David Ricardo

1

DAVID RICARDO (1772 – 1823)

Cuprins:

1. Viata si opera lui

2. Teoria Valorii

2

David Ricardo

David Ricardo (n. 18 aprilie 1772; d. 11 septembrie 1823) a fost un economist

englez, reprezentant al Școlii Clasice de Economie. Provine dintr-o familie de evrei sefarzi,

originară din Olanda A fost al treilea din cei 17 copii ai lui Abraham Israel Ricardo, evreu spaniol,

initial agent de schimb la Bursa din Amsterdam si stabilit ulterior, pe la 1760 in Anglia, unde

ocupa un loc fruntas in activitatea bursei londoneze ca si in viata comunitatii evreilor spanioli de

aici. Aici in capitala Angliei se naste la 18 aprilie 1772 David Ricardo.

La 11 ani tanarul este trimis de parinti la scoala “Talmud Tora” de pe langa

sinagoga portugheza din Amsterdam unde i se predau, dupa unii “sanatoase teorii ale

schimbului si arta perfectului negustor” , dupa altii “rudimentele doctrinei ebraice” .

La 13 ani se intoarce in Anglia, mai ia un an lectii particulare, dupa care intra ca

practicant in biroul de schimb al tatalui sau.

Relatiile lui David Ricardo cu parintii sai s-au inrautatit din momentul in care

David s-a indragostit de Priscilla Ann , cu care se va casatori la 20 decembrie 1793 . Din acest

moment David a parasit religia iudaica a parintilor si a trecut la crestinism ( cultul unitarian , al

carui constiincios enorias a fost pana la moarte ). La 21 de ani David a fost dezmostenit de tatal

sau si excomunicat din biserica stramosilor lui . In familia David si Priscilla Ricardo s-au nascut 8

3

copii ( trei baieti si cinci fete ) . Doi dintre baieti ( Osman si David ) au ajuns parlamentari

britanici .

Pana 21 de ani, David Ricardo va dobandi destula experienta si prestigiu spre a

obtine de la bancile londoneze creditele necesare deschiderii unui birou propriu. Simtind nevoia

unei instruiri temeinice, Ricardo face primii pasi in aceasta directie, deoarece il preocupa mersul

revolutiei industrial (“transformarea brutala si radicala a tuturor relatiilor sociale sub influenta

masinilor, transformare care in stiinta economica este numita de obicei industrial revolution” ).

El considera necesara cunoasterea acesteia nu numai sub aspect practic, cat si

teoretic, precum si implicatiile ei asupra dezvoltarii ulterioare a societatii engleze. Fara

cunostintele temeinice in domeniul stiintelor naturii, mecanicii, chimiei, mineralogiei, fizicii si

economiei, era greu de conceput patrunderea in tainele revolutiei industriale. Ricardo si le va

capata prin autoinstruire, dupa ce a acumulat o avere considerabila (pe care a evaluat-o chiar la

cifra de 40 milioane franci, care ar fi enorma pentru acea perioada, dar probabil exagerata ),

fiindu-i de folos si discutiile indelungate purtate cu o serie de oameni instruiti din cercurile pe

care le-a organizat si subventionat.

In aceasta atmosfera de efervescente cautari, la varsta de 27 de ani, David

Ricardo – omul de afaceri experimentat- ia in mana prima lucrare stiintifica de economie. Este

“Avutia natiunilor” de Adam Smith, pe care o gaseste intamplator la un prieten. Este momentul

care-i va marca destinul si-l va incadra in perimetrul gandirii economice ca un deschizator de

domenii in cel putin patru directii esentiale: teoria valorii, teoria rentei funciare, teoria

repartitiei si teoria costurilor comparative si avantajele relative in schimburile dintre tari.

La varsta de 38 de ani, ca urmare a razboaielor contra Frantei care

provocasera o “depreciere a biletului de banca ” (deprecierea bancnotelor), publica primul sau

studiu in 1810 “Despre marele pret al monedei” ca proba a deprecierii biletului de banca”(The

High Price of Bullion) in care demonstreaza ca urcarea pretului aurului este consecinta

deprecierii bancnotelor. Lucrarea starneste un interes considerabil. Reactia oficialitatii duce la

formarea celebrului “Bullion Committee” (Comitetul parlamentar al aurului), al carui raport

confirma in esenta tezele lui Ricardo. S-a sustinut ca pamfletele si lucrarile lui Ricardo, din

4

aceasta epoca de inceput a activitatii sale stiintifice, nu lasa sa se intrevada ganditorul profund

din “Principii” (Despre principiile economiei politice si impunerii).

Principala operă a lui David Ricardo, ce înmănunchează

concepţia sa economică este volumul intitulat "Despre principiile

economiei politice şi ale impunerii", apărut pentru prima dată la Londra,

în aprilie 1817.

