DOCTRINE ECONOMICE

LIBERALISMUL CLASICCURS 14

DAVID RICARDO 1772-1823

• Este considerat continuatorul doctrinei liberale iniţiate de Adam Smith. A elaborat o construcţie teoretică caracterizată printr-o remarcabilă abstractizare Fixează domeniul de cercetare al economiei politice la repartiţie • Imagineaza organizarea economica a societatii asemenea unei ferme agricole•“logicianul economiei” – a schitat un program de cercetare axat pe repartitia produsului pamantului intre utilizatorii factorilor de productie

On the Principles of Political Economy and Taxation Despre principiile economiei

politice şi ale impunerii (1817)

Ricardo a formulat in mod riguros sistemul clasic de economie politica, iar contributiile sale au dominat gandirea economica pe parcursul sec. al XIX-lea

A adus economia la un grad de formalizare fara precedent

Sistemul lui Ricardo: pur formal, abstract, deductiv, teoretic, riguros sistematizat

Sistemul lui Smith: semi-empiric, istoric, inductiv, bazat mai degraba pe intuitie, mai putin sistematizat

Ricardo dezvolta o mare parte a conceptiilor lui Smith, dar se detaseaza de el in multe privinte

Prin opera sa, doctrina liberala a crescut in consistenta prin achizitii teoretice importante, dar e pierdut teren in planul solutiilor practice

Tema principala a dezbaterilor economice s-a mutat de la cresterea avutiei tarilor la problema distributiei acestei avutii

Accentele sociale au devenit tot mai puternice, concomitent cu scaderea amlpitudinii dimensiunii etice

Creşterea economică limitată

?

Economia – o imensă fermă agricolă

Legea randamentelor descrescătoare

“Produsul pamantului – tot ceea ce se obtine de pe suprafata sa prin aplicarea unita a muncii, masinilor si capitalului – se imparte in trei clase ale societatii, si anume: proprietarul de pamant, posesorul fondului sau al capitalului necesar pentru cultivarea sa si muncitorii prin a caror munca este cultivat. Dar, pe diferitele trepte de dezvoltare a societatii, proportia ce revine fiecareia din aceste clase din produsul total al pamantului, sub numele de renta, profit si salariu, difera in mod esential, intrucat depinde mai ales, de fertilitatea respectiva a solului, de acumularea de capital si populatie, precum si de priceperea, ingeniozitatea si de uneltele intrebuintate in agricultura. A determina legile care reglementeaza aceasta distributie constituie principala problema in economia politica”

Principalele idei si teorii

Teoria obiectivă a valorii

Teoria rentei diferentiale

Teoria comerţului internaţional – avantaje comparative

Teoria salariului natural

Teoria cantitativă a banilor

Teoria obiectivă a valorii

Spre deosebire de Adam Smith, care nu încercase să iasă din paradox, David Ricardo reţine paradoxul valorii, dar îl conectează la schimb:

„Apa şi aerul sunt neobişnuit de utile; ele sunt într-adevăr indispensabile pentru existenţa noastră; cu toate acestea, în condiţii normale, nu se poate obţine nimic în schimbul lor. Aurul, dimpotrivă, cu toate că are în comparaţie cu aerul şi apa numai o mică utilitate, se poate schimba cu o mare cantitate de alte bunuri”.

Concluzia parţială a lui David Ricardo – dacă un bun are utilitate, el este susceptibil de a fi schimbat – implica identificarea măsurii valorii.

Ceea ce însemna că: „Utilitatea nu este deci măsurătorul valorii de schimb, cu toate că este pentru aceasta neapărat esenţială. Dacă o marfă nu ar fi în nicio privinţă utilă – cu alte cuvinte, dacă nu ar putea contribui în niciun fel la satisfacerea nevoilor noastre –, atunci ar fi lipsită de valoare de schimb, oricât ar fi de rară sau oricât ar fi de mare cantitatea de muncă necesară pentru obţinerea sa”. Ricardo, D.

Teoria obiectivă a valorii

Teoria obiectivă a valorii

În condiţiile în care bunurile au utilitate, atunci valoarea de schimb a acelor bunuri poate avea două surse de formare: raritatea şi cantitatea de muncă necesară pentru obţinerea lor.

