþiune, se sesizeazã organele de urmãrire penalã. Numerarul existent în casierie, nejustificat cu cecuri, chitanþe sau alte documente legale, se considera plus

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 8

Page 9: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

de casã ºi se vãrsa la bugetul republican, la subcapitolul "Încasãri din diverse alte surse", în condiþiilestabilite de Ministerul Finanþelor. Art. 43.-La unitãþile unde funcþioneazã chisee sau alte puncte de încasãri ºi plãþi, înainte de incepereazilei de lucru casierul central elibereazã sub semnãtura, persoanelor cre fac aceste operaþii, sumele înnumerar necesar efectuãrii plãþilor. Acestea sunt obligate sa deconteze zilnic casierului central sumeleridicate, precum ºi cele încasate în cursul zilei, ºi sa predea acestuia soldul în numerar ºi documentele aferenteoperaþiilor efectuate. Art. 44.- Este interzis casierului sa þinã în casierie pachete de bancnote nenumarate ºi necontrolate,precum ºi numerar ºi alte valori care nu aparþin unitãþii respective, cu excepþia sumelor sau altor valorinecesare efectuãrii operaþiilor de mandat, în limitele prevãzute în convenþia încheiatã cu Casã de Economiiºi Consemnaþiuni. Art. 45.- Înainte de inceperea activitãþii zilnice, casierul este obligat sa verifice integritatea sigiliilor ºiincuietorilor de la tezaur, de la casele de fier sau de la dulapurile metalice. În cazul în care constata deteriorarea incuietorilor sau a sigiliului, casierul este obligat sa comunice deîndatã acest lucru conducãtorului unitãþii ºi conducãtorului compartimentului cu atribuþii financiar-contabile,care vor anunþa organele de miliþie. În acest caz, înainte de inceperea operaþiilor de casã, conducãtorulcompartimentului cu atribuþii financiar-contabile ºi casierul, în prezenta organelor de miliþie, vor verificaexistentã numerarului ºi a celorlalte valori. Rezultatele verificãrii se consemneazã într-un proces verbal, întocmit în doua exemplare, care sesemneazã de toþi cei care au participat la verificare. Un exemplar din procesul verbal se prezintãconducãtorului unitãþii, iar al doilea se preia de organul de miliþie, în vederea cercetãrilor.

V. Controlul respectãrii disciplinei de casã

Art. 46.- În fiecare unitate socialistã se efectueazã controlul inopinat al casieriei cel puþin o data pe luna,prin numãrarea ºi verificarea tuturor valorilor existente în casã. Controlul inopinat al casieriei se face de conducãtorul compartimentului cu atribuþii financiar-contabilesau de înlocuitorul acestuia ori de o alta persoana împuternicitã de conducãtorul unitatuii, care va semna înregistrul de casã pe fila cu înregistrãrile din ziua controlului. La unitãþile socialiste care au organizate casierii la subunitãþi fãrã organe financiar-contabile proprii ºisunt situate în alte localitãþi, controlul inopinat al casieriei se poate face trimestrial. În cazul în care, cu prilejul controlului, se constata neconcordanta între soldul scriptic ºi cel faptic,verificarea se extinde asupra documentelor de casã, pentru a se identifica eventualele erori de înregistrare saualte cauze care au influenþat soldul de numerar în casã, întocmindu-se un proces-verbal. Dacã se constata lipsuri efective de numerar sau de alte valori, se iau mãsuri de recuperare prin imputareapagubelor în sarcina celor vinovaþi sau prin sesizarea organelor de urmãrire penalã, dupã caz. Art. 47.- Organele de control financiar intern din cadrul ministerelor, celorlalte organe centrale ºicomitetelor executive ale consiliilor populare judeþene ºi al municipiului Bucuresti, cu prilejul controluluiprivind activitatea financiar-gestionara a unitãþilor subordonate, vor efectua ºi controlul casieriei, urmãrinddacã a fost respectatã disciplina de casã. Art. 48.- Organele de inspecþie ale Ministerului Finanþelor au dreptul sa verifice, potrivit dispoziþiilorlegale modul în care este respectatã disciplina de casã la toate unitãþile socialiste. De asemenea, organele de inspecþie ºi control din cadrul administraþiilor, circumscripþiilor ºi serviciilorfinanciare care verifica încasarea ºi vãrsarea sumelor reprezentând impozite, taxe, alte venituri cuvenitebugetului, precum ºi a primelor de asigurare prin efectul legii, urmãresc ºi respectarea prevederilor dinprezentul regulament. Art. 49.- Bãncile ºi celelalte instituþii de credit au dreptul sa verifice, potrivit normelor proprii, disciplina