Interesant este că, potrivit exegeţilor operei sale, dar

şi ca urmare a studierii bogatei corespondenţe, [peste 500 de scrisori], pe

care Ricardo a avut-o cu o serie de economişti, bancheri, politicieni, gînditori de seamă ai

timpului, el nu a ajuns la publicistica economică pornind de la considerente economice. În mare

măsură animat de dorinţa de a contribui la găsirea unor soluţii problemelor practice din

domeniul economico-financiar care se ridicau în faţa Angliei în primele decenii ale secolului al

19-lea. Tocmai de aceea Ricardo mai mult încearcă să demonstreze, decît să expună, emiterea

judecăţilor sale economice avînd la bază o multitudine de exemple cifrice.

Cartea cuprinde 32 de capitole. Esenta conceptiei ricardiene se concentreaza

in primele 6 capitole ale lucrarii si intregit cu unele precizari interesante rezultate din studiul

“Valoare absoluta si valoare de schimb”(1823) scris in ultimul an al vietii sale.

Ţinînd seama îndeosebi de ideile smithiene, David Ricardo a considerat că

ceea ce reprezintă bogăţia sau avuţia societăţii este explicată destul de bine şi convingător, ca şi

modul în care aceasta este creată şi ce rol joacă capitalul în cadrul ei, cum circulă şicum se

schimbă mărfurile, ca şi natura şi oscilaţia preţurilor.

Lui Ricardo i se relevă mai puţin clare şi convingătoare ideile predecesorilor

săi faţă de venituri şi raporturile dintre ele şi din această cauză, consideră că principalul obiect

de studiu al ştiinţei economice ar trebui să-l constituie repartiţia venitului naţional. El nu este

un economist al repartiţiei prin excelenţă, ci se poate spune că studiul procesului repartiţiei l-a

considerat esenţial pentru înţelegerea mecanismului vieţii economice şi deoarece îl considera

5

mai puţin studiat şi lămurit faţă de segmentele producţiei, schimbului şi ale legilor care le

guvernează.

Un argument convingător este şi acela că deşi plasează problematica

repartiţiei în centrul atenţiei ştiinţei economice, primul capitol din lucrarea sa se deschide cu

analiza valorii, ale cărui rădăcini îşi trag seva din procesul productiv. Repartiţia şi legile ei sunt

explicat greu, şi deduse în mare parte din producţie şi schimb.

Folosind metoda abstractizării îmbinată cu cea deductivă, Ricardo limitează considerabil

drepturile istorice şi elimină amănuntele nesemnificative.

David Ricardo este primul economist care înţelege că "teorema valorii

bazată pe muncă are însemnătatea unui principiu metodologic" sau cum ar spune în alţi

termeni Thomas Kuhn "este o componentă paradigmatică" necesară explicării tuturor celorlalte

probleme studiate de economia politică, pornind de la problema preţurilor şi oscilaţiilor lor.

David Ricardo aderă la teoria obiectivă a valorii şi a preţurilor şi continuă

ideile smithiene susţinute pe baza metodei exoterice. În acelaşi timp se delimitează de

amibiguităţile şi contradicţiile lui Smith şi critică interpretarea subiectivă a valorii mărfii

surprinsă de contemporanul său francez Jean Baptiste Say. Aşa cum aprecia şi Costin Murgescu,

"valoarea este pentru el (David Ricardo-n.n.) o noţiune aparte, ea condiţionează întelegerea

celorlate categorii economice şi a legilor de dezvoltare ale producţiei capitaliste".

Ricardo distinge două categorii de bunuri sau mărfuri ce fac obiectul vînzării-

cumpărării pe piaţă: bunuri rare, al căror volum depinde de anumite împrejurări excepţionale,

imprimîndu-le un caracter de monopol şi bunuri reproductibile, adică acele bunuri al căror

volum poate fi sporit după voia agenţilor economici, dar ţinînd cont de legile pieţei. Deoarece

bunurile rare sunt o excepţie, Ricardo nu se ocupă amănunţit de preţul lor, chiar dacă surprinde

raritatea ca element hotărîtor în determinarea preţului acestora. El cercetează pe larg natura,

mărimea şi dinamica preţurilor bunurilor reproductibile.

Datorită raporturilor dintre cererea şi oferta de mărfuri reproductibile pe

piaţă, preţurile lor oscilează continuu în jurul unui nucleu. Acest nucleu este reprezentat de

6

valoarea lor. Pentru ca mărfurile să aibă preţ, respectiv valoare, arată Ricardo, ele trebuie să fie

utile. Utilitatea devine o condiţie necesară a valorii mărfii, dar ea nu poate fi considerată izvor al

valorii, cum au susţinut Turgot, Condillac şi ulterior, J.B.Say. Totodată Ricardo, face o distincţie

clară între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb a mărfii. El arată că valoarea de

întrebuinţare nu se poate considera a fi măsurătorul valorii de schimb.