Din această perspectivă, David Ricardo distinge două tipuri de bunuri după sursele de formare şi modul de măsurare:

a) bunuri reproductibile – guvernate de valoarea muncă;

b) nereproductibile – guvernate de raritate . Valoarea unui bun sau cantitatea oricarui alt bun pentru

care va putea fi schimbata depinde de cantitatea de munca necesara pentru producerea acelui bun, adica valoarea relativa sau pretul bunului.Valoarea relativă este influenţată de cantitatea de muncă cu ajutorul căreia s-a creat şi de capital; valoarea relativă are la bază costul de producţie la care se adaugă rata profitului.

Bunuri reproductibile Sunt guvernate de valoarea munca “pot fi inmultite nu numai intr-o singura tara,

ci in mai multe tari, aproape fara nicio limita determinata, in cazul cand suntem dispusi sa depunem munca necesara pentru obtinerea lor”

Atunci cand vorbim despre marfuri, despre valoarea lor de schimb si despre legile care reglementeaza preturile lor relative, intelegem intotdeauna numai astfel de marfuri a caror cantitate poate fi sporita prin cheltuirea de munca omeneasca si la productia carora concurenta actioneaza fara nicio piedica”

Bunuri nereproductibile Sunt guvernate de raritate si formeaza o mica parte

din lumea marfurilor. Valoarea lor e total independenta de cantitatea de munca, ci depinde de “posibilitatile si inclinatiile acelora care doresc sa le aiba”

Sunt bunuri “a caror valoare e determinata exclusiv de raritatea lor. Nicio munca nu poate spori cantitatea unor astfel de bunuri si de aceea valoarea lor nu poate fi redusa printr-o oferta sporita. Anumite sculpturi si tablouri alese, carti si monede rare, vinuri de o calitate speciala care nu pot fi obtinute decat din struguri care cresc numai in vii plantate pe un teren anumit, foarte limitat ca suprafata, fac parte din aceasta categorie”

Teoria rentei funciare diferenţiale Creşterea populaţiei determină mărirea nevoilor

oamenilor de produse agricole, de pildă de grâu, dar terenurile fertile sunt limitate.

Dacă sunt atrase în cultură şi terenuri de calitate inferioară, ele necesită, pentru a da acelaşi randament, un surplus de îngrăşăminte si/sau de muncă.

Preţurile de pe astfel de suprafeţe vor fi mai ridicate decât cele de pe suprafeţele mai fertile.

În consecinţă, rezultă o creştere a preţului de vânzare a grâului. Acest preţ corespunde costului de producţie cel mai mare, lăsând un avantaj suplimentar proprietarilor de terenuri bune, care îşi conservă cheltuielile, dar obţin un preţ de vânzare superior.

Aşadar, venitul proprietarilor funciari creşte odată cu creşterea populaţiei, fără să necesite un efort suplimentar din partea lor, crescând totodată şi costul vieţii.

După opinia lui Ricardo, această situaţie nu poate fi modificată printr-o intervenţie a statului, iar mijlocul de luptă împotriva acestei rente este să fie lăsată intrarea liberă a grâului străin în Marea Britanie, mai ales a celui provenind din noile ţări, fiind mai ieftin.

Ricardo deşi concepe valoarea în termeni de medie, atunci când cercetează randamentele descrescânde ajunge la raţionamente diferenţiale (marginale)

Renta rezultă din diferenţele de calitate a solului unei ţări, care cer cantităţi diferite de muncă - apare mai degrabă ca un rezultat al densităţii populaţiei unei ţări şi al creşterii trebuinţelor ei interioare, decât al înzestrării cu bogăţii naturale de calitate.