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 9

Page 10: Decret 209 - 1976 Privind Regulamentul Operatiunilor de Casa

de casã la unitãþile socialiste cu privire la respectarea termenelor ºi condiþiilor de depunere a numerarului labãnci ºi celelalte instituþii de credit, a limitei soldului de casã ºi a normelor de efectuare a plãþilor înnumerar. Art. 50.- Pentru nerespectarea termenelor de depunere a numerarului la bancã ºi la celelalte instituþii decredit, a limitei soldului de casã ºi a normelor de efectuare a plãþilor în numerar din încasãri se pot aplicaurmãtoarele sancþiuni: a) o penalizare de 0,05% pe zi de întârziere în urmãtoarele situaþii: nedepunerea la termen a încasãrilor;depãºirea limitei soldului de casã; restituirea cu întârziere a numerarului ridicat pentru plata retribuþiilor sau aaltor drepturi neachitate; b) o penalizare de 0,50% pentru încãlcarea regulilor cu privire la plãþile în numerar din încasãri, calculatãasupra sumei plãtite; c) interzicerea cheltuirii de numerar din încasãri pe termen de pânã la 3 luni, în cazurile de încãlcare aregulilor cu privire la efectuarea de plãþi în numerar din încasãri, cu obligaþia ca în acest interval de timporice fel de cheltuieli sa se facã numai din numerarul ridicat de la bãnci sau de la instituþiile de credit la careau deschise conturile, justificindu-se fiecare plata în parte. Penalizarea de 0,05% pe zi de întârziere, prevãzutã la lit. a), se aplica ºi organelor care încaseazã amenzi,precum ºi altor persoane care nu au calitatea de casier, pentru sumele încasate ºi nedepuse la termenele ºi încondiþiile prevãzute de dispoziþiile legale. Perioada pentru care se calculeazã penalizarea prevãzute la lit. a) curge din ziua urmãtoare aceleia în caresuma trebuia sa fie depusã pânã în ziua ce o precede pe aceea în care suma se depune efectiv. Penalizãrile aplicate unitãþilor socialiste se recupereazã de la persoanele vinovate, în condiþiile legii. Art. 51.- Sumele încasate cu titlu de penalizare, potrivit art. 38 ºi 50, de la persoanele vinovate deîncãlcarea disciplinei de casã se vãrsa la bugetul republican, la subcapitolul "Încasãri din diverse alte surse". Art. 52.- Pentru nerespectarea regulaentului de faþã rãspund disciplinar, administrativ sau penal, dupã cazºi material sau civil când s-au produs pgube, conducãtorul unitãþii, conducãtorul compartimentului cuatribuþii financiar-contabile, casierul, precum ºi înlocuitorii acestora, fiecare potrivit vinovãþiei sale. De asemenea, sunt rãspunzãtoare disciplinar, administrativ sau penal, dupã caz, ºi material sau civil cânds-au produs pagube, persoanele care efectueazã plata retribuþiilor la secþii sau subunitãþi, precum ºipersoanele care nu au calitatea de casier, pentru sumele încasate ºi nedepuse în termenele ºi condiþiileprevãzute de dispoziþiile legale.

VI. Dispoziþii finale

Art. 53.- Prevederile din prezentul regulament referitoare la instituþiile de stat se aplica în modcorespunzãtor ºi ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraþiei de stat, precum ºi comitetelor ºibirourilor executive ale consiliilor populare. Art. 54.- Societãþile mixte constituite prin cooperare cu parteneri strãini pe teritoriul Republicii SocialisteRomânia efectueazã operaþiile de încasãri ºi plãþi în numerar potrivit normelor proprii, elaborate încondiþiile prevãzute în actul de constituire. În cazul în care actul de constituire nu cuprinde clauze referitoarela efectuarea operaþiilor de încasãri ºi plãþi în numerar, normele privind aceste operaþii se elaboreazã avândîn vedere prevederile din prezentul regulament.

Decret 209 05-07-1976 Consiliul de Stat Buletinul Oficial 64 06-iul.-1976 se aplica de la: 01-aug.-1976 - Text prelucrat de UltraTech Group

LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 10