Prin urmare, David Ricardo continuă să aprofundeze teoria valorii bazate pe

muncă, aducînd în discuţie aspecte noi mult mai complexe şi astfel, reuşeşte să depăşească

multe din amibiguităţile şi inconsecvenţele lui Smith. "Valoarea, scrie el, se deosebeşte în mod

esenţial de bogăţie, deoarece valoarea nu depinde de abundenţă, ci de dificultatea sau uşurinţa

producţiei. Munca unui milion de oameni în fabrici va produce întotdeauna aceeaşi valoare, dar

nu va produce întotdeauna aceeaşi bogăţie. Prin inventarea de maşini, prin perfecţionarea

îndemînării, printr-o mai bună diviziune a muncii sau prin descoperirea de noi pieţe unde

schimburile pot fi făcute în condiţii avantajoase, un milion de oameni pot produce dublu sau

triplu sumei bogăţiilor....iar prin aceasta nu vor adăuga nimic la valoare, deoarece valoarea

fiecărui lucru creşte sau scade în raport cu uşurinţa sau cu dificultatea de a-l produce, sau, cu

alte cuvinte, în raport cu cantitatea de muncă întrebuinţată pentru producţia sa".

Din explicaţiile lui Ricardo rezultă un punct de vedere clar: nu se poate

confunda valoarea cu bogăţia. Valoarea este privită ca un produs al muncii, în timp ce bogăţia,

este rezultatul conlucrării omului cu natura şi cu mijloacele de producţie pe care le utilizează.

Astfel, David Ricardo elimină teoria valorii de o primă confuzie existentă la

Smith şi care consta în identificarea muncii cheltuite pentru producerea mărfii cu munca

obţinută în schimbul ei. "Valoarea unei mărfi sau cantitatea din oricare altă marfa cu care poate

fi schimbată depinde de cantitatea relativă de muncă necesară pentru producerea ei şi nu

compensaţia mai mare sau mică ce se plăteşte pentru această muncă".

Ricardo înlătură eroarea comisă de Smith atunci cînd acesta reducea

valoarea mărfii doar la munca directă cheltuită (munca vie) pentru producerea ei, precizînd

totodată, că, instrumentele, uneltele nu crează valoare, ci doar, pe măsură ce sunt consumate

şi-o transferă pe a lor asupra produsului.

7

"Principiul că valoarea relativă a mărfurilor este determinată de cantitatea de muncă depusă

pentru producerea lor este considerabil modificat prin întrebuinţarea maşinilor şi a altui capital

fix şi durabil".

Spre deosebire de Smith, care considera legea valorii determinată de munca

valabilă doar pentru stadiile precapitaliste, "primitive" ale societăţii, Ricardo arată că această

lege este valabilă şi pentru economia "avansată", capitalistă.

Atunci cînd încearcă să demonstreze modul în care legea valorii acţionează

în capitalism, în domeniul formării preţurilor, efortul lui Ricardo nu reuşeşte să învingă

dificultăţile. Cu o admirabilă probitate ştiinţifică, DavidRicardo recunoaşte că de vină este doar

neputinţa lui de a explica teoria valorii- muncă şi de a o pune de acord cu existenţa ratei

generale a profitului, spre a înţelege astfel manifestarea preţului pe piaţă.

Cauza eşecului ricardian în soluţionarea acestor probleme s-a datorat în mare

măsură modului confuz de a tratare a profitului în raport cu valoarea şi a identificării preţului de

producţie cu valoarea mărfii.

Cu toate carenţele ei, teoria valorii-muncă a marcat un mare pas înainte faţă

de teoria valorii a lui Smith. Era mai limpede, mai precisă, explica mai bine modul de producţie

capitalist şi a lăsat o amprentă puternică asupra ştiinţei economice.

Dar viaţa–i, tumultuoasă, plină de succes şi încununată cu o esenţială

contribuţie la dezvoltarea gândirii economice a lumii, va fi curmată dureros, la o vârstă tânără,

când se afla în deplinătatea forţei creatoare. „În plină activitate, după încheierea sesiunii

parlamentare din 1823, i se redeschide o veche şi neglijată afecţiune la ureche. Îngrijirile

medicale nu pot împiedica evoluţia rapidă a bolii şi, după o grea agonie, David Ricardo moare în

vârstă de 51 de ani la 11 septembrie 1823 la reşedinţa sa” .

8

Concluzie:

David Ricardo a influentat foarte mult gandirea economica, aducand idei, teorii,

concepte noi. Ricardo a reusit sa prevada nivelul de complexitate al pietei economice mondiale.

S-a axat pe descifrarea legilor, trasaturilor ce guverneaza in cadrul ei.Poate ca nu a reusit sa

elucideze toate problemele vietii economice internationale, insa contributia sa a fost si este de

mare valoare. Toate problemele puse de David Ricardo (cele legate de origine, continutul si

specificul comertului international) au fost discutate de toti specialistii contemporani.

9

Bibliografie :

Pierro Sraffa, Maurice Dobb, “The Works and Correspondence of

David Ricardo”, Cambridge, 1955, vol. X, p. 51–53.

Costin Murgescu, David Ricardo în Anglia revoluţiei industriale,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 14.

http://ro.wikipedia.org/wiki/David_Ricardo

http://www.gpopescu.ro/ricardo.pdf

10