Renta este maxima in cazul celor mai fertile terenuri

Renta rezulta din faptul ca pretul relativ al bunurilor agricole e reglat nu de cantitatea cea mai mica de munca suficienta pentru producerea lor in conditiile cele mai avantajoase, si nici de cea medie, ci de cantitatea cea mai mare de munca ce ar trebui cheltuita

“Pamantul cel mai fertil si cel mai favorabil situat va fi cultivat cel dintai, iar valoarea de schimb a produselor acestuia va fi determinata in acelasi fel ca si valoarea de schimb a tuturor celorlalte marfuri – de totalul cantitatii de munca necesare de la inceput pana la sfarsit, sub diverse forme, pentru a le produce si a le aduce pe piata. Daca se ia in cultura pamant de calitate inferioara, valoarea de schimb a produselor agricole va urca din cauza ca pentru producerea lor se cere mai multa munca”

TEREN A TEREN B TEREN C TEREN D

Salariu 5 7 9 11mediu

Profit 2 2 2 2mediu

Renta 6 4 2 -

-----------------------------------------------------------------------Pret 13 13 13 13

Pretul va fi compus exclusiv din salariu si rata profitului mijlociu si numai ceea ce depaseste suma lor va constitui renta

Renta rezulta din diferentele de calitate a solului unei tari, care cer cantitati diferite de munca

Renta poate sa apara nu doar in agricultura, ci in toate activitatile care au nevoie de cantitati diferite de munca

“motivul pentru care valoarea relativa a produselor agricole creste consta in aceea ca se foloseste mai multa munca pentru producerea ultimei portiuni obtinute, si nu din cauza ca s-a platit renta landlord-ului”

“valoarea graului (pretul) este determinata de cantitatea de munca intrebuintata pentru producerea lui pe acea calitate de pamant sau acea parte de capital care nu plateste nicio renta” – acest pret corespunde celui mai mare cost de productie

Ricardo precizează relaţiile preţ–rentă şi

bogăţie–rentă Bogăţie vs. rentă

Aşadar, venitul proprietarilor funciari creşte odată cu creşterea populaţiei, fără să necesite un efort suplimentar din partea lor, crescând, totodată, şi costul vieţii.

Soluţiile oferite de David Ricardo trimit la doctrina liberală: această situaţie nu poate fi modificată printr-o intervenţie a statului, iar mijlocul de luptă împotriva rentei este să fie lăsată intrarea liberă a grâului străin în Anglia, mai ales a celui provenind din noile ţări, fiindcă era mai ieftin.

Preţ vs. rentă. Consecvent premiselor initiale, Ricardo ajunge la o primă concluzie: renta nu este nici parte a preţului şi nici cauză a creşterii preţului produselor agricole (grâul).

Într-o manieră polemică (îndreptată spre Adam Smith), Ricardo precizează elementul care reglează preţul grâului şi anume, „acel grâu care a fost produs cu cea mai mare cantitate de muncă”, ceea ce înseamnă că renta nu este şi nici nu poate fi parte a preţului.

Aşa se explică de ce „preţul urcat al grâului” este cauza şi nu efectul rentei; dacă preţul ar fi efectul, ar însemna evoluţia lui proporţională cu creşterea sau scăderea rentei. Cu alte cuvinte, „grâul se vinde scump nu din cauza faptului că pământul dă rentă, ci dimpotrivă pământul dă rentă tocmai că grâul este scump”.

Capitalul • Capitalul - Economia imaginată de David Ricardo

era o economie de producţie monetarizată, în care nivelul dat al capitalului determina venitul şi ocuparea şi unde moneda era neutră. Atât constituirea, cât şi creşterea capitalului rezultau din rolul-cheie al economisirii şi al acumulării.

• În aceşti termeni, „capitalul este acea parte din bogăţia unei ţări care este întrebuinţată în producţie şi constă din alimente, îmbrăcăminte, unelte, materii prime, maşini etc., necesare pentru a face munca eficientă”, iar o ţară era cu atât mai bogată, cu cât dispunea din abundenţă de echipamente de producţie.

În ceea ce priveşte creşterea capitalului, Ricardo, în linie liberală, identifică „două căi prin care se poate acumula capitalul: el poate fi economisit fie ca urmare a creşterii venitului, fie ca urmare a reducerii consumului”.

Într-adevăr, economiile în creştere erau condiţionate de volumul capitalului rezultat din „rolul-cheie atribuit acumulării”.

Profiturile profitul este un reziduu, adică ceea ce rămâne

din profitul brut după ce s-au plătit salariile şi rentele; concluzia - pe termen lung profitul tinde spre zero

Teoria salariului natural

Teoria repartitiei la Ricardo se sprijinea pe doi piloni – salariul natural si profitul – parti ale venitului care evolueaza in sens opus

Salariul: mărimea salariului depindea de cantitatea de alimente, bunuri de primă necesitate şi lucruri de confort, devenite indispensabile prin obişnuinţă şi care pot fi cumpărate cu salariul nominal salariul natural, ca preț natural al muncii - se

fixează la un minimum necesar existenţei muncitorului şi familiei sale: “acel pret care este necesar pentru a da posibilitate muncitorilor, atat sa se intretina, cat si sa-si perpetueze rasa, fara nicio crestere sau scadere”

salariul ca pret de piata al muncii - salariu real sau curent era dat de piaţă, depindea de cererea si oferta de munca.

Concluzia

Într-o societate în progres – unde sporirile succesive de capital cresc cererea de muncă, iar aceasta impulsionează creşterea populaţiei – tendinţa salariilor este de a se conforma în mod constant şi pe o perioadă nedeterminată ratei de piaţă a salariilor

În acelaşi timp, ipoteza neutralităţii banilor nu modifică semnificativ faptul că salariile cresc sau scad în funcţie de oferta şi cererea de salariaţi şi de preţul mărfurilor pe care sunt cheltuite salariile: „Reiese, aşadar, că urcarea salariilor nu va ridica preţul mărfurilor, indiferent dacă metalul din care este confecţionată moneda este produs în ţară sau în străinătate. Nu se pot urca toate mărfurile în acelaşi timp, fără ca să nu se sporească cantitatea de bani”.

Profiturile

Reglarea salariilor se făcea pe principii economice, respingând intervenţia autorităţii, a statului în speţă, în raporturile sociale:

„Ca toate celelalte contracte, salariile trebuie lăsate la concurenţa liberă şi loială de pe piaţă şi nu trebuie niciodată controlate prin amestecul legislaţiei”

Teoria schimburilor internaţionale atunci când fiecare individ îşi caută propriul

interes se specializează de o asemenea manieră încât producţia şi consumul său, în ansamblu, să fie maxime .

Pe acest principiu, fiecare se va specializa în producţia acelor bunuri pentru care are un avantaj relativ .

Forţa raţionamentului lui Ricardo constă în demonstrarea faptului că schimbul internaţional este profitabil pentru două ţări, chiar dacă una dintre ele este mai eficace în orice domeniu (costul de oportunitate).

Vin Stofa

Anglia 120h 100h

Portugalia 80h 90h

Teoria schimburilor internaţionale Anglia şi Portugalia

produc două tipuri de produse – stofă şi vin. Fiecare dintre cele două ţări pot realiza cele două produse cu forţe proprii în următorul mod: Anglia poate produce

fie 100 de unităţi de vin, fie 100 unităţi de stofă

Portugalia poate produce fie 200 de unităţi de vin, fie 100 unităţi de stofă

Vin Stofă

Anglia 100 100

Portugalia 200 100

Teoria schimburilor internaţionale Dacă niciuna

dintre ţări nu s-ar specializa în realizarea numai unui anumit tip de produs şi ar decide să producă maximum din ambele atunci producţia ar arăta în următorul mod:

Vin Stofă

Anglia 50 50

Portugalia 100 50

TOTAL 150 100

Teoria schimburilor internaţionale fiecare ţară se

specializează numai pe realizarea unui anumit tip de bun:

Vin Stofă

Anglia 0 100

Portugalia 200 0

TOTAL 200 100

Teoria schimburilor internaţionale Se observă că în

cazul în care raportul de schimb este de 1:1, adică 1 unitate de vin pe 1 unitate de stofă, în urma schimbului, cele două ţări vor deţine următoarele cantităţi de bunuri:

Vin Stofă

Anglia 50 50

Portugalia 150 50

TOTAL 200 100

CONCLUZIA

Liberul schimb este avantajos pentru toată lumea, pentru că, dă acces la bogăţiile celorlalţi.

Teoria schimburilor internaţionale Dacă raportul de

schimb între cele două mărfuri ar fi de 1:2, adică de 1 unitate stofă la 2 unităţi de vin atunci, în urma schimbului, cele două ţări vor deţine următoarele cantităţi de bunuri:

Vin Stofă

Anglia 100 50

Portugalia 100 50

TOTAL 200 100